Ghe. Iova mi-a zis de ce l-au scos din societate și omorât ăia pe Eminescu, și că la fel ca și înainte de Lovitura de Stat din 1989, când fii de securiști erau promovați în detrimentul poeților cu mult mai valoroși, în prezent se întâmplă același lucru, și mi i-a dat exemplu pe Dună, Vlada, Komartin...
Magda Cârneci m-a lăudat că am luat cuvântul și că astfel, am făcut auzită și vocea tinerilor, căci eram singurul tânăr scriitor prezent... Dădea cuvântul domnul Varujan Vosganian celor care aveau de spus ceva în legătură cu Programele de candidatură prezentate de cei doi candidați pentru funcția de președinte al USR, domnii Nicolae Manolescu respectiv Dan Mircea Cipariu, am recomandat viitoarei Conduceri a USR să materializeze ideile din Programul lui Cipariu, idei care mi s-au părut excelente, care pot fi găsite aici http://www.agentiadecarte.ro/2013/07/programul-„uniunea-scriitorilor-din-romania-in-pas-cu-schimbarea”/ și care materializate pot transforma USR într-o instituție comparabilă cu omologele ei din statele UE, totodată am recomandat și să aibă în vedere spusele unei scriitoare care a subliniat că sunt mii de scriitori în țară și cu toate acestea numai câțiva, o restrânsă parte, o elită creată mai mult sau mai puțin pe criterii de valoare, dintre scriitori sunt promovați și susținuți de USR în revistele sale și prin programele sale.
Vorbind excelent cum m-a obișnuit, domnul Vosganian a zis la un moment dat o propoziție gen, poezia de la nu știu cine sau de nu știu unde, nu mai rețin exact, "până la Komartin și Sociu.", de parcă poezia română se termină cu acești doi poeți sau de parcă acești doi poeți ar fi cei mai valoroși dintre cei tineri. Am observat această mentalitate greșită și la alți oameni inteligenți, mentalitate care exprimată în cuvinte, public, mai ales de o personalitate ca Vosganian, nu poate decât dezinforma eventualul public de poezie, trimițându-l poate nu chiar la poezia cea mai valoroasă a momentului. Dacă domnul Vosganian a vorbit în virtutea notorietății și nu a valorii, iar s-a înșelat.
Nu că mi-au murit lăudătorii, (deși multora dintre aceștia ba le sunt interzise comentarii publice la adresa mea, gen recenzii, cronici etc., ba au pus botu la vorbele menite să defăimeze atât persoana mea cât și literatura mea, ba ambele), dar comparativ cu cei doi poeți menționați, sunt și mai notoriu, deși instituțiile de cultură ale Statului nu mă susțin și nu m-au susținut, în timp ce acele instituții i-au susținut pe cei doi, în special pe primul, cu vârf și îndesat, iar literatura mea este cu mult mai valoroasă, fapt neîndoielnic pentru orice cititor priceput și lipsit de partipriuri. Sunt mai notoriu pentru că am apărut pe la TV, și nu pe TVR Cultural, la radiouri, și nu doar la Radio România Cultural, prin reviste, și nu doar în cele de cultură, am avut ditamai panourile publicitare în mai multe stații de metrou din București etc. și nu în ultimul rând, arăt și mai bine :D
Plastic vorbind, poezia lui Sociu e ca Copilul de Aur înainte să-l descopere și lanseze Dan Bursuc, cea a lui Komartin ca actuala clasă politică. Cum trăim în România, țară în care coeficientul de inteligență și cel de omenie sunt în cădere liberă, și cum publicului, adică celorlalți scriitori, li se tot repetă că acești doi poeți sunt mari poeți, concepția comandând percepția, și cum cei care repetă această abnormitate sunt considerați autorități, nu e de mirare că nu puțină lume chiar crede asta.
Dacă cu Sociu soarta nu a fost tocmai generoasă și nici alegerile lui nu îndeajuns de inspirate, rezultând astfel o viață tristă pe care în literatura lui acesta a redat-o excelent, elicitând în special mila și compasiunea multor cititori, cu Komartin soarta a fost destul de generoasă, oferindu-i un părinte înalt ofițer cu influență, nașterea în capitală, casă moștenită, siguranță, alegeri de cele mai multe ori inspirate, perfidie accentuată, zel, rezultând astfel o viață tristă și fericită deopotrivă, tristă din cauza masochismului menit să genereze trăiri care să-l inspire poetic, fericită din cauza norocului de a se naște într-o familie cu posibilități, a sadismului și a perfidiei acestuia, viață pe care și acesta a redat-o de cele mai multe ori excelent, exagerându-i tristețea și nu rareori fabricându-i dramele, elicitând în special tot mila și compasiunea multor cititori. Cum poeții cu vibrație joasă atrag cititori cu vibrație joasă sau mai joasă, vibrație survenită dintr-o conștiință restrânsă situată, momentan, la nivelul viscerelor, pentru unii cititori poezia acestora este foarte valoroasă. Celui care vibrează la vibrația black metal a lui Komartin sau celui care vibrează la vibrația manea-blues a lui Sociu, dacă le pui muzica lui Vangelis, a lui Puccini, a lui Jean Michael Jar, a lui Palestrina, a lui Mozart, sau, de ce nu, a lui Michael Jackson, nu va vibra, pentru că conștiința acestuia nu depășește ceakrele inferioare, viscerele. Privită însă de un om cu conștiința elevată, situată cel puțin la nivelul plexului solar, poezia celor doi zgârie timpanul. Privită de la nivelul ceakrei inimii, cea a lui Komartin e proastă, cea a lui Sociu e suportabilă.
Cum am senzația că puținii cititori de poezie din prezent, inclusiv criticii literari, nu sunt conștienți de valoarea extraordinară a poeziei mele, o să le postez dedesubt câteva poeme pe care i-aș ruga să le pună în paralel cu cele mai bune ale celor doi poeți, dar și cu ale altora, folosind criteriile de interpretare clasice și moderne, pentru a înțelege ceea ce e la mintea cocoșului, anume că e, de fapt, până la SGB.
1.
Ardoare
Femei din alte vremuri plutesc în
tine dalbe
Surâsului tău dându-i luciri care
orbesc
Femei din sânge nobil în tine
se-mpletesc
Vărsându-se-nafara-ți comori ca
să învoalbe
Ca un ciclon de aur lichid râzând
drăcesc
Pe-oricine îți privește obrazul
nelumesc
Femei nemărginite în frumusețe
ești
Pășești și
zgâlțâni lumea dar nu atingi pământul
Și cad din
ceruri îngeri în cercuri când cuvântul
Ți-l spui cu
glas de raze întocmai să vrăjești
Pe-oricine
te aude, și toți te-aud căci vântul
Ca pe-un
parfum îl poartă.. și-și sfâșie veșmântul
De-ardoare
toate-o dată ființele-omenești
Căci tu ești
epilogul feminității; Iată
Trezești în
mine versuri prin care curge-amor
Le urlu,
căci să urlu îmi vine până mor
Învăluit în
mreaja ta dulce dantelată
Pe
care-o-ntinzi în dansul vin tandru răpitor
Și ca prin
vis m-apropii lent de-al tău dormitor
2.
,
și se face liniște și
universul se oprește
e doar liniște și nimic îți
rămâne în minte
gândurile încetează să se mai
audă
inima rămâne blocată într-o
bătaie fără sfârșit
sângele îți îngheață în vene
ca un roller coaster
căci totul devine voce și în
vocea asta începe o poveste de
dragoste
lumina care te poartă adânc în
adâncul tău
și
cu cât te adâncești mai mult
cu-atât vocea sună tot mai mult ca vocea ta
fiecare cuvânt îți plăsmuiește
capătul privirilor
e mașina dragostei și
în mașina dragostei te
îndrăgostești acum
am atârnat în oglindă
miresmele dragostei
pornim
3.
Cântec de parfum
te-aș putea ține de mână pe străzi nopți
caramel
ți-aș putea cânta frumusețea în versuri
glazurate cu frișcă
lumina care-mi face sclipiri inima trupul tău
e
mângâierea mea extazul tău e
se-ngână sunete și lumini și bătăile inimii
se-ntețesc amețesc se conectează
și totul dispare din gând
se-aude doar vocea delicioasă a nopții
caramel stelele
sclipitoare simți magia care înflorește
artezian
din pori ești trance și unica ta realitate e
vocea
te călăuzește în adânc ca o torță
și trupul e mai ușor ca un cântec de parfum
știi că fac precum vrei tu deci voia ta întru
mine este
4.
Facem perfect
Îmi
plac picioarele tale
lungi
lungi lungi
gemete
de plăcere
Când mă
încolăcesc tremurânde
și se
face
tăcere
De
parc-ai vrea să-mi destăinuie ceva
Ceva
profund un secret fierbinte bine ascuns în pielea ta
Acolo
unde nu pătrunde nicio rază de soare de
stea
Acolo
unde poți să simți ca-ai vrea să luminez amețitor ca șampania
Îmi
place tot ce mă lași să simt când te alint cu miile de petale din vocea mea
Picurându-ți
pe gât și înfiorând atingându-te toată pielea
Și
miliadrele de pori strălucind briliant zimțând noaptea ziua
Pleoapele
întredeschise pe iriși-nfumurați de toată dragostea
Pe care
fără să conștientizezi acum o
facem
perfect
5.
te fut și te fac poezie
singurul drum spre plăcere
este vocea mea
mă auzi cum te chem în noapte
cum cu ochii te fac să-mi răspunzi
și-mi răspunzi că sânt poarta
spre extazul absolut
și-ți lingi buzele dar
subconștientul tău vorbește limba plăcerii
simți bassul muzicii mele
îngenunchezi
și ai irișii ca două vulve
flămânde
pentru că sânt tot pentru tine
începi să atingi și să lingi
înghețata topindu-se pe
papilele gustative
printre buze
gustul meu îți rupe bikini
imaginației
ai nevoie de toată
masculinitatea mea
și toată masculinitatea mea
îți dilată feminitatea
te excită
și respirațiile o iau razna
sânt instinctul tău primar
mintea îți developează toate
scenele de dragoste
rânjetul meu când îți trăiești
orgasmele
și mă vrei
te gândești la poziții
tantrice te faci fleașcă
și-ți desfaci picioarele ca o
ghilotină
pizda ta e dulce ca și când a
urlat numele meu
te pătrund usor și realitatea
se preschimbă în extaz cânți
cânți și te trag de păr și îți
mușc sfârcurile
și în cântecul tău strălucesc
toate constelațiile
te pătrund sânt atât de tare
sânt
atît de bun
te sărut și-ți înghit spiritul
și încerci să scapi
și vibrezi ca o coardă
te tragi înapoi și te pierzi
în cearceafuri
lasă-mă să-ți bag numai capul
mă lași
pentru că în capul meu fierbe
toată plăcerea
te-ai amestecat cu mine și
ești magică
mâinile tale mortale
afrodisiace
chipul tău expresia cea mai
pură a orgasmului
dă-ți drumul
te fut și te fac poezie
6.
fată cu tălpi de cerneală
dac-aş fi fost un tablou
mi-ar fi plăcut să fiu pictat de tine
dac-aş fi fost dragoste mi-ar fi plăcut să mă simţi tu
dacă n-aş fi fost eu mi-ar fi plăcut să fiu tu
să-mi simt lipsa o viaţă întreagă
nu ştiu ce mi-ai făcut de-am ajuns în halatul ăsta de îndrăgostit de tine
eu golanul arogant care seduce cu poezie eu
care vorba aia’s EU gen
dar dacă ţi-a ieştit, ce să zic, bravo ţie!
Eşti fata cu tălpi de cerneală şi te plimbi desculţă pe foaia mea
şi paşii tăi sânt muzică
treci prin inima mea
te am în sânge
când nu sânt cu tine simt gol
când o ardem în filmul nostru
’n care dragostea ne urcă pe pereţi
spun dragoste şi te văd pe tine dragoste
eşti viciudeliciuexcesiv eu
spun dragoste şi te simt pe tine dragoste
7.
High să-ți spun o poezie
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
nu știu pe unde te dansezi acum, ce faci.. nu știu
dacă ești la bucurești sau în ală parte
au trecut atâția ani.. câți să fie/
cu tine m-am simțit cel mai conectat
cu tine mă simt conectat
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
am fumat un cui, poate de asta
sau poate de alta
poate pentru că am văzut-o pe sor-ta și pe maică-ta aseară la înviere
am stat de vorbă cu ele și
sor-ta e o dulceață
ochii ei m-au băgat în ceață
era frumoasă.. frumoasă.. într-un fel ca tine când erai ca ea
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
de felul cum ne împleteam
de verdele din ochii tăi
de raza privirii tale
de fluturii și de îngerii pe care-i simți în stomac
mi-e dor de gustul tău
de felul cum respiri
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
și poemul ăsta în curând se va sfârși
și mie tot îmi va fi dor de tine
și voi adormi
voi adormi cu inima ca un balon de săpun zburând prin vânt peste
oraș cu soarele strălucind în ea ca-ntr-o țigară haș
pentru că mi-e dor de tine, ște?
te iubesc
te iubesc cumva senin catifelat albastru la mișto
te iubesc dansându-te pe curcubeu pasional tango
îți simt formele alunecoase pulsul amplificat
dragostea asta e un film infinit de dumnezeu pictat
acum, și te topești spre mine mortal ca-ntr-un vis
peste câteva clipe vom ajunge în paradis
fă-ți talentul, frumoaso, corpul tău cântă jazz ca un tonomat
ți-a picat fisa de parcă ți-am introdus-o eu - și-mi dai mat
dragostea asta e un film infinit de dumnezeu pictat
live, și te miști lin spre mine ca-ntr-un vis
și mi-e dor de ceea ce va fi fost între noi
nu știu pe unde te dansezi acum, ce faci.. nu știu
dacă ești la bucurești sau în ală parte
au trecut atâția ani.. câți să fie/
cu tine m-am simțit cel mai conectat
cu tine mă simt conectat
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
am fumat un cui, poate de asta
sau poate de alta
poate pentru că am văzut-o pe sor-ta și pe maică-ta aseară la înviere
am stat de vorbă cu ele și
sor-ta e o dulceață
ochii ei m-au băgat în ceață
era frumoasă.. frumoasă.. într-un fel ca tine când erai ca ea
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
de felul cum ne împleteam
de verdele din ochii tăi
de raza privirii tale
de fluturii și de îngerii pe care-i simți în stomac
mi-e dor de gustul tău
de felul cum respiri
stau în patul în care te-am dezvirginat și mi-e dor de tine, ște?
și poemul ăsta în curând se va sfârși
și mie tot îmi va fi dor de tine
și voi adormi
voi adormi cu inima ca un balon de săpun zburând prin vânt peste
oraș cu soarele strălucind în ea ca-ntr-o țigară haș
pentru că mi-e dor de tine, ște?
te iubesc
te iubesc cumva senin catifelat albastru la mișto
te iubesc dansându-te pe curcubeu pasional tango
îți simt formele alunecoase pulsul amplificat
dragostea asta e un film infinit de dumnezeu pictat
acum, și te topești spre mine mortal ca-ntr-un vis
peste câteva clipe vom ajunge în paradis
fă-ți talentul, frumoaso, corpul tău cântă jazz ca un tonomat
ți-a picat fisa de parcă ți-am introdus-o eu - și-mi dai mat
dragostea asta e un film infinit de dumnezeu pictat
live, și te miști lin spre mine ca-ntr-un vis
și mi-e dor de ceea ce va fi fost între noi
8.
pis pis
Cândva
cumva
acum ori niciodată
curgea belea nebună beată
o lume
fix în mintea ta
fermecată
şi-n ea sub cerul toc de gheată
de zeu de gumă mestecată
ca o muzică tatuată după ureche
parfumată
o şoaptă catifelată pătrunzând
spirit luminat umplând
încet ca pe-un graal vărsat gând
şi-n şoaptă o pisică dantelată şi-un şobolan strălucitor
genial bestial
El foarte golănaș aşea
ea
angelică ca satana cânta ce voia
trandafiriu ecosez sol sol sol la la la jazz
cu vocea eclat
el fluiera
ea-l zâmbea el râdea incandescent şi-o oprea lânga el
şi-i zicea
eşti ce aud văd miros gust şi simt când sânt excelent
totul curge nu te-mbăta
acopertă-mi trupul cu frumuseţea
într-o fotografie din care pluteşte parfum dragostea
trandawhierles cu petale de cocaină
Ia
miroase ca inima mea
care mai devreme spunea
tot ce-ţi zic acum tot ce aştepta inima ta
şi vom rămâne împreună până se va usca
dacă se va usca
nu crezi că-i o idee bună rea
ba da i-a răspuns ea
şi-a venit primăvara
Dar dacă se va ofili te voi mânca da
da draga mea
şi dacă nu te voi mânca înseamnă că ma vei iubi şi te voi
iubi nu-i aşa
exact aşa e
pisico să fim împreună e tot ce mă taie
a conchis el lingându-și buza satisfăcut în toată
splendoarea
Îngheţată topită dragostea
deci stai cu ochii pe ea
ca și când tu ești șobolanu' și eu pisica
și mai e ceva
ceva ce am lăsat în aluzie ceva
la care o să te gândeşti n-o să te gândeşti se va
întâmpla
9.
Lacul lebedelor
Ultima oară am tras pe nas o lebădă de cocaină
dintr-o oglindă de-argint.
dintr-o oglindă de-argint.
I-am tras pe nas și cântecul.
Și umbra.
Și chipul ce mi se reflecta palid
sub pulberea ei.
sub pulberea ei.
Deasupra luna – reflectată și ea într-un pahar
de bere cu lămâie.
Eu,
cu ochii ca două găuri de glonț, cu creierul blitz.
O privisem în Lacul lebedelor
și-am simțit cum plesnesc în mine vase de sânge.
Mă fascinase și între noi
nu mai putea fi nici măcar
praf.
Atunci o conștientizam
cu toată luciditatea.
Și nicio făptură de cocaină n-ar fi reușit să mă facă
să nu mă mai doară.
cu toată luciditatea.
Și nicio făptură de cocaină n-ar fi reușit să mă facă
să nu mă mai doară.
Sub ea căzusem în extaz.
Pe ea ma înălțasem până în ceruri.
După ea.
Sorbeam din berea galbenă și-n cap
toate scenariile posibile aveau același final.
Eu
la o masă c-o lebădă-n gând și în sânge
într-un oraș care nu mai avea nimic să-mi ofere
într-o lume pe care-o vedeam tot mai neagră
ca o lebădă împușcată cu un tun. Simțeam că mă scufund.
Și simțeam că acela
nu-i cel mai potrivit lac pentru mine
/
Când m-am lăsat de cocaină
a n
i
într-un oraș care nu mai avea nimic să-mi ofere
într-o lume pe care-o vedeam tot mai neagră
ca o lebădă împușcată cu un tun. Simțeam că mă scufund.
Și simțeam că acela
nu-i cel mai potrivit lac pentru mine
/
Când m-am lăsat de cocaină
a n
i
n
s
.
s
.
10.
o muzică mică
toţi marii poeţi români au avut câte-o veronică din bistriţa
şi nu glumesc deloc
când spun că filmul ăsta n-a-nceput de la luceafărul poeziei româneşti
mihai eminescu
co starring with
pătimaşa veronica micle
şi cine nu ştie povestea lor
s-o citească ci
mult mai devreme
printr-o toamnă cu parfum de doamnă de prin sec. 16 d. h.
unde undeva unde undele unei bălţi reflectau umbre
în Gradina Icoanelor Făcatoare de Minuni de pe lânga Tractirul Viteazului
se găsea şi marele poet, astăzi uitat, Matache Cocărăscu
23 de ani autor al poemului
citez
Îmi ies din ego de frumoasă ce eşti
îmi ies din univers ca dintr-un briliant
Sânt tot numai bling-bling-uri şi parcă-
s din ochii tăi
Dacă nu m-ai privi acum
poate n-aş fi
Clipeşte
şi-al altor liriciuni
şoptea dulceţuri în cerceii unei Veronica Plăcinteanu
citez
Nu am nimic să-ţi spun dar mă liniştesc
când mă aude cineva
aş putea să cânt ca un canar
sau aş putea să respir
aerul ce înconjoară dimineaţa
cafeaua cu lapte dulceaţa şi toată bucuria
din ochii tăi aş putea să ies
să pictez să valsez
soarele şi tot ce iubesc viaţa
în care te-am întâlnit prima oară
surâsu’ţi care dilată pupile
bătăile inimii
ca spuma unui azur ecosez
, am încheiat citatul
şi mai apoi la Braşov pe când ajungea scrisoarea lui Neacşu
pe-un şerveţel parfumat:
un pahar de bere
o ţigară kent
şi în jur
tot ce nu-i al meu şi plătesc
mansarda lumina oraşul noaptea
în care beau şi scriu
un sentiment ce-abia mă încape
un sentiment ce numai printr-un tată trece
când
femeia pe care-o iubeşte-i cu el
când
femeia pe care-o iubeşte-i cu el
în dragostea care a devenit
viaţă
în timpul ăsta tatăl său
puşcăriaş de seamă
cu pumnul greu şi nătărău
care umplea de zeamă
feţele care-l supărau
privea de zor ca tine
şi-ai lui ochi negri măsurau
scrisoarea care vine
azi am aflat că voi fi tată
tată
e sărbătoare în toată fiinţa mea
simt
tot ce cuvintele nu pot sugera
tată
sânt tată şi gândul că copilul meu se va naşte
e mai mult decât un drog
sânt fericit
chiar dacă acum n-am un leu să trec strada
chiar dacă acum n-am o casă
un drum
sunt tată tată
şi copilul meu se va naşte
şi copilul meu va fi
cel care-mi va spune
tată
într-o zi
când tu vei fi bunic
tată
în numele fiului tău
în numele fiului fiului tău
şi-al neamului nostru
tată
chiar dacă aparent ne înecăm în sărăcie
chiar dacă o gură-n plus înseamnă mult
azi
sânt tată
tată
şi copilul meu
va fi
tot ce n-am putut fi
tu
eu
şi tot neamu nostru de la cimpanzeu la zeu
tată
şi peste câteva luni când ea s-a sinucis
ceva de genul:
- …
dupa care am uitat dar
ideea e că la fel ca toţi marii poeţi români
şi eu am avut o veronica din bistriţa
care s-a măritat şi e bine-mersi
11.
Crème brûlée
Căci jazzul era
prost și poezia prea puțin decoltată, plecam
și i-am zis
dantelatei: Nu mai stau.
Se relaxa pe-un
scaun lângă bar
și m-a-ntrebat
surprinsă: Pleci?
Da, i-am răspuns c-o
undă prefăcută de regret în glas, plec,
o să merg spre casă.
Mai stai! aproape
m-a rugat, nici eu nu mai stau mult,
până la zece-unșpe...
Și după mergem împreună
la tine? am zis cu ochi de dormitor
iar ea mi-a spus: Nu...
Nu, că e jalnic apartamentul.
Da’ stai singură?
Nu, a zis aproape
întristată,
și n-am nici uși!
Afară se crăpa de
toamnă,
de-acolo vedeam
toamna pe dos
și inima-mi era
mugure de cannabis.
Aș fi cântat la
glezna ei
senzații fiindcă mă
privea
ca prin lună
aș fi cântat..
Dar am plecat –
și sânul ei era o
dună
pe care-al meu sărut
s-ar fi urcat.
Am ieșit afară,
m-am uitat în sus,
a-nceput să plouă:
Pe cer stelele devin
peștișori de aur
am gândit
și m-a sunat iubita
mea de-acasă –
Cred că simțise ea
ceva, la cât e de deșteaptă talentată și frumoasă...
Și-ntre pământ și
cer deasupra mea
dansau de aur
cozi de sirenă
Și-n urmă ușile erau
încă deschise
12.
Poem pentru pian şi-o altă seară
Fuma cu sete
fuma ca şi cum
fiecare fum o ducea mai departe de mine
o-mbălsăma ca pe o nefertiti a localurilor roşii
în care se dansa tango
Fuma lângă mine şi-o simţeam
în alt loc
în alt timp
sau în altă viaţă
undeva în braţele unui amant
ale unui părinte
sau la o altă masă dintr-un alt local
Purta o rochie de cenuşă, părul în coc, cercei
şi decolteul larg ca un zâmbet amar
Avea sânii rotunzi, bărbia înaltă
puţină noapte pe pometele stâng
şi ochi fără capăt
Ce trist e şi tangoul ăsta... Să dansăm
mi-a zis
strivind ţigara
Te rog
am şoptit
luându-i mâna rece ca şi seara
în care îi scriam
ce-o să fac oare când o să ne întâlnim şi
bătăile inimii tale or să-mi spargă faţa?
o să cad? sau o să-ţi spun
bună
cu gura plină de sânge?
Ne-am întâlnit târziu
şi peste golul lăsat de-atâtea absenţe
a început să-mi crească o crustă
şi lumea aceea cu seri mărunte
tangouri uitate atingeri sfârşite în ...
Atunci a spart un craniu în asfalt
un craniu de copil vopsit în culorile apusului
a păşit peste el şi m-a sărutat
Nu simt niciun gust de sânge
mi-a zis
cu vorbele rujate ca în altă seară
când într-o baltă de sânge-am dansat. Oraşul
devenise o mâzgâlitură
o pisică mi-a fugit din umbră şi
din galop a oprit doi cai
în smoala blănii ei. doi cai cu scheletele
prelungite într-o caleaşcă
în care ne-am urcat surâzând
şi-am coborât
acolo
în acea seară
când am luat-o de mână şi-am aruncat-o-n tango
Rochia i-a lăsat în aer o dâră
sânii îi păreau mai rotunzi, pielea mai rece
şi gândurile cumva mai aproape
de buzunarul meu de la piept
Știi... după tangoul ăsta n-o să mai dansăm
niciodată
mi-a zis
şi mi-am retras genunchiul dintre coapsele ei
Te sinucizi
am întrebat forţând
distanţa ce încremenise între noi
Nu.
Punem .
param
pam
pam
E ultima seară
clavirul – a murit. Şi vioara?
cu-n țipăt scurt culorile s-au şters
şi seara
nu a mai mers
n-a mai fost ca-n tangoul albastru
mov violet – când chiar eu
începusem s-o stărut pe sub piele
pe sub noaptea ce creștea pe obrazul ei stâng
pe –
nu era dragoste. era poezie
de parcă între noi era poemul
pentru pian
şi-o altă seară
A fost frumos cu tine
i-am murmurat
fiindcă a
f o
s
t
.
pe trotuar, sub o lumină roşie de felinar
Să scrii ceva despre noi, într-o seară
mi-a zis
şi s-a făcut noapte
13.
Strofe pentru copiii
din viitor
Fiecare om are în mod natural dreptul de proprietate
de sine
Deci fiecare om are atributele de posesie,
folosință și dispoziție numai asupra sa,
Adică eu, în deplinătatea facultăților
mintale fiind, am libertatea să fac ce vreau cu mine
Și tu la fel, și el, și ea, nu-i așa?
(cine a spus Nu are probleme și foarte repede
și le va rezolva,
căci o sau îl vom ajuta cu toții, DA?
Ca atare ființa umană este sacră,
inviolabilă, suverană. DA?
Pământul e rotund, mult timp li s-a spus
oamenilor că e plat,
Dacă spuneai altfel, cum n-aveai voie să
gândești liber, să vorbești liber, ci doar ce-ți era dictat,
erai considerat eretic și condamnat, de
obicei la moarte și executat,
Și dacă tot vorbeam de proprietate atunci
Pământul după cum știm e al tuturor în devălmășie,
Nu-l putem împărți pentru că nu putem stabili
cât din el ți se cuvine ție
cât lui, cât ei și cât mie,
Iar dacă facem asta de la copiii nenăscuți
furăm,
La fel ca ascendenții noștri bătuți în cap
Care în prostia lor, cu minți de casap
Și-au împărțit Pământul pe care iată că stăm
Și-au zis: Pe bucata asta de Pământ eu sunt
stăpân
Cine trăiește aici face ce vreau eu cum vreau
eu când vreau eu cât vreau eu
Cine se naște aici la fel
Eu am drept de viață și de moarte
Asta e legea!
Și cine a trăit pe o astfel de bucată de
Pământ numită țară, a respectat legea,
Iar cine a încălcat-o a fost pedepsit, dar
niciodată familia, prietenii sau apropiații stăpânului,
pentru că așa a decis el, căci el a creat
legea pentru goim, pentru cei mulți
pe care îi considera nu oameni ci-animale,
căci țarc identic e cu lege și cu graniță.
Uneori, unul mai puternic îl înlătura pe
stăpân și se făcea el stăpân și-și impunea țarcul.
Alteori, stăpânul unei bucăți de Pământ îl
înlătura pe stăpânul altei bucăți de Pământ
și-așa-și mărea țarcul, sau punea un stăpân
care îi era vasal pe bucata de Pământ cucerită,
iar oamenii din țarcul respectiv trăgeau la
jug pentru el,
dar credeau că trag pentru stăpânul
marionetă.
Ulterior, unii oameni s-au prins că sunt
tratați ca vitele și s-au răsculat
și stăpânii le-au dat drepturi, în unele
țarcuri mai multe, în altele mai puține,
în funcție de cât erau de proști și de
stăpân,
dar ei tot vite-sclavi erau, căci numai
sclavilor li se dau drepturi.
Unora dintre ei li se dădea și dreptul să-și
aleagă stăpânii prin vot...
Și-așa trăiau oameni-ndoctrinați cu
miliardele în state-ferme
Și erau ca și vitele tratați - ținuți în
sărăcie, mințiți, manipulați, exploatați, îmbolnăviți,
torturați, masacrați - și-astfel se complăceau
Târându-se inconștienți în vieți de vierme
Iar eu, conștient că trăiesc într-un țarc
numit România, când le puneam în vedere asta nu credeau,
Prea mare și prea greu e adevărul, și
prea-nrădăcinată-ndoctrinarea.
Așa erau ascendenții noștri, copii,
Proști de mai nu uralu, egoiști, avari, răi,
unii pentru alții: urgii
Indiferent că erau stăpâni sau goim: Căci
numai atât le-a trecut prin cap, ce să le faci?
Bieții de ei cu duhul erau foarte foarte
săraci...
Și lumea, după duhul lor sărac mergea.
Dar voi știți acum copii: Atât timp cât
există legi și granițe, libertatea e abrogată.
Nevoia de legi demonstrează că specia umană,
în ansamblu, este crunt retardată.
Iar societatea noastră este edificată pe
iubire din iubire.
În societatea noastră nu există granițe
pentru că oamenii simt iubire.
În societatea noastră nu există bani pentru
că există destul pentru toți pentru că există iubire.
În societatea noastră știm cu toții că altu e
alt TU e alt EU, știm că suntem același spirit
în mai multe corpuri, știm că suntem
iubire.
14.
Un politician este
un artist
Capodopera lui este o lume perfectă
Mă uit la lume și-mi vine să plâng, pentru că o simt ca
pe o bubă infectă
Cei care se numesc politicieni sunt c-o infimă excepție
bolnavi
Spiritele lor sunt turtite, dar ei nu știu asta, de aia
se țin bravi
Anemici spiritual
Nu se gândesc să creeze o lume perfectă
Incapabili să-și imagineze o lume perfectă
Incapabili să se imagineze trăind într-o lume perfectă
Sunt animale care vorbesc animal
Animale care vorbesc din gât pentru că au inimile moarte
Animale cu gânduri stângi pentru că au drepțile
paralizate
Nu creează pentru că vor să conducă să stăpânească
guvernate de complexe de inferioritate de superioritate de instincte barbare
Nu creează pentru că nu pot să se stăpânească, pentru că
au mințile murdare
Nu creează pentru că nu vor să ofere pentru că nu știu să
ofere pentru că nu se gândesc să ofere pentru că au gândurile ghiare
Pentru că se gândesc numai să ia sperând egoiste că-și
înfundă găunoșenia așa
Nu creează pentru că nu iubesc
Pentru că au inimile putrede
Pentru că nu sunt artiști
Sunt saltimbanci psihopați monștri cu mutre de
Oameni, focare de infecție, naziști
Lumea e un horror în care joacă toată lumea vrând nevrând
Zeci de milioane de oameni mor de foame în fiecare an pe
pământ
În fiecare clipă mor de foame oameni pe pământ
Cât ai auzit asta au murit de foame oameni pe Pământ
Și poate, întocmai celor cu inima moartă, n-ai simțit
nimic când te-a pătruns acest gând
Suntem complici la distrugerea semenilor noștri în
egoismul nostru bolnav căruia ne dedăm
Trăim de mii de ani sub aceeași morbiditate cu inimile
moarte putrezind stagnăm
Și nu ne vine să credem că suntem bolnavi și asta ne
îmbolnăvește mai rău și mai rău și mai rău și mai rău
Ne e frică unii de alții pentru că simțim de ce suntem în
stare de tot ce-i mai animal mai bolnav și mai rău
Ne e frică pentru că avem spiritele turtite
Ne e frică pentru că suntem nefrați vite
Ne e frică pentru că suntem handicapați
Funcționăm la cea mai scăzută capacitate retardați
Cei mai geniali dintre noi ne folosim 10% din creier
pentru că preferăm să păstrăm restul atrofiat
Suntem controlați de pasiunile de emoțiile noastre de pe
căcat
Mâncăm hoituri ca să ajungem la rândul nostru hoituri vii
Hoituri care vorbesc pentru că nu pot să latre. Zombi
Suntem, flori ce se ofilesc și nu pot să rodească
Un politician este un artist
Capodopera lui este o lume perfectă cu oameni desăvârșiți
care nu pot să nu se iubească
Un politician este un artist
Capodopera lui este o lume perfectă cu oameni ce rodesc
ca să nu se mai ofilească
Un politician este un artist
Facă-se voia lui capodopera lui măiastră din voia noastră
Statul sunt EU
Stoian George-Bogdan este stat suveran și independent,
unitar și indivizibil
Statul Stoian George-Bogdan este ființă umană sacră,
inviolabilă, suverană
Statul Stoian George-Bogdan se întinde cât se întinde
spațiul intim și personal al oricărui om
Statul Stoian George-Bogdan are teritoriu inviolabil și
inalienabil orice loc unde se află corpul lui Stoian George-Bogdan
Statul Stoian George-Bogdan este guvernat de Stoian
George-Bogdan care este inamovibil
Statul sunt eu.
16.
O lume de sclavi
Motto: tristețea
mea ascultă nenăscuții prunci, cum datorii făcute azi de Guvern sunt condamnați
să plătească.
O, lume de sclavi, mă uit la tine cu milă!
O, lume de sclavi, inconștiența ta îmi provoacă silă!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt sclavi cu plăcere!
O, lume de sclavi, creierul tău îngenunchiat și luat pe
la spate-n tăcere!
O, lume de sclavi, sunt neuronul ce te iubește!
O, lume de sclavi, sunt neuronul ce te trezește!
O, lume de sclavi, stăpânii tăi sunt neuroni infecți,
posedați de satana,
Unelte criminale, inumane, mârlane, mana,
Care te îndobitocește, te sărăcește, te exploatează, te
condiționează, te pedepsește, te violează!
Pentru orice încercare de-mpotrivire, de eliberare, de
fericire, te înfierează!
Ei sunt cei pentru care libertatea ta e o crimă!
Ei sunt cei pentru care ignoranța ta e sublimă!
Ei sunt cei pentru care omul nu valorează nimic dacă e
liber!
Ei sunt cei care îți refuză dreptul de-a spune nu, nu
poți spune nu, nu-ți poți fi lider!
Nu poți spune nu când e vorba să fii guvernat!
Nu poți spune nu când e vorba să fii îndoctriat,
îndobitocit, retardat, manipulat!
Nu poți spune nu când e vorba să fii impozitat, taxat,
expropriat, sărăcit!
Nu poți spune nu când e vorba să fii exploatat, violat,
obligat, sfredelit!
Nu poți spune nu când ești percheziționat, reținut,
arestat, judecat, condamnat, privat de libertate c-ai făcut ce-ai vrut!
Nu poți spune nu pedepselor, tratamentelor subumane,
bolnave, torturii, spui nu, dar ești mut!
Nu poți spune nu când trebuie să plătești datorii pe care
Guvernul le-a făcut fără permisiunea ta!
Nu poți spune nu când Guvernul îți condamnă copiii
nenăscuți să plătească datorii pe care le-a făcut fără permisiunea ta!
A fi GUVERNAT este să fii urmărit, inspectat, spionat,
direcţionat, condus de legi, numerotat, regularizat, înrolat, îndoctrinat,
controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat,
de creaturi care
nu au nici dreptul nici înţelepciunea nici virtutea să facă asta!
A fi GUVERNAT este
să fii la fiecare operaţiune, la fiecare tranzacţie, notat, înregistrat,
numărat, taxat, ştampilat, măsurat, numerotat, asistat, licenţiat, autorizat,
admonestat, preîntâmpinat, împiedicat, reformat, corectat, pedepsit! Este,
sub pretextul
utilităţii publice şi în numele interesului general,
să fii plasat ca
şi contribuabil, sfredelit, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors,
înşelat, jefuit;
apoi, la cel mai mic semn de rezistenţă, la cel mai
şoptit cuvânt de împotrivire, să fii reprimat, amendat, defăimat, hărţuit,
vânat, abuzat, bătut, dezarmat, legat, sufocat, arestat, judecat, condamnat,
împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat;
şi colac peste pupăză: învins, ridicularizat, râs,
ultragiat, dezonorat.
Asta înseamnă GUVERN, asta este justiţia şi morala lui. ”
– Ce spui?
O, lume de sclavi, lanturile-ți sunt chiar propriile
opinii!
O, lume de sclavi, habar n-ai că ești de râsul rușinii!
O, lume de sclavi,
oamenii tăi sunt condiționați să se suspecteze, să se dușmănească, să se
invidieze, să se dezbine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt îndoctrinați că
binele e rău și că e răul e bine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt semibovine!
Cred că se trag din maimuță, cred că sunt animale
intelectuale, cred orice analfabete intelectuale, n-au habar că sunt ființe
divine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt proprietatea celor
care le emit documente de identificare,
Capital, marfă, carne de tun în plină-ntrebuințare!
Orice stat nu-i decât șusta unui grup de genii antiumane!
Care te-au prostit să crezi că sunt reprezentanții,
agenții poporului! Cui?
Trage-i la răspundere pentru faptele lor perverse! Vezi
dacă poți!
Pentru că te controlează, pentru că te fură, pentru că te
tâlhăresc forțându-te la taxe și impozite, pentru că te expropriază, pentru că
te îndoctrinează, pentru că te condiționează să faci și să nu faci, pentru că
te obligă să provoci suferință sub diferite pretexte, pentru că te
percheziționează, pentru că te arestează, pentru că te judecă, pentru că te
condamnă, pentru că te țin legat și încarcerat ca pe un animal... N-o să poți!
Pentru că în realitate, toți, sunt agenții și
reprezentanții nimănui! Hoți!
“Statul
este o organizaţie coercitivă criminală, care subzistă graţie unui mega-sistem
instituţionalizat de impozitare-furt şi care reuşeşte să nu fie identificată ca
atare prin confecţionarea susţinerii sale de către majoritate, prin stabilirea
unei alianţe cu un grup de intelectuali formatori de opinie, pe care îi
recompensează cu o parte din puterea şi din banii jefuiţi de ea.” – Ce spui?
E
organizaţia care insituie un monopol coercitiv asupra violenţei și asupra
puterii de a lua deciziile ultime într-o anumită regiune teritorială prin
agresiune criminală şi jaf al drepturilor de proprietate legitime ale supuşilor săi,
inclusiv al dreptului la proprietate de sine, Ioane!
Ludovic Regele Soare era însuși Statul! Ceilalți erau
niște sclavi, coane!
Dar dacă un om era un Stat, atunci orice om poate fi un
Stat! Deci fiecare om e un Stat! Fiindcă toate persoanele sunt egale!
Resursele, apa, aerul, mâncarea, combustibilul, bogățiile
planetei sunt ale tuturor gratuit! Iată niște vorbe ilegale!
Dar drepte, spuse ca să deștepte, ochii închiși, mințile
neînțelepte, animale, pline de spume și bale!
O, lume de sclavi, oamenii tăi trăiesc sărăcie, lipsă de
adăpost, greu, boală, suferință, moarte, cu mațele goale!
O, lume de sclavi, te-nchini pietrelor, lemnelor,
astrelor, oamenilor din care faci idoli, le săruți mâinile și picioarele, fără
pic de jenă și nu te mai speli după, n-ai simțul ridicolului, sclavo!
O, lume de sclavi, de proastă ce ești îți iubești
torționarii, îi cinstești, li te-nchini chiar și după moarte, dresata ca o
cățea, nu latri, spui: Bravo, bravo, bravo!
Când vezi prostia, mârlănia, nebunia, răutatea!
și-aplauzi!
Toată istoria ta nu-i decât povestea așa ziselor
autorități, a torționarilor pe care-i ridici în slăvi și-i lauzi!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt sclavi cu plăcere!
O, lume de sclavi, creierul tău îngenunchiat și luat pe
la spate-n tăcere!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt frivoli, se vând, se
lasă mituiți, sunt corupți, lacomi, nonfraterni, dezbinați, n-au demnitate!
Își pierd anii pentru câteva firmituri de avere se omoară
frate pe frate!
O, lume de sclavi, în ignoranța ta ai devenit virus
pentru planetă,
Oamenii tăi se comportă ca și când după ei nimeni n-ar
mai avea drept să existe: strică, îmbolnăvesc, omoară, distrug, nimicesc și-și
suflă satisfăcuți mârlănia-n trompetă!
O, lume de sclavi, ideile-ți sunt sfori de marionetă!
O, lume de sclavi, frica te distruge, egoismul,
lașitatea, invidia, ura, aviditatea, furia, vanitatea, trufia, nepăsarea,
ignoranța, inconștiența, personalitatea incultă deci incompletă!
O, lume de sclavi, nici nu știi c-ai în gură o mare
suzetă!
Care îți ține capul plecat, spiritul turtit, coloana
flască ca o spaghetă!
O, lume de sclavi, spiritul meu plutește peste acest poem
ca Isus peste ape!
O, lume de sclavi, spiritul meu iubire începând să
te-adape!
O, lume de sclavi, nu există drepturi, numai sclavii au
drepturi, există viață-n libertate și-armonie sau moarte, se știe!
O, lume de sclavi, omoară-mă sau eliberează-te, decât o
viață moartă în sclavie, mai bine-o moarte vie!
17.
AM!N
Înalț cu speranța că nu ați
trăit, că nu ați suferit, că nu ați murit, că nu trăiți, că nu suferiți în
zadar
pentru voi, miliarde de
oameni
nedreptățiți, înfometați,
îmbolnăviți, discriminați, încarcerați, terorizați, torturați, îndoctrinați,
extorcați, cobaizați, bătuți, violați, omorâți, profanați
acest monument de cuvinte
în cinstea și întru virtutea voastră fiindcă sunteți eroi, fiindcă orice
victimă este un erou,
această mărturie că
umanitatea nu și-a pierdut complet umanitatea, că mai cunoaște compasiunea, că
are puterea să-și recunoască greșelile, crimele și imensa prostie,
acest poem care confirmă că
cel puțin pentru mine viețile și morțile voastre înseamnă ceva.
Acest poem confirmă că cel
puțin eu știu că nici dacă erați sau sunteți vinovați de ceva nu vă meritați
soarta, și-n numele celor responsabili rog iertare.
Cei care sunt responsabili
pentru suferințele voastre sunt semenii mei care nu-mi seamănă,
sunt semenii mei primitivi
care din cauza prostiei sunt animale, indiferent dacă ei se numesc regi, papi,
președinți, țari, cezari, împărați, generali, soldați, comuniști, capitaliști,
naziști, socialiști, fasciști, anarhiști, liberali, sataniști, gardieni,
militari, procurori, judecători, miniștri, polițiști și-așa mai departe,
acești inumani sunt animale
pentru că nu știu mai mult, sunt proști.
Omul prost este un animal.
Cu cât omul este mai animal, cu-atât își dorește mai mult să-i supună, să-i
submineze, să-i discrimineze, să-i terorizeze, să-i omoare pe alții. El
gândește că după el poate să vină potopul.
Din maximă nefericire
aproape întreaga umanitate e formată din oameni proști. Ispitiți în mod
eficient sunt capabili de cele mai diabolice orori. Inconștiența lor e
terifiantă, ideile care le străbat capetele sunt proaste, bolnave sau
criminale, coloanele lor vertebrale sunt strâmbe și inflexibile, discernământul
lor e precar, spiritele lor sunt turtite, umanismul lor e praf. Conștient sau
nu sunt proprii lor dușmani, sunt dușmanii întregii umanități. Omul prost nu
simte nici compasiune, nici iubire.
În numele vostru, în numele
suferințelor voastre, în numele morților voastre, eroi ai umanității,
voi oameni discriminați,
oprimați, distruși sistematic și deliberat, înalț acest monument prin care vă
cer iertare în numele întregii umanități,
promițându-vă totodată că voi
face ca viețile, suferințele și morțile voastre să nu fie în zadar
și că într-o bună zi,
întreaga umanitate va fi complet iluminată, oamenii se vor iubi necondiționat
și vor fi conștienți că fiecare om este sacru, inviolabil, suveran.
18.
Zice îngerul:
Fericiți cei ce cunosc înțelesul acestor cuvinte
căci ei au acum o sămânță de adevăr înăuntru.
Soarele e sferic, luna e sferică, pământul e sferic, capul tău e sferic – de ce te comporți ca și când l-ai avea pătrat?
Nu ști că te naști liber și că ești predestinat să fi liber, independent și să te desăvârșești?
Nu ști că ești egalul tuturor oamenilor și că fiind egali, voi oamenii, comportându-vă ca și când ați avea capetele pătrate din lăcomie vă discriminați?
Planeta, resursele ei și resursele întregii umanități vă aparțin tuturor în devălmășie, deci cel sărac trebuie să aibă cât are și cel bogat în exterior, pentru ca niciunul să nu se simtă discriminat, pentru că planeta, resursele ei și resursele întregii umanități, tehnologia, pământul, hrana, apa, cunoașterea, vă aparțin tuturor în aceeași măsură, deci ce i se cuvine unuia i se cuvine și celuilalt, fără nicio discriminare, căci toți sunteți o familie.
Numai prostia vă face să vă doriți mai mult decât fratele sau sora voastră în exterior, numai prostia vă face să vă doriți să supuneți, să vi se supună, să fiți supuși sau toate la un loc.
Drept este ca fiecare să aibă cât are fiecare dacă asta e nevoia sa.
Oare ați uitat că nu sunteți ca animalele ci ca Dumnezeu?
Și-atunci de ce vă comportați ca animalele și nu ca Dumnezeu?
Oare căutați să-l supărați pe Dumnezeu comportându-vă ca dobitoacele?
Luați aminte și spuneți oricui căci ce vă spun să spuneți acum e cu o limbă de moarte!
Toți oamenii sunt egali!
Toți oamenii sunt predestinați să fie liberi, independenți și să atingă desăvârșirea!
Toată planeta, resursele ei și resursele umanității aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură fără nicio discriminare, așa este drept să fie!
Cel sărac să aibă la fel ca și cel bogat dacă asta-și dorește, căci bogăția este apropierea de Dumnezeu și sărăcia îndepărtarea de Dumnezeu este!
De-aceea toți fiți aproape de Dumnezeu ca să nu fiți săraci și nedesăvârșiți!
Cel ce nu are este nedreptățit căci toate resursele aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură!
Vai de voi cei care aveți pe spinarea celor ce n-au, căci sufletele voastre în câini vor fi aruncate, ca-n patru labe să lătrați și să schelălăiți fără mâini după moarte, căci nu sunteți demni nici să purtați mâini nici să gândiți, iar în viață niciodată nu veți cunoaște fericirea!
Vai de voi cei care credeți că vi se cuvine mai mult decât altora din resursele tuturor, căci voi câini vagabonzi veți fi!
Vai de voi cei ce țineți cunoașterea departe de cei mulți, căci pe cât de luminați sunteți acum, pe-atât de zdrențăroși veți fi după moarte!
Tot ce trăiește e în Dumnezeu și cine nu trăiește întru Dumnezeu se nimicnicește!
Deci întru Dumnezeu să fiți căci numai întru Dumnezeu veți atinge desăvârșirea!
Soarele e sferic, luna e sferică, pământul e sferic, capul tău e sferic – de ce te comporți ca și când l-ai avea pătrat?
Nu ști că te naști liber și că ești predestinat să fi liber, independent și să te desăvârșești?
Nu ști că ești egalul tuturor oamenilor și că fiind egali, voi oamenii, comportându-vă ca și când ați avea capetele pătrate din lăcomie vă discriminați?
Planeta, resursele ei și resursele întregii umanități vă aparțin tuturor în devălmășie, deci cel sărac trebuie să aibă cât are și cel bogat în exterior, pentru ca niciunul să nu se simtă discriminat, pentru că planeta, resursele ei și resursele întregii umanități, tehnologia, pământul, hrana, apa, cunoașterea, vă aparțin tuturor în aceeași măsură, deci ce i se cuvine unuia i se cuvine și celuilalt, fără nicio discriminare, căci toți sunteți o familie.
Numai prostia vă face să vă doriți mai mult decât fratele sau sora voastră în exterior, numai prostia vă face să vă doriți să supuneți, să vi se supună, să fiți supuși sau toate la un loc.
Drept este ca fiecare să aibă cât are fiecare dacă asta e nevoia sa.
Oare ați uitat că nu sunteți ca animalele ci ca Dumnezeu?
Și-atunci de ce vă comportați ca animalele și nu ca Dumnezeu?
Oare căutați să-l supărați pe Dumnezeu comportându-vă ca dobitoacele?
Luați aminte și spuneți oricui căci ce vă spun să spuneți acum e cu o limbă de moarte!
Toți oamenii sunt egali!
Toți oamenii sunt predestinați să fie liberi, independenți și să atingă desăvârșirea!
Toată planeta, resursele ei și resursele umanității aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură fără nicio discriminare, așa este drept să fie!
Cel sărac să aibă la fel ca și cel bogat dacă asta-și dorește, căci bogăția este apropierea de Dumnezeu și sărăcia îndepărtarea de Dumnezeu este!
De-aceea toți fiți aproape de Dumnezeu ca să nu fiți săraci și nedesăvârșiți!
Cel ce nu are este nedreptățit căci toate resursele aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură!
Vai de voi cei care aveți pe spinarea celor ce n-au, căci sufletele voastre în câini vor fi aruncate, ca-n patru labe să lătrați și să schelălăiți fără mâini după moarte, căci nu sunteți demni nici să purtați mâini nici să gândiți, iar în viață niciodată nu veți cunoaște fericirea!
Vai de voi cei care credeți că vi se cuvine mai mult decât altora din resursele tuturor, căci voi câini vagabonzi veți fi!
Vai de voi cei ce țineți cunoașterea departe de cei mulți, căci pe cât de luminați sunteți acum, pe-atât de zdrențăroși veți fi după moarte!
Tot ce trăiește e în Dumnezeu și cine nu trăiește întru Dumnezeu se nimicnicește!
Deci întru Dumnezeu să fiți căci numai întru Dumnezeu veți atinge desăvârșirea!
Coboram zilele trecute spre Piața Unirii
cufundat în
gânduri pe lângă biserica catolică dintre Spitalul Colțea și magazinul Cocorul
când din stânga m-a furat o imagine de arhivă. Pe-o bancă stăteau doi bărbați
cu aspect de oameni fără adăpost, bărboși, pletoși, încâlciți, slinoși, cu
hainele rupte, înnegrite de jeg și cu încălțăminte în ton. Dacă nu bura,
mirosul lor sigur mă împresura. Erau triști, destul de tăcuți și țineau legată
de gât o paiață de cârpe cam cât un pitic. Era la fel de murdară, de ruptă ca
și ei, și-avea legat pe piept un carton dreptunghiular pe care scria cu litere
mari și roșii
AJUTUTAȚI-MĂ!
și dedesubt: M-AU VIOLAT BOSCHETARII! și-ntre picioare o conservă cu câteva
monede!
"Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” - Art. 47 alineat 1), Constituția României
"Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” - Art. 47 alineat 1), Constituția României
21.
Sonet într-o anumită măsură
a
mai trecut un moment
şi-am
rămas singuri
în
canapeaua care visa sub forma ta
a
mai trecut unul
mi-ai
zis să-ţi arăt un poem. Tic-tac, tic-tac.
eram
atât de drogat
și
totuși cumva mă intimidai
am
mai prizat ceva şi-am început să-ţi vorbesc
despre
poemul pe care mi-l inspirau ochii tăi
mă
priveai
de
parcă tocmai mă metamorfozam
într-un
fluture. Am scos capul
în
noapte sub fulgii de nea
şi
nu mi-a fost frig
de
parcă-n urmă cu-n moment
prizasem
pe nas
iarna.
Când m-am întors spre tine
nu
mai erai frumoasă
ne-am
dat drumul pe străzi întunecate
de suferinţă şi moarte
cerul – ca o unghie falsă
păsările înţepenite sub el
noi de mână
în şoaptă
o să facem dragoste pe cenuşa
întregului oraş
mi-ai zis şi
lumea a plesnit în ochii mei
ai
pictat
și-am
ieșit
din
realitate
acum aici beau singur beau ca şi când
noaptea asta mi-ar distruge conturul
beau și într-un fel sânt un porumbel strivit sub roţi
undeva unde numai spiritul a știut să-mi ajungă
sânt
mort acum iubito mort și beat
şi
tot ce-a mai rămas din mine ţii
sub
ochi
câteva
versuri pe care ţi le-am scris într-o noapte
când
încă sclipeau lumânări pentru mine
la
vii
la
fel cum îţi sclipesc ţie ochii
acum
când
tot ce-a mai rămas
ştii
aprinzi
o ţigară
tragi
un fum lung
expiri
și
