Eu nu sânt un poet român

Deși dau aripi când vorbesc limbii române,
Deși am spus și scris și spun și scriu cele mai importante vorbe-n limba asta,
Deși sânt din țărâna României plămădit -
Eu nu sânt un poet român!
Căci țara mea nu dă doi bani pe mine!
De-aceea cred că e total nepotrivit, să-mi spun poet român,
Căci nu am mediocritatea preferată de-autoritățile din țara mea-n poeți,
Nici spiritul turtit, coloana flască, limba târfă!
Căci eu nu închid ochii, nu tac și nu-nșir cuvinte goale
Când țara și românii-s sărăciți și îndobitociți și umiliți și zeflemiți și-ndatorați și-mbolnăviți și înrobiți
De cei pe care-i împuternicim să ne înalțe traiul!
Căci eu nu-mi îngrop capul în pământ precum poeții struț
Și nu-mi ridic posterioru-n sus pentru faimă și glorie!
Căci conștiința mea nu doarme și sânt drept!

Poeți-adevărați sânt condamnați în țara mea!

Pe Eminescu nu l-au scos nebun, și schingiuit cu anii, și-otrăvit?
Ca la sfârșit să-i crape capul și creierul să i-l arunce în gunoi?
N-au omorât-o și pe-ndoliata Veronica Micle în același an?
Nu și pe-al său mare prieten Ion Creangă tot atunci? Și-au așternut tăcerea -
Ce tăcere neagră!
Dar, vai, câte valori au lăsat ei drept pradă sărăciei, bolilor și-uitării?
Câți au terorizat, bătut, încarcerat, torturat și-omorât?
Câți au discriminat? Dar câți discriminează când încoronează
Prostia, mârlănia, mediocritatea și sfârșeala?

Noi, ăștia, marginalizați și oropsiți,
Noi, ăștia, care spunem verde-n față plini de coaie,
Noi, ăștia, care-mbogățim poporul cu-adevăr și-i dăm putere,
Noi, ăștia, care îl trezim și înălțăm și-i strângem pumnii,
Noi, ăștia, care radiem virtuți când ridicăm cuvântul,
Noi, ăștia, nu suntem poeți!
Căci ce e un poet acum în țara mea? E unul care dă la pizdă sare!
E unul care dă din gur-a prost!
E unul care aberează când poporul arde!
E unul fără vlagă care-i susținut de cei ce vor să credem că-i o logoree nulă poezia!
Că-i lacrima nebunilor și-a proștilor!

Eu nu sânt un poet român!
Departe stă de mine moleșeala, și indolența și prostia și slugărnicia!
Departe stă de mine viciul!
Departe întunericul care cuprinde mintea!
Departe dușmănia, scârnăvia, nedreptatea!
Căci eu sunt demn!

Eu nu sânt un poet român -
Eu sânt un OM
!