Jose Nunez - Bilingual
Bilingual
Singurul afrodisiac de care am nevoie este vocea ta
Te aud cum imi spui pe nume
Imi faci semn sa-ti raspund
Iar eu iti spun ca tu esti raspunsul la orice intrebare pe care am avut-o
vreodata despre dragoste
Fara cuvinte folosesc limba sa spun povestea noastra
Urmaresc umbrele corpului tau
Ingenunchez in fata ta , ochii mei sunt incantati de masculinitatea ta
De toata divinitatea ta si te laud
Pentru ca toate sunt pentru mine
Incep sa ma hranesc cu delicatetile tale
Diger ciocolata semi-neagra , topindu-se
Imi aluneca pe barbie
Aroma ta este ceva ce Godiva nu poate recreea
Am nevoie de fiecare atom din anatomia ta
Necesitatea este pusa inainte sa cunosc ca tu esti sursa spiritualitatii
mele
Ma inmoi inauntru si pe dinafara reglandu mi mai mult constiinta
In subconstient ma gasesc revizuind scenele noastre de dragoste
In visele zilnice
Vad acea fata pe care o ai cand ma faci "sa-mi dau drumul"
Si ma face sa te vreau chiar acolo si apoi
Ma gandesc la tine si la locuri nepotrivite gasite
Senzatii furnicand in locuri private unde as vrea sa fiu prinsa intre o
stanca si "partea" ta tare
Uda imi intind si desfac picioarele si "locul" meu se transforma intrun
plan pe care u ai vrea sa l elimini
Cunosti corpul meu ca pe spatele mainilor tale
Atinge-ma si trimite-ma in extaz
Coapsele mele tremura anticipand o penetrare adanca care ma ridica
la cer
Trupul in crestere
Trudeste
Gafaie
Dispune topirea
Trage-ma de par si
Zgarie-ma pe spate
Capat un temporar caz de tourettes pentru ca tot ce pot spune sunt 4
litere in 4 octave la rand , strig numele tau
Ai tati....esti asa mare si asa dur
Si mi-o dai atat de bine
Tu esti pacatul meu mortal
Fa asta inca o data
Mi-o tragi si devin bilingva
Mi-o tragi si devin bilingva
.....................................................
Vad limba ta roz intre buzele tale si o vreau intre ale mele
Si ma lupt
Cum ma lingi ma torturezi
Incerc sa scap
Dar nu chiar
Alerg afara din camera implorand pentru mai mult , ma urc pe perete
care a fost zgariat de tocurile mele
Din nou
Te uiti pe furis la coapsele mele si-mi spui sa fiu potolita
Si eu de buna voie te aprob pentru ca imi place felul cum ma domini
Cer "sa-mi dau drumul" pentru tine si asta si fac
Te-ai imbinat cu mine deci sunt cea mai buna,dar tu
Tu m-ai cucerit cu aceste unice lumii ale orgasmului si le-ai multiplicat
Din nou si din nou
Fata mea radiaza cu pasiune
Perna mea miroase a tine
O mireasma care ma obsedeaza
Camera mea miroase a cel mai bun sex
Eu
Ma acopar cu amprentele trupului si a mainilor si tu deasupra mea
Numele tau scris memorabil pe corpul meu in istoria geneticii tale
Mi-o tragi si devin bilingva
Mi-o tragi si devin bilïngva
luni, 28 februarie 2011
vineri, 25 februarie 2011
Primitivii
uite te putin la ei
http://www.youtube.com/watch?v=UaDlfODoaEE
clipul asta e mai mult decat o parabola.
si uite te si la asta unde nu apare nicaieri vocea maestrului
http://www.youtube.com/watch?v=et95HcguN_0
http://www.youtube.com/watch?v=UaDlfODoaEE
clipul asta e mai mult decat o parabola.
si uite te si la asta unde nu apare nicaieri vocea maestrului
http://www.youtube.com/watch?v=et95HcguN_0
miercuri, 23 februarie 2011
Adrian Jicu despre Nu-stiu-cate-zile
Puterea scrisului
După succesul înregistrat cu Chipurile, Stoian G. Bogdan îşi încearcă acum norocul pe terenul prozei, publicând „un superRoman” (cum scrie pe pagina de gardă) intitulat Nu-ştiu-câte-zile (Bucureşti, Editura „Trei”, 2010). Alcătuită după o reţetă de succes, cartea are ingredientele necesare: formă grafică atractivă, o prezentare voit tare, făcută de Mihai Vakulovski, şi îndemnuri la lectură, pe coperta a patra, unde iată ce găsim: „V-aţi săturat de literatura cu majusculă? Vreţi să citiţi un roman tare? Un roman fără cearcăne, fără riduri? Cu mult haz, multă adrenalină şi multă dramă? Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? Atunci întoarceţi cartea, deschideţi-o şi apucaţi-vă imediat de citit!” O listă lungă de promisiuni, semn că editura şi-a însuşit destul de bine tehnicile de marketing occidentale, pe care încearcă să le aplice publicului de la noi. Nu-mi pot da seama cât de eficiente vor fi aceste îndemnuri, dar pot spune că pentru mine efectul a fost mai degrabă unul invers.
Povestea în sine este relativ simplă şi o găsim rezumată pe aceeaşi coperta a patra: „Nu-ştiu-câte-zile e filmul alert al parvenirii lui Narcis Ivan, avocat cu veleităţi scriitoriceşti, într-o lume în care doar cel mai deştept şi mai rapid face regula. Adică, cel mai şmecher. O carte despre cei din jurul nostru, deveniţi personaje ale unei realităţi kitsch. Un fel de roman al vieţii fără fard.” Aşadar, un scenariu de film american, cu aventuri aproape senzaţionale, în care protagonistul se întoarce superbogat în Comăneştiul natal, unde, alături de tovarăşii din adolescenţă, bate nişte ţigani care puseseră stăpânire pe oraş, unde stârneşte invidie, dar şi admiraţia fetelor şi nevestelor, dar se şi aprinde după o anume Livia, pe care o prosteşte să îl însoţească în Italia, unde interlopul Victor Caran, influentul său viitor socru din Bucureşti, îl trimite cu o misiune extrem de importantă. La Torino îl descoperă chiar pe cel care comandase uciderea părinţilor săi, Rustem, pe care îl împuşcă după ce află cine a săvârşit crima. Întors în ţară, îl caută pe ucigaşul devenit om de afaceri la Baia Mare şi, evident, îl împuşcă, răzbunându-se. Între timp, Catarina, logodnica sa bucureşteană, trimite la Comăneşti un gealat, Dragoş, care află de aventura lui Narcis cu Livia, o găseşte pe aceasta şi o violează. Epilogul ne readuce la convenţia brutală din începutul romanului, unde naratorul ţine morţiş să-şi impună o poziţie dominantă în relaţia cu cititorul: „Să stabilim din start: eu sunt autorul şi asta-i cartea mea. Faptul că tu citeşti rândul ăsta e pură întâmplare. Faptul că eu scriu rândul ăsta nu e. În momentul în care ai ales să citeşti, ai căzut în mâna mea. Dar nu-ţi fă (sic!) probleme, o să înveţi multe şi toate îţi vor folosi la un moment dat. Deci, dă pagina.”
Cu un subiect mai degrabă neconvingător, de film american, romanul s-ar putea salva doar din perspectivă parodică, Stoian G. Bogdan refuzând ostentativ, în maniera-i caracteristică, modul convenţional de a scrie proză şi încercând să impună alt mod de a crea. Aerul avangardist şi poza sunt, de fapt, principalele atuuri ale unei cărţi greu definibilă. Reuşitele ei (puţine câte sunt) ţin de lipsa de inhibiţii şi de respingerea unor convenţii romaneşti. Nu-ştiu-câte-zile izbeşte prin paradox: pe un subiect comercial, autorul construieşte un roman care se dezice de convenţiile romanului comercial. Altfel spus, el încearcă să prindă doi iepuri, succesul de piaţă şi valoarea, însă reuşita e îndoielnică.
Pentru unul care a citit Chipurile şi e familiarizat cu felul de a scrie al autorului, Nu-ştiu-câte-zile e o supă reîncălzită sau, dacă vreţi, un roman în care SGB alunecă în manierism. Chiar dacă sub o altă formă (epică), substanţa cărţii e, în definitiv, aceeaşi. Dacă în poezie ea însemna ceva nou, atât la nivelul limbajului, cât mai ales al atitudinii, al unui alt ton, care lipsea în lirica ultimilor ani, acum am avut o acută senzaţie de construct artificial al cărui scop este vânzarea. Ceea ce nu e neapărat rău, dar nici suficient pentru un roman de valoare.
Din revista Ateneu
-------------------------------------------------------------------------------------
Comentariu:
Adraian Jicu, este dupa parerea mea unul dintre cei mai inteligenti critici literari romani ai momentului. Pe langa asta, nici nu e sub egida vreunei edituri, asa ca verdictele sale sunt, pana la proba contrarie, de buna credinta. Problema acestei recenzii este una pe care am intalnit-o in mai toate recenziile care s-au scris despre roman, anume: recenzentul nu vorbeste despre cartea mea ci despre ceea ce gresit a intales el din cartea mea. Pentru ca, in superRomanul meu Nu-stiu-cate-zile, protagonistul Narcis Ivan nu se intalneste la Torino cu cel care comandase uciderea parintilor sai. Iar la Baia Mare nu se intalneste cu ucigasul, asa cum povesteste criticul. Si aici intervine intrebarea, daca recenzentii povestesc in recenzii alte carti decat cea pe care am scris-o eu, oare nu au citit, asa cum mai obisnuiesc, cartea fara un minim de concentrare? Tind sa cred ca da. Si am si explicatia. Exista unii critici cu care eu nu sunt in relatii cordiale. Acestia mi-au muscat de cur romanul in varii ocazii. Stii cum e, e mai usor sa crezi decat sa gandesti. Unii daca altii le zic ca cerul e verde cred. Asa e sunt si criticii. Zic: ce faci ba, ai citit cutare? da, ba, e prost, e naspa. aha, asa credeam si eu. Criticul cacanar Alex Goldis, de altfel, a scris un text rau voitor pentru revista Cultura inainte ca romanul meu sa iasa pe piata. Faza e ca textul era despre romanul in care el nu aruncase niciun ochi. Dupa aia i l-am trimis. Altfel, criticul bacauan intuieste ceva ce altii nu au intuit, ceea ce imi confirma ca noi astia din Bacau suntem mai destepti, si anume ca, romanul este unul avangardist si deci, criteriile dupa care il judeca criticii din prezent sunt obosite. Pana la urma o sa ma enervez si-o sa m-apuc de scris o noua teorie literara, caci teoriile deja existente nu pot constitui mijloace de interpretare ale literaturii mele. De ce? Pentru ca toate filosofiile literare sunt niste elucubratii. Ele pornesc de la idei gresite. Cum asa? Pai uite-asa. Cei care le-au creat erau sub invluenta a ceea ce Marx numea opium pentru popor, adica a religiei. Or orice om care sufera de molima religiei este un idiot si deci, tot ce iese din gura lui e idiotenie. Criticul mai afirma si ca romanul nu are valoare. Asta nu inteleg criticii, ca cultura pe care o fac eu, fute minciuna in care cred ei si deci, ceea ce inteleg ei prin valoare e stupid. Ma intreb si eu: cum plm n-are valoare daca costa 25 de lei si se vinde?
După succesul înregistrat cu Chipurile, Stoian G. Bogdan îşi încearcă acum norocul pe terenul prozei, publicând „un superRoman” (cum scrie pe pagina de gardă) intitulat Nu-ştiu-câte-zile (Bucureşti, Editura „Trei”, 2010). Alcătuită după o reţetă de succes, cartea are ingredientele necesare: formă grafică atractivă, o prezentare voit tare, făcută de Mihai Vakulovski, şi îndemnuri la lectură, pe coperta a patra, unde iată ce găsim: „V-aţi săturat de literatura cu majusculă? Vreţi să citiţi un roman tare? Un roman fără cearcăne, fără riduri? Cu mult haz, multă adrenalină şi multă dramă? Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? Atunci întoarceţi cartea, deschideţi-o şi apucaţi-vă imediat de citit!” O listă lungă de promisiuni, semn că editura şi-a însuşit destul de bine tehnicile de marketing occidentale, pe care încearcă să le aplice publicului de la noi. Nu-mi pot da seama cât de eficiente vor fi aceste îndemnuri, dar pot spune că pentru mine efectul a fost mai degrabă unul invers.
Povestea în sine este relativ simplă şi o găsim rezumată pe aceeaşi coperta a patra: „Nu-ştiu-câte-zile e filmul alert al parvenirii lui Narcis Ivan, avocat cu veleităţi scriitoriceşti, într-o lume în care doar cel mai deştept şi mai rapid face regula. Adică, cel mai şmecher. O carte despre cei din jurul nostru, deveniţi personaje ale unei realităţi kitsch. Un fel de roman al vieţii fără fard.” Aşadar, un scenariu de film american, cu aventuri aproape senzaţionale, în care protagonistul se întoarce superbogat în Comăneştiul natal, unde, alături de tovarăşii din adolescenţă, bate nişte ţigani care puseseră stăpânire pe oraş, unde stârneşte invidie, dar şi admiraţia fetelor şi nevestelor, dar se şi aprinde după o anume Livia, pe care o prosteşte să îl însoţească în Italia, unde interlopul Victor Caran, influentul său viitor socru din Bucureşti, îl trimite cu o misiune extrem de importantă. La Torino îl descoperă chiar pe cel care comandase uciderea părinţilor săi, Rustem, pe care îl împuşcă după ce află cine a săvârşit crima. Întors în ţară, îl caută pe ucigaşul devenit om de afaceri la Baia Mare şi, evident, îl împuşcă, răzbunându-se. Între timp, Catarina, logodnica sa bucureşteană, trimite la Comăneşti un gealat, Dragoş, care află de aventura lui Narcis cu Livia, o găseşte pe aceasta şi o violează. Epilogul ne readuce la convenţia brutală din începutul romanului, unde naratorul ţine morţiş să-şi impună o poziţie dominantă în relaţia cu cititorul: „Să stabilim din start: eu sunt autorul şi asta-i cartea mea. Faptul că tu citeşti rândul ăsta e pură întâmplare. Faptul că eu scriu rândul ăsta nu e. În momentul în care ai ales să citeşti, ai căzut în mâna mea. Dar nu-ţi fă (sic!) probleme, o să înveţi multe şi toate îţi vor folosi la un moment dat. Deci, dă pagina.”
Cu un subiect mai degrabă neconvingător, de film american, romanul s-ar putea salva doar din perspectivă parodică, Stoian G. Bogdan refuzând ostentativ, în maniera-i caracteristică, modul convenţional de a scrie proză şi încercând să impună alt mod de a crea. Aerul avangardist şi poza sunt, de fapt, principalele atuuri ale unei cărţi greu definibilă. Reuşitele ei (puţine câte sunt) ţin de lipsa de inhibiţii şi de respingerea unor convenţii romaneşti. Nu-ştiu-câte-zile izbeşte prin paradox: pe un subiect comercial, autorul construieşte un roman care se dezice de convenţiile romanului comercial. Altfel spus, el încearcă să prindă doi iepuri, succesul de piaţă şi valoarea, însă reuşita e îndoielnică.
Pentru unul care a citit Chipurile şi e familiarizat cu felul de a scrie al autorului, Nu-ştiu-câte-zile e o supă reîncălzită sau, dacă vreţi, un roman în care SGB alunecă în manierism. Chiar dacă sub o altă formă (epică), substanţa cărţii e, în definitiv, aceeaşi. Dacă în poezie ea însemna ceva nou, atât la nivelul limbajului, cât mai ales al atitudinii, al unui alt ton, care lipsea în lirica ultimilor ani, acum am avut o acută senzaţie de construct artificial al cărui scop este vânzarea. Ceea ce nu e neapărat rău, dar nici suficient pentru un roman de valoare.
Din revista Ateneu
-------------------------------------------------------------------------------------
Comentariu:
Adraian Jicu, este dupa parerea mea unul dintre cei mai inteligenti critici literari romani ai momentului. Pe langa asta, nici nu e sub egida vreunei edituri, asa ca verdictele sale sunt, pana la proba contrarie, de buna credinta. Problema acestei recenzii este una pe care am intalnit-o in mai toate recenziile care s-au scris despre roman, anume: recenzentul nu vorbeste despre cartea mea ci despre ceea ce gresit a intales el din cartea mea. Pentru ca, in superRomanul meu Nu-stiu-cate-zile, protagonistul Narcis Ivan nu se intalneste la Torino cu cel care comandase uciderea parintilor sai. Iar la Baia Mare nu se intalneste cu ucigasul, asa cum povesteste criticul. Si aici intervine intrebarea, daca recenzentii povestesc in recenzii alte carti decat cea pe care am scris-o eu, oare nu au citit, asa cum mai obisnuiesc, cartea fara un minim de concentrare? Tind sa cred ca da. Si am si explicatia. Exista unii critici cu care eu nu sunt in relatii cordiale. Acestia mi-au muscat de cur romanul in varii ocazii. Stii cum e, e mai usor sa crezi decat sa gandesti. Unii daca altii le zic ca cerul e verde cred. Asa e sunt si criticii. Zic: ce faci ba, ai citit cutare? da, ba, e prost, e naspa. aha, asa credeam si eu. Criticul cacanar Alex Goldis, de altfel, a scris un text rau voitor pentru revista Cultura inainte ca romanul meu sa iasa pe piata. Faza e ca textul era despre romanul in care el nu aruncase niciun ochi. Dupa aia i l-am trimis. Altfel, criticul bacauan intuieste ceva ce altii nu au intuit, ceea ce imi confirma ca noi astia din Bacau suntem mai destepti, si anume ca, romanul este unul avangardist si deci, criteriile dupa care il judeca criticii din prezent sunt obosite. Pana la urma o sa ma enervez si-o sa m-apuc de scris o noua teorie literara, caci teoriile deja existente nu pot constitui mijloace de interpretare ale literaturii mele. De ce? Pentru ca toate filosofiile literare sunt niste elucubratii. Ele pornesc de la idei gresite. Cum asa? Pai uite-asa. Cei care le-au creat erau sub invluenta a ceea ce Marx numea opium pentru popor, adica a religiei. Or orice om care sufera de molima religiei este un idiot si deci, tot ce iese din gura lui e idiotenie. Criticul mai afirma si ca romanul nu are valoare. Asta nu inteleg criticii, ca cultura pe care o fac eu, fute minciuna in care cred ei si deci, ceea ce inteleg ei prin valoare e stupid. Ma intreb si eu: cum plm n-are valoare daca costa 25 de lei si se vinde?
marți, 22 februarie 2011
Criticul literar George Neagoe despre TORRENT
"Torrent, prozopoemul halucinogen obţinut de Stoian G. Bogdan într-o distilerie încă nedibuită de prohibitorii creativităţii, nu este o măruntă prăvălie de vise, ci un teatru al demonilor care, nu doar că aţâţă sufletele, ci reprezintă, întotdeauna, dreapta măsură a păcatelor."
luni, 21 februarie 2011
Poemul de luni 44
Traian Demetrescu zicea pentru poemul de lunea asta ca
E trist
E trist: din gândurile noastre
Şi din durerile intime,
Noi facem opere de arta,
Ne punem inima pe rime;
Şi-nchizând-o-ntre coperte,
Cu lumea ei de armonii,
Ne-nstrăinăm de ea, şi-o ducem
Spre-a fi vândută-n librării.
E trist
E trist: din gândurile noastre
Şi din durerile intime,
Noi facem opere de arta,
Ne punem inima pe rime;
Şi-nchizând-o-ntre coperte,
Cu lumea ei de armonii,
Ne-nstrăinăm de ea, şi-o ducem
Spre-a fi vândută-n librării.
joi, 17 februarie 2011
Veste buna
Zilele trecute am stat si-am analizat tot filmul cu literatura.
Am decis ca ma las de scris. Am scris destul. Din nefericire m-am nascut intr-o tara prea de cacat ca sa continui.
Astfel ca, de azi inainte, nu mai sunt scriitor ci, simplu civil.
Una dintre consecintele acestei decizii e acest text...
cam ultimul de blog-ul asta. Deci:
Le multumesc tuturor celor care m-au citit,
tuturor celor care au scris despre cartile mele
si nu in ultimul rand tuturor celor care m-au muscat de cur.
Marturisesc ca am gata doua romane si doua volume de poezii,
unul dintre volumele de poezii este Torrent - o sa-l public anul asta in Romania, pentru ca vreau sa-i dau literaturii romane de 20 de ori mai mult decat isi permite, iar celelalte carti, 3 la numar, cat voi fi viu nu vor aparea niciodata in limba romana, in Romania, pentru ca sunt prea destepte pentru romanii din anii astia. Cred ca daca ma nasteam intr-o tara moderna, civilizata, etc. as fi luat relaxat Nobeluul pentru cartile pe care le am in buzunar... dar m-am nascut intr-un cacat numait Romania si... Asadar, cu 8 carti imi perimit sa ma las de literatura si sa ma apuc de ceea ce e cu-adevarat important pentru mine... Nu mai vedem... Ceau!
il iubim pe SGB :))
Am decis ca ma las de scris. Am scris destul. Din nefericire m-am nascut intr-o tara prea de cacat ca sa continui.
Astfel ca, de azi inainte, nu mai sunt scriitor ci, simplu civil.
Una dintre consecintele acestei decizii e acest text...
cam ultimul de blog-ul asta. Deci:
Le multumesc tuturor celor care m-au citit,
tuturor celor care au scris despre cartile mele
si nu in ultimul rand tuturor celor care m-au muscat de cur.
Marturisesc ca am gata doua romane si doua volume de poezii,
unul dintre volumele de poezii este Torrent - o sa-l public anul asta in Romania, pentru ca vreau sa-i dau literaturii romane de 20 de ori mai mult decat isi permite, iar celelalte carti, 3 la numar, cat voi fi viu nu vor aparea niciodata in limba romana, in Romania, pentru ca sunt prea destepte pentru romanii din anii astia. Cred ca daca ma nasteam intr-o tara moderna, civilizata, etc. as fi luat relaxat Nobeluul pentru cartile pe care le am in buzunar... dar m-am nascut intr-un cacat numait Romania si... Asadar, cu 8 carti imi perimit sa ma las de literatura si sa ma apuc de ceea ce e cu-adevarat important pentru mine... Nu mai vedem... Ceau!
il iubim pe SGB :))
marți, 15 februarie 2011
un poem din TORRENT
1
exstă o orhidee deasupra fiecărui lucru
și există un ochi care odată deschis
te lasă să vezi un câmp cu petale de curcubeu
peste lume
te lasă să vezi
cum ai vedea o planetă cu iris
ochiul meu
2
cineva cântă clapele pianului
cineva scoate draci când lovește în tobe
bum ba bum
bum ba bum
bum ba ba
și altcineva suflă în saxofon o muzică fierbinte ca o limbă-n ureche
și mă înfiorează
și număr pân’ la
3
mă gândesc că aș putea aprinde cu-n băț de chibrit dragostea
ce-a fost odată ca niciodată ca o dantelă-ntre noi
mmm
exstă o orhidee deasupra fiecărui lucru
și există un ochi care odată deschis
te lasă să vezi un câmp cu petale de curcubeu
peste lume
te lasă să vezi
cum ai vedea o planetă cu iris
ochiul meu
2
cineva cântă clapele pianului
cineva scoate draci când lovește în tobe
bum ba bum
bum ba bum
bum ba ba
și altcineva suflă în saxofon o muzică fierbinte ca o limbă-n ureche
și mă înfiorează
și număr pân’ la
3
mă gândesc că aș putea aprinde cu-n băț de chibrit dragostea
ce-a fost odată ca niciodată ca o dantelă-ntre noi
mmm
luni, 14 februarie 2011
poemul de luni 43
Constant Tonegaru
Cantec pe hartie
Nu stiu daca sunt îndeajuns poet mare
sa fiu papuse de ceara lânga Marat si Camille Desmoullins,
sa n-am inima sau fitil ca oricare lumânare
pe bulevardul Montmartre în muzeul Grévin.
Totusi am o inima simpla ce bate cu desperare
sa intre în femeile cu sânul fierbinte si crud
în care desenez cu cerneala o mare albastra
închipuindu-mi ca sfârcurile sunt atolii din Sud.
Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:
„Sunt condotierul Tonegaru fara spada;
mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion
sa scriu cum am dat în poezie cu o grenada“.
Iata, sa-ti aduc de la lupta femurul meu sub balcon
am trecut un fluviu ce-si suna solzii în galop arbitrar
ducând în alte sfere ca pe un calaret fantastic
armatura mea proletara de var.
Un înger îsi desfrunzeste din aripi albul arctic
amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgula pe cer;
trist, trist, lânga tombarina cu coardele sparte
astept sa plec cu o garoafa alba la rever.
Doamna, aceasta e cea din urma floare pe care mi-o arunci
si de balcon îmi agat pielea ca pe o camase deoparte –
sunt Soarele ce-si gaseste lancile aduse din spelunci
în pulpele dumitale dogorind ca niste orase incendiate
Cantec pe hartie
Nu stiu daca sunt îndeajuns poet mare
sa fiu papuse de ceara lânga Marat si Camille Desmoullins,
sa n-am inima sau fitil ca oricare lumânare
pe bulevardul Montmartre în muzeul Grévin.
Totusi am o inima simpla ce bate cu desperare
sa intre în femeile cu sânul fierbinte si crud
în care desenez cu cerneala o mare albastra
închipuindu-mi ca sfârcurile sunt atolii din Sud.
Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:
„Sunt condotierul Tonegaru fara spada;
mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion
sa scriu cum am dat în poezie cu o grenada“.
Iata, sa-ti aduc de la lupta femurul meu sub balcon
am trecut un fluviu ce-si suna solzii în galop arbitrar
ducând în alte sfere ca pe un calaret fantastic
armatura mea proletara de var.
Un înger îsi desfrunzeste din aripi albul arctic
amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgula pe cer;
trist, trist, lânga tombarina cu coardele sparte
astept sa plec cu o garoafa alba la rever.
Doamna, aceasta e cea din urma floare pe care mi-o arunci
si de balcon îmi agat pielea ca pe o camase deoparte –
sunt Soarele ce-si gaseste lancile aduse din spelunci
în pulpele dumitale dogorind ca niste orase incendiate
duminică, 13 februarie 2011
Citesc niste poezii
luni la 8 seara in club Watt, undeva de pe langa Foisorul de Foc, habar n-am unde, dar cica exista.
sâmbătă, 12 februarie 2011
Informeaza te inainte de angajare la videochat
Daca esti putin destupata la minte, sexi, oachesa, ai nevoie de bani, sau pur si simplu esti exibitionista, videochat-ul e job-ul perfect pentru tine. Faci bani multi usor. Daca esti mentalitate de mamaie, nu citi mai departe, mersi. Ce trebuie sa faci? PE langa faptul ca esti feminina, fumoasa, dulce, clada, senzuala, adorabila, poti sa-i seduci pe onanistii din spatele monitoarelor, poti sa-i lasi sa-ti priveasca formele rotunjite si sa-i aduci, cu miscari lascive, la orgasm, iti trebuie un training videochat specializat pentru un efect intens si surprinzator. Unele femei fac asta fara nicio pregatire prealabila, o au de la natura. Altele trebuie învatate. Daca vrei, expertele noastre te pot invata totul. Iti va folosi si-n viata personala, cu barbatii palpabili, nu doar pe web. De altfel, nu-i nici greu si nici neplacut. Se stie ca nu este mai mare placere decat placerea de a provoca placere. Videochat-ul nu mai este ceva nou. Am o gramada de prietene care si-au cumparat casa practicand videochatul, deci se poate.
Cea mai puternica retea de studiouri videochat e in Iasi si Scoala de Videochat are o experienta de peste 6 ani in domeniu, studiand si cercetand fiecare fenomen aparut in materie de videochat.
In plus, discretia e mai mult decat maxima, astfel ca, nu vor sti decat cei carora le spui, ce faci tu. Si pana la urma ce faci? Esti sexi pe bani, nu faci sex pe bani. Gandeste-te!
Cea mai puternica retea de studiouri videochat e in Iasi si Scoala de Videochat are o experienta de peste 6 ani in domeniu, studiand si cercetand fiecare fenomen aparut in materie de videochat.
In plus, discretia e mai mult decat maxima, astfel ca, nu vor sti decat cei carora le spui, ce faci tu. Si pana la urma ce faci? Esti sexi pe bani, nu faci sex pe bani. Gandeste-te!
Recenzie
Dupa ce am citit cartea la care fac referire mai jos mi-a venit cheful sa scriu o recenzie, desi nu obisnuiesc sa-mi stric stilul cu genul asta de scrisoare, am facut-o mai mult ca sa discreditez mai mult critica literara, caci, asa cum spuneam, criticul literar este personal auxiliar costisitor si inutil.
Cântecele inteligento-tembele
Am încercat din răsputeri să caut un poem care să nu-mi placă în mult așteptatul volum de poezii a lui Sorin Gherguț Orice uverturi & reziduuri și-n timp ce citeam simțeam că nu se mai termină… nu se mai termină demonstrația de stil care cu fiecare pagină devenea din ce în ce mai seducătoare, de parcă Gherguț și-a propus să ne fută pe toți când a scris :)
M-am gândit pe cine pastișează, oare pastișează? Paranoia din mine... În sfârșit încă un poet de clasă superioară se ivește, după atâtea visceralități și lamentouri cu care piața de poezie e infestată mai anual, spre deliciul unor cititori cu obrazul netăbăcit, dar mai ales, al unor critici literari care, deși aflați în jurul vârstei de 30 de ani, posedă mentalitatea și spiritul critic ridate. (Contactul indirect cu civilizația îmbătrânește înainte de termen). Așadar, poezia lui Gherguț nu e una cu care cititorul profesionist de poezie să se fi familiarizat în ultimi ani, ci, mai degrabă una asemeni unei concluzii, făcută în canon propriu, a întregii poezii a ultimelor sute de ani – Gherguț îmi dă impresia unuia din familia poeților cu centură neagră. Despre ce vorbește în această carte? Dacă aș spune, eventualul cititor, n-ar găsi întemeiat. Gherguț vorbește despre orice și aparent aproape despre nimic, astfel că, la fiecare lectura, poeme sale edifică interpretări diferite. Face imnuri anti-muncă, deci antisclavie. Face imnuri anti și pro poezie, antipoeme și propoeme. Pentru gay face și popoeme – nu voit. Fiecare vers se anulează pe sine, ca atunci când un mincinos îți spune că-i mincinos, ceea ce-i bine. Îmi pare rău dacă îmi mai permit glume prin această recenzie, eu nu sunt critic literar, sunt doar scriitor și pentru mine genul ăsta de scrisoare e ca și pocnitul degetelor de la picioare înainte de meciul de kick-box. Totuși, aș creiona una dintre interpretările care mi-au venit la ultima lectură. Dar dacă fac asta risc să cad în capcana în care cad criticii des, să eludez realitatea că fiecare individ percepe până și lucruile cele mai banale diferit de restul semenilor, altmiteri o chestie atât de înșelătoare cum e poezia. Mâine poimâine, un cititor ar putea să interpreteze acest text ca fiind un poem, că la poezie versurile sunt mișcătoare, interpretările ca nisipurile, și conștiința îmi spune să nu mă dau deștept că mă ia lumea drept critic literar. Numa ăștia, deși majoritatea fără talent, își fac un talent din a vinde interpretări, de parcă oamenii n-ar fi în stare să interpreteze singuri. Sunt curios ce elucubrații vor plăsmui de data asta, sub imperiul impresiei că ei le au cu poezia, despre cartea ce de foarte bine-o vorbesc. Despre poezie cred că trebuie vorbit cu mănuși, de la distanță, pentru a nu cădea în capcana de a dezinforma eventualii cititori, și-așa puțini, cum se obișnuiește prin revistele literare ale vremii, servile fiecare la rândul ei uneia sau mai multor edituri. Apărut în colecția de poezie Cercul poeților apăruți a editurii Pandora M, coordonată de poeta Svetlana Cârstean, volumul riscă să modifice ierarhiile poeților din ultimii ani, să seducă până la lacrimi, să încânte și să nu-și găsească nici anul acesta, chiar dacă se anunța aparițiile unor poeți pe care eu îi respect, nici în anii următori, nicio concurență, dacă, evident, nu-mi public eu între timp TORRENT-ul. Aș putea să dau și mostre de versuri, oriunde mă uit în carte găsesc exemplul cel bun, doar că, mă gândesc că, oricum, cititorul căruia i-am deschis interesul va citi.
Verdict: Orice uverturi & reziduuri = excelent !
Cântecele inteligento-tembele
Am încercat din răsputeri să caut un poem care să nu-mi placă în mult așteptatul volum de poezii a lui Sorin Gherguț Orice uverturi & reziduuri și-n timp ce citeam simțeam că nu se mai termină… nu se mai termină demonstrația de stil care cu fiecare pagină devenea din ce în ce mai seducătoare, de parcă Gherguț și-a propus să ne fută pe toți când a scris :)
M-am gândit pe cine pastișează, oare pastișează? Paranoia din mine... În sfârșit încă un poet de clasă superioară se ivește, după atâtea visceralități și lamentouri cu care piața de poezie e infestată mai anual, spre deliciul unor cititori cu obrazul netăbăcit, dar mai ales, al unor critici literari care, deși aflați în jurul vârstei de 30 de ani, posedă mentalitatea și spiritul critic ridate. (Contactul indirect cu civilizația îmbătrânește înainte de termen). Așadar, poezia lui Gherguț nu e una cu care cititorul profesionist de poezie să se fi familiarizat în ultimi ani, ci, mai degrabă una asemeni unei concluzii, făcută în canon propriu, a întregii poezii a ultimelor sute de ani – Gherguț îmi dă impresia unuia din familia poeților cu centură neagră. Despre ce vorbește în această carte? Dacă aș spune, eventualul cititor, n-ar găsi întemeiat. Gherguț vorbește despre orice și aparent aproape despre nimic, astfel că, la fiecare lectura, poeme sale edifică interpretări diferite. Face imnuri anti-muncă, deci antisclavie. Face imnuri anti și pro poezie, antipoeme și propoeme. Pentru gay face și popoeme – nu voit. Fiecare vers se anulează pe sine, ca atunci când un mincinos îți spune că-i mincinos, ceea ce-i bine. Îmi pare rău dacă îmi mai permit glume prin această recenzie, eu nu sunt critic literar, sunt doar scriitor și pentru mine genul ăsta de scrisoare e ca și pocnitul degetelor de la picioare înainte de meciul de kick-box. Totuși, aș creiona una dintre interpretările care mi-au venit la ultima lectură. Dar dacă fac asta risc să cad în capcana în care cad criticii des, să eludez realitatea că fiecare individ percepe până și lucruile cele mai banale diferit de restul semenilor, altmiteri o chestie atât de înșelătoare cum e poezia. Mâine poimâine, un cititor ar putea să interpreteze acest text ca fiind un poem, că la poezie versurile sunt mișcătoare, interpretările ca nisipurile, și conștiința îmi spune să nu mă dau deștept că mă ia lumea drept critic literar. Numa ăștia, deși majoritatea fără talent, își fac un talent din a vinde interpretări, de parcă oamenii n-ar fi în stare să interpreteze singuri. Sunt curios ce elucubrații vor plăsmui de data asta, sub imperiul impresiei că ei le au cu poezia, despre cartea ce de foarte bine-o vorbesc. Despre poezie cred că trebuie vorbit cu mănuși, de la distanță, pentru a nu cădea în capcana de a dezinforma eventualii cititori, și-așa puțini, cum se obișnuiește prin revistele literare ale vremii, servile fiecare la rândul ei uneia sau mai multor edituri. Apărut în colecția de poezie Cercul poeților apăruți a editurii Pandora M, coordonată de poeta Svetlana Cârstean, volumul riscă să modifice ierarhiile poeților din ultimii ani, să seducă până la lacrimi, să încânte și să nu-și găsească nici anul acesta, chiar dacă se anunța aparițiile unor poeți pe care eu îi respect, nici în anii următori, nicio concurență, dacă, evident, nu-mi public eu între timp TORRENT-ul. Aș putea să dau și mostre de versuri, oriunde mă uit în carte găsesc exemplul cel bun, doar că, mă gândesc că, oricum, cititorul căruia i-am deschis interesul va citi.
Verdict: Orice uverturi & reziduuri = excelent !
vineri, 11 februarie 2011
Celine
Cica anul acesta autoritatile franceze refuza sa-l celebraze pe scriitorul Celine intrucat acesta a fost un mare antisemit si din vina scrierilor lui au murit ceva evrei. Eu, ca stranepot de evreu, gasesc aceasta masura stupida. De ce? Pentru ca odata mort nu mai raspunzi nici penal, iar moral, e stupid sa raspunzi, asta numai daca nu se trezeste posteritatea sa te dezgroape si sa te judece, cum de altfel a facut parca mai ieri un pontif cu predecesorul sau. Nu e ca si cand omul ar fi viu si l-ai pedepsi pentru greselile lui. E ca si cand ai pedepsi personajul mai multor amintiri, o himera. Altfel, desi un textier de geniu, Celine, a fost un primitiv ca multi altii.
Dincolo de asta, uite o recenzie de-a mea: :))
Dincolo de asta, uite o recenzie de-a mea: :))
joi, 10 februarie 2011
Parabola lacomului si invidiosului
Citeam mai zilele trecute o carte despre care, daca as fi fost doar foarte inteligent, nu ar fi fost indicat sa pomenesc. Se numeste Suces si Putere, 48 de legi pentru a reusi in viata. Mentionez ca titlul poate induce in eroare si astfel cartea poate fi subestimata din start. In realitate utilitatea ei pentru eventualii cititori este incontestabila. Si pentru a face dovada acestui fapt, o sa va transpun pe scurt una dintre cele 48 de legi:
Legea 46
Nu da niciodata impresia ca ai fi perfect
ARGUMENT
Este intotdeauna periculos sa te arati superior semenilor tai, dar cel mai periculos este sa le dai impresia ca esti fara pata si fara slabiciuni. Invidia da nastere la dusmanii secrete, dar durabile. Este o tactica inteligenta sa scoti la iveala, din cand in cand, si cate un defect, sa-ti recunosti si cate un viciu lipsit de gravitate, ca sa previi acumularea de invidie si sa devii astfel mai om ca toti oamenii si mai accesibil. Numai zeilor si raposatilor li se iarta perfectiunea.
Incalcarea legii
Aici autorii ne spun povestea lui Joe Orton si a lui Kenneth Halliwell, care s-au cunoscut la Academia de arte dramatice din Londra si s-au indragostit. Cum niciunul dintre ei nu avea vreun talent actoricesc, au inceput sa scrie la doua maini. Intucat Halliwell primise o mostenire substantiala, cei doi au putut trai cativa ani fara sa munceasca. Piesele lor nu au avut succes, mostenirea s-a terminat si iata-i pe cei doi cautandu-si de munca. Viitorul parea negru. Dar, dupa un timp, Orton s-a apucat sa scrie pe cont propriu si-n cele din urma a ajuns sa aiba un succes rasunator. Piesa Cum sa=l distram pe domnul Sloane a atras atentia criticilor care afirmau ca un nou mare scriitor s-a ivit de nu se stie unde samd. L-au solicitat pana si Beatlesii pentru un scenariu de film. Totul mergea bine cu exceptia relatiei dintre cei doi. Au continuat sa locuiasca impreuna dar o data cu succesul au intervenit si neintelegerile. Vazandu-si iubitul in centrul atentiei tuturor, Halliwell a inceput sa se lase prada invidiei. Succesul cresetea si problemele dintre cei doi se agravau. S-au despartit iar s-au impacat si-n cele din urma, lovindu-l cu cateva ciocane in cap, Halliwell l-a omorat pe Orton dupa care a luat un pumn de pastile si a muriot si el. A lasat un bilet care suna asa: Daca cititi jurnalul lui Orton veti gasi toate explicatiile.
Apoi un citat din La Rochefoucauld:
Ai nevoie de mare talent si abilitate ca sa-ti ascunzi talentul si abilitatea.
Si in sfarsit parabola mea preferata:
Un lacom si un invidios l-au intalnit pe rege. Regele le-a spus: Unul dintre voi poate sa-mi ceara orice si eu o sa-i dau ceea ce mi-a cerut cu conditia sa-i ofer celuilalt de doua ori pe-atat. Invidiosul nu a vrut sa ceara el primul pentru ca tovarasul sau lacomul sa nu capete de doua ori mai mult, iar lacomul niciatat, pentru ca voia sa ia el tot ce era de luat. In cele din urma lacomul l-a indemnat pe invidios sa inceapa el. Astfel, invidiosul i-a cerut regelui sa-i scoata un ochi.
Legea 46
Nu da niciodata impresia ca ai fi perfect
ARGUMENT
Este intotdeauna periculos sa te arati superior semenilor tai, dar cel mai periculos este sa le dai impresia ca esti fara pata si fara slabiciuni. Invidia da nastere la dusmanii secrete, dar durabile. Este o tactica inteligenta sa scoti la iveala, din cand in cand, si cate un defect, sa-ti recunosti si cate un viciu lipsit de gravitate, ca sa previi acumularea de invidie si sa devii astfel mai om ca toti oamenii si mai accesibil. Numai zeilor si raposatilor li se iarta perfectiunea.
Incalcarea legii
Aici autorii ne spun povestea lui Joe Orton si a lui Kenneth Halliwell, care s-au cunoscut la Academia de arte dramatice din Londra si s-au indragostit. Cum niciunul dintre ei nu avea vreun talent actoricesc, au inceput sa scrie la doua maini. Intucat Halliwell primise o mostenire substantiala, cei doi au putut trai cativa ani fara sa munceasca. Piesele lor nu au avut succes, mostenirea s-a terminat si iata-i pe cei doi cautandu-si de munca. Viitorul parea negru. Dar, dupa un timp, Orton s-a apucat sa scrie pe cont propriu si-n cele din urma a ajuns sa aiba un succes rasunator. Piesa Cum sa=l distram pe domnul Sloane a atras atentia criticilor care afirmau ca un nou mare scriitor s-a ivit de nu se stie unde samd. L-au solicitat pana si Beatlesii pentru un scenariu de film. Totul mergea bine cu exceptia relatiei dintre cei doi. Au continuat sa locuiasca impreuna dar o data cu succesul au intervenit si neintelegerile. Vazandu-si iubitul in centrul atentiei tuturor, Halliwell a inceput sa se lase prada invidiei. Succesul cresetea si problemele dintre cei doi se agravau. S-au despartit iar s-au impacat si-n cele din urma, lovindu-l cu cateva ciocane in cap, Halliwell l-a omorat pe Orton dupa care a luat un pumn de pastile si a muriot si el. A lasat un bilet care suna asa: Daca cititi jurnalul lui Orton veti gasi toate explicatiile.
Apoi un citat din La Rochefoucauld:
Ai nevoie de mare talent si abilitate ca sa-ti ascunzi talentul si abilitatea.
Si in sfarsit parabola mea preferata:
Un lacom si un invidios l-au intalnit pe rege. Regele le-a spus: Unul dintre voi poate sa-mi ceara orice si eu o sa-i dau ceea ce mi-a cerut cu conditia sa-i ofer celuilalt de doua ori pe-atat. Invidiosul nu a vrut sa ceara el primul pentru ca tovarasul sau lacomul sa nu capete de doua ori mai mult, iar lacomul niciatat, pentru ca voia sa ia el tot ce era de luat. In cele din urma lacomul l-a indemnat pe invidios sa inceapa el. Astfel, invidiosul i-a cerut regelui sa-i scoata un ochi.
marți, 8 februarie 2011
Prostia pe care-o fac poetii
este urmatoarea:
Avand senzatia ca ei chiar sunt niste indivizi cu totul spectaculosi sau interesanti sau frumosi sau sau sau toate la un loc
cand in realitate nu sunt decat niste pacalici viscerali ( adica primitivi ) care profitand de conventia numita poezie le arata celor apti sa puna boutu
filmul lor de doi lei elucubratii
se-apuca sa scrie la persoana 1 despre, gen, ce-au mai facut, gen de astea, din pozitiile lor de maimute, profitand de dorinta animalului de rand de a vedea daca altu-i ca el sau mai prost ca el. cand prin mine urla toti avortatii si-i reduc la absurd, la tacere, la
. la la
unu ca mine, care-a iesit din el de zeci de ori, care-a umbalt prin trecut prin viitor prin intermediul a ceea ce emninescu numea cu mintea lui nu chiar cretina metempsihoza, cand ii vede se uita la ei precum Mr. Rolls Royce la Mr. Trabant. Din stadiul in care se afla unu ca mine, cu al treilea ochi deschis de mult, cu acces la constiinta suprema, la biblioteca totului, mai zen decat mR. zen, cand ii citeste il cuprinde sentimentul care vine atunci cand nu mai ai sentimente de primata, cum au poetii si oamenii in general, care poeti, amintesc, au sentimentul contextului social-politic-ignorant in care traiesc, si ai sentimentul pe care eu il numesc grapa, traductibil prin, santih ori santih la infinit, si deja, desi vorbesc in termeni cunoscuti, nu mai am cu cine vorb............
Avand senzatia ca ei chiar sunt niste indivizi cu totul spectaculosi sau interesanti sau frumosi sau sau sau toate la un loc
cand in realitate nu sunt decat niste pacalici viscerali ( adica primitivi ) care profitand de conventia numita poezie le arata celor apti sa puna boutu
filmul lor de doi lei elucubratii
se-apuca sa scrie la persoana 1 despre, gen, ce-au mai facut, gen de astea, din pozitiile lor de maimute, profitand de dorinta animalului de rand de a vedea daca altu-i ca el sau mai prost ca el. cand prin mine urla toti avortatii si-i reduc la absurd, la tacere, la
. la la
unu ca mine, care-a iesit din el de zeci de ori, care-a umbalt prin trecut prin viitor prin intermediul a ceea ce emninescu numea cu mintea lui nu chiar cretina metempsihoza, cand ii vede se uita la ei precum Mr. Rolls Royce la Mr. Trabant. Din stadiul in care se afla unu ca mine, cu al treilea ochi deschis de mult, cu acces la constiinta suprema, la biblioteca totului, mai zen decat mR. zen, cand ii citeste il cuprinde sentimentul care vine atunci cand nu mai ai sentimente de primata, cum au poetii si oamenii in general, care poeti, amintesc, au sentimentul contextului social-politic-ignorant in care traiesc, si ai sentimentul pe care eu il numesc grapa, traductibil prin, santih ori santih la infinit, si deja, desi vorbesc in termeni cunoscuti, nu mai am cu cine vorb............
luni, 7 februarie 2011
Cateva discutii cu anumiti politicieni
care din pacate ocupa scaunele prin Parlament si-asa mai departe, despre legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare, in virtutea unui drept al omului nerecunoscut de niciun stat si-anume dreptul de a dispune de propria ta persoana asa cum iti doresti, pentru iesirea din saracie, mi-au confirmat incaodata incompetenta si ignoranta acestor humanoizi, pe care nu ma sfiesc sa ii numesc pacalici, jigodii ieftine samd. Exista doua puncte de vedere printre domniile lor: unii nici nu concep o astfel de reforma, pe care eu o gasesc mai mult decat necesara la acest inceput de mileniu trei, intrucat, din nefericire, frumoasa noastra tarisoara, nu are nicio sansa inafara de asta, caci dupa cum stiti, noi nu producem nimic, exportam mai putin decat importam samd. iar ceilalti doresc aceasta reforma, numai ca, le e frica de electorat, le e frica ca-si vor pierde simpatia poporului ignorant, ceea ce demonstreaza clar ca scopul lor nu e sa ne creeze un nivel de trai decent, ci sa-si creeze lor un nivel de trai mai multe decat decent pe spinarea noastra. Unul dintre argumentele invocate de ei e si cel ca Biserica nu e nici ea de acord. Biserica, amintesc ca nu-i decat o sleahta de escroci care practica inselaciunea, va dreseaza sa credeti in oameni care mor pentru pacatele voastre, invie si se inalta la cer :)) Opinia mea e ca n-ai cum sa fii inteligent cand crezi in cacaturi de astea, tu ce crezi?
duminică, 6 februarie 2011
Poemul de luni 42
Pun un poem pe care l-am compus ieri pe metrou:
ceau și pussy
în plovăr și-n adidași am ieșit din casă
pantalonii pe scaun scaunul la masă
prin fereastra cu flori uscate pot fi privit
trec cu o părere de rău strada grăbit
merg unde habar n-ai și nu mai vin
ah tu iubito sunt tot un suspin
a venit primăvara cerul a înflorit
dar eu merg înainte și gândesc răgușit
vorbe reci fraze reci care m-au răcit
mi-ai tot spus m-ai tot zis acum suntem fit
și deși nu m-auzi fiindcă-ți spun în gând
nu te mai iubesc deloc de la primul rând
ceau și pussy
în plovăr și-n adidași am ieșit din casă
pantalonii pe scaun scaunul la masă
prin fereastra cu flori uscate pot fi privit
trec cu o părere de rău strada grăbit
merg unde habar n-ai și nu mai vin
ah tu iubito sunt tot un suspin
a venit primăvara cerul a înflorit
dar eu merg înainte și gândesc răgușit
vorbe reci fraze reci care m-au răcit
mi-ai tot spus m-ai tot zis acum suntem fit
și deși nu m-auzi fiindcă-ți spun în gând
nu te mai iubesc deloc de la primul rând
sâmbătă, 5 februarie 2011
TORRENT
Vorbeam mai ieri cu prietenul meu Cosmin Ciotlos, despre noua mea carte, care-i, dupa cum spuneam, un hibrid intre proza si poezie, un prozopoem, un soi de epopee, si Cosmin a zis ca daca scriu o carte pe an o sa ma creada astia grafoman :D Atunci mi-am adus aminte de Sadoveanu, si i-am zis ca sadoveanu a scris 1000 de carti, ce sa fac daca am viguare, frate, am scris 3 carti in 4 ani, ce daca le public pe toate in 3?
Cartea asta, TORRENT, mi-a venit acum vreo 5 ani, cand am scris cam vreun sfert din ea si-am dat-o uitarii. dupa care, mai anu trecut, strateam pe la mine cu o prietena, si femeia la laptopul meu, prin poezii, prin toata opera mea de cand am inceput sa scriu bine si pan-atunci, a gasit intr-un word. doc chestia asta, care inca n-avea titlu, i-a placut si mi-a zis ca de ce n-o continui si chestii. am recitit-o si mi s-a parut ca merita incercat. cum pe atunci eram membru pe un site pe care intre timp l-am dat uitarii, m-am gandit sa-l postez si sa observ reactiile. le-am gasit interesante, dan sociup mi-a zis s-o continui, sa fac vreo 60 de secvente, poeme-n sine impletind o poveste, nu stiu cine a zis ca-i misto, am continuat-o si-am terminat-o zilele trecute. am facut-o geniala. are vreo nouazeci si ceva de pagini A 4. Maparlo mi-a facut si doua modele de coperti din care nu stiu pe care s-o aleg, tie care-ti place?
vineri, 4 februarie 2011
Soare cu dinți
bunădinineața, sunt aici pe
trotuar, îngheț, aștept tramvaiu’
tre’ s-ajung în oraș, mă duc la mișto,
n-am nicio treabă, poate-alunec în brațele cuiva
totuși, e multă gheață, de aia e-n întârziere tot,
blocaje în trafic, tractări, amenzi, nervi, guri spurcate,
pietonii întârzie la muncă, va fi o zi grea si
n-am niciun chef de ea, clar, dar uite că vine tramvaiul,
e din ăla fără căldură, aaaaaaaaa, bine că n-am avut bani
de bilet, da, și mi se cariază o măsea, da,
semn că pică guvernul
trotuar, îngheț, aștept tramvaiu’
tre’ s-ajung în oraș, mă duc la mișto,
n-am nicio treabă, poate-alunec în brațele cuiva
totuși, e multă gheață, de aia e-n întârziere tot,
blocaje în trafic, tractări, amenzi, nervi, guri spurcate,
pietonii întârzie la muncă, va fi o zi grea si
n-am niciun chef de ea, clar, dar uite că vine tramvaiul,
e din ăla fără căldură, aaaaaaaaa, bine că n-am avut bani
de bilet, da, și mi se cariază o măsea, da,
semn că pică guvernul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)