luni, 24 iunie 2013

Un documentar despre Codexul Alimentar

Conducătorii lumii, niște psihopați fără doar și poate, au decis să reducă populația lumii de la 6.9 miliarde de oameni la vreo 500 de milioane de oameni. Ca atare au aruncat în vânt ideea greșită, proastă, oligofrenă, pe care o tot repetă cretinii prin toate câmpurile sociale, că planeta nu mai are resurse ca să susțină o alimentație naturală pentru fiecare om. Inventând acest pretext și promovându-l, au putut decide în numele tuturor oamenilor de pe planetă, fără ca aceștia să zică măcar pâs, fără ca să fie vreodată împuterniciți de fiecare om în parte să facă asta în numele lui, deci abuziv, cu japca, au decis și impus că produsele alimentare se vor face începând din 2009 conform Codexului Alimentar; adică vor fi modificate genetic în așa manieră încât lumea să nu poată să își asigure substanțele nutritive necesare unui trai sănătos, fericit și de lungă durată. Deci au decis, așa cum spuneam, să extermine în 10-20 ani peste 6 miliarde de oameni. Acest fapt este confirmat și de un monument înălțat în SUA și inaugurat de însuși președintele Obama Bin Laden, monument pe care scrie în mai multe limbi: "Păstrați Umanitatea Sub 500 de milioane."
Ca atare, guvernanții români, în 2009, mai întâi prin Ordonanță Guvernamentală și ulterior prin lege organică a Parlamentului semnată bineînțeles de Președinte, au implementat în România Codexul Alimentar, în premieră mondială, transformându-ne astfel, în poporul cobai al planetei.
Din 2009, deci, în România au început să existe produse alimentare făcute conform Codexului Alimentar, produse pe care conștient sau inconștient, românii le consumă. Aceste produse, fiind modificate genetic în așa fel încât să conțină 7 substanțe otrăvitoare, sunt destinate să îmbolnăvească, îndobitocească și sterilizeze poporul român, tocmai pentru a-l elimina o dată pentru totdeauna din istorie, întrucât, poporul român, este considerat de mai marii lumii, de adepții eugeniei, marxismului, monarhiei șamd "popor gunoi destinat să piară".
Dacă într-o societate normală, avansată, umanistă, fraternă, civilizată, funcționarii publici de la Președinte până la ultimul consilier local de comună, trecând prin magistrați, sunt reprezentanții intereselor superioare reale și umane ale cetățenilor, interese care sunt exprimate prin totalitatea tendințelor spre însușirea bunurilor materiale, căutarea stimei și gloriei și elevarea spirituală până la iluminare, într-o societate anormală, primitivă, dezbinată cum este cea din România, funcționarii publici sunt stăpânii cetățenilor, considerânu-i și comportându-se cu aceștia ca și cu niște animale de povară, exploatându-i, menținându-i în sărăcie, ignoranță și, mai nou, prin măsuri politice criminale, îmbolnăvindu-i, îndobitocindu-i, sterilizându-i și asigurându-le moartea.
Din păcate, poporul român, fiind prea puțin conștient  de această realitate, cu tot cu intelectualii săi care numai intelectuali nu sunt, deci, nu poate să întreprindă niciun set de acțiuni care să îi asigure supraviețuirea, bunăstarea și elevarea spirituală, complăcându-se evident în starea de victimă a acestui Genocid.
Eu unul, dar și alții, foarte puțini, ridicăm cuvântul cât putem de sus pentru a trezi oamenii, însă, constatăm că prostia acestora este prea puternică, asemeni unui întuneric care înghite lumina. Ne pare rău, mie unul mi se rupe inima când știu ce soartă ne așteaptă, când văd cum până și oamenii care pot înțelege situația nu fac nimic nici pentru ei și nici pentru semenii lor, mulțumindu-se cu existențele lor oligofrene de consumatori de căcat. Pe semne că așteaptă un Salvator, dar acel Salvator deși eu sunt, nu pot face nimic singur, la fel cum un creier, oricât de genial este, nu poate face nimic fără un cap care să-l conțină, gât, corp, mâini, picioare etc.
Am trimis la mai multe reviste, inclusiv la Dilema Veche, articolul Adio, România, visul frumos s-a terminat! în care am demonstrat că UE din care facem parte este un sistem totalitar care a privat cetățenii lui de orice fel de drepturi politice, urmând să-i priveze până la exterminare de orice fel de drepturi, dar nu am primit încă niciun răspuns. Pe semne că această realitate nu se dorește a vi cunoscută de către publicul larg pentru ca ea să-și poată produce în liniște efectul. De unde deduc că patronii acestor reviste așa zis culturale nu sunt oameni de bună credință, ci celule ale organismului exterminator. Să fiu eu oare singurul român dintre scriitori-artiști-avocați-filosofi-critici de artă-psihiatri-politicieni-etc. întreg la cap? Mă îndoiesc.
În încheiere, voi cita din președintele american Thomas Jefferson:
-"Dacă oamenii lasă guvernul să decidă ce să mănânce și ce medicamente să ia, trupurile lor vor ajunge în curând într-o stare la fel de jalnică, ca și sufletele celor ce trăiesc sub tiranie."

În documentarul care poate fi accesat prin linkul de mai jos putem vedea și înțelege mai multe despre Codexul Alimentar.


http://www.filmedocumentare.com/codex-alimentarius-viitorul-alimentatiei/

Un comentariu:

  1. "Să fiu eu oare singurul român dintre scriitori-artiști-avocați-filosofi-critici de artă-psihiatri-politicieni-etc. întreg la cap? Mă îndoiesc."
    :))))) Ma omori !

    RăspundețiȘtergere