Înainte să îți spun despre 21 decembrie o să-ți spun un foarte mare Mare MARE SECRET, pe care foarte puțină lume îl cunoaște, iar dovada în acest sens o vei deduce tu. Este un secret atât de mare cel pe care urmează să-l afli încât o să te rog să-mi mulțumești acum pentru că ți-l ofer, deci zi: ÎȚI MULȚUMESC ANTICIPAT STOIAN GEORGE-BOGDAN PENTRU SECRETUL PE CARE URMEAZĂ SĂ MI-L DEZVĂLUI, și să spui oricui acest secret, astfel încât să nu mai fie secret pentru ca umanitatea să poată evolua.
ATENȚIE! EȘTI MANIPULAT! Citind asta instantaneu îți va sfărâma credințele despre cum funcționează lumea. Pentru ca să nu mai fi manipulat trebuie mai întăi să înțelegi cum funcționează mințile noastre și cum evoluția ne-a montat să fim controlați și manipulați. Numai când înțelegi aceste lucruri poți să începi să realizezi când ești controlat și manipulat. Odată ce beculețul orbitor îți întunecă mintea și-l recunoști, numai atunci vei fi capabil să-l oprești astfel încât să te controlezi și să fii responsabil de tine.
Această informație este puternică și instantaneu îți va elibera mintea în câteva minute dacă permiți să se întâmple asta.
Cum este exact posibil ca oamenii să fie controlați?
Pentru a înțelege asta trebuie mai întâi să înțelegi evoluția creierului primitiv sau reptilian.
CREIERUL PRIMITIV
În timp ce mintea omului a evoluat de la cea de animal la cea de om la felul în care ne folosim mintea astăzi, s-a dezvoltat un fel de eroare. Aceasta este eroarea care permite oamenilor să fie ușor de controlat și manipulat și odată ce o vei înțelege și vei face ceva în legătură cu ea, vei fi sub controlul tău.
Această eroare a minților noastre ne face să căutăm călăuzire, conducere externă sau autoritate externă când luăm decizii și ne formăm valorile. Asta înseamnă că majoritatea noastră aproape că și-a pierdut abilitatea de a gândi pe deplin pentru noi, pentru că întotdeauna avem tendința să căutăm în avară validarea de la o autoritate externă. Și pentru că oamenii cu putere cunosc acest secret, suntem constant bombardați cu mesaje care ne aprovizionează cu călăuzirea externă și autoritatea pe care creierele noastre o caută.
Înțelegerea acestei nevoi pentru îndrumare externă este unul dintre cele mai bine păzite secrete a celor de la putere și tu ești pe punctul să o înveți pentru tine ca să îi poți învăța și pe ceilalți astfel încât să putem trăi într-o lume perfect umană. Ea vine de acum 2300 de ani când evoluția noastră a făcut necesar ca noi să începem să ne folosim puterea creierului într-o manieră diferită.
Antropologii și savanții au descoperit studiind literatura antică și alte izvoare că atunci când creierul primitiv evolua a dezvoltat o eroare care i-a fost folositoare la acel moment, dar care acum nu mai are niciun scop. Cum evoluția este un proces lent încă ne folosim creierele în același mod, iar asta ne face să fim ușor de manipulat și de controlat. Din moment ce nu mai avem nevoie de această eroare, odată ce înțelegem secretul putem pune capăt imediat oricărei manipulări care s-ar putea petrece.
Secretul este că, chiar dacă creierele noastre caută constant autoritate și călăuzire externă, nu există nimic acolo. Nu există nicio autorizație pentru nimic ce vine din afara noastră niciodată.
Când oamenii au evoluat, eram foarte mult la început ca toate celelalte animale. Eram în esență vulnerabili la selecția naturală și nu luam nicio responsabilitate pentru acțiunile noastre. Asta înseamnă că creierul primitiv nu era capabil de rațiune. Nu gândeam pentru noi, pur și simplu ne supuneam legilor naturii.
Exemplu: Dacă te uiți a o colonie de furnici observi că aceste minuscule creaturi creează acei enormi munți de pământ. Ele cu decid conștient că asta vor să facă. Sunt pur și simplu preprogramate să se urmeze una pe cealaltă și să facă ceea ce natura le-a destinat să facă. Nu vezi furnicile certându-se, bătându-se, mergând la război împotriva altor furnici, furând una de la cealaltă, sau aruncând bombe peste alte colonii de furnici. Singurul lucru pe care îl vezi este furnici cooperând și consolidând existența celeilalte - în mod natural și fără să se gândească la asta.
Cu alte cuvinte furnicile nu iau decizia să lucreze împreună pentru bunăstarea coloniei. Pur și simplu acționează astfel. Ele nu au abilitatea să gândească pentru ele.
Așa a fost și omul. Bazându-ne pe scrierile antice, pe heroglife și chiar pe Biblie omul a fost foarte mult ca furnica. Omul a construit mărețe piramide și a dezvoltat civilizații nu prin alegere ci automat și natural. Nu aveam abilitatea să gândim pentru noi înșine. Învățam de la alții mimând acțiunile de succes ale altora. Obișnuiam să fim foarte mult ca furnicile conlucrând pentru o existență mai bună pur și simplu penru că ne urmam programarea și legile naturii.
Mai tărziu, în timp ce societatea de devenit puțin mai complexă, omul a dezvoltat un limbaj simplu, asemănător cu cel al copiilor. Dezvoltarea limbajului a condus spre o gândire mai complexă.
Ceea ce s-a întâmplat este că societatea s-a dezvoltat mai rapid decât s-a dezvoltat creierul. Aveam creiere care ne făceau neresponsabili pentru acțiunile noastre. Nu aveam abilitatea să gâmdim pentru noi înșine. Pur și simplu ne supuneam legilor naturii. Dar societatea a devenit și mai complexă și i-a cerut creierului mai mult decât era proiectat să furnizeze.
Prin urmare în timp ce societatea se dezvolta mai rapid decât era emisfera cerebrală dreaptă era proiectată să proceseze și să se descurce cu, societățile au început să intre în colaps. Aceasta amenința existența omului în termenii selecției naturale. Dacă ceva substanțial nu se întâmpla eram pasibili de extincție.
Ca atare omul a fost forțat să dezvolte un nou mod de gândire. Aceasta a necesitat să dezvoltăm o anumită organizare a minții astfel încât să înțelegem tragediile care se petreceau în jurul nostru în mediul și în societatea noastră prăbușinde. Și s-a întâmplat ca emisfera cerebrală dreptă să preia controlul și să creeze halucinații. Chiar așa. Omul a început să audă voci în capul său care l-au instruit să urmeze automat fără întrebări, dezbateri sau dubii comenzi date automat de natură astfel încât să supraviețuiască.
Aceste halucinații ale emisferei drepte au fost începutul minții subconștiente.
Colapsul societăților supraevoluate pe care omul a fost capabil să le edifice automat fără se gândească la asta, la fel ca furnicile, au fost catalizatorul penru ca omul să dezvolte sau să inventeze ceea ce numim astăzi minte subconștientă. Creierele noastre nu au avut timp să evolueze așa că am creat subconștientul ca să rezolvăm problema cu existența noastră.
Asta a schimbat totul. Acum, pentru prima oară în istoria evoluției speciei sale, omul a devenit responsabil pentru acțiunile sale.
Vezi, la început, din necesitate, omul a halucinat voci care au venit din emisfera dreptă de-a lungul corpusului colossus în emisfera stângă și a urmat instrucțiunile și comenzile acestor voci halucinate. Nu știa că nu sunt reale. La momentul respectiv ele au fost create să ne ajute să ne descurcăm cu societatea noastră tot mai complexă. Aceste voci erau autoritatea noastră externă. Ideea e că nu am știut că vocile nu sunt reale și am crezut că o autoritate externă cu mare putere ne comanda sau instruia cum să supraviețuim.
Acum, în cele din urmă, evoluția creierului s-a prin de complexitatea civilizației și deci nu mai era nevoie de voci și halucinații. Dar poți citi despre ele în toate scrierile antice, în mitolegii și chiar în Biblie. Dar când n-am mai avut nevoie de voci ele s-au liniștit.
Asta a făcut omul să mute acela voci în conștiința conștientă. Rezultatul a fost că am inventat zei, idoli, lideri, dictatori, regi, regine, faraoni, demoni, îngeri, și chiar alte feluri de figuri autoritare. Aceasta a fost încercarea noastră să aducem aceste voci halucinate pe care le auzeam în capetele noastre înapoi să ne aprovizioneze cu călăuzirea și autoritatea externă în care ne-am educat să ne încredem și de care ne-am aducat să depindem pentru că la dădea sens lumii și lucrurilor pe care nu le înțelegeam.
De fapt, supraviețuirea noastră nu mai depindea de noi urmând orbește comenzile Mamei Natură și vociele au dispărut natural și au devenit tot mai silențioase. Dar noi încă credeam cu putere că avem nevoie de călăuzire externă și pentru a o primi, am inventat figuri autoritare exterioare precum zei și lideri pentru a ne furniza confortul acelei călăuziri și autorități.
Ce înseamnă asta este că acum suntem capabili să gândim pentru noi înșine, dar am devenit dependenți de externă călăuzire și autoritate în procesul nostru de luare a deciziilor. Provocarea este că majoritatea noastră habar n-are nici că nu existră nicio astfel de autoritate externă, nici că niciodată nu a existat. Toată această putere și autoritate toată toată toată vine din creierul nostru. Ți-a picat fisa? Dacă nu, mai citește odată de la început.
Aceasta este dovadă științifică că tot ce ai nevoie este înăuntrul tău chiar acum ca să faci orice lucru, să simți orice lucru, să fi orice lucru, și să-ți asumi responsabilitatea pentru fiecare decizie pe care o iei, fiecare emoție pe care o simți și tot ce se întâmplă în viața ta.
Acum că știi asta este posibil ca la început să șocat și speriat astfel încât să reziști acestei idei. Oricum, când te gândești la ea, te va elibera. Numai cei care încă se bazează pe autoritate externă halucinată și inventată rămân prizonieri. Și ei vor fi prizonierii mentali și emoționali ai societății, ai mass-mediei, și ai altora care îi vor ghida și vor lua deciziile lor pentru ei. Acesta este motivul pentru care unii oameni îți vor spune că Frică este falsă dovadă care apare ca reală. Pentru că nu există călăuzire externă. Totul e o halucinație. Dacă ți-e frică de ceva, nu este dintr-un motiv extern. Este pentru că cumva conștient sau inconștient ai decis să-și fie frică.
Stai un minut și gândește-te la asta și în timp ce înțelegi puterea a ceea ce s-a întâmplat, vei înțelege mai mult despre mintea subconștientă și de ce suntem atât de ușor de manipulat.
Subconștientul este darul care ne separă de toate animalele de pe pământ. Subconștientul nostru este protectorul nostru. Meditând îl vei înțelege și am pus un video despre cum se meditează acum câteva zile pe acest blog.
Acum despre 21 decembrie. Cum ai aflat ceva acum despre care miliarde de oameni habar n-au și asta îi face niște sclavi, ai toate șansele ca începând cu 21 decembrie să-ți extinzi atât de mult conștiința încât practic să te transformi din vierme în fluture.
Cu plăcere!
miercuri, 19 decembrie 2012
marți, 18 decembrie 2012
Poemul noaptea de decembrie
E
ca și când de sus, de undeva, de nicăieri, din depărtare
Un gropar ar arunca noapte cu lopata.
18 decembrie 2012 și Bucureștiul e o
depresie.
Milioanele de câini vagabonzi schelălăind arși de viscol
Și-n zare, străluminate de razele
stelelor, se întrevăd duhurile date
De frig ale oamenilor fără adăpost. 10,
20, 400... Crapă pietrele
Și cadavrele par niște statui de ceară
aruncate la ghenă.
Nimeni pe stradă.
Fulgi înălțându-se unii peste alții
Ca niște globi oculari orbi gata să fie
striviți. Se înnegresc ferestrele,
Locuitorii capitalei își continuă somnul
cu lumina închisă. România are de azi
În loc de 18 ministere 27. Și de o
săptămână 588 de parlamentari în loc de 470.
Sforăie.
Mâine dimineață poporul va începe să
mișune în neobositul, nerușinatul somnambulism.
Pare că nimic nu-l poate trezi, de parcă
un hipnotist diabolic i-a prăjit conștiința.
Și plătește dresat impozite la stat deși
clar reciprocitatea statului e invers proporțională.
Pe venit, pe profit, pe pământ, pe orice
li se năzare birjarilor.
Și plătește taxe la stat cu același
efect scontat...
Și se lasă prostit pe față. Și se lasă
batjocorit. Și se lasă abuzat. Și se lasă otrăvit. Și se lasă omorît.
Primul său ministru este un fost
magistrat care și-a plagiat lucrarea de doctorat.
Președintele său este un și mai mare
uzurpator, pârlaci, șugubăț.
Unii spun că niciunul dintre cei care au
guvernat după Lovitura de Stat din 1989 nu va scăpa nepedepsit.
Unii spun că Revoluția este legitimă
apărare. Că începe să curgă prin inima poporului ca un sânge albastru.
Urlă viscolul ca din pieptul pe celor care
strigau: Viață, libertate or moarte!
Urlă viscolul și duhurile se înalță la
cer.
Urlă viscolul și milioanele de câini
vagabonzi în agonie.
Urlă morții de foame, morții de frig, morții
de bolă curabilă, morții degeaba, morții pentru nimic manipulați pentru moarte:
Dreptate! Dreptate! Dreptate! Dreptate!
Și urletul lor crapă luna.
Din viitor vine vuietul capetelor
crăpate, capete crăpate pe bună dreptate: Cârrrrrrrrrrrrrr
Capetele regale, capetele nobiliare, capetele
papale, capetele cardinale, capetele mareșale, capetele prezidențiale, capetele guvernamentale, capetele care se pun mai presus decât
restul capetelor, și le scuipă!
Din viitor vine lucirea ce luminează
mintea și mințile luminate simt Revoluția.
Din viitor vine lumina ce luminează
mintea și mințile luminate simt Libertatea.
Din viitor vine lumina ce luminează
mintea și mințile luminate simt Fericirea.
Din viitor vine lumina ce luminează
mintea și mințile luminate edifică din lumină Lumea cea Perfect Umană.
Lumea ce mult dorită, lumea preafericită, lumea cu oamenilumină.
Simt dulceața luminii acesteia și surâd. Se deztunecă
luni, 17 decembrie 2012
Președintele JFK/ Poeții, prozatorii, dramaturgii, criticii, jurnaliștii, actorii, regizorii șamd etc oameni buni
Există în lume de mii de ani o ambuscadă împotriva Umanității pe care forțe satanice, forțe care există în mod indubitabil, ma lupt zilnic cu ele și la propriu și la figurat în mai multe planuri, o amplifică de la secundă la secundă, de la zi la zi, de la an la an, prin posesie a unor oameni și/sau prin încarnarea lor în ceva asemănător oamenilor. Cum știu exact asta? Mă bucur că ai întrebat. Mă uit în jur. În jur există oameni praf din punct de vedere spiritual, miliarde, prizonieri ai propiilor lor mentalități ignorante, viermi care nu ajung fluturi pentru că nu pot pentru că habar n-au că pot pentru că nu știu că se poate pentru că nu-i îndrumă nimeni în acest sens, ci numai în sensul opus, iar dacă au norocul să le spună cineva o vorbă de genul acesteia prostia lor, sădită ca să rodească mai potentă, o respinge instant, dar și oameni super elevați din punct de vedere spiritual. Marea mare majoritate este ignorantă în stil barbar, rea peste măsură, dezumanizată fără să-și dea seama de asta, lipsită de liber arbitru, de libertate, sclavă. marea Mare MARE majoritate a Omenirii este ținută în ignorață, condiționată să fie rea, dezumanizată, lipsită de liber arbitru, de libertate, sclavă, adică dependentă mereu de bani și condiționată să se focalizeze ca să-i producă, tocmai pentru a nu se putea concentra la evoluția spirituală. De ce? Pentru ca sufletul omului să nu se mai înalțe la ceruri ci să coboare și să intensifice forțele satanice, forțele antiDumnezeu. Spuneam recent că în filmul Matrix, care este făcut de Ocultă sau Illuminati, este ascunsă la vedere toată cunoașterea Umanității, lucrurile esențiale, nu căcaturile pe care le ia lumea drept cultură, adevărurile fundamantale. Unul dintre aceste adevăruri este încorporat în metafora în care oamenii sunt prezentați ca fiind baterii pentru mașinile care conduc lumea. Curentul cu care funționează mașinile, (mașinile sunt forțele satanice), sunt sufletele oamenilor. Oamenii sunt forțați să se lupte pentru supraviețuire nu pentru că vor unii și alții bani și aur și margăritare, adică Familiile Regale, Cele 13 Familii, Subfamiliile ș.a.m.d. prin care forțele satanice lucrează împotriva Omului de mii de ani, banii și aurul și mărgăritatele sunt pretexte, ele au valoare pentru că oamenii cred, pentru că au fost îndoctrinați să creadă că au valoare, ci pentru că, fiind concentrați pe supraviețuire, pe acumulare de bani aur mărgăritare și-n general lucruri materiale care sunt trecătoare, pe corpul fizic care este trecător, ei nu mai au timp să fie concentrați la suflet, să și-l strălumineze, și astfel, sufletul subdezvoltat ajunge după moartea omului curent pentru mașină, adică pentru forțele antiDumnezeu, satanicie și le intensifică. De asemenea, și emoțiile negative ca ura, invidia, frica, furia etc. sunt tot curent pentru mașină. Dacă tot vorbesc de filmul Matrix o să spun și că soluția pentru toate problemele Umanității este un sistem tehnologic de genul celui din Matrix care să funcționeze eficient astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să fie focalizați pe supraviețuire, pe acumulare de lucruri materiale și pe celelalte căcaturi pe care este condiționat, dresat să fie focalizat în prezent, ci pe suflet, astfel încât sufletul să se poată înălța după moarte, iar în timpul vieții omul să atingă Iluminarea. De ce a fost făcut Sistemul Tehnologic, care este pasul întru evoluția Umanității, persoajul negativ în acest film? Tocmai ca miliardele de sclavi-baterii care l-au privit să aibă implantat în subconștient gândul că un Sistem Tehnologic Global nu este soluția corectă pentru evoluția umanității. De ce se spune că primul Matrix a fost proiectat să fie o lume perfect umană în care nimeni să nu sufere, în care toată lumea să fie fericită, și că a fost un dezastru, că nimeni nu a acceptat programul, că întregi culturi au fost pierdute? Tocmai ca miliardele de sclavi-baterii care l-au privit să aibă implantat în subconștient gândul că o lume perfect umană, în care nimeni nu suferă, în care toată lumea e fericită, este un dezastru și că nimeni n-ar accepta-o. De ce se spune că, ca specie, ființele umane își definesc realitatea prin mizerie și suferință și că lumea perfectă ar fi un vis din care creierul lor primitiv ar tot încerca să se trezească? Tocmai ca miliardele de sclavi-baterii care l-au privit să aibă implantat în subconștient gândul că, ca specie, ființele umane își definesc realitatea prin mizerie și suferință și că o lume perfectă ar fi un vis din care creierul lor primitiv ar tot încerca să se trezească. Arta, adică filmele, fotografiile, pictura, teatrul, muzica, arhitectura, sculptura, literatura, a fost întotdeauna și continuă să fie un mijloc de manipulare a umanității, pozitiv sau negativ, de cele mai multe ori negativ, în special negativ, aproape numai negativ, iar asta este și rațiunea ei de-a exista: să manipuleze. Ca atare filmul Matrix a fost creat strict pentru a-i prezenta umanității cele mai mari adevăruri, iar el să le creadă minciuni sau să nu le creadă. Cele trei mesaje subliminale prezentate mai înainte trebuie privite evident ca ironii. În filmul Matrix, pe care l-au văzut miliarde de oameni, i se prezintă Umanității toate argumentele că este un sclav, iar Umanitatea, cu argumentele în față, rămâne în continuare sclav, atât de impotentă intelectual, retardată, oligofrenă șamd e. În flimul Matrix i se prezintă Umanității toate adevărurile esențiale și Umanitatea rămâne la fel de ignorantă. Personal admir inteligența și nu pot să nu admir inteligența adversarului. Inteligența adversarului îmi amplifică inteligența. Inteligența adversarului e colosală dacă poate ține miliarde de oameni sub control, sclavi, în somn.
Președintele JFK, în discursul care i-a adus moartea, printre altele spune:
Fără controversă, fără criticism, nicio administrație și nicio țară nu poate reuși.
Și nicio republică nu poate supraviețui.
De aceea legea ateniană face ca noi toți să considerăm o crimă reținerea oricărui cetățean de la controversă.
De aceea presa noastră a fost protejată de prima lege.
Este singura afacere protejată special de Constituție, și nu în primul rând pentru a amuza și a crea bună dispoziție, nu pentru a pune accentul pe trivial și pe sentimentalism, nu pentru a da pur și simplu publicului ceea ce dorește, ci pentru a informa, a trezi, a reflecta, a evidenția pericolele și oprtunitățile, pentru a arăta crizele și soluțiile, pentru a conduce, modela, educa și uneori chiar înfuria opinia publică.
[...]
În presa tipărită, în cea care înregistrează faptele omului, în cea care este menținătoarea conștiiței lui, purtătoarea știrilor lui, ne căutăm puterea și ajutorul, încrezători că, cu ajutorul vostru omul va fi așa cum este predestinat să fie: liber și independent.
Este privilegiul meu să vă rog să citiți bine ceea ce v-am scris și să va simțiți liberi să răspânduți mesajele prin intermediul uneltelor pe care le posedați: dacă sunteți poeți, prozatori, dramaturgi, critici, jurnaliști, prin intermediul scrierilor voastre. Dacă sunteți altceva, prin intermediul mijloacelor specifice vouă. Chiar prin viu grai. Cu ajutorul vostru omul va fi așa cum este predestinat să fie: liber și independent. Amin!
Președintele JFK, în discursul care i-a adus moartea, printre altele spune:
Fără controversă, fără criticism, nicio administrație și nicio țară nu poate reuși.
Și nicio republică nu poate supraviețui.
De aceea legea ateniană face ca noi toți să considerăm o crimă reținerea oricărui cetățean de la controversă.
De aceea presa noastră a fost protejată de prima lege.
Este singura afacere protejată special de Constituție, și nu în primul rând pentru a amuza și a crea bună dispoziție, nu pentru a pune accentul pe trivial și pe sentimentalism, nu pentru a da pur și simplu publicului ceea ce dorește, ci pentru a informa, a trezi, a reflecta, a evidenția pericolele și oprtunitățile, pentru a arăta crizele și soluțiile, pentru a conduce, modela, educa și uneori chiar înfuria opinia publică.
[...]
În presa tipărită, în cea care înregistrează faptele omului, în cea care este menținătoarea conștiiței lui, purtătoarea știrilor lui, ne căutăm puterea și ajutorul, încrezători că, cu ajutorul vostru omul va fi așa cum este predestinat să fie: liber și independent.
Este privilegiul meu să vă rog să citiți bine ceea ce v-am scris și să va simțiți liberi să răspânduți mesajele prin intermediul uneltelor pe care le posedați: dacă sunteți poeți, prozatori, dramaturgi, critici, jurnaliști, prin intermediul scrierilor voastre. Dacă sunteți altceva, prin intermediul mijloacelor specifice vouă. Chiar prin viu grai. Cu ajutorul vostru omul va fi așa cum este predestinat să fie: liber și independent. Amin!
duminică, 16 decembrie 2012
Cum să-ți accesezi supraconștiința
Hei, o să te rog să te uiți la aceste filmulețe pentru a înțelege și învăța niște chestii pe care fiecare om ar trebui să le știe, înțeleagă și aplice. Dacă cumva nu știi engleză, roagă pe cineva să-ți traducă. Dacă cumva nu vei vrea să te uiți, de fapt nu tu nu vei vrea, ci prostia din tine, de existența căreia, bineînțeles, nu tu ești responsabil/ă.
http://www.youtube.com/watch?v=ukIBAmFz2Pc&list=PLADC2C108C10F84FF&index=6
sâmbătă, 15 decembrie 2012
Nu se mai poate!
Poporul român este poate, și spun asta cu durere, aproape cu ciudă, printre popoarele cele mai oligofrene de pe planetă. Prostia acestui popor este atât de la vedere încât practic, el însuși nu o mai vede. Prostia este peste tot. La televizor, în Guvern, în Parlament, la Cotroceni, în Prefecturi, în Primării, în școli, pe stradă, în casele oamenilor, este în aer, o respirăm. Și pentru cititorul sceptic, sceptic din cauza prostiei, o să arăt acum cu degetul în anumite direcții.
Nivelul de trai al românilor este scăzut, indiferent dacă românii sunt dintre cei bogați sau dintre cei săraci lipiți pământului (peste 2.000.000 în prezent), pentru că produsele alimentare și apa sunt contaminate, virusate, cancerigene..
Nivelul de trai scăzut al românilor este cauzat de nivelul intelectual, adică de prostia celor care guvernează, care este cauza corupției, inumanității și a celorlalți paraziți. Cei care administrază România și mână prostimea, adică națiunea, de fapt nu adiministrază nimic, practic nu fac nimic, iar dacă fac ceva, este infim. Toți cei care au ocupat funcții publice în această țară, în mod normal și logic trebuie arestați și condamnați fără proces, vinovăția lor este axiomatică. Putem să-i incriminăm simplu pentru abuz în serviciu. Asta fiind cea mai "ușoară" infracțiune de care se fac responsabili, pentru că tot ce au făcut și fac acești oameni este abuz în serviciu, infracțiune prevăzută în Codul penal. Putem să-i incriminăm pentru Subminarea Economiei Naționale, infracțiune prevăzută de asemenea în Codul penal. Putem să-i incriminăm pentru Genocid, infracțiune prevăzută în Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid. (Rog cititorii să citească conținutul legal al acestor trei infracțiuni și să-l treacă prin filtrul gândirii). A, era să uit, au falimentat și vândut, luând șpăgi, pe nimic tot ce s-a construit prin muncă grea și sacrificii enorme în cei 45 de ani de așa zis comunism, au vândut, luând șpăgi, resursele subterane ale țării și continuă să le vândă, de-am ajuns să cumpărăm petrol și gaz din pământul nostru de la străini, au îndatorat până peste cap România, adică pe românii din prezent și din viitor, dar ce n-au făcut proșii ăștia, maimuțoii ăștia cu căcat în loc de creier, pe care nici nu pot să mă supăr pentru că nu e vina lor că sunt proști. În mod normal, conform legii, ei ar trebui arestați instantaneu de către magistrați sau de către ofițerii din serviciile secrete, iar faptul că nici măcar nu sunt cercetați demonstrază că și magistrații și ofițerii din serviciile secrete sunt vinovați, cel puțin, de abuz în serviciu, dacă nu de complicitate la Subminarea Economiei Naționale și Genocid. Prostia acestora din urmă reiese tocmai pentru că nu fac nimic în acest sens, punându-se pe ei în pericol și punându-și totodată familiile în pericol.
România este o țară în care Președintele este acuzat verbal, subliniez verbal, de către magistrați de fapte de corupție, România este o țară în care Președintele acuză verbal, subliniez verbal, magistrații de fapte de corupție. România este o țară în care Primul Ministru continuă să fie Prim-Ministru chiar și după ce s-a demonstrat clar că și-a plagiat lucrarea de doctorat (plagiat este sinonim cu furt). România e un circ în care se desfășoară un singur număr: Genocidul națiunii române, iar spectatorul acestui număr este însăși națiunea română, poporul, subiectul activ și totodată pasiv al acestei crime.
Guvernanții proști pe care îi avem, în care includ printr-un artificiu de la Președinte până la Magistrați și Ofițeri ai Serviciilor Secrete, ba dacă mă gândesc bine includ și așa zișii oameni de cultură și așa ziși intelectuali, sunt cauzați de prostia națiunii, a poporului. Popor care este prostit, îndobitocit prin școală, mass-media, religie, hrană contaminată, apă contaminată (nu mai e un secret că mâncarea din România conține 7 substanțe care îmbolnăvesc, cancerizează, tâmpesc, sterilizează etc., nici că apa de la robinet sau din peturi (multe dintre peturi conțin apă de la robinet) este nesănătoasă: îmbolnăvește, cancerizează, tâmpește, sterilizează etc.) Popor format din indivizi care dacă ar conștientiza cât sunt de proști, de dobitoci, în mod sigur realitatea pe care o descriu s-ar schimba brusc. Și faptul că nu se va schimba nimic nici după acest articol, nici după încă 18 milioane de articole ca acesta, este un argument în plus că indivizii nu conștientizează cât sunt de proști și nici poporul în ansamblul său, că indivizii sunt de o prostie demnă de expus la muzeu și poporul la fel.
Se spune că acum, pe 21 decembrie va crește conștiința umanității - să dea Dumnezeu să crească și conștiința poporului român!
Voi ști că a crescut conștiința când voi vedea românii căpătându-și suveranitatea, independența, țara, nivelul de trai real, învățământul eficient, demnitatea, iubirea de aproape, libertatea.
Eu unul, după sărbători așa, mă voi retrage de pe aceste meleaguri, cu sufletul țăndări, evident, pentru că această țară nu-mi mai priește. Riscul să mă îmbolnăvesc este prea mare, nu sunt paranoic sunt doar conștient. Mă pot îmbolnăvi și când mă spăl pe dinți de la apa de la robinet. De ce să îmi risc eu viața și sănătatea trăind aici? De ce să mă ofilesc eu, floare rară, în această grădină otrăvitoare?
Credeam că pot provoca o trezirea a națiunii și o revoluție ceva... da de unde, eu vorbesc și tot eu aud, prostia e prea mare, prea adânc împământenită... și contagioasă, dovadă că credeam că pot provoca o trezire a națiunii și o revoluție ceva...
Nivelul de trai al românilor este scăzut, indiferent dacă românii sunt dintre cei bogați sau dintre cei săraci lipiți pământului (peste 2.000.000 în prezent), pentru că produsele alimentare și apa sunt contaminate, virusate, cancerigene..
Nivelul de trai scăzut al românilor este cauzat de nivelul intelectual, adică de prostia celor care guvernează, care este cauza corupției, inumanității și a celorlalți paraziți. Cei care administrază România și mână prostimea, adică națiunea, de fapt nu adiministrază nimic, practic nu fac nimic, iar dacă fac ceva, este infim. Toți cei care au ocupat funcții publice în această țară, în mod normal și logic trebuie arestați și condamnați fără proces, vinovăția lor este axiomatică. Putem să-i incriminăm simplu pentru abuz în serviciu. Asta fiind cea mai "ușoară" infracțiune de care se fac responsabili, pentru că tot ce au făcut și fac acești oameni este abuz în serviciu, infracțiune prevăzută în Codul penal. Putem să-i incriminăm pentru Subminarea Economiei Naționale, infracțiune prevăzută de asemenea în Codul penal. Putem să-i incriminăm pentru Genocid, infracțiune prevăzută în Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid. (Rog cititorii să citească conținutul legal al acestor trei infracțiuni și să-l treacă prin filtrul gândirii). A, era să uit, au falimentat și vândut, luând șpăgi, pe nimic tot ce s-a construit prin muncă grea și sacrificii enorme în cei 45 de ani de așa zis comunism, au vândut, luând șpăgi, resursele subterane ale țării și continuă să le vândă, de-am ajuns să cumpărăm petrol și gaz din pământul nostru de la străini, au îndatorat până peste cap România, adică pe românii din prezent și din viitor, dar ce n-au făcut proșii ăștia, maimuțoii ăștia cu căcat în loc de creier, pe care nici nu pot să mă supăr pentru că nu e vina lor că sunt proști. În mod normal, conform legii, ei ar trebui arestați instantaneu de către magistrați sau de către ofițerii din serviciile secrete, iar faptul că nici măcar nu sunt cercetați demonstrază că și magistrații și ofițerii din serviciile secrete sunt vinovați, cel puțin, de abuz în serviciu, dacă nu de complicitate la Subminarea Economiei Naționale și Genocid. Prostia acestora din urmă reiese tocmai pentru că nu fac nimic în acest sens, punându-se pe ei în pericol și punându-și totodată familiile în pericol.
România este o țară în care Președintele este acuzat verbal, subliniez verbal, de către magistrați de fapte de corupție, România este o țară în care Președintele acuză verbal, subliniez verbal, magistrații de fapte de corupție. România este o țară în care Primul Ministru continuă să fie Prim-Ministru chiar și după ce s-a demonstrat clar că și-a plagiat lucrarea de doctorat (plagiat este sinonim cu furt). România e un circ în care se desfășoară un singur număr: Genocidul națiunii române, iar spectatorul acestui număr este însăși națiunea română, poporul, subiectul activ și totodată pasiv al acestei crime.
Guvernanții proști pe care îi avem, în care includ printr-un artificiu de la Președinte până la Magistrați și Ofițeri ai Serviciilor Secrete, ba dacă mă gândesc bine includ și așa zișii oameni de cultură și așa ziși intelectuali, sunt cauzați de prostia națiunii, a poporului. Popor care este prostit, îndobitocit prin școală, mass-media, religie, hrană contaminată, apă contaminată (nu mai e un secret că mâncarea din România conține 7 substanțe care îmbolnăvesc, cancerizează, tâmpesc, sterilizează etc., nici că apa de la robinet sau din peturi (multe dintre peturi conțin apă de la robinet) este nesănătoasă: îmbolnăvește, cancerizează, tâmpește, sterilizează etc.) Popor format din indivizi care dacă ar conștientiza cât sunt de proști, de dobitoci, în mod sigur realitatea pe care o descriu s-ar schimba brusc. Și faptul că nu se va schimba nimic nici după acest articol, nici după încă 18 milioane de articole ca acesta, este un argument în plus că indivizii nu conștientizează cât sunt de proști și nici poporul în ansamblul său, că indivizii sunt de o prostie demnă de expus la muzeu și poporul la fel.
Se spune că acum, pe 21 decembrie va crește conștiința umanității - să dea Dumnezeu să crească și conștiința poporului român!
Voi ști că a crescut conștiința când voi vedea românii căpătându-și suveranitatea, independența, țara, nivelul de trai real, învățământul eficient, demnitatea, iubirea de aproape, libertatea.
Eu unul, după sărbători așa, mă voi retrage de pe aceste meleaguri, cu sufletul țăndări, evident, pentru că această țară nu-mi mai priește. Riscul să mă îmbolnăvesc este prea mare, nu sunt paranoic sunt doar conștient. Mă pot îmbolnăvi și când mă spăl pe dinți de la apa de la robinet. De ce să îmi risc eu viața și sănătatea trăind aici? De ce să mă ofilesc eu, floare rară, în această grădină otrăvitoare?
Credeam că pot provoca o trezirea a națiunii și o revoluție ceva... da de unde, eu vorbesc și tot eu aud, prostia e prea mare, prea adânc împământenită... și contagioasă, dovadă că credeam că pot provoca o trezire a națiunii și o revoluție ceva...
joi, 13 decembrie 2012
Ardoare
Ardoare
Femei
din alte vremuri plutesc în tine dalbe
Surâsului
tău dându-i luciri care orbesc
Femei
din sânge nobil în tine se-mpletesc
Vărsându-se-nafara-ți
comori ca să învoalbe
Ca
un ciclon de aur lichid râzând drăcesc
Pe-oricine
îți privește obrazul nelumesc
Femei
nemărginite în frumusețe ești
Pășești și zgâlțâni lumea, dar nu atingi
pământul
Și cad din ceruri îngeri în cercuri când
cuvântul
Ți-l spui cu glas de raze întocmai să
vrăjești
Pe-oricine te aude, și toți te-aud căci
vântul
Ca pe-un parfum îl poartă.. și-și sfâșie
veșmântul
De-ardoare toate-odată ființele-omenești
Căci tu ești epilogul feminității; Iată
Trezești în mine versuri prin care
curge-amor
Și urlu, căci să urlu îmi vine până mor
Învăluit în mreaja ta dulce dantelată
Pe care-o-ntinzi în dansul vin tandru răpitor
Și ca prin vis m-apropii lent de-al tău
dormitor
marți, 11 decembrie 2012
Graffiti
Ca Iona,-ntr-o lume care s-a-mpuțit
de la cap
și se zbate pe uscat tot mai fără suflare,
scriu aceste gânduri care nu mai mă-ncap
și e noapte târziu și n-am nicio scăpare,
Fiindcă sunt doar un sclav și n-am unde să fug
peste tot e o lume somnambulă sub jug
ce nu-și vede sclavia și nici somnambulia
pentru că nu gândește și-o conduce prostia.
Oameni dresați ca animalele în școli care produc pe bandă rulantă sclavi
Oameni dresați să muncească și să nu gândească, să fie obedinenți
Oameni forțați să plătească taxe și impozite pentru că trăiesc, locuiesc,
mănâncă, se mișcă, muncesc și acționează pe acest Pământ
Oameni forțați să facă și să nu facă, oameni îndoctrinați să facă și să nu
facă, oameni manipulați să facă și să nu facă, oameni mințiți să facă și să nu
facă, oameni îndobitociți
Oameni cerându-și permisiunea să facă, oameni cerându-și permisiunea să
dea, oameni cerându-și permisiunea să fie
Oameni licențiați, oameni autorizați
Oameni având nevoie de pașaport ca să plece de pe o bucată de Pământ și să
calce pe alta
Oameni având nevoie de viză ca să stea pe o bucată de Pământ
Oameni forțați să stea pe o bucată de Pământ
Oameni forțați să părăsească o bucată de Pământ
Oameni cărora li se INTERZICE să calce pe o bucată de Pământ
Oameni urmăriți, oameni spionați, oameni inspectați, oameni controlați,
oameni verificați, oameni înregistrați, oameni numerotați
Oameni conduși de legi, oameni comandați, oameni direcționați
Oameni hăituiți, oameni reținuți, oameni anchetați, oameni torturați, oameni
arestați, oameni judecați, oameni condamnați, oameni închiși după gratii
Omenire tratată ca un animal fără să-și dea seama
Omenire transformată în animal fără să-și dea seama
Omenire dezumanizată
Oameni dresați să nu gândească, oameni dresați ce să gândească, oameni
dresați să dreseze,
oameni dresați să dezinformeze, oameni dresați să manipuleze, oameni
dresați să îndoctrineze,
oameni dresați să mintă, oameni dresați să îndobitocească, oameni dresați
să înșele,
oameni dresați să forțeze, oameni dresați să interzică, oameni dresați să
evalueze,
oameni dresați să împiedice, oameni dresați să cenzureze, oameni dresați să
permită,
oameni dresați să licențieze, oameni dresați să autorizeze, oameni dresați
să taxeze,
oameni dresați să impoziteze, oameni
dresați să urmărească, oameni dresați să spioneze,
oameni dresați să inspecteze, oameni dresați să controleze, oameni dresați
să verifice,
oameni dresați să facă legi, oameni dresați să comande, oameni dresați să
direcționeze,
oameni dresați să guverneze, oameni dresați să hăituiască, oameni dresați
să rețină,
oameni dresați să aresteze, oameni dresați să ancheteze, oameni dresați să
judece,
oameni dresați să condamne, oameni dresați să supravegheze, oameni dresați
să execute,
oameni dresați să bată, oameni dresați să tortureze, oameni dresați să
omoare,
oameni dresați dresați dresați
Oameni care au transformat omenirea în animal și o tratează ca pe un
animal- oamenineoameni!
Oameni îndoctrinați/manipulați/îndobitociți/mințiți/înlănțuiți prin religie
Oameni îndoctrinați/manipulați/îndobitociți/mințiți/înlănțuiți prin presă,
televiziune, literatură, teatru, cinematografie, muzică, sculptură, pictură
Oameni îndoctrinați/manipulați/îndobitociți/mințiți/înlănțuiți prin școli
Oameni guvernați/ manipulați/îndobitociți/mințiți/ înlănțuiți prin servicii
secrete, prin armată, prin poliție, prin tribunale, prin închisori
Oameni măcelăriți de armate de oameni
oameni torturați, violați, mutilați de oameni
oameni tâlhăriți de averi de oameni
oameni sărăciți, înfometați, înșelați de oameni
oameni supuși la muncă forțată de oameni
oameni exploatați de oameni
oameni piele și os murind de foame în fiecare minut sub ochii nepăsători a
miliarde de oameni
Miliarde de Oameni Dezumanizați
Zombi
Omenire retardată, dezumanizată, animalizată
Omenire fără liber-arbitru agonizând
Ca Iona,-ntr-o lume care s-a-mpuțit
de la cap
și se zbate pe uscat tot mai fără suflare,
scriu aceste gânduri care nu mai mă-ncap
și e noapte târziu și n-am nicio scăpare,
Fiindcă sunt doar un sclav și n-am unde să fug
peste tot e o lume somnambulă sub jug
ce nu-și vede sclavia și nici somnambulia
pentru că nu gândește și-o conduce prostia.
M-am născut liber și sunt forțat să fac ce vor alții, cum vor alții, când
vor alții, cât vor alții, la fel ca miliardele de semeni ai mei
Sunt forțat să-mi CÂȘTIG existența ca un animal pe acest Pământ pe care
există toate resursele, mai puțin omenia, și toată tehnologia ca Nimeni să nu
mai fie forțat să-și câștige existența
Sunt forțat să-mi macin anii pentru bani ca să supraviețuiesc, ca să nu-mi
pierd existența
Sunt forțat de miliardele de semeni ai mei somnambuli, care se forțează
unii pe alții și se lasă forțați pentru că așa au fost și sunt dresați
Sunt forțat să fiu o unitate de muncă. Sunt forțat să-mi ard viața sclăvind
Sunt forțat ca un animal și n-am cum să mă opun, sunt forțat de minți
retardate și n-am unde să fug
N-am unde să fug pentru că la un momentdat mă vor opri forțat niște oameni
înarmați care lucrează pentru niște oameni care au monopolizat bucăți de Pământ
N-am unde să fug pentru că Tot Pământul este împărțit și monopolizat
Vreau să trăiesc fără să depind de bani. Nu pot. Ați oameni au convenit acum
mii de ani că tot e pe bani, și sunt forțat să mă supun șmecheriei lor sau să
mor
Aș putea să mă duc să trăiesc în pădure... Ca să-mi fac o casă am nevoie de
autorizație. Ca să tai lemne să-mi fac o casă am nevoie de autorizație. Ca să
vânez am nevoie de autorizație.
N-aș putea trăi nici în pădure pentru că am nevoie de autorizații, dacă fac
asta fără autorizații și sunt prins, pot fi arestat, judecat, condamnat,
închis. Și oricum, și pădurile sunt monopolizate.
Dacă spun în public ce-am spus până acum pot fi considerat nebun și închis
într-un ospiciu,
pot fi considerat nebun pentru că sunt conștient și spun că nu sunt liber,
pot fi considerat nebun pentru că gândesc liber
pot fi considerat nebun pentru că nu gândesc ce mi s-a dictat
Nimeni nu e liber pe acest Pământ. Libertatea e o utopie.
Toți suntem niște sclavi pentru că nu suntem în stare decât să facem
Pământul Pușcărie.
Omenirea este un animal într-o Pușcărie. Atât o duce capul să fie.
În capul ei e un zid de inefabilă prostie pe care singur sperând să-l
distrug plâng
Ca Iona,-ntr-o lume care s-a-mpuțit
de la cap
și se zbate pe uscat tot mai fără suflare,
scriu aceste gânduri care nu mai mă-ncap
și e noapte târziu și n-am nicio scăpare,
Fiindcă sunt doar un sclav și n-am unde să fug
peste tot e o lume somnambulă sub jug
ce nu-și vede sclavia și nici somnambulia
pentru că nu gândește și-o conduce prostia.
sâmbătă, 8 decembrie 2012
PIRAMIDA PUTERII
Prin 1999 mă uitam la video la un film pe care l-au văzut miliarde de oameni și tot miliarde de oameni n-au înțeles nimic din el. Este vorba despre Matrix. Primul film mi-a deschis ochii mai mult decât mi-am dat seama pe moment. Era cea mai pură explicație a realității pe care o auzisem până atunci. M-a făcut să înțeleg că nu sunt altceva decât un sclav. Că nu pot trăi nici în ruptul capului cum îmi doresc pentru că sunt forțat să respect scenariul scris de oameni pe care nu îi cunosc și habar nu am cine sunt. Apoi am văzut și celelalte două filme din trilogie. Îți pot spune că alături de primul film ascund la vedere toată cunoașterea umanității de până în prezent. Dar toată. Lucrurile esențiale, nu căcaturile pe care le ia lumea drept importante, drept cultură. Conștient de faptul că sunt un sclav înconjurat de sclavi inconștienți că sunt sclavi sau care nu vor să accepte această realitate sau care sunt conștienți dar se complac, am început să aflu cine mă forțează să fiu sclav, și-am aflat. În primul rând ceilalți sclavi, atât ăia care conștientizează că sunt sclavi dar se complac și nu fac nimic să se elibereze, cât și ăia care nu conștientizează asta, sau prostimea, miliardele de oameni care nu știu pe ce lume trăiesc, nu își cunosc drepturile, sunt somnambuli și habar n-au asta: tu, familia ta, pretenii tăi, cunoștințele tale, familia mea, prietenii mei, cunoștințele mele, oamenii de pe stradă, lumea. Miliardele de oameni care habar n-au că au în mod natural dreptul de proprietate de sine care la conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra ființei lor și numai asupra ființei lor și că nimeni nu le poate încălca acest drept și deci nimeni nu le poate impune nimic, miliardele de oameni care habar n-au că Pământul și resursele sale aparțin tuturor în devălmășie și că cei care le vând aceste resurse și îi expoatează pentru banii cu care sunt obligați să le cumpere sau care îi obligă să nu le culeagă, exploateze, cultive etc. le încalcă în mod barbar drepturile, miliardele de oameni care se nasc, sunt îndoctrinați, se zbat ca să câștige bani ca să poată trăi, se fut și produc alți sclavi, îmbătrânesc și mor. Altfel spus, trec prin viață ca gâsca prin apă, trăind vieți mizere, minore, pentru carnea lor trecătoare, pentru egolul lor trecător, fără să aibă vreo cunoștință despre spiritul lor, care, din cauza preocupărilor lor derizorii și vieților lor lipsite de spiritualitate, ajunge să fugă din ei și să existe înafara lor, făcându-i să nu fie altceva decât zombi. Iar responsabili pentru mentalitatea acestor miliarde de oameni, pentru tot ce fac sau nu fac ei, pentru tot ce gândesc ei, sunt cei care conduc lumea.
Cine conduce, de fapt, lumea? Cine deține puterea absolută pe planetă? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice și militare nu sunt decât niște piese de joc, mânuite din umbră de adevărații stăpâni ai planetei. Cei care conduc cu adevărat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogați, foarte bine organizați și care nu apar niciodată în văzul lumii. De acolo, din anonimat, ei leagă și dezleagă mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, îi numesc Oculta Mondială sau Illuminati. Cine sunt acești oameni? Cum sunt ei organizați? Cum conduc planeta? Ce scopuri au? Sunt întrebări la care încercăm să dăm un răspuns în cele ce urmează.
De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, acești Illuminati, necunoscuți celor mulți, guvernează aproape nestingherit. Ei fac legi și revoluții, instaurează guverne, hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul. Fabrică ideologii noi și chiar religii. Se spune că ei au creat orânduirea capitalistă și tot ei au creat-o și pe cea comunistă. Făuresc tratatele militare și economice internaționale, schimba regimuri politice și președinți de state ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini. Metoda lor de lucru e simplă, dar eficientă și poate fi descrisă în 3 pași: PROBLEMĂ - REACȚIE - SOLUȚIE.
1. În primul rând, creează o PROBLEMĂ (conflicte, războaie, revoluții, dezastre etc.) În conflicte și războaie, cele două părți provocate luptă una împotriva celeilalte și nu contra adevăratului instigator. Tot ei finanțează toate părțile implicate în conflict.
2. Apoi, prin intermediul mass-media și al manipulării, determină o REACȚIE în rândul populației, care solicită o rezolvare a problemei apărute.
3. În final, tot ei vin cu SOLUȚIA, care aproape întotdeauna se lasă cu efecte dure asupra populației (sărăcie, restrângerea unor drepturi și libertăți etc. - vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiară) și trec întotdeauna drept instanța împăciuitoare, care pune capăt conflictelor.
Care este scopul lor? Practic, scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planetă, prin crearea unei Noi Ordini Mondiale și a unui Guvern Mondial unic. Acești oameni nu sunt interesați să câștige bani, deoarece "fabrica de bani" este a lor. Ei pot avea oricâți bani vor. Ce-și mai poate dori cineva care are toți banii din lume? PUTERE și CONTROL! Acesta este scopul lor. De ce doresc ei să stăpânească lumea? Pentru că, având putere și bogăție, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face același lucru, dacă ar avea acces la bogăție și putere. Pentru a deține puterea absolută și controlul întregii planete, ei intenționează să realizeze următoarele obiective:
- Stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale.
- Distrugerea identității naționale a statelor lumii.
- Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special creștinismul) și înlocuirea lor cu o religie unică, de tip New Age.
- Controlul total al populației globului și al fiecărui individ, precum și transformarea lor în "sclavi de tip modern".
- Reducerea masivă a populației globului, până la o limită ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.
- Promovarea depravării și a obiceiurilor rele, pentru îndepărtarea moralei creștine.
- Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de bază, familia.
- Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
- Distrugerea identității naționale a statelor lumii.
- Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special creștinismul) și înlocuirea lor cu o religie unică, de tip New Age.
- Controlul total al populației globului și al fiecărui individ, precum și transformarea lor în "sclavi de tip modern".
- Reducerea masivă a populației globului, până la o limită ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.
- Promovarea depravării și a obiceiurilor rele, pentru îndepărtarea moralei creștine.
- Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de bază, familia.
- Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se întâmplă chiar ACUM, și într-un ritm tot mai accelerat.
GUVERNUL MONDIAL
Guvernul Mondial funcționează pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligență și puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-și alege propriul destin. Cine dorește mai multe detalii poate studia acest document rar:
(Descărcați-vă acest document, căci nu se știe cât timp va mai fi disponibil pe internet...SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
Utilizând harta, se poate urmări pe ce direcții și în ce zone se propagă efectele unor decizii luate de diverse structuri componente. Sunt detaliate relațiile și zonele de influență la nivel mondial ale principalelor dinastii și familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat în acest document ca un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi concentreze toate mijloacele de definire și stabilire a normelor de dezvoltare a unei societăți de tip nou. Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare, de cercetare, servicii de culegere a informațiilor, inclusiv rețele de tip mafiot. De menționat faptul că integrarea europeană și "cedarea de suveranitate" a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial, care va fi singurul suveran peste toate țările globului.
CUM SUNT ORGANIZAȚI ȘI CUM CONTROLEAZĂ LUMEA?
Organizarea lor și modul prin care controlează lumea este de tip piramidal. Sistemul se numește Piramida Puterii (The Pyramid of Power) și este descris în imaginea de mai jos:
După cum se observă, în vârful piramidei se găsește OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol al Illuminati și reprezintă Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. Acest simbol (piramida și ochiul) apare și pe dolarul american).
Oculta Mondială (de pe nivelele 1, 2 și 3 ale piramidei) se consideră supușii Satanei și i se închină. De aceea, ei încearcă să controleze nivelele inferioare ale piramidei, ca să le aducă sub conducerea Ochiului Satanei. Pare absurd în zilele noastre ca oameni atât de importanți ai planetei, atât de bogați și de influenți, să creadă în puterile Satanei și să i se închine, dar vă asigur că exact așa stau lucrurile. E foarte greu să-ți faci o imagine de ansamblu asupra mecanismului (care se desfășoară de la cele mai înalte nivele, până la noi, oamenii de rând, poporul lui Boc și al lui Băsescu), dar voi încerca să lămuresc câteva aspecte esențiale.
Oculta Mondială (de pe nivelele 1, 2 și 3 ale piramidei) se consideră supușii Satanei și i se închină. De aceea, ei încearcă să controleze nivelele inferioare ale piramidei, ca să le aducă sub conducerea Ochiului Satanei. Pare absurd în zilele noastre ca oameni atât de importanți ai planetei, atât de bogați și de influenți, să creadă în puterile Satanei și să i se închine, dar vă asigur că exact așa stau lucrurile. E foarte greu să-ți faci o imagine de ansamblu asupra mecanismului (care se desfășoară de la cele mai înalte nivele, până la noi, oamenii de rând, poporul lui Boc și al lui Băsescu), dar voi încerca să lămuresc câteva aspecte esențiale.
NIVELELE PIRAMIDEI
Nivelul zero - Forța superioară, reprezentată prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte important: Înțelegerea Forței din vârful Piramidei Puterii îți dă posibilitatea să "spargi" piramida și să te sustragi controlului ei. Ca să poți înțelege cu adevărat forța care se află în vârful piramidei, trebuie în primul rând să te înțelegi pe tine însuți. Trebuie să intelegi de unde vii, de unde și încotro te îndrepți, unde vei dispărea. Răspunsurile la aceste întrebări sunt în interiorul tău, iar cheile de descifrare se găsesc peste tot în jurul tău, inclusiv în lumea materială, palpabilă. Din păcate, indiciile pe care le găsești în diverse surse de informare sunt amestecate cu o mulțime de minciuni. Ca să afli răspuns la aceste întrebări, trebuie să-ți urmezi nu inima și nici creierul, ci pe amândouă în egală măsură. Pentru înțelegerea Forței, trebuie să existe un balans perfect între suflet și rațiune, fără separare între ele. Cine e ghidat doar de sentimente, e ușor de indus în eroare. De asemenea, cine se ia doar după rațiune, e ușor să se înșele. Dar e foarte greu să înșeli pe cineva care are un echilibru perfect între cele două. Pentru a înțelege ce este în vârful piramidei, trebuie să vezi realitatea din exterior, să înțelegi natura realității imediate. Numai așa vei putea înțelege natura controlului pe această planetă. Și ține minte: Dacă nu faci parte din SOLUȚIE, vei face parte din PROBLEMĂ.
Nivelul 1 - Familiile regale
În vârful Piramidei Puterii, pe nivelul 1, se află familiile regale europene, care toate sunt înrudite între ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britanii, Olandei şi Danemarcei sunt cu toții rude de sânge, trăgându-se din familia Windsor. Mai mult, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic. Aici poate fi menţionat faptul că și în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic”, prin vot popular, din 1776 şi până în prezent, sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie. Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situează un grup de oameni extrem de influenți, dar a căror identitate nu se cunoaște.
Nivelul 2 - Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2, se află așa-numita Aristocrație Neagră, compusă din 13 familii, cele mai bogate din lume. David Icke scrie în lucrarea „Secretul suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de rasă în interiorul rasei. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[...] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început”.
Aceste familii sunt (în ordine alfabetică):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să-şi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlată aproape în întregime de aceste familii ne spune că Bill Gates e cel mai bogat om din lume, cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari. De fapt acești miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care deține incredibila sumă de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumătate din averea totală a lumii!). Cu averea acestei familii poate fi hrănită și îmbrăcată TOATĂ populația globului.
Nivelul 3 - Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiți și Olimpienii) a fost fondat în 1727 de către aristocrația britanică și este compus din cele mai puternice "sub-familii". Acest comitet coordonează direct o mulțime de instituții și organizații majore din întreaga lume, printre care: Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relații Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotundă, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internațională, Francmasoneria Universală, Ordinul Magna Mater, Sionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presă, Societatea Regală Britanică, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crimă și Justiție, MIT, NATO, Crucea Roșie Internațională, Universitatea Princeton, Banca Mondială, American Express, Citibank, Credit Suisse etc. Lista este prea lungă pentru a fi prezentată aici, dar cine dorește să afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descărca acest document întocmit de dr. John Coleman, fost ofițer al serviciului de spionaj britanic: THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300 .
Pe acest nivel se găsesc cele 6 structuri care reprezintă centrul de comandă la nivel global:
- Comisia Trilaterală
- Consiliul Relațiilor Externe (CFR)
- Grupul Bilderberg
- Clubul de la Roma
- Organizația Națiunilor Unite
- Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale
- Consiliul Relațiilor Externe (CFR)
- Grupul Bilderberg
- Clubul de la Roma
- Organizația Națiunilor Unite
- Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale
Toate aceste structuri sunt unite între ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa Rotundă, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes, este o structura atât de complexă, încât dr. Coleman spunea despre ea: "Masa Rotundă însăși este alcătuită dintr-o adevărată încrengătură de companii, instituții, bănci și unități de învățământ; ea le-ar ocupa timpul specialiștilor de înaltă calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci și înțelege".
1. Comisia Trilaterală este o "asociație particulară", înființată în 1973 din inițiativa lui David Rockefeller, cu scopul de a "întări cooperarea economică și politică între continentele american, european și asiatic". De aceea, se numește Trilaterala. În componența acestei comisii, intră directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care și foști președinți ai Statelor Unite), economiști etc. - în general cei mai influenți oameni din America de Nord, Europa și Asia. Practic, această organizație privată, în care se intră doar cu invitație specială, pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. După luarea unor decizii, membrii organizației le transmit guvernelor, iar acestea le aplică la nivelul fiecărui stat. Toate națiunile lumii sunt conduse de această entitate suprastatală. În fiecare an, Comisia Trilaterală are o întrunire în plenul ei și câte o întrunire zonală. În perioada 15-17 octombrie 2010, întrunirea secției europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la București, într-o discreție aproape totală. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la București și presa abia a semnalat acest lucru.
2. Consiliul pentru Relații Externe (CFR) (Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 și este o organizație americană non-profit, nepartizană, specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. „Consiliul pentru Relații Externe este un organ al ceea ce C. Wright Mills numea „Elita puterii” - un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei”, declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.
3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
4. Clubul de la Roma a fost înființat în aprilie 1968, de către Aurelio Peccei, om de știință şi afacerist italian şi Alexander King, om de știință scoțian. Doctrina clubului se bazează în special pe raportul Limitele Creșterii (The Limits to Growth) publicat în 1972. Conform acestui raport, orice creștere are o limită, care trebuie prevăzuta și preîntâmpinată. Creșterea economică este limitată, resursele sunt limitate și la fel, creșterea populației globului are o limită. De aceea, trebuie luate măsuri din timp, pentru a preveni atingerea acestor limite. În acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populației globului, pare a fi o măsură necesară. De remarcat Ochiul Care Vede Tot, care apare în spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala ).
5. Organizația Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi are în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte și Organizaţia Mondială a Sănătăţii , o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare aproblemei - reacţie - soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.
6. Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, cunoscut și sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie în materie de afaceri internaționale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membrii să păstreze confidențială identitatea celor care emit ideile.
Consiliul Relațiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică. Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică, au în poziţii de conducere membri ai acestor organizaţii.
Dacă pe primele 3 nivele se găsesc doar cei care sunt înrudiți cu familiile și sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum și la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces și oameni care nu sunt rude de sânge cu familiile și sub-familiile conducătoare de la nivelele 1, 2 și 3.
Chiar și politicieni/demnitari români pot fi găsiți în structurile de comandă de pe nivelul 4. De exemplu, în Comisia Trilaterală, țara noastră are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR) și Mihai Tănăsescu (reprezentantul României la FMI). În același timp, Mugur Isărescu este și președintele ARCOR , filiala română a Clubului de la Roma . Din ARCOR fac parte, printre alții: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Călin Georgescu, Daniel Dăianu, Mircea Malița, Sergiu Celac. (vezi lista completa ). Așa că putem dormi liniștiți: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent și în țara noastră. Centrul de Comandă de la nivelul 4 controlează întreaga populație a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 și 7.
Dacă pe primele 3 nivele se găsesc doar cei care sunt înrudiți cu familiile și sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum și la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces și oameni care nu sunt rude de sânge cu familiile și sub-familiile conducătoare de la nivelele 1, 2 și 3.
Chiar și politicieni/demnitari români pot fi găsiți în structurile de comandă de pe nivelul 4. De exemplu, în Comisia Trilaterală, țara noastră are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR) și Mihai Tănăsescu (reprezentantul României la FMI). În același timp, Mugur Isărescu este și președintele ARCOR , filiala română a Clubului de la Roma . Din ARCOR fac parte, printre alții: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Călin Georgescu, Daniel Dăianu, Mircea Malița, Sergiu Celac. (vezi lista completa ). Așa că putem dormi liniștiți: prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent și în țara noastră. Centrul de Comandă de la nivelul 4 controlează întreaga populație a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 și 7.
Nivelul 5 - Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controlează financiar populația globului, se găsesc pe acest nivel. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Reglementărilor Internaționale, Băncile Centrale precum și mecanismele de impozitare a populației. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populației conceput vreodată. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numește și Ochiul Dracului? "Dați-mi pe mână moneda unei țări și nu mă mai interesează cine face legile în acea țară" este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o țară nu este condusă de un guvern sau președinte, ci este condusă din umbră de cel care controlează moneda țării respective. Probabil de aceea o țară nu se poate gospodări singură, și are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai contează cine face legile și ce legi face, căci oricum se aplică numai directivele FMI.
Nivelul 6 - Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel, se situează marile corporații internaționale, care urmăresc controlul populației prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pământ sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) făcut tuturor oamenilor care trăiesc pe fața pământului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea democrației, a tuturor libertăţilor și drepturilor, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pământurile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto, care îi corup pe politicieni să reglementeze cultivarea și comercializarea produselor.
Intenția este de a-i distruge pe micii producători, sau de ai scoate în ilegalitate, ceea ce înseamnă că nici cel mai inofensiv producător nu va mai putea cultiva ceva în grădina proprie fără aprobarea guvernului. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici, după care producătorii trebuie să se ghideze, nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state semnatare (reprezentând aproape 85% din populația planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factură nazistă, introdus de AG Farben și care va stabili regulile de alimentație ale națiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, pornește de la faptul că populația globului este mult prea numeroasă, pentru ca Terra să poată susține o alimentație naturală. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, create în laborator, aditivate și iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul www.codexalimentarius.com .
Nivelul 7 - Controlul populației globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populația. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populației prin aceste 4 componente: Religie, Învățământ, Guverne și Media. Practic, stăpânii lumii se ascund în spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-și îndeplini planurile. Populația este îndoctrinată prin religie, îndobitocită prin sisteme de învățământ care nu sunt decât o fabrică de oameni pe care statul să-i întrebuințeze ulterior conform scopurilor lui, ținută în frâu de către instituțiile guvernamentale și prostită de către mass media.
Rezultatul este o populație lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabilă să-și dea seama ce se întâmplă cu ea, astfel încât, orice bandă politică se poate face stăpânul ei.
Rezultatul este o populație lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabilă să-și dea seama ce se întâmplă cu ea, astfel încât, orice bandă politică se poate face stăpânul ei.
Nivelul 8 - Populația globului sau unitățile de muncă
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflăm noi, populația globului, oamenii de rând, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost îndoctrinați că trebuie să facem: ne naștem, facem școala, muncim pentru stăpânii noștri, le plătim taxe și impozite și apoi ieșim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea să dispera din acest ciclu, căci nu-i ajută cu nimic pe cei de sus.
Interesant este că din turmă unii dintre noi pot să se ridice temporar pe nivele superioare, să facă parte din instituțiile guvernului, să ajungă pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondială sau FMI, sau chiar pe nivelul 4, în Clubul de la Roma. Dar când devin inutili pentru stăpâni, sunt aruncați din nou în turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 și 7 se produc cele mai dure atacuri și cele mai mari presiuni asupra populației. Este atacată siguranța financiară și alimentară a fiecăruia dintre noi, este atacat sistemul de sănătate public, învățământul, religia, cultura, identitatea națională. În fața acestor forțe colosale care domină planeta, guvernul nostru și conducătorii noștri "aleși de popor" nu au practic nici o șansă. Ei trebuie să execute întocmai ordinele pe care le primesc și să pună țara la dispoziția celor ce conduc lumea. Singura problemă este că acești conducători ai noștri, pe lângă faptul că fură, sunt și incompetenți și nu știu să negocieze mai dur condiții avantajoase pentru poporul român. Este clar că România nu se poate izola și dezvolta separat, în afara contextului regional și global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, și dacă întreaga lume se îndreaptă într-o direcție, noi nu avem cum să mergem în direcție opusă. Poziția pe care o vom avea în acest nou plan global depinde doar de cei care ne conduc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)