În sfârşit România are un Premier pe măsura Inteligenţei generale a naţiunii ! Dacă Premierii anteriori erau dincolo de media IQului naţional, noul Premier îi depăşeşte cu mult, având capacitatea să înţeleagă atât nevoile celor săraci lipiţi care formează cam 19% dintre cetăţeni, precum şi nevoile celor săraci, care formează cam 32% dintre cetăţeni, precum şi nevoile celor cu posibilităţi financiare superioare. Abia acum începe România în care ne-am dorit cu toţii să trăim, România lucrului bine făcut ! Voci din Parlamentul European spun că această numire va produce efecte dezastruoase pentru economia naţională şi pentru cetăţeni, care, spun europarlamentarii respectivi, vor fi şi mai abitir îndatoraţi şi sărăciţi. Aceştia spun şi că noul Premier ar fi cel mai slab Premier din UE. Să vedem dacă au sau nu au dreptate :D
Ce m-am mai amuzat adineauri
A zis poetul Brumaru că
tot ce-a scris
i-a fost dictat
cuvânt cu cuvânt
de cineva care nu-i pe pământ.
tot ce-a scris
i-a fost dictat
cuvânt cu cuvânt
de cineva care nu-i pe pământ.
I-am zis că-i mărturisesc că
i-am dictat io toate poeziile.
i-am dictat io toate poeziile.
Banii
Banii vin la minee
Banii
Banii mă simt binee
Banii
Numai pentru tinee
Banii banii vin la mine
Banii vin la minee
Banii
Banii mă simt binee
Banii
Numai pentru tinee
Banii banii vin la mine
Tu eşti
dragostea mea toată
Tu eşti
gust de ciocolată
Tu eşti
cea mai rafinatăă
Tu eşti toată-adevărată
dragostea mea toată
Tu eşti
gust de ciocolată
Tu eşti
cea mai rafinatăă
Tu eşti toată-adevărată
A daa
Numai pentru tinee
A daa
Muzica mea vinee
A daa
Miere de albine
Este clipele cu tine
Numai pentru tinee
A daa
Muzica mea vinee
A daa
Miere de albine
Este clipele cu tine
Banii
Banii vin la minee
Banii
Banii mă simt binee
Banii
Numai pentru tinee
Banii banii vin la mine
Banii vin la minee
Banii
Banii mă simt binee
Banii
Numai pentru tinee
Banii banii vin la mine
Pentru tine aur vine fără nicioo ruşine
La piscine oare cine se distrează cel mai bine
Dacă io te am pe tine n-are cum să se termine
Dacă tu mă ai pe mine am clipele savarine
Tu eşti dragostea mea toată
Tu eşti gust de ciocolată
Tu eşti cea mai rafinatăă

În Germania s-a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar propagandiştii decadenţei deja au început şi-n ţara noastră să fie şi mai peiorativi faţă de oamenii de bună credinţă, heterosexuali sau homosexuali, care înţeleg că, căsătoria între persoane de acelaşi sex este o aberaţie juridică, aşa cum înşişi designerii vestimentari Dolce şi Gabana, ei înşişi homosexuali, au specificat cu alte cuvinte. Atacurile la adresa Biericii Ortodoxe Române s-au intensificat din cercurile de "intelectuali" semidocţi sau bine plătiţi să facă astfel de atacuri publice cu scopul de a porni tineretul degenerat, semidoct sau ambele împotriva Bisericii şi a bunului simţ. Eram convins că lumea cultural-artistică tânără din ţara noastră este în special formată din indivizi şi individe cu mintea neluminată de cele sfinte, eterne, adevărate şi drepte, dar nu-mi imaginam că acel gen de indivizi şi individe sunt într-un aşa hal de decadenţă încât să-şi piardă cu totul discernământul şi să militeze pentru instituirea acelei aberaţii care este căsătoria între persoane de acelaşi sex. Io însumi, pe când încă nu-mi venise mintea la cap şi eram sub influenţa unor duhuri necurate pledam pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex - pe-atunci nu aveam atât de mult discernământ încât să-mi dau seama că a utiliza organul excretor pe post de organ sexual este nebunie curată. Adică, îţi dai seama ce nebunie e pe lumea asta, au ajuns oamenii care fac sex cu organul excretor să fie căsătoriţi ca oamenii care fac sex cu organele sexuale ) Chiar auzeam ieri un poet spunând: "Fac parte din cea mai discriminată minoritate: alb, heterosexual, creştin. Noi vom popula viitoarele lagăre de exterminare." ) I-am recomandat să nu cobească. Până prin anii 70 în SUA homosexualitatea era considerată boală psihică, ceea ce nu era departe de adevăr, pentru că, a utiliza organul excretor în scopuri sexuale nu este o dovadă de sănătate psihică. Voci de înaltă autoritate juridică afirmă că legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi oferirea unui cuplu de persoane de acelaşi sex a dreptului de a adopta copii reprezintă un pericol pentru buna dezvoltare psihosomatică a copiilor. Aceleaşi voci menţionează că întotdeauna va exista pericolul ca un copil adoptat de un cuplu homosexual (care utilizează organul excretor pe post de organ sexual) să fie molestat sau îndepărtat de pe calea dreaptă a firescului. Mai mult, voci adepte ale "teoriei conspiraţiei" afirmă că adevăratul motiv al legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex este oferirea accesului la trupurile tinere ale copiilor prin adopţie. Voci din Partidul Naţional Liberal pledează asiduu pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex şi peiorează Biserica şi creştinii ortodocşi care înţeleg că familia este formată din bărbat şi femeie şi că este juridic ca căsătoria să se încheie numai între bărbat şi femeie; acest fapt probabil este încurajat de Preşedintele României care nu de mult eticheta creştinii ortodocşi, adică marea majoritate a indivizilor care formează poporul român, cu expresia: "fanatici religioşi". Cred că noul preşedinte al PNL ar trebui să ne spună răspicat care este poziţia oficială a PNL vis a vis de căsătoria între persoanele de acelaşi sex, pentru ca creştinii ortodocşi din România să ştie dacă PNL merită să fie creditat sau nu.
Pe de altă parte, este corect să menţionăm că noi, poporul român, suntem un popor majoritar creştin ortodox, cu o lungă istorică tradiţie creştin ortodoxă, care ne căsătorim creştin ortodox la Biserică, care ne botezăm copiii creştin ortodox la Biserică şi care ne înhumăm morţii creştin ortodox la Biserică - Nu avem de ce să preluăm derapajele legislative ale ţărilor protestante. Aşa cum am mai specificat cu alt prilej, cuplurile homosexuale au la dispoziţie pentru a-şi oficializa relaţia instituţia Concubinajului, excelent reglementată în Codul Civil.

Am văzut nişte imagini zguduitoare pe Pro TV mai devereme, cu o tânără femeie care era luată cu forţa de jandarmi de la o manifestaţie de homosexuali. Ce trăgeau de tânăra femeie care purta pantaloni scurţi şi maiou! Ce trăgeau şi cum au luat-o pe sus! Uuu! Unde suntem aici şi în ce mileniu? Şi-n ce fel au băgat-o în dubă pe biata tânără femeie care era un sfert cât jandarmii respectivi şi care refuza în felui ei fără succes lipsirea de libertate şi smuciturile care i se aplicau!
Când l-au întrebat pe un superior de ce au luat-o la secţie, domnia sa a spus ceva de genu că, există suspiciuni că respectiva tânără femeie ar fi încercat să tulbure manifestaţia.
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Presupunere bazată pe îndoială, în ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, prepus. Aceasta creează în jurul lui o atmosferă de suspiciune. V. ROM. decembrie 1953, 289.
Deci tânăra femeie a fost lipsită de libertate şi smucită pe bază de suspiciuni
În ţara noastră legea prevede că omul este nevinovat până la proba contrarie (proba, ATENŢIE!), până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive Deci femeia era nevinovată!
Pe suspiciuni ? Adică pe presupuneri se încalcă legile ţării şi drepturile oamenilor în ţara asta în mileniul 3 şi la 28 de ani de la Revoluţie sub lentilele camerelor de filmat ?

