Ho-prrrrrrrr...

Car tras de boi Președinția Guvernul Parlamentul Prefectura Primăria

Oriunde vrea mușchii celor care țin hățurile și biciul.

Cea!

Cele mai frumoase poeme din 2011

Este titlul unei antologii care a apărut anul acesta la ed. Tracus Arte. Din câte am văzut, numai poeți români sunt în respectiva antologie, ceea ce înseamnă că cele mai frumoase poeme din 2011 au fost scrise de români... bravo nouă! Într-o țărișoară vasală, pârlită, în care IQ-ul mediu este sub mediu, să se scrie „cele mai frumoase poeme din 2011” nu-i din drum... a, și s-au scris și cele din 2010... excelent! au apărut la aceeași editură anul trecut! Băăăăăăăăăă...

Cei doi antologatori, Claudiu Komartin și Radu Vancu, observ că au un tupeu extraordinar când numesc astfel astfel de cărți, în care apar și poeme frumoase, nu contest, dar cele mai frumoase... De la Claudiu mă așteptam, dar de la Radu, cel numit „Cap Teoretic”, chiar deloc, sau poate capul său e mai mult “teoretic” și mai puțin “practic”… Menționez că Prostia celor doi reiese din 4 motive: în primul rând pentru că au numit cărțulia astfel; în al doilea rând pentru că au tupeul să sugereze că ar fi ei în stare să antologheze cele mai frumoase poeme din 2011; în al treilea rând pentru că afirmă că le-au și antologat; și-n al patrulea rând pentru că au crezut că vor scăpa basma curată după aceste gesturi.

Oamenii ăștia nu mai au deloc simțul ridicolului, mă jur! Iar poeții care au permis să li se publice textele într-o astfel de antologie, nici atât. Nu știu de ce mi-a venit în minte un vers a lui Sișu: „sunteți cristale false care când le-atingi se sparg”

Eu unu, când văd astfel de titluri, devin foarte reticent, pentru că brusc îmi miroase a înșelăciune: Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

În încheiere iată un poem pe care l-am  publicat în superPoemul TORRENT în 2011:

Poem pentru pian şi-o altă seară

Fuma cu sete

fuma ca şi cum

fiecare fum o ducea mai departe de mine

o-mbălsăma ca pe o nefertiti a localurilor roşii

în care se dansa tango

Fuma lângă mine şi-o simţeam

în alt loc

în alt timp

sau în altă viaţă

undeva în braţele unui amant

ale unui părinte

sau la o altă masă dintr-un alt local

 

Purta o rochie de cenuşă, părul în coc, cercei

şi decolteul larg ca un zâmbet amar

Avea sânii rotunzi, bărbia înaltă

puţină noapte pe pometele stâng

şi ochi fără capăt

Ce trist e şi tangoul ăsta... Să dansăm

mi-a zis

strivind ţigara

Te rog

am şoptit

luându-i mâna rece ca şi seara

în care îi scriam

ce-o să fac oare când o să ne întâlnim şi

bătăile inimii tale or să-mi spargă faţa?

o să cad? sau o să-ţi spun

bună

cu gura plină de sânge?

Ne-am întâlnit târziu

şi peste golul lăsat de-atâtea absenţe

a început să-mi crească o crustă

şi lumea aceea cu seri mărunte

tangouri uitate atingeri sfârşite în ...

Atunci a spart un craniu în asfalt

un craniu de copil vopsit în culorile apusului

a păşit peste el şi m-a sărutat

Nu simt niciun gust de sânge 

mi-a zis

cu vorbele rujate ca în altă seară

când într-o baltă de sânge-am dansat. Oraşul

devenise o mâzgâlitură

o pisică mi-a fugit din umbră şi

din galop a oprit doi cai

în smoala blănii ei. doi cai cu scheletele prelungite într-o caleaşcă

în care ne-am urcat surâzând

şi-am coborât

acolo

în acea seară

când am luat-o de mână şi-am aruncat-o-n tango

Rochia i-a lăsat în aer o dâră

sânii îi păreau mai rotunzi, pielea mai rece

şi gândurile cumva mai aproape

de buzunarul meu de la piept

Știi... după tangoul ăsta n-o să mai dansăm niciodată

mi-a zis

şi mi-am retras genunchiul dintre coapsele ei

Te sinucizi

am întrebat forţând

distanţa ce încremenise între noi

Nu.

Punem .

param

                pam

pam

E ultima seară

clavirul – a murit. Şi vioara?

cu-n țipăt scurt  culorile s-au şters

şi seara

nu a mai mers

n-a mai fost ca-n tangoul albastru

mov violet – când chiar eu

începusem s-o stărut pe sub piele

pe sub noaptea ce creștea pe obrazul ei stâng

pe –

nu era dragoste. era poezie

de parcă între noi era poemul

pentru pian

şi-o altă seară

A fost frumos cu tine

i-am murmurat

fiindcă a

   f o

        s

      

         t

          .

pe trotuar, sub o lumină roşie de felinar

Să scrii ceva despre noi, într-o seară

mi-a zis

şi s-a făcut noapte

Apucăturile președintelui Uniunii Scriitorilor din România

Apăsând pe linckul de mai jos putem citi un articol semnat de Cristian Teodorescu, autorul superbei Medgidia, orașul de apoi. Articolul vorbește despre cum Nicolae Manolescu, actualul președinte al USR, l-a cenzurat pe criticul literar Alex Ștefănescu, nepublicându-i în România literară acestuia un articol  prin care critica aspru abuzurile Guvernului vis a vis de cultura română, Guvern care, având ca șef un plagiator, nici n-ar avea cum să nu facă abuzuri vis a vis de cultură în general, și-n special vis a vis de  cultura română, care este evident inamica principală a sistemului și a oamenilor corupți și nocivi ca dânsul, responsabili pentru genocidul al națiunii române. Pretextul cenzurii a fost faptul că Alex Ștefănescu candidează pentru funcția de senator din partea PNȚCD pe listele ARD. Menționez că Alex Ștefănescu este un om simpatic, dar nu mai puțin ignorant decât toți ocupanții fotoliului de senator din ultimii 23 de ani și în mod cert și din următorii 4 pentru o astfel de pălărie.
Nicolae Manolescu, printre altele liberal și ambasador UNESCO la Paris, la fel ca toate fosilele sistemului comunist anterior care ocupă funcții publice, de care eu m-am săturat până-n gât, indiferent dacă în acel sistem acestea au fost muncitori de rând sau altceva, pentru că apucăturile, prostia și incompetența lor omoară efectiv națiunea română cu zile, a rămas și el cu apucăturile de dinainte de Lovitura de Stat din 1989 și practică nu doar prostia și incompetența pe banii și pe munca scriitorilor și contribuabililor români, dar și cenzura, iar asta arată clar că verticalitatea dumnealui, probabil și datorită burdihanului și-a decrepitudinii, este pur fictivă. Ceea ce nu a conștientizat domnia sa este că, prin acest gest neinspirat l-a pus în poziția de victimă pe Alex Ștefănescu și, cum presa vuiește în acest sens, probabil i-a asigurat acestuia locul de senator în parlamentul României. Astfel de deștepți ajung ambasadori ai României! Bieții de noi!
Îi amintesc în încheiere distinsului președinte un vechi proverb care sper să-i inspire pe viitor să se gândească mai bine înainte să facă astfel de gesturi: Înțeleptul dă jumate din regat pentru a nu pierde mai târziu tot regatul.

http://www.bookiseala.ro/alex-stefanescu-cenzurat-de-manolescu/89041.html

Strofe pentru copiii din viitor

Fiecare om are în mod natural dreptul de proprietate de sine

Deci fiecare om are atributele de posesie, folosință și dispoziție numai asupra sa,

Adică eu, în deplinătatea facultăților mintale fiind, am libertatea să fac ce vreau cu mine

Și tu la fel, și el, și ea, nu-i așa?

(cine a spus Nu are probleme și foarte repede și le va rezolva,

căci o sau îl vom ajuta cu toții, DA?

Ca atare ființa umană este sacră, inviolabilă, suverană. DA?

Pământul e rotund, mult timp li s-a spus oamenilor că e plat,

Dacă spuneai altfel, cum n-aveai voie să gândești liber, să vorbești liber, ci doar ce-ți era dictat,

erai considerat eretic și condamnat, de obicei la moarte și executat,

Și dacă tot vorbeam de proprietate atunci Pământul după cum știm e al tuturor în devălmășie,

Nu-l putem împărți pentru că nu putem stabili cât din el ți se cuvine ție

cât lui, cât ei și cât mie,

Iar dacă facem asta de la copiii nenăscuți furăm,

La fel ca ascendenții noștri bătuți în cap

Care în prostia lor, cu minți de casap

Și-au împărțit Pământul pe care iată că stăm

Și-au zis: Pe bucata asta de Pământ eu sunt stăpân

Cine trăiește aici face ce vreau eu cum vreau eu când vreau eu cât vreau eu

Cine se naște aici la fel

Eu am drept de viață și de moarte

Asta e legea!

Și cine a trăit pe o astfel de bucată de Pământ numită țară, a respectat legea,

Iar cine a încălcat-o a fost pedepsit, dar niciodată familia, prietenii sau apropiații stăpânului,

pentru că așa a decis el, căci el a creat legea pentru goim, pentru cei mulți

pe care îi considera nu oameni ci-animale, căci țarc identic e cu lege și cu graniță.

Uneori, unul mai puternic îl înlătura pe stăpân și se făcea el stăpân și-și impunea țarcul.

Alteori, stăpânul unei bucăți de Pământ îl înlătura pe stăpânul altei bucăți de Pământ

și-așa-și mărea țarcul, sau punea un stăpân care îi era vasal pe bucata de Pământ cucerită,

iar oamenii din țarcul respectiv trăgeau la jug pentru el,

dar credeau că trag pentru stăpânul marionetă.

Ulterior, unii oameni s-au prins că sunt tratați ca vitele și s-au răsculat

și stăpânii le-au dat drepturi, în unele țarcuri mai multe, în altele mai puține,

în funcție de cât erau de proști și de stăpân,

dar ei tot vite-sclavi erau, căci numai sclavilor li se dau drepturi.
Unora dintre ei li se dădea și dreptul să-și aleagă stăpânii prin vot...

Și-așa trăiau oameni-ndoctrinați cu miliardele în state-ferme

Și erau ca și vitele tratați - ținuți în sărăcie, mințiți, manipulați, exploatați, îmbolnăviți, torturați, masacrați - și-astfel se complăceau

Târându-se inconștienți în vieți de vierme

Iar eu, conștient că trăiesc într-un țarc numit România, când le puneam în vedere asta nu credeau,

Prea mare și prea greu e adevărul, și prea-nrădăcinată-ndoctrinarea.

  

Așa erau ascendenții noștri, copii,

Proști de mai nu uralu, egoiști, avari, răi, unii pentru alții: urgii

Indiferent că erau stăpâni sau goim: Căci numai atât le-a trecut prin cap, ce să le faci?

Bieții de ei cu duhul erau foarte foarte săraci...

Și lumea, după duhul lor sărac mergea.

Dar voi știți acum copii: Atât timp cât există legi și granițe, libertatea e abrogată.

Nevoia de legi demonstrează că specia umană, în ansamblu, este crunt retardată.

Iar societatea noastră este edificată pe iubire din iubire.

În societatea noastră nu există granițe pentru că oamenii simt iubire.

În societatea noastră nu există bani pentru că există destul pentru toți pentru că există iubire.

În societatea noastră știm cu toții că altu e alt TU e alt EU, știm că suntem același spirit în mai multe corpuri, știm că suntem iubire. 

La mulți ani, români!

Ne doresc sănătate, putere de concentrare, nivel de trai înalt, evoluție pe plan spiritual, credință în Dumnezeu, încredere în noi, să ne iubim ca frații căci numai așa le putem avea pe cele menționate anterior și toate cele bune. Sper să ne trezim cât mai mulți până la anu pe vremea asta și să extirpăm tumora numita actuala clasă politica care ne nenorocește pe zi ce trece de-atâta amar de ani. Pentru că dacă nu-i extirpăm noi pe ei, ne omoară cu zile ei pe noi, deci e care pe care. Și dacă ne trezim cât mai mulți din somnul cel de moarte în care ne-adâncim, vom fi acolo unde merităm să fim, într-o Românie de n-a văzut nici Parisu'! Așa să ne-ajute Dumnezeu!

Și acum, în loc de încheiere, o să vă povestesc ceva: Zilele trecute coboram pe lângă biserica catolică dintre Spitalul Colțea și magazinul Cocorul spre Piața Unirii cufundat în gânduri. Din stânga m-a furat brusc o imagine. Pe-o bancă stăteau doi bărbați cu aspect de oameni fără adăpost, bărboși, pletoși, încâlciți, slinoși, cu hainele rupte, înnegrite de jeg și cu încălțăminte în ton. Dacă nu bura, mirosul lor sigur mă împresura. Erau triști, destul de tăcuți și țineau legată o de gât o paiață de cârpe cam cât un pitic, la fel de murdară, de ruptă ca și ei. Ce-avea legată de piept un carton dreptunghiular pe care scria cu litere mari și roșii: AJUTUTAȚI-MĂ! și dedesubt: M-AU VIOLAT BOSCHETARII! și-o conservă cu câteva monede între picioare! M-a bușit râsul, deși scena era de un dramatism copleșitor.

"Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” - Art. 47 alineat 1), Constituția României.