casa dulce casa

dupa 3 saptamani m am intors din Franta alaltaieri. drum de aproape doua zile cu autocarul. am trait cea mai nasoala experienta din viata mea. calatoream cu vreo 30 de lumpeni care se intorceau din Spania langa o tigancusa careia i lipseau doi dinti din fata si i mirosea gura oribil. dar asta nu era nimic. desi era aer conditionat mirosurile de guri, transpirantz, flatulente, picioare, ragaieli, mancare etc erau la discretie. n am inchis un ochi tot drumul. m am uitat la filme, am conversat cu unii altii si am citit Apropierea lui Malaicu Hondrari. care mi s a parut a fi scenariul unui film de categoria B la care ma uitam in noptile adolescentei pe canalele nemtesti. nu mi a placut povestea deloc. prea simpla pt gusturile mele. nici personajele. prea sterse pt gusturile mele si destul de ridicole in atitudini si comportament. totusi, am remarcat ici colo cate o fraza misto. problema lui Malaicu e ca nu dezvolta, nu creeaza scene cinematografice desfasurate in slow motion pentru un plus de credibilitate si senzational (nu ca povestea nu ar fi credibila, ba din contra, e atat de banala incat e implicit si credibila), ci o povestioara comparabila cu tabloul unui impresionist de duzina. cartea e structurata pe capitole care poarta numele unora dintre personaje si care sunt scrise chiar de acestea. pe parcursul lecturii ai senzatia ca urmeaza ceva care te va rupe n gura dar ajungi la final si te vezi dezamagit. si culmea e ca auzisem numai lucruri bune despre. este a naispea oara cand aud despre o carte slaba ca e cine stie ce mare scofala. au fost voci care au comparat autorul cu autorii sudamericani. s avem pardon. cu toate astea din cate am inteles cartea va fi ecranizata. asta e excelent intrucat n am vazut inca filme despre realitatea muncitorilor romani plecati in Spania pt o viata mai buna. in fine. dupa aia am citit Intoarcerea huliganului de Norman Manea si am simtit diferenta. aia da carte. cand am ajuns la granita Ungariei cu Romania soferulu ne a recomandat sa punem cate 1 2 euro pentru a nu ne fi controlate bagajele de catre politistii de froniera. eu n am dat dar altii au dat si bagajele nu au fost controlate. puteai trece cu kile de droguri, arme etc. cand am ajuns in tara am observat ce nseamna drumurile romanesti. drumuri varza. si lipsa unei autostrazi, fute m as cu gurile mamelor celor care sunt responsabili pt acest rahat, iliesti constantinesti basesti si pacalicii din suitele lor. de la Arad pana la Deva mi a venit ideea unui roman despre zilele mele in franta caci am trait o gramada de povesti acolo. altfel i am luat un interviu poetului francez Serge Pey care mi a dat niste raspunsuri forte misto. acu sa vad unde l public ca vorbim si despre droguri in el. in fine. am ajuns la Bucuresti.