joi, 14 martie 2013

Ieri

Ieri am fost la susținerea lucrării de doctorat și distincția cu titlul de doctor în litere a lui George Neagoe, unul dintre criticii pe al căror talent și coloană vertebrală mizez, la Facultatea de Litere din București. Mă invitase la festinul de după și n-am putut să refuz. Prin pasajul de la metrou am auzit în treacăt două doamne care au spus că susținerea lucrării a fost excelentă, și m-am gândit că sigur vorbeau despre lucrarea lui George, dovadă că la susținerea lucrării nu am fost. M-am întâlnit pe holul de la intrarea în litere cu magistralul Emil Costache, pe care nu-l mai văzusem de multă vreme, și-am purces spre catedră. Am ajuns. Susținerea tocmai se terminase și se aștepta întoarcerea juriului și calificativul. Erau mai mulți studenți pe-acolo și m-am uitat după vreo studentă mai drăguță. O lae. L-am zărit pe George, strălucea adamantiu într-un sacou cenușiu  cu calificativul întrevăzându-i-se pe față. Se întreținea cu părinții lui pe care tocmai aveam să-i cunosc. Ne-am salutat. Am schimbat politețuri cu părinții, niște simpatici, și m-am dus să mă piș. M-am întors și-am schimbat politețuri cu domnul G. Ardeleanu care stătea în șezut și răsfoia două numere ale revistei România literară. Am aruncat un ochi pe ele și-am conchis în gând: căcaturi ca de obicei, după care m-am dezbrăcat de parpalac și l-am atârnat în cuierul de lângă ușa de la intrarea în sală. M-am mai învârtit pe-acolo și când să mă așez pe un scaun din dreptul peretelui intră juriul, Decana facultății pe care n-am avut plăcerea s-o cunosc, domnul Chișu, directorul MLR, Eugen Negrici, Andrei Bodiu, poate și altcineva, și Nicolae Manolescu. Am rămas în picioare pentru că distinșii se îndreptau spre mine să-și ia locurile la dreapta-mi. Când m-a văzut Manolescu, care până atunci zâmbea cucernic, s-a schimbat la față de parcă își văzuse păcatele. Zâmbeam. S-a apropiat și când a ajuns la doi pași de mine l-am salutat politicos: Bună ziua. Nu mi-a răspuns. A trecut ca pe lângă moarte. Au trecut și ceilalți jurați și ne-am așezat cu toții: studenți, profesori, Emil lângă mine etc. Decana a rostit calificativul: Excelent și l-a distins pe George cu titlul de doctor în litere. Am aplaudat. I-a dat cuvântul lui George care a început să vorbească. N-a putut vorbi calumea că s-a introdus în seamă domnul Manolescu cu câteva așa zise poante. Am mai aplaudat o dată după care am fost invitați deasupra, la papa. Mi-am luat  parpalacul și-am luat-o pe holuri și pe scări dau nas în nas cu Ligia, o fostă iubită iubită de-a mea de când eram mai tânăr. O bomboană la fel de dulce ca pe vremea când ne iubeam pe la Comănești. Că ce fac pe-acolo, ce dracu să fac, mă duc să mănânc, unde, sus, păi cum așa, păi... i-am zis despre ce era vorba. Mi-a zis că am slăbit, i-am zis că da, am slăbit vreo 15 kile, nu mai mănânc carne, fac yoga etc. și-s într-o perioadă de transformare.. Păi în ce vrei să te transformi? În zeu :D Păi tu nu erai zeu? Ba da, dar acum lucrez ca să-mi crească aripi :D :D Mai era c-o prietenă, m-a prezentat: fostul meu prieten, Bogdan. Mi-am dat seama, a zis. În fine, ne-am mai zis una alta și ne-am văzut de drum. Am urcat și-am intrat în sala unde se lua masa. Jurații, câțiva studenți, părinții lui George etc. Am luat un pahar cu apă. Am aruncat un ochi să văd ce puteam mânca. Am văzut prăjituri, cartofi natur, ciuperci, cașcaval pane, roșii. Am luat o farfurie. Mi-am pus. Am căutat un loc să mănânc. Am găsit. Manolescu ciugulea pe-acolo. Eram în apropierea-i. Mâncam când a venit în spatele meu și i-a zis cuiva că uneori trebuie să te mai întâlnești cu loaze, abis la mine. Puteam să mă bag în seamă să-mi mai arăt încă o dată superioritatea intelectuală, dar am ignorat. Erau prea bune ciupercile. Am conchis totuși că am provocat mult resentiment în dumnealui și în alți neni din anturaju-i cu atitudinile mele civice de pe acest blog. Greșeala mea e că am senzația că oamenii sunt diplomați, că nu iau lucrurile personal, că sunt maturi... Da de unde. Genul ăsta de neni, pe care îi sărută-n posterior toată lumea, au eronata senzație că cine știe ce umbră elocventă fac pământului, ba se mai și cred șmecheri, că dacă toată lumea îi pupă-n posterior și nimeni nu îi pune la punct cu anii, să-i mai dezmeticească, să-i mai aducă cu picioarele la sol, se cred mai mult decât sunt. Eu îi privesc compasiv - se confundă cu ideile lor despre ei, cu egourile lor gonflate, când ei, de fapt sunt mult mai mult de-atât, dar nu știu asta, și cum nu știu decât să fie resentimentari când cineva îi critică, și cum nu sunt domni născuți ci făcuți ca să poată lua ochii fraierilor, și cum nu pot accepta că greșesc, că uneori o ard prost, cu consecințe grave, și cum educația și cultura de care au avut parte e de animale intelectuale, necreștină, și cum nu sunt învățați să-și controleze emoțiile, emoțiile negative, încearcă să-i discrediteze pe cei ca mine, ceea ce-i foarte neinspirat să faci, spunându-le, lipsiți profund de maniere: loaze șamd. E exact cum ziceam: Prostul, când îi demonstrezi că e prost, suferă, se enervează, și suferă și se enervează într-atât încât, brusc, simte nevoia să se răzbune, să te facă să suferi și tu, cumva să-și demonstreze sieși și ție că e superior, să se scape de suferință, să se calmeze. Deșteptul ascultă bine și nu pune la suflet, el ia aminte și se face și mai deștept. Prostul e ca noroiul, deșteptul ca apa.
Am fost și eu prost în felul ăsta, așa că vorbesc în cunoștință de cauză. Noroc că mi-a luminat Dumnezeu mintea la timp, că dacă ajungem la 80 de ani cu atitudinea asta îmi dădeam palme la 150. Dar ce-a zis Dumnezeu: Iată pământ reavăn - să aruncăm semințele înțelepciunii! și le-a aruncat. Dacă nu mă omoară aștia, că pe Socrate l-au omorât, pe Iisus la fel, pe Briuno, pe Eminescu, și pe câți alții? o să umplu lumea de înțelepciune. Dacă mă omoară, deși mă îndoiesc, căci sunt protejat de forțe extrem de puternice care îi îmbolnăvesc pe cei care-mi vor răul de la primele gânduri, e pierderea umanității.
În fine...

Pe seară mă întâlnesc cu un tânăr poet pe care îi prepar și-mi zice o fază care mi-a creat o emoție nouă: că tat-su l-a bătut că citea filosofie. Mai acu o vreme l-a internat la psihiatrie după ce i-au citit poeziile... Am stat la o cafenea de lângă Gară și l-am condus până în fața magazinului Mega Image de unde intenționam să-mi cumpăr apă. Știi cât de căcat mi se pare că trebuie să beau apă la pet? Aoleu! Romanii, acu 3 mii de ani, aveau apă de izvor adusă prin apeducte de la sute de km distanță, și eu, după 3 mii de ani, la apogeul tehnologic al lumii, cumpăr și beau apă la pet că niște neni și-au propus să extermine încet încet poporul meu. Cât am mai vorbit noi, au apărut doi polițiști care au oprit pe trotuar un bărbat care avea aspect de boschetar. Îl întreb pe cel cu care stăteam: Știi de ce l-au oprit pe ăla? De ce? Că e îmbrăcat cum e îmbrăcat. Îți dai seama ce de căcat e să te oprească un polițist pe stradă fiindcă nu ești îmbrăcat conform ideilor majorității? Păi poate e cerșetor și cerșetoria e infracțiune. Dar oare cerșește cineva că are? Adică după ce că n-ai, ești sărac șamd te mai și oprește poliția pe stradă să-ți ceară socoteală. Ce-ar fi dacă am merge la ei și le-am spune că suntem avocați și i-am întreba ce au cu el? mă întreabă. Ce rost are? i-am zis și tot atunci l-au lăsat să plece. Am mai stat la vorbe și-am intrat în magazin. Am luat un bidon de 5 l de apă și m-a dus la casă, unde era unul dintre polițiștii de mai devreme, o prostituată hidoasă și un bărbat care a plătit și-a ieșit. Rândul, cum ar veni, era al prostituatei, să-și plătească chestiile, dar polițistul, în spatele căruia eram, s-a băgat în față. El ar fi trebuit să aștepte să-și plătească femeia chestiile, după o regulă nescrisă. Ea a scos 4 lei și i-a dat vânzătorului pentru două energizante pe care le pusese pe tejghea polițistul, care nu a zis nimic, și s-a lăsat cinstit de prostituată fix sub ochii mei stupefiați. A luat energizantele și-a ieșit.

Cam asta e orașul în care trăiesc...

5 comentarii:

  1. Amuzanta rau prima parte. Finalul mai putin, acolo nu prea mai e de ras.

    RăspundețiȘtergere
  2. 'Manolescu ciugulea pe-acolo'
    Asta e Iliescul culturii romane, 'te-m-as langa gura lui

    RăspundețiȘtergere
  3. omul si-a luat doctoratul, avea familia cu el, tu (l-)ai halit ca la un praznic neuro-vegetativ, te-ai gandit la manolescu, l-ai vazut pe manolescu, te-ai...tu cu manolescu, da te-ai intors acasa cu o investitie de 5 lei intr-un pet de apa. ce nu am inteles? Neptun cu chef de fun

    RăspundețiȘtergere
  4. invidia... scapa si de ea. iar privind cersetoria.. uita-te la filantropica

    RăspundețiȘtergere