Sonet într-o anumită măsură

a mai trecut un moment
şi-am rămas singuri
pe canapeaua care visa sub forma ta
a mai trecut unul

mi-ai zis să-ţi arăt un poem. Tic-tac, tic-tac. Dacă nu
eram atât de drogat
n-aveam tupeul să mă bag în seamă
cred că

mă intimidai
am mai prizat ceva şi-am început să-ţi vorbesc
despre poemul pe care mi-l inspirau ochii tăi
mă priveai

de parcă tocmai mă metamorfozam
într-un fluture. Am scos capul
în noapte sub fulgii de nea
şi nu mi-a fost frig

de parcă-n urmă cu-n moment
prizasem pe nas
iarna. Când m-am întors spre tine
nu mai erai frumoasă


ne-am dat drumul pe străzi întunecate
de suferinţă şi moarte

cerul – ca o unghie falsă
păsările înţepenite sub el
noi de mână
în şoaptă

o să facem dragoste pe cenuşa întregului oraş, mi-ai zis
şi
lumea a plesnit în ochii mei

apoi mi-ai făcut tablouri
m-ai scos din realitatea înrămată frumos în
dreptunghiul unui ziar, televizor, calculator sau pat de ocazie
m-ai asimilat


acum aici beau singur beau ca şi când
noaptea asta mi-ar distruge conturul
beau pipernicit ca un porumbel strivit sub roţi
undeva unde numai spiritul ştie să ajungă


sânt mort acum iubito mort de drogat
şi tot ce-a mai rămas din mine ţii
sub ochi
câteva versuri pe care ţi le-am scris într-o noapte

când încă mai sclipeau lumânări pentru mine
la vii
la fel cum îţi sclipesc ţie ochii
acum

când tot ce-a mai rămas

ştii

aprinde o ţigară

trage un fum cât îţi mai ai în minte
şi nu te mai gândi niciodată la mine