miercuri, 11 septembrie 2013

Politica de stânga, politica de dreapta

Franklin, ăla de pe suta de dolari, spunea că ne naștem cu toții ignoranți dar că unii trebuie să muncim din greu să rămânem proști. Și muncim, cei mai mulți dintre noi, căci prostia noastră e profitabilă, foarte profitabilă. Și când ești prost ești animal, când ești înțelept ești zeu, nu există nicio evaziune în această concluzie. Și cum ne naștem noi așa, ignoranți, încă din copilărie suntem supuși programării, adică ni se implantează credințele false despre noi, ca oameni, despre lume, realitate, univers, politică... Și cei mai mulți dintre noi suntem programați să credem că e de căcat, înjositor, să faci politică, ceea ce ne face să nu fim mai deloc interesați de subiect, considerând politica ceva nasol. Și să nu ne implicăm în politică, adică să ne auto-alienăm politic, de parcă nu e de ajuns că suntem alienați oricum de cei care ne guvernează, și lasăm astfel anumite grupuri de oameni să facă politică, ignorând faptul că politica ne creează realitatea, adică acțiunile și deciziile acelor grupuri de oameni cărora le lăsăm pe mână viețile, destinele noastre și ale familiilor noastre. Cum ar spune cineva, ne scărpinăm în cur cu mâna altuia! Și făcând asta, adică neimplicându-ne în politică, nefăcând politică, ne trezim sodomizați! Ne trezim cu cururile flenduri! A refuza să faci politică este cea mai proastă politică, e prostie curată cu-adevărat!

Există două feluri de oameni care se implică în politică: 
1. Cei care vor să aibă putere asupra altora, adică să-i înrobească, să-i controleze, să le dicteze acțiunile altora, să-și asigure siguranță, respect, frica celorlalți, faimă, glorie etc. Din această categorie fac parte marea mare mare majoritate a politicienilor. Aceștia suferă de complexe de inferioritate, de superioritate, de frustrări, de răutate, într-un cuvânt, de prostie;
2. Cei care vor să facă lumea un paradis, un loc în care fiecare să trăiască în armonie cu fiecare, cu mediul înconjurător, iubind pe fiecare cum se iubește pe el însuși, lipsit de egoism, fiind bun cu fiecare, atât cu cel bun cât și cu cel mai puțin bun, fiind onest și drept cu fiecare, atât cu cel bun cât și cu cel mai puțin bun, având ca virtuți IUBIREA, BUNĂTATEA, ONESTITATEA, DREPTATEA. Din această categorie fac parte eu și alți câțiva.

Pe lumea asta exista tot felul de ideologii care stabilesc cum trebuie să fie guvernată lumea, căci se spune că politica este arta de a guverna, cum trebuie să trăiască omul, cum trebuie să se raporteze la semenii lui, la cei care îl guvernează, la cei care sunt împuterniciți de cei care îl guvernează, la natură, ce trebuie să mănânce, ce trebuie să gândească, cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă, să nu facă șamd. Cele mai cunoscute dintre aceste ideologii sunt: Monarhismul, Socialismul, Comunismul, Libertarianismul, Liberalismul, Fascismul, Capitalismul, Catolicismul, Nazismul etc. Acestea sunt ideologii, în funcție de caracteristicele lor, de dreapta, de stânga și de centru.

Politica de dreapta presupune neintervenția statului în economie, piața este cea care decide ce și cum.
Politica de stânga presupune o intervenție din partea statului asupra pieței și economicului.
Centru presupune un echilibru între cele două.


Stânga și dreapta trebuie privite din două perspective: prima este cea economică, iar cea de a doua este cea socială.

Economic, dreapta înseamna neintervenționism, piață liberă, ajutoare sociale reduse, învațământ și sănâtate privatizate etc. 

Stânga e exact opusul, ajutoare sociale pentru aproape toate categoriile sociale, egalizare a oamenilor, împiedicarea inițiativei private, blamarea individualismului etc.

Social, dreapta înseamnă conservatorism, influență a religiei asupra statului, păstrarea valorilor tradiționale, armata puternică, servicii secrete și poliție puternică. 
Social, stânga înseamnă promovarea ideilor noi, progres tehnologic, investiții în cercetare etc.


Dar asta n-are nicio relevanță. Toate aceste ideologii sunt și bune și rele în același timp și sunt aplicate întocmai mai mult sau mai puțin de către funcționarii statelor cu efecte diverse. Care funcționarii statelor, în special cei ai statului român actual, căci aici trăim, marea marea lor majoritate fac parte din prima categorie de mai sus a oamenilor care se implică în politică, sunt proști. Au ei facultăți, au doctorate, au funcții, dar sunt niște proști, pentru că nu sunt în stare să creeze nimic în țara asta, ci doar să sărăcească, să exploateze, să încalce drepturi etc. Omul fără virtuțile enumerate mai sus e prost. Funcționarul public fără virtuțile enumerate mai sus e și prost și foarte periculos. Când politicianul e prost, adică nu își iubește aproapele, este egoist, rău, neonest și nedrept, ideologia sa politică nici nu mai are vreo relevanță. 

Știind asta am creat un instrument de avangardă, adică de înaintare în gardă, al cărui scop este elevarea spirituală și socială a omului: Partidul Avangardist Român. 
Membri PAR știu că toate problemele umanității survin din cauza lipsei virtuților în oameni, a Iubirii, a Bunătății, a Onestității și a Dreptății. Lipsa virtuților oamenilor este cauzată de necunoașterea lor. Mulți cred că iubesc oameni dar de fapt  au nevoie de oameni, se folosesc de oameni pentru a se satisface. Mulți cred că sunt buni dar sunt interesați. Mult cred că sunt onești dat se mint singuri și-i mint și pe ceilalți și-i înșeală. Mulți cred că sunt drepți, dar habar n-au ce-nseamnă asta, inclusiv absolvenți de drept. Cunoașterea și însușirea virtuților se face prin elevare spirituală, adică prin cunoașterea adevărului că toți suntem unul cu tot ce este, că totul este interconectat, interdependent și rezonează, că individualitatea este o iluzie, că altu e alTU, că toTUl e Dumnezeu și e în Dumnezeu, că fiecare particulă conține totul; cunoașterea și însușirea virtuților se face prin elevare spirituală și produce automat și elevarea socială, adică siguranță, mâncare, casă, educație, apreciere, respect și tot ce-și doresc oamenii. Fără efort. 

PAR pare de stânga, dar e de sus.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu