Când îmi spuneau niște oameni că suntem atacați din toate părțile pentru a fi distruși lent, mă gândeam că respectivii sunt paranoici. Când îmi spuneau că autorii acestui genocid sunt printre alții guvernanți, parlamentari, oameni din servicii secrete, din cadrul armatei etc. care se pretează la astfel de chestii pentru că sunt dezinformați, amenințați, mituiți, pentru că fac parte din organizații cu caracter secret, pentru că sunt sataniști, pentru că sunt eugeniști - într-un cuvânt, pentru că au discernamântul viciat, sunt psihopați - mă gândeam că respectivii care îmi spuneau au luat-o razna. Ulterior am analizat la rece ceea ce mi s-a comunicat:
1. Mi-am amintit istoria: în orice perioadă istorică individul a fost îngrădit, manipulat, îndoctrinat, sărăcit, exploatat, jefuit, torturat, terorizat, îmbolnăvit, batjocorit, omorât șamd de către organizații numite Stat, Guvern, Biserică, Monarhie etc. Iar acum este la fel, deși s-au schimbat decorurile.
2. Mi-am amintit că: Fiecare om are DREPT DE PROPRIETATE DE SINE, care îi conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra ființei sale, atribute care trebuie să fie exercitate, pentru ca dreptul să fie real, în mod exclusiv, absolut și perpetuu. Și că acest drept i-a fost încălcat și-i este încălcat omului în toată istoria știută de către aceste organizații numite Stat, Guvern, Biserică, Monarhie etc., organizații care sunt ficțiuni în realitate, dar care sunt create și susținute de oameni. Așadar omul pentru om e lup, dar nu omul în general, ci omul prost sau bolnav psihic.
3. M-am uitat în jur și am văzut că țara mea e din ce în ce mai săracă, oamenii sunt din ce în ce mai dezbinați, mai răi, mai proști, mai inumani, că unii dintre ei, zeci de mii, dorm pe străzi, cerșesc, se prostituează, își vând organele, că fiecare partid care a fost la guvernare sau a ocupat scaunele statului nu a făcut decât să amplifice genocidul națiunii române, să sărăcească, să îndobitocească și mai mult românul, că milioane de români părăsesc țara penru că nivelul de trai scade de la an la an, că...
4. Am văzut un monument dezvelit în statul american Georgia în prezența președintelui Obama pe care scria în engleză: păstrați omenirea sub 500.000.000. Iar omenirea este formată din 6-7 miliarde de oameni în prezent. Am văzut oameni, campanii de promovare a ideii că suntem prea mulți pe planetă și că se termină resursele și că... menită se dezbine oamenii, să-i facă să sufle ușurați când le mai moare un seamăn, să le omoare și ultima firimitura de umanitate din ei. Când în realitate resursele planetei sunt nelimitate și pot ține sute de miliarde de oameni într-o viață mai mult decât decentă, într-o viață de vis, în bunăstare șamd. cum e normal, uman, pentru fiecare om să trăiască.
5. Am văzut țări invadate de alte țări sub pretexte ca eliberare, democrație, umanitate și cetățenii respectivelor țări omorâți, torturați, sărăciți, exploatați șamd. Am văzut țări în care erau organizate lovituri de stat pentru ca resursele acumulate anterior să fie furate, țări cum e țara mea, care a fost și este supusă unui genocid... și îndatorată de fiecare guvern, astfel încât românii nenăscuți sunt condamnați să plătească datorii...
6. Am vorbit cu nutriționiști, cu chimiști, cu oameni atenți la mersul lumii, am aflat că mâncarea e modificată genetic și că astfel proprietățile ei nutritive se reduc drastic, că conține substanțe care favorizează îmbolnăvirea, cancerul, impotența, starilitatea, prostia, că apa e infestată cu substanțe care imbolnăvesc, sterilizează, creează impotență, tâmpesc, că cosmeticele conțin substanțe care favorizează îmbătrânirea, apariția cancerului, îmbolnăvirea, prostia etc.
7. Am văzut multe pe care le-am pus cap la cap și-am ajuns la concluzia că suntem, mai ales noi, românii, un popor la a cărui distrugere se lucrează intens, prin intermediul propriului stat și a guvernanților lui
Și-am privit cerul, și pe cer, în fiecare zi trec avioane care lasă dârele morții http://chipurile.blogspot.ro/2012/11/darele-mortii.html în fiecare zi
si acum suntem indoctrinati am fost suntem si o sa ramanem indoctrinati
RăspundețiȘtergereEste adevarat. Desi am o presimtire ca n-o sa ramanem
RăspundețiȘtergere