Adio, România, visul frumos s-a terminat!

Asist, împreună cu câțiva români care gândesc și simt pericolul apropiindu-se, la ultimele zile ale României, după 23 de ani de subminare economică, socială, culturală, politică, spirituală a poporului meu. Asist, și nu-mi vine să cred că în câțiva ani, țara mea, va ajunge oficial o provincie-plantație a corporației Bruxelles UE, (ea este și în prezent asta), fără suveranitate, fără democrație, fără identitate, fără granițe, fără nimic din ceea ce face o țară să fie țară și un popor să fie suveran și independent. Asist, și mă uit la intelectualii acestei țări cum habar n-au pe ce lume trăiesc, cum nu realizează nimic din ce se întâmplă, cum vorbesc numai pe lângă subiectele cu-adevărat importante, aiureli, și sunt complet oripilat. Intelectualitatea din România visează sedată, ba de mass-media, ba de cultura jalnică promovată în masă, ba de cine mai știe ce substanțe pe care le ingerează fără să știe, în timp ce țara se transformă sub ochii ei adormiți într-un conglomerat de regiuni cu oameni fără nicio putere politică, alienați, sclavi, după ce din 2009, de când s-a implementat în premieră mondială în România Codex Alimentarius, acești oameni sunt și cobai. 

Artiștii: poeți, prozatori, pictori, sculptori, cineaști, actori, regizori; profesorii; avocații; magistrații; jurnaliștii; filosofii; toată intelectualitatea din România doarme pe ea în timp ce țara, și când zic țara zic poporul, se transformă într-o populație pe ceea ce devine o plantație a corporației Bruxelles UE. Asist, și sunt stupefiat de cât de intensă și orbitoare poate fi inconștiența umană. Asist, și mă rog bunului Dumnezeu pentru destinele oamenilor.

După cum știm, în 2007 România, într-o maximă inconștiență, adică fără să știe ce face, în ce se bagă, a aderat la UE. Ce înseamnă asta, practic? Atenție:

Tratatul de la Lisabona a fost semnat în decembrie 2007 și a devenit lege în toate cele 27 de state membre ale Bruxelles UE în decembrie 2009. Este divizat în două părți:
Tratatul cu privire la Uniunea Europeană și
Tratatul cu privire la Funcționarea Uniunii Europene.

Prin stabilirea faptului că legile Bruxelles UE primează peste legile naționale, Tratatul de la Lisabona a distrus drepturile a peste 500 de milioane de oameni, și ale românilor, la autodeterminare și suveranitate națională. Electoratului european, deci nici românilor, nu i s-a permis să voteze asupra Tratatului de la Lisabona, deci populația a fost privată de drepturi democratice. Doar Irlandei i s-a permis să voteze cu privire la acest Tratat și poporul irlandez, în 2008, l-a respins, după care, într-un referendum secund, mituit cu mai mult decât obișnuitele plăsuțe din România, l-a admis.

Tratatul acordă corporației Bruxelles UE drepturi legale EXCLUSIVE în toate cele 27 de state membre, ceea ce înseamnă că corporația Bruxelles UE este persoană a tuturor celor 27 de state membre, adică și persoană română. Aici aș putea spune că corporația Bruxelles UE este cea mai potentă personă română dintre toate cele existente vreodată, mai potentă chiar și decât Statul Român.

Articolul 335 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană prevede următoarele:
“În fiecare dintre statele membre, Uniunea Europeană se va bucura de cea mai extinsă capacitate legală acordată persoanelor juridice conform legislației lor; în special poate achiziționa și renunța la proprietăți mobile și imobile și poate constitui parte în proceduri legale. În acest scop, Uniunea va fi reprezentată
de Comisie.”
Cu alte cuvinte, toate cele 27 de state membre trebuie acum să acorde Bruxelles UE aceleași drepturi legale pe care le garantează cetățenilor lor.

Tratatul este și autoamendator. Articolul 48 din Tratatul asupra Uniunii Europene clarifică faptul că legislația este auto-amendatoare, astfel că în viitor ea poate fi modificată fără ca Bruxelles UE să fie obligat să organizeze o conferință interguvernamentală sau să consulte cetățenii prin referendum. Această prevedere este întărită și mai mult de articolul 352 din Tratatul cu privire la Funcționarea Uniunii Europene care permite
Bruxelles UE să își atingă obiectivele chiar în  situațiile în care “Tratatul nu a acordat puterile necesare”

Tratatul de la Lisabona autorizează ca majoritatea legislației Bruxelles UE să fie adoptată pe baza propunerilor din partea celor 27 de membri nealeși prin vot ai Comisiei UE. Asta înseamnă că legislația va veni de la birocrați nealeși prin vot.

Articolul 17.2 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană autorizează ca majoritatea legilor să poată fi adoptate pe baza propunerilor venite de la Comisia Europeană: “Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai pe baza unei propuneri a Comisiei cu excepția cazurilor când Tratatul prevede altfel”
Comisia, organul executiv al Bruxelles UE, constă din 27 de membri. În loc ca aceștia să fie votați de către electoratul european, ei sunt aleși în numele intereselor corporatiste. Oamenii Europei sunt total excluși din acest proces de selecție și nu au capacitatea de a vota numirea sau demiterea din funcție a membrilor Comisiei.

Deși afirmă contrariul, Tratatul de la Lisabona nu facilitează un mai mare control democratic din partea parlamentelor naționale. În schimb, articolul 7 al Protocolului pentru Aplicarea Principiilor Subsidiarității
și Proporționalității, atașat tratatului, dă parlamentelor naționale doar puterea de a înainta plângeri în legătură cu lucrurile cu care nu sunt de acord.
Chiar și dacă majoritatea parlamentelor naționale înaintează o plângere, Comisia UE totuși nu are obligația de a anula sau modifica nici una dintre acțiunile sale. În schimb, poate pur și simplu să ignore plângerea și să o înainteze spre rezolvare birocraților Consiliului European și parlamentului.

Tratatul de la Lisabona împiedică pe membrii aleși prin vot ai Parlamentului European să aibă dreptul la elaborarea legilor în mod independent.
Articolul 289.1 al Tratatului cu privire la funcționarea Uniunii Europene afirmă că:“Procedura legislativă obișnuită va consta din adoptarea combinată, de către Parlamentul European și Consiliu, a unei reglementări,
directive sau decizii asupra unei propuneri venite de la Comisie”
Din toate punctele de vedere, Parlamentul European nu are nici un drept la elaborarea independentă a legilor. Spre deosebire de o democrație reală, el nu are capacitatea de a iniția și promulga legislație în orice zonă dorește și în nume propriu. Deci Parlamentul e la mișto.

Tratatul de la Lisabona conferă noi puteri diplomaților Bruxelles UE care acum vorbesc pe scena internațională în numele celor 27 de state membre.
Articolul 27 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană a autorizat crearea unui așa numit ”Serviciu Extern European de Acțiune” cu scopul de a “exprima poziția Uniunii în organizațiile internaționale și la conferințele internaționale”
Ca rezultat al acestui transfer de putere, delegațiile UE în țările străine acum vorbesc în numele celor 27 de state membre, despre politici ale blocului, inclusiv politica externă și militară.
De aceea este de remarcat faptul că noul ambasador la Washington al Bruxelles UE, Joao Vale de Almeida, a declarat deschis că acum vorbește în America, în numele UE, deci și în numele României, deci și în numele tău, neîmputernicit de tine vreodată.

Tratatul de la Lisabona situează de fapt Bruxelles UE mai presus de lege.

Din toate punctele de vedere, Protocolul cu privire la Privilegiile și Imunitățile Uniunii Europene, atașat Tratatului de la Lisabona, situează Bruxelles UE mai presus de lege. De exemplu:

• Locațiile și clădirile Bruxelles UE sunt exceptate de la controale;

• Membrii Comisiei Europene sunt “imuni la proceduri legale în legătură cu acțiunile săvârșite în capacitatea lor oficială, inclusiv cuvintele spuse sau scrise”. Mai mult, ei  “continuă să se bucure de această imunitate
chiar și după ce au încetat să mai dețină funcțiile respective.”

Tratatul de la Lisabona creează o armată europeană sub controlul Bruxelles UE.
Articolul 42.1 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană:

“Politica comună de securitate și apărare trebuie să fie parte integrantă a politicii externe și de securitate comune. Aceasta va asigura Uniunii capacitate operațională apelând la efectele civile și militare”

Articolul 42.3 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană:

“Statele membre vor pune la dispoziția Uniunii capacitățile civile și militare disponibile, în vederea  implementării politicii comune de securitate și apărare.”

Tratatul de la Lisabona stabilește legi draconice pentru țările care doresc să părăsească Bruxelles UE.
Articolul 50 din Tratatul cu privire la Uniunea Europeană solicită țărilor care doresc să părăsească Bruxelles UE, să ”negocieze” cu acesta și să ajungă la un ”acord”. Pentru ca un ”acord” să poată fi încheiat, el trebuie susținut de majoritatea calificată a Consiliului European și să obțină ”consimțământul Parlamentului European”. Mai mult, articolul 50 presupune că, chiar și după ieșire, astfel de țări vor continua să aibe ”o relație” cu Bruxelles UE.

Poate de aceea Tratatul de la Lisabona se declară ”încheiat pe perioadă nelimitată de timp”.

Articolul 53 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană afirmă că: “Acest Tratat este încheiat pentru o perioadă nelimitată de timp”
Ținând cont de natura copleșitoare, împovărătoare și dictatorială a acestui tratat, oricine poate fi scuzat dacă ar gândi că această frază sună ca un ecou al intenției naziștilor din anii 1930 și 1940 de a crea un ”Reich de o mie de ani”.

Paralela istorică a acaparării puterii de către Cartelul Petrolului și Medicamentelor prin intermediul Bruxelles UE este preluarea guvernului german de către același grup de interese acum trei sferturi de secol. Paralela anului 1933 este anul 2009 când Cartelul Petrolului și Medicamentelor și-a promulgat ”Actul de Autorizare”. Paralela anului 1934 este anul 2010 când dictatura Bruxelles UE a început să-și arate adevărata față subjugând sectoare cheie ale societății sub guvernarea sa.

Oare lupta de secole a Europei pentru democrație a fost în zadar? Dar lupta românilor? Oare în 1989 românii au murit degeaba?

Lupta pentru democrație în Europa a durat secole. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva totul a fost în zadar. Este oare destinul a 500 de milioane de oameni ai Europei de astăzi și a altor nenumărați care nu s-au născut încă, să-și trăiască viața sub o dictatură totalitară?
Ne îndoim că cineva care crede cu adevărat în democrație ar putea fi în favoarea acestui lucru. Totuși, așa cum v-a arătat această prezentare, aceasta este direcția în care se îndreaptă Bruxelles UE.