Corpul fizic este determinat şi coordonat de către o structură holografică energo-informaţională extraordinar de complexă.
Aşa cum un dispozitiv electronic are nevoie de o sursă de alimentare, tot aşa şi corpul uman are nevoie de o sursă specifică de alimentare. Nu vorbim doar de alimentarea din punct de vedere fizic (alimentele, apa, aerul etc.) ci şi de alimentarea din punct de vedere energetic De fapt, fiind atât de complex (faţă de orice supermaşinărie făcută de mâna omului), corpul omenesc are nevoie de mai multe surse de alimentare (de diferite tipuri). Dacă pentru un dispozitiv electronic, avem nevoie doar de o sursă simplă de alimentare (de regulă monofazată sau trifazată), pentru ca fiinţa umană să „funcţioneze” optim este nevoie mai mai multe „surse” de alimentare. Aceste surse de alimentare sunt centrele energetice, numite şi chakre energetice.
Primul centru energetic (muladhara) este „quatrofazat” (dispune de patru petale energetice), al doilea (swadhisthana) este „hexafazat” (dispune de şase petale energetice), al treilea (manipura) este „decafazat” (10 petale), centrul inimii (anahata) este „dodecafazat” (12 petale), cel al gâtului (vishuddha) are 16 „faze”, ajna are doua „faze” principale şi fiecare dintre ele alte 48 de „faze secundare”, iar ultimul are aproape 1000 de „faze”. Aceste „faze” sunt date de către petalele centrului energetic. De fapt, ele sunt ca nişte membrane vibratorii care dau o anumită caracteristică energiei universale (prana), adică o modulează într-o anumită formă. Este asemănător cu modulaţia energiei electro-magnetice a undelor radio-tv, astfel că fiecare centru energetic, şi în particular fiecare „petală” aferentă, are rolul de-a da o caracteristică specifică (modulaţie). Prin urmare, la fel cum modulaţiile electro-magnetice ale undelor radio-tv au anumite frecvenţe, amplitudini, caracteristici etc., la fel, centrele energetice vor modula cu diferite frecvenţe, amplitudini, şi alte caracteristici, prana. Aşadar, centrele energetice principale modulează energia universala (prana) în fluxuri energetice vitale, care sunt dispuse de-alungul unui canal energetic central, numit Sushumna, şi care se află în partea mediană a corpului.
Petalele fiecărui centru energetic au o dispunere geometrică oarecum asemănătoare florii lotus, de aceea ele se mai numesc şi lotuşi energetici (în special în orient). Uneori, se mai foloseşte denumirea de con energetic. Primul centru (muladhara) şi ultimul (sahasrara) au o singură deschidere conică (prima spre pământ şi ultima spre cer), restul chakrelor au deschideri atât în faţă cât şi în spate.
Deschiderile din spate sunt dispuse de-alungul coloanei vertebrale iar cele din faţă sunt dispuse la distanţa diametral opusă faţă de centrul median al corpului. Deschiderile din spate formează circuitul pasiv iar cel din faţă formează circuitul activ. Circuitul pasiv are o dominanţă magnetică iar cel activ are o dominanţă electrică.
Circuitul din spate (pasiv), dominant magnetic, este determinat de caracteristicile genetice (şi implicit de karmă), fiind destul de greu de influenţat din exterior (de obicei prin diverse traumatisme); este cel care asigură buna funcţionare a sistemelor autonome, adică energetica funcţiilor vitale şi a sistemului nervos central (măduva spinării şi creier). Toate chakrele din spate au atât deschiderea cât şi activările prestabilite. Circuitul energetic pasiv este influenţat direct de către matricea informaţională.
Circuitul din faţă (activ), dominant electric, este determinat doar parţial de către genetică şi karmă. Spre deosebire de circuitul din spate (pasiv), cel din faţă poate fi supus unor influenţe directe. Aceste influenţe ţin de dinamica energetică şi psiho-mentală a omului, prin urmare centrele energetice pot fi activate, deviate, alterate sau chiar blocate de către diverse acţiuni, care sunt, fie de ordin fizic (alimentaţie, sex, sedentarism, efort etc.), fie psihoemoţional (stări, dispoziţii, atitudini, etc.).
Centrele energetice principale (chakrele), alături de circuitele aferente lor, constituie aşadar structura dinamică a fiinţei umane. Aceste centre energetice nu influenţează doar partea fizică (prin intermediul corespondenţelor fizice) şi energetică, ci toate corpurile subtile. Ele pătrund prin toate cele şapte corpuri, precum o carte este străpunsă de sfoara ce o leagă. Desigur, aceasta este o exprimare simplistă, căci în realitate aceste „străpungeri” sunt specifice pentru fiecare corp subtil în parte.
În corpul fizic, centrele energetice iau forma diferitelor glande, după cum urmează: muladhara – glandele sexuale, swadhisthana – glandele suprarenale, manipura – pancreasul şi splina, anahata – glanda timus, vishuddha – glanda tiroidă, ajna – glanda pituitară, sahasrara – glanda pineală. Toate aceste glande formează sistemul endocrin şi el coordonează buna funcţionare a organismului. Sistemul nervos (sistemul nervos central, sistemul nervos periferic, sistemul nervos vegetativ) este cel care comandă şi coordonează descărcările hormonale în corpul fizic, contribuind astfel la optima funcţionare a corpului fizic.
Structura scheletală a sistemului energetic este formată din trei canale energetice.
Sushumna este canalul energetic central, situat în zona mediană a corpului; este canalul prin care toate centrele energetice formează o „magistrală energetică” comună.
Canalele Ida şi Pingala sunt situate în stânga respectiv dreapta canalului principal, având un rol reglator în sistemului energetic de ansamblu. Ele modulează energia primită prin respiraţie, astfel că nara stângă este asociată cu Ida iar cea dreaptă cu Pingala. Ida este canalul ying, feminin, lunar, iar Pingala este yang, masculin, solar. Acestea vin ca o completare a canalului central Sushumna, având rolul, pe de-o parte, de-a da alte caracteristici (suplimentare) modulaţiilor pranice, conform necesităţilor energetice, iar pe de altă parte au rolul de liant energetic pentru alte centre energetice secundare.
Corpul fizic este o extensie a corpului energetic, o coborâre a vibraţiei sale. Unii clarvăzători au reuşit să vizualizeze aceste centre energetice, dispunerea lor, cromatica, forma, precum şi circuitele pe care acestea le formează. Au fost identificate 12 meridiane principale, corespunzător organelor interne (inimă, ficat, pancreas rinichi, plămâni, intestinul subţire, intestinul gros, splina, vezica biliară, vezica urinară, meridianul trei focare) şi alte câteva sute de meridiane secundare, urmate de mii de alte meridiane terţiare şi tot aşa, până la nivel de celulă. Matricea energo-informaţională este cea care diferenţiază fluxurile energetice de bază (ale chakrelor principale), atât pentru diversele organe interne cât şi pentru procesele metabolice, de regenerare etc.
Primele elemente ale corpului energetic au fost descoperite (de fapt redescoperite) de către anticii chinezi. Aceştia au asociat diversele caracteristici ale pielii (sensibilitate, umezeală, rigiditate etc.) cu anumite afecţiuni, reuşind în timp să construiască o hartă a zonelor pielii care pot influenţa anumite organe. De fapt este vorba de influenţarea anumitor fluxuri energetice de-a lungul organului dermic, care sunt în legătură cu organele interne.
Chinezii au numit această energie „chi”, indienii şi tibetanii au numit-o „prana”. Această energie se găseşte peste tot în Univers, în aer, apă, materie, chiar şi în vidul cosmic.
La început anticii chinezi foloseau pietrele ascuţite pentru a activa punctele identificate ca având legătură cu organul afectat, iar mai apoi, s-au folosit acele (observându-se efecte mai puternice). O astfel de hartă antică, în care sunt identificate anumite trasee energetice vitale şi punctele lor aferente, este în figura de mai jos.
Astfel, s-au dezvoltat tehnici extrem de eficiente de reechilibrare energetică ale diferitelor organe, prin acţionarea mecanică (masaj, presopunctură, acupunctură), electrică (electro-acupunctură), bioenergetică.
De asemenea, s-au identificat puncte reflexogene specifice ale diferitelor organe interne şi în alte zone, cum ar fi palmele, tălpile picioarelor, lobii urechilor, irisul ochiului, buzele.
În decursul timpului, metodele de influenţare a fluxurilor de energie vitală s-au diversificat şi perfecţionat. Metoda cea mai la îndemână este masajul şi presopunctura.
Masajul este o metodă simplă şi la îndemână oricui, şi nu există contraindicaţii sau efecte secundare. Nu numai fluxul sanguin şi limfatic este pus în mişcare dar şi alte fluxuri energetice care acţionează în interiorul corpului. Masajul ajută foarte mult şi la eliberarea unor tensiuni latente din corp, precum şi la eliberarea toxinelor.
În figurile de mai jos sunt identificate zonele reflexogene ale organelor interne din palme şi tălpi.
Masarea zonelor corespunzătoare organelor interne (zonele reflexogene din tălpi sau palme) determină energizarea unor chakre secundare care au o legătură energetică cu acestea, şi astfel contribuie indirect la buna funcţionare a lor.
O metodă foarte eficientă, pentru reechilibrarea energetică generală, este plimbatul cu tălpile goale pe pământ. Fie că este vorba de plimbatul în pădure, ori pe nisip sau pe iarba udă de rouă (cea mai eficientă), zonele reflexogene sunt foarte bine energizate şi acest lucru se reflectă şi asupra stării generale de sănătate.
O altă metodă deosebit de eficientă pentru reechilibrare energetică, şi nu numai, este alternarea duşului cald cu cel rece. În acest caz, se reechilibrează şi se activează majoritatea fluxurilor energetice care traversează organul dermic. Această metodă ajută nu numai la reechilibrarea energetică a organismului ci şi la dobândirea unui tonus general bun; de asemenea îmbunătăţeşte considerabil rezistenţa organismului în faţa bolilor diverse. Este recomandabil ca pentru început, diferenţa de temperatură să fie mai mică, urmând ca în timp diferenţa de temperatură să crească.
Dacă metoda descrisă mai sus nu este tolerată de organism, atunci se poate folosi alternaţa cald-rece acţionând doar asupra palmelor şi tălpilor. Este recomandat, în acest caz, să se dizolve sare grunjoasă în apa fierbinte.
Toate aceste metode sunt foarte eficiente în reechilibrări uşoare ale circuitelor şi meridianelor energetice. Aceste tehnici însă nu pot reechilibra energetic un corp care este supus unor influenţe mai puternice pe timp îndelungat, cum ar fi un regim de viaţă foarte dezordonat, alimentaţie denaturată şi preponderent carnivoră, medii toxice (poluare, radiaţii etc), excese sexuale, oboseală cronică (muncă excesivă, nopţi nedormite), stres, alcool, fumat, droguri etc.
Muladhara – are 4 petale receptoare; este situată în zona dintre anus şi organul sexual. Are un singur con energetic cu baza spre pământ şi vârful în sus. Cele patru petale reprezintă aspectul grosier al elementului pământ (lut, piatră, metal, lemn) în corpul uman (oase, muşchi, organe, tegumente, cartilaje etc). Cele patru „petale” formează câte un circuit separat, pentru fiecare corp în parte. Aceasta nu presupune neapărat că cele patru nadisuri (circuite energetice) influenţează numai părţile solide ale corpului omenesc. Cele patru „petale” sunt de fapt nişte membrane energetice vibratorii care preiau prana din exterior şi o modulează în funcţie de nevoile energetice ale omului. Simbolul geometric asociat acestei chakre este pătratul (reprezentarea bidimensională) sau cubul (reprezentarea tridimensională).
„Petala” lut (tărână, clisă etc.) are rolul de-a asigura prezervarea şi coeziunea bio-chimică a elementelor constitutive corpului.
„Petala” piatră are rolul de-a modula energiile necesare în procesul de asimilare şi transformare.
„Petala” metal asigură rezervele bio-energetice dar şi energia necesară în procesele de apărare şi de adaptare.
„Petala” lemn modulează energiile necesare procesului de creştere şi regenerare. Acestea sunt influenţele pe care această chakră le are asupra corpului fizic.
Asupra corpului energetic, muladhara asigură vitalitatea, forţa, prospeţimea, stabilitatea.
Asupra corpului emoţional, această chakră determină o stare de siguranţă din punct de vedere fizic, senzaţia de echilibru, de stabilitate, încrederea în forţele proprii, stabilitatea şi încrederea în grupul din careface parte individul.
Asupra corpului mental, funcţionarea corectă a acestei chakre determină simţul echilibrului precum şi claritatea în perceperea aspectului material.
Asupra corpului cauzal, acest centru energetic asigură fundamentul oricărui proces, rădăcina fiecărei acţiuni, este forţa motoare oricărui ciclu evolutiv.
Caracteristici:
- Denumire: Muladhara
- Simbol: pătrat sau cub
- Culoare: galben, roşu
- Localizare: între anus şi sex
- Aspecte primare: supravieţuire, stabilitate, acceptare, conservare, frică, agresiune.
- Uleiuri activatoare: paciuli, cedru, santal,
- Cristale: agat, onix, hematit, turmalin, cuarţul cenuşiu, coralul roşu.
- Planete: Marte, Pluto, Saturn
- Zodii: Berbec, Taur, Scorpion, Capricorn
- Mantră: LAM
- Simţ: miros
- Capacităţi: stabilitate, împământare, prosperitate, încredere, sănătate.
- Perioada de dezvoltare: intrauterină
- Aspectul negativ: frica
- Elementul: pământ
- Organe fizice: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul excretor
- Glande: gonadele (barbati), ovare (femei)
- Exces: lene, oboseală, monotonie, obezitate, pofta exagerată de mâncare, rigiditate, zgârcenie, rezistenţă mărită la schimbare, insecuritate materială.
- Deficit: frică, nelinişte, indisciplină, sărăcie, lipsă de organizare.
- Echilibrat: sănătate, vitalitate, bună împământare, siguranţă, încredere, stabilitate, prosperitate.
- Disfuncţii fizice: probleme la nivelul aparatului excretor (anus, colon, vezică), al sistemului osos, dar şi un sistem imunitar slab, depunere de ţesut adipos, calculi, diverse excrescenţe.
- Dependenţe: mâncare, jocuri de noroc, dependenţa de muncă (workaholic), dependenţa de cumpărături (shopping).
- Traume: abandonul, traume de la naştere, legături slabe cu părinţii, abuzuri fizice (bătăi, maltratări), foamete.
- Activare: masaj, jogging, hatha-yoga, arte marţiale
Curăţarea acestui centru energetic se poate face ori de către un maestru, ori folosind diferite tehnici. Este mult mai indicat să se facă autocurăţarea şi autoenergizarea deoarece, în primul caz, se poate instala în timp dependenţa faţă de maestru. Din păcate sunt şi „maeştrii” care au decăzut destul de mult, datorită exacerbării ego-ului, şi care fac totul pentru a determina dependenţa psiho-mentală şi chiar energetică a discipolilor săi. Pentru a se evita aceste capcane, care nu sunt percepute de discipolii mai puţin pregătiţi, este recomandat să facem autocurăţarea.
Muladhara se poate curăţa foarte bine vizualizând simbolul asociat acestei chakre din figura de mai jos.
Se va trasa mental simbolul (culoarea să fie roşu aprins) şi se va vizualiza acest simbol ca radiind puternic, ca şi cum ar fi un filament de bec de culoare roşie. Vom vizualiza cum lumina roşie ne inundă tot corpul fizic. Ne vom lăsa îmbibaţi de această lumină roşie şi o vom lăsa să pătrundă în tot corpul, vizualizând cum fiecare organ în parte este impregnat de lumina roşie de la acest simbol. În acelaşi timp atenţia va fi focalizată în zona centrului muladhara (între anus şi organul sexual). Vizualizarea trebuie să ţină minim două minute dar nu trebuie să depăşească 10 minute.
O altă modalitate de a curăţa acest centru energetic este de-a vizualiza un jet puternic de lumină albă venind din pământ şi care acţionează purificator asupra zonei dintre anus şi aparatul genital. Această modalitate de curăţare este şi mai eficientă dacă vizualizării se adaugă recitarea mentală a mantrei LAM (accent pe A şi pe M), având tonalitatea notei muzicale Do.
Pentru energizarea muladharei se pot folosi aceleaşi metode ca cele de mai sus, doar cromatica va fi diferită. Astfel, pentru energizare vom folosi culoarea galben argilos sau o nuanţă de maro deschis (culoarea grâului, fânului, nisipului). Aceasta este culoarea în care apare muladhara în iconografia indiană şi tibetană.
În trecutul îndepărtat nu era nevoie de curăţare ci numai de energizare, prin urmare clarvăzătorii acelor vremuri percepeau culoarea galben argilos pentru primul centru energetic. Aceasta este şi culoarea generală pământului, având în vedere că în alcătuirea scoarţei terestre avem aproape 30% siliciu. În realitate, fiecare centru energetic poate prezenta diferite nuanţe de culoare, în funcţie de starea de vitalitate, deschidere, dispoziţie, necesitate etc. Prin urmare, într-o societate cum era cea a Indiei de acum câteva mii de ani, era normal ca chakrele să prezinte o cromatică diferită faţă de cea a omului occidental din zilele noastre. Datorită stilului simplu de viaţă, şi foarte apropiat de natură, clarvăzătorii vremii percepeau cromatica chakrelor destul de diferit faţă de acum, (chakra muladhara era percepută ca fiind deci de culoare galben argilos, svadhisthana era percepută în nuanţă argintie, manipura rosie etc.), însă acum, datorită vieţii trepidante şi a stilului de viaţă specific societăţii industrial-informaţionale, energetica fiinţei umane s-a schimbat destul de mult. Prin urmare acum se percep culorile spectrului luminii ca fiind dominante în cromatica chakrelor. Şi, oricum, cromatica lor nu este foarte importantă. Mai important este să se lucreze pentru deschiderea lor, căci odată început procesul de deschidere, automat centrul energetic se va curăţa şi energiza în mod optim.
Spre deosebire de curăţare şi energizare, deschiderea şi activarea se realizează numai din interior şi acest lucru implică declanşarea unor vibraţii specifice care apar şi se manifestă ca urmare a unor schimbări fundamentale. Aceste schimbări privesc modul nostru de viaţă, atât în ceea ce priveşte relaţia cu noi înşine cât şi cu privire la relaţia noastră cu exteriorul (alte persoane sau în relaţia cu mediul).
Deschiderea începe cu un impuls lăuntric către evoluţie, către schimbare. Acest impuls poate apărea ca urmare a unui eveniment deosebit, ca urmare a practicii meditaţiei profunde, a întâlnirii cu un maestru veritabil, sau poate apărea chiar datorită unui eveniment neplacut. Deschiderea (datorată impulsului) face o conexiune cu planul cauzal (numit şi planul lui Dumnezeu) şi ulterior, datorită fenomenului de rezonanţă, apare o convergenţă între fiinţa interioară şi planurile superioare de manifestare, declanşându-se astfel procesul de evoluţie spirituală.
Activarea presupune începerea drumului către evoluţia spirituală. Chiar dacă impulsul a fost foarte puternic şi s-a reuşit o deschidere reală a centrului energetic, nu este totuşi îndeajuns pentru a parcurge paşi în evoluţia spirituală. Deschiderea este necesară dar nu şi suficientă, în sensul că dacă nu se urmează o cale spirituală, atunci deschiderea chakrei va fi doar de scurtă durată iar energia acumulată la deschidere se va pierde. Se cunosc destule cazuri ale „ridicării energiei kundalini” percepute de mulţi practicanţi a unei căi spirituale. Astfel de situaţii apar în special în şcolile şi sistemele spirituale foarte puternice, cum este de exemplu sistemul yoga. Aceştia nicidecum nu şi-au ridicat energia kundalini ci numai s-au „uşurat” de energia primită ca urmare a deschiderii muladharei. Senzaţia pe care unii o percep ca urmare a „ridicării kundalini” este de fapt descărcarea energiei primite datorită unei situaţii (impuls enrgetic primit printr-o iniţiere) şi se poate simţi ca o vibraţie foarte puternică de-alungul coloanei vertebrale. Aceste vibraţii pot fi însoţite de ameţeli, halucinaţii, diferite senzaţii sau chiar pierderi ale cunoştinţei.
Aşadar aceste descărcări pot fi periculoase, atât pentru sănătatea corpului fizic, cât mai ales pentru sănătatea psiho-mentală. Sunt din ce în ce mai dese cazurile când energia primită pentru deschiderea muladharei poate activa alte trasee decât cele normale, astfel că persoane nepregătite pot ajunge să se considere întruparea unor divinităţi (Maytreia, Iisus Christos, Buddha), sau diferite personaje istorice, ori eroi din mitologiile diverse, şi simt o nevoie acută de a-i "salva" pe ceilalţi, deşi ei ar fi primii care ar avea nevoie de ajutor. (este cunoscut ca sindromul Mesia). Este foarte important să ţinem cont de echilibru şi armonie în tot ceea ce facem, mai ales că în aceste vremuri, datorită reactivării unor centre energetice de pe pământ şi din sistemul solar, energia subtilă care poate fi accesată devine din ce în ce mai activă şi mai puternică, prin urmare astfel de devieri de la armonie şi unitate pot cauza foarte multe probleme pe toate planurile de manifestare.
Activarea presupune aşadar formarea unor circuite energetice subtile care înconjoară întreaga fiinţă. Aceste circuite subtile se formează numai prin parcurgerea unei căi spirituale, presupunând angrenarea cu totul (toate planurile fiinţei) la acest drum, şi de regulă se va face pe tot parcursul vieţii (ba chiar şi dincolo de ea).
Energia kundalini este de fapt energia vieţii, şi ea se activează de la sine când apar condiţiile optime, adică atunci când toate chakrele sunt deschise şi activate. Când este ridicată, această energie va schimba totalmente viaţa persoanei. Totul se va schimba! Va fi ca o dezvoltare pe toate planurile, ca o înflorire multilaterală a fiinţei!
Muladhara se deschide armonios şi se activează când ştim ceea ce vrem de la noi şi de la viaţă, când suntem siguri atât de drumul nostru (este clar conturat) cît şi de rolul avut, când avem relaţii armonioase cu natura şi cu cei din jurul nostru (familie, grup, naţiune), când dispar dezacordurile dintre ceea ce vorbim, ceea ce facem şi ceea ce gândim, deci când suntem una în gând, cuvânt, faptă; când nu mai răspundem la rău cu rău ci dimpotrivă.
Simbolistica extraordinar de sugestivă din reprezentarea de mai jos sugerează modalităţile prin care muladhara se poate deschide în deplină armonie şi plinătate. Aceste reprezentări sunt chei subtile pentru atingerea luminii interioare dar şi căi tainice prin care putem regăsi echilibrul şi armonia dintre noi şi tot ceea ce ne înconjoară.
S-a spus că aceste imagini sunt direct inspirate de către zei (fiinţe foarte evoluate, responsabile de evoluţia şi bunul mers al omenirii) şi s-au păstrat prin cultura orientală (în special cea indiana şi tibetană). Chiar dacă se pot observa anumite influenţe zonale (expresii faciale, haine, bijuterii) aceste simboluri sunt universal valabile. Fiecărei chakre s-a asociat o divinitate (Brahma, Vishnu, Shiva) precum şi energiile specifice lor (Shakti). Fiecare divinitate are o serie de caracteristici simbolice specifice.
Aceste imagini reprezintă un limbaj bidimensional complex, în care informaţia este comprimată şi codificată în imagini (nu degeaba se spune că o imagine conţine o mie de cuvinte).
Muladhara este reprezentată de Ganesha, Brahma şi Dakini Shakti. Brahma face parte din trinitatea divina indiană, alături de Vishnu şi Shiva. Dakini este energia lui Brahma. Ganesha este considerat fiul lui lui Shiva si Parvati (mama divină), acestea fiind reprezentările masculin şi feminin ale Creatorului. Ganesha este o figură deosebit de populară în Orient, şi în special în India, imaginea sa găsindu-se atât în casele celor săraci cât şi într-ale bogaţilor precum şi în sediile diverselor firme sau instituţii. Elefantul (Airavata) îl asistă pe Ganesha, acesta este considerat ca fiind vârful ierarhiei din regnul animal, datorită mărimii, forţei şi mai ales calmului său. Se observă că elefantul are şapte trompe (simţul asociat muladharei este mirosul), câte una pentru fiecare corp în parte (având culorile spectrului luminii). În unele reprezentări apare cu cinci trompe. Aşadar centrul muladhara asigura forţa vitală pentru toate corpurile subtile, nu numai pentru corpul energetic.
Ganesha este reprezentat ca având un abdomen dezvoltat, un singur corn şi patru braţe. Cu toate că pentru un occidental nu pare a fi o fiinţă foarte agreabilă din punct de vedere fizic, Ganesha este de fapt imaginea unui simbol extrem de sugestiv. Abdomenul dezvoltat simbolizează bogaţia, abundenţa, plinătatea aspectului material dar şi din punct de vedere energetic, afectiv, mental şi spiritual, fiind venerat atât ca zeu al oricărui început cât şi ca zeu al înţelepciunii şi al artelor. (chiar Buddha este prezentat în multe zone ca având abdomenul dezvoltat). Ganesha este asociat cu începutul oricărei activităţi, fie că este vorba de activităţi legate de aspectul material, mental sau spiritual. Legat de singurul corn, circulă foarte multe legende dar este foarte probabil ca unicul corn să reprezinte arhetipul sacrificiului (sacrificiul aspectelor inferioare pentru a face loc aspectelor superioare), precum şi capacitatea de transcendere a dualităţii. Unicornul (inorogul) din legendele tuturor popoarelor, este corespondentul lui Ganesha din punct de vedere arhetipal.
În fundal avem reprezentarea lui Brahma, având patru feţe şi patru braţe. Braţele de jos simbolizează relaţia noastră cu exteriorul şi partea materială, iar braţele de sus, relaţia cu noi înşine din zona psihoemoţională. Se întâlnesc şi reprezentări în care braţele sunt înversate în oglindă.
Cele patru feţe simbolizează privirea simultană în cele patru direcţii cardinale, privirea ermetică (sus, jos, înăuntru, afară), deci este vorba de toate unghiurile de percepţie.
În unul din braţe ţine un sul-pergament, reprezentând de regulă scripturile sfinte sau învăţăturile vreunui curent religios. Toate religiile lumii au astfel de scripturi. Creştinii au Biblia (Noul Testament dar şi Vechiul Testament) şi învăţăturile primilor creştini (se găsesc mai ales în Filocalia), indienii au mai multe astfel de scrieri: Dammaphadda (învăţăturile lui Buddha), Vedele, Upanişadele, Baghavad-Gita, chinezii au şi ei multe învăţături ale înaintaşilor lor: Confucius, Lao Tze etc., evreii au Tora, Cabala, Zoharul, musulmanii au Coranul etc. Toate aceste scrieri religioase sunt divin inspirate şi conţin învăţături valoroase, prin care omul poate fi îndrumat în viaţa sa. Toate aceste învăţături nu trebuiesc doar cunoscute ci şi aplicate. Absolut toate învăţăturile şi textele religioase au în comun codul moral (atât personal cât şi social). Nici legile lui Moise, nici sutrele lui Mahomed, nici Yama şi Niyama ale indienilor şi practicanţilor yoga nu au învăţături care să vină în contradicţie (mă refer la textele originale şi nu la adăugirile cu substrat politico-dogmatic).
În alt braţ ţine un vas în care se află nectarul vieţii, simbolizând fluidul vital dătător de viaţă veşnică. Fluidul vital este reprezentat pe partea fizică de sânge şi limfă, iar pe partea energetică de către fluxurile corpului eteric. Alimentaţia naturală, respiraţia corectă, dinamica (sportul, hatha-yoga, qi-gong, tai-chi etc.) sunt cele care asigură o vitalitate puternică, absolut necesară pentru a merge mai departe pe calea evoluţiei spirituale. Vitalitatea corpului fizic este primul pas pentru rafinarea nectarului vieţii. Cei care cred că acest nectar este primit de undeva de afară, cadou de la vreun zeu, sau este făcut din poţiuni „magice” de plante, dătătoare de viaţă veşnică, se înşeală amarnic.
Aşadar, primul pas este curăţarea sângelui (şi implicit a limfei) şi acest lucru se face printr-o alimentaţie curată, naturală, singura de altfel care poate asigura atât necesarul de vitamine cât şi necesarul de materie vitală (enzimele). Apoi este necesar să avem din ce în ce mai des contacte cu energiile pământului, locuind (dacă este posibil) ori vizitând cât mai des zonele cu o energetică naturală deosebită. În acest fel se reuşeşte deschiderea şi activarea unor circuite energetice care deocamdată, ori sunt latente, ori funcţionează dizarmonios în om. Acestea asigură o hrană energetică subtilă necesară depăşirii propriei condiţii limitate şi pentru procesul de evoluţie spirituală.
Când primul pas este realizat (curăţarea sângelui şi a limfei), urmează hrana elementală subtilă. Băile de soare asigură hrana subtilă a elementului foc, băile la mare, ocean, râu, lac etc. asigură hrana subtilă e elementului apă, muntele este cel mai indicat pentru a accesa hrana subtilă a elementului pământ, respiraţia conştientă (de preferat în mijlocul pădurii sau la munte) asigură elementul aer. Este ideal dacă s-ar pretece mult timp într-o zonă care să ofere toate aceste elemente. Sunt de preferat zonele geografice apropiate lcoului în care se vieţuieşte, deoarece există o convergenţă energetică datorită locului de naştere şi de dezvoltare. La noi în ţară sunt destul de multe astfel de zone în care avem atât munte, cât şi aer curat, apă (lacuri, răuri, izvoare). Totuşi, trebuie reţinut faptul hrana de tip elemental nu se poate asimila decât foarte puţin, dacă primul pas nu este bine realizat. Alimentaţia sănătoasă determină o decongestionare a unor circuite energetice subtile, absolut necesare pentru a trece la al doilea tip de hrană. Se va observa că după ce s-a trecut la hrana de tip elemental, nevoile de hrană solidă vor scădea cam la jumătate.
După ce s-a realizat şi acest fel de rafinare a fluidului vital, se poate trece la accesarea altor energii, mai subtile dar şi mai puternice din punct de vedere vibraţional. Va urma hrana de tip pranic. În acest sens, se vor activa şi mai puternic circuitele Ida şi Pingala iar prana din procesul respiraţiei va fi şi mai mult asimilată. De asemenea energia pranică acumulată prin piele (prin procesul de respiraţie al pielii) va fi mult mai mare decât de obicei. Când şi circuitele pranice subtile vor fi activate, necesarul de hrană solidă va scădea la un sfert din cât este în mod „normal” (cei care au ajuns la acest nivel au renunţat la hrana solidă, consumând mai mult hrană lichidă, din mixarea fructelor şi legumelor).
În al treilea braţ ţine o floare de lotus, simbolizând puritatea şi perfecţiunea. Asemenea lotusului care înfloreşte într-o mlaştină murdară, la fel, un suflet purificat va străluci într-un mediu impur. Este imperios necesar să avem în vedere continua „curăţare” a sufletului de către ataşamentele faţă de materie. Nu este un proces uşor şi nici nu se face repede. Este într-adevăr un drum destul de lung şi anevoios căci ataşamentele faţă de materie sunt foarte puternice iar acestea sunt cele care stau în calea strălucirii sufletului.
Aşadar, vom avea în vedere să identificăm legăturile noastre cu materia. Este un proces în care trebuie să fim sinceri cu noi înşine. Cu timpul, vom realiza că de fapt nevoia noastră de lucruri materiale nu înseamnă altceva decât încercarea de-a suplini nevoi imaginare legate de siguranţă, stabilitate, încredere etc. Toate aceste ataşamente faţă de materie au ca substrat teama, sub diferitele ei aspecte.
În al patrulea braţ se observă palma desfăcută (abhaya mudra); este gestul prin care teama este dispersată. Teama este cel mai mare obstacol din calea evoluţiei spirituale şi poate lua forma nesiguranţei, incertitudinii, pericolului etc. Teama se află la baza tuturor emoţiilor negative. Teama se ramifică într-o multitudine de alte temeri. Fiecare dintre noi ne confruntăm cu forme diverse ale acestui „demon” care este principalul obstacol în calea transformării şi devenirii noastre.
Temerile legate de aspectul material sunt extrem de puternice şi de asemenea sunt foarte multe. De exemplu avem:
- temeri legate de acţiunea materiei: teama de cutremure, de alunecări de teren, de surpare, de cădere etc.
- temeri legate de siguranţa şi integritatea personală: teama de lovire, tăiere, teama de julire, înţepare, rupere, strivire etc.
- temeri legate de lipsa materiei: teama de sărăcie, de posibila pierdere a materiei deja avute (teama de pierdere a banilor, a averii, a casei, a bunurilor etc).
- temeri legate de buna funcţionare a materiei (a diverselor obiecte sau utilaje), teama de mijloacele de transport (maşini, avioane etc.), teama de utilaje diverse.
- temeri legate de relaţia cu grupul (familie, prieteni, şcoală, loc de muncă, societate etc.): teama de pierdere a partenerului, familiei, prietenilor, teama de şomaj, teama de izolare faţă de grup (familie, anturaj, localitate, ţară).
- temeri legate de ierharhia grupului: teama de şefi, teama de autorităţile guvernamentale (poliţie, fisc, servicii secrete) etc.
Acestea sunt doar câteva temeri care menţin muladhara parţial închisă dar mai sunt şi multe alte temeri asociate acestora. Toate acestea temeri trebuiesc înfruntate şi apoi analizate, pentru a se deconspira caracterul lor profund nesănătos în ceea ce ne priveşte. Tocmai aceste temeri sunt cele care ne ţin înlănţuiţi în materie şi care ne fac să credem că materia este cea care ne domină când de fapt noi suntem cei care dominăm materia.
Dakini Shakti (energia lui Brahma) are de asemenea patru braţe:
Într-unul din braţe ţine un craniu, simbolizând plasarea conştienţei deasupra ciclului vieţii şi al morţii, simbolizând caracterul efemer (maya) al corpului fizic şi al materiei în general. Stânga este asociată cu primirea, recepţia, prin urmare craniul simbolizează, în acest caz, conştientizarea corpului spiritual moştenit din vieţile anterioare (talente, aptitudini, virtuţi, capacităţi, puteri înnăscute etc.) care sunt deasupra oricăror valori materiale schimbătoare şi efemere. Acestea sunt cele care ne apropie de valorile superioare şi nicidecum materia. Nu degeaba Iisus a spus: „căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi toate celelalte vă vor fi date voua pe deasupra”. Împărăţia cerului se atinge numai prin descoperirea valorilor spirituale.
În alt braţ ţine o sabie, simbolizând voinţa, hotărârea, determinarea în lupta împotriva obstacolelor de tot felul care apar de regulă în evoluţia spirituală. În procesul de evoluţie, întotdeauna se vor ivi tot felul de dificultăţi, greutăţi, obstacole iar acestea sunt probele prin care sufletul reuşeste să se plaseze deasupra materiei, condiţionărilor, ataşamentelor etc.
Voinţa este virtutea care se află la baza oricărui traseu spiritual autentic. Fără voinţă nimic nu este posibil. Voinţa este o calitate spirituală aproape la fel de importantă şi de puternică precum iubirea. Iubirea poate fi acoperită de diversele temeri din noi, iar voinţa poate fi neutralizată de lene, delăsare, incertitudine, oscilaţie.
În al treilea braţ ţine tridentul care simbolizează creaţia, evoluţia şi distrugerea. Cel care adopta calea evoluţiei spirituale trebuie să înţeleagă că nimeni şi nimic nu rămâne la fel, că tot ceea ce este creat şi are formă este supus legilor universale, prin urmare toate vor avea un început, o evoluţie şi un sfârşit. Nimic din ce este material nu se poate sustrage acestor legi. Sunt legi universale şi absolut nimeni nu este de-asupra lor! Nici cel mai mare dintre zeii cunoscuţi de omenire nu se poate sustrage legilor universale. Lao Tze (Tzi) spunea în Tao Te Ching despre Lege (el o numea Calea Tao): „... nu ştiu cum a fost creată, pare că a existat înainte de Creator.” Oricum, speculaţiile legate de Creator, Lege, Cale (oul sau găina) nu-şi au rostul.
Deci, dacă omul este foarte ataşat de materie, tridentul poate fi înfricoşător, deoarece moartea îi produce o teamă extrem de puternică, mai ales dacă a trecut de o anumită vârstă. Cel care este ataşat de materie, se identifică mai mult cu corpul fizic şi acest corp fizic nu este ocolit de acţiunea tridentului. Doar prin depăşirea identificării cu materia, cu acest corp fizic muritor, omul descoperă că de fapt distrugerea ia formatransformării. Transformarea nu este nicidecum distrugere, ci pur şi simplu se trece la o altă formă, este vorba deci de procesul de continuitate.
În cel de-al patrulea braţ ţine un scut, simbolizând atitudinea faţă de tot ceea ce înseamnă stricat, impur, nefolositor sau care constituie un balast în relaţia noastră cu materia (viciile diverse, anturajele nocive, ambiţiile deşarte, dependenţele de aspectul material, dorinţele legate de acumularea materială etc).
Iată aşadar cât de multe sunt de făcut pentru deschiderea muladharei! Nimeni din afară nu poate face acest lucru pentru noi. Niciun maestru şi nici măcar divinitatea! Putem primi sprijin şi ajutor, ba chiar putem primi un impuls energetic sau spiritual, dar drumul este numai al nostru, este alegerea noastră!
Svadhisthana – are 6 petale receptoare, este de culoare portocalie, iar poziţia ei diferă în funcţie de anumite aspecte. Astfel, la unele persoane este situată în apropierea zonei osului pubian, iar la altele este poziţionată mai aproape de zona ombilicului. Această poziţionare este determinată de anumite caracteristici; de exemplu o persoană centrată pe partea materială a vieţii, care pune forţa fizică în prim plan şi prezintă o sexualitate instinctuală, are poziţionată această chakră mai aproape de zona organelor sexuale, iar o persoană care îşi poate controla sexualitatea, care îşi dezvoltă creativitatea şi are un cât de cât control emoţional, are această chakră poziţionată mai aproape de zona ombilicului. De asemenea şi nuanţa diferă, astfel cei din prima categorie au un portocaliu cu nuanţe roşiatice în timp ce nuanţele celor din a doua categorie sunt spre auriu.
Cele şase petale reprezintă apectul grosier al elementului apă (mări-oceane-lacuri, izvoare-râuri-fluvii, pânzele freatice, apa în stare gazoasă, gheţarii din zona polilor şi a crestelor munţilor, depozitele fluide organice – ţiţei, metan etc., şi anorganice) în corpul uman (lichidul interstiţial, sânge, limfă, mucoasele, lichidul cefalorahidian, secreţiile diverse). Corespondentul fizic al acestei chakre în corpul uman este reprezentat glandele suprarenale. O bună funcţionare a acestei chakre determină echilibru emoţional, claritate în ceea ce priveşte recepţia şi exprimarea emoţiilor. Funcţionarea defectuoasă a acestei chakre determină un comportament sexual aberant, imaginaţie haotică, inadaptabilitate socială, frustrări etc.
Asupra corpului fizic, svadhisthana este responsabilă de buna funcţionare a proceselor legate de aparatul circulator şi limfatic, de procesele legate de eliminarea toxinelor din mediul lichid (urină, transpiraţie, mucus etc), de metabolism, practic tot ce ţine de partea fluidă a corpului fizic.
În ceea ce priveşte corpul energetic, svadhisthana preia energia muladharei şi îi conferă caracterul creator (datorită componentei masculin şi feminin); energia capătă astfel unele caracteristici legate de gen şi polaritate. Prin urmare, altfel se prezintă energia creatoare a genului feminin şi altfel a genului masculin. Femeile au componenta yin (lunară) dominantă în manifestare, iar bărbaţii o au pe cea yang (solar) dominantă.
Asupra corpului emoţional, svadhisthana conferă stabilitate, echilibru, claritate şi siguranţă în relaţiile cu ceilalţi, senzualitate, atracţie şi pofta de viaţă. Componenta lunară conferă femeii instinctul matern precum şi unele caracteristici pasive (stabilitate şi pace familiară, ocrotire), iar cea solară conferă bărbatului caracterul activ (luptător, apărător, explorator).
Svadhisthana asigură echilibrul dintre atracţie şi respingere.
Asupra corpului mental, buna funcţionare a aceastei chakre determină o bună luciditate, viziune procesuală în spaţiu-timp, precum şi o bună capacitate de reflecţie şi analiză. Acestea dau atât stabilitate cât şi o bună fluenţă aspectelor financiare.
Asupra corpului cauzal, svadhisthana are rolul de-a iniţia şi controla anumite situaţii (experienţe) prin intermediul cărora se eliberează (şi se vindecă) temeri legate de situaţiile relaţionale, anumite convingeri care sunt în dezacord cu armonia universală.
Svadhisthana este un centru energetic foarte puternic, fiind influenţat atât de percepţiile senzoriale cât şi de cele emoţionale. Fiind un centru energetic foarte activ şi deci supus unor influenţe energetice diverse, este necesar să fie curăţat şi energizat mai des decât altele. Pentru curăţatea acestui centru energetic se poate folosi simbolul asociat acestei chakre, din figura de mai jos.
Se va trasa mental simbolul portocaliu (din centru) în ordinea următoare: întâi linia orizontală, apoi cea verticală, urmează bucla (se porneşte din mijlocul liniei verticale urmând un traseu invers sensului ceasornicului) şi apoi punctul. Se va vizualiza acest simbol ca radiind puternic, ca şi cum ar fi un filament de bec de culoare portocalie. Vom vizualiza cum lumina portocalie ne inundă tot corpul fizic şi ne vom lăsa îmbrăţişaţi de această plăcută lumină portocalie timp câteva minute (2-10 minute). În acelaşi timp atenţia va fi focalizată în zona dintre ombilic şi osul pubian.
Dacă sunt greutăţi legate de vizualizarea formelor, atunci se poate înlocui simbolul svadhisthanei cu o sferă de culoare portocalie.
Pentru un efect mai puternic, se va intona şi mantra VAM.
Mentalizarea sunetului făcut de valurile mării (oceanului) are un efect chiar mai puternic decât această mantră (de aceea este bine să vă fixaţi foarte clar în minte acest sunet). De asemenea, mentalizând sunetul cristalin al izvorului sau pârâului de munte, se va obţine un efect foarte puternic, curăţind, echilibrând şi chiar energizând eficient această chakră.
Caracteristici:
- Denumire: Svadhisthana
- Simbol: semiluna, icosaedru
- Culoare: portocaliu, argintiu
- Localizare: partea inferioară a abdomenului
- Aspecte primare: emoţii de bază, sexualitate, creativitate.
- Uleiuri activatoare: rozmarin, trandafir, ienupăr, santal, ylang-ylang
- Cristale: citrin, topaz, agat, piatra lunii
- Planete: Luna, Venus, Pluto
- Zodii: Balanţă, Rac, Scorpion
- Mantră: VAM
- Simţ: gust
- Capacităţi: plăcere, senzualitate, avânt creator
- Perioada de dezvoltare: 6 – 24 luni
- Aspectul negativ: vina
- Elementul: apă
- Organe fizice: sistemul imunitar, membrele inferioare, oase, muşchi, rinichi, prostată, pelvis
- Glande: suprarenale
- Exces: sexualitate exacerbată, emoţii puternice, manipulare, hiperexcitabilitate (nervozitate), ataşament, dependenţe emoţionale.
- Deficit: apetit sexual scăzut, lipsă de idealuri, slabe relaţii cu ceilalţi, seriozitate exagerată.
- Echilibrat: bucurie, acceptare, plăcere, senzualitate
- Disfuncţii fizice: probleme ale aparatului reproducător, ale sistemului urinar, dureri de sciatică.
- Dependenţe: alcool, sex, heroină
- Traume: abuzuri sexuale, abuzuri emoţionale, neglijenţă din partea familiei, insecuritate în copilărie, reprimarea emoţiilor în copilărie.
- Activare: psihoterapia, terapia de grup, meditaţiile în natură
Deschiderea şi activarea centrului energetic Svadhisthana
Asemenea muladharei, şi acest centru energetic este deschis şi activat numai din interior. Centrul energetic Svadhisthana este reprezentat (în figura de mai jos) de Vishnu, Rakini Shakti (energia lui Vishnu specifică acestei chakre), iar animalul reprezentativ este crocodilul.
Crocodilul este considerat ca fiind animalul cel mai dotat pentru adaptare şi supravieţuire. Din datele obţinute de cercetători, se pare ca a reuşit să supravieţuiască mai mult de 250 milioane de ani (s-au găsit fosile de crocodil chiar de dinaintea apariţiei dinozaurilor). Este un vănător iscusit, atât în apă cât şi pe uscat; are un metabolism extrem de eficient, reuşind să reziste chiar şi şase luni de la ultima masă.
Vishnu este a doua divinitate din trinitatea hindusă şi este socotit ca fiind zeul care asigură evoluţia şi continuitatea creaţiei lui Brahma, desfăşurând-o sub toate spectrele vibraţionale (unitate în diversitate). Vishnu este reprezentat ca având pielea albastră, un singur cap şi patru braţe, iar Rakini Shakti are patru braţe şi două capete.
Culoarea albastră a lui Vishnu indică natura sa omniprezentă, albastrul fiind culoarea cerului dar şi a oceanului. Vishnu este deci divinitatea care se manifestă atât în spaţiul nesfârşit cât în oceanul nemărginit (fluidul cosmic).
Imaginea este încadrată în fundal de semilună, fiind înconjurată de şase petale. Cele şase petale determină şase circuite energetice (nadisuri) specifice.
Braţele din faţă (situate mai jos) arată relaţia sa cu lumea fizică iar cele din spate, relaţia cu lumea spirituală, cu interiorul.
Într-unul din braţe ţine un lotus, simbolizând puritatea şi perfecţiunea divină. Acest simbol sugerează că trebuie să căutăm puritatea şi perfecţiunea în tot ceea ce reprezintă relaţia noatră cu exteriorul. Nu trebuie doar să căutăm puritatea şi perfecţiunea, ci şi s-o răspândim la rândul nostru în exterior. Căutând puritatea şi perfecţiunea din jurul nostru, automat intrăm în rezonanţă şi sincronicitate cu puritatea şi perfecţiunea spiritului nostru divin.
În mod normal, deschiderea şi activarea svadhisthanei are loc concomitent cu deschiderea şi activarea muladharei şi a manipurei. Aceste trei chakre sunt foarte strâns legate una de cealaltă, (formând sistemul energetic inferior) şi nu întâmplător în petale vom întâlni simboluri comune. Astfel, dacă ceea ce reprezintă braţul-stânga sus a lui Brahma (care ţine un lotus – puritatea şi perfecţiunea) a fost bine înţeles şi s-a lucrat asupra curăţeniei interioare (etică, principii, idealuri), atunci braţul stânga jos a lui Vishnu (indicând relaţia cu exteriorul) ar trebui să confirme faptul că exteriorul reflectă fidel interiorul. De fapt, lotusul lui Vishnu este reflexia lotusului lui Brahma. De aceea este importantă munca de deschidere şi activare a Muladharei. Nu o dată ni s-au revelat adevărurile înţelepţilor antici: „exteriorul este reflexia interiorului”, şi „calitatea vieţii noastre este dată de calitatea gândurilor pe care le emitem”.
În celălalt braţ ţine un sceptru, simbolizând puterea divină în planul material; semnifică dominarea şi controlul tuturor aspectelor materiale, dar şi a tendinţelor din zona egotică. Sceptrul este făcut din metal nobil (de obicei aur) şi acest lucru simbolizează acţiunea de transformare a focului asupra elementelor pământului. În acest caz, pământul reprezintă tendinţele prin care suntem legaţi de materie, dar şi cele care determină comportamentul violent şi refractar. Sceptrul reprezintă nu doar puterea fizică ci şi puterea psihică şi mentală.
Puterea psihică este dată de experienţa, voinţa, încrederea, răbdarea şi determinarea de care dau dovadă cei care au pornit pe calea evoluţiei spirituale.
Puterea mentală este dată de munca de cercetare, aprofundare şi înţelegere a textelor sfinte, dar şi de luciditate şi capacitatea de concentrare. Acestea dau puterea de discernământ, de limpezire a aspectelor spirituale de cele materiale.
Într-unul din braţele de sus ţine o scoică, acesta fiind un simbol foarte puternic în spiritualitatea orientală; este întâlnit în foarte multe legendele (simbolizând curajul, vitejia, eroismul, neînfricarea în luptă). Sunetul făcut de scoică este foarte puternic şi foarte pătrunzător. În cazul acesta, scoica din mâna lui Vishnu are o simbolistică mult mai vastă. Sunetul primordial („aum” în tradiţia indiană sau „om” în tradiţia tibetană) este sunetul care pătrunde peste tot, asigurând perpetuarea creaţiei. Sunetul pătrunde şi influenţează toate elementele (pământ, aer, apă, foc, prana), de aceea în multe tradiţii, scoica este legată de controlul forţelor elementale. Sunetul scoicii este sunetul creator, purtător de vibraţie sfântă primordială. Este echivalentul Logosului creştin („La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” – Ioan 1.1).
Pentru condiţia omului, scoica este legată de apă şi de Lună, acestea două aflându-se în strânsă legătură. Apa este asociată cu iluzia (maya – tradiţia orientală) aspectelor exterioare, la fel ca şi în tradiţia esoterică creştină. Mersul pe apă înseamnă de fapt plasarea conştiinţei deasupra tuturor influenţelor exterioare, adică eliberarea de griji, temeri, incertitudini, etc. Privind la nivel temporal, materia se comportă asemenea apei, luând diferite forme, suferind modificări, transformări etc. Doar fixând conştiinţa deasupra tuturor legăturilor cu materia, se pot stăvili şi controla influenţele iluziei.
Svadhisthana este asociată cu aspectele senzitive şi emotive (zona astrală), iar gustul este simţul asociat ei. Există o legătură puternică între senzualitatea gustului şi sexualitate iar înţelepţii tuturor religiilor (atât ai religiilor orientale cât şi creştine) au evidenţiat legătura clară dintre poftele culinare (mergând până la îmbuibare) şi pornirile sexuale (mergând până la desfrânare). Svadhisthana este responsabilă de declanşarea acestor energii sexuale, de aceea este recomandat ca ele să fie pe cât posibil păstrate şi folosite pentru desăvârşirea spirituală a omului. Postul alimentar este în strânsă legătură cu postul sexual.
Brahmacharya din tradiţia hindusă şi yoga, nu se referă doar la aspectul sexual (înfrânare de la sex), ci la senzualitate în general. Se recomandă aşadar, atât postul alimentar cât şi postul sexual. Însă mai sunt şi alte posturi: postul vorbirii (abţinerea de la vorbăria fără rost), postul singurătăţii (retragerii), paza minţii (autocontrolul mental), privegherea. Toate acestea se întâlnesc atât în practicile spirituale orientale cât şi euro-atlantice (creştinism).
Dacă aspectele legate de senzualitate nu sunt bine controlate, svadhisthana nu se poate deschide mai mult decât prevede genetica şi corpul cauzal, iar dacă se forţează totuşi deschiderea, atunci energia declanşată poate aduce foarte mari deservicii, fiind deviată către alte trasee, care vor duce în cele din urmă la o şi mai puternică înlănţuire făţă de materie şi senzaţii.
Pe de altă parte, forma spiralată a scoicii lui Vishnu indică evoluţia tuturor formelor. Acest simbol cuprinde atât sunetul cât şi forma, iar auzul şi văzul sunt simţurile cele mai dezvoltate şi cele mai însemnate pentru om. Prin aceste simţuri, omul şi-a dezvoltat limbajul dar şi forme mai elevate şi abstracte de comunicare.
Spirala scoicii lui Vishnu este tridimensională. Absolut toate sistemele evoluează în spirală (spre stadiul de sferă), începând de la cele mici până la cele mari, de la cele văzute la cele nevăzute. Spirala (un aspect al fractalului) este elementul de legătură dintre finit şi infinit. Meditarea asupra acestui aspect aduce claritate asupra ciclicităţii fenomenelor, asupra evoluţiei formelor.
În celălalt braţ de sus ţine o roată de foc; de fapt roata se învârte în jurul degetului arătător. În tradiţia orientală, această roată se numeşte Sudarshana chakra (Sudarshana fiind format din cuvintele Su – superior, deasupra, şi Darshan – viziune, vedere, orizont). Această viziune superioară se obţine în mai multe etape.
Într-o primă etapă, roata de foc presupune purificarea psiho-mentalului de elemente impure şi mai ales de teamă. Aceste impurităţi sunt date de foarte mulţi factori, cum ar fi viziunea îngustă asupra realităţii, educaţia precară, experienţele neplăcute care dau o perspectivă neclară şi cu un fundament reactiv (bazat pe teamă). Aceasta este viziunea îngustă a unui ego bazat doar pe interpretarea unei realităţi subiective, prin prisma unor date ale senzorilor fizici.
În a doua etapă, roata de foc ţine cont de formă, cantitate, dimensiune, capacitate, adică de instrumentele preferate ale ego-ului, dar ţine cont şi de perspectiva obiectivă, prin urmare vor intra în calcul şi aspecte ce ţin de etică şi morală, precum şi factorul religios. Este un pas înainte deoarece se are în vedere nu numai o lărgire a orizontului de cunoaştere şi experienţă (conform scărilor jos-sus, mic-mare, slab-tare, puţin-mult), ci şi de factorul etic şi religios. Acestea obligă a se ţine cont şi de aspectul procesual şi temporal al oricărei activităţi. Acest aspect presupune înţelegerea şi acceptarea responsabilităţii asupra propriilor acţiuni, şi deci asupra propriei vieţi.
În a treia etapă, sudarshana presupune urmarea unei căi spirituale autentice şi acest lucru determină în timp o viziune mult mai largă asupra realităţii. Dacă, într-adevăr, calea este valoroasă şi căutătorul urmăreşte evoluţia spirituală, atunci este etapa în care se realizează detronarea ego-ului. Detronarea ego-ului nu înseamnă distrugerea, ci doar transformarea sa în individualitate. Aceasta se face în primul rând prin detaşarea de materie şi prin acumularea de lumină şi cunoaştere (fiind de fapt acelaşi lucru). Lumina cunoaşterii şi a experienţelor, determină în cele din urmă o limpezire a mentalului, oferind o viziune clară a realităţii, în cadrul căreia ego-ul este un factor de frână şi regres în calea dezvoltării fiinţei umane.
Viziunea superioară a realităţii este deci rezultatul cunoaşterii, a experienţelor diverse şi al influenţelor ciclurilor, detaşării de aspectul material etc.
Viziunea superioară presupune în mod obligatoriu, o vedere de perspectivă asupra realităţii. Prin urmare, avem mai multe puncte de vedere, care nu numai că exclud conflictul de orice fel, ci dimpotrivă, unesc contrariile (aceeaşi viziune se întâlneşte şi în hermetism).
Roata lui Vishnu este o armă înfricoşătoare pentru ego-ul uman deoarece acesta, indiferent de cât se sofisticat şi puternic poate deveni, nu poate accepta că există ceva deasupra lui, deasupra viziunii sale. Ego-ul nu se hrăneşte decât foarte puţin din ceea ce este (la momentul acum); el se hrăneşte mai ales din ceea ce crede că poate deveni. Acesta este sursa secretă de energie prin care ego-ul se alimentează şi supravieţuieşte. Roata de foc a lui Vishnu prezintă evoluţia sub toate spectrele vibraţionale şi întotdeauna va fi deasupra evoluţiei oricărui ego, indiferent de cât de mare şi puternic este. Ego-ul se bazează pe cârjele formelor, cantităţilor, dimensiunilor, fie că vorbim de ego-ul personal, fie că vorbim de ego-ul unui grup (egregor), însă roata de foc a lui Vishnu transcende orice formă, orice cantitate şi orice dimensiune.
Rakini Shakti este energia lui Vishnu şi este prezentată ca având două capete şi patru braţe. Cele două capetele ale lui Rakini reprezintă energia direcţionată spre două sensuri: spre interior şi spre exterior, spre cele văzute şi spre cele nevăzute, spre cele de jos ca şi spre cele de sus, spre aspectul masculin cât şi spre cel feminin.
Într-unul din braţe ţine o tobă, simbolizând ritmul. Ritmul implică atât plinul cât şi golul, sunetul şi lipsa sunetului, minimul şi maximul oricărui proces. Este vorba deci de legea ritmului, care se manifestă în tot şi toate, de la simplul obiect la marile fenomene cosmice.
Svadhisthana este direct legată de ritmul ciclurilor zi-noapte, şi în special de influenţa ritmului lunii şi al soarelui. Soarele are influenţă atât asupra svadhisthanei cât şi asupra manipurei; svadhisthana este influenţată de soare datorită fenomenului gravitaţional iar manipura este în directă legătură cu energia sa. Meditând, reflectând şi fiind în rezonanţă cu ciclurile, se poate ajunge la înţelegerea profundă asupra multor aspecte ce ţin de dinamica de ansamblu a fiinţei umane.
Asupra corpului fizic, luna influenţează sistemul circulator sanguin, limfatic, interstiţiar, cefalorahidian dar şi procesele de excreţie fluidică, regenerarea celulară, precum şi metabolismul.
Asupra corpului energetic, luna acţionează în special asupra circuitului pasiv magnetic al sushumnei (al chakrelor din coloana vertebrală), circuit care este dominant în timpul nopţii (somnului), când are loc regenerarea complexei matrice energetice subtile.
Asupra corpului emoţional, luna are o influenţă puternică asupra fluxurilor curenţilor magnetici care trec prin sistemele nervoase (sistemul nervos central, sistemul servos periferic, sistemul nervos vegetativ).
Asupra corpului mental, luna influenţează fluxurile informaţionale care ţin de situaţiile relaţionale sau de grup (compatibilitate, afinitate) şi astfel, are o influenţă indirectă asupra unei mari game de emoţii.
Se ştie că ciclul lunii este de 28 de zile (sunt patru faze a câte şapte zile - luna nouă, primul pătrar, luna plină, ultimul pătrar), acesta fiind şi durata bioritmului emoţional. Menţinându-ne în rezonanţă cu ritmul ciclului lunar, se poate aduce lumină şi înţelegere atât asupra potenţialităţii energetice cât şi asupra dimensiunii psiho-mentale, prin urmare putem avea o mai clară percepţie în ceea ce priveşte dinamica personalităţii. Luna, prin efectul său gravitaţional subtil, poate fi un aliat deosebit de puternic, atât în ceea ce priveşte sănătatea fizică, psihică, mentală, dar şi în ceea ce priveşte partea relaţională sau chiar financiară. Nu este un efort deosebit de mare să începem să ne observăm în decursul unei perioade ciclice lunare (28 de zile), însă el va merita cu siguranţă. Este recomandat să se realizeze aceasta prin intermediul unui jurnal, deoarece astfel se pot evidenţia mult mai clar aspectele ce ţin de dinamica subtilă (motivaţii subtile, impulsuri lăuntrice) a fiecăruia.
Pe de altă parte, toată lumea cunoaşte importanţa vitală a soarelui în viaţa planetei şi a noastră. Încă din cele mai vechi timpuri, soarele a fost asociat cu divinitatea supremă. Fără a se exagera câtuşi de puţin, soarele poate fi considerat ca fiind sursa vieţii, fără de care lumea viului nu s-ar putea concepe. O vorbă din bătrâni spune că în casa unde nu intră soarele, intră doctorul. Este valabilă şi varianta subtilă: în sufletul unde nu intră soarele (lumina, cunoaşterea, bucuria, speranţa etc.) intră întunericul.
Asupra corpului fizic, soarele are rolul de a-l întări, consolida, vindeca şi energiza. Sistemul osos, sistemul muscular, articulaţiile, tendoanele, creierul, măduva osoasă, precum şi organele interne, sunt influenţate direct de astrul zilei. Cu toţii suntem copiii soarelui! Toate componentele chimice din corpul nostru au luat fiinţă graţie reacţiilor de fuziune nucleară din soare. Însăşi planeta noastră este fiica soarelui, desprinzându-se de acesta cu miliarde de ani în urmă. Este valabil pentru toate corpurile cereşti din sistemul nostru solar. Prin urmare, relaţia noastră cu soarele este totală.
Asupra corpului energetic, soarele acţionează preponderent pe circuitului energetic activ (electric) al sushumnei. Razele soarelui conţin energii subtile care sunt preluate de către anumiţi centrii energetici de pe organul dermic şi contribuie astfel la buna funcţionare a organismului. Spre deosebire de influenţa lunii (influenţă indirectă, gravitaţională), soarele influenţează vital organismul omului, atât direct cât şi indirect.
Asupra corpului emoţional, soarele aduce bucurie, linişte şi senzaţia de puritate. Lumina soarelui acţionează asupra luminii interioare a sufletelor noastre, eliminând negura emoţiilor şi a sentimentelor negative. Foarte multe persoane au o dispoziţie mai proastă atunci când vremea este ploioasă şi închisă, însă majoritatea oamenilor au o stare de bine general atunci când soarele zâmbeşte în albastrul curat al cerului.
Asupra corpului mental, soarele aduce limpezime, echilibru, precum şi o percepţie mai clară în ceea ce priveşte interconectivitatea tuturor aspectelor.
Dacă prin muladhara se realizează conexiunea cu planeta şi cu energiile sale, prin centrul svadhisthana se face conexiunea cu energiile solare şi lunare, realizând astfel deschiderea fiinţei noastre către universalitate.
În celălalt braţ de jos ţine un craniu, simbolizând natura efemeră, nu numai a materiei, dar şi a emoţiilor de tot felul. Spre deosebire de craniul lui Dakini Shakti (muladhara), care simboliza efemeritatea materiei în cadrul relaţiei cu tridentul (creaţie-evoluţie-moarte/transformare) în mod general, aici craniul simbolizează efemeritatea materiei şi emoţiei în cadrul particular (personal). Prin urmare simbolul craniului ne atrage atenţia asupra sensului şi nu asupra scopului, adică trebuie să ne eliberăm de lanţurile formelor, cantităţii, capacităţii, cuprinderii etc. Dacă prin muladhara ne raportam la materie prin unităţi de măsură, prin svadhisthana ne raportăm la materie prin virtuţi. Acestea transcend formele şi unităţile de măsură. Iubirea, voinţa, curajul, răbdarea şi modestia sunt intrumentele care domină materia şi prin ele vom reuşi să realizăm orice în relaţia cu exteriorul. Chiar dacă cei mai mulţi cred că instrumentele mentalului sunt mai eficace (inteligenţă, memorie, concentrare) în relaţia cu exteriorul, adevărul este că virtuţile sunt cu mult deasupra lor.
Având în vedere că aceste virtuţi sunt componente ale corpului spiritual, cu totii avem o moştenire legată de ele. Acestea sunt esenţele care rămân în urma experienţelor avute în mii şi mii de întrupări. Prin ele suntem mai aproape de regnul superior, adică de regnul îngeresc. Cu toate acestea, dacă svadhisthana funcţionează necorespunzător (datorită unui stil de viaţă neadecvat şi în dizarmonie cu natura şi cu ceilalţi), atunci aceste virtuţi se pot perverti. Cu toate că ele îşi au „sediul” în corpul cauzal, prin svadhisthana se simt efectiv în corpul emoţional (astral). Prin urmare, iubirea poate lua forma senzualităţii exagerate, voinţa poate lua forma încăpăţânării şi rigidităţii; curajul poate lua forma nesimţirii, tupeului; răbdarea poate lua forma pândei după diverse oportunităţii necuvenite; modestia poate lua forma slugărniciilor şi a complexelor de inferioritate.
Chiar dacă moştenirea spirituală este foarte bună, există posibilitatea pervertirii virtuţilor prin raportarea la materie şi la corpul fizic, în special datorită izolării de elementele spirituale. S-au cunoscut multe cazuri în istorie când mari spirite, întrupate pentru a ajuta omenirea să depăşească o perioadă dificilă, au ajuns să lucreze chiar împotriva misiunii lor, decăzând enorm pe scara evoluţiei (este cazul lui Mao, Stalin, Napoleon), trâgându-i şi pe alţii pe drumul lor.
În unul din braţele de sus sus ţine o toporişcă, simbolizând atitudinea faţă de toţi factorii negativi care frânează evoluţia noastră spirituală. Acestea trebuiesc eliminate scurt şi direct. De la rădăcină, fără alte derogări!
Svadhisthana este centrul energetic care, dacă nu funcţionează echilibrat, poate alimenta şi perpetua o serie de vicii şi defecte. Acestea funcţionează atât în relaţia cu ceilalţi cât şi în relaţia cu noi înşine. Acestea sunt: ura, ranchiuna, invidia, lenea, laşitatea, ignoranţa, înfumurarea, mândria, etc. Toate acestea duc la violenţă fizică sau verbală (fie asupra altora, fie asupra noastră), creează premisele dependenţelor: curvia, alcool, droguri, precum şi dependenţa de adrenalină, dopamină etc., care survin ca urmare a practicării unor activităţi deviante: concursuri sau întreceri periculoase, jocuri de noroc etc., dar şi dependenţa de anumite poziţii sociale care gâdilă ego-ul şi oferă anumite privilegii. Toate acestea nu trebuiesc lăsate să perpetueze deoarece devin (cu timpul) din ce în ce mai puternice şi mai periculoase, atât pentru ceilalţi cât şi pentru sine. Niciuna din cele enumerate mai sus nu a fost de ajutor vreunei persoane, ba dimpotrivă, efectele lor sunt cât se poate de negative şi oricine poate înţelege acest lucru.
Sunt într-adevăr foarte multe astfel de „ierburi rele” care trebuie tăiate de la rădăcină. Ele nu trebuie nicidecum lăsate în voie pentru că lucrează total împotriva noastră. De fiecare dată când suntem asaltaţi de astfel de aspecte negative, este obligatoriu să le eliminăm de cum apar. Ba mai mult, este imperios necesar ca mai apoi, să parcurgem cu limpezime procesul psiho-mental prin care respectiva reacţie s-a declanşat, pentru ca astfel să ajungem la rădăcină, adică la blocajul (sau tiparul) mental cauzal. Aceste analize vor determina scoaterea la lumină a unor automatisme de gândire care sunt profund nocive, atât pentru evoluţia noastră cât şi pentru cei din jur.
În celălalt braţ de sus ţine o săgeată simbolizând claritate şi precizie în ce priveşte scopul, ţinta spre care năzuieşte aspirantul spiritual. Foarte mulţi au asociat această săgeată cu potenţialul creator al sexualităţii. Însă este foarte greu de discutat despre potenţialul sexual fără a se pune la punct autocontrolul mental, şi fără a se realiza detaşarea de materie.
Într-un sens mai larg, săgeata simbolizează spiritul contemplativ, extinderea orizontului de vedere, atât pe orizontală cât şi pe verticală.
Extinderea orizontului de vedere pe orizontală presupune acceptarea altor credinţe (religii, filozofii) şi puncte de vedere, respectul asupra oricăror forme de cult, indiferent de loc, perioadă, cuprindere. Chiar mai mult decât atât, aspirantul care îşi dezvoltă spiritul contemplativ, poate sesiza, dincolo de formalismul ritualurilor celorlalte culte sau religii, aceleaşi năzuinţe către sublim, către fericire, către perfecţiune, către acelaşi Dumnezeu până la urmă.
Extinderea orizontului de vedere pe verticală presupune nu numai acceptarea şi înţelegerea tuturor religiilor şi credinţelor dar şi înţelegerea modului cum s-au dezvoltat, adaptat şi evoluat, în funcţie de caracteristicile zonale (relief, climă), dar şi de caracteristicile ce ţin de evoluţia de grup (istorie, politică, necesitate, etc). Cunoscând aceste caracteristici, se poate înţelege foarte clar cum şi de ce s-a dezvoltat în anume fel vreo credinţă anume. Ba mai mult, extinderea orizontului de vedere pe verticală, poate duce la înţelegerea tendinţelor de viitor a oricăror sisteme sociale şi chiar de credinţă (religii, culte).
Aşadar, un aspirant care a reuşit să-şi extindă orizontul de vedere, atât pe orizontală cât şi pe verticală, nu se va angrena niciodată în discuţii contradictorii (care, oricum, sunt sterile) pe teme religioase, deoarece ştie foarte bine că toate au rolul şi specificul lor în respectiva zonă geografică. Ba mai mult, urmează aceeaşi direcţie... către divinitate. Aşa cum nu poţi cere unui elev de clasa a doua să rezolve probleme de clasa a şaptea, la fel, cel ce şi-a lărgit orizontul de vedere şi de cunoaştere (atât pe orizontală cât şi pe verticală), nu poate nici cere şi nici impune o eventuale schimbare. Acesta ştie foarte bine că, în drumul spre divinitate, fiecare „clasă” presupune învăţarea anumitor "lecţii". În anumite circumstanţe, poate oferi alte puncte de vedere, poate sugera anumite aspecte, dar niciodată nu va căuta să se impună prin instrumentul puterii (energetice şi/sau mentale), căci ştie că până la urmă va da socoteală.
Manipura – este centrul energetic cu zece petale receptoare; este situată în zona dintre ombilic şi plexul solar, şi are culoarea galbenă. Cele zece petale reprezintă aspectul grosier al elementului foc, adică cel energetic: dinamica, electricitatea, magnetismul, termodinamica, acustica, gravitaţia, coeziunea fizica şi chimică, lumina, radiaţiile, energiile fizicii cuantice. Toate acestea au o semnătură energetică unică şi sunt guvernate de acest centru. Corespondentul fizic al acestei chakre este pancreasul, ficatul şi splina.
O bună funcţionare a acestei chakre determină o voinţă puternică, o energie debordantă, curaj în abordarea noului şi în schimbări diverse, continua dezvoltare şi perfecţionare.
Şi acest centru energetic prezintă o poziţionare variabilă; astfel, la unele persoane acest centru energetic este mai aproape de ombilic iar la altele este mai aproape de plexul solar. Cu cât o persoană abundă de energie, are o încredere deplină în propriile forţe şi posibilităţi, dar manifestă şi echilibru în manifestare, cu atât mai aproape de plexul solar se află această chakră.
Şi acest centru energetic prezintă o poziţionare variabilă; astfel, la unele persoane acest centru energetic este mai aproape de ombilic iar la altele este mai aproape de plexul solar. Cu cât o persoană abundă de energie, are o încredere deplină în propriile forţe şi posibilităţi, dar manifestă şi echilibru în manifestare, cu atât mai aproape de plexul solar se află această chakră.
Manipura acţionează preponderent pe sistemul digestiv, ficat, pancreas şi splină, contribuind la dinamica organismului biologic. Astfel, în funcţie de anumite cerinţe (necesare la un moment), manipura guvernează atât secreţia enzimelor ficatului (fiind considerată cea mai complexă „uzină” chimică), cât şi ale pancreasului şi splinei. De asemenea, manipura guvernează, alături de matricea energetică, toată producţia de proteine necesare procesului metabolic şi de întreţinere.
Asupra corpului energetic, manipura asigură suportul pentru toate componentele organice, începând de la sistemele şi subsistemele complexe (muscular, circulator etc.) până la nivelul celular. Complexitatea extraordinar de mare a corpului omenesc necesită toată gama de energii cunoscute şi necunoscute, iar toate acestea sunt guvernate de către manipura.
Asupra corpului emoţional, manipura acţionează ca un catalizator, reducând oscilaţiile emoţionale; aduce linişte, calm, încredere în propriile forţe dar şi impulsul necesar pentru a întreprinde diverse acţiuni.
Asupra corpului mental, manipura determină o viziune limpede a diverselor procese care leagă persoana de mediul exterior, precum şi echilibrul subtratului informaţional al proceselor de atracţie şi respingere.
Asupra corpului cauzal, manipura poate aduce modificări (îmbunătăţiri) în ceea ce priveşte mecanismul de reglare karmică sau de evoluţie. Prin urmare, asigură reglarea energetică dintre persoană şi mediu, determinată de vectorii informaţie-energie din corpul cauzal, formând astfel condiţiile energetice necesare (tendinţe, impulsuri) pentru reglarea karmică.
Pentru curăţarea manipurei se poate folosi simbolul de mai jos; se va mentaliza simbolul (de culoare galben strălucitor) timp de câteva minute, în timp ce atenţia se va fixa asupra zonei dintre ombilic şi plexul solar.
Pentru energizare şi echilibrare se va folosi acelaşi simbol, însă culoarea va fi roşie. În trecut (India antică), aceasta era culoarea percepută de clarvăzători (în zona acestui centru energetic se află o bogată reţea vasculară, care asigură necesarul de sânge pentru ficat, pancreas, splină).
Pentru energizare şi echilibrare se va folosi acelaşi simbol, însă culoarea va fi roşie. În trecut (India antică), aceasta era culoarea percepută de clarvăzători (în zona acestui centru energetic se află o bogată reţea vasculară, care asigură necesarul de sânge pentru ficat, pancreas, splină).
Pentru curăţarea şi echilibrarea rapidă a manipurei se poate folosi o meditaţie în care se va vizualiza acţiunea vântului asupra frunzelor unui arbore cu coroana bogată; se va avea în vedere mişcarea tuturor frunzelor (aparent haotică). Este recomandabil ca locaţia vizualizării să fie lângă o pădure, la marginea unui munte; un lac, şi eventual un pârâu prin apropiere, aduc un plus acestei meditaţii.
Dacă se combină această vizualizare cu sunetul cristalin al unui izvor sau pârâu din apropiere, alături de vizualizarea lunii/soarelui pe cerul înstelat/senin, se va acţiona şi asupra svadhisthanei. De asemenea, dacă vom vizualiza cum ne-ar creşte rădăcini din tălpile picioarelor către pământ şi simţim că devenim una cu pământul (şi hrănindu-ne în acelaşi timp cu energie subtilă), în timp ce o adiere plăcută ne aduce un iz de brad, atunci şi muladhara este curăţată şi echilibrată.
Caracteristici:
- Denumire: Manipura
- Simbol: triunghiul, tetraedrul
- Culoare: galben, roşu
- Localizare: plexul solar
- Aspecte primare: energie, vitalitate, manifestarea sinelui, voinţa, responsabilitatea.
- Uleiuri activatoare: ienupăr, lavandă, rozmarin, bergamota
- Cristale: citrin, ochiul de tigru, turmalinul galben, topazul galben.
- Planete: Mercur, Jupiter, Marte
- Zodii: Leu, Săgetator, Fecioara
- Mantră: RAM
- Simţ: vederea
- Scop: voinţă, vitatlitate, forţă, spontaneitate
- Perioada de dezvoltare: 18 luni – 4 ani
- Aspectul negativ: ruşinea
- Elementul: foc
- Organe fizice: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul digestiv, ficat
- Glande: pancreas, splină
- Exces: agresivitate, posesivitate, tendinţa de control, aroganţă, sete de putere, încăpăţânare, ambiţie mărită
- Deficit: slaba energie, lipsa de voinţă, indisciplină, delăsare, digestie slabă.
- Echilibrat: armonie interioară, acceptare, respect pentru natură, respect pentru ceilalţi, responsabilitate, încredere, simţul umorului, adaptabilitate.
- Disfuncţii fizice: artrită, ulcer, probleme intestinale şi de colon, anorexie, bulimie, pancreatită, diabet, alergii.
- Dependenţe: cafea, muncă, amfetamină, cocaină.
- Traume: ruşine, pedepse din copilărie, neînţelegeri în familie, umilinţele în faţa altora.
- Vindecare: psihoterapie, terapia de grup, studiul şi înţelegerea, iertarea, animalele de companie.
În figura de mai jos, avem reprezentarea acestui centru energetic, în care îl distingem pe Braddha Rudra (cunoscut şi sub numele de Shiva cel Batran), precum şi pe Lakini Shakti, principiul său feminin (energia sa creatoare). Lakini Shakti are trei capete şi patru braţe. Animalul reprezentiv este berbecul.
- Vindecare: psihoterapie, terapia de grup, studiul şi înţelegerea, iertarea, animalele de companie.
Deschiderea şi activarea centrului energetic Manipura
Shiva cel Bătrân este considerat zeul distrugerii; de fapt el este zeul transformării (distrugere vede doar cel care se identifică numai cu corpul fizic), fiind a treia divinitate din trinitatea indiană. Are pielea albastră unsă cu un amestec de cenuşă, barbă argintie, şi poartă o învelitoare făcută din piele de tigru. Pielea albastră şi barba argintie semnifică omniprezenţa (ca şi în cazul lui Vishnu) şi omniscienţa.
Prin intermediul manipurei, omul poate să aibă acces la toate tipurile de energii din univers. Blana de tigru simbolizează victoria conştiinţei universale asupra celei personale (şi limitate), reprezentată de ego. Tigrul este cea mai puternică felină, fiind unul dintre puţinele prădătoare care ucide şi fără a-şi potoli foamea (la fel si egoul, care adună mai mult decât îi este necesar).
Prin intermediul manipurei, omul poate să aibă acces la toate tipurile de energii din univers. Blana de tigru simbolizează victoria conştiinţei universale asupra celei personale (şi limitate), reprezentată de ego. Tigrul este cea mai puternică felină, fiind unul dintre puţinele prădătoare care ucide şi fără a-şi potoli foamea (la fel si egoul, care adună mai mult decât îi este necesar).
Fiind centrul responsabil cu energiile, manipura poate determina un ego foarte puternic în manifestare, de aceea este bine să nu fim ataşaţi de putere. Puterea este cel mai mare narcotic pentru ego! Adeseori, puterea trebuie contrabalansată atât de responsabilitate cât şi de o conştiinţă echilibrată (acestea realizându-se prin disciplină).
În braţul stâng ţine o tobă (tamburină), simbolizând ritmul, dar spre deosebire de ritmul svadhisthanei (în fapt, de ritmul impus de ciclurile lunii şi ale soarelui), aici ritmul vizează atât minimul cât şi maximul (nu numai începutul şi sfârşitul) oricărui proces fizic, energetic, emoţional, mental.
În ceea ce priveşte ritmul fizic, observaţiile făcute de-alungul vremii au remarcat că există o serie de ritmuri interne, distincte. Astfel, s-au evidenţiat trei cicluri importante: ciclul fizic, ciclul emoţional şi cel intelectual (mental).
Ciclul fizic are 23 de zile, fiind împărţit în două perioade de 11,5 zile. Reprezentat grafic, apare sub forma unei sinusoide. În prima perioadă se remarcă un trend ascendent, până se atinge un maxim, apoi se întoarce şi scade până la valoarea de început, după care urmează trendul descendent, până atinge valoarea minimă. După care ciclul sinusoidal se repetă.
Ciclul emoţional durează 28 de zile (fiind în relaţie directă cu fazele lunii), iar cel intelectual durează 33 de zile. Reprezentatrea lor grafică este de asemnea sinusoidală, având un trend ascendent, un maxim, apoi un trend descendent şi un minim (împărţite de asemenea în două perioade).
Ciclul fizic influenţează factorii fizici, cum ar fi: rezistenţa organismului în faţa bolilor, forţa, vitalitatea, rezistenţa fizică, etc.
Ciclul emoţional influenţează factori ca: starea de spirit, dispoziţia, sensibilitatea, toleranţa, etc.
Ciclul intelectual (mental) influenţează factorii mentali: memoria, atenţia, concentrarea, luciditatea, raţionamentul, imaginaţia, capacitatea de coordonare, viteza de reacţie, etc.
În ceea ce priveşte ciclul fizic (raportat la 24 de ore), observaţiile au evidenţiat faptul că şi organele interne au perioade de maxim şi de minim în ceea ce priveşte activitatea. S-a constatat că dimineaţa este perioada ideală pentru activitatea fizică intensă. La fel, dimineaţa este perioada cea mai propice pentru activităţile de ordin intelectual; după-amiaza lucrurile trebuiesc temperate, iar seara este perioada optimă pentru relaxare şi recuperare.
Deşi studiile şi observaţiile ce vizează bioritmul fiinţei umane sunt considerate ca ţinând de protoştiinţă (ştiinţă speculativă), ele sunt foarte uşor observabile. În ceea ce priveşte corpul fizic, s-au observat modificări şi în cazul schimbării ritmului de fus orar (călătorii lungi); alte schimbări s-au remarcat în cazul schimburilor (zi-noapte) din zonele productive sau care necesită o activitate permanentă. Aceste schimbări nu au repercursiuni grave asupra sănătăţii pe termen scurt, însă dacă vor continua pe o perioadă de timp mai lungă, şi se coroborează cu alte activităţi sau vicii, atunci repercursiunile asupra sănătăţii pot fi destul de grave.
La ora actuală, se pot găsi (prin intermediul internetului) diverse programe informatice, care, în funcţie de data naşterii, pot calcula ciclurile bioritmului. Din păcate, ele se bazează pe un calcul foarte simplist, şi rezultatele oferite sunt departe de a ne releva adevărata situaţie şi mai ales potenţialitatea din punct de vedere fizico-energetic, psihic şi mental. Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere, deoarece sunt mult mai multe variabile care intră în complexa ecuaţie umană. Prin urmare nu numai data naşterii este importantă ci, de asemenea, locaţia şi ora naşterii. Apoi este important să se ţină seama şi de aspectul elemental: dacă s-a născut aproape de apă (fluviu, mare, ocean), de munte, de şes, dacă s-a năcut la nivelul mării (până la maximum 500 m) sau la o mai mare altitudine (avem un plus de element „aer”). De asemenea, alta este poziţia lunii şi a soarelui (faţă de pământ) în Bucureşti, Atena şi alta în Rio de Janeiro, Honolulu sau Beijing. Toate aceste aspecte sunt foarte importante şi sunt în conexiune cu programul nostru de zi cu zi.
Trebuie spus că voinţa omului se află deasupra tuturor acestor influenţe. De asemenea, mai trebuie spus că, prin adoptarea anumitor programe, se pot modifica „armonicele” acestor sinusoide. De exemplu, un bun antrenor (şi/sau preparator fizic), poate concepe, pentru un sportiv de performanţă, un program pe termen lung (câteva luni sau chiar mai mult), astfel încât să fie suprimate influenţele primare (soare, lună, astre, locaţie, ora de naştere etc.) pentru a determina un alt bioritm, atât din punct de vedere fizico-chimic cât şi emoţional şi intelectual. Acest lucru se face în funcţie de data unui eventual concurs. Ca urmare a acestui plan, respectivii (preparatorul şi antrenorii) pot chiar coordona lucrurile în aşa fel încât să obţină o sincronicitate a vârfurilor în respectiva perioadă (sau chiar o zi anume).
Toate cele enumerate mai sus au fost demonstrate practic de către antrenorii şi preparatorii chinezi, la ultima olimpiadă de vară. Numărul imens de medalii (China fiind pe primul loc) a demonstrat acest lucru. Bineînţeles că nu s-au neglijat câtuşi de puţin antrenamentele de bază, ba dimpotrivă. Chiar dacă vorbim de un stat cu peste un miliard de oameni (adică un potenţial uman uriaş), a fost destul de „interesant” că a ajuns atât de repede la o asemenea performanţă, în faţa unor state cu o experienţă competiţională mult mai mare. Ba mai mult, preparatorii chinezi au reuşit să creeze programe de antrenament speciale prin care să manipuleze şi să sincronizeze şi alte curbe de bioritm, cum ar fi ritmul intuiţional (38 de zile), ritmul conştienţei (48 de zile) şi cel spiritual (53 de zile). Când toate acestea reuşesc să atingă, în sincronicitate, un maxim în ziua concursului, cu greu acel sportiv mai poate fi învins. Se pot depăşi chiar şi cu 20% performanţele, faţă de o pregătire clasică, ceea ce este extraordinar de mult într-o competiţie de performanţă. Chiar dacă antrenorii şi preparatorii cu experienţă reuşeau şi înainte (atât datorită teoriei şi experienţei cât şi intuiţiei precum şi a talentului de psiholog), să elaboreze programe de antrenament adecvate (specifice) pentru fiecare sportiv în parte (sau chiar echipă), ei observă adeseori cu stupoare că elevii lor sunt depăşiţi de adversari mai slab pregătiţi (ba chiar şi cu mai puţin talent), tocmai din cauza faptului că nu s-au luat în vedere astfel de factori. Chiar dacă ei le numesc factori psihologici, acţiunea lor asupra performanţei este imensă.
De asemenea, în unele temple orientale (shaolin în special), dar şi în anumite cercuri yoghine, pregătirea pentru iniţieri se face cu mult timp înainte, deoarece infuziile energetice pe anumiţi centri au nevoie de susţinerea aspirantului. Adică aspirantul trebuie să-şi ridice vibraţiile corpurilor subtile la nivelul cerut de maestru. Prin urmare, acesta va concepe o serie de programe specifice, prin care aspiranţilor li modifică atât bioritmul cât şi ritmurile corpurilor subtile, astfel încât vârfurile acestora să se sincronizeze perfect în perioada iniţierilor.
Ritmul face parte din viaţa noastră; chiar în aceste momente fiecare dintre noi ne aflăm „poziţionaţi” în diverse puncte ale ritmurilor noastre. Cine are voinţa şi răbdarea de a-şi observa propriul bioritm, va reuşi să aibă de partea sa un aliat foarte puternic, care se va dovedi mai mult decât util, în cele mai diverse cazuri. Ajutorul poate fi atât pentru pentru recâştigarea şi menţinerea sănătaţii cât şi pentru performanţă sau succes în toate cele ce vor fi începute.
În braţul drept ţine un trident, simbolizând creaţia, evoluţia şi moartea/transformarea. Şi nu este vorba doar de aspectul fizic, ci şi de cel energetic şi emoţional. Dacă tridentul reprezentat de Dakini Shakti (energia lui Brahma) viza naşterea, evoluţia şi moartea corpului fizic, în cazul lui Shiva cel Bătrân, tridentul contabilizează toate energiile centrului energetic inferior, adică atât energiile guvernate de muladhara cât şi energiile svadhisthanei şi manipurei.
În foarte multe cazuri, alături de trident, se află un corn ori o scoică. Cornul semnifică procesul dinamic, energia specifică în cadrul procesului de creaţie, evoluţie şi transformare. Sunetul cornului (sau al scoicii) este considerat ca fiind factorul dinamizator al fiecărui proces evolutiv.
Shiva cel Bătrân mai poate fi numit şi marele alchimist subtil, fiind cel care transformă atât materialele considerate inferioare în materiale superioare, cât şi energiile emoţionale negative în energii emoţionale pozitive.
Dacă materia inferioară poate fi transformată în materie superioară prin acţiunea focului material (topire şi apoi separaţie), emoţia negativă (ură, furie, supărare, gelozie, invidie, etc.) se transformă cu ajutorul focului spiritual (iubire, voinţă, aspiraţie) în emoţie pozitivă (bucurie, încredere, încântare, mulţumire, etc).
Cele trei capete ale lui Lakini Shakti simbolizează energiile de purificare, transformare şi dinamizare, pe toate cele trei planuri (fizic, mental, spiritual).
Aşadar, folosind energia lui Dakini Shakti se poate obţine abundenţă, stabilitate, cunoaştere; folosind energia lui Rakini Shakti putem obţine forţă creatoare, echilibru şi puterea de atracţie, iar folosind energia lui Lakini Shakti putem obţine capacitatea de purificare, transformare şi dinamizare. Iată deci că sistemul energetic inferior este cel care oferă cele cinci nestemate ale lumii materiale (sau ale Cezarului): bogăţia, cunoaşterea, puterea, frumuseţea, strălucirea (faima, celebritatea). Acestea au fascinat omul din cele mai vechi timpuri şi încă îl vor mai fascina şi pe viitor. Se spune că pe copii îl ademeneşti cu bombonele şi ciocolată, pe cei bătrâni cu viaţa după moarte, iar pe ceilalţi cu cele cinci nestemate.
Într-unul din braţe ţine o săgeată, considerată ca fiind unealta sau arma lui Kama, zeul dorinţelor ancestrale. Kama este considerat un fel de Eros sau Cupidon al Indiei. Aceasta este doar o foarte slabă aproximare. În fapt, săgeata simbolizează nu numai potenţialul creator al energiei sexuale, dar şi tendinţele sufletului (aspiraţiile).
Săgeata lui Kama are menirea de a-l determina pe căutătorul spiritual să reuşească să facă departajarea clară dintre dorinţă şi aspiraţie. Dorinţa survine care urmare a depărtării conştiinţei de Sinele Divin, de Atman (scânteia divină din fiecare). Dorinţa este impulsul energetic subtil care i-a naştere la contactul fiinţei cu lumea înconjurătoare, cu iluzia efemeră (maya). Dorinţa aparţine ego-ului iar aspiraţia aparţine trupului spiritual. Aspiraţia este percepută ca o necesitate de reîntregire sufletească, ca un dor teribil al sufletului după experienţa primordială (unitatea cu Dumnezeu).
Evident, prima experienţă a reîntregirii se face prin intermediul contactului sexual. Apoi, după transcenderea sexualităţii, uriaşa energie sexuală este transformată în energie spirituală. Nu se poate realiza transcenderea sexualităţii fără eliberarea de dorinţe. Dorinţele de tot felul sunt în strânsă legătură cu inctinctele primare (supravieţuire, conservare, adaptare), precum şi cu dorinţele ego-ului (putere, mărire, satisfacţie personală, etc.).
Cu alt braţ face semnul abaya mudra, adică gestul prin care dispersează temerile specifice acestui centru energetic. În speţă vorbim de temerile interioare, cele care îngrădesc acţiunea, expansiunea, dezvoltarea, manifestarea. Aşadar, trebuiesc înfruntate şi eliberate foarte multe temeri:
- temeri legate situaţia personală: teama de a nu fi acceptat de ceilalţi (atât din punct de vedere intelectual cât şi fizic), teama de singurătate, teama de boli transmisibile (de la om sau de la mediu), teama de superstiţii, teama de a nu fi la locul potrivit (relaţional sau profesional), teama de persoane necunoscute, teama de bătrâneţe etc.
- temeri legate de dinamica personală: teama de a pierde controlul, teama de a nu reuşi într-o anume acţiune, teama de-a nu duce la bun sfârşit o anumită treabă, teama de diverşi competitori, teama de involuţie/evoluţie, teama de schimbările diverse care pot apărea, teama de viitor, etc.
- temeri legate de situaţiile relaţionale: teama de conflicte (verbale sau fizice), teama de a fi înşelat sau furat, teama de a fi pus în situaţii penibile, teama de a nu încurca lucrurile, teama de a nu fi o povară, etc.
Toate aceste temeri, alături de temerile legate de muladhara alimentează neîncrederea, dizarmoniile sufleteşti, îndoielile, frustrările, vinovăţia, ruşinea, supărările, invidiile, etc.
Sunt foarte multe astfel de temeri; ele şi-au făcut, pas cu pas, rădăcini în străfundurile fiinţei noastre, datorită unor experienţe de viaţă mai puţin plăcute, sau au fost pur şi simplu adoptate din exterior. Acestea îşi pun amprenta asupra noastră în viaţa de zi cu zi, fiind cele care stau la baza multor blocaje şi tipare mentale negative. Prin urmare, este obligatoriu să fie scoase la suprafaţă, apoi înfruntate şi eliminate. Primul pas este de-a le accepta, apoi când sunt scoase la suprafaţă, trebuiesc „privite” cu ochiul mental (nepărtinitor), iar la urmă eliminate. A le privi cu ochiul mental, presupune printre altele, a accepta şi partea noastră de vină, nu doar condiţiile exterioare. Spre deosebire de ochiul ego-ului, care are doar un singur punct de vedere (unghi de percepţie), ochiul mental poate vedea din multe unghiuri de percepţie. Dacă nu se ajunge la acceptarea propriei responsabilităţi în ce priveşte teama (cauza), atunci se pasează responsabilitatea în afară şi temerea nu poate fi eliberată. Prin urmare, blocajele şi tiparele mentale aferente respectivei temeri se menţin şi se perpetuează.
În al treilea braţ ţine o vajra; acesta este un fel de sceptru din care se ies fulgere multicolore. În diverse tradiţii orientale, se spune că vajra este simbolul înţelepciunii universale, rolul său fiind, în principal, de-a elimina ignoranţa, de-a aduce putere acolo unde este slăbiciune, de-a aduce echilibru acolo unde este dezechilibru, claritate şi lumină acolo unde este nelumină şi haos. Înţelepciunea este rodul cunoaşterii, al experienţelor de viaţă dar şi un semn (alături de stările sublime) al apropierii de divinitate. Vajra poate fi socotită ca un fel de baghetă magică, prin care pot fi aduse la îndeplinire nevoile, necesităţile şi dorinţele sufleteşti.
Vajra este asociat cu aurul, diamantul şi fulgerul, toate acestea constituind vârfurile ierarhice ale regnului material. Aurul (sceptrul) este considerat a fi în vârful ierarhiei metalelor, diamantul fiind în vârful ierarhiei pietrelor iar fulgerul în vârful ierarhiei focului. Traducerea pentru elementul din capătul sceptrului, este mai degrabă „piatră nobilă”, însă în occident s-a asociat cu diamantul. Aşadar, este vorba de procesele de alchimizare ale aspectelor inferioare în aspecte superioare.
În al patrulea braţ ţine un vas de foc, simbolizând energia spirituală, focul divin interior. Acest foc divin are două roluri. Pe de-o parte este focul purificator, iar pe de altă parte este focul transformator. Focul purificator este cel care delimitează şi apoi curăţă fiinţa de elementele impure, iar focul transformator este cel care determină potenţialul maxim astfel încât fiinţa să depăşeaşcă vechile bariere, transformându-se din om inferior în om superior.
Aceste două braţe (de sus) ale lui Lakini Shakti conţin intrumentele prin care Shiva cel Bătrân stăpâneşte alchimia fizică (energetică), emoţional-mentală şi spirituală.
Prin alchimia fizică, se reuşeşte revenirea corpului la parametrii cosmici iniţiali, adică la menţinerea unei sănătăţi perfecte, a unui corp mereu tânăr, viguros şi plin de vitalitate. Alchimia emoţional-mentală presupune transformarea tuturor suferinţelor interioare în bucurii, a dezechilibrului în echilibru, iar alchimia spirituală presupune depăşirea tuturor barierelor care menţin omul în limitele cunoscute (nemurire, puteri nelimitate, depăşirea barierelor dimensionale).
Prin alchimia emoţional-mentală, se reuşeşte transformarea tuturor emoţiilor şi sentimentelor negative în emoţii şi sentimente pozitive. Procesul de alchimie emoţională este strâns legat de procesul alchimiei mentale, adică se lucrează la substratul informaţional al emoţiei. Emoţia în sine, fie că este negativă fie că este pozitivă, nu reprezintă altceva decât energie psihică. Noi suntem cei care o punem într-o zonă negativă sau pozitivă, în funcţie de construcţia noastră psiho-mentală. Alchimia emoţională este posibilă numai atunci când se realizează cu adevărat detaşarea de lumea exterioară (maya). Doar astfel ne putem detaşa de energia emoţională, şi s-o folosim ulterior pentru alte scopuri, mai înalte. Acest lucru se realizează în trei etape. Într-o primă etapă se realizează identificarea, adică conştientizarea energiei aşa-zis negative din noi. Acest lucru înseamnă că nu ne vom mai lăsa influenţaţi de ea, adică deşi o simţim efectiv că ne deranjează, nu vom acţiona reactiv, ca urmare a unui tipar prestabilit (de genul "luptă sau fugi"), decât atunci când situaţia o impune (când există riscul de-a se pierde viaţa). În a doua etapă se realizează neutralizarea energiei negative, prin identificarea sa în cadrul unul ciclu, iar în a treia etapă se realizează alchimizarea, adică folosirea energiei substratului negativ pentru aspecte pozitive folosind schema intenţie-imagine-emoţie. Această schemă nu se poate învăţa ca pe o tehnică simplă, ci doar prin multă experienţă. Sunt aspecte care nu pot fi trecute în cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu