Despre Depopularea Planetei

Nu mai e un secret ca mai marii lumii au decis si au inceput sa isi puna in aplicare planul de Depopulare a Planetei. In acest sens s-a discutat enorm, sunt nenumarate dovezi, discursuri publice chiar ale marilor politicieni si magnati financiari, monumente pe care scrie Pastrati Umanitatea sub Cinci Sute de Milioane etc. si obligatii de modificare genetica a produselor alimentare impuse producatorilor mici si mari, adica introducerea in compozitia alimentelor a unor substante nocive, care submineaza sistemul imunitar al omului si care produc boli. Nu mai spun de infestarea apei cu tot felul de substante cu acelasi scop.
Mai marii lumii motiveaza masura spunand ca planeta nu mai are resurse ca sa poata sustine in mod natural oamenii. Nimic mai fals. Asa cum au demonstrat nenumarati savanti de pe mapamond, Planeta are indeajuns de mult sol incat sa poata sustine culturi naturale, bio, care sa hraneasca nu aproape  sapta miliarde cati suntem, ci si o suta de miliarde. Dar miliardele de primate care isi folosesc maximum trei % din capacitatea sistemului nervos, in marea lor prostie, gasesc masura naturala si sunt de acord cu ea, crezand, probabil ca ei si familiile lor nu-i vor cade victime - pai cum, daca beau aceeasi apa, mananca aceesi mancare, respira acelasi aer samd? Fiind la o emisiune pe National douaspatru plus impreuna cu domnul Doru Braia mai acum vreun an si, acesta imi spunea ca masura e normala din moment ce planeta bla bla. La care eu i-am spus ca cei care vor asta ar putea sa se sinucida. Pai nu? Oligofrenii, cum sunt oligofreni, n-au sentimente de compasiune, de fraternitate in ceea ce-i priveste pe semenii lor, si se gandesc ca mor altii si ei raman, asa ca nu se opun masurilor.
Scopul real al Depopularii este uimitor si o primata slab constienta nici nu-l va intui, iar cand il va cunoste, nu-l va crede, lipsindu-i o gramada de cunostinte. Nu ne adresam primatelor, desi primatelor ne adresam :D
Scopul Depopularii este colonizarea Planetei cu alte specii extraterestre. Uuuuuuuuuu.

Căcarea

tocmai am dat peste o povestire de când eram masterand mai acum vreo nu știu câți ani și-am zis să te umplu de noroc cu ea și pe tine:

- Tu-s morţii mă-tii cu chiefsiu’ mă-tii! scrâşni Bâgdâbî cu câte o lacrimă în colţul fiecărui ochi, cu care privea clanţa closetului de plastic – ecologic, urât mirositor şi presărat cu materii din cele mai parfumate – în care se încuiase mai devreme. Se uita cu frica să n-o apese nimeni, fiindcă nu se vroia surprins în această dezonorantă postură, mai ales că orgoliul îl determina să se închipuie un avocat cu faimă, a cărui fiinţă nici măcar nu se poate imagina într-un aşa halat. Dar nu avea nicio culpă care să-l apese, ci doar ciuda că îl mâncase în cur să înfrupte din nou de la acel fast-food care nu odată îl răpuse pe vine. Şi mai era şi zgomotul cu un ecou fantastic ce-l ţinea roşu ca lubeniţa, şi durerea ce-i făcea încheieturile să ardă, şi pantalonii de stofă arămie pe care îi voia feriţi de duşumea, la fel cum îşi vroia şi posteriorul de colacul pestriţ.

Mâncase de dimineaţă un meniu crispy strips şi fix în momentul în care ceasul bătu a paişpea oră din zi, îşi simţi viscerele strivite ca de un bolovan. Tocmai atunci, maestra lui, o doamnă cât se poate de respectabilă, îi explica o întâmpinare prinsă între filele unui dosar, în faţa biroului de care se sprijini istovit şi-şi încordă muşchii anusului. Atât de puternic încât aproape scânci. Mai aşteptă un minut ascultându-i indicaţiile şi o rugă insistent să îl învoiască pentru restul zilei, motivând că îi e greaţă de la nu ştiu ce. Femeia îl privi îngrijorată şi se oferi să îi administreze oral un metroclorpramid. Numai de metroclorpramid nu avea el nevoie în clipele alea, dar acceptă pentru tăria minciunii abia îndrugate. Putea, evident, să-şi efectueze marea treabă în toileta de la capătul holului, însă era prea timid pentru un astfel de angajament, cu-atât mai mult cu cât presimţea că urma o reală calamitate, care putea să-i dărâme din scaune pe colaboratorii lui. Îi mulţumi femeii şi îşi luă rămas-bun cât ai clipi. Coborî scările atent şi o luă la pas înspre parcul Cişmigiu, printe maşinile care zăceau parcate una lângă alta pe trotuarul de la iaşirea din cabinet. Îl cuprinsese panica. Era şi normal. Până în Timpuri noi mai era cale lungă. Parcul. Drumul către staţia de metrou. Călătoria prin aglomaraţia de la metrou, până în cartier. Strada plină de maşini dintre staţie şi cămin. Drumul cu liftul. Oare se putea abţine să nu se cace pe el? Se chinui până undeva la jumătatea parcului şi luă cu asalt prima cabină de veceu care-i sări în faţă.

- Şi băga-mi-aş pula-n creierii mei cu chiefsiu mamii lor. Aa. Se scremu, şi lacrimile i-au căzut pe podeaua udă. Iar căcatul îi era, ca să forţez o metaforă, un fuior moale ca mohairul. (n.ed. Adevăru-i că căcatul e foarte poetic dacă ai gust pentru el;)

Clar. Dar acest gust este atât de rar... şi-l posedă numai cei cu-adevărat speciali...

- Și să-mi bag pula şi-n gura voastră! (n.ed. Adică a noastră:(

E nesimţit. Hmmm.

Cineva apăsă clanţa şi privirea i se suci odată cu ea.

Pân-aici i-a fost.

Îşi aruncă mâna şi o ţinu strâns.

            - Ocupat, zise pe un ton de fată mare.

            - Du-te mă în gâtu’ mă-tii de muist. (n.ed. Asta a fost pentru autorJ

Când nu mai fu nimic de zis şi de înghemat îşi scoase pacheţelul de şerveţele parfumate din poşetă...

            - E geantă SAMSONATE!

Aşa.

...le folosi şi se îmbrăcă. Ieşi şi observă lângă uşa veceului, aşteptând într-o pereche de pantaloni scurţi până sub fese... (n.ed. Vrăjeală)

            Ieşi şi intră, peste câteva ore, în vorbă cu mine la o şedinţă cu comitetul de prăjiţi din căminul unei universităţi particulare din Bucureşti, ce-avea ca temă Personajul negativ din desenul animat Tom and Jerry.

            - Să ştii, frate, că nu-i de râs, tocmai mi-a zis. I se putea înâmpla oricui.

            - Te fac personaj, mânca-te-ar tata de flăcău, i-am răspuns.

Şi l-am făcut.

  

Poem

Nu există om cu scaun la cap care să pună botu 
la cardeala unui politician, pentru că 
este conștient că singurul scop al oricărui politician este, 
după ce te-a sedus, te-a dezbrăcat, te-a întors cu spatele, te-a aplecat și 
te-a futut, să te țină în această postură 
și să te forțeze să-l plătești până la moarte.

Pranayama

Este privilegiul meu să dezvălui o tehnică veche de când lumea, dar puțin cunoscută și și mai puțin practicată, care îi poate aduce celui care o practică cel puțin o oră pe zi beneficii nebănuite, vindecarea oricărei boli, sănătate perfectă, stabilitate, inteligență, geniu și puteri așa zis supranaturale. Pranayama este o metodă de energizare-relaxare etc. care se face în felul următor: Se așează corpul într-o postură relaxată, de preferință culcat pe spate cu mâinile pe lângă corp așezate cu palmele în sus sau în genunchi, sau în floare de lotus. Se închid ochii și se încrucișează în frunte. Se focalizează atenția în mijlocul frunții, între sprâncene. Se lasă corpul moale. Se întrerupe fluxul gândurilor pe cât posibil. Se inspiră adânc pe nări, repet, pe nări, întotdeauna se respiră pe nări, până când nu se mai poate inspira. Se reține aerul până când nu se mai poate reține. Se expiră aerul până nu se mai poate expira. Și se stă fără aer până când nu se mai poate sta. Se inspiră până când nu se mai poate inspira șamd. După o practică de mai multe ore, mai ales dacă nu consumăm carne, cafea, alcool etc. se va observa o relaxare a întregului corp, o energizare intensă, flexibilitate. Capul se va umple de lumină și când se întâmplă începe șmecheria :D
Persoana bolnavă să ducă aerul în zona bolnavă și să-l scoată din zona bolnavă.

Tril

Tril cu grațioasă poftă de lumină –
O, femeie! O, magica mea femeie!
Vino zburând afară din noapte,
Încântătoareo, strălucitoareo!
Vino de peste mări, vino din zări,
Din Arcadia și Goeția pe șapte cărări!
Călătorește ca Bachus cu fauni și leoparzi
Și nimfe și satiri, până în mine arzi,
Pe-un asin de oglindă, vino pe mare,
Vino spre mine, vino din soare,
Vino cu Shiva în rochie de mireasă,
Păstoriță și regină, tu, cea mai frumoasă!
Vino cu Diana, încălțată cu mătase,
Și spală-ți, sublimo, nestematele coapse!
În luna de peste păduri ca-ntr-un taxi,
Pe un cal de bling-blinguri, cum numai tu știi,
Hai vino! O, vino, plutește pe val,
Cufundă-te-n purpura acestui tril pasional
Și vino! Mi-e sufletul trist, prizonier,
Privește prin irișii mei plini de cer
Prostia-dezmățul-desfrâul-răutatea
Și plânge-n dumbrava-ncâlcită,-n cetatea
De noduri și cioturi a copacului viu
Ce-i suflet și spirit și creier și trup –
O, vino, hai vino, diavol sau dumnezeu,
La mine, în mine, mereu spre mereu!
Vino cu trompete, chitări și țambal,
De peste munte, de peste deal!
Vino cu tobe cântând la vioară,
Din primăvară pe zi și pe seară!
Vino prin fluier în mine direct
Fă-mă perfect, o, fă-mă perfect!
Eu te aștept, mă crispez, mă zvârcolesc,
Trag aer prin nări, dar n-am ramuri să-l cuibăresc
În trupu-mi obosit și neîncheiat,
Puternic ca tigrul, tăios și damnat –
O vino, hai vino! Mă simt amorțit
De unica-mi poftă de-a fi răsărit!
Taie cu raza-ți cătușele-mi ruginite,
Atotdevoratoareo, atotnăscătoareo!
Dă-mi semnul Ochiului Atotvăzător,
Simbolul erect al coapsei spinoase,
Cuvântul nebuniei și-al misterelor
Cântă-mi-l prin oase,
Dă-mi aripi să zbor!
Sunt un om: O, Cybele, fă cum vrei tu,
Cum un mare zeu poate, cum știi numai tu,
Urcă-mi prin spate, urcă-mi, sunt treaz,
Fluieră-mi prin Jachin și Boaz,
Umple-mi shushumna!
Vulturul sfâșie cu ciocul și gheara;
Zeii se retrag, e sâmbătă seara,
Mă nasc din moarte pe columna
Unicorunului! Sînt tu! sînt tu, sînt și unu și una!
Sunt perechea ta, sunt omul tău,
Țapul turmei tale, cel bun și cel rău,
Sunt aur, sunt zeu!
Carne pe osul tău, floare pe sceptrul tău,
Mereu, mereu!
Cu copite de oțel alerg peste stânci,
Prin solstițiu spre echinox și în zbor și pe brânci;
Și-aiurez, violez, hăcuiesc, jefuiesc,
Pe pământ și în cer, lumea toat-o trezesc;
Maenado, fecioaro, te iubesc, te iubesc!