Poemul de luni 15

Pun un poem de Allen Ginsberg:


Asfodelul


Ah, scumpă dorinţă, gingaşă, trandafirie
dorinţă de neatins
...ce trist, cu neputinţă
să-ncerci a preschimba nebunul,
rafinatul asfodel,
vizibila realitate...

şi pielea petalelor
înfiorătoare - cât de inspirat
să zaci în sufragerie
beat şi gol
visând în absenţa
electricităţii...
hrănindu-te iar şi iar cu rădăcina
subţire a asfodelului,
soartă cenuşie...

o genereţie rostogolindu-se
pe canapeaua înflorată
ca pe un ţărm din Arden -
unica mea roză în seara asta-i festinul
goliciunii mele.

Niste tablouri pe care le-am facut

Plastic

Sweet

Kiss

Oh

Poemul de luni 14

Iata un poem de Demostene Botez:


Singurătate



Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

Nominalizare noua

Cand in sfarsit rasuflam usurat ca gata s-a terminat cu premiile pt. Chipurile, la secţiunea Literatură, criticul Eugen Negrici i-a nominalizat, pentru Opera Omnia, pe Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Angela Marinescu, iar pentru Opera Prima, pe Stoian G. Bogdan, Andreea Răsuceanu, Andrei Terian, la Premiile Prometheus din toamna.

Poemul de luni 13

Lunea asta pun un poem de-al meu:




Sonet într-o anumită măsură


a trecut un moment
şi-am rămas singuri
pe canapeaua care visa sub forma ta
a mai trecut unul –

mi-ai zis să-ţi arăt un poem. Tic-tac, tic-tac. Dacă nu
eram atât de drogat
n-aveam tupeul să mă bag în seamă
cred că

mă intimidai
am mai prizat ceva şi-am început să-ţi vorbesc
despre poemul pe care mi-l inspirau ochii tăi
mă priveai

de parcă tocmai mă metamorfozam
într-un fluture. Am scos capul
în noapte sub fulgii de nea
şi nu mi-a fost frig

de parcă-n urmă cu-n moment
prizasem pe nas
iarna. Când m-am întors spre tine
nu mai erai frumoasă



ne-am dat drumul pe străzi întunecate
de suferinţă şi moarte

cerul, ca o unghie falsă
păsările înţepenite sub el –
noi de mână
în şoaptă

o să facem dragoste pe cenuşa întregului oraş, mi-ai zis şi
lumea a plesnit în ochii mei



apoi mi-ai făcut tablouri
m-ai scos din realitatea înrămată frumos în
dreptunghiul unui ziar, televizor, calculator sau pat de ocazie
m-ai asimilat



acum aici beau singur beau ca şi când
noaptea asta mi-ar distruge conturul
beau pipernicit ca un porumbel strivit sub roţi
undeva unde numai spiritul ştie să ajungă

beau singur din pahare goale şi reci
într-o oglindă în care nu se reflectă decât păsările
ciugulind hămesite trupul
în care am trăit
am strălucit şi m-am stins



sânt mort acum iubito
şi tot ce-a mai rămas din mine ţii
sub ochi
câteva versuri pe care ţi le-am scris într-o noapte

când încă mai sclipeau lumânări pentru mine
la vii
la fel cum îţi sclipesc ţie ochii
acum

când tot ce-a mai rămas

ştii

aprinde o ţigară

trage un fum cât îţi mai sânt în minte
şi nu te mai gândi niciodată la mine

Poemul de luni 12

Florin Iaru zise:

Aer cu diamante


Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
în iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Atunci portarul îi înghiţi decoraţiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinţi
cheia franceză şi cablul
ascensorului ce-o purtă
la ultimul etaj.
Paraliticul cu bene-merenti
începu să clefăie clanţa inutilă
şi broasca goală
prin care nu putea curge
un cărucior de lux.

Ei cu toţii mâncară
piciorul mansardei
ei cu toţii mâncară ţiglă
când ea urcă fâlfâind pe acoperiş
când ea nu putea fi ajunsă.
Meteorologul de pe muntele Golgota
roase timpul probabil
iar ultimul Om în Cosmos
îi devoră capsula
când ea depăşi sistemul terestru
- Ce-ai să faci de-acuma în cer? -
au întrebat-o
cu gurile şiroind de regrete.
Dar ea era atât de frumoasă
încât a fost la fel de frumoasă
şi-n continuare.

Iar ei nu găsiră în toată
lumea largă
destule măsele
destule gâtlejuri
în care să spargă
să macine să îndese
distanţa care creştea mereu
şi restul cuvintelor până la moarte

pe strazi

Suparat si bucuros in acelasi timp, plec cu o masina de imprumut intr-un loc care nu-i pe harta Romaniei, in compania lui Gelu Vlasin, Andrei Ruse si a frumoasei lui prietene Loredana. Ma duc sa ma mai aerisesc ca anul ce-a trecut a fost obositor. Ieri am inregistrat o emisiune la City fm cu Arthur Suciu si pot sa zic ca e o emisiune care merita ascultata intrucat am facut show. Se va difuza maine de le 14:30. Altfel, am vorbit cu Radu Aldulescu care mi-a citit manuscrisul romanului si a fost foarte incantat, lucru care imi confirma ca n-am mancat cacat cand am spus ca Nu-stiu-cate-zile e un superroman. Astept raspuns de la Polirom in vederea publicarii desi parca tot la Cartea Romaneasca l-as publica. Mai vedem. In fine, ceau.