Medi, cu ochiul sticlos

Medi, cu ochiul sticlos

este al doilea volum de poeme marca Marius Ghilezan aparut anul acesta la ed. Brumar. Pentru cititorul obisnuit cu lamentourile si visceralitatile poetilor ultimilor vreo 15 ani, cartea poate parea o oaza de lumina intr-un desert de cacat, iar ea chiar asta si este. Pe langa o forma grafica excelenta poseda si un fond pe masura, fiind in ansamblul ei „un poem cosmogonic despre energia vie care guverneaza intreg universul”, cum imi spunea insusi autorul, sau mai bine spus, asa cum vad eu, un poem de dragoste inaltandu-se incandescent ca un duh dintr-un strop de eden, chiar daca dragostea despre care vorbesc este de tara, de natura sau chiar platonica. De-aceea, pentru cititorul neobisnuit cu metafora profunda, poezia lui Marius Ghilezan poate parea absonsa, poetul remarcandu-se, cum ii sade bine unui retor, prin puterea de a sugera lucrurile decat prin cea de a le spune fatis: „un sir de bucle fine/ cercuri multe ce nu se petrec/ imbinari de taina/ invart roata, in surdina pasilor ceresti...” (Cabala) sau „luminoasa, vie/ chimie a naturii/ te prind zemoasa in brate cu ochii...” (Tren indian) sau „Te simt, precum aluna coapta,/ tare in patu-mi instelat,/ pielea mea goala asteapta/ parul tau – abanos pastelat.” (Sex on the beach).

Structurat in 6 parti, una mai exotica decat celalalta,  volumul este presarat cu o sumedenie de versuri cu mai multe taisuri, cu mai multe semnificatii, pe care i le voi lasa cititorului sa le surprinda spunand ca sclipirile lor transcend si in acelasi timp amplifica cultura romana. Esential este ca nu lipsesc nici versuri sau chiar poeme intregi tintinde spre clasa politica romaneasca actuala, spre politica retarda, nepoliticoasa, dezastruoasa si pupincuroccidentalista a acesteia, care a transformat romanii in sclavi, si spre starea lamentabila a lumii intregi. In acest sens, poemul „Epava din Zakynthos” este edificator, epava fiind un simbol al Romaniei prezentului, si nu mai putin al lumii intregi, o lume guvernata statanist, spre dezbinarea, saracirea, indobitocirea si exploatarea omului, de-aceea il si citez integral:

Epava din Zakynthos

I History

Ai văzut epava din Zakynthos?  

- Oh, nu, naufragiului i-am braconat

peştii sabie din trupul ciuruit,

sfârtecat de cioburi,

atunci când Atenei îi ardea chipul

şi-acum mai văd, păstăi de foc,

straturi de gene strivite de bocanc.

Bătăile în scuturi

tocau revolta privirilor azurii

voyeri în costume s-au travestit în femei

cu accent barbar pe “i”

bubuiau Termopilele,

chipurile, Hephaistos a lăsat datorii,

printre coline se numărau coloanele

Acropolei i-au căzut zeciuitorii,

iar regelui îi picura asfalt din ochi.

-Ştiu eşti trist, prieten drag,

perşii-au ridicat la cer corăbii

şi nu mai bat la Salamina marea,

străini cu vergile s-au extrădat;

în conturile poeticei Arcadia

cresc spini şi bolovani,

turişti se duc la Halkidiki,

precum Ulise în Ithaca.

Nu de la Râm i se trage prinsoarea,

mi-e teamă că ţi-ai înecat

în plâns visarea,

dar, oare, poate muri marea?

- Din bănci străine se trimit torpile,

cum îi apăr Parnasului uneltirea?

Regatul regelui?

Oracolului halucinogenul gaz,

şi Apolinicul templu de extaz?

Eu cine sunt?

M-a sedus Zeus şi m-a înviat marea,

Numele Europa ridică molotoave în aer,

mi-e dragă Afrodita şi guler spuma mării

mi-a fost până aici.

II Taina Regelui

- Prietene, Regele e tulburat

harpa iubitei s-a transformat în bici,

chimvalul nu mai cheamă la luptă,

nici Clio  nu mai poate îndulci

fierea habotnicului trezorier,

străinul vrea şi marea şi faima,

vrea insule şi carne-n abatoare.

- Îl văd pe Rege, îi sunt ochii epave ce cu jind privesc

goalele herghelii din Asturias

şi mările şoaptelor sidefii, întinsele ape.

Se-ndepărtează tainele,

sunt luate amanet cu insule ionice

şi sparte catodice,

corăbii mii, republici arvunite corinturi dezleagă,

monetăriile mondiale

deschid ceaprăzării şi bungee jumping-uri

cu firul tăiat şi fise alogene,

toate au fost ale lui

de aici, din stâncă, dincolo de nori

şi acum marea conflagraţie

îl mestecă mărunt,

îi face procese

plec să-i fiu sfetnic de taină

n-au cum să-i mute Olimpul, cetăţile şi marea.

Recuperatorii nu ştiu să vândă mituri esenţiale.

O lacrimă zvântă arşiţa,

Regelui i s-a impus depresia

cine să mai cultive muza?

Socrate devine platonic,

Diogene nu se mai dezbracă,

Epava rămâne pe loc.

Zakyntos aşteaptă sub acelaşi soare

turişti să tragă cardul

şi brosca înspre adâncuri.

Vrand nevrand, sunt nevoit sa spun surazand ca, in contextul cultural-social-politic actual „Medi, cu ochiul sticlos” este, pe langa o aparitie surprinzatoare, un volum de poezii excelent.