Mi se întâmplă să constat uneori că uneori mai greşeam. Este un semn de înţelepciune să-ţi constaţi şi recunoşti greşelile, cum şi, să ţi le corectezi. Aş vrea să fiu îndeajuns de înţelept încât să pot evita orice greşeală. Greşelile-s păcate, iar "plata păcatului este moartea", de unde deduc că dacă nu păcătuiesc trăiesc mai mult şi mai bine pe lumea asta, şi astfel îmi creez conjunctura să mă înalţ la ceruri în propriul meu corp perfecţionat prin înţelepciune, aşa cum s-a înălţat împăratul Shantanu sau alţi maeştri, şi Mântuitorul nostru Iisus Christos, care spunea că ce poate face El putem şi noi Citind Mahabharata am avut şi am în continuare privilegiul să învăţ despre lumile de mai sus, despre stele şi despre paradise Am aflat inclusiv despre paradisele zeilor din descrieri fantastic de realiste de o frumuseţe perfectă. Despre Paradisul lui Indra, împăratul imortalilor, măcelarul demonului Vritra. Despre Paradisul lui Kuvera, care este Zeul Bogăţiei. Despre Paradisul lui Brahma Creatorul Absolutului, de unde vin toate poemele şi toţi poeţii Păcatele te îndepărtează de aceste Paradise, de-aceea este înţelept a fi evitată orice greşeală, iar pentru asta e nevoie de foarte multă înţelepciune şi atenţie Cineva spunea că este bine ca atunci când greşeşti să-ţi recunoşti greşeala clar şi cu tărie şi să-ţi ceri iartare şi să repari pe cât posibil greşeala. De-aceea, o să îmi cer acum iertare că uneori, din neatenţie sau nenoroc şi nu din lipsă de bună credinţă, am mai greşit şi io Mulţumesc!
Am citit că Institutul Elie Wiesel solicită schimbarea numelui Liceului "Mircea Vulcănescu". Mircea Vulcănescu a fost un mare savant român în a cărui casă memorială din Bucureşti, de pe strada Popa Soare, s-a întâmplat să locuiesc uneori pe când eram student, întrucât iubita mea de atunci închiriase un apartament în respectiva casă. Uneori, noaptea, când dormeam, mă trezea sunetul tastelor calculatorului, de parcă o fiinţă invizibilă le apăsa. Credeam că este spiritul savantului Însă, cum în respectiva cameră se afla un bust asemănător cu bustul lui Moise sculptat cu două coarne de către Michelangelo, înăuntrul căruia se afla un craniu uman, m-am gândit că ar putea fi spiritul care avusese pe când locuia în corp uman craniul respectiv Datorită influenţei locului am preluat o parte din calităţile intelectuale ale savantului, care a fost întemniţat în Închisoarea Aiud când au preluat puterea bolşevicii, şi care a murit acolo.
Institutul solicită schimbarea numelui liceului respectiv pe motiv că Mircea Vulcănescu ar fi fost antisemit. Şi dacă a fost, deşi tind să cred că nu a fost antisemit în baza informaţiilor istorice pe care le-am studiat, cum a fost întemniţat şi a murit în închisoare, eventuala crimă de a fi antisemit, prin pedeapsa cu închisoarea şi prin moartea în închisoare, Mircea Vulcănescu şi-a plătit-o. Orice mare savant are în tinereţile sale erori şi poate comite fapte penale pentru că fiecare om este supus greşelii din cauza lipsei de înţelepciune care este atât de greu de acumulat pe lumea asta pronfund influenţată de spirite malefice, iar scopul pedepsei este chiar curăţarea de ce este rău în condamnat, precum şi educarea sa înspre a evita să mai comită fapte penale. Dacă cineva moare în închisoare în timpul ispăşirii pedepsei înseamnă că suferinţele cauzate de regimul penitenciar au fost atât de cumplite încât condamnatul a murit din cauza lor. Or este ştiut că la Aiud a murit cam toată Elita interbelică a poporului român, arestată şi condamnată de bolşevici, ceea ce înseamnă că regimul penitenciar de la Aiud era groaznic. Şi chiar era, conform datelor care există!
Dincolo de erorile sale şi de eventualele sale fapte penale, Mircea Vulcănescu a fost un mare savant şi un iubitor al poporului său, cum şi un om de stat important, care a îmbogăţit cultural şi social poporul român, ca atare, mai ales că şi-a plătit prin pedeapsă şi moarte păcatele, merită să aibă numele pe pancarda Liceului care îi poartă numele.
În ţara noastră există locuri care poartă numele unor oameni care au comis fapte penale, inclusiv crime, împotriva a mai mulţi sau mai puţini români sau indivizi de altă etnie sau naţionalitate! La fel şi în alte ţări! Multe mari figuri istorice ale umanităţii au fost oameni care au ucis cu sânge rece, direct sau prin ordine, zeci, sute, mii, sute de mii, milioane, zeci de milioane de oameni, dacă am schimba numele locurilor care le poartă numele, probabil că ar trebui să fie schimbate numele a enorm de multe locuri
Referitor la Holocaustul care a existat sau nu în România, ţin să menţionez că oamenii care au fost implicaţi în acel Holocaust sunt responsabili pentru faptele lor, nu urmaşii lor, nici poporul în care s-au născut, ca atare, noi, românii care existăm astăzi, nu avem nicio vină pentru eventualele fapte penale comise de românii care au trăit înaintea noastră. Fiecare îşi plăteşte individual păcatele sale.

În faţa infractorilor
România şi cetăţenii ei de bună credinţă sunt ca paralizaţi.
O ţară întreagă, un stat întreg, un popor întreg nu avem mijloace de apărare împotriva infractorilor.
Nici în filme nu vezi ce vezi în ţara asta:
O ţară întreagă, un stat întreg, un popor întreg guvernate de infractori

In front of the felons
Romania and its citizens in good faith are paralyzed.
A whole country, a whole state, a whole people, we have no means of defending against felons.
You do not see what you see in this country in the movies:
A whole country, a whole state, a whole nation governed by felons :D

Sonet
mai ştii când te duceai futută la liceu
abia plecată de la mine din peleu
ca să nu-ntârzii după orele de sport
când te luam din curte cu prohabul cort
abia plecată de la mine din peleu
ca să nu-ntârzii după orele de sport
când te luam din curte cu prohabul cort
ce valuri clocotinde te vărsai
când peste mine toată orgasmai
şi cum cu penisul pe buze fredonai
cuvinte din iubirea mare ce-o trăiai
când peste mine toată orgasmai
şi cum cu penisul pe buze fredonai
cuvinte din iubirea mare ce-o trăiai
când ţi-am spus că nu te mai vreau voiam să-mi zici
că fără mine viaţa ta n-are sclipici
că de la inima mea n-ai cum să pici
şi că de mine juri că n-o să te dezici
că fără mine viaţa ta n-are sclipici
că de la inima mea n-ai cum să pici
şi că de mine juri că n-o să te dezici
când te-am văzut cu ăla am simţit că crăp
din cauza ta azi nu mai cred în femei
din cauza ta azi nu mai cred în femei
inima mea e un vultur în zbor
inima mea e un vultur multicolor în zbor
inima mea e un vultur multicolor nemuritor în zbor
inima mea e un vultur multicolor nemuritor iridescent în zbor

A murit Augustin Buzura, iar poporul nostru a mai pierdut un deştept. De deştepţi, de spirite luminate chiar ducem lipsă, mai ales în spaţiul politic, juridic şi cultural, ca atare această trecere a acestui academician este chiar o mare pierdere. Dacă mai mor câţiva din ăştia o să rămân singurul deştept din ţara asta, din care probabil voi emigra curând şi io spre meleaguri mai puţin burleşti. Oricum, deştepţii care suntem acum în ţara asta nu prea folosim la ceva în burlescul actual, decât poate ca să confirmăm regula. Trăim în ţara Burlescului, avem probleme sociale pe toate planurile, iar în fiecare zi apar altele noi. Ducem lipsă acută de oameni de bună credinţă în spaţiul politic, juridic şi cultural, iar personajele care ocupă locurile influente în aceste spaţii, care sunt interconectate profund, sunt burleşti peste măsură, şi creează trendul burlesc general care menţine sau adânceşte societatea noastră în subcivilizaţie, în burlesc. E destul să te uiţi la feţele oamenilor din ţările civilizate şi apoi la feţele oamenilor din ţara noastră ca să-ţi dai seama de vâscozitatea burlescului prin care umblăm în ţara asta. Pentru poporul nostru e o mare pierdere că a decedat Augustin Buzura, dar pentru domnia sa sigur este un câştig că a părăsit cu sufletul spaţiul burlesc al ţării noastre, acest spaţiu neprimitor şi nefavorabil pentru adevăraţii deştepţi!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
tu eşti ca smeurele roşii din grădina mea
te ascunzi după frunze da' abia
aştepţi să te culeg
să te gust
te ascunzi după frunze da' abia
aştepţi să te culeg
să te gust
Blonde îmi sunt ziiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiilele
Roze îmi sunt nopţile
Roze îmi sunt nopţile
Marele şi distinsul poet Ioan Es Pop
a zis în textul pentru coperta superpoemului TORRENT că sântem un Radical Liber.
Mi-a plăcut această formulă, m-a onorat nespus de profund, aş spune că chiar mi-a amintit şi confirmat cine sântem, ca o ursită, întruatât întrucât Însuşi Bunul Dumnezeu în Marea Lui Milă a vorbit prin sufletul domniei lui atunci, de-aceea, chiar dacă poate uneori am lăsat să se interpreteze că port un respect mai puţin înlat şi solemn decât port pentru domnia lui, port în adevăr un respect radical liber pentru domnia lui cum şi luminoasa recunoştinţă

RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal.
LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu