∞
ce se întâmplă când se întâlnesc doi seducători?
unu dintre ei e sedus
ce se întâmplă când se întâlnesc doi poeţi?
sunt impotentă
alerg prin noaptea îngheţată, săr peste ore, mă duc să mă topesc la chipul tău şi la tot ce este uman la tine şi – da, probabil c-aş veni într-un sfârşit dacă mi-ai cere-o
voiam să rezist, să iau cu mâinile pline seducţia, voiam să bravez poezia şi să te conving că e doar o armă, dar mi-ai spus că nu suntem soldaţi şi că deja nu mai suntem poeţi
aseară strigătul tău totuşi strigătul tău multiplu mi-a rupt inima. dai în gol, nu exist, iubirea mea nu o simţi
– dar cum vrei să te iubesc aşa, cum vrei să te iubesc prin dor – din momentul în care, pentru mine ca şi pentru tine, nimic nu există dacă nu e scris?
gata cu tatonarea. uite, când încă stau să doresc corpul tău, tu mă anunţi că deja e un ochi pe asfalt de când l-ai aruncat de pe bloc
ai să începi să exişti. vezi, fac un pas:
deschid un caiet nou (e neadecvat – plin de linii şi de ornamente, probabil că seamănă mai mult cu existenţa mea dar am să-l fac plin de tine) şi ştii ce implică asta. ştii că celebrez aici cununia noastră. dragostea pe care o vom face prin cuvinte
dar trebuie să mai ştii că pentru asta mă dedublez. încep în limba mea ca să termin în limba ta
dar când eu mă dedublez, tu te demultiplici
când încă stau să-ţi dovedesc forţa poeziei tu deja mă anunţi sfârşitul lumii
dar nu mergi prea repede. mergi exact cu măsura pe care o visez
unu visează noaptea înăuntru roz
∞
sunt paranoică. dar nu-ţi spun că aşa sunt din cauză că mi-e frică să fiu văzută de tine în public – aceste luminii crude, aceste priviri crude şi a ta care mă dezbracă
– ce este o revoluţie?
– este timpul care se opreşte, încremenit în faţa corespondenţei
ochii tăi sunt ca două bile pe care le-a rătăcit un copil în seara asta prin zăpadă
priveşte-ne jucând acum, priveşte acest noapte-alb: ce contrast cinstit!
dar nu-mi răspunzi. eşti mut ca un crap – un crap pe uscat (fiindcă frigul a îngheţat apa la tine – la mine a făcut să explodeze ţeviile şi inundaţia nu se opreşte. ai putea să vii în definitiv, să faci un duş)
e prima oară când mă întâlnesc cu un poet
mut ca un crap
şi cu cei doi ochi rotunzi ai tăi aş crede la un peşte dacă nu era sângele asta sub obrajii care te trădează
revoluţia este ceea ce curge în tine. o faci să evolueze, da, nu o visezi
a primi de la tine o lovitură de ciocan care repară mecanismul oprit, este ca şi dată – pentru că ştii cum nu ştie multă lume unde să loveşti
dar revoluţia este o lovitură de ciocan genială dată de mâna toate lumii în acvariul care explodează – şi este apa vărsată – şi peştele pe uscat nu suntem noi
(ce părere ai despre: "o cauză mică, care găureşte un efect mare "? iar o aberaţie de a mea?)
în definitiv, ştii, revoluţia este o adunare de paranoici care devin nedoriţi în realitate
mi se pare că ne completăm
∞
stau singură încuiată în propria casă
imaginează-ţi ce pierzi
poza cu câinele împăiat în acvariul lui mă priveşte din ce în ce mai mult – mi-e din ce în ce mai puţin frică
te chem: Don! locuiesc strada NeMaiVăzut, vino! Vino sub balcon!
dar nu răspunzi
când în sfârşit reuşesc să deschid uşa bucătăriei, apa se răspândeşte şi alerg până prin uşa ta
dar nu eşti
totuşi pierzi ceva, pentru că arăt într-un fel, ca o pasărică ciufulită. te-aş fi spus: "aşa m-am trezit" – te-aş fi spus nişte lucruri care înconjură dragostea – că vreau să te ating
dar unde eşti
n-ar fi trebuit să te las atât de mult timp afară
dar ce faci din mine – eu, atât de raţională, mă simt ca o femeie
ţii minte aceste zaruri aruncate această ciocnire acest sărut în faţa uşii la cafeneaua cu scriitori?
această aventură. cine o să creadă că de la un obraz muşcat a ţâşnit un sânge de cuvinte spuse?
totuşi sunt încercată
totuşi eşti şmecher
cine ar fi crezut că tu eşti – cel care trezeşte cuvintele în scriitorii adormiţi? cel care semănă dorinţa şi culege dorinţa? cel care te face să aspiri şi te face să inspiri? care face din poezia o metempsihoză?
uşa ta este ∞ de uşi odată
mi-ar trebui ∞ de vieţi ca să ajung până la tine
∞
am văzut în chipul tău un geniu ieşind din lampa sa, crescând peste măsura, gura deschisă
am văzut ochii holbaţi asuprea nebuniei mele, un râs sardonic, o micşorare
am văzut unu tare, din ceară, un zâmbet, încert
am văzut pe Sfântul Petru ieşind din chipul tău şi lăsând-o pe Maria Magdalena să vorbească singură
am văzut un român un kurd un ţigan un grec un afgan
un tătar un dac un cuman un trac
un aborigen
am văzut pe chipul tău Zalmoxis
un sultan stoic în mijlocul unor oameni în piele de urs şi unor măşti urâţi
un mic copilaş numit Dionis
dar îmi spui: ce ascunde un indian sub pielea unui cal? un cal
dar dacă calul e verde, spune-mi, dacă e verde?
şi n-am văzut dacă eşti alb sau negru
nu există o infinitate de oameni în tine
exişti tu într-o infinitate de oameni
pe care îi străbaţi
aşa cum străbatem o infinitate de oameni ca să ne atingem viaţa
şi numai sfinţii sunt eteraţi
dar numai tu, cu tot cu carnea ta, eşti de nepătruns
∞
când mă întrebi la ce te gândeşti, mă gândesc la tine
când te întreb la ce te gândeşti, te gândeşti la mine
– tu… – eu… – tu… – eu… – tu… – eu… – tu… – eu… – tu… – eu…
tu = eu
o dragoste din hârtie la care am dat foc şi care s-a transformat într-o dragoste adevărată – aşa cum faci dintr-o floare
dar zambilele n-or să mai zâmbească niciodată
şi cele două vinuri roşii deschise nu vor fi fost băute
Dragoste: nu mai vreau doar să te ating, nu mai vreau să încerc să te străbat doar – vreau să te locuiesc în mod absolut. căci m-ai condus până la capătul Camerei şi ţi-am dat cheia care deschide Dragoste
când găteam pentru tine îmi curgeau zâmbete din ochii. îi închideam şi nu-mi trecea
dar ai spus în continuare: "nu mă atinge!". ţi-ai ţinut capul la suprafaţa apei, m-ai străbatut în ambele direcţii şi te-ai dus
mi-e dor de tine, mă doare de la tine dragoste, vino, dacă ţi-e dor şi ţie de mine
dar obrazul meu încă sângerează
şi nu vreau să mă iau de călcâiul tău
apoi într-o zi ai întrat în mine ca într-o piramidă
şi te fascinează cum spiritele noastre sunt gemene
şi simţi din ce în ce mai mult cum universul întreg cu toate dimensiunile lui intră în singurul tău cap
şi te inspiră
şi te aspiră
şi nu mai ştii la ce sfânt să te închini ca să îndepărtezi adevărul nelimitat al întâlnirii noastre
şi simţi că întotdeaună o să renască din cenuşa
şi ştii că dacă dragostea n-ar exita ai mai simţi ceva pentru mine
∞
Ai murit Dragoste
Pentru că nu vreau ca tu să mori şi nu vreau ca eu să mor
Pentru că sunt atât de mortală pentru tine cât eşti tu de mortal pentru mine
Pentru că te scriu şi pentru că mă scrii
Pentru că nemurirea este Poezie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu