Unde

Era miercuri seara în mai când s-a ridicat din trup mamaia.. mamaia Maria, Mamaia

I-am închis ochii încremeniţi într-un azur atât de îndepărtat şi de ademenitor

încât parcă i se proiecta din pupile

Se întuneca apăsător şi toată acea noapte era un voal greu al tristeţii

Un voal care parcă mă sugruma încet şi subtil încet şi subtil

Îmi dădusem chiar deunăzi seama cât de important e să te bucuri cu tot sharmecul şi expresivitatea

De cei pe care îi iubeşti, să te bucuri când sunteţi vii şi aievea şi împreună

Îmi dădusem şi mă năucea regretul că nu am fericit-o mai mult că nu am..

Când eram mic o iubeam într-atât încât mi-am dorit să mor totodată cu ea când va fi să moară ea

Când eram mic şi crăcănat irevocabil ca un răţoi şi adormeam la inima ei

A murit şi odată cu ea a murit şi copilul din mine, copilul cracanat careia cu leacuri babesti romanesti i-ai indreptat picioarele pe care doctorii au vrut sa i le taie, şi frica de moarte şi..

Am mai multe fiinţe pe care le iubesc dincolo.. bunicu, tataia, tata, mamaia.. Dorul de ele mă face să mă îndrăgostesc de moarte şi să o vrăjesc

Să o chem întocmai cum o chema mamaia mai acu câteva săptămâni

Hai, moarte, hai - sub soarele de mai

De la ea am învăţat cele mai înalte virtuţi, cele mai înalte virtuţi

Omenia aceea creştină străveche română d'aci stralucindă din geniul poporului meu

Omenia aceea pe care o mimează toţi în lume, ca câinii care dau din cur da' nu fut

Omenia noastră creştină străveche română d'aci, prin care noi futem chiar şi fără să mai dăm din cur, nu ştiu dacă poţi să-nţelegi.. mă-nţelegi?

Mamaie de geniu a fost mamaia, căci iată, a crescut geniu care din cuvinte face cărări întru absolut

Cât am mai plâns presimtindu-i trecerea, cât am mai plâns şi plângând mă sculptăm mai frumos mai puternic mai nemuritor

Morţii îmi sunt rădăcinile care se ridică din pământ şi se mută în ceruri

Morţii pe care îi iubesc pentru că prin grija lor am transcens şi transcend

Ah, cum mă lupt cu natura mea pământeană, efemeră

Scriu cu dor năucitor, cu inteligenţă asta pământeană, mundană, încă îndoită de emoţii şi sentimente

Da' în viitor voi citi aici cu superinteligentă căci mamaia a plămădit bine bine bine şi cu iubire necondiţionată la mine treieşunu de ani

Căci mamaia era talenta-n aluaturi, iar pe mine m-a plămădit cu har de la Dumnezeu şi cu steaua în frunte strălucind

Ah, cum o caut prin baticele şi capoatele rămase în urmă ei

Ah, cum o caut prin casă în urma ei şi chircindu-mă de dor

Ah, mamaie, te iubesc cu lumină până oriunde ai fi

Casa e atât de pustiu fără tine şi camera în care ai asfinţit mă copleşeşte

Becul de-afară-i aprins ca şi când să disipe negrul care s-a aşternut peste noi în urma ta

A fătat Alexandra fix când te duceai tu.. cinci. Şi cu trei ai Marietei avem zece mâţe, zece mănuşi ale Domnului în casă ca-ntr-un teatru de păpuşi în tăcerea ta

Mi-amintesc şi trăiesc simultan toată existenţa cu tine, toate scenele în care suntem aşa cum eram mereu spre mereu

Eşti atât de cum n-aş putea avea niciodată talentul să-ţi spun, fără tine aş fi fost nimic, tu eşti mama mea mare, prin tine Fecioara Lumii a săvârşit

Te revăd de când ai plecat până departe în trecut, cu iubirea şi cu grija ta liniştitoare

Te revăd totodată şi anul ăsta şi în ceilalţi ani

Şi în casă şi în curte şi în bucătărie şi în grădină şi în oraş şi la mare şi când ai stat cu mine mic  în spital şi la iarbă verde cu bunicu şi la masă cu mama şi cu tata şi cu bunicu de Crăciun

Şi în fragedă copilărie când adormeam în acea atât de pură siguranţă la inima ta

Şi simt unde

Unde eşti copilărie cu mamaia mea cu tot..

Unde ce dor