luni, 7 aprilie 2014

Iesirea din Matrix/ Reconectarea la Constiinta

Nu avem nevoie de solutii pentru bolile lumii. Avem nevoie sa eliminam cauza problemei, iar cauza este Nestiinta si Aroganta, care combinate fac Prostia. Acestea doua sunt parteneri inseparabili in razboiul impotriva Constientei si-a Inteligentei inascute. Stupiditatea Nestiintei poate supravietui numai prin cecitatea Arogantei. Au nevoie una de alta pentru a supravietui.

Einstein a spus: "Cine urmeaza turma de obicei nu va ajunge mai departe decat turma. Cine umbla singur este posibil sa ajunga in locuri unde nimeni nu a ajuns." Urmand turma am ajuns in aceasta fundatura, iar pentru a elimina cauza problemei avem nevoie de o Trezire in masa a Mintii spre Constiinta. Posibilitatile nu au limite, doar un simt al posibilului. Noi ne impunem noua insine asta - deci putem sa ne eliberam de toate restrictiile debilitante.

Da' Vinci a spus: "Marea deceptie pe care o sufera oamenii este cauzata de propriile lor opinii." Eu insumi am spus ca lanturi ne sunt chiar propriile opinii. Da, si ce sunt opiniile? Sunt doar rezultatul trecutului, al backgroundului personal, prejudecati, supozitii, teorii care trec drept fapte concrete. Mult din ceea ce se cheama Stiinta si aproape toata perceptia publica asupra unui "fapt" este putin mai mult decat opinie sau presupunere repetata pana la acceptarea generala. Goebbles spunea ca daca repeti o minciuna indeajuns de des lumea o va crede.

Nu avem cum sa prevenim ceea ce ii este pregatit Umanitatii decat daca semnalizatoarele credintelor sunt date laoparte si puterea informatiei si a intelegerii ne dicteaza simtul realitatii in locul perceptiei programate. Conceptia gresita creeaza perceptia monstruoasa. Nu putem schimba lumea pana nu ne schimbam pe noi pentru ca lumea este doar expresia colectiva a totalitatii umane.Putem avea toate masinariile de protest si toate demonstratiile pe care ni le dorim, dar fara o expresie a Constientei nu vom reusi decat sa ne invartim in cercul creat de Prostia programata.

In prezent, marea majoritate a oamenilor e victima propriei sale miopii si nu poate vedea dincolo de rasa, cultura, religia, profesia, munca, apartenenta politica, sexualitatea si programarea societala a sa. Cei putini, desi din ce in ce mai multi ca numar, vad asta ca pe o diversiune irelevanta de la Marea Imagine a controlului global si a abuzului tuturor raselor, culturilor, religiilor, profesiilor, muncilor, apartentelor politice, sexualitatilor si programarilor. O vad totodata si ca pe o diversiune de la Adevarul si mai MARE si IMPORTANT ca suntem O CONSTIINTA avand diferite experiente. Acesta este si punctul de vedere a lui Da'Vinci ca umanitatea trebuie sa invete sa vada si sa inteleaga ca totul este conectat cu totul.

Pentru Majoritate, perceptia distorsionata bazata pe Nestiinta este singurul adevar, iar Cunoasterea si Constienta sunt erezii. Cunoasterea si Constienta sunt periculoase pentru orice Autoritate pentru ca prin definitie inseamna ca oamenii conecteaza punctele si vad ceea ce sunt cu adevarat cand le conecteaza impreuna. Odata ce Imaginea de Ansamblu ajunge pe ecranul mental toate aspectele Autoritatii si toate Sistemele de Credinte pe care se sprijina Autoritatea incep sa sa prabuseasca intr-o explozie care schimba perceptia asupra vietii. Daca esti un dinte si te vezi pe tine si pe restul indivizilor ca pe indivizi care va faceti treaba niciodata n-o sa vezi ceea ce se intampla cu adevarat. Dar odata ce vezi Masinaria perceptia ta e imediat transformata si natura adevarata a existentei tale de zi cu zi devine orbitor evidenta.

Educatia, stiinta, medicina, politica si Media sunt toate fondate pe o credinta in Cunoscut. Cunoscutul este taramul total a ceea ce se cheama Lumea Fizica, iar Necunoscutul este infinitatea de unde-forme de Informatie si Constiinta pura din care iluzia totala este decodata si manifestata. Cunoscutul este domeniul celor cinci simturi: pot sa-l vad, miros, gust, simt, aud? Aceste intrebari devin prin urmare arbitrii existentei sau nonexistentei percepute. Educatia este a transmite Cunoscutul generatiei urmatoare de Cunoscatori Programati in timp ce Academicienii, Savantii si Doctorii, cei care isi merita distinctia nu toti prostii sub acoperiere, sunt priviti ca fiind Ciudati, pentru ca sunt perceputi ca cunosc mai mult despre Cunoscut decat restul.

Dar ce e acest Cunoscut? Este ceea ce cred ei ca e Cunoscut, ceea ce li s-a spus lor ca e Cunoscut si nimic mai mult. A fost cunoscut ca Pamantul e plat si acest Cunoscut a fost propovaduit si impus din belsug generatiilor in marile secole ale educatiei alese, dar era gresit. Cunoscutul este doar "Ce cred eu ca e Cunoscutul", dar aceasta este fundatia societatii umane. Poti cu-adevarat invata doar descoperind Necunoscutul. Restul e repetitie.

Cand jobul, statutul si chiar sentimentul de sine si de siguranta vin din Cunoscut, exista un impuls interior spre a ignora sau arunca la cos Necunoscutul. Cunoscutului ii e frica de Necunoscut, pentru ca cu cat Necunoscutul isi dezvaluie secretele cu-atat Cunoscutul isi pierde omnipotenta si dominatia asupra perceptiei. Cat de amuzanta e asta cand ceea ce este perceput ca si Cunoscut e doar o nascocire decodata a imaginatiei Necunoscutului. Visul e visatorul dar poate vedea doar visul. Cunoscutul e Necunoscutul dar poate vedea doar Cunoscutul. Cunoscutul, iluzia holografica, e acolo unde oamenii inventeaza si venereaza propiile lor credinte in timp ce taramurile de unde si pura Constiinta conecteaza Totul in Unu. Sistemul de control are nevoie pentru propria lui supravietuire ca mentalitatea ignorantei, a prostiei, sa fie constant mentinuta, de aceea "vizionarii", geniile, au fost intotdeauna vanate si inlaturate de catre autoritatile momentului. Adevaratii vizionari sunt imens de amenintatori ai Ordinii predominante care pentru a se mentine trebuie sa inlantuie perceptia umana si sa o lege de holograma, de iluzie.

Acestea sunt definitiile "normalului":

- Conformarea cu, aderarea la, sau constituirea unei norme, standard, sablon, nivel sau tip; tipic;
- In legatura cu, sau caracterizat prin inteliganta sau dezvoltare obisnuita;
- Cu minte sanatoasa, cu judecata sanatoasa.

Deci "normal" inseamna conformat unei norma, unui standard, unui sablon tipic. Dar ce anume dicteaza si constituie "standardul si tipicul"? Perceptiile si comportamentele majoritatii. Perceptiile si comportamantele majoritatii sunt cele ce devin "normalul" standard si tipic. Termenul este de asemenea "caracterizat prin inteligenta sau dezvoltare obisnuita", deci a fi deasupra inteligentei obisnuite inseamna a fi anormal, abnorm. Si acum vine lovitura de gratie... a fi normal este a fi cu mintea sanatoasa, cu judecata sanatoasa, a nu fi nebun. Totul este inversat ca de obicei: a fi liber de boli psihice, a nu fi nebun, este a te conforma cu, a adera la, sau a constitui o norma, un standard, un sablon, un nivel sau tip; a fi tipic; si a fi in legatura cu, sau caracterizat prin inteligenta sau dezvoltare obisnuita. Dar cum definesc ei inteligenta si dezvoltarea obisnuite? Este obisnuitul comparat cu toti ceilalti care cred numai in Cunoscutul perceput, sau mai bine zic, pe care il pot percepe. Cei care vad dincolo de Cunoscut sunt prin definitie prea inteligenti pentru a fi considerati "normali", dar nu indeajuns de normali pentru a fi considerati liberi de boli psihice, sau cu mintea sanatoasa. E nebunie curata...

Daca te-ai nascut intr-un ospiciu, si nu stii nimic altceva, atunci nebunia este normala pentru tine. Este tot dementa, dar e dementa "normala" deghizata in sanatate. Bun venit pe Planeta Pamant, un ospiciu standard, tipic, normal unde civilii sunt bombardati pentru a fi protejati impotriva violentei, copiii flamanzesc intr-o lume unde exista resurse din belsug, oamenii imprumuta bani care nu exista si mai si platesc dobanzi pentru asta, mancarea este o forma de otrava si unde pacentii, detinutii, nu pot vedea cat de comprehensiv sunt fututi pentru ca sunt prea ocupati sa-si urmareasca echipa de fotbal preferata si telenovelele si X Factor samd. Pentru a intelege ce se intampla cu adevarat aici este nevoie sa se deconecteze termenii "sanatos" si "normal" pentru ca acesti termeni nu sunt deloc interschimbabili; si avem nevoie sa realizam ca ceea ce este numit "normal" este un termen avansat pentru dementa, nebunie, alienatie. O data ce oamenii inteleg asta totul incepe sa aiba sens, totul se aseaza la locul lui.

Nu incerca sa acorzi circumstante atenuante lumii avand la baza ca lumea este sanatoasa, caci nu e, prin urmare nu incerca sa-ti dai seama de ce oamenii inteligenti ar lua decizii care cauzeaza zilnic moarte, boala, distrugere, suferinta, privare. Oamenii care iau astfel de decizii sunt nebuni de legat, dementi, psihopati - de aceea actiunile lor sunt demente, patologice. Acele esantioane de populatie care sustin astfel de actiuni si care pot sa le gaseasca un sens rational sunt o extensie a aceleiasi demente, patologii. Este cauza si efect: lumea e nebuna, dementa, pentru ca cei care o guverneaza si o mare parte din populatie sunt intr-o stare de dementa, nebunie. Dar smecheria e, totusi, ca ei nu trebuie sa fie astfel.

Nebunia este miopie extrema si nestiinta si ambele sunt creatii ale unei minti inchise, incatusate. Deschideti mintea dincolo de miopie si ignoranta si aceasta nebunie a lumii va avea grija sa-si puna capat singura. Acest proces este cu mult mai simplu decat cred oamenii, ceea ce crezi ca percepi si ceea ce percepi experimentezi. Inseamna doar sa-ti deschizi simtul posibilului la Toate Posibilitatile. Majoritatea oamenilor au un sistem de credinte si ceea ce se afla in afara acelui sistem de credinte trebuie sa se dovedeasca, in termenii lor, a fi posibil. Cu alte cuvinte Toate Posibilitatile sunt constant in proces cu sistemul de credinte pe post de judecator. Dar ce-ar fi daca am lua Toate Posibilitatile drept norma facand astfel tot ce vorbeste despre Imposibil sa se justifice pe sine? A alerga o mila in patru minute era considerat imposibil pana cand cineva a facut asta in patru minute fara o secunda si ulterior altii posedand aceasta conceptie ca e posibil i-au urmat exemplul. Ale Umanitatii Simt al Posibilului si Obsesie a Imposibilului sunt cei mai mari tortionari ai progresului.

Fundatia oricarei provocari a Controlului e nevoie si trebuie sa fie si nu poate fi altceva decat deschiderea si trezirea Mintii intru Constiinta afara din Matrix, din Iluzie. Fara asta ar trebui sa mergem acasa si sa facem ce putem pentru a ne pregati pentru inevitabilele extreme ale tiraniei care se indreapta in calea noastra atat de grabnic. Oamenii pot inmagazina toate armele pe care le vor, pot organiza toate protestele pe care le vor si pot ataca Sistemul de Control cat vor, caci in final toatea astea nu contreaza. Sistemul de Control este ceea ce este si ceea ce devine pentru ca marea masa a Umanitarii este prizioniera perceptiei Mintii, care perceptie este comandata de conceptia linitata, eronata, proasta. Controlorii sunt paraziti ai mintii, totusi. Dar nu pot parazita, manipula si programa Constiinta pentru ca este in afara posibilitatilor lor. Credinciosii religiei, politicii si a stiintei mainstream stau toti la baza agendei Sistemului de Control caci pun botul la jocul lor, la jocul lor mental.

Personajul Trainman din trilogia Matrix spunea despre domeniul sau ca:

"Nu intelegi. Eu am construit acest loc. Aici eu fac regulile. Aici eu impun conditiile. Aici eu sunt Dumnezeu."

In acesti termeni gnosticii au descris acesta lume in care traim in relatie cu Demiurgul si cu Arhontii. Cand esti prizonierul celor cinci simturi si-al mintii asociate lor, perceptia ta asupra realitatii este cea care Arhontii iti spun ca e. Sistemul de Control poate avea efect numai pe taramul mintii si al simtutilor fizice. Odata ce te deschizi la Toate Posibilitatile punctul tau de vedere, de perceptie, se extinde pana in taramurile Constiintei. De-acolo jocul este atat de usor de inteles, dar fara acea intelegere cum poate cineva face o informata si efectiva judecata in privinta a cum sa se raspunda situatiei globale cu care ne confruntam?

Identitatea de sine este cheia a tot. Tu esti omniprezent, omniscient, omnipotent. Dar atentia ta este focalizata pe o mica frecventa numita "lumina vizibila" si aceasta focalizare este data prin nume si etichete ca Ion si Ana, Caucazian si Evreu, sarac si bogat. Deci cu care tu te vei identifica? Te identifici pe tine cu ceea ce esti cu-adevarat sau doar cu ceea ce experimentezi ca esti? Ion si Ana, Caucazian si Evreu, sarac si bogat sunt toate nascociri ale Iluziei si daca asta este singura ta identificare cu tine atunci Matrixul, Iluzia, iti guverneaza perceptia pentru ca nu ai alt punct de referinta pentru ceea ce ti se intampla tie sau lumii.

Pana acum viata ta a fost dictata de ceea ce credeai ca esti. Schimba ceea ce crezi ca esti si vei schimba ceea ce percepi si experimentezi - schimba conceptia ca sa schimbi perceptia. Impreuna vom schimba ceea ce toti percepem si experimentam. Nu exista vreo iesire de unde suntem daca nu exista o transformare a simtului nostru de sine din identitatea de sine care ne-a proptiti aici.

Cu cat iti focalizezi atentia pe inima cu-atat societatea noastra sinucigasa devine evidenta. Arhontii au transformat societatea noastra bazata pe Inima intr-una bazata pe intestin pentru a face umanitatea usor de prostit, manipulat si contolat. Trebuie sa elevam constiinta din zona viscerelor in cea a inimii. Inima, si vortexul ei asociat, ceakra inimii, sunt primele noastre conexiuni cu infinitul infinit. Creierul este destinat sa fie servitorul Inimii, nu stapanul ei, dar jaful Arhontilor nu putea fi asa cum este fara ca creierul sa nu usurpe preeminenta inimii.

Giordano Bruno poseda Gnoza care vine prin trecerea dincolo de timp si-a vazut prin versiunea oficiala a realitatii. A fost Bruno cel care a spus: "Lumina Divina este mereu in om prezentandu-se simturilor si intelegerii, dar omul o respinge", si, "iubirea eroica este proprietatea acelor naturi superioare care sunt numite nebune, nu pentru ca ele nu cunosc, ci pentru ca ele supra-cunosc". Cunoscutul se teme de Necunoscut. Ceea ce stiau Bruno, Da' Vinci si altii s-ar putea sa fi fost tot timpul aici, dar poate fi accesat prin deschiderea mintii si crucial a inimii.Acesta este darul inteligentei inimii. Inima vede totul dinafara iluziei. Ea este in aceasta lume, dar nu din ea. Iar oamenii cu inteligenta inimii sunt vazuti ca nebuni si imposibil de inteles, de aprofundat.

Creierul nu este sursa a ceva. Este conducta, compiuterul biologic, care raspunde la stimuli si se face constient in termenii perceptiei celor cinci simturi si comportamentului. Deferite parti ale creierului devin active sau luminate cand sunt primite informatii energetice care au un rol specific in decodarea si comunicarea informatiei mintii holografice constiente. Informatiile pot veni din inima si din Constiinta cea Mare pe care unii o numesc Spirit, sau poate veni direct de la Arhonti si de la nesfarsitele programe ale lor precum educatie, stiinte, religie, media, politica etc. Odata ce te deschizi inteligentei inimii, adica inteligentei inerete, universale, opozitia este invinsa si inima si creierul vorbesc ca unu, aparand senzatia de minte-n inima si de inima-n minte.

Arhontii vizeaza ceakra inimii prin felul in care au structurat societatea si au blogat oamenii in ceakra emotionala aflata in viscere. Sentimentele pozitive si perceptiile, ca iubire, bucurie, cele de frecventa inalta, vin din inima. Ceea ce fac ei este sa blocheze influenta inimii dandu-le oamenilor nenumarate motive sa simta frica, anxietate, stres si deprimare. Stresul cauzeaza boli ale inimii pentru ca blocheaza curgerea energiei prin ceakra inimii si o face sa formeze un camp haotic care devine din ce in ce mai intens pe masura ce stresul continua. Aceasta distorsionare este transferata inimii holografice si iata motivul pentru care intr-o societate stresata si infricosata bolile inimii sunt la nivel global criminali in masa.

Vortexul inimii, sau ceakra, situata in mijlocul pieptului, si masivul ei camp electromagnetic este locul unde perceptia umana a fost deturnata si avem nevoie sa anulam asta. Nimic nu este mai important decat asta pentru cei care vor sa se elibereze cu-adevarat de tirania Arhontilor. Daca oamenii cred ca pot intampina aceasta provocare cu furie, ura sau revolutie violenta ar trebui sa se simta liberi sa-si piarda timpul. Nicio elevare din viscere in inima inseamna tiranie globala. Elevare din viscere in inima inseamna game over pentru Arhonti. Este posibil sa se treaca peste si a depasi creierul si asta trebuie facut pentru a trece dincolo de timp si spatiu. Asta e ceea ce Da'Vinci, Bruno si altii faceau.

In mod normal informatia intra in ceea ce numim minte constienta prin creier cu toate potentialele interferente, dupa ce este filtrata si/sau blocata de credinte, conceptii, emotii si alte programe. Dar daca-ti muti atentia inafara corpului in infinitul de dincolo de Matrix, de Iluzie, poti face o conexiune directa intre intelegerea extinsa si constiinta ta proprie. Si cum faci asta? Te asezi pe spate in intuneric, tii mainile pe langa corp cu palmele sus, te relaxezi de la degetele de la picioare pe segmente pana la pielea capului, tii ochii inchisi si-ti imaginezi ca iti pierzi conturul corporal, ca te extinzi pana in cele mai indepartate colturi ale universului, desi universul n-are colturi :D si, atentie, respiri in felul urmator: inspiri pana nu mai poti, stai cu aerul pana nu mai poti, expiri pana nu mai poti si stai fara aer pana nu mai poti samd samd





-


2 comentarii:

  1. Draga Bogdan, articolul tau este de mare rafinament si bun simt si subscriu in totalitate venind cu o mica completare. Umanitatea ar putea dobandi rapid aceasta constiinta extinsa printr-un asa zis proces de "MOLIPSIRE", fiind vorba despre faptul ca fiind conectati toti la aceeasi sursa , la intreg, la UNUL, cu cat mai multi vor experimenta TREZIREA vor "molipsi" prin intermediul energiilor subtile ale constiintei universale, tot mai multi semeni pe principiul progresiei asfel ca la un momendat trezirea ar putea veni ca un val care vrand nevrand, rai sau buni, prosti sau destepti, se vor trezi. Problema e ca cei ce au orchestrat acesta limita cu parfum neosclavagist care se numeste democratie, nu dorm. Ba din contra sunt la curent cu tot ce misca si se intampla facand tot posibilul sa stopeze aceasta "TREZIRE" cu mjloace deloc ortodoxe cum ar fi: mesaje subliminale (radio, tv, masmedia), razboi nevazut chimical , biologic, fenomene naturale, fizice, electromagnetice, unde radio, (vezi HAARP), o adevarata Apocalipsa care in final daca vor constata ca au dat gres vor sterge tot de pe fata pamantului (atac nuclear). Ei stiu ce noi nu stim ca daca vor lansa un atac nuclear de natura deluviana (POTOP) nu vor distruge numai corpurile fizice ci si corpurile spirituale (SUFLETELE) astfel ca nimeni vreodata sa nu mai se poata reancarna si sa ii traga la raspundere sau sa initieze o noua iesire din matrix a noilor corpuri creeate care vor fi sclavii perfecti. In sprijinul acestui scenariu stau dovezile de necontestat al megaconstruciilor subterane de tip orase buncar, cu o thnologie de neinchipuit, unde au fost selectate si adunate toate semintele si embrioanele formelor de viata existente pe pamant si care sa ofere "ALESILOR" un adapost pe termen lung de sute de ani pana la decontaminarea suprafetei pamantului. ASTA DA APOCALIPSA: Ei stiu ce noi nu stim, ca daca se produce "TREZIREA" la nivel planetar, Pamantul "MAMA GHEEA" transcede intr-o noua dimensiune care ar fi minunata pentru umanitate dar ucigatoare pentru "EI". Din punct de vedere Spiritual universul este viu asa ca si noi suntem conectati la spiritul pamantului mama si fiecare din emotiile, trairile sentimentele gandurile noastre sun transmise Pamantului. Salvarea noastra prin trancederea intr-o alta dimensiune este defapt si trancederea Pamantului, asta fiind defapt misiunea noastra aici. Odata indeplinita aceasta misiune ne vom putea petrece in liniste, armonie si pace urmatoarele milenii evoluand spiritual in drumul spre ACASA. Marea si frumoasa arta e ca nava in care calatorim spre ACASA este planeta PAMANT

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Efectul Celei de-a O Suta Maimuţe a fost făcut cunoscut de către biologul Lyall Wattson, în cartea sa «Lifetide» (Cursul Vieţii), apărută în 1980. El a relatat cum primatologii japonezi care studiau maimuţele macac în mediul lor de viaţă, în anii ’50, au dat de un fenomen surprinzător.
      “Maimuţa japoneză, Macaca fuscata, a fost observată în mediul ei natural, timp de 30 de ani.
      “În 1952, pe insula Koshima, oamenii de ştiinţă au dat maimuţelor cartofi dulci, aruncându-i în nisip. Maimuţelor le-a plăcut gustul cartofilor dulci şi proaspeţi, însă murdăria de pe ei nu le-a plăcut.
      “O maimuţă în vârstă de 18 luni, numită Imo, a fost observată cum a putut rezolva problema, spălând cartofii într-un izvor din apropiere. A învăţat-o pe mama ei această şmecherie. Colegii ei de joacă au învăţat această nouă modalitate şi le-au învăţat şi ei pe mamele lor.
      “Această inovaţie culturală a fost preluată, rând pe rând, de către celelalte maimuţe, sub ochii cercetătorilor.
      “Între anii 1952 şi 1958 toate maimuţele tinere au învăţat să spele nisipul de pe cartofii dulci, ca să îi facă mai buni la gust.
      “Doar adulţii care şi-au imitat puii, au urmat această dezvoltare socială. Ceilalţi adulţi au continuat să mănânce cartofii dulci, murdari.
      “Apoi a început să se întâmple ceva. În toamna lui 1958, un anumit număr de maimuţe Koshima spălau cartofii dulci – numărul lor exact nu este cunoscut.
      “Să presupunem că, într-o dimineaţă, la răsăritul soarelui erau 99 de maimuţe pe insula Koshima, care au învăţat să-şi spele cartofii lor dulci.
      “Să presupunem, în continuare, că, mai târziu în acea dimineaţă, a o suta maimuţă a învăţat să spele cartofi.
      “Atunci s-a întâmplat!
      “Către seară, aproape toţi membrii cetei îşi spălau cartofii dulci, înainte de a-i mânca.
      “Energia adăugată de această a o suta maimuţă a creat cumva o breşă ideologică!
      “S-a observat însă ceva.
      “Un lucru extrem de surprinzător a fost că obiceiul spălării cartofilor dulci a trecut apoi peste mare.
      “Coloniile de maimuţe (sau oameni ) din alte insule şi comunitatea de maimuţe de pe insula principală de la Takasakiyama au început să-şi spele cartofii dulci.
      “Astfel, când un număr critic a achiziţionat o nouă cunoştinţă, această nouă cunoştinţă poate fi comunicată de la o minte la alta.
      “Chiar dacă numărul exact poate să varieze, acest fenomen al Celei de-a O Suta Maimuţe înseamnă că doar când un număr limitat cunoaşte o nouă modalitate, ea poate rămâne în proprietatea conştiinţelor acestor oameni.
      “Însă există un punct în care, dacă o singură persoană mai achiziţionează acea cunoştinţă, câmpul prinde atâta putere, încât această cunoştinţă poate fi preluată aproape de toată lumea!”
      Noul model de comportament s-a extins spre majoritatea, însă nu spre totalitatea maimuţelor. Maimuţele vârstnice, mai ales, au rămas credincioase modelelor vechi de comportament, rezistând schimbării. Când noul model de comportament a apărut, dintr-o dată, în comunităţile de maimuţe pe celelalte insule, doar câteva maimuţe pe acele insule au prins noua idee. Cele mai receptive la idei noi au început să imite noul comportament şi să demonstreze în faţa celor tineri şi impresionabili. Astfel, au început şi ei propria lor cale spre eventualul lor efect al celei de–a o suta maimuţe.
      Cum lucrează efectul celei de-a o suta maimuţe
      Mecanismul acestei transferări a ideilor lucrează în acelaşi fel pentru maimuţe, ca şi pentru celelalte fiinţe conştiente. Noi trăim într-o atmosferă de minte globală. Creierul uman primeşte şi transmite, în mod constant, imagini şi informaţii către şi de la atmosfera mentală în care suntem cufundaţi.
      Mintea globală, cunoscută şi sub denumirea dată de Jung, de “inconştient colectiv”, nu încetează să funcţioneze, din cauză că un număr mic de sceptici nu agreează efectele sale. Funcţionează la fel cum a funcţionat întotdeauna, pasând informaţia de la un individ la altul, pe baza frecvenţei lor comune de conştiinţă. Dacă maimuţele progresiste au avut o idee nouă, la fel au avut şi maimuţele progresiste de pe celelalte insule. Ele au rezonat pe aceeaşi frecvenţă a conştiinţei.



      Ștergere