Duminica 31 octombrie

in Mojo Music Club de pe str. Gabroveni
incepand cu orele 18:30 voi sustine o lectura
din ce-am scris si ce-am mai scris in ultima vreme
sub bagheta domnisoarei Clara Margineanu.
va astept

Poemul de luni 28

Uite un poem de Radu Gyr care mie-mi vine-n minte de fiecare dată cand îmi merge prost:


Îndemn la luptă


Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

inca un deces

azi a murit unul dintre pestisorii mei de mai sus. este vorba de Ionel, pestisorul albastru. sunt distrus. altfel sunt destul de ok. marti m.am intalnit cu Cheloo de la Parazitii, i.am dat manuscrisul super-romanului meu Nu-stiu-cate-zile ca sa-l citeasca si sa-mi scrie un text pt coperta a 4-a. astept sa mi/l dea + sa faca graficiana coperta ca sa intre cartea/n tipar odata. numai eu stiu cat de mult astept s-o simt in maini.

poemul de luni 27

aer liber

tristeţea-i o lumină neagră

porii o-mprăştie când în minte

un surâs se-ncheagă

şi-un nume zglobiu cum un nume

nu poate fi decât după acel surâs

şi un obraz pe care încă l-aş sorbi

şi doi ochi verzi cu genele-n sprâncene

eu cred că păsărica ta secretă gin

am spus să umplu aerul de râs

dar ca răspuns am primit doar tăcere

m-am ofticat dar m-am ţinut în lesă

şi m-am îndepărtat şi cum mă-ndepărtam

lăsam în urmă umbra-mi mică

ca lacrima pe care-o înghiţeam

afară era foarte vară nu mai puteam

de cald scuipam injurii

cum îmi stă-n obicei şi cum îmi place

căci chipul ăla mă-mbătase mangă

i-am dat taxiului un bună seara

şi mi-a răspuns că-n zona mea nu merge

că-i rău famată plină de jigodii

venale ieftine dintr-o bucată

băga-mi-aş pula-n măta l-am scuipat

aşa sunt oamenii obişnuiţi

să vadă ce-i mai rău

să judece să dea verdicte

să pedepsească ca să-şi satisfacă

orgoliile egoismul duşmănia

căci dacă-i altu’ găunos tu eşti perfect

aveam un pix în buzunarul drept

mi-am scos un ochi şi a venit salvarea

m-a luat pe targă până la spital

şi doctorul de gardă era ginecolog

i-am zis să doarmă-n continare

dar să-mi trimit-o asistentă

că-s nefutut nefericit nebun şi

nu mai ştiu ce mi-a răspuns

mi-aduc aminte că nu-mi aduceam aminte

nici cine sunt nici cum mă cheamă nici de ce

dar nu-mi aduc aminte dacă

se întâmpla atunci sau mai-nainte

când c-o maşină am intrat în zid

Tiuk!

a aparut tiuk! de toamna

am si eu niste texte acolo

http://tiuk.reea.net/

tot prostu scrie poezii

asta e concluzia la care am ajuns de ceva vreme si nu cred ca trebuie sa mai argumentez, dar o fac. daca te uiti pe internet, pe siteurile literare romanesti, bloguri, prin reviste, librarii etc. nu-ti trebuiesc prea multi neuroni ca sa-ti dai seama ca sunt minim doua zeci de mii de persoane care scriu poezii. cam cat un oras mai mic. culmea e ca o carte de poezie se vinde in cateva sute de exemplare.
adevarul e ca in ziua de azi nici nu-i prea greu sa scrii poezii, caci s-a ajuns la situatia in care orice text e poezie. de ce? pentru ca procedeele stilistice care mai acu o vreme faceau diferenta dintre un text si-o poezie, temele, plm, au fost puse-n cui si s-a instaurat epicul asta jurnalistic, iar orice povestioara e poezie. si mai sunt si alti factori. a nu se interpreta ca daca faci metafore, personificari etc faci poezie. nici vorba. in fine...

poemul de luni 26

Traian T. Cosovei:

Antract

Din gura paiaţei sângele se scurgea cu jumătate de gură.
Secunda de-acum urla fără glas ori dantură.

Mă bâlbâiam şi eu după o sinecură
la ştirba de viaţă, la umplutura de pluş, la amintiri care muşcă
cu care mă legănaseră de mic între zgardă şi cuşcă.


Ah, moartea asta ordinară de lux –
fără chip, fără nume, fără adresă
pe care o purtăm noapte de noapte în lesă.

peştii ăştia

de deasupra, zece la număr, îmi sunt nespus de dragi şi te-aş ruga să-i hrăneşti din când în când şi tu cu click-uri deasupra lor. îţi vor îndeplini toate dorinţele, o să vezi.

cica herta l-a umilit pe liiceanu. sanchi

tot primesc linkuri care duc spre filmul cu discutia dintre distinsa cu premiul nobel herta muller si filosoful director al ed. humanitas gabriel liiceanu. evident ca m-am uitat si eu ca tot prostu animat de cuvantul "umilit" din centrul anuntului. pe langa faptul ca discutia mi s-a parut neinteresanta, ca vezi doamne noi n-am avut dizidenti si alte rahaturi, cuvantul asta "umilit" mi se pare unul extrem de puternic pentru ce a facut in realitate distinsa. care umilinta dom'le? mie nu mi s-a parut nicio umilinta. daca noi n-am avut dizidenti sau daca am avut dizidenti de carton inseamna ca intelectualii romani, ca si azi, sunt vorba lui lenin: un cacat. desi, a fi dizident nu e o obligatie pentru nimeni. poate oamenii, la fel ca si-acum, au fost multumiti de regim, poate aveau morcovu-n cur, poate etc. si herta a fost dizidenta cum am fost si eu. a fost dizidenta dupa ce a plecat din tara :) oricum, mie mi se pare ca acest anunt nu poate sa le aduca ambilor "scriitori" decat publicitate si bani. hertei ca autor de carti si liicenului ca director de editura.

poemul de luni 25

ieri si azi am intrat iar pe clubliterar cu numele versatu'. m-am mai distrat putin. pun cele doua texte pe care le-am postat acolo:

o casă

pentru Cosmin


mi-ar plăcea o casă
care să se reconstruiască după stările mele
o casă care să simtă când sunt îndrăgostit
şi să se tramsforme în mansarda anilor mei de stagiatură
când
mă chinuiam să fiu avocat
şi uneori
mâncam pe pâine untură
acolo mi-ar plăcea să-mi duc toate iubirile prima oară

o casă care să ştie când sânt trist
şi să se transforme într-un coffe shop plin cu
cele mai strălucitoare senzaţii –
să mă simt ca beteala

o casă în care să locuiască bunicu Alexandru
tataia Aurel
mamaia Maria
buni Geta
mama Gabriela
tata Liviu
o casă cât oraşul meu Comăneşti când mi-e dor de-ai mei

o casă care să deschidă când mă ghionteşte singurătatea
un dormitor cu cele mai mişto gagici din lume
cu Audrey Hepburn Nathalie Wood Sheron Stone
şi neapărat Angela Similea

o casă-n care
să te pot pofti



puţoism ortografic


dacă privirea mea ar fi purpură
ai avea sufletul purpuriu
pentru că te-aş privi
numai în ochi