Andrei Ruse: Dilăr pentru cretini

Întâmplarea face ca azi să am chef să-i mai fac puțină reclamă amicului Andrei Ruse și să scriu câteva rânduri despre romanul lui, Dilăr pentru o zi, apărut la celebra editură Polirom pe 1 aprilie 2011. Încă din start țin să menționez că așa un roman gogonat n-am citit în viața mea. Nu știu ce referenzi are Poliromul, dar mai mult ca sigur domniile lor sunt proști sau foarte proști când e vorba de colecția Ego Proză, unde, apropo, nu au apărut decât 5 romane mișto până în prezent. Restu’, maculatură! Și când mă gândesc că sunt tăiate păduri întregi pentru a se imprima elucubrațiile unor guguloi stângaci pe hârtie ecologistul din mine transpiră cu unghii în gât. Dar de ce-i spun roman gogonat acestui Dilăr pentru o zi? Pentru că are o poveste, nu trasă de păr, ci smulsă de-a dreptu și pentru că ’filosofiile’ autorului sunt de un ridicol siderant, dovadă că nici prea evoluat intelectual nu e. Și-aici trebuie să subliniez următoarea idee. Lumea e extrem de proastă, fiecare trăiește după un scenariu prestabilit, într-un decor prestabilit, pentru un scop prestabilit și-o face-n consecință prost. Individul e forțat de scenariu să-și cheltuiască clipele pentru a-și câștiga o existență retardă pentru a satisface nevoia de a deține puterea, controlul, altora, să nu trăiască cu plăcere ca să nu trăiască cu plăcere. Invidia, ura, egoismul, banii, gelozia, proprietatea, spiritul de turmă, posesivitatea, naționalitatea, răzbunarea, religia, filosofia de gară sau, într-un cuvânt, ignoranța crează nebuni, la propriu nebuni, primitivi ca Andrei Ruse, ca 99% din populația globului, și vorbesc la modul obiectiv, cu tristețe, fără să-mi convină deloc situația că trăiesc printre maimuțoi. Cred că, cumva, mințile ar trebui dezapretate, deparazitate, eliberate, reșapate, deșteptate, omul scos din lesă, dezdresat, iluminat până la strălucire, până la extaz, scos din fals, prost, eronat, rău - și maimuțică ăsta, Andrei Ruse, sub pretextul că e, vezi doamne, și el care-ce povestaș, se trezește să mai umple câmpul ideatic al publicului, și-așa needucat și cu iq-ul sub 100, din România, cu un cacat în proză.
După cum remarca scriitorul la fel de primitiv numai că mai talentat, Dan Sociup, pe un site dărăpănat și criticul literar Mihai Iovanel în revista Cultura, Andrei Ruse scrie tot ce vede la televizor, la cinematograf, pe internet, în showrile de stand up comedy, în reviste, în cărțile altora, pe vederi, pe garduri etc. întocmai glume și povești etc. mult etc.
Povestea e simplă și proastă, după cum am lăsat de-nțeles, chiar dacă felul cum o voi povesti eu acum o face să para mai mișto: Polițai de la antidrog, 40 de ani, viață mediocră, își dorește o captură grasă ca să-și crească salariul și gradul, colegul lui îi face legătura cu frate-su (sic!) un traficant simpatic numit Nebunul iar ăsta se bagă pe lângă traficant sub pretextul că e pictor, cu toate că orice ins cu o inteligență medie și-ar fi dat seama că polițistul ăla nu putea fi altceva decât polițist... Nebunul îl ia pe lângă el, îl invită să testeze droguri și îl poatră gratuit printr-un București... să-i zicem ascuns, care n-are nicio treabă cu Bucureștiul ascuns al zilelor noastre ci cu un fel de oraș xeroxat prost din romalele lui Henry Miller colț cu Chuck Palahniuk, populat cu indivizi care n-au nici în clin nici în mânecă cu românașii simpatici ai zilelor noastre, indivizi plini de teoriile conspirației pe care le-am auzit tot auzit în ultimii ani și care m-au plictisit până la lehamite. Se mai întâmplă niște povești peste care mărturisesc că am mai sărit și la final polițistul nu-l mai arestează pe Nebun pentru că plimbarea lor prin Bucureștiul american made in china se dovedește foarte emoționantă, astfel că preferă să fumeze un gioint cu fiică-sa ca să fie Happy end. Trebuie să menționez că pe parcursul cărții autorul încearcă să pledeze pentru legalizarea anumitor așa zise droguri, cum ar fi marijuana, și bine face, doar că pledoaria lui este lipsită de temei, în sensul că el nu pornește de la dreptul omului nerecunoscut încă de niciun stat din lume de a dispune de propria-și persoană așa cum își dorește ci, de la faptul că maijuana nu e nocivă :D
I-am oferit după lectură romanul unui client care s-a lăsat de droguri după o lungă cură la dezintoxicare și după ce l-a citit mi-a reproșat că-l iau la mișto cu cărți din astea și a glumit că romanul s-ar fi putut numi mai bine Dilăr pentru cretini. Păi de ce zici asta? zisei. ’Fiindcă se văd cusăturile cu ață albă în cartea asta... chirpiciul... petele de vopsea pe trotuare... trucajele... Și filosofiile alea gen: nu viața-i de căcat, oamenii sunt... Și teoriile alea cu ăia care conduc lumea... Frate... Ăsta nici la al de puștii ca frati-miu nu vinde gogoși...’
Verdict:
Într-o țară în care lumea trăiește de căcat pentru că gândește de căcat Andrei Ruse reușește să își confirme statutul de scriitor de căcat cu un roman de căcat :))