Din Transbordare

Mi s-a spus ca e bine sa mai postez cate ceva pe blog, asa ca m-am gandit adineauri ca, daca tot ma plictisesc, ar fi bine s-o si fac.

Acum sunt intr-o localitate din Bistrita-Nasaud. Am observat ca nu e trecuta pe nicio harta. Se numeste Transbordare.

In compania corifeilor: Gelu Vlasin, Sorin Despot si Andrei Ruse, joc "pase" cu o minge de plicitseala.

Astept sa vina ora cand o sa trebuiasca sa plec spre Bistrita cu bemveul meu cu care am trecut la venire, din nefericire, peste o frumusete de caine. Trebuie sa ma intalnesc cu o poeta misto (si ca artista si ca femeie ;) si cu alta tipa misto, o creata, cu care au treaba tovarasii mei. Mai intai o sa ne oprim pe la Andrei Muresan pe-acasa, unde asara am citit si eu din Chipuri, o sa mai ascultam poeziile batranilor si-o sa plecam in Crama Veche. Acolo, o sa ne intretinem cu minunatele domnisoare, intentionand sa le ducem intr-un loc cu multe cearceafuri, ca sa... Mama ce tripuri am! :)

Aici, de unde tastez eu cuvintele astea, s-a instaurat, la lectura textului astuia, un mare ras, prin gura mea, a lu' Despot si-a astuia cu nume de vama. A intrat si Gelu cu pletele-i carliontate. Ruse a gasit niste articole in presa locala, care vorbesc despre venirea unor patru poeti cu voci inconfundabile. Aud ca mie mi-au trecut la nume: Stoian Grigore Bogdan (SGB). Ceea ce ma amuza "la maxim si la nebunie", vorba poetei mele.

Trebuie sa merg la dush acum. Trebuie sa inchei. Ce inteleg eu prin "acum", tu trebuie sa intelegi prin "in vinerea din 31 iulie 2009 SGB a scris un text cu care ti-ai pierdut timpul acum". Ceau

Cronica de Mihai Vakulovski

„Chipurile” de Stoian G. Bogdan este o carte de poezie care se citeşte ca un volum de proză, o carte legată de multe chipuri-personaje care o populează, multe pînă la moarte. „Chipurile” lui Stoian G. Bogdan pare a fi o carte biografică, dar n-ai de unde să ştii cîtă realitate e acolo şi cît e ficţiune, dacă nu-l cunoşti pe scriitorul care zice-într-un poem că nu e un poet, ci e poem, un poem care scrie pentru că trăieşte. Care poem e SGB? Care mască din „Chipurile” e a lui? Nici una şi toate în acelaşi timp, eul lui poetic jucînd rolul naratorului homodiegetic din proză, fiind omniprezent şi aproape omnipotent, undeva lîngă celelalte chipuri şi totodată de-asupra lor. Multe poeme par să aibă destinatari reali (sau imaginari), monologuri directe, poeme-portrete, poeme-CV-uri, poeme-personaje, poeme-chipuri, poeme-poveşti, poeme cu concluzii, poeme cu final, care se încheie ca în proză, cu sfîrşituri aluzive („toate femeile de care mă îndrăgostesc ajung rău raluca / de parcă liniile din palmele mele se termină / în palmele lor”), toate - sfîrşituri de efect („în sfîrşit, la-nmormîntrea nemernicului chiar n-a venit / nimeni/ dar a venit mama celui pe care-l omorîse”)...

„Chipurile” este un volum cu blog, pe care puteţi să-l vizitaţi, citiţi, comentaţi: http://chipurile.blogspot.com/, un volum care ar fi avut 69 de pagini dacă „Scurta biografie” n-ar fi apărut de două ori (din greşeală?). „Şi, deşi această scurtă biografie nu e un poem, / totuşi eu am simţit nevoia să-l fac să fie”. Textualismul lui Stoian G. Bogdan e la mişto („chipul ei m-a lăsat fără versuri”; „Aşa că hai! / Cît încă poa’ să ne mai care versul / Cît încă ne mai îndură poezia”). Şi stilul este ironic, chiar dacă ironia de pe fizionomia poeziei lui Stoian G. Bogdan e doar o mască, un instrument. Multe versuri trimit spre alte poeme, mai ales ale poeţilor „optzecişti”. Chiar în primul poem, „Poemul din ultima cameră”, tînărul poet povesteşte cum a sădit în ghiveciul său de la balcon ura, nu dragostea, ca la Cărtărescu, la care florile creşteau simţind dragostea din casă, lui SGB „doar ura îmi mai dă chef de viaţă”, „pentru că ura simte dacă îţi pasă cu adevărat”. Poezia lui SGB are personalitate, iar atitudinea ei îmi aminteşte de beatnicii americani. Un poet interesant care merită citit şi urmărit în continuare.