Artiștii plastici versus Scriitorii

Mă întâlnesc zilele trecute într-o stație de autobuz cu artistul poporului Mihai Zgondoiu. Vorbim noi una alta și vine autobuzul. Ne-am urcat. Am mai vorbit, mi-a spus că el merge la atelier și că dacă vreau pot să urc și eu. Nu mă grăbeam așa că am zis să merg. Atelierul era situat vis a vis de Parcul Izvor, într-o clădire veche. Am intrat. Mihai mi-a spus că e unul dintre blocurile cu ateliere pentru artiști plastici pe care le pune la dispoziție Uniunea Artiștilor Plastici. I-auzi! am gândit. Am urcat niscai scări și-am intrat în atelier, o încăpere de vreo douăj de metri pătrați, cu fereastră spre stradă, cu sobă, birou, dulapuri... și câteva lucrări foarte mișto, adică vreo 3 tablouri pe pereți, semnul pacifist ca o coroană de spini îmbrăcat în lână colorată etc. M-am așezat. Mihai m-a servit cu un păhărel de vin și mi-a arătat niște cataloage cu lucrările lui. Auzisem o grămadă de bârfe despre el șamd așa că eram sigur că e un creator excelent întrucât ăștia vorbiți de rău sunt întotdeauna excelenți, știu din proprie experiență, iar ce-am văzut în cataloagele alea mi-a confirmat asta. Într-unul am văzut o hârtie care avea pe față sau pe verso o fotografie din timpul așa zisei Revoluții din '89 pe care o prelucrase el și pe față sau pe verso un poem de Bogdan O. Popescu, un autor pe care nu l-am prea citit, care m-a impresionat. Am reținut un vers: "se spărgeau geamurile virginității tale". Hârtia făcea parte dintr-un proiect cu 10 poeți care au participat la Revoluție. Am mai văzut ce-am mai văzut, am mai vorbit ce-am mai vorbit, apoi mi-am luat rămas bun și-am plecat. Pe drum mi-am adus aminte că fac parte din Uniunea Scriitorilor din România și că nouă, scriitorilor, această Uniune nu ne pune la dispoziție un atelier de creație, ba nici măcar o tabără de creație, și că această instituție avea în patrimoniul ei și ea niște blocuri, niște vile, niște hoteluri șamd la așa zis-a Revoluție, care ar putea fi puse la dispoziția scriitorilor într-un fel sau în altul. Menționez că sunt mulți scriitori de o importanță incontestabilă care trăiesc în mizerie și pe care USR nu dă doi bani, în sensul că nu face nimic, dacă e să mă gândesc numai la Radu Aldulescu, în timp ce pentru o grămadă de nulități absolute, de guguloi literari care fac parte din conducere, și-aici nu mă refer în special la critici, care nu produc nimic și sunt incontestabil mai puțin importanți decât scriitorii, face pe bani destui. Apropo, dacă iau scriitorii și criticii din conducerea USR și-i scutur puțin umplu podeaua cu nulitatea, ipocrizia, siliconul, perucile, dinții falși, ochelarii, gradele și incompetența și rămân în mână doar cu costumele. De altfel, când mai fac ei chindii literare și își citesc creațiile e comă: în timpul lecturilor toți casc, ba unii chiar sforăie și ulterilor se complimentează: Mon șer, excelent poemul, ce versuri, ce sensibilitate...
Dar ce să facă USR pentru scriitori, de unde vile, blocuri, hoteluri șamd dacă după '90 ele au dispărut ca prin vis cu tot cu arhiva USR care conținea documentele care atestau existența lor? A fost jaf peste tot după '90, jaf sub ochii poporului adormit care nu putea să-și dea seama, cum nu poate nici acum, că de fapt, el este cel jefuit; și a fost jaf și la USR, în prezent această instituție este o fosilă după chipul și asemănarea conducerii ei, iar acest jaf s-a petrecut chiar sub ochii scriitorilor adormiți care nu puteau să-și dea seama, cum nu pot nici acum, ca de fapt, ei sunt cei jefuiți. Noroc că m-am trezit eu, că dacă nu mă trezeam, adevărul rămânea departe. Ca atare eu, dar și alți scriitori tineri, nu mă pot bucura de un atelier de creație, de vreo tabără de creație, de ceva, orice, din partea USR, cum se bucură tânărul artist al poporului Mihai Zgondoiu din partea Uniunii Artiștilor, pentru că...