joi, 7 iunie 2012

Premiile USR

Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2011Juriul Uniunii Scriitorilor din România alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Paul Aretzu, Gabriel Coșoveanu, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, întrunit în data de 6 iunie 2012, a decis premierea următoarelor cărţi și autori, pe baza nominalizărilor juriului de nominalizări, acordîndu-le Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2011:
I. POEZIEGabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios, Cartea Românească
II. PROZĂAlexandru Vlad, Ploile amare, Charmides
III. CRITICĂMihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească / PoliromIV. TEATRUGellu Dorian, Confort Freud, Timpul
V. PREMII SPECIALECassian Maria Spiridon, Despre barbari sau Invazia omului plat, Litera
VI. DEBUTGabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Muzeul Literaturii RomâneșiAlex Goldiş, Critica în tranşee, Cartea Românească
VII. TRADUCERIDinu Flămând, Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas FictionPremiul Fundației Andrei Bantaș acordat de juriul USR cu sprijinul financiar al Fundației Andrei Bantaș:George Volceanov, Violeta Popa, Horia Gârbea, W. Shakespeare, Opere,
IV, (Regele Ioan, Îmblînzirea scorpiei, Vis de-o noapte-n miezul verii), Paralela 45
VIII. LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE (nominalizările sunt făcute de Comitetul pentru Minorităţi al USR). Egyed Emese, Briszéisz, (roman) Erdélyi Híradó KiadóPremiul Național de Literatură: Norman Manea

Dupa cum se poate observa, Uniunea a premiat si anul acesta scriitorii care ocupa functii de conducere sau alte functii in Uniune. Si-a luat, vice-presedintele USR Gabriel Chifu la poezie. Alexandru Vlad, om cu functii in revistele aparute sub egida USR, la proza. Gellu Dorian, om cu functii multiple in USR, printre altele si cel care organizeaza Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, pt teatru. SAMD numai scriitori depasiti de realitate, ca n-am chef sa mai scriu. Deci, 80% dintre premianti sunt oameni cu functii in USR care ar fi trebuit, macar din bun simt, sa se recuze, cum de altfel au facut cand am luat eu premiul USR Nicolae Manolescu si Varujan Vosganian.

marți, 5 iunie 2012

Apa

Despre apa se stiu multe. Apa. Asculta numai cum suna. APA. Apa e un organism viu, e mai mult de-atat, e motorul vietii si carburantul si constiinta. Apa are memorie. Apa poate lua forma. Apa poate exista in toate starile. Omul e 70% apa. Planeta e 70% apa. Apa pamant aer lumina. Totul curge. Totul e conectat. Totul e un fractal. Totul e energie. Fiecare vibratie e o parte din vibratia totala. Sunetul e o vibratie. Daca vorbesti cu apa isi schimba proprietatile. Daca stii sa vorbesti corect poti face orice. Poti sa indoi lumina si s-o arunci in ochiul oricui. Poti sa spui o formula si sa creezi un tranfafir din nimic. Poti sa influentezi atomii. Poti sa-i controlezi. Doar trebuie sa stii vorbele potrivite. Alfabetul are cateva sunete. Exista mai multe sunete decat literele alfabetului. Cineva stie formulele magice. Algoritmul sonor. Codul. Si acel cineva esti tu. Dar poate inca nu-l constientizezi. Exista oameni care leviteaza. Oameni care misca cu puterea mintii lucrurile. Exista oameni care fac din cacat bici si-l fac si sa pocneasca. Si daca exista astfel de oameni inseamna ca toti oamenii pot face aceste lucruri doar ca nu constientizeaza inca cum. Pentru ca nu stiu cum sa constientizeze. Gandesc intr-o cutie. Traiesc intr-o cutie din care nici nu se gandesc sa iasa. O sticla cu apa costa 1-2-3-4-5-6-7-8-9-etc. lei. Apa e pe bani in Romania. Or ca e aia de la robinet, or ca e ambalata, e pe bani. Si spuneam ca suprafata planetei e 70% apa. Cea mai scumpa apa din lume costa 4 milioane de euro un litru. Provine dintr-un vulcan din Japonia. Are o vechime de 2 milioane de ani. Are proprietati la care nici nu te gandesti. Apa produce electricitate. Apa produce ganduri. Nu te gandesti pentru ca apa pe care o bei e proasta. E proasta tocmai pentru ca sa nu te gandesti. Daca deschizi robinetul in Bucuresti curge o apa cu miros si gust ciudat. Nu poti s-o bei. Dar o platesti. Te speli cu ea. Iti fute pielea. Cumperi apa plata. Tre sa bei cel putin 2 litri de apa. O sticla de doi litri de apa costa 2-3 etc. lei. Esti apa pe care-o bei. Poti vorbi cu apa daca vrei. In fiecare zi vorbesc cu apa din cel putin o cana. Ii zic:
Esti apa buna
Te beau pentru ca esti apa buna
Si te iubesc si cu cat te iubesc mai mult cu-atat te faci apa mai buna
Pentru ca ma faci sanatos, tanar, genial, inspirat, frumos, fericit, bogat, nemuritor.
Esti apa buna
Cuvintele mele te iubesc si te fac bine pentru mine
Apa buna te beau si sunt mai stralucitor

vineri, 1 iunie 2012

Manualul de campanie

Anul acesta, pe 1 ianuarie, noaptea, în timp ce propteam cartela pe interfonul blocului în care locuiesc părinţii mei la Comăneşti m-am simţit brusc pipăit pe umărul drept. Am întors capul şi-am văzut în spate un bărbat cu părul auriu, irişii albi ca perlele şi o faţă care emana o lumină caldă. Avea două aripi foarte mari şi un costum dintr-un material violet pe cât de frumos pe-atât de ciudat. Cum în oraşul meu natal în preajma sărbătorilor sunt tot felul de obiceiuri ca Jocul Ursului, Capra, Jianu, Irozele, Mascatu etc. am crezut că-i un mascat aşa că i-am zis: Cântă la altă masă, pretenaş. Mi-a zâmbit cald şi cu o voce hipnotică mi-a zis : Sunt arhanghelul Gabriel, Domnul m-a trimis! Am simţit puterea divină pe care o poseda aşa că, mânat de un impuls venit nu ştiu de unde, am dat să încenunchez. Dar arhanghelul m-a oprit cu un gest scurt şi mi-a spus: Eşti Alesul Domnului şi niciodată tu nu vei îngenunchia căci Domnul a zis că înaintea ta vor îngenunchia toate popoarele lumii iar tu le vei eleva întru iubire şi pace. N-am fost surprins pentru că vorbele Arhanghelului nu erau decât o confirmare a ceea ce simţisem întotdeauna. Am zâmbit şi i-am întins mâna. Mi-a strâns-o şi în timp ce dădeam noroc am simţit un flux energetic electrizant umplându-mă. Era energia primordială, energia creatoare, cheia de acces la Atotconştiinţă. Am auzit sunetul care se aude când se deschide yala, am tresărit, am clipit şi nu-mi mai amintesc cum, dar m-am trezit în următoarea clipă apăsând clanţa uşii apartamentului alor mei şi intrând ca şi când totul fusese o iluzie. Evident că n-a fost. Imediat m-am gândit la prietenul Ghile şi l-am sunat să-i spun ce-am păţit. Ghile este autorul Manualului de campanie a cărui ediţie secundă a apărut recent la ed. Brumar în condiţii grafice excelente. Scriam mai de mult despre prima ediţie următorul text:

Cum sa reușești în politică
este una dintre carțile jurnalistului, scriitorului, psihologului, consilierului de imagine etc. etc. și nu în ultimul rând, domnului Marius Ghilezan; care, în paranteză si de dragul istoriei fie spus, mi-a povestit că la varsta mea mai marii urbei îl supranumeau Priticul-Atomic. O carte necesară în lista de lecturi a oricărui cetățean cu o minimă doză de stimă de sine. Spun asta pentru că utilitatea ei practică este incontestabilă, atât pentru un viitor om politic, pentru un viitor director de campanie electorală cât și pentru orice cetățean cu drept de vot în vederea familiarizării cu tacticile pe care le folosesc oamenii politici pentru a câștiga voturi. E un întreg câmp cu informații între coperți, de la elementele necesare comunicării politice până la tehnicile de campanie electorală, un câmp structurat gradual, într-o așa manieră încât, după lectură, orice cititor devine posesorul unor imagini exhaustive ale bucătăriilor interne ale partidelor, cât și ale celor ale candidaților lor. Se spune că există trei feluri de oameni: ăia care habar n-au ce se întâmplă, ăia care știu ce se întâmplă și ăia care fac lucrurile să se întâmple. Minimul pe care-l poate oferi această carte este că, poate transforma cititorul în unul care știe ce se întâmplă și deci, si in unul care poate să evite capcanele indivizilor de rea credință care manjesc scena politica contemporana. O fi puțin?