joi, 6 decembrie 2012

Cele mai frumoase poeme din 2011



Este titlul unei antologii care a apărut anul acesta la ed. Tracus Arte. Din câte am văzut, numai poeți români sunt în respectiva antologie, ceea ce înseamnă că cele mai frumoase poeme din 2011 au fost scrise de români... bravo nouă! Într-o țărișoară vasală, pârlită, în care IQ-ul mediu este sub mediu, să se scrie „cele mai frumoase poeme din 2011” nu-i din drum... a, și s-au scris și cele din 2010... excelent! au apărut la aceeași editură anul trecut! Băăăăăăăăăă...
Cei doi antologatori, Claudiu Komartin și Radu Vancu, observ că au un tupeu extraordinar când numesc astfel astfel de cărți, în care apar și poeme frumoase, nu contest, dar cele mai frumoase... De la Claudiu mă așteptam, dar de la Radu, cel numit „Cap Teoretic”, chiar deloc, sau poate capul său e mai mult “teoretic” și mai puțin “practic”… Menționez că Prostia celor doi reiese din 4 motive: în primul rând pentru că au numit cărțulia astfel; în al doilea rând pentru că au tupeul să sugereze că ar fi ei în stare să antologheze cele mai frumoase poeme din 2011; în al treilea rând pentru că afirmă că le-au și antologat; și-n al patrulea rând pentru că au crezut că vor scăpa basma curată după aceste gesturi.
Oamenii ăștia nu mai au deloc simțul ridicolului, mă jur! Iar poeții care au permis să li se publice textele într-o astfel de antologie, nici atât. Nu știu de ce mi-a venit în minte un vers a lui Sișu: „sunteți cristale false care când le-atingi se sparg”
Eu unu, când văd astfel de titluri, devin foarte reticent, pentru că brusc îmi miroase a înșelăciune: Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
În încheiere iată un poem pe care l-am  publicat în superPoemul TORRENT în 2011:




Poem pentru pian şi-o altă seară


Fuma cu sete
fuma ca şi cum
fiecare fum o ducea mai departe de mine
o-mbălsăma ca pe o nefertiti a localurilor roşii
în care se dansa tango

Fuma lângă mine şi-o simţeam

în alt loc

în alt timp

sau în altă viaţă

undeva în braţele unui amant
ale unui părinte
sau la o altă masă dintr-un alt local
 
Purta o rochie de cenuşă, părul în coc, cercei
şi decolteul larg ca un zâmbet amar
Avea sânii rotunzi, bărbia înaltă
puţină noapte pe pometele stâng
şi ochi fără capăt

Ce trist e şi tangoul ăsta... Să dansăm

mi-a zis
strivind ţigara

Te rog

am şoptit
luându-i mâna rece ca şi seara
în care îi scriam

ce-o să fac oare când o să ne întâlnim şi
bătăile inimii tale or să-mi spargă faţa?
o să cad? sau o să-ţi spun
bună
cu gura plină de sânge?

Ne-am întâlnit târziu
şi peste golul lăsat de-atâtea absenţe
a început să-mi crească o crustă
şi lumea aceea cu seri mărunte
tangouri uitate atingeri sfârşite în ...

Atunci a spart un craniu în asfalt
un craniu de copil vopsit în culorile apusului
a păşit peste el şi m-a sărutat

Nu simt niciun gust de sânge 

mi-a zis
cu vorbele rujate ca în altă seară
când într-o baltă de sânge-am dansat. Oraşul
devenise o mâzgâlitură
o pisică mi-a fugit din umbră şi
din galop a oprit doi cai
în smoala blănii ei. doi cai cu scheletele prelungite într-o caleaşcă
în care ne-am urcat surâzând
şi-am coborât
acolo
în acea seară
când am luat-o de mână şi-am aruncat-o-n tango

Rochia i-a lăsat în aer o dâră
sânii îi păreau mai rotunzi, pielea mai rece
şi gândurile cumva mai aproape
de buzunarul meu de la piept

Știi... după tangoul ăsta n-o să mai dansăm niciodată

mi-a zis
şi mi-am retras genunchiul dintre coapsele ei

Te sinucizi

am întrebat forţând
distanţa ce încremenise între noi

Nu.
Punem .

param
                pam
pam

E ultima seară

clavirul – a murit. Şi vioara?
cu-n țipăt scurt  culorile s-au şters
şi seara
nu a mai mers

n-a mai fost ca-n tangoul albastru
mov violet – când chiar eu
începusem s-o stărut pe sub piele
pe sub noaptea ce creștea pe obrazul ei stâng
pe –

nu era dragoste. era poezie

de parcă între noi era poemul
pentru pian
şi-o altă seară

A fost frumos cu tine

i-am murmurat

fiindcă a
   f o
        s
      
         t
          .

pe trotuar, sub o lumină roşie de felinar

Să scrii ceva despre noi, într-o seară

mi-a zis

şi s-a făcut noapte

4 comentarii:

  1. poezia sufetului, poezia inimii ... mi-a placut, multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru poemul asta, segebelule, ai fi putut fi introdus intr'un singur loc, dar acela nu este o antologie.

    oricum, e simpatic cum propovaduiesti tu valori in care nu crezi nici o secunda - justetea, corectitudinea, iubirea...

    esti doar un baiat plin de spume, care scrie niste cacaturi inutile si de mai mare rusinea, pe care nici macar nu i le mai publica nimeni (ai pacalit deja doua edituri in ultimii ani s-o faca, e cam de ajuns), si asta se vede de la o posta

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. De unde stii ce cred eu?

    2. De unde stii cum sunt eu?

    3. Vezi ca am refuzat sa public cartea Dragoste la ed. Paralela 45 recent

    4. Daca sunt un baiat plin de spume inseamna ca vorbesti cu mine din doua motive:
    a) ca-mi vrei binele
    b) ca-mi vrei raul
    dar felul in care vorbesti cu mine ma face sa fiu sigur ca imi vrei raul, ca vorbesti din resentiment. Si ma gandesc de ce ai fi tu resentimentar vis a vis de mine? Oare tu sau cunostintele tale au dat piept cu uraganul ridicat de sgb? Daca da, ziceti mersi ca mai traiti, data viitoare o sa va cante popa. Daca nu, inseamna ca esti prost, caci daca te pui cu prostul, cum ma consideri tu pe mine, esti mai prost ca el. Stiti care e problema voastra? Va credeti destepti. Si prima dovada ca esti prost, cum spuneam cu alt prilej, este atunci cand te crezi destept. Iar cea mai mare greseala pe care poti s o faci pe lumea asta este sa te crezi mai destept ca mine, este fatal asta.
    Altfel, sa stii ca eu iti vreau binele, prietene, oricat ar suna de absurd asta, in acest context. Si sa mai sti ceva: Cine nu e cu mine e impotriva lui.

    RăspundețiȘtergere