Long time no see

La la mulți ani pe 2014! Iată-mă din nou la taste pe acest blog după o lună. S-au întâmplat multe în luna asta, atât de multe... A murit tata vinerea trecută, pe 17, iar asta m-a făcut să cunosc o nouă dimensiune a durerii, cu toate cunoștințele mele despre moarte și despre ce se întâmplă după. S-a stins după doi ani și ceva de boală și după 3 zile de nesomn și nemâncat în urma unui atac cardio respirator. Boala pe care o avea, Scleroza Laterală Amiotrofică, i-a redus progresiv capacitățile locomotorii, ceea ce a dus la atrofierea mușchilor membrelor și ulterior a mușchilor abdomenului și ulterior a mușchiului inimii. Reflexoterapia recomandată la Budapesta n-a produs rezultatul scontat. Nu mă așteptam. Nu mă așteptam nici să moară, deși de vreo doi ani o voce îmi tot șoptea asta din când în când, cumva să mă obișnuiesc cu ideea, iar în ultimele câteva zile dinaintea morții mi-a tot repetat-o intens. 

Anunțat de mătușă-mea, vineri seara am plecat cu ea la Comănești. Am ajuns pe la 1 noaptea la Biserica Sf. Spiridon în capela căreia i-a îi fusese depus corpul. L-am văzut în sicriu prin geamurile capelei, căci ușa fusese închisă la ora 11 spre indignarea familiei care venise să-l privegheze, și am pus pe pervaz o lumânare. Ciudate sentimente m-au cuprins..

Dis de dimineață m-am dus la capelă și l-am văzut de aproape. Inert, diafan, avea chipul liniștit, calm, ca după un lung drum sfârșit cu bine, în scriu. Așteptam să se miște, să spună ceva, să facă o grimasă, așteptam.. dar chipul îi era blocat în acea expresie calmă, împăcată. Frig era în capelă, după două trei ore de privegheat și primit condoleanțe din partea nenumăraților prieteni aveam picioarele sloi. Am plecat să mă încălzesc la mamaia..

M-am întors pe la trei când a venit preotul Maxim să-i cânte nu știu ce ritual. În timp ce-l cânta împreună cu dascălul lacrimile celor prezenți, adică mama, bunică-mea, mătușile șamd curgeau râu. Mă ardea în piept, simțeam pe nări ceva ca cenușa. Era o rugăciune de iertare a păcatelor și de primire în sferele superioare pe care vocile celor doi o făceau atât de lacrimogenă. După ritual m-am dus să comand o coroană la un magazin de pompe funebre. Am scris pe ea Dragoste eternă și Soția și fiul. M-am întors, am mai stat până s-a întunecat după care am plecat să mă încălzesc acasă la bloc. M-am întors pe la 6, fix după ce alt preot terminase același ritual care se face de trei ori, cică. Era plină capela, rude, prieteni, cunoștințe.. Frigul era sfâșietor, lumea intra, stătea, prezenta condoleanțe, aducea coroane, flori.. de la intelectuali până la găinari. Am stat până pe la 12 jumate după care am plecat căci capela, după cum spuneam, se închidea la 11.

A doua zi a fost înmormântarea. M-am dus de dimineață la capelă. Curtea bisericii era înțesată cu oameni, unii erau pentru slujbă, alții pentru înmormântare, alții pentru un botez, alții pentru un praznic.. Abia pe la 1 au venit preoții în capelă și-un început ritualul de înmormântare. Un cântec atât de zdrobitor. Durerea se citea pe fețele tuturor celor prezenți, iar în pieptul meu era fierbinte și-apăsătoare. După ce au ieșit preoții au intrat dricarii și-au ridicat sicriul. L-au scos afară, l-au pus pe laiță și peste cele 14 găleți cu față de masă, colac și bani, numite punți, l-au purtat până în fața bisericii. Acolo preoții au mai cântat ceva după care s-a intrat în biserică. Sicriul a fost așezat în fața altarului, noi, familia împrejur, lumea de la intrarea în biserică până la sicriu, preoții în fața altarului, dascălul în dreapta.. S-a cântat nu știu ce după care preotul Maxim și-a ținut discursul elogiator. Mai auzisem astfel de discursuri la moartea bunicului și-a tataiei tot acolo în urmă cu 16, respectiv 13 ani. Fan al romanului meu Nu-știu-câte-zile, a comparat viața tatei cu un film. M-a elogiat puțin și pe mine, a mai zis ce-a mai zis după care a încheiat. 

Ne-am luat rămas bun, cum ar veni, și-am făcut drumul spre groapa în care era îngropat și tataia. La groapă am vărsat, după ce a fost așezat sicriul înăuntru, vin și pământ peste el și-am plecat la un restaurant la praznic cu mama, familia și o grămadă de lume..

Ferice de tata că a scăpat de povara cărnii, că a scăpat din mormântul de carne căruia-i suntem prizonieri în acest plan