I.
Vrihadaswa zise: A fost o dat un rege numit Nala, fiul lui Virasena. Şi era puternic, şi frumos, şi bine versat în ştiinţa cailor, şi posedat de toate dezirabilele realizări. Şi era în fruntea tuturor regilor, chiar precum lordul celeştilor. Şi exaltat mult peste ceilalţi, semăna cu soarele în glorie. Şi era regele Nishadhasilor, atent la bunăstarea Brahmanilor, versat în Vede, şi posedat de eroism. Şi era rostitor al adevărului, iubitor al barbutului, şi maestrul unei măreţe armate. Şi era adoratul bărbaţilor şi femeilor, de un suflet enorm şi cu pasiunile supuse. Şi era protector, şi cel mai mare dintre arcaşi, şi ca însuşi Manu.
Şi ca el era printre Vidarbhasi un rege pe care îl chema Bhima, de teribilă bravură, eroic şi bine dispus printre subiecţii săi, şi posedat de toate virtuţile. Dar era lipsit de copii. Şi cu mintea fixată le încercase pe toate pentru a obţine prăsila. Şi, o, Bharata, acolo la el veni un Brahmarishi numit Damana. Şi, o rege al regilor, dorind să aibă copii, Bhima, versat în moralitate, cu regina lui l-a gratificat pe acel ilustru Rishi printr-o respectabilă recepţie. Şi Damana, bine mulţumit, oferi regelui şi reginei sale o bonificaţie sub forma unei bijuterii de fată, şi trei fii posedaţi de suflet elevat şi de mare faima. Damayanti, şi Dama, şi Danta, şi ilustrul Damana. Şi cei trei fii erau posedaţi de toate realizările, cu teribilă înfăţişare şi feroce bravură. Şi subţire-taliata Damayanti deveni celebrată în toate lumile pentru frumuseţe şi strălucire, bun renume şi graţie şi noroc. Şi la majoratul ei sute de slujitoare, şi sclave femele, acoperite cu ornamente, au aşteptat-o ca însăşi Sachi. Şi fiica lui Bhima, cu trăsături fără greşeală, acoperită cu toate ornamentele, strălucea în milocul slujitoarelor sale, ca un luminos fulger al norilor. Şi domnişoara cu ochi alungiţi era posedată de mare măreaţă frumuseţe, ca cea a zeiţei Sri. Şi nici printre celeşti, nici printre Yak shasi, nici printre oameni nu era nimeni posedat de o aşa frumuseţe, văzută sau auzită înainte. Şi acea frumoasă fecioara umplea cu bucurie până şi inimile zeilor.
Şi acel tigru printre oameni, Nala, de asemenea nu avea pereche în cele trei lumi: pentru că în frumuseţe era ca şi Kandarpa însuşi în forma sa întrupată. Şi mişcaţi de admiraţie, heralzii din nou şi din nou celebrau laudele lui Nala înaintea Damayantiei şi pe cele ale Damayantiei înaintea conducătorului Nishadhasilor. Şi tot auzind repetitiv de virtuţile lor, regele şi prinţesa concepură un ataşament unul pentru celălat, dar nabazat pe privire, şi acel ataşament, o fiu a lui Kunti, începu să crească în tărie. Şi apoi Nala nu mai era capabil să controzele iubirea care era în adâncul său. Şi începu să petreacă mult din timpul său în solitudine, în grădinile care împrejmuiau apartamentului interior din palatului său. Şi-acolo văzu un număr de lebede dotate cu aripi aurite, plimbându-se prin acele păduri. Şi dintre ele a prins una cu mâinile lui. Şi chiar acolo, a cerului rătăcitoare i-a spus lui Nala: "Nu merit io să fiu tăiată de tine. O rege, o să fac ceva ce este agreabil pentru tine. O rege al Nishadhasilor, o să vorbesc despre tine înaintea Damayantiei în aşa manieră încât niciodată nu va mai dori să aibă pe altcineva de stăpân."
Astfel apelat regele a eliberat acea lebădă. Şi acele lebede apoi au înflorit cu aripile lor şi s-au dus în ţara Vidarbhasilor. Şi arivand în oraşul Vidarbhasilor păsările s-au aliniat înaintea Damayantiei, care le-a privit pe toate. Şi Damayanti, în milocul fecioarelor sale, privind acele păsări cu extraordinară aparenţă a fost plină de încântare, şi-a sărit fără a mai pierde timpul că să prindă acele atlete ale cerurilor. Şi lebedele la acest gest, dinaintea stolului de frumuseţi, au zburat în toate direcţiile. Şi acele fecioare au urmărit păsările, alergând fiecare după câte una. Şi lebăda după care a fugit Damayanti, conducând-o într-un loc retras, i s-a adresat în limbaj uman, spunând: "O Damayanti, există un rege printre Nishadhasi numit Nala. Le este egal Aswinshilor în frumuseţe, neavând pereche între bărbaţi. Într-adevăr, în drăgălăşenie este precum însuşi Kandarpa în forma sa întrupată. O tu, blondo, o tu cu talia subţire, dacă vei deveni nevasta lui, existenţa ta şi frumuseţea s-ar putea să aibă scop. Am privit, într-adevăr, celeştii şi Gandharvii, şi Nagasii, şi Rhakshas ii, şi oamenii, dar niciodată înainte n-am mai văzut unul ca Nala. Tu însăţi eşti o bijuterie a sexului tău, şi Nala este întâiul dintre bărbaţi. Uniunea celor mai buni cu cei mai buni este fericită."
Astfel adresată de lebădă, Damayanti, o monarhule, i-a răspuns acestuia acolo, spunând: "Mergi de vorbeşte-i lui Nala şi spune-i: Aşa să fie." Şi ovipara, o rege, s-a reîntors în ţara Nishadhasilor şi i-a relatat totul lui Nala.
II.
O Bharata, auzind aceste cuvinte ale lebedei, Damayanti prin urmare şi-a pierdut toată răbdarea în legătură cu Nala. Şi având frecvente oftături a fost plină de anxietate, şi a devenit melancolică şi palidă la faţă şi uscăţivă. Şi cu inima ei posedată de zeul iubirii, ea curând îşi pierdu culoarea, şi cu privirea răsturnată că şi cu modurile de abstractizare, arăta ca una blestemată. Şi îşi pierdu toată înclinarea spre pentru baldachine, şi fotolii line, şi pentru obiectele de amuzament. Şi a renunţat se se mai aşeze zi sau noapte, mereu plângând cu exclamare de "Oh", şi "Alas". Şi privind-o şi văzând-o neuşoară şi căzută în acea condiţie, fecioarele ei au reprezentat acea chestiune a bolii ei conducătorului Vidarbha ilor prin indicii directe. Şi regele Bhima, auzind asta de la fecioarele Damayantiei, a privit chestiunea ca fiind serioasă. Şi s-a întrebat, "De ce este ca fiica mea să pară atât de bolnavă acum?" Şi regele, reflectând de unul singur că fiica sa a ajuns la pubertate, a concluzionat că Swayamvara Damayatiei ar trebui să aibă loc. Şi monarhul, o exaltatule, a invitat toţi monarhii lumii spunând: " Ia, eroilor, aflaţi că Swayamvara Damayatiei este la mână.", şi toţi regii, auzind de Swayamvara Damayatiei, au venit la Bhima, agreabili mesajului său, umplând pământul cu huruitul lucios al maşinilor , cu răgetul elefanţilor , cu nechezatul cailor , şi acompaniaţi de batalioanele fin-arătânde, îmbrăcate cu ornamente şi graţioase ghirlande. Şi măreţ armatul Bhima a plătit corespunzătoare reverenţă acelor iluştri monarhi. Şi corespunzător onoraţi de el şi-au luat cartierele lor acolo.
Şi în acel moment de legătură, acei cei mai cei mai dintre celeştii Rishii posedaţi de enormă splendoare, de mare înţelepciune şi mari jurăminte, şi anume Narada şi Parvata, arivând în cursul pelerinajelor lor la regiunile lui Indra, au intrat în paradisul lordului nemuritorilor, primind propice adoraţie. Şi Maghavat, adorandu-i reverenţios, se interesă despre nederanjata lor pace şi bunăstare în privinţa tuturor aspectelor. Şi Narada a spus: "O Doamne, o divinule, pacea ne însoţeşte în fiecare aspect. Şi, o, exaltatule, pacea îi însoţeşte, o M aghavat, deasemenea şi pe regii întrgului pământ."
Auzind aceste cuvinte însclăvitorul lui Vala şi Vitra a spus: "Acei de drept conducători ai pământului care au renunţat la orice dorinţă a vieţii, şi care întâlnesc moartea când timpul lor a arivat prin mijlocirea armelor, fără să zboare de pe câmp, -- a lor este această regiune, mereudurândă pentru ei şi împlinitoare a tuturor dorinţelor, precum îmi este şi mie. Unde pot fi acei Kshatria eroi? Nu văd acei regi apropiindu-se acum, unde sunt oaspeţii mei favoriţi?"
Astfel adresat de Sak ra, Narada a replicat: "Ascultă, o Ma havat, de ce nu vezi tu acum regii. Conducătorul Vidarbhilor a avut o fată -- pe celebrata Damayanti. Prin frumuseţe transcende toate femeile de pe pământ. A ei Swayamvara, o Sakra, va avea lor în scurt timp. Mai aproape se duc toţi regii şi prinţii din toate direcţiile. Şi toţi lorzii pământului doresc să aibă acea perlă a pământului -- dorind să o aibă nerabdători, o însclavitor a lui Vala şi Vitra. "
Şi în timp ce ei vorbeau astfel, acei cei mai dintre nemuritori, Lokapalasii cu Agni printre ei, au apărut înaintea lordului celeştilor. Şi toţi au auzit cuvintele lui Narada împănate cu mare importanţă. Şi de curând ce le-au auzit, au exclamat în extaz: "Şi noi vom merge acolo."
Şi, o, monarhule, atentaţi de întreţinătorii lor şi montaţi în vehiculele lor respective, au ieşit spre ţara Vidarbhasilor, unde se duseseră toţi regii. Şi, o fiu a lui Kunti, înalt-însufleţitul Nala deasemenea auzind despre acel concurs al regilor, ieşi într-acolo cu o inimă ceremonioasă, plin de iubire Damayantistă. Şi s-a întâmplat să treacă că zeii l-au văzut pe Nala pe calea bătătorită de pe pământ. Şi formă lui, datorată frumuseţii sale, era ca cea a zeului iubirii însuşi. Şi văzându-l splendidos precum soarele, Lokpalasii au fost umpluţi de uluire despre bogăţia lui de frumuseţe, şi şi-au abandonat intenţia.
Şi, o rege, părăsindu-şi vehiculele în cer locuitorii Paradisului intrară aliniaţi şi îi vorbiră conducătorului Nishadashilor, spunând: " O, tu cel mai cel mai dintre monarhi conducând Nishadhasii, o Nala, tu eşti devotat adevărului. Tu ajută-ne. O, cel mai dintre bărbaţi, fi tu mesagerul nostru."
III.
O Bharata, atunci Nala şi-a dat cuvântul în faţa celeştilor spunând: "O voi face." Şi apoi abordându-i a întrebat cu mâinile împreunate: "Cine sunteţi voi? Şi cine e de asemenea cel care doreşte să-i fiu mesager? Şi ce urmează să mai am de făcut pentru voi? O, spuneţi-mi adevărat."
Când regele Nishadhas ilor vorbi astfel, Maghavat a replicat, spunând: "Cunoaşte-ne ca nemuritori veniţi aici pentru siguranţa Damayantiei. Io sunt Indra, acesta este Agni, acesta lordul apelor, şi acesta, o rege, e chiar Yama, distrugătorul corpurilor oamenilor. Mergi de o informează pe Damayanti despre venirea noastră spunându-i: Gardienii lumii, marele Indra şi ceilalţi, vin la reuniune, dorind să privească. Zeii Sakra şi Agni şi Varuna şi Yama doresc să te obţină. Alege, prin urmare, pe unul dintre ei drept lordul tău."
Astfel adresat de Sakra, Nala a spus cu mainie împreunate: "Am venit aici cu acelaşi obiectiv. Se cade să nu mă trimiteţi pe mine. Cum poate o persoană care este ea însăşi sub influenţa iubirii să vorbească unei lady în numele altora? Prin urmare, scutiţi-mă, voi zeilor."
Zeii, oricum, au zis: "O, conducător al Nishadhasilor, promiţând înainte, spunând: ' O voi face.', de ce să nu acţionezi conformându-te acum? O, conducător al Nishadhasilor, spune-ne fără întârziere."
Astfel adresat de acei celeşti conducătorul Nishadhasilor vorbi din nou, spunând: "Acele vile sunt bine păzite. Cum pot spera io să intru în ele?"
Indra a replicat: "Vei fi capabil să intri." Şi zicând "Aşa să fie" Nala chiar atunci s-a dus în palatul Damayantiei. Şi arivând acolo, o privi pe fiica regelui Vidarbha înconjurata de fecioarele ei, strălucind de frumuseţe şi excelând în simetria formelor, cu membre extrem de delicate, cu talie subţire şi ochi alungiţi. Şi părea că înjoseşte lumina lunii cu splendoare ei. Şi-n timp ce o privea pe acea lady cu zâmbete dulci, iubirea lui Nala s-a expandat, dar dorind să-şi păstreze adevărul şi-a reprimat pasiunea. Şi la vederea lui Nishadha, foarte împuternicit de eflugeranţă, acele prime femei săriră din şezuturile lor uluite. Şi pline de întrebare l-au preţuit pe Nala cu inima bucuroasă. Şi fără să spună nimic, i-au plătit mintal omagiu: "Oh, ce drăgălăşenie. Oh, ce blândeţe i se cuvine acestui înalt-însufleţit. Cine este el? Este vreun zeu sau Yaksha sau Gandharva?"
Şi acea cea mai dintre femei, zăpăcită de splandoarea lui Nala şi de pudoare, nu l-a acostat verbal deloc pe Nala . Şi Damayanti, deşi ea însăşi lovită de uluire, zâmbitoare i se adresă războinicului Nala, care de asemenea i-a zâmbit gentil, spunând: "Ce eşti tu, o tu cu trăsături fără greşeală, de-ai venit aici să-mi trezeşti iubirea? O tu, nepăcătosule, o eroule cu formă celestă, sunt nerăbdătoare să ştiu cine eşti şi de ce ai venit aici? Şi cum se face de nu ai fost descoperit de nimeni, având în vedere că apartamentele mele sunt foarte bine păzite şi mandatele regelui sunt sterne?"
Astfel adresat de fiica regelui Vidarbhasilor, Nala a replicat: "O înfrumuseţată lady, află că numele meu este Nala. Am venit aici ca şi mesager al zeilor. Celeştii Sakra, Agni, Varuna şi Yama doresc să te aibă. O, frumoasă lady, alege-l pe unul dintre ei de lord. Prin puterea lor am intrat aici neperceput, şi pentru acest motiv nimeni nu m-a văzut intrând şi nu mi-a obstrucţionat calea. O, gentilo, am fost trimis de cei mai cei mai dintre celeşti chiar cu acest obiectiv. Auzind asta, o norocoaso, fă după cum îţi place."
IV.
Damayanti, după ce s-a plecat zeilor, s-a adresat zâmbind lui Nala astfel: "O rege, iubeşte-mă cu consideraţie potrivită, şi comandă-mi ce pot să fac pentru tine. Io şi orice altceva de valoare am îţi aparţinem. Oferă-mi, o exaltatule, dragostea ta cu deplină încredere. O rege, cuvintele lebedei mă ard. P entru siguranţa ta, o eroule, am cauzat regii să se întâlnească. O, oferitorule de onoruri potrivite, dacă mă abandonezi pe mine care te ador pe tine, de dragul tău voi recurge la otravă, sau foc, sau apă sau frânghie."
Astfel adresat de fiica regelui Vidarbhasilor, Nala i-a răspuns spunând: "În prezenţa Lokapalasilor vei alege un bărbat? Întoarce-ţi inima spre acei înalt-însufleţiţi lorzi, creatorii lumilor, cu praful de sub picioarele cărora io nu sunt egal. Displăcându-le zeilor un muritor ajunge la moarte. Salvează-mă, o tu cu membre fără greşeală. Alege-i pe total excelenţii celeşti. Acceptându-i pe zei te vei bucura de haine fără seamăn, şi ghirlande celeste de variate culori, şi de excelente ornamente. Ce femeie nu l-ar alege de lord pe Hutasana, şeful celeştilor, care înconjurând pământul l-a înghiţit? Ce femeie nu l-ar alege pe el de lord când spaima de buzduganul său induce tuturor creaturilor să păşească pe calea virtuţii? Şi ce femeie nu l-ar alege de lord pe înalt-însufleţitul şi virtuosul Mahendra, lordul celeştilor, pedepsitorul Daityasilor şi Danavilor? Sau dacă l-ai putea alege în inima ta pe Varuna dintre Lokapalasi, fă asta fără ezitare. O, acepta acest sfat prietenos."
Astfel adresată de Nishadha, Damayanti, cu ochii îmbăiaţi în lacrimi îi vorbi astfel lui Nala: "O lord al pământului, plecându-mă înaintea tuturor zeilor, te aleg pe tine să fii lordul meu. Cu-adevărat îţi spun ţie asta."
Regele, care venise ca mesager al zeilor, i-a replicat tremurândei Damayanti cu mâinile împreunate : "O, amiabilo, fă precum îţi place. Dându-mi cuvântul, o binecuvantato, înaintea zeilor, cum pot io, care am venit în misiune pentru altcineva, să îndrăznesc să-mi urmăresc interesul? Dacă urmărirea interesului meu constă în virtute, îl voi urmări, şi astfel să faci şi tu, o înfrumuseţato, acţionează conform."
Apoi, Damayanti , cea cu zâmbete luminoase uşor îi vorbi regelui Nala, în cuvinte înecate de lacrimi: "O, lord al oamenilor, văd o cale lipsită de vreo vină, prin care niciun păcat nu ţi se va ataşa ţie. O, rege, vino şi tu la Swayamvara în compania tuturor zeilor conduşi de Indra. Acolo, o monarhule, în prezenţa Lokapalasilor, o tigrule între oameni , te voi alege pe tine, prin asta nicio vină nu va fi a ta."
Astfel adresat, o monarhule, de fiica lui Vidarbha, regele Nala s-a întors în locul unde zeii stăteau împreună. Şi văzându-l apropiindu-se de acei măreţi zei, Lokapalasii l-au întrebat nerăbdători despre tot ce se întâmplase, spunând: "Ai văzut-o tu, o rege, pe Damayanti cea cu zâmbete dulci? Ce ne-a spus nouă tuturor? O, nepăcătos monarh, spune-ne totul."
Nala a răspuns: "Comandat de tine am intrat în palatul Damayantiei mobilat cu portaluri măreţe şi păzit de gardieni veterani ţinând suliţe. Şi în timp ce-am intrat nimeni nu m-a perceput, prin virtutea puterii tale, cu excepţia prinţesei. Şi i-am văzut ţiitoarele şi ele m-au văzut pe mine. Şi, o, exaltaţi celeşti, văzându-mă au fost umplute de uluire. Şi în timp ce i-am vorbit despre voi, o voi cei mai bestiali zei, fecioara cu chip corect şi-a fixat voinţa pe mine, alegându-mă pe mine ca bărbat al ei. Şi fecioara a spus: 'Lasă zeii, o tigrule între oameni, să vină cu tine la Swayamvara mea, te voi alege pe tine în prezenţa lor. Astfel, o tu cu măreţe braţe, nicio vină nu ţi se va ataşa ţie.' Asta e tot, o zei, ce s-a întâmplat după cum am spus. În fine, totul se spriina de voi, o voi primii dintre celeşti."
V.
Apoi, la sacra ora a sfintei zile lunare din sezonul de bun augur, regele Bhima a invitat toţi regii la Swayamvara. Şi auzind despre asta toţi lorzii pământului, smintiţi de iubire, s-au apropiat cu viteză, dorind să o posede pe Damayanti. Şi monarhii au intrat în amfiteatrul decorat cu stâlpi aurii şi semeţe arcuri portale, ca leii somptuoşi în sălbăticia montană. Şi acei lorzi ai pământului, decoraţi cu aromate ghirlande şi cu cercei bătuţi cu nestemate s-au aşezat pe mai multe scaune. Şi acel sacru ansamblu de Regi , împodobit de acei tigri între oameni semăna cu Bhogavati roit de Nagasi, sau cu o peştera de munte cu tigri. Şi braţele lor erau robuste, şi semănau cu buzdugane de fier, şi bine formate, şi graţioase, şi arătând ca cinci sute de şerpi. Şi împodobiţi cu plete frumoase şi nasuri fine şi ochi şi sprâncene, feţele regilor străluceau ca stelele pe firmament. Şi Damayanti cea cu chip sublim, furând ochii şi inimile prinţilor prin lumina ei orbitoare, a intrat în sala. Şi privirile acelor iluştri regi au rămas lipite de acele părţi ale persoanei ei pe care avuseseră şansa să cadă din prima, fără să se mişte deloc. Şi când, o Bharata, numele monarhilor erau proclamate, fiica lui Bhima văzu cinci persoane leite în aparenţă. Şi privindu-i stand acolo, fără nicio diferenţa a formei lor, îndoiala i-a umplut inima, şi nu putea să-şi dea seama care dintre ei era regele Nala. Şi la care dintre ei se uita, îl vedea pe el că fiind regele Nishadhasilor. Şi plină de anxietate, frumoasa se gândi în sinea ei: "O, cum să-i disting pe celeşti şi cum să-l cern pe Nala dintre ei?" Şi gândind astfel fiica lui Vidarbha deveni plină de supărare. Şi, o Bharata, amintindu-şi de semnalmentele celeştilor , despre care auzise, s-a gândit: "Acele atribute ale celeştilor despre care am auzit de la cei mai bătrâni, nu apar la niciuna dintre zeităţile prezente aici pe pământ." Şi învârtind chestiunea mult în mintea ei, şi reflectând la ea repetitiv, s-a decis să caute protecţie la zeii înşişi. Şi plecându-se înaintea lor cu mintea şi cu discursul, cu mâinile împreunate li s-a adresat tremurândă: "De când am auzit cuvintele lebedelor l-am ales pe regele Nishadhasilor al meu lord. De dragul adevărului, lăsaţi zeii să mi-l arate pe el mie. Şi cum nici în gând nici în cuvânt niciodată nu m-am abătut de la el, o, lăsaţi zeii, de dragul acelui adevăr, să mi-l reveleze mie. Şi cum pentru a-i plăti omagiu lui Nala am adoptat acest jurământ, pentru siguranţă acelui adevăr, o, lăsaţi zeii să mi-l reveleze pe el mie, o, lăsaţi exaltaţii gardieni ai lumilor să-şi asume forma lor proprie, că să-l pot recunoaşte pe regele cel drept."
Auzind aceste cuvinte pioase ale Damayantiei şi constatând decizia ei fixă, şi dragostea ei ferventă pentru regele Nishadhasior, puritatea inimii ei şi înclinaţia şi consideraţia şi afecţiunea ei pentru Nala, zeii au făcut după cum au fost adjurati, şi şi-au asumat respectivele lor atribute cât de bine au putut. Şi acolo atunci i-a privit pe celeşti necreponată de transpiraţie, cu ochii licărinzi şi nepieritoare ghirlande, neatinsă de praf, şi stând dezlipită de pământ. Şi Naishadha stătea revelat în umbra lor, cu ghirlandele decolorându-i-se, el însuşi murdărit de transpiraţie şi de praf, odihnindu-se pe pământ cu ochii clipind. Şi, o Bharata, discernând zeii şi pe virtuosul Nala, fiica lui Bhima l-a ales pe Nishadha în conformitate cu adevărul ei. Şi domnişoara cu ochi migdalaţi a atins feciorelnic poala hainei sale şi i-a proptit în jurul gâtului o cununa de flori de o graţie excedentă. Şi când acea foarte complexă fecioara l-a ales pe Nala de soţ, regii au explodat în exclamaţii de Oh şi Alas. Şi, o Bharata, zeii şi Rishii uluiţi au strigat "Excelent, Excelent" aplaudându-l pe rege. Şi, o Kauravya, roialul fiu al lui Virasena, cu inima plină de bucurie, a confortat-o pe frumoasa Damayanti spunând: "Din moment ce tu, o binecuvântato, ai ales un muritor în prezenţa celeştilor, cunoaşte-mă pe mine de soţ chiar obedient comenzii tale. Şi, o tu cu zâmbete dulci, cu adevărat îţi spun ţie asta, atât timp cât viaţa va continua în acest trup al meu, voi rămâne al tău şi numai al tău."
Damayanti, deopotrivă cu mâinile împreunate a plătit omagiu lui Nala în cuvinte de asemănătoare importanţă. Şi fericita pereche privindu-l pe Agni şi pe ceilalţi zei, a căutat mental protecţia lor. Şi după ce fiica lui Bhima l-a ales pe Naishadha de soţ, Lokapalasii cu excedenta eflugerantza cu inimile mulţumite, i-au acordat lui Nala opt bonificaţii. Şi Sakra, lordul Sachiei, i-a acordat lui Nala bonificaţia prin care să-şi poată privi îndumnezeirea în sacrificii şi să poată să acceadă la regiuni binecuvântate după, şi Hutasana i-a acordat lui bonificaţia prezenţei sale oricând Naishada o va dori, şi regiuni la fel de luminescente ca el însuşi. Şi Yama i-a acordat gust rafinat pentru mâncare precum şi preeminenţă în virtute. Şi lordul apelor i-a acordat lui Nala bonificaţia prezenţei sale oricând o va dori, precum şi ghirlande cu aromă celestă. Şi astfel fiecare dintre ei i-a oferit lui câte două bonificaţii. Şi oferind acestea zeii s-au înălţat în ceruri. Şi regii, de asemenea, asistând cu uluire la alegerea lui Nala de Damayanti, s-au reîntors încântaţi de unde veniseră. Şi la plecarea acelor măreţi regi, înalt însufelţitul Bhima, bine mulţumit, a celebrat nunta lui Nala cu Damayanti. Şi stand acolo pentru mult timp conform dorinţei sale, Naishadha, bestialul bărbat, s-a reîntors în oraşul său cu permisiunea lui Bhima. Şi obţinând acea perla de femeie, virtuosul rege, o monarhule, începu să-şi petreacă zilele în bucurie, precum hăcuitorul lui Vala şi Vritra în compania Sachiei. Şi semănând cu soarele în glorie, regele, plin de bucurie, începu să-şi guverneze subiecţii drept, oferindu-le mare satisfacţie. Şi precum Yayati, fiul lui Nahusha, acel inteligent monarh a celebrat sacrificiul cailor şi multe alte sacrificii oferind abundenţă de daruri Brahmanilor. Şi precum un zeu veritabil, Nala se distra cu Damayanti în păduri şi dumbrave romantice. Şi înalt-mintosul rege i-a oferit Damayantiei un fiu numit Indrasena, şi o fiică numită Indrasena. Şi celebrând sacrificiul, şi distrandu-se astfel, regele a guvernat pământul în abundenţă de bogăţie.
VI.
Când orbitorii gardieni ai lumilor se întorceau după ce fiica lui Bhima îl alesese pe Naishadha, în drumul lor s-au întâlnit cu Dwapara şi cu Kali care s-au apropiat de ei . Şi văzându-l pe Kali, Sakra, hăcuitorul lui Vala şi Vritra, zise: "O Kali, spune unde te îndrepţi cu Dwapara." Şi chiar acolo Kali i-a răspuns lui Sakra: "Mergem la Swayamvara Damayantiei, o s-o obţin io pe ea pentru că inima mi-e fixată pe acea domnişoară." Auzind asta, Indra a spus cu un zâmbet: "Acea Swayamvara deja s-a încheiat. Sub privirile noastre ea l-a ales pe Nala de soţ." Astfel adresat de Sakra, Kali, acel scârnav dintre celeşti, plin de duşmănie, adresându-li-se tuturor acelor zei spuse: "Din moment ce în prezenţa celeştilor a ales un muritor de lord, este potrivit ca ea să sufere un blestem greu." După ce auzi aceste cuvinte ale lui Kali, celeştii au răspuns: "Prin sancţiunea noastră Damayanti l-a ales pe Nala. Ce domnişoară nu l-ar alege pe regele Nala cel înzestrat cu toate virtuţile? Bine versat în toate îndatoririle, mereu conducându-se pe sine cu rectitudine, a studiat cele patru Vede împreună cu Puranele care sunt privite drept a cincea. Trăind o viaţă nevătămătoare pentru nicio creatură, este un rostitor al adevărului şi unul ferm în jurămintele sale, şi în casa sa zeii sunt mereu gratificaţi prin sacrificii conforme ordinului. În acel tigru dintre bărbaţi, în acel rege semănând cu un Lokapala, este adevăr şi răbdare şi ştiinţă şi ascetism şi puritate şi stăpânire de sine, şi perfectă pace sufletească. O, Kali, acel prost care doreşte să-l blesteme pe Nala care are aşa un caracter, se blesteamă pe sine, şi se distruge pe sine prin actul său. Şi, o, Kali, cel care caută să-l blesteme pe Nala cel încoronat cu aşa virtuţi, se scufundă în groapa fără fund a iadului năpădită cu torturi groaznice." Astfel zicandu-le lui Kali şi lui Dwapara, zeii s-au dus în Paradis. Şi când zeii plecaseră, Kali i-a spus lui Dwapara: "Sunt incapabil să-mi suprim duşmănia. O să-l posed pe Nala, o să-l privez de regatul său, şi nu se va mai distra cu fiica lui Bhima. Iniţiind jocul de zaruri, se cade că tu să mă ajuţi."
VII.
Bătând palma cu Dwapara, Kali a venit în locul unde regele Nishadhasilor era. Şi mereu urmărind o intrare, a continuat să stea în ţara Nishadhasilor pentru mult timp. Şi abia în al doisprezecelea an Kali găsi o intrare. Pentru că, într-o zi, răspunzând chemării naturii, Naishadha, atingând apa, şi-a spus rugăciunile de seară, fără ca înainte să-şi spele picioarele. Şi din cauza acestei omisiuni Kali a intrat în persoana sa. Şi posedandu-l pe Nala a apărut înaintea lui Pushkara, şi adresându-i-se a spus: "Vino şi joacă zaruri cu Nala. Asistat de mine cu siguranţă vei câştiga. Şi învingându-l pe regele Nala şi obţinându-i regatul, îi vei guverna tu pe Nishadhasi."
Astfel asigurat de Kali, Push kara s-a dus la Nala. Şi Dwapara deopotrivă l-a abordat pe Pushkara, devenind principalul zar numit Vrisha. Şi apărând înaintea războinicului Nala, acel măcelar al eroilor ostili, Push kara, repede a zis: "Hai să jucăm barbut împreună."
Astfel provocat în prezenţa Damayantiei, măreţ-mintosul rege n-a putut declina prea mult cererea. Şi de comun acord au fixat timpul pentru joc. Şi posedat de Kali, Nala a început să piardă, în acel joc, mizele sale de aur, şi argint, şi vehicule cu tot cu echipaje, şi haine. Şi înebunit la zaruri, niciunul dintre prietenii săi n-a reuşit să-l îndepărteze de jocul care se desfăşura. Şi chiar acolo, o Bharata, cetăţenii la unison împreună cu şeful consilierilor se apropiară să privească stresatul rege şi să-l determine să nu mai joace. Şi vizitiul său, venind la Damayanti, i-a vorbit despre ce se întâmpla spunând: "O, lady, cetăţenii şi ofiţerii statului aşteaptă la poartă. Mergi şi informează-l pe regele Nishadhasilor că cetăţenii au venit acolo, incapabili să suporte calamitatea care a dat peste regele lor conversant cu virtutea şi bogăţia."
Şi chiar atunci fiica lui Bhima, copleşită de durere şi aproape privată de raţiune din acea cauza, îi vorbi lui Nala în accente înecate: "O, rege, cetăţenii cu consilierii statului, urgentaţi de loialitate, stau la poartă dorind să te privească. Se cade să le acorzi o întrevedere."
Dar regele, poseat de Kali, n-a utilizat niciun cuvânt că să-i răspundă reginei sale cu priviri graţioase. Şi la asta, acei consilieri de stat şi cetăţenii, afectaţi de durere şi de ruşine, s-au întors la casele lor, spunând: "Nu mai trăieşte."
Şi, o, Yudhishthira, astfel au jucat Nala cu Pushkara multe luni, virtuosul Nala fiind mereu înrăutăţit.
VIII.
Fiica lui Bhima, cool-încăpăţânata Damayanti, văzându-l pe dreptul rege înebunit şi privat de simţuri la zaruri, a fost plină, o rege, cu nelinişte şi supărare. Şi-a considerat chestiunea cu regele ca fiind una serioasă. Şi înţelegând calamitatea care îl ameninţa pe Nala, în continuare căutăndu-i bunăstarea şi în sfârşit înţelegând că lordul ei pierduse totul, i-a spus asistentei şi ţiitoarei sale, Vrihatsena , cea cu faima înalta, care îi voia binele şi avea dexteritate pentru toate îndatoririle, care era loială şi dulce la vorba, aceste cuvinte: "O, Vrihatsena, mergi de convoacă consilierii în numele lui Nala, şi spune-le şi cât din avere şi alte lucuri au fost pierdute şi câte au mai rămas."
Consilierii, atunci, auzind de convocarea lui Nala, au spus: "Acest lucru este un noroc pentru noi." şi l-au abordat pe rege. Şi când subiecţii, împreună, au venit a doua oară, fiica lui Bhima l-a informat pe Nala despre asta. Dar regele nu a privit-o. Găsindu-şi soţul nesocotindu-i cuvintele, Damayanti , umplută de ruşine s-a întors în apartamentele ei. Şi auzind că zarurile erau uniform nefavorabile regelui Nala, şi că pierduse totul, din nou i-a vorbit asistentei sale spunând: "O Vrihatsena, mergi din nou în numele lui Nala că să-l aduci aici, o binecuvantato, pe vizitiul Varshneya. Chestiunea este foarte serioasă."
Şi Vrihatsena, auzind cuvintele Damayantiei l-a convocat pe Varshneya prin servitori loiali. Şi nevinovata fiica a lui Bhima, cunoscând ce conduită era potrivită timpului şi locului, adresând cuvinte moi a spus în concordanţă cu ocazia: "Ştii cum regele s-a purtat mereu cu tine. El este acum în dificultate şi se cade ca tu să-l ajuţi. Cu cât mai mult regele a pierdut în faţa lui Pushkara, cu-atât mai mare era ardoarea lui pentru joc. Şi în timp ce zarurile cad obediente lui Pushkara, se vede că îi sunt adverse lui Nala în privinţa jocului. Şi absorbit de joc n-a luat în considerare cuvintele prietenilor săi sau rudelor sale, nici măcar pe ale mele. Nu cred însă că acest înalt-insufetit Naishadha este de învinovăţit, nici măcar pentru că nu mi-a luat în considerare cuvintele, fiind absorbit de joc. O, vizitiule, îţi caut protecţia. Fă cum îţi zic. Am presimţiri puternice. Regele s-ar putea să ajungă de jale. Înhamă caii favoriţi ai lui Nala, înzestraţi cu viteza minţii, şi du-i pe aceşti gemeni, fiul şi fiica mea, în car şi mâna la Kundina. Lăsând copiii acolo cu rudele mele, precum şi carul şi caii, or rămâi acolo, or du-te în alt loc unde voiesti."
Varhneya , vizitiul lui Nala, apoi a raportat toate cuvintele Damayantiei Miniştrilor Regelui. Şi supunând chestiunea consilierii lor, şi obţinându-le asistarea, o măreţ monarh, vizitiul porni spre Vidarbha, luând copiii în acel car. Şi lăsându-i acolo pe băiatul Indrasena şi pe fata Indrasena, precum şi acel întâi car şi acei minunaţi murgi, vizitiul, cu inima tristă plângând pentru Nala, şi-a luat rămas bun de la Bhima. Şi umblând pentru ceva timp, a arivat în oraşul Ayodhya. Şi acolo a apărut cu o inima plină de durere înaintea regelui Rituparna, şi-a intrat în serviciul acelui monarh ca vizitiu.
IX.
După ce Varshneya a plecat, Pushkara a câştigat de la dreptul Nala regatul acestuia şi orice altă avere mai avuse. Şi înspre Nala, o rege, care îşi pierduse regatul, Pushkara a spus râzând: "Să continuie jocul. Dar ce miza mai ai acum? Numai Damayanti a rămas; toate celelalte au fost câştigate de mine. Ei bine, dacă vrei, să fie Damayanti miza noastră acum."
Auzind aceste cuvinte ale lui Pushkara, virtuosul rege a simţit ca şi cum inima sa exploda de furie, dar nu a spus niciun cuvânt. Şi privindu-l plin de durere pe Pushkara, regele Nala cel cu mare faima şi-a scos toate ornamentele din toate părţile corpului său. Şi îmbrăcat într-o singură piesă vestimentară, cu corpul descoperit, renunţând la toată bogăţia sa şi amplificând suferinţa prietenilor săi, regele ieşi afară. Şi Damayanti, îmbrăcată tot într-o singură piesă vestimentară l-a urmat în spatele lui în timp ce părăsea oraşul. Şi ajungând la periferia oraşului, Nala a stat acolo timp de trei nopţi cu soţia lui. Dar Pushakra, o rege, a proclamat că, "Cine îi va arăta vreo atenţie lui Nala, va fi condamnat la moarte."
Şi în contul acelor cuvinte ale lui Pushkara şi cunoscând duşmănia lui pentru Nala, cetăţenii, o Yudhishthira, nu i-au mai arătat priviri ospitaliere. Şi neprivit deşi merita priviri ospitaliere, Nala a petrecut trei nopţi înafara oraşului trăind numai cu apă. Şi afectat de foame regele a plecat să caute fructe şi rădăcini, urmat din spate de Damayanti. Şi în agonia foametei, după multe zile, Nala a văzut nişte păsări cu pene de culoare aurie. Şi chiar atunci şi acolo măreţul rege al Nishadhasilor s-a gândit în sinea lui: "Acesta va fi banchetul meu astăzi, şi deopotrivă averea mea." Şi le-a acoperit apoi cu haina pe care o mai avea, iar când au simţit peste ele acea haina a lui, păsările au ţaşnit spre cer.
Şi văzându-l pe Nala nud şi melancolic, şi stand cu faţa întoarsă spre pământ, acei gardieni ai cerului i s-au adresat spunând: "O tu cu simţ minor, noi suntem chiar acele zaruri. Ne-am apropiat dorind să-ţi luăm şi ultima haină, pentru că ne displace să te vedem plecând chiar şi cu o haină de-a ta pe tine."
Şi observându-se privat de ţinuta lui, şi ştiind că zarurile plecau cu ea, virtuosul Nala, o rege, astfel vorbi înspre Damayanti : "O, nevinovato, cei prin mania cărora am fost privat de regatul meu, cei prin a căror influenţă, stresat şi afectat de foamete, nu mai sunt capabil să procur subzistenţă, cei pentru care Nishadhasii nu mi-au oferit nicio ospitalitate, ei, o timido, îmi cară haina, asumându-şi forme de păsări. Căzut în acest groaznic dezastru, sunt afectat de durere şi privat de simţuri. Io sunt lordul tău, aşa că ascultă aceste cuvinte pe care le restesc pentru siguranţa ta. Aceste multe drumuri duc către regiunea sudului, trecând prin munţii Avanti şi Rikshavat . Acesta este măreţul munte numit Vindhya; acolo, răul Payasvini aleargă până în largul marii, şi acolo sunt azilurile asceţilor, mobilate cu variate fructe şi rădăcini. Acest drum duce către ţara Vidarbhasilor, şi acesta către ţara lui Kosalas. Dincolo de aceste drumuri spre sud este regiunea sudului."
Adresându-se fiicei lui Bhima, o Bharata, stresatul rege a repetat acele cuvinte din nou şi din nou şi din nou. Chiar acolo, afectată de durere, cu o voce înecată de lacrimi, Damayanti i-a vorbit lui Naishadha aceste cuvinte pioase: "O rege, gândindu-mă la propunerea ta inima mi se zguduie, şi toate membrele îmi paralizează. Cum pot pleca lăsându-te în aceste păduri singuratice despuiat de regatul tău, privat de bogăţia ta, fără nicio haina pe tine, şi rupt de foame şi deznădejde? Când în pădurile adânci, obosit şi afectat de foame, te vei gândi la fericirea anterioară, io o să-ţi , o monarhule, calmez oboseala ta. Pentru nicio durere nu există un corp egal cu cel al soţiei, spun doctorii. Este adevărul, o Nala, cel pe care ţi-l vorbesc ţie."
Auzind aceste cuvinte ale soţiei sale, Nala a replicat: "O subţire-taliată Damayanti, este chiar cum ai spus. Pentru un bărbat stresat nu există niciun prieten sau medicament egal cu o soţie. Dar nu caut să renunţ la ţine, de ce atunci, o timido, te tulburi de groaza asta? O, nevinovato, mă pot uita pe mine dar pe tine nu te pot uita."
Apoi Damayanti a spus: "Dacă tu , o măreţ rege, nu încerci să mă uiţi pe mine, de ce îmi indici mie calea spre ţara Vidarbhasilor? Ştiu, o rege, că tu nu m-ai părăsi. Dar, o lord al pământului, considerând că mintea îţi este distrasă, e posibil să mă părăseşti. O, bestial bărbat, tu repetitiv îmi indici acea cale, şi din cauza asta, o tu care eşti ca zeii, îmi aplifici durerea. Dacă intenţia ta este că ar trebui să merg la rudele mele, atunci, dacă-ţi place, vom merge împreună în ţara Vidarbhasilor. O, oferitorule de onoruri, acolo regele Vidarbhasilor te va primi cu respect. Şi onorat de el, o rege, vei trăi fericit în casa noastră."
X.
Nală zice: "Sigur, regatul tatălui tău este ca al meu. Dar acolo nu voi reapărea, prin niciun mijloc, în această stare extremă. Cândva am apărut acolo în glorie, amplificandu-ţi fericirea. Cum să mă duc acum acolo mizerabil, sporindu-ţi tristeţea?"
Spunându-i asta din nou şi din nou Damayantiei , regele Nala, învelit în jumătate de haină, şi-a confortat soţia. Şi îmbrăcaţi amândoi într-o singură piesă vestimentară, şi obosiţi de foame şi sete în cursul preumblărilor lor, într-un final au ajuns la un adăpost acoperit pentru călători. Şi arivaţi în acest loc, regele Nishadhasilor s-a aşezat acolo pe pământul gol cu prinţesa Vidarbhasilor. Şi purtând aceeaşi piesă vestimentară cu Damayanti, şi murdar şi lihnit şi prăfuit, a adormit îngrijorat pe pământ împreună cu Damayanti. Şi de curând cufundată în stres, inocenta şi delicata Damayanti cea cu fiecare semn al norocului bun, căzu într-un somn profund. Şi, o monarhule, în timp ce ea dormea, Nala, cu inima şi mintea distrase, n-a putut să doarmă calm ca înainte. Şi reflectând la pierderea regatului său, la abandonarea prietenilor, şi la stresul pe care îl simţea în acele păduri, s-a gândit în sinea lui: "De ce să stărui în acest fel de ace? Şi de ce să nu acţionez altfel? Este moartea mai bună pentru mine acum? Sau ar trebui să-mi părăsesc soţia? Ea îmi este cu-adevărat devotată şi suferă acest stres pentru siguranţa mea. Separată de mine s-ar putea să meargă la rudele ei. Devotată cum îmi este mie, dacă rămâne cu mine suferinţa va fi sigur a ei; şi este îndoielnic că va fi dacă o voi părăsi. Pe de altă parte nu este imposibil ca ea să fie cuprinsă de fericire după un timp."
Reflectând aşa repetitiv şi gândindu-se din nou şi din nou, a concluzionat, o monarhule, că părăsirea Damayantiei este ce-i bine pentru el. Şi s-a mai gândit: "De faima înalta şi de noroc bun cum e, şi devotată mie care sunt soţul ei, este incapabilă să fie lezată cumva în drumul ei, datorită energiei pe care o are."
Astfel, mintea lui care era influenţata de perversul Kali, reflectând la Damayanti, a fost făcută s-o părăsească. Şi, apoi, gândindu-se la nevoile sale vestimentare, şi la ea îmbrăcată într-o singură piesă, a intenţionat să taie pentru el o jumătate din haina Damayantiei. Şi s-a gândit: "Cum să împart haina asta în aşa fel încât iubita mea soţie să nu observe?"
Şi gândind aşa, roialul Nala începu să meargă înainte şi-n apoi prin acel adăpost. Şi, o Bharata, păşind înainte şi înapoi, a găsit o frumoasă sabie lângă acel adăpost, zăcând acolo fără teacă. Şi represorul duşmanilor, tăind cu acea sabie o jumătate din haina aceea şi luând-o pe el, o părăsi pe fiica lui Vidarbha insensibilă în somnul ei şi merse departe. Dar somat de propria lui inimă, regele Nishadhasilor s-a reîntors la acel adăpost, şi privind-o pe Damayanti izbucni în lacrimi. Şi-a spus: "Alas, această adorată a mea pe care nici Zeul Vântului şi nici soarele nu o văzuseră înainte, chiar ea doarme acum pe pământul gol, ca una nenorocită. Îmbrăcată în această jumătate de haina, şi zăcând ca una distrasă, cum se va comporta ea, cea cu zâmbete luminoase, când se va trezi? Cum va umbla frumoasa fiica a lui Bhima, devotată lordului ei, singură şi separată de mine, prin aceste păduri adânci locuite de bestii şi şerpi? O, binecuvantato, fie ca Adityasii şi Vasusii, şi gemenii Aswins împreună cu Marutasii să te protejeze, virtutea îţi este cel mai bun gardian."
Şi adresându-i-se astfel iubitei sale soţii nepieritoare pe pământ prin frumuseţe, Nala s-a grebit să plece, privat de raţiune de Kali. Îndepărtându-se şi îndepărtându-se, regele Nala s-a întors din nou şi din nou la acel adăpost, tras tras departe de Kali şi întors înapoi de dragoste. Şi părea că inima escrocatului rege era împărţită în două, şi ca un leagăn părăsea adăpostul şi se întorcea înapoi în el. Şi după multe lamentaţii lungi şi pioase, Nala, stupefiat şi privat de simţ de Kali, plecă departe, uitând-o pe dorminda lui soţie. Jefuit de raţiune prin atingerea lui Kali, şi analizându-şi conduita, regele plecă în mare durere, lăsându-şi soţia singură în acea pădure solitară.
XI.
O, rege, după ce Nala a plecat, frumoasa Damayanti, acum reîmprospătată, s-a trezit timorată în acea singuratică pădure. Şi, o, măreţule monarh, negăsindu-l pe lordul ei Naishadha, afectată de supărare şi durere, a strigat în gura mare spunând: "O lordule? O măreţule monarh. O soţule, cumva m-ai părăsit? Oh, sunt pierdută şi ruinată, înspăimântată în acest loc dezonalt. O ilustrule prinţ, tu eşti plin de adevăr în discurs, şi conversant cu morala. Cum oare ai putut, deşi dându-ţi cuvântul, să mă părăseşti lăsându-mă dormind în pădure? Oh, cum de ai părăsit-o pe soţia ta cea realizată, şi chiar devotată ţie, îndeosebi pe cea care nu ţi-a făcut niciun rău ţie, deşi ai fost nasolit de alţii? O, rege al oamenilor, se cade să acţionezi încrezător, în concordanţă cu acele cuvinte pe care le-ai rostit mai înainte în prezenţa gardienilor lumilor. O taurule între oameni, dacă soţia ta mai trăieşte chiar şi un moment după ce ai părăsit-o, este pentru că mortalii sunt sortiţi să moară la timpul lor stabilit. O, taurule între oameni, destul cu această glumă. O, irepresibilule, sunt teribil de înspăimântată. O lordule, arată-te. Te zăresc. Te zăresc pe tine, o rege. Eşti văzut, o Naishadha, ascunzându-te pe tine în spatele acelor tufişuri, de ce nu-mi răspunzi tu mie? Este crud din partea ta, o măreţule rege, să mă vezi în această josnică stare şi atât de lamentândă, şi să nu mă abordezi şi consolezi tu pe mine. Nu sufăr pentru mine, nici pentru nimic altceva. Doar sufăr la gândul referitor la cum îţi vei petrece tu zilele singur, o rege. În seară, oprimat de foame, sete şi oboseală, sub şiroaie de lacrimi, cum îţi va fi când nu mă vei vedea deloc?"
Şi apoi Damayanti, afectată de frici şi arzând de suferinţă, începu să fugă ici-colo, plângând de dor. Şi acum neajutorata prinţesă se împrimăvăra, şi tot acum se scufunda în prostraţie; şi acum se întina în teroare, şi tot acum plângea şi se vaită în gură mare. Şi fiica lui Bhima, devotată soţului ei, arzând în agonie şi suspinând şi mai mult, şi slăbită, şi plângând, exclamă: "Acea fiinţă prin imprecaţia căreia Naishadha suferă acest vai, va suporta o suferinţă care e mai mare decât a noastră. Fie ca acea josnică fiinţă care l-a adus pe Nala, cel cu inima nepăcătoasa, în această condiţie, să suporte o şi mai mizerabilă viaţă trăind boliciuni şi mai cumplite."
Astfel lamentându-se, încoronata soţie a ilustrului rege, începu să-şi caute lordul prin pădurea cea locuită de bestii şi prăzi. Şi fiica lui Bhima, cuprinsă de jale şi-amar, se preumbla înainte şi-napoi ca o maniacă, exclamând: "Alas, Alas, o, rege."
Şi în timp ce urla că o ospreye, şi suspina şi să delăsa în lamentaţii pioase neîntreruptă, s-a aporpiat de un şarpe gigant. Şi întinsul şi înfometatul şarpe, chiar acolo a văzut-o pe fiica lui Bhima, care se apropiase şi care se mişca în raza lui tot mai apropiindu-se. Şi bobinată în spiralele trupului şarpelui şi umplută de suferinţă, în continuare plângea, şi nu pentru sine ci pentru Naishadha. Şi-a spus: "O lordule de ce nu te grăbeşti către mine acum când sunt înconjurată şi fără nimeni care să mă protejeze de acest şarpe în aceste deşerturi de sălbăticiuni? Şi, o, Naishadha, cum îţi va merge ţie când îţi vei aminti despre mine? O lordule, de ce ai plecat departe, lăsându-mă azi în pădure? Eliberat de blestemul tău, când îţi vei fi recâştigat mintea, simţurile şi averea, cum te vei simţi când te vei gândi la mine? O, Naishadha, o nepăcătosule, cine te va mângâia când eşti îngriorat şi flamant şi lipsit de curaj, o tigrule între regi?"
Şi-n timp ce ce se văita astfel, un anumit vânător, rătăcind prin acele păduri adânci, auzindu-i lamentaţiile, grăbit se aporpie de acel loc. Şi văzând-o pe cea cu ochii migdalaţi între spiralele acelui şarpe, s-a grăbit înspre el şi i-a tăiat capul cu arma lui foarte ascuţită. Şi lăsând reptila moartă, vănătorul o eliberă pe Damayanti. Şi luminându-i coprul cu apă, şi hrănind-o şi confortând-o, o Bharata, i s-a adresat ei spunând: "O tu cea cu ochii ca ai gazelelor tinere, cine eşti tu? Şi de ce ai venit în aceste păduri? Şi, o, frumoaso, cum de ai căzut în această extremă mizerie?"
Şi astfel acostată, o monarhule, de acel bărbat, Damayanti, o Bharata, i-a relatat aceluia tot ce se întâmplase. Şi privind-o pe acea extraordinarâ femeie îmbrăcată în jumătate de haina, cu piept adânc şi cu rotunde şolduri, şi cu membre delicate şi fără greşeală, şi cu chipul asemenea lunii pline, şi cu ochii împodobiţi cu gene curbate, şi cu discursul dulce ca mierea, vănătorul deveni plin de dorinţă. Şi condiţionat de zeul iubirii, vănătorul începu să o ochiască cu cuvinte moi şi voce cuceritoare. Şi de curând ce casta şi frumoasa Damayanti l-a privit şi i-a înţeles intenţiile, a fost umplută de feroce furie şi părea că străluceşte în furie. Dar pervers-mintosul căcănar, arzând de dorinţă a devenit mânios, şi-a încercat să-şi impună forţa asupra ei, care era de necucerit precum flacăra focului arzător. Şi Damayanti, deja stresată că-şi pierduse soţul şi regatul, în acea oră de suferinţă de neînchipuit, l-a blestemat pe vânător spunând: "Niciodată nici măcar nu m-am gândit la altă persoană înafară de Naishadha, prin urmare fie ca acest rău-mintit căcănar care subzistă prin vânătoare, să cadă lipsit de viaţă."
Şi de curând ce a spus asta, vănătorul căzu mort pe pământ, ca un copac consumat de foc.
O, rege, după ce Nala a plecat, frumoasa Damayanti, acum reîmprospătată, s-a trezit timorată în acea singuratică pădure. Şi, o, măreţule monarh, negăsindu-l pe lordul ei Naishadha, afectată de supărare şi durere, a strigat în gura mare spunând: "O lordule? O măreţule monarh. O soţule, cumva m-ai părăsit? Oh, sunt pierdută şi ruinată, înspăimântată în acest loc dezonalt. O ilustrule prinţ, tu eşti plin de adevăr în discurs, şi conversant cu morala. Cum oare ai putut, deşi dându-ţi cuvântul, să mă părăseşti lăsându-mă dormind în pădure? Oh, cum de ai părăsit-o pe soţia ta cea realizată, şi chiar devotată ţie, îndeosebi pe cea care nu ţi-a făcut niciun rău ţie, deşi ai fost nasolit de alţii? O, rege al oamenilor, se cade să acţionezi încrezător, în concordanţă cu acele cuvinte pe care le-ai rostit mai înainte în prezenţa gardienilor lumilor. O taurule între oameni, dacă soţia ta mai trăieşte chiar şi un moment după ce ai părăsit-o, este pentru că mortalii sunt sortiţi să moară la timpul lor stabilit. O, taurule între oameni, destul cu această glumă. O, irepresibilule, sunt teribil de înspăimântată. O lordule, arată-te. Te zăresc. Te zăresc pe tine, o rege. Eşti văzut, o Naishadha, ascunzându-te pe tine în spatele acelor tufişuri, de ce nu-mi răspunzi tu mie? Este crud din partea ta, o măreţule rege, să mă vezi în această josnică stare şi atât de lamentândă, şi să nu mă abordezi şi consolezi tu pe mine. Nu sufăr pentru mine, nici pentru nimic altceva. Doar sufăr la gândul referitor la cum îţi vei petrece tu zilele singur, o rege. În seară, oprimat de foame, sete şi oboseală, sub şiroaie de lacrimi, cum îţi va fi când nu mă vei vedea deloc?"
Şi apoi Damayanti, afectată de frici şi arzând de suferinţă, începu să fugă ici-colo, plângând de dor. Şi acum neajutorata prinţesă se împrimăvăra, şi tot acum se scufunda în prostraţie; şi acum se întina în teroare, şi tot acum plângea şi se vaită în gură mare. Şi fiica lui Bhima, devotată soţului ei, arzând în agonie şi suspinând şi mai mult, şi slăbită, şi plângând, exclamă: "Acea fiinţă prin imprecaţia căreia Naishadha suferă acest vai, va suporta o suferinţă care e mai mare decât a noastră. Fie ca acea josnică fiinţă care l-a adus pe Nala, cel cu inima nepăcătoasa, în această condiţie, să suporte o şi mai mizerabilă viaţă trăind boliciuni şi mai cumplite."
Astfel lamentându-se, încoronata soţie a ilustrului rege, începu să-şi caute lordul prin pădurea cea locuită de bestii şi prăzi. Şi fiica lui Bhima, cuprinsă de jale şi-amar, se preumbla înainte şi-napoi ca o maniacă, exclamând: "Alas, Alas, o, rege."
Şi în timp ce urla că o ospreye, şi suspina şi să delăsa în lamentaţii pioase neîntreruptă, s-a aporpiat de un şarpe gigant. Şi întinsul şi înfometatul şarpe, chiar acolo a văzut-o pe fiica lui Bhima, care se apropiase şi care se mişca în raza lui tot mai apropiindu-se. Şi bobinată în spiralele trupului şarpelui şi umplută de suferinţă, în continuare plângea, şi nu pentru sine ci pentru Naishadha. Şi-a spus: "O lordule de ce nu te grăbeşti către mine acum când sunt înconjurată şi fără nimeni care să mă protejeze de acest şarpe în aceste deşerturi de sălbăticiuni? Şi, o, Naishadha, cum îţi va merge ţie când îţi vei aminti despre mine? O lordule, de ce ai plecat departe, lăsându-mă azi în pădure? Eliberat de blestemul tău, când îţi vei fi recâştigat mintea, simţurile şi averea, cum te vei simţi când te vei gândi la mine? O, Naishadha, o nepăcătosule, cine te va mângâia când eşti îngriorat şi flamant şi lipsit de curaj, o tigrule între regi?"
Şi-n timp ce ce se văita astfel, un anumit vânător, rătăcind prin acele păduri adânci, auzindu-i lamentaţiile, grăbit se aporpie de acel loc. Şi văzând-o pe cea cu ochii migdalaţi între spiralele acelui şarpe, s-a grăbit înspre el şi i-a tăiat capul cu arma lui foarte ascuţită. Şi lăsând reptila moartă, vănătorul o eliberă pe Damayanti. Şi luminându-i coprul cu apă, şi hrănind-o şi confortând-o, o Bharata, i s-a adresat ei spunând: "O tu cea cu ochii ca ai gazelelor tinere, cine eşti tu? Şi de ce ai venit în aceste păduri? Şi, o, frumoaso, cum de ai căzut în această extremă mizerie?"
Şi astfel acostată, o monarhule, de acel bărbat, Damayanti, o Bharata, i-a relatat aceluia tot ce se întâmplase. Şi privind-o pe acea extraordinarâ femeie îmbrăcată în jumătate de haina, cu piept adânc şi cu rotunde şolduri, şi cu membre delicate şi fără greşeală, şi cu chipul asemenea lunii pline, şi cu ochii împodobiţi cu gene curbate, şi cu discursul dulce ca mierea, vănătorul deveni plin de dorinţă. Şi condiţionat de zeul iubirii, vănătorul începu să o ochiască cu cuvinte moi şi voce cuceritoare. Şi de curând ce casta şi frumoasa Damayanti l-a privit şi i-a înţeles intenţiile, a fost umplută de feroce furie şi părea că străluceşte în furie. Dar pervers-mintosul căcănar, arzând de dorinţă a devenit mânios, şi-a încercat să-şi impună forţa asupra ei, care era de necucerit precum flacăra focului arzător. Şi Damayanti, deja stresată că-şi pierduse soţul şi regatul, în acea oră de suferinţă de neînchipuit, l-a blestemat pe vânător spunând: "Niciodată nici măcar nu m-am gândit la altă persoană înafară de Naishadha, prin urmare fie ca acest rău-mintit căcănar care subzistă prin vânătoare, să cadă lipsit de viaţă."
Şi de curând ce a spus asta, vănătorul căzu mort pe pământ, ca un copac consumat de foc.
XII.
După ce l-a distrus pe acel vânător, Damayanti, cea cu ochii ca frunzele lotuşilor, merse spre exterior prin acea terifiantă şi solitară pădure ţârâita de greieri. Şi abunda cu lei şi leoparzi şi Rurus şi tigri, şi zimbri şi urşi şi cerbi. Şi era roită de diferite specii de păsări, şi era infestată de hoţi şi de triburi de mlechchha. Şi conţinea Salas, şi bambuşi şi Dhavas, şi Aswatthas, şi Tindukas şi Ingudas, şi Kinsukas, şi Arjunas, şi Nimvas, şi Tinisas şi Salmalas, şi Jamvus, şi pomi de mango, şi Lodhras, şi acacia, şi trestii, şi Padmakas, şi Amalahas, şi Plakshas, şi Kadamvas, şi Udumvaras şi Vadaris, şi Vilwas, şi banani, şi Piyalas, şi palmieri, şi copaci de întâlnire, şi Haritakas şi Vibhitakas.
Şi prinţesa lui Vidarbha a văzut mulţi munţi conţinând minereuri diverse, şi peşteri răsunând cu note de coruri înaripate, şi multe vai cu aparenţă minunată, şi multe râuri şi lacuri şi bazine, şi variate feluri de păsări şi fiare. Şi-a văzut nenumăraţi şerpi şi spiriduşi şi Rakshasas cu mutre rebarbative, şi iazuri şi piscine şi măguri, şi pârâuri şi fântâni cu miraculoasă aparenţă. Şi prinţesa Vidarbha a văzut acolo turme de zimbrii. Şi mistreţii, şi urşii precum şi şerpii sălbăticiei. Şi sigură în virtute şi glorie şi noroc bun şi răbdare, Damayanti a hălăduit prin acele păduri singură, căutăndu-l pe Nala. Şi roială fiică a lui Bhima, stresată numai de separarea de lordul ei, nu a fost deloc terifiată de nimic din acea cumplită pădure.
Şi, o rege, stând pe o piatră şi plină de dor, cu toate membrele ei tremurând în amintirea soţului ei, a început să se lamenteze astfel: "O, rege al Nishadhasilor, o tu cu pieptul lat şi braţele măreţe, unde ai dispărut, o rege, lăsându-mă în această pădure solitară? O, eroule, după ce ai performat Aswamedha şi alte sacrificii, cu daruri profunde Brahmanilor, de ce, o tigrule printre bărbaţi, te-ai jucat fals cu mine lăsându-mă singură? O, bestial bărbat, o tu cu splendoare incomparabilă, se cade să-ţi aminteşti, o norocosule, ce ai declarat în faţă mea, o taurule între regi. Şi, o monarhule, se cade să-ţi aminteşti şi de ce atletele cerurilor, lebedele, au rostit în prezenţa ta şi-a mea. O, tigrule între bărbaţi, cele patru Vede cu tot cuprinsul lor, cu Angas-urile şi Upangas-urile, bine studiate, pe de o parte, şi un singur adevăr pe de cealaltă parte, sunt egale. Prin urmare, o hăcuitorule de duşmani, se cade ca tu să faci bine ceea ce ai declarat înaintea mea. Alas, o eroule, o razboinicule, o Nala, o nepacatosule, fiind a ta, sunt pe punctul să pier în această înspăimântătoare pădure. Unde eşti de nu-mi răspunzi? Acest teribil lord al pădurii, cu mecla rebarbativă şi fălci căscate, şi hămesit de foame, mă umple de frică. Nu se cade oare să mă protejezi? Oare nu ai spus tu mereu: 'Salavă ţie, pentru mine nu e nimeni mai dragă ca tine.' O, binecuvântatule, o rege, validează acum cuvintele pe care mi le-ai rostit. Şi, o rege, de ce nu-i răspunzi iubitei tale soţii care plânge cu simţurile scăpătate, deşi o iubeşti şi eşti iubit înapoi de ea? O rege al pământului, o respectatule, o represor al duşmanilor, o tu cu ochi largi, de ce nu mă priveşti, emaciată cum sunt, stresată şi palidă, şi decolorată, şi îmbrăcată în jumătate de haina, şi singură, şi plânsă, şi lamentându-mă ca una nenorocită, şi că o căprioară solitară separată de turmă? O, ilustrule suveran, sunt io, Damayanti, cea devotată ţie, care singură în această pădure mă adresez ţie. Deci de ce nu-mi răspunzi? O, nu te zăresc pe tine astăzi pe acest munte, o şef al oamenilor, o tu cu nobilă origine şi caracter, şi cu membrele posedate de graţie. În această teribilă pădure, plină de lei şi de tigri, o rege al Nishadhasilor, o intaiule între bărbaţi, o amplificator al suferinţelor mele, vreau să ştiu dacă zaci sau stai sau şezi sau nu mai eşti, pe cine să întreb, stresată şi răvăşită după tine, spunând: 'L-ai văzut cumva în această pădure pe roialul Nala?' Pe cine să întreb în această pădure despre unde a placat Nala cel frumos şi cu suflet înalt, şi distrugătorul aranjamentelor ostile? De la cine să aud astăzi cuvintele acestea dulci: 'Acel roial Nala, cu ochii ca frunzele de lotus, pe care-l cauţi, este chiar aici'? Se-apropie regele pădurii, acel tigru cu fizionomie graţioasă, dotat cu patru dinţi şi cu obraji proeminenţi. Chiar el mă va acosta neînfricat: Tu eşti lordul animanelor şi regele pădurii. Cunoaşte că io-s Damayanti, fiica regelui Vidabhasilor, soţia lui Nala, distrugătorul duşmanilor şi regele Nishadhasilor. Stresată şi sumbinată îmi caut soţul singură în aceste păduri. Confortează-mă, o rege al bestiilor, cu veşti dacă l-ai văzut. O, lord al pădurii, dacă nu-mi poţi spune nimic despre Nala, atunci devorează-mă, o primule dintre bestii, şi scuteşte-mă de această mizerie. Alas, auzindu-mi tânguitorul apel în sălbăticie, o tu rege al munţilor, o tu, înalta şi sacră dună, cu nenumărate creste rulate înspre mare, lasă-mă pentru a afla veşti despre regele meu, să te întreb, o sacră şi înalta dună cu nenumărate piscuri multicolore şi frumoase care sărută cerul, şi abundând în minereuri, şi bătut cu geme de diverse feluri, şi înălţat că un banner peste această adâncă pădure, şi păzit de lei şi tigri şi elefanţi şi mistreţi şi urşi şi cerbi, şi scăpărând ecouri de creaturi înaripate din specii variate, şi împodobit cu kinsukas şi Asokas şi Vakulas şi Punnagas, cu pieptoşi Karnikaras şi Dhavas şi Plakshas, şi cu ape bântuite de păsări de apă, şi abundând de piscuri, o sacrule. O întâiule munte. O înalt norocosule. Mă aplec înaintea ta, o pilonule al lumii. Apropiindu-mă, mă plec ţie. Cunoaşte-mă ca fiind fiica unui rege, nora unui rege, şi consoarta unui rege, Damayanti este numele meu, sunt fiica regelui Vidarbhasilor, a acelui măreţ rege-războinic numit Bhima, care protejează toate cele patru ordine. Acel pirm rege a celebrat sacrificiile Rajasuya şi Aswamedha, cu abundenţă de daruri oferite Brahmanilor. Posedat de ochi mari şi superbi, distins prin devoţiunea faţă de Vede, cu caracter fără vină, rostitor al adevărului, fără greşeală, gentil, înzestrat cu măreţie, stăpân al unei imense bogaţii, versat în moralitate şi pur, şi-a distrus toţi duşmanii, portejand efectiv locuitorii Vidarbha. Cunoaşte-mă, o sfinte, ca fiica lui care se apropie de tine. Acel bestial bărbat, conducătorului Nishadha, cunoscut după numele Virasena de înalta faima, a fost socrul meu. Fiul acelui rege, eroic şi frumos şi posedat de o energie incapabilă de dejucat, care a guvernat bine regatul moştenit de la tatăl sau, este Nala. Află, o munte, că a acelui hăcuitor de duşmani, de asemeni numit Punyasloka, posedat de complexitatea aurului, şi devotat Brahmanilor, şi versat în Vede, şi dotat cu elocvenţă, a acelui rege băutor de Soma şi adorator al focului, care celebrează sacrificii şi este liberal şi războinic şi care pedepseşte adecvat criminalii, sunt inocentă soţie, şefa reginelor lui, stând înaintea ta. Despuiată de prosperitata şi privată de soţ şi fără protector, şi afectată de calamitate, aici am venit, o primule munte, în căutarea soţului meu. L-ai văzut tu, o munte cu piscurile tale nenumărate tronând spre cer, pe Nala, în această înspăimântătoare pădure? L-ai văzut pe soţul meu, pe acel conducător al Nishadhasilor, cu alură impozantă de elefant, înzestrat cu inteligenţă şi braţe lungi, şi cu energie înspăimântătoare, posedând curaj şi răbdare şi bărbăţie şi mare faima? Văzându-mă umblând de una singură, răvăşită de durere, de ce, o întâiule munte, nu mă loveşti cu vocea ta, ca pe propria ta fiica aflată în stres? O eroule, o razboinicule profesionist, o tu versat în toate îndatoririle, o tu care aderi la adevăr, o lord al lumii, dacă eşti în această pădure, atunci, o rege, revelează-mi-te. O, când voi mai auzi vocea lui Nala, gentilă şi adâncă precum a norilor, acea voce, dulce ca Amrita, a ilustrului rege, spunându-mi, 'Fiică a lui Vidarbha', cu accente deosebite, şi sacră, şi muzical cântând Vedele, şi bogată, şi distrugătoare a tuturor durerilor mele. O rege, sunt terorizată. Conforteaza-mă, o virtuosule."
Astfel adresându-se acelui bestial munte, Damayanti a mers în direcţia Nordului. Şi continuând aşa trei zile şi trei nopţi acea întâie femeie a ajuns la o grotă cu asceţi care ispăşeau pedepse incomparabile, care semăna în frumuseţe cu o grotă celestă. Şi încântătorul azil a văzut că era locuit şi adorat de asceţi precum Vasishtha şi Bhrigu şi Atri, care se negau pe ei înşişi şi ţineau diete stricte, cu minţile sub control, înzestraţi cu sfinţenie, unii trăind numai cu apă, alţii numai cu aer şi alţii cu frunze, cu pasiunile sub control total, eminant binecuvântaţi, căutând calea spre ceruri, îmbrăcaţi în ramuri şi piei de cerb, şi cu simţurile subjugate. Şi privind acel hermitaj locuit de asceţi, şi abundând cu turme de maimuţe şi cerbi, Damayanti a fost încântată. Şi acea prima femeie, inocentă şi binecuvântată, Damayanti, cu sprâncenele graţioase, şi cu plete lungi şi buclate, cu adorabile şolduri şi piept adânc, şi cu chipul graţiat de dinţi perfecţi, şi cu ochi negri şi migdalaţi, cu toată strălucirea şi gloria ei intră în acel azilum. Şi salutând acei asceţi care îmbătrâniseră practicandu-şi austerităţile, a stat cu o atitudine umilă. Şi asceţii care locuiau acea pădure au zis: "Bine-ai venit." Şi acei bărbaţi cu bogăţie ascetică, plătindu-i omagiul cuvenit, ziseră: "Ia loc şi spune-ne ce putem face pentru tine."
Acea bestială femeie le-a răspuns spuanad: "Voi, fără de păcat şi eminent binecuvântaţi asceţi, este totul bine cu austerităţile voastre, cu focul sacrificiilor, cu practicile religioase, şi cu îndatoririle ordinului vostru? Şi este în regulă cu păsările şi bestiile din acest azilum?"
Şi ei au răspuns: "O, frumoasă şi ilustra lady, prosperitatea ne însoţeşte în toate aspectele. Dar, o tu cu membrele fără greşeală, spune-ne cine eşti tu, şi ce cauţi. Văzându-ţi sublima formă şi luminescenta splendoare, am fost fascinaţi. Înveseleşte-te şi nu mai ofta. Spune-ne, o binecuvantato şi nevinovato, eşti zeitatea care prezidează această pădure, sau acest munte, sau acest rău?"
Damayanti a răspuns spunând: "O, Brahmanilor, nu sunt zeiţa acestei păduri, nici a acestui munte, cum nici a acestul şuvoi. O, Rishilor cu bogăţie ascetică, aflaţi că sunt o fiinţă umană. O să va relatez istoria mea în detaliu. Ascultaţi-mă. Există un rege, măreţul conducător al Vidarbhasilor, numit Bhima. O voi cei mai cei mai dintre cei regeneraţi, cunoaşteţi-mă ca fiind fiica lui. înţeleptul conducător al Nishadhasilor, numit Nala, de notorietate imensă, eroic, şi mereu învingător în lupta, şi învăţat, este soţul meu. Implicat în adorarea zeilor, devotat celor născuţi a doua oară, gardianul liniei Nishadhasilor, de cumplită energie, posesor al unei enorme puteri, drept, conversant cu toate îndatoririle, înţelept, care îşi respectă promisiunile, care îşi sfărâma duşmanii, devotat, servind zeii, posesor de ochi largi, şi cu culoarea asemănătoare cu cea a lunii pline, este soţul meu. Celebratorul marilor sacrificii, versat în Vede şi în ramurile lor, distrugătorul adversarilor în lupta, şi ca soarele şi ca luna în splendoare, este el. Acel rege devotat adevărului şi religiei a fost angrenat la barbut de anumite persoane înşelătoare, cu mintea rea şi cu suflete inculte, şi cu maniere necinstite, şi şmecheri în joc, şi-a fost privat de averea şi de regatul său. Aflaţi că sunt soţia acelui taur între regi, cunoscută tuturor ca Damayanti, nerăbdătoare să-mi găsesc lipsitul lord. În tristeţe hălăduiesc prin păduri şi prin munţi şi prin lacuri şi râuri şi iazuri şi jungle, în căutarea acelui soţ al meu, Nala, versat în arta războiului, înalt-însufleţit, cunoscător al tuturor armelor - o, a fost regele Nala, regele Nishadhasilor prin acest asilum sacru al sfinţeniilor voastre? Pentru el am venit în această pădure plină de terori şi străbătută de tigrii şi alte fiare. Dacă nu-l voi vedea pe regele Nala în câteva zile şi nopţi, îmi voi caută binele renunţând la acest corp. La ce-mi foloseşte viaţa fără acel taur între bărbaţi? Cum să trăiesc aşa afectată de dor de soţul meu?"
Fiicei lui Bhima, Damayanti, care se lamenta decăzută în acea pădure, acei asceţi rostitori ai adevărului i-au spus: "O, binecuvântato şi frumoaso, vedem prin putere ascetică că viitorul îţi va aduce fericire, şi că curând îl vei privi pe Naishadha. O, fiica a lui Bhima, tu îl vei privi pe Nala, lordul Nishadhasilor, măcelarul duşmanilor, şi întâiul dintre virtuoşi eliberat de stres. O, binecuvântată lady, îl vei privi pe rege, lordul tău, eliberat de toate păcatele şi împodobit cu tot felul de nestemate, şi guvernând acelaşi oraş, şi pedepsindu-şi adversarii, şi umplând cu teroare inimile duşmanilor, şi bucurând inimile prietenilor, şi încoronat cu toate binecuvântările."
Vorbindu-i astfel acelei prinţese, iubitei regine a lui Nala, asceţii, cu focurile lor sacre şi cu întreg azilul lor, au dispărut. Şi văzând acea minune extraordinară, nora regelui Virasena, Damayanti cea cu membrele fără greşeală, a fost cuprinsă de uluire. Şi s-a întrebat: "A fost un vis ce am văzut? Ce întâmplare a avut loc. Unde sunt acei asceţi? Şi unde este acel azilum? Şi unde este acel râu cu ape sacre şi păsări minunate? Şi unde sunt acei şarmanţi copaci ornaţi cu fructe şi flori?"
După ce s-a gândit aşa pentru un timp, fiica lui Bhima, Damayanti cea cu zâmbete dulci, melancolică şi afectate de supărare, îşi pierdu din nou culoarea. Şi mergând în altă parte a pădurii a văzut un copac Asoka. Şi apropiindu-se de acel întâi copac al pădurii, atât de şarmant şi de parfumat şi de înfrunzit, şi răsunând cu notele păsărilor, Damayanti, cu lacrimi în ochi şi cu accente înecate de supărare, începu să se lamenteze zicând: "O, acest graţios copac în inima pădurii, împodobit cu flori arată atât de frumos, ca un şarmant rege al măgurilor. O, frumosule Asoka, eliberează-mă repede de durere. L-ai văzut pe regele Nala, măcelarul duşmanilor şi iubitul soţ al Damayantiei, eliberat de durere şi de frică şi de obstacole? L-ai văzut pe iubitul meu soţ, conducătorul Nishadhasilor, îmbrăcat în jumătate de bucată de haină, cu pielea delicată, acel erou afectat de jurăminte, care a venit în această pădure? O, pomule Asoka, elibereazama de durere. O, Asoka, respectă-ţi numele, pentru că Asoka înseamnă distrugătorul durerii."
Şi învârtindu-se de trei ori în jurul acelui copac, cu inima afectată, acea primă femeie, fiica lui Bhima, a intrat într-o şi mai teribilă parte a acelei păduri. Şi umblând după lodrul ei, fiica lui Bhima a privit mulţi copaci şi râuri şi munţi delicioşi, şi multe fiare şi păsări, şi peşteri, şi prăpăstii, şi multe fluvii cu nemaipomenită aparenţă. Şi cum înainta ea aşa, a dat uimită peste un grup de negustori, cu cai şi elefanţi, campând pe malul unui rău umplut de apă limpede şi rece, şi plăcut şi şarmant de privit, şi adânc şi acoperit cu trestii, şi plin de ecouri de cocori şi pelicani şi Chakravakas, şi abundând de ţestoase şi aligatori şi peşti, şi presărat cu nenumărate insuliţe. Şi de curând ce a văzut acea caravană, frumoasa şi celebrata soţia a lui Nala, sălbatică ca un maniac, oprimată de durere, îmbrăcată în jumătate de haină, uscăţivă şi palidă şi murdărită, şi cu părul acoperit de praf, se apropie şi intră în mijlocul ei. Şi văzând-o, unii au fugit de frică, şi alţii au devenit extrem de anxioşi, şi alţii au plâns tare, şi unii au râs de ea, şi unii au urât-o. Şi unora, o Bharata, le-a fost milă de ea, şi chiar i s-au adresat zicând: "O, binecuvântato, cine eşti tu şi a cui? Ce cauţi în pădure? Văzându-te aici am fost terifiaţi. Eşti om? Spune-ne sincer, o binecuvantato, dacă eşti zeiţa acestei păduri sau a acestui munte sau a punctelor cerului. Căutăm protecţia ta. Eşti tu o femelă Yaksha, or o femelă Rakshasa, or o domnişoară celestă? O tu cu trăsături fără greşeală, binecuvântează-ne sfânt şi protejează-ne. Şi, o binecuvântato, acţionează în aşa fel încât această caravană să înainteze curând în prosperitate, şi ca averea noastră să fie asigurată."
Astfel adresată de caravană, prinţesa Damayanti, devotată soţului ei şi oprimată de calamitatea care căzuse asupra ei, le-a răspuns spunând: "O, lider al caravanei, voi negustori, voi tineri şi bătrâni, şi voi copiilor, şi voi care compuneţi această caravană, aflaţi că sunt o fiinţă umană. Sunt fiica unui rege, şi nora unui rege, şi consoarta unui rege, nerăbdătoare să-mi regăsesc lordul. Conducătorul vidarbhasilor este tatăl meu, iar soţul meu este lordul Vidarbhasilor, numit Nala. Chiar acum îl caut pe acel invincibil şi binecuvântat. Dacă aţi avut şansa să-l vedeţi pe acel iubit al meu şi rege Nala, acel trigru între bărbaţi şi distrugător al duşmanilor, spuneţi-mi repede."
Apoi, liderul măreţei caravane, numit Suchi, i-a răspuns Damayantei spunând: "O, binecuvântato, ascultă-mi cuvintele. O tu cu zâmbete dulci, sunt un negustor şi liderul acestei caravane. O, ilustră lady, n-am văzut niciun bărbat cu numele Nala. În această extinsă pădure nelocuită de oameni, există numai elefanţi şi leoparzi şi zimbri, şi tigri şi urşi şi alte animale. Cu excepţia ta n-am întâlnit niciun bărbat şi nicio femeie aici, aşa să mă ajute Manibhadra, regele Yakshsilor."
Astfel adresată, le-a spus acelor negustori şi liderului lor: "Se cade să-mi spuneţi încotro e arvonită această caravană."
Liderul grupului a spus: "O, fiică de rege măreţ, pentru a obţine profit această caravana este arvonită direct spre oraşul Suvahu, de către rostitorul adevărului regele Chedisilor."
XIII.
Auzind cuvintele liderului caravanei, Damayanti cea cu membre fără greşeală porni cu acea caravană nerăbdătoare să-şi privească din nou soţul. Şi după ce merseseră pentru mai multe zile negustorii au văzut un lac mare înmiresmat de lotuşi în mijlocul acelei păduri dense şi terifiante. Şi era frumos pretutindeni, şi extrem de încântător, cu malurile abundând de iarbă şi combustibil şi fructe şi flori. Şi era locuit de diverse vietăţi acvatice şi păsări, şi plin cu o apă pură şi dulce. Şi era răcoros şi capabil să-i captiveze inima. Şi caravana, extenuată şi transpirând, a hotărât să oprească acolo. Şi cu per misiunea liderului lor, s-a răspândit prin acele frumoase păduri. Şi acea măreaţă caravană, văzând că e seară s-a oprit acolo. Şi la ora miezului nopţii când totul era discret şi nemişcat şi obosită caravana adormită, o turmă de elefanţi în rut aflată în drum spre un râu de munte murdărită de sucul lor temporal, a văzut caravana şi elefanţii care îi aparţineau. Şi văzându-şi semenii domesticiţi, sălbaticii elefanţi înfuriaţi şi cu sucul temporal prelingandu-se pe jos, s-au îndreptat impetuoşi spre acei elefanţi cu intenţia să-i omoare. Şi forţa năvalei acelor elefanţi era greu de suportat, ca impetuozitatea vârfurilor fărâmiţate din piscuri rostogolindu-se la vale. Grăbiţii elefanţi au găsit toate cărările spre pădure blocate, pentru că impozanta caravană dormea obstrucţionând căile din jurul acelui lac de lotuşi. Şi elefanţii instantaneu au început să zdrobească oamenii care dormeau insensibili pe pământ. Şi utilizând vaiete de "Oh" şi "Alas" negustorii, chiori de somn, au fugit spre crânguri şi păduri pentru refugiu. Şi unii au fost înjunghiaţi de fildeşi, alţii omorâţi de trompe şi alţii călcaţi în picioarele acelor elefanţi. Şi nenumărate cămile şi nenumăraţi cai au fost omorâţi, şi mulţimile de oameni fugind de frică s-au omorât unii pe alţii. Şi plângând tare unii au căzut pe pământ, şi unii de frică s-au căţărat în copaci, şi unii au fost înghiţiţi de nisipuri mişcătoare. Şi, o rege, astfel accidental atacată de turma de elefanţi, impozanta caravană a suferit mari pierderi. Şi-acolo a rubufnit un freamăt cumplit, calculat ca să înspăimânte toate cele trei lumi: "Iată ce foc mare a izbucnit. Salvaţi-va . Fugiţi repede." Alţii ziceau: "De ce fugiţi? Luaţi bijuteriile imprăştiate peste tot." Altul : "Toată această bogăţie e un feac. Vorbesc serios." Iar altul : "Vorbesc serios. Gândeşte-te la cuvintele mele, o distrasule." Cu astfel de exclamaţii au fugit cuprinşi de frică. Şi Damayanti s-a trezit înfricată şi anxioasă, în timp ce acel teribil carnagiu avea loc acolo. Şi văzând măcelul acela capabil să terifieze toate cele trei lumi, şi care era atât de nemaivăzut, domniţa cu ochii ca frunzele lotuşilor sări în picioare, sălbăticită de frică, şi aproape fără suflare. Şi acei din caravană care au scăpat teferi s-au întâlnit împreună şi s-au întrebat: "Consecinţa cărei acţiuni a noastre este această nenorocire? Sigur am ratat să-l slăvim pe ilustrul Manibhadras, şi deopotrivă pe exaltatul şi graţiosul Vaisravana, regele Yaksha. Poate că nu am slăvit zeităţile care provoacă astfel de calamităţi, sau poate că nu le-am plătit primul omagiu. Sau poate, aceasta este consecinţa păsărilor pe care le-am văzut. Sau stelele nu ne sunt favorabile. Din ce altă cauza să fi venit acest dezastru peste noi?"
Alţii, stresaţi şi lăsaţi fără avere şi rude, au spus: "Acea femeie maniacă care a venit în caravana aceasta masivă deghizată, şi care vag arată a om, este prin ea că această iluzie a fost prearanjată. Desigur, este o teribilă Rakshasa, sau o Yaksha sau o Pisacha. Tot acest rău este opera ei, ce să ne mai îndoim? Dacă mai vedem acea perversă distrugătoare de negustori, acea dătătoare de nenumărate dureri, sigur o vom nenoroci pe ea care ne-a agresat pe noi, cu pietre şi cu pământ şi cu iarbă şi cu pare."
Şi auzind aceste îndrăzneţe cuvinte ale negustorilor, Damayanti , terorizată şi ruşinată şi anxioasă, fugi în pădure presimţind răul. Şi reproşându-şi sieşi a spus: "Alas, înfricoşătoare şi imensă este furia Domnului pe mine. Pacea nu m-a găsit deloc pe drum. Cărei greşeli este această consecinţă? Sigur, este în contul unor mari păcate pe care le-am comis într-o viaţă anterioară această calamitate care a dat peste mine, pierderea regatului soţului meu, înfrângerea lui de către rudele sale, această separare de lord şi de fiu şi de fiica, această stare lipsită de protecţie, şi prezenţa mea în această pădure abundând de nenumărate animale de pradă."
Următoarea zi, cei care supravieţuiseră au părăsit acel loc, plângând în ruma distrugerii care i-a cuprins şi lamentându-se pentru fraţii şi taţii şi fii şi prietenii lor morţi. Şi prinţesa Vidarbha a început să se lamenteze zicând: "Alas, ce păcat am săvârşit. Mulţimea de oameni pe care o obţinusem în această pădure a fost distrusă de o turmă de elefanţi, sigur ca şi consecinţă a norocului meu bolnav. Fără îndoială va trebui să suport nefericirea pentru mult timp. Am auzit de la bătrâni că nicio persoană nu moare decât atunci când îi vine timpul. De asta sinele meu mizerabil n-a fost bătătorit până la moarte de acea turmă de elefanţi. Nimic din ce îi e sortit omului nu se datorează altcuiva decât Destinului, căci nici măcar în copilărie nu am comis niciun păcat în gând, în discurs, or în îndatoriri, de unde ar putea veni această calamitate? Mi se pare că sufăr această pedeapsa pentru soţul meu prin puterea acelor celeşti Lokapalasi, care au venit la Swayamvara şi pe care i-am desconsiderat pentru siguranţa lui Nala."
Plângându-se astfel, o tigrule între regi, acea excelenţă lady, Damayanti, devotată soţului ei, pleca, oprimată de durere şi palidă ca luna autumnală, cu acei Brahmani versaţi în Vede care supravieţuiseră măcelului. Şi îndepărtându-se grăbită, spre seară, domniţa a ajuns în măreţul oraş al rostitorului adevărului Suvahu, regele lui Chedis. Şi-a inrat în acel excelent oraş îmbrăcată în jumătate de haină. Şi cetăţenii au văzut-o în timp ce trecea ajunsă de frică, slăbită, melancolică, cu părul răvăşit şi plin de praf, ca o maniacă. Şi văzând-o intrând în oraşul şefului Chedisilor, băieţii din oraş, din curiozitate, au început să o urmeze. Şi înconjuraţi de ei a ajuns în faţa palatului regal. Şi de pe terasă regina mamă a văzut-o înconjurată de mulţime. Şi i-a zis asistentei sale: "Du-te şi adu-o pe femeia aceea înaintea mea. Este deznădăjduită şi este vexată de mulţime. A căzut pradă stresului şi are nevoie de sprijin. Găsesc frumuseţea ei de aşa natură încât să-mi lumineze casa. Dreapta de ea, deşi arătând ca o maniacă, pare o adevărată Sri cu ochii ei largi."
Astfel comandată, aşistenta ieşi afară, şi spărgând mulţimea a adus-o pe Damayanti pe acea graţioasă terasă. Şi lovită de uluire, o rege, a întrebat-o pe Damayanti zicând: "Afectată cum eşti de acest stres, tot ai o formă superbă. Tu străluceşti ca fulgerul în mijlocul norilor. Spune-mi cine eşti şi-a cui. Posezi splendoare celestă, sigur frumuseţea ta nu este umană, chiar şi lipsită cum eşti de ornamente. Şi deşi eşti neajutorată, eşti de neclintit sub ultrajul acestor oameni."
Auzind aceste cuvinte ale asistentei, fiica lui Bhima a spus: "Află că sunt o femeie aparţinând speciei oamenilor şi devotată soţului meu. Sunt o femeie cu origini nobile. Trăiesc cum îmi place, subzistând cu fructe şi rădăcini, şi fără companie rămân acolo unde seară mă prinde. Soţul meu este proprietarul nenumarator virtuţi, şi-a vost mereu devotat mie. Şi io de asemenea am fost profund ataşată de el, urmându-l ca umbra lui. Sorţii a u făcut că o dată să fie disperat prins într-un joc de zaruri. Înfrânt la zaruri, a ajuns în pădure. L-am însoţit pe soţul meu în pădure, confortandu-l pe acel erou în timp ce era îmbrăcat într-o singură haină, şi maniac, şi copleşit de calamitate. Odată, dintr-o nu ştiu care cauza, acel erou, afectat de foamete şi sete şi durere, a fost forţat să abandoneze acea ultima haină a lui în pădure. Dezbrăcat şi ca un maniac şi privat de simţurile sale cum era, l-am urmat, eu însumi într-o singură haină. Urmându-l n-am dormit patru nopţi. Astfel, când într-un sfârşit am adormit, a tăiat jumătate din haina mea, şi m-a părăsit pe mine care nu i-am făcut niciun rău. Îmi caut soţul dar incapabilă să-l găsesc pe el care este de culoarea filamentelor lotuşilor, incapabilă să-mi iau ochii de la acea minune a inimii mele, acel iubit lord care mi-a posedat inima şi care seamănă cu celeştii la înfăţişare, zi şi noapte ard în dor."
Fiicei lui Bhima astfel lamentândă cu ochii înlăcrimaţi, şi afectată şi vorbind cu accente înecate de supărare, regina mamă însăşi i-a spus: "O binecuvântată damessă, stai aici cu mine. Sunt foarte mulţumită de tine. O, dreaptă lady, oamenii mei îţi vor căuta soţul. Sau poate va veni el aici prin voia lui în decursul preumblărilor sale. Şi, o sublimă lady, rezidând aici îţi vei regăsi soţul pierdut."
Auzind aceste cuvinte ale reginei mamă, Damayanti a spus: "O mamă a eroilor, pot rămâne cu tine cu anumite condiţii. Nu voi mânca resturile niciunui vas, nici nu voi spăla picioarele nimănui, nici nu va trebui să vorbesc cu alt bărbat. Şi dacă cineva mă va căuta, de amantă sau de soţie, se va face liabil de pedeapsa mâinilor tale. Şi dacă mă va solicita în continuare din nou şi din nou, acel escroc va trebui să sufere pedeapsa cu moartea. Acesta este jurământul pe care l-am făcut. Intenţionez să am o întrevedere cu acei Brahmani care vor pleca să-mi caute soţul. Dacă p oţi face astea cu siguranţă voi trăi aici cu tine. Dacă este altfel, nu pot găsi în inima mea să rămân cu tine."
Regina mamă i-a răspuns cu inima bucuroasă zicând: "Voi face toate astea. Ai făcut bine că ai adoptat aşa un jurământ."
O, rege, vorbindu-i astfel fiicei lui Bhima, regina mamă, o Bharata, i-a spus fiicei ei pe care o chema Sunanda: "O, Sunanda, acceptă această lady ca o zeiţă ca a ta Sairindh ri. Las-o să-ţi fie companioană, pentru că e de aceeaşi vârstă cu tine. Tu, cu inima lipsită de griji, întotdeauna distrează-te cu ea în fericire."
Şi Sunanda bucuroasă a acceptat-o pe Damayanti şi a condus-o la apartamentul ei în compania asociatelor sale. Şi tratată cu respect Damayanti a fost satisfăcută, şi a continuat să stea acolo fără niciun fel de anxietate, pentru că toate dorinţele ei erau corespunzător gratificate.
XIV.
O, monarhule, după ce a părăsit-o pe Damayanti, Nala a văzut o mare conflagraţie zguduind pădurea. Şi în mijlocul acelei conflagraţii a auzit vocea unei anumite creaturi, plângând repetitiv în gură mare: "O, dreptule Nala, apropie-te. Nu-ţi fie teamă." Şi Nala, auzind, a intrat în mijlocul acelui foc şi-a văzut un măreţ Naga încolăcit şi nefericit. Şi cu mâinile împreunate şi tremurând, Nagaul i-a vorbit lui Nalăa zicând: "O rege, află că sunt un şarpe, Karkotaka este numele meu. L-am înşelat pe marele Rishi Narada cel cu merit ascetic, şi-am fost blestemat cu furie de acesta, o rege, chiar prin aceste cuvinte: 'Stai acolo ca un lucru imobil, până când unul Nala te va scoate de-acolo. Şi, într-adevăr, în locul unde te va duce el, acolo vei fi izbăvit de blestemul meu.' Este din cauza acestui blestem al lui că nu sunt capabil să fac niciun pas. O să te educ înspre binele tău. Se cade să mă ajuţi. Voi fi eliberat. Nu există niciun şarpe egal mie. Voi fi uşor în mâinile tale. Ridicându-mă, mergi repede mai încolo."
Spunând asta, acel prinţ al şerpilor se micşoră cât un deget. Şi luându-l, Nala s-a mişcat spre loc liber de foc. Şi ajungând într-un loc deschis, Nala intenţiona să arunce şarpele, la care Karkotaka din nou i s-a adresat: "O rege al Nishadhasilor , mai mergi puţin şi numără-ţi paşii. Între timp, o tu cu braţe puternice, o să-ţi fac un mare bine."
Şi în timp ce Nala începu să-şi numere paşii, şarpele l-a muşcat la al zecelea. Şi iată, în timpul cât a fost muşcat forma sa rapid a trecut printr-o schimbare. Şi trăindu-şi schimarea formei Nala a fost uluit. Şi regele a văzut cum şi şarpele şi-a luat forma sa reală. Şi şarpele Karkotaka, confortându-l pe Nala, i-a spus: " Te-am privat de frumuseţea ta pentru ca oamenii să nu te recunoască. O Nala, cel care te-a înşelat şi te-a înfundat în stres, va petrece în tine torturat de veninul meu. Şi, o monarhule, atât timp cât nu va ieşi din tine, va trebui să sufere cumplit în corpul tău plin de veninul meu. Şi, o conducatorule de oameni, te-am salvat din mâinile celui care din furie şi duşmănie te-a înşelat, perfect inocent cum eşti şi nemeritând niciun rău. Şi, o tigrule între bărbaţi, prin graţia mea nu vei mai avea frică de animale cu ghiare inamice, nici de Brahmanii versaţi în Vede, o rege. Nici nu vei simţi nicio durere din cauza veninului meu. Şi, o cel mai bun dintre regi, vei fi mereu victorios în luptă. Chiar astăzi, o prinţule, o lord al Nishadhasilor, du-te mulţumit în oraşul Ayodhya, şi prezintă-te înaintea lui Ritupana cel versat în barbut, şi zi-i: 'Sunt vizitiul Vahuka.' Şi acel rege îţi va da măiestria sa la zaruri pentru măiestria ta la cai. Înflorit din linia lui Ikswaku, şi posedat de prosperitate, va fi prietenul tău. Când vei fi un şmecher la zaruri îţi vei recâştiga prosperitatea. Te vei reîntâlni cu soţia şi cu copiii tăi, şi-ţi vei obţine regatul. Îţi zic ţie asta cu-adevărat. Prin urmare nu-ţi lăsa mintea să fie ocupată de durere. Şi, o lord al oamenilor, când vei dori să-ţi redobândeşti forma, îţi vei aminti de mine, şi vei purta această haină. Când vei purta asta îţi vei redobândi forma."
Şi terminând de zis acele cuvinte, acel Naga i-a dat lu Nala două piese vestimentare celeste. Şi, o fiu al rasei Kuru, astfel instructându-l pe Nals, şi gratificându-l cu acea ţinută, regele şerpilor, o monarhule, s-a făcut invizibil acolo şi-atunci.
XV.
După ce şarpele a dispărut, Nala, regele Nishadasilor, şi-a văzut de drum şi în a zecea zi a intrat în oraşul lui Rituparna. Şi l-a abordat pe rege zicând: "Numele meu este Vahuka. Nu există nimeni pe lumea asta egal cu mine în managementul cailor. Sfatul meu ar trebui să fie căutat în condiţii dificile şi în toate chestiunile în care e necesară măiestria mea. De asemenea îi întrec pe alţii în gastronomie. I n toate acele arte care există pe lumea asta, precum şi în orice problema dificil de rezolvat , mă voi sforţa să obţin succesul, o Rituparna, păstrează-mă."
Şi Rituparna a răspuns: "O Vahuka, stai cu mine. Fie ca bine să-ţi fie. Tu chiar vei performa toate acestea. Mereu mi-am dorit să fiu transportat rapid. Concertează acele măsuri care să-mi facă caii iuţi. Te numesc pe tine administratorul grajdurilor mele. Salariul va fi zece mii de monede. Atât Varshneya cât şi Jivala vor fi mereu direcţionaţi de tine. Vei trăi cu plăcere în compania lor. Prin urmare, o Vahuka, rămâi cu mine."
Astfel adresat de rege, Nala a început să domicilieze în oraşul lui Rituparna, tratat cu respect şi cu Varshneya şi Jivala ai săi companioni. Şi locuind acolo, regele, amintindu-şi de prinţesa lui Vidarbha, a recitat în fiecare seară această sloka: "Unde o fi acea neajutorată şi afectată de foame şi de sete şi purtată de deznădejde şi gândindu-se la acel căcănar? Şi pe cine aşteaptă ea acum?"
Şi odată, în timp ce regele recita asta în noapte, Jivala l-a întrebat zicând : "O Vahuka, pentru cine te lamentezi tu aşa zi de zi? Sunt curios să aud. O tu cel binecuvântat cu multe zile, a cui soţie este cea după care te lamentezi?"
Astfel interogat regele Nala a răspuns zicând: "O anumită persoană privată de simţ a avut o soţie cunoscută de mulţi. Acel căcănar a fost fals în promisiunile sale. Dintr-un anume motiv acea perversă persoană a fost separată de ea. Separat de ea, acel jegos a hălăduit oprimat de suferinţă, şi arzând de nefericire nu s-a odihnit nici ziua nici noaptea. Şi noaptea, amintindu-şi de ea, cânta această sloka. După ce a umblat prin toată lumea, într-un final a găsit un refugiu, şi fără să merite stresul care a dat peste el şi-a patrecut zilele amintindu-şi astfel de soţia lui. Când calamitatea l-a cuprins pe acest bărbat, soţia lui l-a urmat în pădure. Părăsită de acel bărbat cu minoră virtute, viaţa ei este în pericol. Singură, fără să cunoască mijloacele, slab capabilă să suporte stresul, şi slăbind de foame şi sete, domniţa abia de-şi poate apară viaţa. Şi, o prietene, a fost părăsită de acel bărbat de noroc scăzut şi cu puţin bun simţ, în pădurea largă şi sălbatică, mereu abundând de bestii de pradă."
Astfel amintindu-şi de Damayanti, regele Nishadhasilor a continuat să trăiască necunoscut în reşedinţa acelui monarh.
XVI.
După ce Nala, despuiat de regatul său, a ajuns, împreună cu soţia lui, rob, Bhima, doritor să-l vadă pe Nala, a trimis Brahmani în căutarea lui. Şi dăruindu-le generos bogăţie , Bhima i-a împuternicit zicând: "Mergeţi şi căutaţi pe Nala şi de asemenea pe fiica mea Damayanti. Cel care va îndeplini cu succes această misiune, i dentificând locul unde se află conducătorul Nishadhasilor, şi-l va aduce aici pe el, precum şi pe fiica mea, va obţine de la mine o mie de vite, şi terenuri, şi un sat asemănător cu un oraş. Chiar şi dacă nu va reuşi să-i aducă pe Nala şi pe Damayanti aici, cel care va reuşi să identifice locul în care se află aceştia va primi de la mine o mie de vite." Astfel adresaţi Brahmanii s-au răspândit în toate părţile prin oraşe şi provincii în căutarea lui Nala şi a soţiei sale. Dar pe Nala şi pe soţia lui nu i-au găsit nicăieri. Până când într-un târziu, căutând prin frumosul oraş Chedis, un Brahman numit Sudeva, în timpul rugăciunilor regelui, a văzut-o pe prinţesa Vidarbha în palatul regal, stând cu Sunanda. Şi frumuseţea ei incomparabilă era vag perceptibilă, ca strălucirea unui foc învăluit în bucle de fum. Şi privind-o pe acea lady cu ochi largi, terfelită şi emaciată, a decis că e Damayanti, ajungând la această concluzie din varii motive. Şi Sudeva a spus: "Cum o văd înaintea ochilor mei, această damessă este chiar aşa în prezent. O, sunt binecuvântat că-mi pot arunca ochii la această dreaptă, care seamănă cu Sri însăşi veselindu-se prin lumi. Semănând cu luna plină, de o tinereţe impreschimbabilă, cu sâni bine rotunjiţi, iluminând în toate părţile prin splandoarea ei, posedând ochi largi ca lotuşii superbi, asemănătoare cu Rati a lui Kama, cea care se încânta ca razele lunii pline prin toate lumile, O, arată ca tulpină unui lotus transplantat prin noroc advers din lacul Vidarbha şi acoperit în acest proces cu noroi. Şi oprimată de suferinţă în legătură cu soţul ei, şi melancolică, arăta ca noaptea cu luna plină când Rahu a înghiţit acel luminător, sau ca un râu al cărui flux s-a uscat. Starea ei e chiar ca cea a unui lac răvăşit şi cu frunzele lotuşilor zdrobite de corpuri de elefanţi furioşi, şi cu păsările şi limpezimea înspăimântate de invazie. Întradevăr, această fată cu contur delicat şi cu adorabile membre, şi meritandă să troneze într-un palat bătut cu geme, e acum ca o tulpină dezrădăcinată de lotus şi arsă de soare. Înzestrată cu frumuseţe şi cu generozitate naturale, şi destituită de ornamente deşi meritandu-le, arată ca luna nouă pe cer, dar acoperită cu nori negri. Destituită de conforturi şi lux, separată de apropiaţi şi de prieteni, trăieşte în stres, întreţinută de speranţa că-şi va revedea adoratul ei soţ. Cu-adevărat soţul este cel mai bun ornament al unei femei oricât de destituită de ornamente. Fără soţul ei lângă ea această lady, deşi frumoasă, nu străluceşte întrutotul. Este o grea realizare a regelui Nala că n-a sucombat fără adorata lui soţie. Privind această lordesă posedând păr negru şi ochi ca frunzele lotuşilor afectată de suferinţă deşi meritând preafericire , inima mi-e împunsă de durere. Alas, când va recâştiga această fată graţiată cu noroc bun şi devotată soţului ei, trecând acest ocean de nefericire, compania soţului ei, ca Rohini Luna? Cu siguranţă regele Nishadhasilor va trăi recâştigându-şi soţia încântarea pe care o trăieşte un rege când îşi recâştigă regatul pierdut. Egal cu ea în natură, vârstă şi origine, Nala o merită pe fiica lui Vidarbha , şi această domniţă cu ochi negri îl merită deopotrivă. Se cade să o confortez pe regina acelui erou cu nemăsurabilă măiestrie şi înzestrat cu energie şi măreţie, din moment ce ea e atât de nerăbdătoare să-şi revadă soţul. O voi consola pe această fată cu chipul ca luna plină, ce suferă un stres nemaipomenit şi care meditează numai la soţul ei."
Reflectând astfel la variatele circumstanţe şi semne, Brahmanul Sudeva a abordat-o pe Damayanti, şi adresându-i-se a spus: "O prinţesă Vidarbha, io sunt Sudeva, bunul prieten al fratelui tău. Am venit aici în căutarea ta la dorinţa regelui Bhima. Tatăl tău este bine, cum şi mama ta şi fraţii. Şii fiul şi fiica ta, binecuvântaţi cu zile nenumărate, trăiesc în pace. Rudele tale, deşi vii, sunt aproape moarte din pricina ta, şi sute de Brahmani scormonesc lumea în căutarea ta."
O Yudhishthira, recunoscându-l pe Sudeva, Damayanti l-a întrebat despre toate rudele şi neamurile ei în parte. Şi o monarhule, oprimată de suferinţă prinţesa Vidarbha a început să plângă tare, la vederea neaşteptată a lu Sudeva, acel extraordinar Brahman şi prieten al fratelui ei. Şi, o Bharata, văzând-o pe Damayanti plângând şi conversând în particular cu Sudeva, Sunanda a fost neliniştită, şi ducându-se la mama ei a informat-o zicând: "Sairindhri plânge tare în prezenţa unui Brahman. Dacă-ţi place, satisfă-te."
Şi chiar atunci mama regelui lui Chedis, ieşind din apartamentele interioare ale palatului ei, a ajuns în locul unde era Damayanti cu acel Brahman. Apelându-l pe Sudeva regina mama l-a întrebat : "A cui soţie este această dreapta, şi a cui fiica? Cum a fost această lady cu ochi superbi privată de compania rudelor şi soţului ei? Şi cum de o cunoşti tu pe această lady căzută în această stare? Doresc să aud toate astea în detaliu de la tine. Răspunde-mi sincer la întrebările despre această domniţă de frumuseţe celestă. "
Apoi, o rege, astfel adresat de regina mamă, Sudeva, acel întâi între Brahmani, stând în largul său a început să-i relateze adevărata istorie a Damayantiei.
XVII.
Sudeva a zis: "Există un virtuos şi ilustru conducător al Vidarbhilor numit Bhima. Aceasta este fiica lui cea cunoscută în toată lumea ca Damayanti. Şi există un rege care-i conduce pe Nishadhasi, Nala se numeşte, fiul lui Virasena. Această binecuvântată lady este soţia acelui monarh înţelept şi drept. Învins la zaruri de fratele său, şi despuiat de regatul său, acel rege, acompaniat de Damayanti, a plecat fără ca nimeni să ştie de ei. Am umblat peste tot prin lume în căutarea Damayantiei. Şi această faţă este în sfârşit găsită în casă fiului tău. Nu există nicio femeie care s-o rivalizeze în frumuseţe. Între sprâncenele acestei pururi tânără damessă se află o excelentă aluniţă din naştere, asemănătoare cu un lotus. Observată de noi înainte, pare că a dispărut acoperită cu praf întocmai ca luna cu nori. Plasată acolo de Însuşi Creatorul, ca un indiciu al prosperităţii şi bogăţiei, acea aluniţă abia se întrevede, ca semiluna acoperită de nori şi luminată în prima zi a jumătăţii unui ciclu. Şi acoperită cum e întreg corpul ei cu praf, frumuseţea ei nu a dispărut. Deşi nepăsătoare în privinţa persoanei ei, încă se manifestă, strălucind ca aurul. Şi această domniţă- zeiţă, care poate fi recunoscută după forma ei şi după acea aluniţă, a fost descoperită de mine cum cineva descoperă un foc acoperit cu inima lui."
O, rege, auzind aceste cuvinte ale lui Sudeva, Sunanda a spălat praful care acoperea aluniţa dintre sprâncenele Damayantiei. Şi chiar atunci a devenit vizibilă ca luna în cer, abia ieşită dintre nori. Şi văzând acea aluniţă, o Bharata, Sunanda şi regina mamă au început să plângă, şi îmbrăţişând-o pe Damayanti au strat tăcute pentru ceva timp. Şi regina mamă, vărsând lacrimi în timp ce vorbea, a spus în accente gentile: " După această aluniţă îmi dau seama că eşti fiica surorii mele. O, frumoaso, io şi mama ta suntem amândouă fiicele înalt-însufleţitului Sudaman, conducătorul Dasarnasilor. O, frumoaso, casa mea este pentru tine ca şi casa tatălui tău. Şi această bogăţie, o Damayanti, este a ta cum este şi a mea."
La acestea, o rege, Damayanti s-a plecat înaintea mătuşii sale cu o inimă bucurată, şi-a vorbit aceste cuvinte: "Deşi nerecunoscută, tot am trăit fericită cu tine, cu toate nevoile satisfăcute şi îngrijită de tine. Şi cum fericită a fost şederea mea cu tine, ar fi, fără îndoială, şi mai fericită în continuoare. Dar, mamă, am fost multă vreme o exilată. Se cade, prin urmare, să-mi oferi permisiunea să plec. Fiul şi fiica mea, trimişi la tatăl meu, trăiesc acolo. Privaţi de tatăl şi de mama lor, acum îşi petrec zilele loviţi de durere. Dacă vrei să faci ce e agreabil pentru mine, comandă numaidecât un vehicul, pentru că vreau să merg la Vidarbhasi."
La acestea, o rege, sora mamei ei, cu o inimă bucuroasă, a spus: "Aşa să fie." Şi regina mamă, cu permisiunea fiului ei, o şef al Bharatailor, a trimis-o pe Damayanti cu o frumoasă lectică trasă de bărbaţi, protejată de o mare escortă şi dotată cu mâncare, băutură şi veşminte de prima calitate. Şi destul de curând acea lectică a ajuns în ţara Vidarbhilor. Şi rudele Damayantiei, fericite, au primit-o cu respect. Şi văzându-şi rudele, copiii, ambii părinţi, şi ţiitoarele în condiţie excelentă, ilustra frumuseţe, o rege, a venerat zeii şi Brahmanii conform metodei superioare. Şi regele, fericit să-şi revadă fiica, i-a oferit lui Sudeva o mie de vite, multă bogăţie şi un sat asemănător cu un oraş. Şi, o rege, petrecându-şi noaptea în palatul tatălui ei şi reîmprospătată, Damayanti i-a spus mame sale: "O mamă, dacă vrei să trăiesc, îţi zic cu-adevărat, străduieşte-te să-l aduci pe Nala, acel erou între bărbaţi."
Astfel adresată de Damayanti, venerabila regină a fost umplută de durere. Şi îmbăiată în lacrimi nu a fost capabilă să dea niciun răspuns. Şi privind-o în acea stare, ţiitoarele din apartamentele ei interioare au izbucnit în exclamaţii de "Oh" şi "Alas" , şi-au început să plângă tare. Şi-atunci regina i s-a adresat măreţului monarh Bhima spunând: "Fiica ta Damayanti plânge în legătură cu soţul ei. Ba mai mult, alungând departe sfiala, ea însăşi, o rege, mi-a declarat mie ce e în mintea ei. Lasă-i pe oamenii tăi să se sforţeze să-l găsească pe dreptul Nala."
Astfel informat de regina lui, regele a trimis Brahmanii din slujba lui în toate direcţiile, spuând: "Exercitaţi-vă ca să-l găsiţi pe Nala." Şi acei Brahmani, comandaţi de conducătorul Vidarbhilor, au apărut înaintea Damayantiei şi i-au spus despre călătoria pe care urmau s-o înceapă. Şi fiica lui Bhima le-a spus astfel: "Plângeţi-vă pe toate tărâmurile şi în toate casele astfel: 'O adoratule jucător, unde ai dispărut tăind jumătate din veşmântul meu, şi părăsind-o pe draga şi devotata ta soţie dormind în pădure? Şi acea fată, după cum a fost comandată de tine, a stat aşteptându-te, îmbrăcată cu jumătate de haină şi arzând de durere. O rege, o eroule, înduplecă-te şi răspunde-i ei care neîntrerupt plânge din această durere.' Asta şi mai mult veţi spune, ca să fie înclinat spre milă de mine. 'Asistat de vânt focul consumă pădurea. Soţia este ca mereu să fie protejată şi întreţinută de soţ. De ce oare, bun cum eşti şi ştiutor al tututor îndatoririlor, ai neglijat ambele îndatoriri? Posedat de faimă şi înţelepciune, şi de descendenţă, şi de bunătate, de ce ai fost nebun? Mă tem că asta se datorează pierderii norocului meu cel bun. Prin urmare, o tigrule între oameni, ai milă de mine. O taurule între bărbaţi, am auzit de la tine că bunătatea este cea mai înalta virtute. Vorbind astfel, dacă vă va răspunde cineva, acea persoană trebuie prin toate mijloacele să fie cunoscută, şi voi trebuie să aflaţi cine este, şi unde stă. Şi voi cei întâi dintre regeneraţi, aduceţi-mi cuvintele celui care auzind acestea va îndrasni să răspundă. Trebuie să acţionaţi şi cu aşa o grijă încât nimeni să nu poată cunoaşte cuvintele pe care le utilizaţi prin comandă mea, nici să va intoarc eţi la mine fără nimic. Şi trebuie să aflaţi şi dacă cine răspunde este bogat, sărac, sau destituit de putere; de fapt trebuie să aflaţi totul despre el."
Astfel instructaţi de Damayanti , o Bharata, Brahmanii au ţâşnit în toate părţile în căutarea lui Nala cel cuprins de aşa un dezastru. Şi Brahmanii, o rege, l-au căutat în oraşe şi regate şi sate, şi în refugii de asceţi, şi în locuri locuite de turme de vaci. Şi, o monarhule, oriunde s-au dus au recitat cuvintele pe care Damayanti i-a împuternicit să le recite.
XVIII.
După mult timp un Brahman numit Parnada s-a întors în oraş şi i-a spus fiicei lui Bhima: "O Damaynati, căutăndu-l pe Nala regele Vidharbhasilor, am ajuns în oraşul Ayoddya şi-am apărut înaintea fiului lui Bhangasura. Şi, o, primă femeie, am repetat acele cuvinte ale tale în prezenţa binecuvântatului Rituparna. Dar, auzindu-le, nici acel conducător de oameni, nici curtezanii săi, n-au răspuns nimic, deşi le-am utilizat repetat. Apoi, după ce am fost respins de monarh, am fost acostat de o persoană din serviciul lui Rituparna, numită Vahuka. Şi Vahuka este vizitiul acelui rege, are o aparenţă nemaivăzută şi cu braţele scurte. Şi este plin de măiestrie în condusul în viteză, şi foarte familiarizat în arta gastronomică. Şi suspinând şi plângând din nou şi din nou, s-a interesat de bunăstarea mea şi apoi a spus aceste cuvinte: ' Femeile caste, chiar şi căzute în stres, se protejează şi astfel îşi asigura cerul. Chiar dacă ar putea fi părăsite de lorzii lor, ele nu se înfurie din cauza asta, pentru că femeile caste îşi guvernează vieţile, înrămate în armura conduitei virtuoase. Se cade că ea să nu fie nervoasă, din moment ce acela care a părăsit-o era afectat de calamitate, şi privat de orice fericire. O femeie frumoasă şi virtuoasă n-ar trebui să fie nervoasă pe unul care a fost privat de păsări de haina lui în timp ce încerca să procure susţinere alimentară, şi care este consumat de supărare. Indiferent dacă e tratată bine sau bolnav, o astfel de soţie niciodată n-ar trebui să cadă în furie, văzându-şi soţul în necaz, despuiat de regat şi destituit de prosperitate, oprimat de foame şi copleşit de calamitate.' Auzind aceste cuvinte ale lui, am venit rapid aici. Ai auzit acum totul. Fă ce consideri propice, şi informează-l pe rege despre asta."
O rege, auzind aceste cuvinte ale lui Parnada, Damayanti, cu ochii înlăcrimaţi s-a dus la mama ei şi i-a vorbit în privat: "O, mamă, regele Bhima, sub nicio formă, nu trebuie pus la curent cu scopul meu. În prezenţa ta îl voi angaja pe cel mai bestial dintre Brahmani, pe Sudeva. Dacă-mi doreşti bunăstarea, acţionează în aşa fel încât regele Bhima să nu-mi cunoască scopul. Lasă-l pe Sudeva fără întârziere să meargă în oraşul Ayodhya, cu scopul să-l aducă pe Nala, o mamă, practicând acele norocoase ritualuri prin virtutea cărora m-a adus şi pe mine în mijlocul prietenilor."
Cu aceste cuvinte, după ce Parnada s-a recuperat din oboseală, prinţesa Vidarbha l-a venerat şi i-a spus: "Când Nala va veni aici, o Brahmanule, o să-ţi ofer ţie bogăţie abundentă din nou. Mi-ai făcut serviciul imens pe care nimeni, într-adevăr, nu mi l-ar fi putut face, pentru că prin acest serviciu, o întâiule între regeneraţi, o să-mi recâştig rapid lordul." Şi astfel adresat de Damayanti, înalt-mintosul Brahman a confortat-o, utilizând cuvinte de binecuvântare de importanţă favorabilă, şi-apoi s-a dus acasă, privind că şi-a îndeplinit cu succes misiunea. Şi după ce a plecat, Damayanti, oprimată de dor şi stres, chiemându-l pe Sudeva i s-a adresat, o Yudhishthira, în prezenţa mamei sale, zicând: "O Sudeva, mergi tu în oraşul Ayodhya, ţintit ca o pasăre, şi spune-i regelui Rituparna care trăieşte acolo aceste cuvinte: 'Fiica lui Bhima, Damayanti, va mai ţine o Swayamvara. Toţi regii şi prinţii se îndreaptă acolo. Calculând timpul, găsesc că ceremonia va avea loc mâine. O, represor al duşmanilor, dacă e posibil pentru tine, mergi acolo fără întârziere. Mâine, după ce soarele va fi răsărit, va alege un al doilea soţ, cum nu ştie dacă eroicul Nala mai trăieşte sau nu.'"
Şi adresat astfel de ea, o monarhule, Sudeva a ieşit. Şi i-a spus lui Rituparna tot ce a fost direcţionat să zică.
XIX.
Auzind acele cuvinte ale lui Sudeva, regele Rituparna, ochindu-l pe Vahuka cu gentile cuvinte a spus: "O Vahuka, tu eşti bun meseriaş în antrenatul şi ghidatul cailor. Dacă îţi place şi ţie, intenţionez să merg la Swayanvara Damayantiei în decursul unei singure zile."
Astfel adresat, o fiu al lui Kunti, de acel rege, Nala şi-a simţit inima incendiată de supărare. Şi înalt-însufleţitul rege părea să ardă în suferinţă. Şi s-a gândit în sinea lui: "Poate că Damayanti face asta orbită de durere. Sau poate că a conceput această magnifică schemă pentru siguranţă mea. Alas, crudă este fapta pe care inocenta prinţesă Vidarbha intenţionează să o comită, fiind înşelată de păcătosul şi scăzutul meu sine cu puţin simt. Este văzut în lume că natura femeilor este inconstantă. Ofensa mea deopotrivă a fost mare, poate că acţionează astfel pentru că nu mai are niciumpic de iubire pentru mine din cauza separării mele de ea. Într-adevăr, acea fată cu talia subţire, afectată cu supărare din cauza mea şi cu disperare, sigur nu va face ceva nasol , cu-atât mai mult cu cât este mama copii lor mei. Indiferent dacă e adevărat sau fals, mă voi asigura mergând acolo. Prin urmare îi voi înplini scopul lui Rituparna, şi mi-l voi împlini şi pe-al meu."
Rezolvând aşa în mintea sa, Vahuka, cu inima în durere, vorbi cu mâinile împreunate regelui Rituparna zicând: "O, monarhule, mă plec poruncii tale şi, o tigrule între bărbaţi, voi ajunge în oraşul Vidarbhailor într-o singură zi. O rege." Apoi, o monarhule, la comanda roialului fiu al lui Bhangasura, Vahuka a mers la staule şi-a examinat caii. Şi repetat urgentat de Rituparna să se grăbească, Vahuka, după multe scrutări şi deliberări atente, a selectat nişte mânji supli şi totuşi puternici şi capabili de o prelungă călătorie, şi înzestraţi cu energie şi putere de rasă superioară şi cu docilitate, liberi de semne inauspicioase, cu nări largi şi obraji plini, liberi de greşeli în privinţa celor zece bucle de păr, născuţi în Sindhu, şi iuţi ca vânturile. Şi văzând caii regele a spus ceva nervos: "Ce este asta, ce vrei să faci? N-ar trebui să glumeşti cu asta. Cum pot aceşti cai ai mei, slabi în putere şi respiraţie, să ne poarte? Şi cum vom fi abili să mergem atâta drum cu ajutorul acestora?"
Vahuka a replicat: "Fiecare dintre aceşti cai poartă o buclă în frunte, două pe tâmple, patru pe părţi, patru pe piept, şi una pe spate. Fără îndoială aceşti murgi vor fi capabili să ajungă în ţara lui Vidarbha. Dacă, o rege, te gândeşti să alegi alţii, arată-mi-ii şi-i voi înhăma pentru tine."
Rituparna s-a realăturat: "O Vahuka, tu eşti versat în ştiinţa cailor şi de asemenea îndemânos. Înhamă-i repede pe cei pe care-i consideri abili."
Chiar atunci, îndemănosul Nala a înhămat la car patru cai excelenţi de rasă bună care erau şi docili şi iuţi. Şi după ce caii au fost înhămaţi, fără întârziere regela s-a monatat în car, iar acei bestiali cai au căzut în genunchi pe pământ. Apoi, o rege, acel întâi între bărbaţi, regele Nala, a început să biciuie caii cei înzestraţi cu energie şi putere. Şi ridicându-i cu hamurile şi făcându-l pe vizitiul Varshneia să urce în car, s-a pregătit să tâşnească cu mare viteză. Şi acei bestiali cai, corespunzător urgentaţi de Vahuka, înfloriră spre cer, zăpăcindu-l pe ocupantul vehiculului. Şi privind acei cai dotaţi cu viteza vântului trăgând carul, binecuvântatul rege al Ayodhya a fost excedentiv fascinat. Şi observând huruiala carului şi managementul cailor, Varshneya a reflectat la măiestria lui Vahuka în mănatul cailor. Şi s-a gândit: "Este el Matali, vizitiul regelui celeştilor? Găsesc aceleaşi magnifice indicaţii în eroicul Vahuka. Sau poate Sa lihora cel versat în ştiinţa cailor a luat acesta frumoasă formă umană? Or este regele Nala reducătorul oraşelor ostile care a venit aici? Sau se poate ca acest Vahuka să cunoască ştiinţa pe care o posedă Nala, căci percep că ştiinţa lui Vahuka este egală cu cea a lui Nala. Mai mult, Vahuka şi Nala sunt de aceeaşi vârstă. Acesta se poate să nu fie Nala cei cu măiestrie înalta, ci cineva cu egală ştiinţă. Persoanele ilustre, oricum, umblă pe acest pământ deghizate din consecinţa ghinionului sau agreabili ordonanţelor scripturilor. Acestă persoană cu nemaivăzută aparenţă nu-mi poate schimba opinia, pentru că Nala se poate să fi fost despuiat şi de trăsăturile sale personale. În privinţa vârstei, acesta îl egalează pe Nala. Există diferenţă, oricum, în aparenţa personală. Vahuka, din nou, este înzestrat cu toate realizările. Cred deci că e Nala."
Meditând astfel, o măreţule monarh, Varshneya, fostul vizitiu al dreptului Nala, deveni absorbit în gânduri. Şi acel întâi între regi, Rituparna, de asemenea, observînd îndemânarea lui Vahuka în ştiinţa ecvestră, a experimantat mare încântare împreună cu vizitiul sau Varshneya. Şi gândindu-se la aplicarea şi ardoarea şi maniera lui Vahuka în mânuirea hăţurilor, regele s-a simţit excedentiv de bucuros.
XX.
Ca o pasăre curgând prin cer, Nala în curând a trecut peste râuri şi munţi şi păduri şi lacuri. Şi în timp ce carul curgea astfel, acel cuceritor al oraşelor ostile, roialul fiul al lui Bhangasura şi-a văzut haina căzută pe pământ. Şi chiar când haina sa a căzut, înalt-mintosul monarh, fără să mai piardă timpul i-a spus lui Nala: "Intenţionez s-o recuperez. O tu cu profundă inteligenţă, opreşte aceşti cai înzestraţi cu excedentă viteză până când Varshneya îmi va aduce haina înapoi."
Chiar atunci Nala i-a replicat: "Pânza e căzută foarte departe. Am călătorit o yojana de-acolo. Prin urmare este imposibil de recuperat."
După ce Nala l-a adresat astfel, o rege, roialul Bhangasura a văzut într-o pădure un pom Vibhitaka plin cu fructe. Şi văzând acel pom, regele i-a zis în grabă lui Vahuka: "O, vizitiule, priveşte-mi şi tu înalta proficienţă la aritmetică. Toţi oamenii nu ştiu totul. Nu există nimeni care e versat în toate ştiinţele sau artele. Cunoaşterea, în întregimea ei, nu este întâlnită în nicio singură persoană , o Vahuka, frunzele şi fructele acestui caopac care zac pe jos depăşesc cu o sută unu pe cele din copac. Cele două ramuri ale acestui copac au cincizeci de milioane de frunze, şi două mii nouăzeci şi cinci de fructe. Examinează aceste două ramuri şi toate crengile."
Chiar acolo, oprind carul, Vahuka l-a adresat pe rege zicând: "O zdrobitor al duşmanilor, îţi asumi credit într-o materie care e mai presus de percepţia mea. Dar, o monarhule, o voi constata prin directa dovadă a simţurilor mele, tăind Vibhitaka-ul. O, rege, când le voi număra, nu va mai fi de domeniul speculaţiei. Prin urmare, o monarhule, voi dărâma acest Vibhitaka. Nu ştiu dacă nu va fi aşa cum ai spus. În prezenţa ta, o conducatorule de oameni, o să număr frunzele şi fructele sale. Lasă-l pe Varshneya să ţină hăţurile un timp."
Regele i-a spus vizititului: "Nu-i timp de pierdut." Dar Vahuka i-a răspuns cu umilinţă: "Stai numai puţin, sau dacă te grăbeşti, mergi făcându-l pe Varshneya vizitiul tău. Drumul duce direct şi întocmai."
Şi la asta, o fiu al rasei Kuru, aţintindu-l pe Vahuka, Ritupana a spus: "O Vahuka, tu eşti singurul vizitiu, nu există altul pe această lume. Şi, o tu cel versat în ştiinţa cailor, cu ajutorul tău mă aştept să ajung în ţara Vidarbha. Mă plasez în mâinile tale. Se cade ca tu să nu cauzezi niciun obstacol. Şi, o Vahuka, oricare ar fi dorinţa ta, o voi împlini dacă, ducându-mă în ţara Vidarbhilor astăzi, mă vei face să văd răsăritul."
La asta Vahuka i-a răspuns zicând: "După ce voi fi numărat Vibhitaka-ul, voi proceda spre Vidarbha, fi deacord cu cuvintele mele."
Apoi, regele i-a zis reluctant: "Numără. Şi numărând frunzele şi fructele unei porţiuni a acestei ramuri, vei fi satisfăcut despre adevărul aserţiunii mele."
Şi chiar atunci Vahuka a sărit repede din car şi-a tăiat acel copac. Şi uluit de descoperirea, după calcule, că regele avusese dreptate în privinţa numărului de fruncte, i s-a adresat regelui spunând: "O monarhule, această putere a ta este extraordinară. Aş dori, o prinţule, să cunosc arta prin care ai dedus toate astea."
Şi auzind acestea, regele, intenţionând să-şi contituie rapid călătoria, i-a spus lui Vahuka : "Află că sunt proficient şi la zaruri, nu doar la numere." Şi Vahuka i-a spus: "Împărtăşeşte-mi şi mie această ştiinţă, şi o taurule între bărbaţi, ia de la mine ştiinţa cailor." Şi regele Rituparna, după ce a observat importanţa actului care depindea de bunăvoinţa lui Vahuka, şi tentat de ştiinţa ecvestră, a spus: "Aşa să fie. Aşa cum mi-ai solicitat, o Vahuka, primeşte această ştiinţă a zarurilor de la mine, şi lasă-mă să primesc ştiinţa cabalină cu încredere de la tine." Şi zicând asta, Rituparna a împărţit ştiinţa sa la zaruri cu Nala. Şi după ce Nala s-a familiarizat cu ştiinţa zarurilor, Kali a ieşit din corpul său vomitând din gura lui otrava virulentă a lui Karkotaka. Şi când Kali, afectat de blestemul Damayantiei, a ieşit din corpul lui Nala, focul acelui blestem deopotrivă l-a izbit . Într-adevăr, lung a fost timpul cât regele a fost afectat de Kali, ca şi când el ar fi fost de un suflet neregenerat. Şi Nala, conducătorul Nishadhasilor, în furie, era cât pe-aci să-l blesteme pe Kali când acesta înspăimântat a spus cu mâinile împreunate tremurând: " Controlează-ţi furia, o rege. Te voi face ilustru. Mama Indrasenilor m-a blestemat deja când a fost părăsită de tine. De când s-a întâmplat asta, o maretule monarh, o necuceritule, veninul mizerabil al regelui şerpilor m-a ars zi şi noapte. Caut protecţia ta. Dacă nu mă blestemi pe mine care sunt afectat şi îţi caut protecţia, atunci acei oameni care vor recita atent şi cu luare aminte această istorie, vor fi chiar eliberaţi de frică din cauza mea."
Şi astfel adresat de Kali, regele Nala şi-a controlat furia. Şi chiar atunci înspăimântatul Kali a intrat în acel copac Vibhitaka. Şi în timp ce Kali conversa cu Naishadha, era invizibil pentru ceilalţi. Şi eliberat de problemele sale, şi numărând fructele acelui pom, regele, umplut cu mare bucurie şi cu măreaţă energie, s-a aruncat în car şi-a demarat în viteză mare, urgentându-i pe acei supli cai. Şi din atingerea lui Kali acel Vibhitaka a căzut în putreziciune. Şi Nala, cu inima bucurată, începu să grăbească acei cai care au ţâşnit în aer din nou ca nişte creaturi înaripate. Şi ilustrul monarh a condus carul înspre ţara Vidarbha. Şi după ce Nala s-a îndepărtat foarte mult, Kali s-a întors în locaşul său. Şi abandonat de Kali, o rege, acel lord al pământului, roialul Nala, a fost eliberat de calamitate deşi nu şi-a asumat forma sa nativă.
XXI.
După ce Rituparna cel cu profesionalism incapabil de dejucat a ajuns, seara, în oraşul Vidarbha, oamenii i-au adus regelui Bhima această veste. Şi la invitaţia lui Bhima regele a intrat în oraşul lui Kundina, umplând cu vibraţia carului său toate cele zece puncte, directe şi transverse, ale orizontului. Şi caii lui Nala, care se aflau în acel oraş, au auzit acel sunet, şi auzindu-l au devenit încântaţi, cum obişnuiau să fie în prezenţa lui Nala. Şi Damayanti a auzit şi ea sunatul carului mănat de Nala, ca huruitul adânc al norilor în sezonul ploios. Şi Bhima şi caii lui Nala au privit zdrăngănitul acelui car ca fiind precum cel pe care obişnuiau să-l audă în zilele de demult când Nala însuşi îşi urgenta proprii săi cai. Şi papagalii de pe terase, şi elefanţii din staule, şi caii de asemeni, toţi au auzit zgomotul carului lui Rituparna. Şi auzind sunetul acela ca roarul norilor, elefanţii şi papagalii, o rege, au început să-şi utilizeze onomatopeele, cu feţele în acea direcţie, şi plini de plăcerea pe care o simţeau când auzeau chiar roarul norilor. Şi Damayanti a spus: "Pentru că huruitul carului său umple întregul pământ şi-mi bucură inima, trebuie să fie regele Nala cel care a venit. Dacă nu-l văd pe Nala, cel cu faţă luminoasă ca luna, acel erou cu nenumărate virtuţi, sigur voi muri. Dacă nu sunt strânsă astăzi în îmbrăţişarea trillină a lui, sigur voi înceta să mai trăiesc. Nu-mi amintesc niciun neadevăr în el, sau un singur rău făcut de el altora. Niciodată nu a emanat vreun neadevăr nici măcar prin gesturi. Oh, Nala al meu este exaltat şi iertător şi eroic şi magnific şi superior tuturor celorlalţi regi, şi credincios jurământului mariajului său, şi ca un eunuc în respect pentru celelalte femei. Zi şi noapte stăruind asupra percepţiilor sale, inima mea, în absenţa acelui drag, e pe punctul de a exploda de durere."
Astfel lamentandu-se ca una divizată de simţ, Damayanti, o Bharata, a urcat pe terasă apartamentului ei doritoarea să-l vadă pe dreptul Nala. Şi în curtea palatului central l-a privit pe regele Rituparna în car cu Varshneya şi Vahuka. Şi Varshneya şi Vahuk a, descinzând din acel excelent vehicul, a dezhămat mânjii şi-au plasat vehicului într-un loc potrivit. Şi regele Rituparna, de asemenea a descins din car şi s-a prezentat regelui Bhima cel cu teribilă bravură. Şi Bhima l-a primit cu mare respect, pentru că în absenţa unei ocazii propice o mare personalitate nu poate fi avută că musafir. Şi onorat de Bhima, regele Rituparna s-a tot uitat, dar nu a văzut nicio urmă de Swayamvara. Şi conducătorul Vidarbhilor, o Bharata, abordându-l pe Rituparna, i-a spus: "Bine ai venit. Care este ocazia acestei neaşteptate vizite?" Şi regele Bhima a întrebat asta fără să ştie că Rituparna venise să obţină mâna fiicei sale. Şi Rituparna cel cu bravură inexorabilă şi înzestrat cu inteligenţă, a văzut că acolo nu erau nici regi, nici prinţi. Nici nu auzise nicio vorba în legătură cu Swayamvara, nici nu văzuse nicio aglomeraţie de Brahmani. Şi la asta, regele lui Kosal a a refectat pentru un timp şi-n cele din urmă a spus: "Am venit aici să-mi plătesc respectele ţie." Şi regele Bhima a fost izbit de uimire, şi-a reflectat la probabila cauză a vizitei lui Rituparna, care traversase o sută de yojana. Şi-a reflectat: "Aceastra traversare a acestui suveran, prin lăsarea în urmă a nenumărate ţări , doar pentru a-mi plăti respecte, este vag motivul vizitei acesteia. Motivul pe care îl da pentru vizita această pare un shtou. Oricum, voi afla motivul real în viitor." Şi deşi regele Bhima s-a gândit astfel, nu l-a îndepărtat pe Rituparna scurt, ci i-a spus repetat: "Odihneşte-te că eşti obosit. Şi onorat astfel de încântatul Bhima, regele Rituparna a fost satisfăcut, şi cu o inima mulţumită, s-a îndreptat spre cartierul desemnat pentru el, urmat de servitorii casei regale.
Şi, o rege, după ce Rituparna s-a fost dus cu Varshneya, Vahuka a dus carul în grajduri. Şi-acolo a liberat mânjii, şi veghindu-i el însuşi conform regulilor, şi îngrijndu-i, Vahuka s-a aşezat lângă car. Între timp, prinţesa Damayanti, afectată de durere, după ce l-a privit pe roialul Bhangasura, şi pe Varshneya cel din rasa Suta, şi pe Vahuka cel deghizat, s-a întrebat: "A cui este acest huruit de car? A fost puternic ca cel a lui Nala, dar nu-l văd pe conducătorul Nishadhasilor. Cu siguranţă, Varshneya a învăţat arta de la Nala, este pentru asta că huruitul carului condus de el era ca cel al lui Nala. Sau este Rituparna egal în măiestrie cu Nala, din moment ce huruitul carului său e ca cel a lui Nala?"
Şi reflectând astfel, o monarhule, binecuvântata şi prefrumoasa damessă a trimis o mesageră în căutarea lui Nishada.
XXII.
Damayanti a spus: "O Kesini, mergi tu şi află cine este acel vizitiu care stă lângă car, urat şi posesor de braţele scurte. O binecuvantato, o neprihănito, abordează-l, cu grijă şi cu cuvinte potrivite, aplică toate procedurile de curtuazie şi observă toate particularităţile sale. Privind sentimentul de satisfacţie pe care mintea mea la experimentat, şi mulţumirea pe care o simte inima mea, sunt foarte înfricată că acesta este regele Nala însuşi. Şi, o neprihănito, după ce îl vei fi întrebat despre bunăstarea lui, îi vei vorbi cuvintele lui Paranda. Şi, o frumoaso, înţelege răspunsul pe care s-ar putea să ţi-l dea."
Astfel instructată acea femeie mesanger, mergând precaut, în timp ce binecuvântata Damayanti privea de pe terasă, i-a adresat lui Vahuka aceste cuvinte: "O întâiule bărbat, eşti binevenit. Îţi doresc fericire. O, taurule între oameni, ascultă acum cuvintele Damayantiei. Când aţi plecat şi cu ce obiectiv aţi venit aici? Spune-ne adevărul pentru că prinţesa Vidarbha vrea să-l cunoască."
Astfel adresat Vahuka a răspuns că, ilustrul rege al Kosala a auzit de la un Brahman că va avea loc o a două Swayamvara a Damayantiei. Şi că, auzind asta a venit acolo, cu ajutorul excelenţilor murgi iuţi ca vântul şi capabili să meargă o sută de yojane. A mai spus şi că el este vizitiul.
Apoi Kesini a întrebat: " Când a venit al treilea dintre voi, şi al cui fiu e? Şi al cui fiu eşti tu, şi cum ai ajuns să prestezi această muncă? "
Astfel chestionat Vahuka a răspuns: "Al treilea a fost vizitiul virtuosului rege Nala, şi este cunoscut pentru toţi ca Varshneya. După ce Nala, o frumoaso, şi-a părăsit regatul, vizitiul a venit la fiul lui Bhangasura. Io sunt profesor în ştiinţa cailor, şi-am fost, prin urmare, desemnat ca vizitiul său. Cu-adevărat regele Rituparna m-a ales pe mine ca vizitiul şi bucătarul sau."
La asta Kesini a răspuns: "Poate că Varshneya ştie unde a dispărut regele Nala, şi poate a vorbit cu tine despre asta. "
La care Vahuka a spus: "După ce a adus aici copiii lui Nala cel cu excelente îndatoriri, Varshnaya s-a dus unde am spus: Prin urmare nu ştie unde este Naishada. Şi nici altcineva nu ştie pe unde este Nala, pentru că regele umblă deghizat şi despuiat de frumuseţea lui. Numai Nala însuşi în cunoaşte pe Nala. Nala nu şi-a dezvăluit semnele identităţii nicăieri."
Astfel adresată Kesini a replicat: "Brahmanul care s-a dus înainte în Ayodhya, a repetat mereu aceste cuvinte potrivite pentru buze femeieşti: 'O iubitule barbugiu, unde ai dispărut tăind jumătate din bucată mea de haina şi părăsindu-mă pe mine care îţi sunt dragă şi iubită soţie adormită în pădure? Şi ea, comandată de el, l-a aşteptat îmbrăcată în jumătate de haina şi arzând de doruri zi şi noapte. O rege, o eroule, îndură-te de ea care a plâns neîntrerupt din pricina acelei calamităţi şi dă-i un răspuns. O ilustrule, vorbeşte-i cuvintele cele agreabile ei, pentru că nevinovata de ea tânjeşte să le audă.' Auzind aceste cuvinte ale Brahmanului ai răspus tu. Prinţesa Vidarbha doreşte să audă din nou acele cuvinte pe care le-ai spus atunci."
O, fiu al rasei Kuru, auzind aceste cuvinte ale lui Kesini, inima lui Nala a fost îndurerată, şi ochii i s-au umplut de lacrimi. Şi reprimându-şi durera, regele care ardea în suferinţă, a spus din nou aceste cuvinte cu accente înecate în lacrimi: "Femeile caste, deşi cuprinse de calamitate, se protejează, şi astfel îşi asigura cerul. Femeile caste, părăsite de lorzii lor, niciodată nu se înfurie, ci continuă să trăiască, înrămate în armura virtuţii. Părăsită de unul căzut în calamitate, privat de simţ, şi despuiat de fericire, se cade ca ea să nu fie furioasă. O lady virtuoasă n-ar trebui să fie furioasă pe unul care a fost privat de păsări de haina sa în timp ce se sforţa să procure susţinere alimentară, şi care ardea în mizerie. Indiferent că e tratată bine sau bolnav n-ar trebui să se înfurie, văzându-şi soţul în necaz, despuiat de regatul său, privat de prosperitate, lihnit de foame, şi copleşit de calamitate."
Şi, o Bharata, vorbind astfel, Nala, oprimat de supărare, n-a mai putut să-şi ţină lacrimile, şi-a început să plângă. Şi chiar după aceea Kesini s-a întors la Damayanti, şi-a pus-o la curent cu toate aspectele conversaţiei şi cu ieşirea lacrimogenă.
XXIII.
Auzind totul Damayanti a fost cuprinsă de supărare , şi suspectând că vizititul este Nala, i-a spus lui Kesini: "O Kesini, mergi tu din nou şi examinează-l pe Vahuka, şi stand în tăcere în preajma lui, observă-i conduita. Şi, o frumoaso, de fiecare dată când se întâmplă să facă ceva profesionist, observă-i bine actul în timp ce-l săvârseste. Şi, o Kesini, oricând va solicita apă sau foc, cu intenţia de a-l obstrucţiona, nu te vei grăbi să-i aduci. Şi marcând totul despre comportamentul lui, vino şi spune-mi. Şi orice vei vedea uman sau suprauman în Vahuka, împreună cu orice altceva, îmi vei raporta mie."
Şi, astfel adresată de Damayanti, Kesini s-a dus, şi-a observat conduita acelei persoane versată în managementul cailor, după care s-a întors s i i-a relatat Damayantiei tot ce se petrecuse, cu-adevărat tot ce văzuse uman şi suprauman la Vahuka. Şi Kesini a spus: "O Damayanti, n-am mai văzut şi nici n-am mai auzit de o persoană cu aşa un control asupra elementelor. De fiecare dată când ajungea la o poartă mai scundă, niciodată nu se apleca, ci văzându-l, chiar poarta creştea în înălţime pentru a-i permite să treacă uşor. Şi la abordarea lui găurile înguste şi impracticabile se deschideau larg. Regele Bhima a trimis feluri variate din carnea diverselor animale pentru masă lui Rituparna. Şi multe vase au fost plasate acolo pentru a se spăla carnea. Şi în timp ce se uita la ele, acele vase se umpleau cu apă. Şi după ce a spălat carnea, după ce s-a instalat să gătească, a luat o mâna plină cu iarbă şi-a ţinut-o la soare, când brusc foc a strălucit din iarba respectivă. Văzând această minune, am venit aici uluită. În continuare am fost martoră la altă minune de-a lui. O, frumoaso, a atins focul şi nu s-a ars. Şi la voinţa lui, apa îşi schimbă cursul în rău. Şi-am fost martoră la încă o mare minune. A luat nişte flori şi-a început să le preseze încet cu mâinile . Şi presate de mâinile sale florile nu şi-au pierdut forma iniţială, ba din contră, au devenit mai joviale şi mai parfumate decât înainte. Văzând aceste acte minunate am venit aici în grabă."
Auzind de aceste fapte ale virtuosului Nală, şi descoperindu-l datorită comportamentului sau, Damayanti l-a considerat deja gata recuperat. Şi din aceste indicii, suspectând că Vahuka e soţul ei, Damayanti i s-a adresat din nou lui Kesini plângând şi în cuvinte moi zicând: " O, frumoaso, mai du-te o dată, şi adu din bucătărie, fără să ştie Vahuka, nişte carne care a fost fiartă şi pregătită de el."
Astfel comandată, Kesini, mereu îndatorată să facă ce-i place Damayantiei, s-a dus la Vahuka , şi luând nişte carne fierbinte s-a întors fără să piardă timpul. Şi Kesini i-a dat acea carne, o fiu al rasei Kuru, Damayantiei. Şi Damayanti, care mâncase şi înainte carne pregătită de Nala, a gustat carnea care a fost adusă de ţiitoarea ei. Şi chiar acolo atunci a decis că Vahuka e Nala, şi-a plâns tare cu inima îndurerată. Şi, o Bharata, copleşită de durere, şi spălandu-şi faţa, şi-a trimis copiii cu Kesini. Şi Vahuka, care era regele deghizat, recunoscând-i pe Indrasena şi pe fratele ei, s-a apropiat rapid, şi îmbrăţişându-i i-a urcat pe umeri. Şi ridicându-şi copiii aceia ca copiii celeştilor, a început să plângă tare cu accente sonore, inima fiindu-i oprimată de mare durere. Şi după ce şi-a trădat în mod repetat agitaţia, Naishadha a lăsat dintr-o dată copiii, şi-a spus către Kesini: "O, dreapta domnişoară, aceşti gemeni sunt chiar foarte ca copiii mei. Văzându-i pe nepregătite am izbucnit în lacrimi. Dacă vii la mine frecvent oamenii ar putea gândi rău, pentru că suntem oaspeţi de pe alt pământ. Prin urmare, o binecuvântato, mergi liniştită."
XXIV.
Văzând agitaţia virtuosului şi înţeleptului Nala, Kesini s-a întors la Damayanti şi i-a relatat totul. Şa chiar acolo atunci Damayanti, cu inima îndurerată şi dorind să-l vadă pe Nala, din nou a trimis-o pe Kesini la mama ei, spunându-i să spună din partea ei: "Suspectând-l pe Vahuka că e Nala l-am testat în varii feluri. Îndoiala mea este doar în legătură cu aparenţă lui. Intenţionez să-l examinez io însămi. O, mama, or lasă-l să între în palat, or permite-mi să merg io la el. Şi aranjează asta cu ştiinţa tatălui meu sau fără. Şi astfel adresată de Damayanti, acea lady i-a comunicat lui Bhima intenţia fiicei sale, şi regele şi-a dat consimţământul. Şi, o taur al rasei Bharata, obţinând consimţământul ambilor ei părinţi, Damayanti a făcut astfel încât Nala să fie adus în apartamentele ei. Şi de curând ce a văzut-o pe neaşteptate pe Damayanti, regele Nala a fost copleşit de supărare şi durere şi îmbăiat în lacrimi. Şi acea bestială femeie, Damayanti, deopotrivă, după ce l-a văzut pe Nala în acea condiţie, a fost puternic afectată de supărare. Şi, o monarhule, ea însăşi îmbrăcată într-o singură bucată de haină roşie, şi purtând plete mate, şi acoperită cu noroi şi praf, i s-a adresat lui Vahuka astfel: "O Vahuka, ai văzut vreodată vreo persoană familiarizată cu datoria, care a plecat părăsindu-şi soţia adormită în pădure? Cine, cu excepţia virtuosului Nala, putea să plece, părăsindu-şi în pădure, draga şi neofensatoarea lui soţie doborâtă de oboseală? De ce ofensă am fost io vinovată faţă de acel măreţ monarh din tinereţea mea timpurie, de-a trebuit să plece părăsindu-mă în pădure în timp ce dormeam copleşită de oboseală? De ce a trebuit el, pe care mai înainte l-am ales, preferându-l în defavoarea zeilor înşişi, să-şi părăsească mereu devotata şi iubitoarea soţie care e şi mama copiilor săi? Înaintea focului şi în prezenţa celeştilor înşişi, mi-a luat mâna jurând: "Cu-adevărat voi fi al tău." Oh, unde a fost acel jurâmant când m-a părăsit? O represor al duşmanilor."
În timp ce Damayanti spunea ce spunea, şiroaie de lacrimi îi curgeau abundent din ochi. Şi privind-o pe ea astfel afectată de supărare, Nala de asemenea, vărsând lacrimi negre ca cele ale gazelelor cu nuanţe roşiatice, a spus: "O, timido, nici pierderea regatului meu, nici părăsirea ta nu au fost actele mele. Ambele se datorează lui Kali. Şi, o tu cea mai virtuoasă dintre femei, lamentandu-te zi şi noapte împresurată de supărare l-ai blestemat în pădure pe Kali, şi astfel a început să zacă în corpul meu, ars în consecinţă blestemului tău. Într-adevăr, ars de blestemul tău a trăit în corpul meu ca un foc într-un foc. O binecuvantato, pentru ca durerile noastre să-şi găsească sfârşitul, l-am suprimat pe acel scârnav prin observările şi austerităţile mele. Păcătosul căcănar deja m-a părăsit, şi de-aceea am venit aici. Prezenţa mea aici, o dreaptă lady, este pentru siguranţa ta. N-am alt obiectiv. Dar, o timido, poate vreo altă femeie, uitându-şi iubitorul şi devotatul soţ, să aleagă vreodată un al doilea soţ, ca tine? La comanda regelui, mesageri umblă pe tot pământul zicând: ' Fiica lui Bhima va alege cu voia ei un al doilea soţ demn de ea.' Imediat ce a auzit asta fiul lui Bhangasura a venit aici."
Auzind aceste lamentaţii ale lui Nala, Damayanti, înspăimântată şi tremurând, a spus cu mâinile împreunate: "Se cade că să nu suspectezi, o binecuvantatule, nicio vină în mine. O, conducător al Nishadhasilor, trecând peste celeştii înşişi te-am ales pe tine lordul meu. Ca să te aducă pe tine aici Brahmanii au plecat în toate direcţiile, chiar pe toate laturile orizontului, cântându-mi cuvintele sub formă de balade. Şi în sfârşit, o rege, un Brahman învăţat numit Parnada, te-a găsit în Kosala în prezenţa regelui Rituparna. Când ai returnat un răspuns potrivit acelor cuvinte, o Naishada, atunci am conceput această schemă ca să te recuperez. Cu excepţia ta, o lord al pământului, nu există nimeni pe acest pământ care să poate străbate într-o singură zi o sută de yajana cu caii. O, monarhule, atingându-ţi piciorul îţi jur ţie că niciodată, nici măcar în gând, n-am comis niciun păcat. Fie ca atotmartorul Aer care umblă peste tot pământul acesta, să-mi ia viaţă dacă acum comis vreun păcat. Fie ca Soarele care mereu umblă pe cer să-mi ia viaţa dacă am comis vreodată vreun păcat. Fie ca Luna, care sălăşluieşte în fiecare creatură ca martoră, să-mi ia viaţa dacă am comis vreodată vreun păcat. Fie că cei trei zei care susţin triplele lumi în întregimea lor, să declare cu adevărat, sau fie ca să mă uite chiar azi."
Şi astfel adresat de ea, Zeul Vântului a spus din cer: "O, Nala, îţi zic cu-adevărat că ea nu a făcut nimic greşit. O, rege, Damayanti, bine păstrând onoarea familiei tale a îmbogăţit-o. La asta suntem martori, din moment ce i-am fost protectori pentru aceşti trei ani. Este pentru cerul tău că a conceput această schemă fără rivală, pentru că, cu excepţia ta, nimeni nu este capabil să traverseze într-o singură zi o sută de yojana. O, monarhule, ai obţinut-o pe fiica lui Bhima şi ea te-a obţinut pe tine. Nu e nevoie să întreţii nicio suspiciune, ci fii unit cu partenara ta."
Şi după ce Zeul Vântului a zis asta, un duş de flori a început să curgă din ceruri şi celesta tobă a început să răsune, şi brize auspicioase au început să sufle. Şi văzând aceste minuni, o Bharata, regele Nala, represorul duşmanilor, a alungat toate dubiile în privinţa Damayantiei. Şi-apoi acel lord al pământului, amintindu-şi de regele şerpilor, a îmbrăcat acea haină pură şi şi-a redobândit forma nativă. Şi privindu-şi soţul în formă lui proprie, fiica lui Bhima cea cu membrele fără greşeală l-a îmbrăţişat şi-a plâns în hohote. Şi regele Nala deopotrivă a îmbrăţişat-o pe fiica lui Bhima cea devotată lui, cum înainte, şi şi pe copiii săi, şi-a trăit o mare încântare. Şi îngropându-i faţa în pieptul ei, frumoasa Damayanti a început să suspine greu, amintindu-şi de durerile ei. Şi copleşit de suferinţă, acel tigru între bărbaţi a stat pentru un timp, îndepărtând praful care o acoperea pe Damayanti cea cu zâmbete dulci. Şi, o rege, regina mama i-a spus atunci tot ce se petrecuse între Damayanti şi Nala. Şi magnificul monarh a răspuns: "Lasă-l pe Nala să-şi petreacă ziua în pace. Mâine, după ce se va fi îmbăiat şi rugat, o să-l văd cu Damayanti alături de el."
Şi, o rege, au trecut peste noaptea aceea cu plăcere, şi relatându-şi unul celuilalt incidentele trecute pe care le trăiseră în pădure. Şi cu inimile pline de bucurie, prinţesa Vidarbha şi Nala au început să-şi petreacă zilele în palatul regelui Bhima, cu intenţia să se facă unul pe celelalt fericiţi. Şi-a fost al patrulea an când Nala s-a reunit cu soţia lui, şi toate dorinţele i-au fost gratificate, şi-a trăit cea mai înalta fericire. Şi Damayanti s-a regenerat extraordinar recuperându-şi soţul pierdut, întocmai miriştilor cu flori parfumate sub ploaia cu soare. Şi fiica lui Bhima, astfel recuperându-şi soţul, şi-a împlinit dorinţa, şi-a strălucit de frumuseţe, cu grijile dispărute, cu anxietăţile risipite, ea însăşi radiind de bucurie, mereu ca noaptea care este luminată de discul strălucitor al lunii.
XXV.
După noaptea aceea, regele Nala, presărat cu ornamente şi cu Damayanti alături, s-a prezentat la timpul potrivit înaintea regelui. Şi Nala l-a salutat pe socrul său cu umilinţă crescătoare, şi după el dreapta Damayanti şi-a plătit respectele faţă de tatăl ei. Şi exaltatul Bhima, cu mare bucurie, l-a primit ca pe fiul sau, şi onorandu-i corect pe ambii, i-a confortat în cuvinte potrivite. Şi acceptând în mod corespunzător omagiul oferit, regele Nală şi-a oferit serviciile socrului sau. Şi văzându-l pe Nala, cetăţenii au fost cuprinşi de puternică bucurie. Şi-acolo a înflorit în oraş un tumult de încântare. Şi cetăţenii au decorat oraşul cu steaguri şi stindarde şi ghirlande de flori. Şi străzile au fost spălate şi îmbrăcate cu cununi de flori şi alte ornamente. Şi la porţi cetăţenii aruncau cu flori, şi templele şi altarele lor au fost împodobite cu flori. Şi Rituparna a auzit că Vahuka fusese deja unit cu Damayanti. Şi regele a fost bucuros să audă asta. Şi chemându-l la el pe regele Nala, i-a cerut iertare. Şi inteligentul Nala de asemeni i-a cerut iartare lui Rituparna, arătând diverse motive. Şi acel întâi între oratori şi versat în adevăr, regele Rituparna, după ce a fost astfel onorat de Nala, a spus cu o expresie facială plină de uimire aceste cuvinte către conducătorul Nishadhasilor: "Prin noroc bun se face că după ce ai recâştigat compania soţiei tale, ai obţinut fericire. O Naishadha, cât timp ai st at deghizat în casă mea, sper că nu ţi-am greşit în niciun fel, o lord al pământului. Dacă ţi-am făcut vreun rău se cade să mă ierţi."
Auzind asta regele Nala a răspuns: "Nu mi-ai cauzat, o monarhule, niciodată nici cea mai mică vătămare. Şi dacă mi-ai cauzat, nu mi-ai stârnit iritare, căci cu siguranţă te pretai să fii iertat de mine. Tu mi-ai fost înainte prieten şi, o conducătorule de oameni, eşti şi înrudit cu mine. Prin urmare o să găsesc mare încântare în tine. O, rege, cu toate dorinţele împlinite am trăit fericit în palatul tău, chiar mai fericit acolo decât în propria mea casă. Ce-am învăţat în casa ta voi păstra la loc de cinste. Dacă doreşti, o rege, mă voi răsplăti acum."
Spunând asta Naishadha i-a oferit lui Rituparna acea ştiinţă a cailor pe care acesta a primit-o cu ritualuri corespunzătoare. Şi, o monarhule, roialul fiu al lui Bhangasura, după ce a obţinut misterele ştiinţei ecvestre şi i-a oferit conducătorului Naishadhasilor misterele zarurilor, a plecat în oraşul său, angajând altă persoana ca vizitiu. Şi, o rege, după ce Rituparna a fost dus, regele Nala n-a mai stat mult în oraşul lui Kundina.
XXVI.
O, fiu din Kunti, după ce a stat acolo o lună regele Nishadhasilor a ieşit din oraş cu permisiunea lui Bhima, în compania câtorva spre ţara Nishadhasilor. Cu un singur car alb, şaisprezece elefanţi, cincizeci de cai, şi şase sute de infanterişti, acel rege ilustru făcând pământul însuşi să tremure a intrat fără pierdere de momente şi dilatat de furie. Şi măreţul fiu al lui Virasena, abordându-şi fratele, pe Pushkara adică, i-a spus: "Vom juca din nou pentru că am câştigat avere mare. Fie ca Damayanti şi tot ce mai am să fie miza mea, şi lasă, o, Pushkara, regatul tău să fie miza ta. Lasă barbutul să zornăie iar. Spre asta sunt determinat. Binecuvântat fii tu, hai să pariem tot ce avem şi vieţile noastre. După ce ai câştigat şi însuşit averea sau regatul cuiva, este o înalta datorie, spun ordonanţele, să le pariezi când proprietarul o cere. Sau dacă nu te încumeţi să te joci cu zarili , lasă să-nceapă jiocul cu armili. O, rege, lasă pe mine sau pe tine să avem pace într-o singură lupta. Că acest regat ar trebui, prin orice circumstanţe şi prin orice mijloace, să fie recuperat, există autoritatea înţelepţilor spre a fi reţinută. Şi, o Pushkara, alege unul dintre aceste două: jocul cu zerele sau încordarea arcului în luptă."
Astfel adresat de Nishadha, Pushkara, sigur de succesul sau, i-a răspuns râzând acelui monarh, zicând: "O, Naishasha, este prin noroc bun că ai câştigat din nou avere ca să joci. Este prin noroc bun că norocul bolnav al Damayantiei a ajuns la sfârşit. Şi, o rege, este prin noroc bun că încă mai eşti în viaţă şi împreună cu soţia ta, o tu cu braţele măreţe. Este evident că Damayanti, adorată cu acestă avere a ta pe care o voi câştiga, mă va aştepta cum îl aşteaptă o Apsara pe Indra. O, Naishadha, zilnic îmi amintesc de tine şi chiar te aştept pe tine, de când derivez nicio plăcere din jocul cu cei care nu sunt conectaţi cu mine prin sânge. Câştigând-o astăzi pe frumoasa Damayanti cea cu trăsături fără eroare, mă voi privi ca norocos, într-adevăr, din moment ce ea este tot ce a sălăşluit mereu în inima mea."
Auzind aceste cuvinte ale acelui incoerent manglitor, Nala în furie şi-a dorit să-i taie gâtul cu un scimitir. Cu un zâmbet, totuşi, deşi ochii-i erau roşii în furie, regele Nala a spus: "Hai să jucăm. De ce vorbeşti aşa acum? După ce mă vei fi ruinat poţi să spui tot ce îţi place."
Apoi jocul a început între Pushkara şi Nala. Şi binecuvântat fie Nala care la o singură aruncare şi-a câştigat toată averea şi comorile, precum şi viaţa fratelui său care de asemenea fusese mizată. Şi regele, câştigând, i-a spus zâmbind lui Pushkara: "Acest regat fără niciun spin de partea lui este nedisturbat al meu . Şi, o, cel mai rău dintre regi, acum chiar o poţi privi pe prinţesa Vidarbha. Cu toată familia ta, o prostule, eşti redus la poziţia de sclav al ei. Dar anterioara înfrângere la zaruri nu a fost din vreun act al tău. Tu nu ştii, o prostule, că a fost Kali cel care a făcut totul. Nu-ţi voi imputa, într-adevăr, ţie vinele altora. Trăieşte fericit cum alegi, îţi ofer ţie viaţă ta. Îţi ofer de asemenea şi partea din regatul patern care ţi se cuvine de drept împreună cu toate cele necesare. Şi, o eroule, fără dubiu afecţiunea mea pentru tine este acum la fel ca înainte. Iubirea mea fraternă pentru tine nu va cunoaşte niciodată nicio diminuare. O,
Pushkara, tu eşti frati-miu, trăieşte tu pentru o sută de ani ."
Şi Nala, cu implacapila bravură, confortandu-l astfel pe fratele său i-a dat permisiunea să plece în oraşul său, după ce l-a îmbrăţişat repetat. Şi Pushkara însuşi, astfel confortat de conducătorul Nishadhasilor, l-a salutat pe el şi i s-a adresat, o monarhule, cu mâinile împreunate: "Lasă ca faima ta să fie nemuritoare şi fie ca să trăieşti zece mii de ani, mi-ai oferit, o rege, şi viaţă şi refugiu."
Şi întreţinut de rege, Pushkara a stat acolo pentru o lună, apoi s-a îndreptat spre oraşul său acompaniat de o mare forţă, de mulţi servitori obedienţi şi de familia sa, cu inima plină ochi de bucurie. Şi acel taur între bărbaţi în tot acest timp a strălucit în frumuseţe ca un al doilea Soare. Şi binecuvântatul rege al Nishadhasilor, după ce l-a stabilit pe Pushkara şi l-a făcut bogat şi liber de probleme, a intrat în palatul său fastuos decorat. Şi conducătorul Nishadhasilor, intrând în palatul său a confortat toţi cetăţenii. Şi toţi cetăţenii şi subiecţii din ţară au oripilat în bucurie. Şi oamenii, conduşi de ofiţerii statului, au spus cu mâinile împreunate: "O, rege, suntem cu-adevărat fericiţi astăzi de-a lungul oraşului şi-al ţării. Ne-am obţinut astăzi conducătorul, la fel ca zeii şeful lor de o sută de sacrificii."
XXVII.
Vrihadaswa a spus: După ce festivalurile au început în oraşul care era plin de bucurie şi fără niciun fel de anxietate, regele, cu o mare forţă, a adus-o pe Damayanti. Şi tatăl ei, de asemenea, acel hăcuitor al eroilor ostili, Bhima cel cu teribilă bravură şi suflet nemăsurabil şi-a trimis fiica onorând-o corespunzător. Şi după venirea prinţesei Vid arbha acompaniată de fiul şi fiica ei, regele NalA a început să-şi petreacă zilele în fericire, întocmai şefului celeştilor în grădinile lui Nandana. Şi regele cel cu faimă nemuritoare, caştingându-şi regatul şi devenind ilustru printre regii insulei Jamvu, a început din nou să-l guverneze. Şi-a performat cum se cuvine numeroase sacrificii cu daruri abundente oferite Brahmanilor.
O, mărite rege, şi tu împreună cu copiii şi rudele tale, vei străluci într-o astfel de eflugeranţă curând. Pentru că, o tu întâiule între bărbaţi, a fost astfel că subjugătorul oraşelor ostile, regele NalA, a căzut în stres împreună cu soţia lui, în consecinţa, o taurule al rasei Bharata, jocului de zaruri. Şi, o lord al pământului, NalA a suferit aşa calamitate de unul singur şi şi-a recuperat prosperitatea, în timp ce tu, o fiu al lui Pandu, cu inima fixată în virtute, te mişti în bucurie în această mare pădure, acompaniat de fraţii tăi şi de Krishna. Când şi tu, de asemenea, o monarhule, te amesteci zilnic cu Brahmani binecuvântaţi şi versaţi în Vede şi în ramurile lor, ai puţină cauză pentru durere. Această poveste despre Nagaul Karkotaka, despre Damayanti, despre NalA şi despre roialul înţelept Rituparna, este distrugătoare a răului. Şi, o tu cu glorie nepălitoare, această istorie, distrugătoare a influenţei lui Kali, este capabilă, o rege, să conforteze persoane ca tine când o ascultă. Şi reflectând la incertitudinea succesului sforţării umane, se cade ca tu să nu te bucuri sau să suferi nici la prosperitate şi nici la adversitate. Ascultând această istorie, o rege, fii confortat, şi nu te lăsa durerii. Se cade să nu, o rege, te nefericeşti sub calamitate. Intr-adevăr, bărbaţii cu stăpânire de sine, reflectând la capriciile destinului şi la zădărnicia efortului, niciodată nu suferă să fie deprimaţi. Cei care vor recită repetat acastă nobilă istorie a lui NalA, şi care o vor auzi recitată, niciodată nu vor fi atinşi de adversitate. Cei care ascultă această antică şi excelentă istorie au toate scopurile încoronate cu succes şi, fără îndoială, obţin faima, pe lângă fii şi nepoţi şi animale, o înalta poziţie între oameni, şi sănătate, şi fericire. Şi, o rege, şi frica pe care o întreţii ţi-o voi risipi pentru totdeauna. O tu cu invincibilă bravură, cunosc ştiinţa zarurilor în întregime. Sunt gratificat cu tine, primeşte această învăţătură, o fiu al lui Kunti, pe care ţi-o voi spune ţie.
Vaisampayana a continuat: "Apoi regele Yudhishthira, cu o inimă îmbucurată, i-a spus lui Vrihadaswa: "O, ilustrule, doresc să învăţ ştiinţa zarurilor de la tine."
Rishiul i-a dat apoi ştiinţa zarurilor înaltului însufleţit fiu al lui Pandu, şi dându-i-o, marele ascet s-a dus în apele sacre ale Hayasirsha pentru o baie.
Şi după ce Vrihadaswa a plecat, Yudhishthira cel cu ferme jurăminte a auzit de la Brahmanii şi ascetii care au venit la el din diverse direcţii şi locuri de pelerinaj, şi din munţi şi din păduri, că Arjuna cel cu inteligenţă superioară şi capabil să tragă cu arcul cu mâna stânga , era încă angajat în austerităţile pedepselor ascetice, trăind numai cu aer. Şi-a auzit că măreţul înarmat Partha era angajat într-un ascetism atât de înspăimântător încât nimeni înaintea lui nu s-a angajat în aşa pedepse. Şi Dhananjaya, fiul lui Pritha, angajat în austerităţi ascetice şi cu jurăminte regulate şi cu mintea fixată şi observând jurământul perfectei muţenii, fusese, a auzit, ca însuşi strălucitorul Zeu al Justiţiei în forma lui întrupată. Şi, o rege, fiul lui Pandu auzind că dragul său frate Jaya, fiul lui Kunti, era angajat în aşa ascetism în pădurea mare, a început să plângă pentru el. Şi cu inima arzând în durere, primul fiu al lui Pandu, căutând consolare în măreaţa pădure a purtat conversaţii cu Brahmanii posedaţi de variată învăţătură care trăiau cu el acolo. ""
SFÂRŞIT
© Stoian G. Bogdan: tradus in luna Decembrie a anului 2016 din limba engleza dupa traducerea lui Kisari Mahan Ganguli, binecuvantat fie-i numele, din limba sanskrita a Nalopakhyana Parva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu