Pe aceasta scena, in aceasta modesta locatie, pentru ca momentant nu avem posibilitati mai auguste :D
Academia Initiativelor Conceptuale Inovatoare va organiza curand primul
dintre cele mai speciale senzationale si hiperculturale evenimente ale
acestui an...
Proba de coaie mari la doamna Elena Udrea, atitudine de fortza, inaltime in fata pericolului, deminitate, trasaturi rare in tara noastra si la barbati, daramite la femei, demne de apreciere. Personal nu-i doresc nimanui, nicimacar celor care in viziunea unora merita, o pedeapsa cu inchisoarea, iar cei care promoveaza si considera ca este normal ca oamenii sa manance puscarii mi se par niste semioameni, niste retarzi, niste ingramaditi spiritual. Vorba Liypkhanului, se pun catuse la flori:D
sa fii iubita cat te iubesc eu
si daca e posibil si mai mult
mai mult decat poate iubi un zeu
si daca e posibil si mai mult
sa simti iubirea mereu tu mereu
invorburata-n purpuriu tumult
iridescenta dintru caduceu
'n-efluvii pe care tot sa le-ascult
din departari adanci in androceu
miraculoasa ca printr-un indult
tu oricand simt ca te iubesc mereu
si daca e posibil si mai mult
Aveam
mai acu cativa ani un prieten, anticar si scriitor, care a murit intre
timp, in conditii suspecte, il chema Dan Andrei Negura, destept foc, le
stia pe toate, prieten cu Vasile Andru cu care de altfel m-am si
cunoscut, prieten cu mai multi, i-am si scris o poezie, Lupancii,
imediat ce-am auzit c-a murit, si-mi spunea ca decat sa te creada lumea
prost, mai bine sa te creada nebun, ca pe el multa lume il crede nebun
samd. In tara asta toti sunt psihiatri, nu asa, dau diagnostice, de-aud
si despre mine ca am inebunit, c-am luat-o razna, ca-s dus, ca pfff emoticon grin
In tara asta unde mai toti sunt limitati si virusati mental si praf
spiritual, cum nu ai conduita majoritatii, cum gandesti inafara cutiei,
cum nu mai esti in normalul stabilit, in matrix, cum ti-auzi
diagnostice, ca ai inebunit, ca bla. Daca a futut ceva barbar perioada
comunista si post comunista in Romania, acel ceva este bunul simt al
maselor, omenia din ei, obrazul de pe fetele lor pana l-au facut gros ca
intestinu.. i-a facut sa nu-si vada de borsu lor, sa barfeasca, sa
denigreze, sa dea diagnostice, sa muste de cur.. i-a facut urmaritori ai
altora, chibiti si denigratori. Victima preia comportamentul
agresorului de cele mai multe ori, iar in cazul nostru, agresorul mustea
de toata scarnavia si marlania si neomenia. I-a dresat pe toti sa fie
in rivalitate, in aversiune, combativi, competitivi, le-a indus josnicia
si tot ce-i mai urat. Pe mine, chiar si prieteni ma cred dus.. da
cine-i mai dus? ala despre care zic unii ca-i dus, sau aia care zic si
astfel dau diagnostice fara vreo abilitate psihiatrica si fara vreo
competenta. Oamenii, de la nivelul mintilor lor ingramadite, emana
opinii, dar nu iau in calcul ca ar putea bate de fapt campii cand
opineaza. Pai io, pe langa astia de zic despre mine ca-s nebun sunt ca
supersonicu pe langa caruta fara cal, aoleu. Pune un calculator doi opt
sase sa vorbeasca despre un apple din viitor si cum nu are mecanisme
indeauns de avansate incat sa-l perceapa ii va da eroare - asa si astia,
le da eroare cand vine vorba de mine si zic, cum nu au puterea
intelectuala sa poata intelege, ca-s nebun. Si dac-as fi nebun, pana la
urma, care-i problema? Am agresat pe cineva? Nu. Am vandalizat ceva? Nu.
Mi-am cauzat rau singur? Nu. N-ar zice, dom'le, omu e artist si e
nonconformist si mai e si superdestept, o arde de la nivelul sau..
Prefera "e nebun", ca prost nu pot zice, si prefera "nebun" ca nu cumva
sa fie ei mai prejos, mai ignari, mai mici. Daca nu gandesti ca
majoritatea, daca nu faci ce face majoritatea, daca nu spui ce face
majoritatea, nu inseamna neaparat ca esti nebun, inseamna ca esti
diferit, nonconformist, artist, disident, geniu... De fapt, am observat
ca prostii intotdeauna spun despre genii ca-s nebuni. Sunt liberi,
evident, sa spuna, ca doar avem cu totii libertatea constiintei, nu?
Clar. Ce-i drept e ca pana nu-ti pierzi mintile, dilatandu-ti-le, pana
nu-ti spargi programarea sociala, programare care are ca scop inrobirea
ta, nu ai cum sa fii cu-adevarat destept, genial. Ca gandesti in cutie,
si cutia nu-i facuta de tineee
Ce film prost si Interstelar ala, aoleu, m-am plictisit trei ore de era sa adorm in cinema. N-am mai vazut un film holywoodian destept, captivant, care sa-mi dea o stare, o idee desteapta, o ceva, de numai stiu cand. Numai filme cu oameni obisnuiti, facuti la norma, numai filme cliseu, propagandistice, numai filme de consum nenutritive, pentru pierdut timpul aiurea. Totusi, am auzit o idee desteapta in filmul asta, gen: "Nu poti fi sincer cu oamenii emotivi." Nici cu cei care iau lucrurile personal. Nici cu cei nesiguri pe ei, complexati. Adevarul este suparator pentru acesti oameni de cele mai multe ori, si-n timp ce-l percep se simt lezati, se oftica, ba chiar prind dusmanie si chiar devin agresivi, violenti de-a dreptul, verbal sau... Acesti oameni inca nu s-au maturizat, de-aceea tre sa le vorbesti precum copiilor, sa-i rasfeti cu minciunele, sa le spui ce sunt pregatiti sa auda, sa-i menajezi. Altfel risti sa te loveasca dusmania lor, mai pe fata, mai pe la spate, barfa lor, calomnia lor, insultele lor, pumnii si parele lor... energia lor negativa sub tot felul de forme.
Nimic nu-i mai hidos decat un barbat dedat la obiceiul femeilor proaste, la barfa.
adevaru e ca desteptone a mai fost asta care a creat facebook
pisa-m-as pe el
si-a facut o supercarte care se scrie de la sine in timp real
pe care i-o scriem si i-o decoram noi usor usor cu cuvintele fotogafiile filmuletele si-n general cu vietile noastre
in timp ce el isi ia toti laurii si tonele de lovele -
iaca daca nu era nimic de capu tau pan acum te poti oricand lauda ca esti personaj in supercartea lu zuckerberg
pisa-te-ai pe ea
tot ce-ai scris vorbit postat facut aici ramane in proprietatea acestui domn
in cartea lui de moace
:D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu