poemul de luni 23

iata o poetesa la care eu tin foarte mult, doamna Angela Marinescu, cu un poem:


Neputinta


Intre stancile rosii un sarpe isi scurge sangele.
Rana-i este larga ca un orificiu de teava.O mana
Introdusa in intunecata teava, se scutura de scarba.
Senzuala durere. Tipatul tau reface piramida.
Viscerele-i brutale se strang brutal inspre varf.
Si serile calde in care bratul meu ar mai vrea
Sa te atinga. Dar se izbeste de aer. Acum iubirea
Imi sparge ochii si pieptul si venele goale de sange.
Mi-am inventat iubirea. Din neputinta. De-aproape,
Orice patima moare. Orice scanteie se stinge.
Si-acum, saritura. In adanc, in marea inghetata
In inima grea a vietii. Te izbesti mai intai in frunte
Apoi ochii, apoi iti sfarteci pieptul. Sar stropi
De fecale-mbalsamate. Zarea-i aici. Sexul e un clopot spart.
In jur pamant, pamant. Nu reusesti sa sari. Atunci, zborul.
Vantul. Cepoate fi zborul. Decat acest tais. Aceasta
Vesnica sete de iubire. Ai vrut sa te tai in doua.
Ai vrut sa traiesti dincolo. In mijlocul desertului aspru.
Cu tine in tine. Cu iubirea deasupra ta. Acest cosmos simplu.
Aceasta celula cu gratii. Ingusta, stramba, ignoranta,
Neputincioasa. In care raul se lafaie, zgariind
Membranele fragede.
Ucigand linistea si echilibrul. Dezechilibru.
DEZECHILIBRU