Tocmai am terminat-o de văzut. Este un documentar, sau cum s-o numi, care sugerează câteva lucruri importante:
1. Că Ceaușescu a fost o marionetă, dar o marionetă care a reușit un timp să scape din frâie
2. Că dacă nu se găseau produse alimentare la sfârșitul anilor 80 în magazinele românești Ceaușescu habar nu avea, ceea ce înseamnă că în realitate țara nu (mai) era condusă de el, căci atunci când el inspecta magazinele, magazinele erau ticsite cu produse alimentare de orice fel, deci cineva îl inducea în eroare
3. Că poporul nostru, cât și celelalte popoare, sunt într-un stadiu avansat de inconștiență, circurile alea cu aplauze, cântece și fundițe sunt de un ridicol total
4. Că ceea ce s-a întâmplat în 89 a fost o pură Lovitură de Stat, un preludiu al Genocidului acestei națiuni
5. Că poporul nostru, având în vedere că încă mai crede că ceea ce a fost în 89 nu a fost Lovitură de Stat, a fost manipulat și continuă să fie manipulat în modul cel mai josnic posibil
6. Că circul numit proces penal prin care soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte a fost un circ inuman, diabolic, organizat de animalele intelectuale care au preluat în aparență puterea în România
7. Că o Revoluție reală este singura șansă a națiunii noastre pentru a-și încheia prin ea însăși supliciul
8. Că trebuie să ne căpătăm puterea politică, independența, suveranitatea și să ne-o exercităm prin oameni elevați din punct de vedere spiritual, capabili să ne înalțe din toate punctele de vedere, oameni din sânul poporului
9. Că într-adevăr, 99,9% din omenire are același ADN, iar restul, adică infimul procent cu alt ADN este format din stăpânii acestei omeniri, adică de ființe care, având alt ADN, nu fac parte din omenire, însă fac orice le trece prin cap cu această omenire inconștientă
Iată ce înseamnă sclavie: Stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ. De ce am pus definiția cuvântului sclavie? Pentru a înțelege mai bine în care stare suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu