Stăteam aseară la palavre cu Bădică, Mihai Bădică, printre altele autorul Șoricelului din Kitejgard și la un moment dat a venit discuția despre resurse. Spuneam că resursele naturale, pe care nu le scoate nimeni din curul său, dar și dacă le-ar scoate tot nu ar fi întrutotul ale sale, ar trebui să fie gratuite căci este absolut normal, natural, logic, drept, echitabil să fie gratuite. Spuneam printre altele că lumea e într-o atât de adâncă transă, deși poate că eu am numit-o prostie, încât consideră că este absolut normal să plătească pentru aceste resurse, cum ar fi: apă, gaze, petrol, energie electrică. Nu mai spun că nici pentru alte resurse n-ar trebui să plătească întrucât resursele planetei, resursele umanității, cunoașterea, tehnologia, hrana, aparțin tuturor oamenilor în egală măsură, căci nu scoate nimeni din curul său nici atâtea gaze câte se vând, nici atâta apă câtă se vinde, nici atâta petrol și nici energie electrică, nu mai spun de cunoaștere, tehnologie, hrană etc., așa că ele aparțin tuturor oamenilor în egală măsură, iar cei care le vând comit, nu un mare abuz, ci o absolută înșelăciune, pentru că îți vând ceea ce este deja și al tău, ca și când ai fi moștenitor cu fratele tău al unui imobil și fratele tău ți-ar cere chirie.
Eventual, deși tehnologia și nivelul cultural sunt atât de avansate încât acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple nicio secundă, ar trebui să se plătească niște sume infime, nu pentru gazele, apa, energia electrică, petrolul etc. de care are nevoie fiecare, ci pentru exploatarea și furnizarea lor, dar nicio secundă pentru ele, căci ele, așa cum spuneam aparțin tuturor oamenilor în egală măsură, iar faptul că sunt vândute de anumiți oameni este abuz, nesimțire, japcă, nedreptate.
Lumea funcționează atât de eronat încât uneori îmi vine să ies în stradă cu parul - noroc că mă oprește inteligența. Păi cum pula mea să cumperi, să plătești apă în condițiile în care planeta este 70% apă iar apa aia n-a pișat-o nimeni? Păi cum pula mea să cumperi, să plătești energie electrică în condițiile în care există de la 1900 sisteme care pot distribui pe toată planeta, fără fir ca internetul, energie electrică? A face asta e maximă prostie. Păi cum să fi atât de prost încât să te conformezi acestui maxim abuz secular? Păi cum să fi atât de prost încât să accepți această sclavie milenară? Păi cum să fi atât de prost încât să te conformezi normelor idioate, nedrepte, inechitabile, ale acestei societăți?
Fiecare om, având în vedere că fiecare om este sacru, inviolabil, suveran, având în vedere că silaba om înseamnă Dumnezeu, trebuie să aibă gratuit locuință spațioasă pe pământ, pentru a nu pierde contactul cu pământul, hrană naturală, sănătate, cunoaștere, tehnologie, libertate!
Ajunge cu mârlănia!
adevăr grăiești
RăspundețiȘtergerecomunism rules!!! way to go brother
RăspundețiȘtergereȘtii cum e comunismul? Am mai spus-o, e ca un travestit cu aparență de frumoasă femeie care te agață te duce acasă te dezbracă și când să-ți dea curu îți dă pula. Eu sunt prea deștept ca să fiu adeptul ideilor lui Marx. Eu vorbesc drept, pentru că dreptul este mai presus decât toate ideile politice, comunism, capitalism, fascism, monarhism, liberalism, libertarianism etc. So Justice of the human rights & love rules! way to go bla bla
RăspundețiȘtergere