Plec

maine la alba-iulia. e colocviul tinerilor scriitori. altfel, de luni ma apuc de munca fiindca am saracit grav in ultima vreme si am ajuns sa fac ceea ce am urat tot timpul: munca. cred ca astora ca mine, artisti eclatanti, statul ar trebui sa le dea o alocatie lunara de o suta de mii de euro ca sa poata crea in liniste si sa-i exonereze de orice raspunderi lumesti. cand o sa ajung in palament o sa creez un act normativ care va prevedea asta.

poemul de luni 49

Mateiu Ion Caragiale cu-al sau distins grai:

Domniţa

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe

Angela Marinescu despre TORRENT

SGB și-a radicalizat în TORRENT experiența de limbaj din Chipurile. Acolo, mai strângea de gât câte-o formulă și propunea o alta, mai vie, mai viscerală și mai violentă. Aici, în TORRENT-ul dezinhibat până la virgulă și punct și-a adunat personajele care lui îi plac cel mai mult și, anume, junkiștii puri ca lacrima, puși pe o joacă de-a distrugerea vieții și a morții, cu convingerea că ei cunosc mai bine, eventual, altfel, viața și moartea, marginalii gata erotizați și drogați, "de la mama lor", inteligenți, iconoclaști, ratați și i-a pus pe toți să vorbească, în spațiul care se numește... SGB, adică, în propriul său creier.
Personajele respective "citesc și uită toate cuvintele" deoarece semnele de-acum sunt linse parcă la propriu, așa cum "aș linge luna și stelele de pe cer".
Plăcerea de a scrie la lui SGB este teribilă și imensă.

Poemul de luni 48

Petre Stoica:

De pe vremea filmului mut


Aşteptăm gâtuiţi de emoţie.
În sală e miros de tutun şi carbid.
Lovim puternic din palme; deodată
lumina se stinge şi uşile se închid.

Pe pânza ca o batistă uriaşă de doliu
apar maimuţe, lei, rinoceri,
admirăm piramidele grave
şi faraonii dezgropaţi din tăceri.

După pauza de zece minute
vasul Titanic se scufundă-n ocean
în timp ce orchestra adunată pe punte
suflă din alămuri cu mare elan.

Ni se arată şi războiul cu burii,
vedem explozii, arme, râuri de sânge.
Cu fitilul aprins trece suspinul prin sală,
lângă tata cineva plânge.

Ieşim cu felinarele în stradă,
lacrimi ne curg întruna pe faţă.
Nimeni nu vorbeşte pe drum.
Florile salcâmului sunt stele de gheaţă.

Institutul Blecher

Distinsul si controversatul subsemnatul va citi maine, adica dumninica in rotonda Muzeului Literaturii Romane niste bucati din TORRENT. lA 14. BELEA

poemul de luni 47

Uite un poem pentru care se facea pe vremuri puscarie. Sa faci puscarie pentru un poem sau pentru ca-ti strigi tare opinia mi se pare atat de prmitiv incat numai cat ma gandesc mi se intuneca in fata ochilor. De Radu Gyr:

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Atenție

Ascultându-l pe H. R. Patapievici perorând despre indignare, am ajuns cu ușurință la concluzia lui: că românii nu au simțul aristocratic al indignării, ceea ce-nseamnă și că și-au pierdut respectul față de ei înșiși și față de libertate (dacă le-au avut vreodată) – că altfel nu-mi imaginez de ce nimeni, cu mici excepții cu mine-n frunte, în țara asta, nu face nimic să oprească și să tragă la răspundere șleahta de găinari care conduc în prezent și de vreo 70 de ani, în mod stângaci și opresiv România. M-am gândit că ar fi bine să-mi văd mai bine de femei decât să mă implic și să-mi sacrific acest viciu pentru o nație de idioți, după cum remarca și Petre Țuțea în 1990 când Alegerile au fost câștigate de aceeași indivizi care conduseseră până atunci. Căci se știe că tot cei dinainte sunt și acum: securiștii, activiștii, turnătorii sau copiii respectiv nepoții lor, chiar dacă acum sunt sub steagurile altor partide decât cel comunist, conform dictonului: la vremuri noi tot noi. Dar tot atunci mi-a venit în minte o întrebare: dacă nu eu atunci cine? – și mi-am păstrat poziția: cineva trebuie s-o facă și pe asta... Dacă pe alții nu-i ajută nici spiritul nici boașele, pe mine mă țin ambele. Astfel că, o să detaliez puțin ce-i cu această Ligă a Generației de Sacrificiu, ca, totodată, să relev și superioritatea ei față de celelalte organizații politice. Așadar, LGS este o entitate politică constituită din nevoia mea și-a semenilor mei (pasiviii) de a nu mai fi jepcăriți și luați peste picior de către actuala clasă politică din România. Așadar LGS este o asociație a tuturor cetățenilor români, care cunoaște și respectă învățăturile tuturor doctrinelor politice atât timp cât acestea nu împiedică realizarea scopurilor și obiectivelor LGS. Scopul imediat al LGS este edificarea unei societăți democratice, libere și prospere în România, fără manipularea, îndobitocirea și exploatarea cetățenilor, iar scopul final al LGS este o societate bazată pe o înaltă conştiinţă a oamenilor, fraternitate, libertate și egalitate socială, o societate în care minimul garantat oricărui cetățean este: casă, masă și libertate de mișcare.

ligageneratieidesacrificiu@yahoo.com

Pentru o mai buna perceptie

http://www.vplay.ro/ e un site unde se gasesc o serie de documentare care pot destepta intr-un fel sau altul...

Liga Generației de Sacrificiu

Pentru că sunt conștient de calitatea mea de Individ Condamnat de Incompetența, Ignoranța și Egoismul unor Semeni de-ai mei la o Existență de mâna a doua, deci, pentru că fac parte dintr-o Generație de Sacrificiu la fel ca părinții, bunicii și tot arborele meu genealogic până la rădăcini, pentru că nu vreau să-mi văd și Copiii în aceeași postură, pentru că am ajuns la un grad de Conștiință care îmi permite să conștientizez că trăiesc o chestie mediocră pe care cu greu o pot numi viață și pentru că contextul social-politic-de rahat o cere, am decis să creez o Entitate care să lupte împotriva sărăcirii, a îndobitocirii și a ignoranței semenilor mei, deci împotriva oricărei doctrine sau persoane care pune Individul sau orice altceva mai presus de Individ.

Liga Generației de Scarificiu este deci, un instrument de luptă al indivizilor care contribuie cu trupul și cu spiritul la progresul spiritual și social a omului.

Așadar, indivizii care se regăsesc în cuvintele de mai sus, indiferent de sex, orientare sexuală sau rasă sunt rugați să trimită un mail la adresa ligageneratieidesacrificiu@yahoo.com

Ceilalți, să nu uite: CINE NU E CU MINE E ÎMPOTRIVA LUI

Cum am făcut-o pe Claudia să se lase de scris :))

Mai acum câteva zile primii un mail cu niște texte care se voiau poezii, împreună cu rugămintea să-mi spun părerea. Citii și scrisei:

Bună Claudia,

mă simt flatat că m-ai ales să-mi dau cu opinia despre textele tale, dar lasă-mă mai întâi să-ți explic niște chestii pe care trebuie să le ști când vrei să scrii literatură.

1. De ce scrii

2. Ce vrei să spui

3. De ce vrei să spui

4. Cui îi spui

5. Cum îi spui

Și acum lasă-mă să-ți dau o temă. Scrii pentru că știi ce vrei să spui, de ce vrei să spui, cui vrei să-i săpui, cum vrei să-i spui.

Mie poemele astea nu-mi plac. Folosesc un limbaj învechit pentru ceea ce înseamnă poezie în ziua de azi, sunt siropoase rău. Uite, facem un work shop acum. Arunci toate poeziile astea, le uiți, și scrii niște poezii care să seducă. Una dintre funcțiile poeziei este să seducă. Să seducă direct, în câteva sau în mai multe rânduri. Imaginează-ți că cititorul tău a citit toate poeziile din lume și că așteaptă să-i spui ce n-a mai văzut. Uite, imaginează-ți că eu sunt cititorul pe care trebuie să-l seduci, dacă mă seduci pe mine cu poezia ta - suduci întreaga planetă. Păi ori scrii ceva să rupă gura târgului ori nu mai scrii...

Al tău 4 ever,

SGB


Iartă și răspunsul:


Buna Bogdan!

Multumesc pentru rabdare si raspuns. :)
Voi renunta la scris. Nu are rost sa incurc drumurile literaturii. :)) Iar sa te seduc pe tine, wow, e o munca a dracului de grea. :))

O saptamana frumoasa. Succes in tot ce faci!

Claudia

fiindcă azi e 8 martie

și pentru că eu datorez totul femeilor
țin neapărat să le trimit cititoarelor acestui post
cele mai năstrușnice flori în gânduri

Poemul de luni 46

Pun aici unul dintre poemele care m-a facut celebru:



Poem care i-am dat delete























...

Primul meu porno

Mi-a propus mai acu o vreme Marius Chivu sa scriu si eu o poveste pentru volumul colectiv care va aparea peste ceva vreme la editura Art sub titlul Primul meu porno si-am scris. Pun aici sa ma laud o propozitie doua:

Mai urma adresa, dar nu ți-o mai zic. N-am ejaculat ca să prelungesc senzația de plăcere înmulțit cu durere și-am parcat în fața blocului. Am ieșit din mașină, i-am deschis portiera, am luat-o de gât, am mers fumând spre scară. La un geam de la etajul 36 cineva fotografia luna mai. Am intrat cu grimase serioase, complice și în ochii ei scria fute-mă. Am pășit și-am aruncat chiștocul sub scări. Abia când am ajuns la lift am început să ne sărutăm canibalic, de parcă voiam să ne înghițim limbile ca pe ciuperici otrăvitoare și să-nebunim. Mâinile au început să străbată traseele cele mai molatice, degetele să-i simtă siropul fierbinte din pizdă, curul pe care-mi venea să-l mănânc, pulsul. În oglnda în care o sprijineam sfârcurile ei aveau culoarea irișilor mei – i le-am lins. Își înăbușea gemetele și liftul urca din ce în ce mai lent, ca-ntr-o fecioară. Când mi-au căzut pantalonii am crezut că ne-am blocat. Când i-am ridicat piciorul până peste umăr clitorisul mi-a zis: Te-ai scos, fraiere ! Mă săruta ca-n delir, pierdută în vâltoarea senzațiilor, dorință de carne și sânge, foame. Când i-am introdus capul mi-am pierdut cunoștința. Am plecat din trup și când, ca un epileptic după criză, m-am întors, îi lingeam în dormitor, ardent, roza dintre fese, excitat, scos din minți, dracu să mă ia. Un lampadar prelingea o lumină confuză. O fereastră întredeschisă și dinspre ea fiorii nopții, luna. Cu buzele umezite îmi ascundea bărbăția în dragoste. Fesele brozate, rotunde, translucide, vii, sânii pe abdomenul meu flăcări cilibii, și de undeva, din subconștient, direct pe retine, filmul de mai devreme, când liftul s-a transformat în orgasm.

Ei, și-am întros-o și-am luat-o câinește, pe la spate ținând-o de dește, cu mișcări diabolice, tare, pătrundeam în ea ca-ntr-un soare, juisam, eram pân’ la prăsele, în orbite aveam două stele, și în suflet ceva ca un cer. Ea urla fără niciun reper, de-auzeai și tu acum când, mă citești în gând surâzând, și ne vezi cu al minții roz ochi... scuipă-ne, să nu ne deochi!

Anul ăsta

voi publica Chipurile în Germania. Am selectat din pachetul de recenzii scrise despre acest volum și am trimis editurilor într-o mapă de presă, următoarele fragmente:

Fara fite retorice, perfect lizibil si impresiv cu oricare dintre poemele sale, autentic social si golanesc prin tropi, inedit, interesant, dur si «greu» – daca ar fi predat liceenilor, SGB ar repera onoarea pierduta a poeziei.

Marius CHIVU, nr. 326, 2010, in Dilema Veche

mereu zen, capabil sa sufere pina la crucificare dar agnostic, dotat pentru viata dar plictisit de orizontalitatea ei, atractor de placere si spectator distant al suferintelor lumesti, poezia devine, pentru SGB, mai putin o cale de mintuire, mai putin o terapeutica a bilei negre provocate de perversitatea lumii, cit o curiozitate, un altfel de divertisment, un alt acces la lume, poate singurul inspre carnea ei, inspre profunzimi sau inalt, o forma de dandysm pe care si-o permite cel care, nascut si crescut in strada (...) Plin de energie si viziune, prin subtilitatea enuntarii si prin felul in care se inscrie, in raspar, in „traditia” poeticii doomiiste, cu duritatile ei de limbaj si catabaza pe care o inaugureaza, SGB e o voce de care trebuie sa se tina cont. Pe trunchiul poeziei romanesti contemporane iesite din beat-ul american, expresionismul german si suprarealismul francez, ramura Chipurilor se altoieste solid.

Alexandru MATEI, august 2009, in Dilemateca

Nu stiu sa spun care din trasaturile pe care le-am schitat contribuie mai substantial la farmecul Chipurilor. Nici daca nu cumva seria de detracati, femei usoare, utopici prabusiti, nebuni amabili si golani de cariera, nu sustine singura interesul provocator al acestui volum. Dar e sigur ca, dintre toate pacatele biblice, unul doar, si anume acela cu reverberatii estetice, nu se regaseste in debutul lui SGB. Al doilea. Povestea protagonistului se petrece in intervalul dintre douazeci si patru si doua zeci si cinci de ani, simultan cu multe alte povesti ale rudelor, prietenilor si rivalilor sai. Totul, chiar si inmormintarile, descinderile politienesti sau despartirile, pare un vadit spectacol aniversar. Nu se-mplinesc insa virste, ci destine.

Cosmin CIOTLOS, 4 septembrie 2009, la Radio Romania Cultural

Chipurile de Stoian G. Bogdan este o carte de poezie care se citeste ca un volum de proza, o carte legata de multe chipuri-personaje care o populeaza, multe pina la moarte. Chipurile lui Stoian G. Bogdan pare a fi o carte biografica, dar n-ai de unde sa stii cita realitate e acolo si cit e fictiune, daca nu-l cunosti pe scriitorul care zice-ntr-un poem ca nu e un poet, ci e poem, un poem care scrie pentru ca traieste. (...) Poezia lui Stoian G. Bogdan are personalitate, iar atitudinea ei imi aminteste de beatnicii americani. Un poet interesant care merita citit si urmarit in continuare.

Mihail VAKULOVSKI, revista Tiuk!

Prospetimea, naturaletea, autenticitatea textelor marcate SGB sunt imediat sesizabile. Aceasta constituie in sine o performanta, atat pentru lectorul blazat de cate revolutii si autenticisme artistice a consumat, cat si pentru autorul care poate – uite – sa genereze efecte deliteraturizate, insa reconvertibile literar. Siguranta acestui liric cu figura de brigand (ca sa nu spun „infractor” si sa se sesizeze, din oficiu, organele autoritatii) este, apoi, surprinzatoare. Fiindca e destul de dificil pentru un tanar scriitor sa patrunda, in forta, pe o piata a expresivitatilor contondente liberalizata complet.

Daniel CRISTEA-ENACHE, 31 mai 2010, pe www.cultura.ro

SGB scrie o poezie cu atitudine, o poezie constienta de propriile valente, care nu isi pune intrebari asupra valorii estetice, ci poate doar asupra valorilor existentiale, si aceasta fara a se transforma in poezie moralizatoare. Iar aceasta atitudine, desi de cele mai multe ori implicita, subsidiara, ne este indusa de focalizare, de perspectiva celui care priveste sau care ia parte fara sa actioneze propriu-zis. Pentru ca ochiul prin care avem acces la acest univers este unul static, imobil, captiv siesi. Si este si un ochi care capteaza chipurile, fara a inceta sa apartina, la rindul lui, unui alt chip. Mai departe, la un al treilea nivel, nu mai exista decit chipul cititorului care se confunda, la limita, cu toate celelalte chipuri. Un joc al conventiilor, al fictiunii care se suprapune intr-un mod imperfect, dar constant realitatii, substituindu-i-se si fiind inlocuita la nesfirsit.

Oana Catalina NINU, 24 septembrie 2009, in revista Observator cultural

Citita fara idei preconcepute, cartea – bulversanta – dezvaluie un poet capabil sa surprinda, ca-ntr-un album hiperrealist, episoade nebunesti si „chipuri” greu de uitat ale declasaţilor care i-au marcat existenţa, victime deloc inocente intr-o lume iesita din ţiţini. (…) una dintre principalele calitaţi ale poemelor lui SGB este caracterul cinematografic, de film verite.

Paul CERNAT, 24 septembrie 2009, in Observator cultural

Chiar daca pe coperta a treia scrie altceva, Chipurile („Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 2009) nu este un debut propriu-zis, ci una dintre cele mai puternice carti de poezie din ultimii ani. Au mai fost volume remarcabile dupa 1989, dar parca niciunul nu avea atata relief. El impune un fel aparte de a scrie, un adevarat brand poetic: SGB-ul. Sau, daca vreti, SGB-imul. Care inseamna poza, virilitate, frustrare, umor rece si, poate surprinzator, sensibilitate. Multa sensibilitate. (...) SGB are lipici.

Adrian Jicu, 2010, in revista Ateneu

(…)un poet de viziune, cu un imaginar pregnant si original – mai degraba absent la scriitorii tineri de azi –, foarte capabil deja de a spune poezia verde-n fata.

Alex Goldis, 2010, in revista Vatra

Cinism si compasiune, unul de scriitura, celalalt de inima, fac la SGB o unitate de afect si comportament stilistic; o unitate in care cele doua se exaspereaza si se emuleaza reciproc. Nu-i vorba de o haina cinica sub care se ascunde o inima sentimentala, ci chiar de un cinic sentimental; pe cit de cinic, exact pe atit de sentimental.

Al. Cistelecan, 2010, inrevista Romania Literara

Lucrul cel mai surprinzator si cel mai paradoxal este ca la Stoian G. Bogdan acest spectacol cu mãsti lasa o senzatie deplina de autenticitate, poetul reuseste sa intre in pielea personajelor sale ca in propria-i piele…

Octavian Soviany, 2009, in revista Tribuna

El este cel dintai care se declara poet, ba mai mult, "poem", pentru ca - mai apoi - comentatorii sa intareasca spusele lui. Daca insa aceasta indrazneala de-a dreptul excentrica nu ar fi fost dublata de un talent pe masura de ascutit, daca luciditatea nu ar fi fost de partea lui, destinul i-ar fi zambit, cu siguranta, stirb.

Iulia Iarca, 2009, in Ziarul Financiar

Cartea a aparut in 2009 si are sansele sa bata multe carti de poezie ale multor poeti deja iesiti ca „maestri” in arena.

Gellu DORIAN, , in Convorbiri literare

Cum sa reușești în politică

Cum sa reușești în politică este una dintre carțile jurnalistului, scriitorului, psihologului, consilierului de imagine etc. etc. și nu în ultimul rând, domnului Marius Ghilezan; care, în paranteză si de dragul istoriei fie spus, mi-a povestit că la varsta mea mai marii urbei îl supranumeau Priticul-Atomic. O carte necesară în lista de lecturi a oricărui cetățean cu o minimă doză de stimă de sine. Spun asta pentru că utilitatea ei practică este incontestabilă, atât pentru un viitor om politic, pentru un viitor director de campanie electorală cât și pentru orice cetățean cu drept de vot în vederea familiarizării cu tacticile pe care le folosesc oamenii politici pentru a câștiga voturi. E un întreg câmp cu informații între coperți, de la elementele necesare comunicării politice până la tehnicile de campanie electorală, un câmp structurat gradual, într-o așa manieră încât, după lectură, orice cititor devine posesorul unor imagini exhaustive ale bucătăriilor interne ale partidelor, cât și ale celor ale candidaților lor. Se spune că există trei feluri de oameni: ăia care habar n-au ce se întâmplă, ăia care știu ce se întâmplă și ăia care fac lucrurile să se întâmple. Minimul pe care-l poate oferi această carte este că, poate transforma cititorul în unul care știe ce se întâmplă și deci, si in unul care poate să evite capcanele indivizilor de rea credință care manjesc scena politica contemporana. O fi puțin?

Koaie grele

Daca te uiti in lista blogurilor pe care le urmaresc o sa gasesti blogul Koaie grele. Daca te faci click pe el vei gasi urmatorul articol:

"razboiul ocult a inceput

o serie de directive se impun:

1. confiscarea tuturor averilor mai mari de 200.000 de euro si impartirea lor saracilor. nivelarea societatii si egalizarea tuturor salariilor.

2. confiscarea averii lui dinu patriciu si expulzarea acestuia din tara

3. desfiintarea armatei romane precum si a corpurilor de control inutile, de sorginte militar-militieneasca. reducerea drastica a pensiilor de militari, politisti, procurori si judecatori. Pentru ca au beneficiat de privilegii, pensiile acestora se vor situa sub nivelul pensiei minime, numindu-se pensii de ispasire si caire.

4. formarea de divizii paranormale antrenate de adepti yoghini.

5. restringerea privilegiilor bisericesti, secularizarea (din nou) averilor manastiresti

6. deschiderea granitelor, iesirea din uniunea europeana, iesirea din tratatul Nato, imigratie libera

7. eliminarea obligativitatii invatamintului religios crestin

8. reintroducerea invatamintului obligatoriu de 12 clase. asimilarea si educarea fortata a tiganilor

9. renationalirea industriei petroliere, precum si a marilor industrii productive, nationalizarea bancilor si institutiilor financiare. Renationalizarea cladirilor si terenurilor retrocedate de statul roman dupa 1989.

10. condamnarea politicii oficiale a statului israel dusa fata de palestinieni si fata de statele arabe. Propunerea desfiintarii statului israel.

11. prepararea pentru razboiul ocult - mental. infiintarea de ashramuri, centre de antrenament si meditatie, angajarea de instructori telepatici. (aceasta faza va fi deschisa de dizolvarea armatei romane, precum si de distrugerea armamentului de tip conventional)

12. de-romanizarea Romaniei; anularea sintagmei de "stat national" din constitutia Romaniei"


Acum sa analizam putin:

1. O prostie. In baza carui fapt sa confisti toate averile mai mari de 200000 euro? A invidiei? A fustrarilor de sarac? A cui? O reforma de acest gen se impune, dar nu in termeni din acestia marxisti-leninisti-primitivi. Confiscarea averilor dobandite prin mijloace ilicite, a averilor nejustificate ale tuturor demnitarilor de dupa 90. Si daca tot se vrea o actiune cu coaie, sa zicem si: arestarea lor in baza faptului ca poporul roman e sarac, datoria externa e de peste 300 miliarde euro, tara este si a fost administrata prost, nu se stie ce s-a facut cu acesti bani si cu banii care s-au luat in urma asa ziselor privatizari etc. Adica: Ne-ati ruinat platiti si va duceti la puscarie.

2. Punctul 2 se impune fara a doua parte. De ce sa-l expulzezi cand poti sa-l tii aici bine mersi la puscarie?

3. O prostie. Aici poetul probabil ca se tripase rau :D

4. :)))) si stiu ce vorbesc caci stiu ce vorbesc.

5. Punctul acesta nu e rau dar e ingust. Eu as zice: Desfiintarea Bisericii. Aici mai e o discutie: Biserica are in patrimoniu cimitirele or procedeul asta cu ingropatul mortilor e primitiv si inestetic. De cat sa-ti lasi persoanele dragi sa putrezeasca, sa fie mancate de viermi, mai bine le incinerezi. Nici nu ocupi spatiu si nici nu platesti bisericii taxe sa-ti tina mormantul si mortul.

6. Aici cred ca ar fi de discutat. Ar trebui facuta o balanta intre ce avantaje are tara noastra in calitatea de membra a UE si ce dezavantaje. Si ce dezavantaje sau avantaje dobandeste prin aceasta masura.

7. Clar. Materia Religie ar trebui sa invate elevul ca religia e opium pt. popor, ca-i un fals, nu sa-i indoctrineze.

8. Clar, desi si aici ar fi de discutat, intrucat conteaza mult si ce invata elevii la scoala, ca momentan invata numai prostii si lucruri inutile.

9. Eronat.

10. Prostie curata.

11. Trip prost.

12. De acord. Eu nu sunt roman dacat cand imi convine. Eu sunt universal :))

Ioan Es. Pop despre Torrent

În chimie, radicalii liberi sunt identificaţi, recunoscuţi, studiaţi cu o anumită îngrijorare. În literatura română, radicalii încă nu sunt chiar liberi, dar circulă cu tot mai puţine inhibiţii prin spaţiul privat al nefericirii colective.

Un radical născut să fie liber şi care chiar se comportă aşa este Stoian G. Bogdan. I-am citit „Chipurile” pe când încă se aflau în manuscris şi am ştiut din prima că am în faţă o poezie grea ca securea cu care, la abator, e lovită vita între coarne înainte de a fi înjunghiată, o poezie autentică sută la sută şi natural expresivă.

M-am gândit atunci la autor ca la un individ care a trăit toate experienţele descrise acolo şi mi-am zis că, dacă-i aşa, a cam experimentat totul, deci riscă să se repete.

M-am înşelat. Romanul „Nu ştiu câte zile” venea cu experienţe noi şi cu propuneri şi mai îndrăzneţe. Iar acest „Torrent”, pe care l-am citit tot în manuscris, mi-a produs numeroase furnicături pe şira spinării. Este o carte de poezie numai bună de povestit, dar îndrăzneala lui SGB merge aici până-n pânzele albe, motiv pentru care nu m-aş mira ca radicalul autor şi radicalul lui copil de hârtie să fie puşi la zid.

„Poveştile” trec uneori de limita suportabilului, limbajul încalcă tot ce poate fi încălcat – şi totuşi e multă poezie aici, iar uneori prin zidurile ei susură voci ce mărturisesc că SGB ştie face şi reverenţe, aşa cum se întâmplă în „Poemul drogangiilor”, care mi se pare că invocă şi evocă un text celebru din celebra „carte Alcool” a lui Ion Mureşan: „Ah preafericiţii, ah preafericiţii drogangii,/ cum toată lumea îi priveşte cu râcă!/ Dar mai ales, mai ales noaptea când levitează pe străzi/ şi-s ca nişte cerculeţe de fum/ scoase din irişii unei zeiţe cu pupilele dilatate// care apropie de ochii lor stelele/ ca pe niște lentile contra realității. Şi numai ce ajung/ să se uite prin ele, şi înaintea lor,/ unde până atunci lumea era exactă, nefericită şi strâmtă, zdrang,/ ca un balaur coercitiv, apare duba poliţiei – ni-no...”

Istoriile şocante, sumbre, macabre, profund ofensatoare pentru omul comun trebuie descuiate însă cu cheia următoare: „pe străzi sunt numai primitivi. blocuri ca nişte zâmbete cariate,/ clădiri pline cu birouri ocupate de sclavi, supermarcheturi cancer,/ vitrine în care se/ reflectă miliarde de maşini, feţe de toate culorile,/ figuranți captivi într-o realitate mai falsă decât toate/ realităţile mele de drogangiu, dependenţi de cuvinte, sub control,/ mai prejos de cuvinte, îngrădiţi de legi, cutume, mai prejos de legi, cutume, create să coordoneze, să fută, vieţile, conduita, gândirea,/ sub sancţiune. figuranți sub influența vanității, a dușmăniei,/ a dorinței de putere, a invidiei, a iubirii, a retardului, a ignoranței,/ a minciunii, a etc. etc. primitivi într-o lume tot mai gogonată pe care nimeni n-o contestă./ vizavi tu: ieşi afară”.

Aţi înţeles: Radicalul chiar e liber.

ioan es. pop