C.K., sau cum se da cu muci-n cobalt

Inspirat de o recenzie la volumul Cobalt de C.K. și cu chef de râs încep să scriu și eu o recenzie, în care, din principiu și pt. c-am suferit destul citind manuscrisul nu voi cita niciun vers. Cobalt e o carte ușoară de poezie. Vedem  pe parcursul lecturii ei un repertoriu poetic jerpelit, premodern, în care cuvântul cobalt apare ca laitmotiv în fiecare text, sățios, lipcă, ca un musafir nepoftit. Autorul, ca Midias din Biblie reduce tot universul la cobalt, în viziunea lui totul e cobalt, până și sentimentele - numai un om cu sentimente de cobalt și-ar putea supune cititorii la o așa tortură lingvistică. Gânduri de cobalt trec pe sub fruntea lui C.K., viziuni în care cobalt umple tot universul, susține totul, ca însuși bunul Dumnezeu. Dacă în Tao Te Ching Tao este totul, principiul suprem, logosul, AtotConștiința, în Cobalt, cobalt e. Care va să zică C.K. nu are ca majoritatea poeților 2000iști capul ușor de lemn, ci capul greu, ca un motor pe cărbuni, de cobalt. Și are impresia că scrie cu cobalt, dar din pixul lui nu iese decât o cerneală care la prima rază de soare se va fi evaporat. Și de pe foaie, și din mintea celor care au avut neșansa să citească cartea. C.K., ca un iluzionist într-un teatru plin cu orbi, scoate din pălăria lui de speriatoare, din ligheanul de cobalt, o cărțulie de hârtie pe care încearcă să înșele pe toată lumea că-i cobalt, când ea nu e nici măcar un studiu despre acest metal, după ce în 2011 și-n 2012 a reușit cu două cărți pe care le-a numit Cele mai frumoase poeme din 2010, Cele mai frumoase poeme din 2011. Poezeul îl privește cu compasiune trimițându-i vibrații pline de logosul estetic al artei divine. Zâmbindu-i siderant din discul solar așteaptă răbdător să-l vadă spărgându-și învelișul de cobalt care îl împresoară și strălucind razele care să îndepărteze cobaltul de lume.. Și-acum devin serios: Cum mă, când lumea piere, peste 50 de milioane de oameni mor anual de foame în lume, în țara ta are loc genocid, semenii tăi sunt niște sclavi inconștienți de lanțurile lor, să dai dovadă de atâta nepăsare, nesimțire, iresponsabilitate poetică? Ce impact social are lirica ta Ioane, când tu scrii ca pentru orbi? Un un autor a cărui lirică este insensibilă la suferințele lumii și doar se plânge complăcându-se și evadând în imaginarul infantil al unui discurs plictisitor este ca o pizda care se piaptănă când lumea piere.