Cum sa reușești în politică este una dintre carțile jurnalistului, scriitorului, psihologului, consilierului de imagine etc. etc. și nu în ultimul rând, domnului Marius Ghilezan; care, în paranteză si de dragul istoriei fie spus, mi-a povestit că la varsta mea mai marii urbei îl supranumeau Priticul-Atomic. O carte necesară în lista de lecturi a oricărui cetățean cu o minimă doză de stimă de sine. Spun asta pentru că utilitatea ei practică este incontestabilă, atât pentru un viitor om politic, pentru un viitor director de campanie electorală cât și pentru orice cetățean cu drept de vot în vederea familiarizării cu tacticile pe care le folosesc oamenii politici pentru a câștiga voturi. E un întreg câmp cu informații între coperți, de la elementele necesare comunicării politice până la tehnicile de campanie electorală, un câmp structurat gradual, într-o așa manieră încât, după lectură, orice cititor devine posesorul unor imagini exhaustive ale bucătăriilor interne ale partidelor, cât și ale celor ale candidaților lor. Se spune că există trei feluri de oameni: ăia care habar n-au ce se întâmplă, ăia care știu ce se întâmplă și ăia care fac lucrurile să se întâmple. Minimul pe care-l poate oferi această carte este că, poate transforma cititorul în unul care știe ce se întâmplă și deci, si in unul care poate să evite capcanele indivizilor de rea credință care manjesc scena politica contemporana. O fi puțin?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu