...ziceam că trăiesc într-un poem mai de mult. Nici acum, dacă m-ar întreba cineva, n-aș spune că trăiesc altundeva. Eu nu mă feresc de cuvintele și expresiile tari dar elocvente - cum aș putea, dacă traiul în această țară mi-a voalat toată pudoarea? Cum aș putea să nu spun lucrurilor pe nume dacă este din ce în ce mai evident că Guvernanții actuali ai României nu sunt reprezentanți, nici reprezentativi, ci un soi de proxeneți care nu doar că prostituează țara, poporul, dar o mai și terfelesc prin măsuri menite să-i distrugă ecosistemul, natura, fauna, flora, solul, subsolul și sănătatea românilor?
Sînt de departe mai deștept de cât toată Administrația țării la un loc, de la Președinte până la ultimul consilier local de comună, decât toată intelectualitatea susținută de regim, și de la înălțimea minții mele văd clar o realitate care pe zi ce trece mă îngrijorează tot mai mult - văd cum poporul meu este supus distrugerii sistematice și deliberate fără ca majoritatea românilor să aibă vreun habar despre asta, văd o situație care a mai existat în istoria acestui popor, așa cum o confirmă mărturiile altor confrați români care au luptat pentru elevarea și împlinirea noastră. Văd că Administrația țării este formată din agenții unor puteri care, prin manevre insidioase și samavolnice, după ce ne-au îndobitocit, falimentat, îndatorat și înrobit, lucrează în prezent să ne și vatăme sănătatea. Probabil că afaceriștii și bancherii care în secolul trecut finanțau oameni care, în spatele unor curente de idei nocive ca comunism, bolșevism, nazism, socialism etc., exterminau zeci de milioane de oameni, nu și-au schimbat nici până astăzi năravurile... Sigur nu și le-au schimbat - îmi șoptește o voce - ba și le-au înrăutățit. România este o fermă administrată de indivizi care nu au făcut, nu fac și nici nu vor face nimic pentru binele vreunui român decât accidental, decât dacă acel bine produce răul a zeci, sute sau milioane de români și binele grupului infracțional din care fac acești administratori parte. Pentru cei care încă mai dorm pe ei visând, voi spune că toți acești administratori sunt dușmanii oamenilor, indivizilor, cei care le încalcă drepturile și libertatea și îi supun, la fel cum au făcut-o și cu familiile lor de-a lungul timpului.
În ultimul an am asistat la două măsuri luate de Guvernul Poantă care au produs indignarea unei bune părți a tineretului român și nu numai a tineretului: Este vorba despre măsura privind distrugerea Roșiei Montană, pe de o parte, și pe de alta despre, exploatarea gazelor de șist. Aceste două măsuri încalcă flagrant toate prevederile Constituției României, tot Statul de Drept, toate normele bunului simț, tot ce se poate. Aceste două măsuri, dacă exploatarea aurului și gazelor va începe, ne vor distruge sănătatea și nouă și copiilor noștri, iar de pe urma aurului și gazelor rezultate nu vor beneficia decât guvernanții și corporațiile pe care aceștia le reprezintă cu prețul sănătății noastre și a familiilor noastre. De-aceea, române, trebuie să iei atitudine, trebuie să acționezi astfel încât să înlăturăm gruparea criminală care ne asuprește, căci nu se mai poate. Nu te aștepta să facă asta altcineva, căci e o vorbă la noi în popor: nu e bine să te scarpini în cur cu mâna altuia. În curul tău sunt hemoroizii numiți Guvernul Poantă, numiți USL, numiți PDL șamd, dacă nu-i dai afară, te vor nenoroci căci acestea le sunt ordinele. Crezi că dacă ai unde sta, cu ce să-ți plătești facturile și resurse să-ți bei mințile în weekend vei scăpa de efectul cianurii sau de cel al apei infestate sau de cel al mâncării contaminate? Mai gândește-te. Și evreii, țiganii, rușii, românii, ucrainienii etc. etc. au crezut că vor scăpa acum 70 de ani și cadavrele lor au îngrășat cu zecile de milioane pământurile capitaliștilor. Nu-nțelegi că e care pe care?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu