Despre poezie

Trăim într-o țară bogată în care majoritatea oamenilor sunt săraci. Trăim într-o țară în care au existat și continuă să existe spirite luminoase și poporul e de o mârlănie rușinoasă. Trăim într-o țară în care oamenii de rea credință dețin puterea asupra destinelor noastre și cu rea credință ne sărăcesc, ne tâmpesc, ne dezinformează, ne îndoctrinează, ne exploatează, ne lasă gaj, ne înșeală, își bat joc de noi. Trăim într-o țară în care Justiție e un cuvânt gol, demonetizat. Trăim într-o țară în care oamenii de cultură sunt niște claponi care dorm pe ei și nu contribuie cu nimic la progresul spiritual și social al națiunii noastre. Trăim într-o țară care a ajuns o biată colonie a unei corporații numită Bruxelles UE. Trăim într-o țară în care mass-media, școala, religia, guvernul produc sclavi obedienți retardați și fără discernământ. Trăim într-o țară în care se mănâncă prin lege hrană modificată genetic nocivă. Trăim într-o țară în care drepturile omului sunt încălcate chiar de către cei care trebuie să asigure respectarea lor. Trăim într-o țară în a cărei Constituție este stipulat că Statul are obligația să ia măsuri economice care să asigure cetățenilor un trai decent și în a cărei capitală există mii de oameni care dorm pe stradă. Trăim într-o țară în care nimeni nu mai respectă pe nimeni. Trăim într-o țară în care se promovează ca modele toate nonvalorile, toate scârnăviile umane, toate curvele proaste, toți corupții, toți bețivii, tot ce e mai nociv prin toate mijloacele. Trăim într-o țară în care poeții bat câmpii fără grație, dau la pizdă sare, se piaptănă în timp ce în țară să întâmplă acest cataclism.
Mai bine-aș mieuna ca un motan decât să scriu ca poetașii-aceștia - scria Nichita Stănescu în Argoticele tinereții lui. Mai bine-aș mieuna decât să scriu ca poetașii-aceștia cu care îmi împart contemporaneitatea. Acești impotenți intelectual insensibili la durerile acestui popor, insensibili la realitățile înjositoare ale țării în care trăiesc, acești inculți spălați pe creier, acești prostănaci care poluează ideologic cu dejecțiile lor numite poeme, acești onaniști lingvistici care sunt cu totul pe lângă subiectul important, cum oare să respect astfel de căcați cu ochi care au nesimțirea să se numească poeți, auzi tu, poeți, ca și când ei ar avea vreo firimitură din noblețea spiritului unui poet, sau ceva din iubirea și compasiunea unui poet pentru semenii săi, pentru dreptate, pentru adevăr - mai bine-aș mieuna decât să stric pădurile cu cuvintele voastre goale, cu versurile voastre inutile, cu insensibilitatea și egoismul vostru, cu prostia voastră contondentă, cum să aveți nesimțirea să luați aerul oamenilor ca să vă publicați idioțenia numită poezie care nu face nici cât două surcele? Ptu
Proștii ăștia cu care împart contemporaneitatea, oligofrenii ăștia flaușați, au ideea greșită că poezia e vorbe frumoase și goale, o nobilă inutilitate, bibelou - când de fapt poezia este asta numai atunci când e slabă, au ideea greșită că orice aberație, orice elucubrație e poezie. Poezia adevărată este educație, este progres spiritual și social, este politică, este libertate, este independență, este iubire, este compasiune, este putere, este coaie, este atitudine, este adevăr, este fraternitate, este omul liber și independent. Cum să-mi permit să bat pula-n cap lingvistic ca poeții generației mele când trec în fiecare zi printre oameni care n-au casă, n-au masă, n-au sănătate, n-au justiție, n-au decât mâna întinsă pentru o para chioară? Cum să am o așa nesimțire-n mine încât să mă fac că nu văd ? Cum să fiu atât de prost încât să cred că un discurs care nu produce niciun progres nimănui este poezie doar fiindcă are metafore, comparații, epitete, rime și alte figuri retorice?
Textele poeților generației mele, pe care nu întâmplător îi numesc Claponi care cotcodăcesc când încearcă să cânte, sunt forme fără fond, la fel ca și poeții generației mele, la fel ca și criticii care le promovează găunoșenia.


țara arde și nerușinat
poeții prozatorii jurnaliștii eseiștii și filosofii mănâncă căcat

trec pe lângă subiectul important ca înțelepciunea pe lângă ei
de-aceea în ritm de rap mă piș de foarte sus pe ei

unii mănâncă căcat și cred că scriu poezie
alții mănâncă căcat apelând la prozodie

unii mănâncă căcat și cred că scriu articole la ziar
alții poluează ideologic mâncând tot căcat în stil barbar

se-aplaudă unii pe alții căci mai toți sunt mâncători de căcat
văzându-i îmi vine să râd, prostia e irevocabilă cu-adevărat

țara arde și ei ard cu ea neștiind proști cum sînt
se-ntorc strămoșii pe dos când îi văd din mormânt

ne-am sacrificat degeaba pentru oligofrenușii ăștia, îmi zic
n-ați avut ce face domnilor, le răspund tot mai mic

ăștia sunt ca viermii doar mănâncă fumează beau și dorm pe ei
victime ale inculturii luată drept cultură' s, nici mucii nu-mi dau pe ei

țara arde și ei mănâncă căcat pe mii de copaci
zici că-s tenori fără plămâni dirijați de pârlaci

n-au simțul patriei au doar simțul găurii și-o iau toți în dos
au senzația că fut dar sunt futuți în primul rând de ei înșiși până la os

îi privesc vertical compasiv deși verbal mă piș pe ei
și rimez în final iute ca un megalitic ardei

v-am pupat pe prostie domnilor și doamnelor numai bine
țara arde-ncontinuare Să ne fie rușine!