Micul SGB
la vreo 4 ani în spatele blocului jucâdu-se c-o mașinuță prin țărână când
apăru tanti Țâbulski pe care ăsta n-o-nghițea deloc și-l întrebă
- Bogdănel, ci faci mămica? ca să primească una dintre cele două replici standard
- Sî cacî.
a doua era
- Sî futi.
care-o-ntristau cumplit pe tanti Ț
care de obicei pleca
doar că atunci stătu și-l întrebă mămos
- Bogdănel, di ci vorbești urât cu tanti Țâbulski, tanti Țâbluski ti iubești-așa di mult..
la care SGB, mucalit genial precoce îi răspunse
- Păi dacî mă iubești așa di mult, di ci nu mă laș sî ti fut?
-
Marea problemă a noastră, a ființelor care ne numim români, este prostia sau, ca să nu doară prea tare, neștiința.
Dar ce nu știm noi, românii, de suntem atât de neștiutori și implicit săraci, neliberi, supuși unor experimente și chiar distrugerii sistematice și deliberate, adică genocidului?
Nu știm dreptul, nu știm iubirea necondiționată față de aproapele nostru, adică patriotismul, sau și mai și, umanismul, și nu știm iubirea față de Dumnezeu.
Spuneam cu alt prilej că patriotismul este sentimentul pe care îl au oamenii care fac parte din popoarele evoluate, libere și independente.
Noi, românii, pentru că nu-l avem, suntem de sute de ani un popor sclav, indiferent că recunoaștem sau nu asta, indiferent că ne convine sau nu.
Suntem dezbinați, nonfraterni, și orice mucea știe că unde-i unu nu-i putere, unde-s doi puterea crește - închipuie-ți ce putere are un popor drept, fratern, patriot, umanist și simțitor al iubirii față de Dumnezeu.
Dar ce-i ăla drept? Drept este a ști și a te comporta conform acestei științe, că:
1. Toți oamenii sunt egali, chiar dacă unii îți par mai frumoși, mai puternici, mai știutori, mai apți, sau posedă mai mult, chiar dacă tu însuți te crezi mai mai și mai.
Eu, care sunt un spirit evoluat, știu că sunt egal și frate, căci sunt creat de același Dumnezeu, și cu cel mai primitiv individ al speciei și cu cel mai evoluat spirit din univers, iar numai prostia m-ar putea face să cred altfel.
2. Fiecare ființă umană, indiferent de statut social naționalitate rasă etc., are în mod natural dreptul de proprietate de sine, drept inviolabil care îi conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra ființei sale și numai asupra ființei sale, iar aceste atribute trebuie exercitate în mod exclusiv, absolut, perpetuu.
3. Fiecare ființă umană este sacră, inviolabilă, suverană.
4. Resursele planetei, resursele umanității ca, hrană, energie, cunoaștere, tehnologie și întreaga planetă, aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură.
Asta nu știu 99,9% din locuitorii planetei, căci dacă ar ști n-ar mai fi sclavii banilor pe care semenii lor mai șmecheri îi tipăresc fără număr și le sunt proprietari.
Dacă totul se cumpără cu bani, în momentul în care te cred nu știu câte milioane sau chiar miliarde de proști rege, papă, plm, îți tragi o tiparniță de bani și te-ai făcut proprietarul lumii, căci lumea, proastă cum e, îți permite o astfel de aroganță, și-o mai și crede dreaptă, atenție!
Îți dai seama cât de de redus IQ-ul umanității din moment ce oamenii fac zilnic eforturi ca să facă bani, deși n-au nevoie de bani ci de ce pot cumpăra cu ei, atenție! ca să cumpere ceea ce este deja al lor?
Acu ia-o și tu logic, a căcat careva sau pișat planeta și resursele ei ca să-i aparțină?
Demnezeu le-a creat ca să ne bucurăm cu toții de ele, căci ele sunt infinite, chiar dacă cei care ți le vând sau intelectualii lor îți spun contrariul.
5. Nu există nicio autoritate în exteriorul tău, toate autoritățile sunt false.
Totuși, există oameni care știu mai multe ca tine și e bine să-i cunoști ca să înveți și tu ce nu ști.
Și multe nu ști, dar destinul tău e să le ști, și cum cât ști mai multe cu-atât ești mai fericit, mai puternic, mai Om.
Atunci când te forțează un om sau mai mulți sau o instituție să dai, să faci, să nu faci sau toate la un loc, indiferent sub ce pretext, ți se încalcă dreptul și libertatea, iar dacă accepți și nu te indignezi și nu te revolți, căci totuși, ești în legitimă apărare oricând cineva te forțează să dai, să faci, să nu faci sau toate la un loc, ești sclav fără speranță.
O viață netrăită drept nu merită trăită, zicea marele Socrate, de aia strămoșii noștri daci mergeau la moarte cântând și râzând, de aia erau numiți cei mai viteji și mai drepți dintre traci, de aia-n imnul național se zice: Viață-n libertate ori moarte strigă toți!
Când nu trăiești drept nu ești fericit, de aia nu se merită să trăiești.
Ce ți-am zis până acum e aur, e tehnologie pentru minte, trup și spirit, e energie.
Spuneam că ne lipsește și iubirea față de Dumnezeu, iubirea pe care strămoșii noștri o simțeau.
Oricum, iubirea față de semenii tăi, față de animale, față de natură, e iubire față de Dumnezeu, dar e iubirea aceea pe care o simți când ești conștient de Dumnezeu creatorul tău și-a tot ce este, iar când o simți ai scăpat de toate fricile ești liber.
Ca să poți fi la înălțimea a ceea ce începi să conștientizezi în urma acestei lecturi, trebuie să înveți să începi să te autocontrolezi.
Dacă n-ai autocontrol ești o frunză-n vânt.
Autocontrol e atunci când îți controlezi mintea, corpul, energiile sale și cele care îl pătrund și alimentează, și în sfârșit, când devii conștient de faptul că ești un spirit care locuiește un corp, care are o experiență umană pe această planetă din acest sistem solar.
Singura cale pentru a obține autocontrolul este practica științei numită YOGA.
Dacă ți s-a făcut pielea găină la auzul acestui cuvânt, YOGA, înseamnă că ai o părere greșită despre această știință sau ai fost îndoctrinat să ai o părere greșită despre această știință.
Sunt oameni care profită de pe urma neștiinței tale, nu-i lăsa.
Ți-am oferit o cunoaștere în aceste câteva rânduri pe care ți-o poți însuși citind acest text de mai multe ori și înțelegând ideile care îl compun.
P.S.
Tu ești regele/regina lumii, iar dacă nu crezi asta continui să fi prost/proastă.
Dar nu uita că toți suntem regi și regine.
-
Unul dintre marii maeștrii ai lumii a fost faraonul Akenaton. Se spune că acesta a fost primul care a promovat monoteismul. Ca orice politician adevărat, a fost un artist, poet, printre altele, și-a încercat să facă lumea capodoperă. A reușit pentru scurtă vreme pe un petec de lume. L-au întrerupt proștii, care sunt mereu mulți și răi, căci răutatea e în strânsă legătură cu prostia. După cum arăta și el și sora și soția lui Nefertiti, nu prea era din rasele cunoscute, avea craniul alungit și corpul diferit, dar asta n-are nicio relevanță, era un om, un mare om, căci corpul său era umplut de spirit. De la el am învățat să privesc soarele, mai precis discul solar, pentru a mă încărca cu eterul său. Se spune că nu e bine să te uiți la soare că chiorăști. Aproape tot ce se spune e fals sau incomplet sau distorsionat. Cultura și știința care se promovează nu sunt cultură și știință, sunt căcat care nu te învață nici măcar să respiri corect, darămite altele, deși a respira corect e 90 la sută din tot ce trebuie să știi. Cu cât te uiți mai mult la soare, cu-atât te încarci mai mult cu energie, îți alimentezi corpul eteric sau altfel spus, corpul vital sau corpul de lumină. Corpul vital este dublul corpului de carne și îl străbate pe acesta prin toate fibrele. Când corpul eteric e încărcat ești zeu. Când e descărcat e nasol. El îl depășește cu mult pe cel de carne și-l poate depăși atât de mult încât lumina lui, sau aura ta, să fie văzută chiar și de cei care nu sunt clarvăzători, dacă îl alimentezi cum se cuvine. Privind soarele o oră două trei, nu doar că alimentezi corpul eteric și implicit îl alimentezi și pe cel de carne, sau chimic, dar mai dobândești și vederea cuantică și auzul cuantic + că devii cu mult mai deștept + că te vindeci de eventualele boli. La început nici n-o să-l vezi, mai ales vara când e foarte puternic, dar focalizându-ți atenția, o să-l vezi în toată splendoarea și vei strănuta
-
Când nu iubești ești pe jumate mort
Când iubești necondiționat ești nemuritor
E simplu
vezi sa nu cazi din autobuz! (somnoroase leviere la dinamo se aduna)
RăspundețiȘtergeretoți cei care îmi vor răul sunt ba nebuni, ba bolnavi, ba nefericiți, ba oligofreni șamd, iar cei care mi l-au făcut sunt morți sau mor pe ei lent și-n chinuri. mâna care va ridica levierul împotriva mea se va usca ca sărutată de ciumă. creierul care va gândi rău împotriva mea se va infecta și puroi va scuipa prin urechi necuviosul care-l va purta. dacă-i femeie, ovarele îi vor putrezi. dacă-i bărbat coaiele îi vor putrezi. ca viermii se vor târî de durere cei care îmi gândesc nenorocirea, căci cine-mi sapă mie groapa, o săpă în el sau în ea. relaxează-ți mintea să nu se întoarcă-mpotriva ta.
RăspundețiȘtergere