sâmbătă, 11 decembrie 2010

escort

Am inceput un nou roman de ceva vreme, escort se cheama, am scris vreo 5 capitole si cum nu am aratat nimanui niciun rand, m-am gandit sa pun aici un capitol, capitolul

trei


Tiruri, mașini mici, dubițe, motoare, mărci peste mărci, claxoane, blitzuri, oglinzi retrovizoare, semnalizări, frâne, accelerație, marfă și tot felul de șoferi din toate colțurile Europei. Drumul european taie în două bucăți mai mici câmpul sterp. La un kilometru de cabrioleta care tocmai a trecut pe lângă ochii tăi, cu frumusețea aia de fată la volan și cu atitudinea ei de un miliard de euro, e Orașul Copiilor sau mai bine zis Orașul Orfelinat. Patru blocuri gri deschis pe fiecare latură a pătratului împărțit în trei terenuri – de fotbal, baschet, handbal. Copiii care locuiesc în dormitoarele cu vedere spre câmp sunt mai triști. Ei văd în fiecare zi o mare de nimic pe care uneori răsare și apune soarele. Cei cu vedere-n incintă sunt și mai triști, deși pe fețele lor nu rar apar zâmbete. Cantine, magazii, birouri, sală de festivități, pivnițe, garaj. 6211 copii abandonați, orfani, cu părinți aflați în imposibilitatea de a-i întreține și de a-i educa. 32 de paliere. Copii cu vârste între 7 și 21 de ani. Două băi pe fiecare palier, una pentru F și cealaltă pentru B. Bătăi, violuri, iubiri, alcool, boli venerice, SIDA, prietenii și uite-l și pe Albastru la 16 ani. Chip angelic, cum îi place să-și zică, ochi turbați, tulburi, reci, albaștri, zâmbet promițător, trup zvelt, binefăcut și pumnii strânși, unul după altul în capul – cui crezi? Ghici!
În capul unuia care l-a violat pe unul dintre puștii din dormitorul lui. La dușuri. Azi dimineață. Genunchi în gură, șuturi în coaste, volum pe voce:
- Îți mai trebe cur mă muistule! Na!
Pete de sânge. Faianță. Oglinzi. Aburi. Chiuvete – și robinetul uneia e deschis. Închide-l.
Coaste rupte, dinți, față spartă, arcade, nas – i-ajunge. Sau mai vrei să-i dea? Imaginează-ți dacă zici dea.
Poartă un tricou roșu pe care scrie cu alb SALE, blugi până la genunchi și adidași. S-a spălat pe mâini și a închis el robinetul. Acum își privește monturile. Îl dor. Unul e julit. Arătătorul și degetul mic sunt scrântite. A ieșit pe palier. Uși. Camere. A deschis o ușă și a intrat în a lui. Puștiul violat e pe un pat. Îl privește timid. Albastru e agitat. Își recapătă respirația.
- L-ai bătut? întreabă puștiul.
- L-am rupt.
O masă, trei scaune, trei dulapuri încuiate cu lacăt, mochetă roasă, pătată, ruptă, perdea cenușie și pe fereastră se văd în depărtare, ca niște reflexii ale stelelor, luminile orașului. În noapte. Eu sunt în oraș acum și aici voi rămâne mereu. Joc ping-pong cu ochii tăi și cu respect te salut, bună seara.
- Hai și suge-mi-o și mie un pic, a zis Albastru rugător, descheindu-și prohabul și scoțându-și la interval cariciu’.
- Da, i-a răspuns puștiul și s-a așezat în fund pe muchia patului. Dar te rog să nu-ți dai drumu-n gura mea.
- Nu. Îți spun când îmi vine.
Puștiul e efeminat rău – gesturi femeiești, voce, inflexiuni, sprâncene, păr, mers, altitudine – și apucă în mână mădularul lui Albastru. Îl freacă. Îl întărește. Îl sărută, îl linge cu vârful limbii și-l ia între fălci. Îl suge cu o poftă despre care nu-mi dau seama daca-i jucată sau nu. Albastru îl ține de cap. Juisează.
Derulez înainte că nu-mi place secvența asta. Cât derulez permite-mi să-ți spun cum a ajuns Albastru în Orașul Orfanilor.
fix în momentul ăsta citești un vers fără sens și împrejurul tău lumea se învârte după cum are chef universul și universul e versul poetului SGB. care zice:
- Autocarul a intrat în oraș și a oprit în fața clădirii Primăriei. Curg apele de pe el. A alergat din Istanbul până-n dreptul ochilor tăi. I-a adus pe Albastru și pe frumoasa lui mamă, Violeta.
Violeta are douășopt de ani, este necăsătorită, poartă îmbrăcăminte și trăsături care o fac să arate ca sora fiului ei în ochii bărbaților. Fiul ei are 13 ani. Ea arată de 19, are formele pline, tenul limpede, curbe pe care te poți prelinge. Este expertă-n felație și înghite sămânța fiecărui bărbat pe care-l lucrează oral. Sperma îi menține trăsăturile tinere. Cunoaște acest secret și nu poate trăi fără ea. În meseria ei tinerețea e asul din mânecă. E prostituată. Practică de când se știe.
Sunt 13 ani de când n-a mai fost aici în oraș, în orașul în care s-a născut, a copilărit și-așa mai departe. Pe Albastru habar n-are cu cine l-a făcut. Avea 15 ani când i l-a însămânțat un autor necunoscut în pântec și era destul de foarte copilă. Nu ca acum când, deși arată ca o studentă la teologie, e dracu gol. Poartă ochelarii de soare în păr, două clame și-și ține fiul de mână. Au fiecare câte-un trolăr cu haine, papuci etc. Șoferul le înmânează sedus.
- Poftiți, domnișoară.
- Mersi.
- Poftiți, domnule.
- Mulțumesc.
S-au urcat într-un taxi. Taximetristul îi privește prin oglinda pe care-o are deasupra frunții. E în lăv. Violeta arată de zici c-a coborât de pe coperta revistei Elle. Sânii ei îi aruncă în aer imaginația.
- În Nord, vă rog, zice Albastru.
Taximetristul pornește taximetrul. Albastru s-a uitat în mintea lui prin oglindă și-a văzut tot orașul. E slab ca un poem de Claudiu Komartin. Taximetrul a pus o melodie la casetofon. A pus Macarena. Se vede că-i tânăr. Acum așteaptă reacții din partea clienților care îl ignoră total. Dar mai dă-l în pula mea.
Violeta privește străzile și amintirile trecutului o năpădesc. Acolo, în părculețul cu băncuțe drăguțe, stătea cu colegele ei de gimnaziu. Pe trotuarul din fața Sex Shopului se plimba de mână cu primul ei iubit, pe când era o nimfetă de 12 ani. Pe trecerea asta de pietoni pe care acum traversează un melc cotobelc pe rotile, a mers buimacă după un viol, și aici, la semafor, n-a stat niciodată. E un semafor mai recent care acum e roșu.
- E urât rău orașul ăsta, măi mamă.
- E frumos, dar trebuie să-l vezi mergând pe jos
- Oare?
Albastru s-a născut și-a crescut în Istanbul. A mai fost în România, pe litoral și în București însă orașul ăsta, totuși, îl face să se simtă ciudat.
- Uite, aici era cinematograful... Acu’ văd că-s birouri... Și-n spate bazinul de înot... Mai este baziunul de înot acolo, face spre taximetrist Violeta, cu genele ca semnele de-ntrebare.
- Da, mai este, dar nu merge nimeni...
- Mergem noi mâine, Albastru, mamă.
- E copilul dumneavostră? Păreți atât de tânără...
- Da, i-al meu, l-am născut când aveam 15 ani... Am fost precoce, hihi. Taximetristul nu crede. Violeta radiază tinerețe, primăvară, și-mprejurul lor totul înverzește, înmugurește, până și trandafirul alb căruia i-am rupt toate petalele și le-am aruncat în foc, până și literele care construiesc numele Albastru.
În dreapta e Casa de cultură a studenților, cu grădina ei splendidă și cu porțile din fier forjat; în spate e Piața Nordului, în stânga un bloc dărăpănat și-nainte, semaforul e verde, deci avem undă verde.
Intrăm în intersecție și: Buff!!! Ne-a izbit o mașină de ne-a zguduit inimile și taximetristul a pierdut controlul volanului. A venit din senin, condusă de-o praostă! Dar chiar acum mașina noastră trece pe contra-sens. Pac!!! Ne-a mai izbit una, o dubiță, alta, buff!!! Ne rostogolim, bla bla, mașina noastră-i cu roțile-n sus, așteaptă un tractor, o salvare, poliția. Taximetristul are picioarele strivite, capul spart și e inconștient. Violeta e moartă mangă. Când ne-am rostogolit a dat cu capul de plafon și osul coloanei vertebrale i-a străpuns creierul. Albastru e lucid. Are ambele mâini rupte. Una din umăr și cealaltă din antebraț. Urlă. Eu sunt teafăr, nevătămat și relaxat, că, vorba aia,-s autorul, ha. Tu cum ești?
Am derulat până când Albastru a ejaculat pe mochetă. S-a șters cu prosopul de față al celuilalt coleg de cameră și fumează la geam o țigară Kent blue. M-au plătit domnii de la Kent să le fac reclamă ;)
Puștiul violat s-a dus la baie. Albastru face cerculețe cu fumul și-ncet încet afară se întunecă. Are visele cât Casa Poporului, creierul lui compune viitorul, are ochii deschiși spre ziua de mâine și brusc se face mâine. E dimineață, Albastru e-n costumația lui foarte shuki de puști de 16 ani, pe care te las să ți-o imaginezi. Ține în mână o mapă haioasă din piele de șarpe și se urcă în autobuzul care ridică copiii ca el și-i transportă în oraș - la școală, la muncă, la furat, la ce pică. El merge la liceul din centru. E elev în clasa a 10-a, profilul mate-info, premiant, deși nu-l vezi niciodată c-o carte-n mână. E un mic geniu sau un mare escroc? Nu știm, dar îl putem studia acum, căci tocmai a intrat în sala de clasă. Zice:
- Salut - și i se răspunde:
- Salut, bună, Albastru etc.
Dă noroc cu colegii, vorbește cu colegele și se așează la locul lui din ultima bancă. Scoate din mapă un caiet, mâzgâlește ceva și-apare Olimpiu, Olimpiu Popânzac, doamnelor și domnilor, în aplauzele dumneavoastră. Închide cartea și-aplaudă-l și tu. Sau lasă.
Vine de unde vine, de-acasă. A venit pe jos, stă aproape. Poartă o pereche de funduri de șampanie pe nas, o pereche de adidași albi, simpli, blugi, plovăr, mâinile în buzunare. Părinții lui sunt ingineri și el e un inginer al geniului. De fapt el îl ajută pe Albastru să fie premiant. El îi scrie temele. El îi face tezele, testele și lucrările de control. Practic, imită perfect scrisul lui Albastru iar când dau teste scrie și foile lui. La fel cu temele.
Albastru învață totul pe de rost. Are o memorie de dumnezeu și asta-l scoate. Altfel degeaba îi scria Olimpiu tot. Și are și-o retorică versată ca o damă de companie.
Cei doi tocmai își strâng mâinile. Se pupă ca doi din mafia siciliană și se uită spre tine. Îți văd ochii aprinși ca două paie de chibrit cum urmăresc rândurile mele și-ți zic:
- I pup u, cititorule!
Sala se liniștește, vocile se transformă în șoapte căci în curând va veni domnul profesor. Tocmai se aude sunetul care anunță începutul orelor. Elevii stau în bănci ca boabele-n păstăi, vorba unui poet.
- Azi ne predă escort de Stoian G. Bogdan, zice Olimpiu.
- Hai să chiulim, propune nesimțitu’ Albastru.
- Că bine zici  Hai! o dă Olimpiu și se ridică. Ies pe ușă pe culoarul pustiu. Se grăbesc ca nu cumva să dea nas în nas cu profesorul. E un sever profesorul, dar predă bine. Coboară scările, privesc pereții albi, pe ferestre și ajung la ieșirea din liceu. Coboară alte scări. Sunt pe trotuar. Ce faceți, domnilor?
- Mergem la o cafea.
Unde?
- În Milk&Chocolate Caffe.
Ce-i asta?
- I-o cafenea mișto. Ajungem acu’.
Bine. Intrăm pe strada ZZZ. Pe la mijlocul ei se vede cafeneaua asta, care-i un iris prin care nu privește nimeni. Intrăm. E mișto. Ca o tablă de șah 3D. Nu e aglomerat. Sunt doar câțiva pioni, un barman și o regină. Să fie unul dintre noi nebunul? Albastru, Olimpiu, tu sau eu? Uite o pătrățică liberă. Ne așezăm la masă. Pe pereți sunt oglinzi defecte, care deformează realitatea, tablouri semnate de SGB cu mercur, două sirene de care m-am îndrăgostit, într-un acvariu prin care zburdă 25000 de pești piranha.
- E frumos aici, fac.
- Da, zice Olimpiu. Că doar e în imaginația ta totul.
Da! Albastru îi face ochi dulci blondei. Îi trimite un vis în subconștient. Ea se ridică și se așează la masa noastră. E fosta lui colegă de generală, Denisa.
- Ce faci Albastrule, de când nu te-am mai văzut...
- Ce bine arăți, o complimentează Albastru, vino să te sărut că mi-a fost dor de tine...
A așezat-o pe genunchiul lui. Îi mănâncă parfumul fin. Zâmbește.
Olimpiu se ridică. Privește cu ochii lui mari pianina, mă roagă să-i fac loc, îi fac, și se îndreaptă spre ea glonț. Își potrivește sub posterior scaunul, își pocnește degetele și le așează ca pe niște petale pe clape. Brusc, jazzul se scurge pe marmură, se întinde pe sub mese, ne prinde pe toți de picioare și ni se urcă pe coapse. I-a descheiat sutienul Denisei și-a mușcat-o de sfârc. Albrastru soarbe dintr-o țigară Kent blue. Surâde. Porii lui absorb ca pe-un balsam muzica. Barmanul jonglează cu paharele pline, cu whisky, cola, piniacolada, techila, blue night. Și fiecare strop curge cu încetinitorul iar barmanul nu lasă niciunul să ajungă până jos. În acvariu peștii piranha au mâceput să muște din cele două sirene. Încet încet se transformă în sirenimfete. Oglinzile sunt limpezi, te reflectă citind escort. Ești cu noi la masă, doar că ești junk și te crezi în altă realitate, beibi.
Degetele lui Olimpiu ne fac să ne simțim ca-n Olimp. Însuși Zeus e cu noi la masă, bea o ciocolată caldă, doar că tu nu îl vezi. Îl privește pe pianist și plânge. Olimpiu a depășit jazzul, acum cântă dumnezeu. Aranjează sunetele încât în aer încep să apară culori vii. Sentimente. Spirite. Alte realități. Lângă masa noastră s-a așezat un cavaler al mesei rotunde. Vizavi de el curge un pârău de cristal. O femeie dezbrăcată stă întinsă la soare. Părul ei e roșu ca sângele. Lângă ea e un coșuleț cu merinde pentru bunica. Vrei să fii tu lupul cel rău? Sau vrei să fii ciuperca în care se așează Scufița Roșie?
Eu sunt cu Albacazăpada pe nas. Albastru e cu Denisa la toaletă. Olimpiu ne face păpușile muzicii lui. Dar e frumos! E al naibi de frumos! Nimic nu e realitate! E excelent!
Vreau o soprană să-mi cânte arii de Puccini în timp ce-o fut. Și nu apare niciuna. Să-l rog pe Olimpiu să apese clapele:
- Maestre, fă-mi plăcerea și întoarce timpul până în vremea când Maria Callas avea 25 de ani, întrucât am enormă nevoie de balsamul glasului ei pe corason. Trei clape și uite-o! Cu ochii ei negri ca niște limuzine sobre, apropiindu-se cu farurile stinse. Uite-o! Cu buzele în forma arcului unui Cupidon, cu zâmbetul ei exasperant de încântător și trupul, ca un nud modelat de un sculptor divin. Te las acum. Uit-o!

4 comentarii:

  1. Imi place fragmentul din noul roman.Bravo!!! tine-o tot asa!!!

    M_40

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesante abordarile tale...le-am sesizat din "Nu stiu cate zile"..cand publici Escort?
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. mersi. nu stiu cand il public ca abia am scris la el vreo 5 capitole si la cat de genial vreau sa-l fac o sa-mi ia inca vreun an sa-l termin, cel putin. plus ca mai am o carte, torrent, pe care nu pot s-o public de raul romanului astuia decat cel mai devreme la toamna. plm, vedem

    RăspundețiȘtergere
  4. Relocat in strainate de multi ani, nu am mai citit literatura romaneasca de peste un deceniu, si trebuie sa marturisesc ca mi-ai produs o revelatie, Stoiane. Ai o usurinta uluitoare in a amesteca in aceeasi oala poeticul cu mahalaua, diafanul cu scursura, si terciul pe care il scoti arata mai bine ca o mincare regala. De gust ce sa mai zic? Mai bun ca ce maninci la o masa de Craciun, acasa la parinti. E o adevarata placere sa iti citesc fragmentele publicate prin blog-uri. Scrisul tau prinde mai tare ca un scai uscat, omule. Am mai avit senzatia asta numai atunci cind l-am citit pe Charles Bukowski, dar spre deosebire de el ai o flexibilitate mult mai mare: te misti de la sunetul sensibil al harpei la vorba imputita, de batatura groasa, cu o viteza si usurinta uluitoare, mai repede ca un Mclaren de formula unu. Superb.

    Anton (antongeorgescu@yahoo.ca)

    RăspundețiȘtergere