luni, 27 august 2012

Extraordinar

http://www.youtube.com/watch?v=QZ1ET0JETUQ&feature=related

dupa ce o sa vezi filmul asta o sa-ti dai seama ca atunci cand spun ca suntem sclavi, vorbesc serios. si, daca introduci cele doua adrese de la sfarsitul filmului o sa vezi ca ele nu exista. ceea ce inseamna ca au fost sterse. de ce? ca sa crezi ca e minciuna.

ma uit la oameni, dorm pe ei. sunt atat de ignoranti incat accepta bucurosi conditia de sclavi si sunt in stare sa te scuipe daca le-o pui in vedere. sa le cant nani nani ? nu pot ca ma afecteaza

poate va intereseaza asta ptk ar trebui sa va intereseze asta

http://www.youtube.com/watch?v=o1Hw8DVLw-A

si http://www.youtube.com/watch?v=39btKqMiqiQ

joi, 23 august 2012

Mândria națională

Curând se împlinesc 23 de ani de când trăim fără mândrie. Ni s-au spalat creierii sa credem ca suntem o natiune inferioara, ca suntem curve, hoti, escroci, talhari, criminali. Ca coruptia este singura cale spre avere. Ca aproapele nostru ne vrea raul, ca sa putem trai in conflict, dezbinati, proprii nostri dusmani, fara incredere, cu frica, paranoizati, din ce in ce mai saraci, mai saraciti, mai imprumutati, mai indatorati, mai vanduti, mai ruinati, mai sclavi, mai putini. In ultimii 23 de ani populatia Romaniei a scazut cu peste 10 milioane iar speranta de viata a scazut cu 15 ani. Am ajuns sa fim iobagi, serbi, omorati lent pe pamantul nostru. Suntem conditionati sa lasam toate jogodiile si toti cretinii sa ne administreze vietile, soarta, tot mai convinsi ca asa este normal, tot mai convinsi ca saracia este o realitate normala, indobitociti si indobitociti printr-o cultura a dezbinarii, a violentei, a hazului de necaz, a mistoului ieftin, a injustitiei, a neincrederii in justitie, suntem educati sa ne rezolvam problemele prin resentiment si violenta. Suntem educati, nu invatati, si suntem educati sa fim supusi, sclavi, sa ne complacem in saracie, sa nu avem mandrie nationala, sa ne negam identitatea nobila. Suntem condusi de presedinti, prim-ministri, ministri, senatori, deputati, prefecti, primari, consilieri locali: incompetenti, dobitoci, flatulenti, ignoranti, analfabeti intelectual, ca sa devenim capital uman, carne de tun, marionetele si cobaii lumii, sa mancam cacat la propriu, pestilenta, produse cancerigene, nenutritive, cacat, cum spuneam, (in ultimii ani nivelul de trai a scazut considerabil in Romania), sa ne imbolnavim, sa murim, in timp ce pamantul sta necultivat si oamenii n-au de munca, muncesc in strainatate, sclavi, pentru ca in tara asta, din salariu, marea majoritate a oamenilor nu poate trai decent, nu poate sa-si cumpere intr-o viata de om o casa, trebuie sa se indatoreze la banci, sa plateasca dobanzi, sa fie sclavii bancilor. Ne conduce interesul bancilor si-al afaceristilor pentru care nu-i nicio problema daca trebuie sa mori tu ca ei sa mai faca un milion. Statul jecmaneste micii intreprinzatori, nu-i lasa sa creasca, statul jecmaneste omul de rand, impoziteaza si impoziteaza, obliga la plata, investeste prost, exorbitant, te lasa pe drumuri, te obliga sa platesti preturi ca nicaieri, preturi exorbitante pentru electricitate, gaze, carburanti, sa te aduca la subzistenta, sa te calce-n picioare – statul asta care-si incalca propriile legi, statul asta vetust, cu institutii vetuste si functionari cu mentalitati vetuste, cu gramezi de institutii inutile, cu rafturi de tratate si contracte si acorduri in detrimentul natiunii suverane, intru raul Romaniei care suntem tu si eu si ceilalti, in detrimentul Romaniei care suntem noi: saraci, bolnavi, sclavi, fara speranta.

Am ajuns chiar nimenea oamenilor pe lumea asta noi romanii?

Am ajuns chiar fraierii si scamatorii intregii lumi noi romanii?

Oare noi avem mai putine coaie decat alte natii, mai putina minte, mai putin spirit?

Suntem noi perifericii lumii, curvele, hotii, escrocii, talharii, criminalii, coruptii?

Oare suntem noi romanii sclavii cuiva?

Pai ce-i cu voi? Trezirea la realitate ca suntem varza! Var-za!

Cu toata saracia, daca nu ne-am tampit detot, putem simti lucizi ca-n vene inca ne mai curge sangele albastru al mandriei, sangele care ne face sa scrasnim pumnii si sa ne incordam coloana vertebrala, sangele care ne ridica mintile sus si ochii spre soare, spre cerul inrosit de vietile alor nostri, care au muncit, au luptat, au pledat, au murit pentru o Romanie cu spiritul inflorind vesnic in pace, bunastare si libertate.

Pai voi realizati in ce tara traim si cum traim din ce in ce mai nasol si mai greu?

Pai si ce facem?

Stie cineva ce-i de facut?

Toti vorbesc nimic, nimeni nu are nicio solutie, politicienii promit si nu fac, sunt toti discreditati, putinii care-i voteaza ii voteaza ca sa zica si ei c-au votat spalati pe creier de o Mass-media infectata de controlul lor. Nu exista nicio directie pentru Romania si niciun om care sa o traseze ca sa ne ridicam si noi la inaltimea civilizatiei, a modernitatii, a erei tehnologice. Suntem lasati in voia inertiei sa ne scufundam. Ne lasam singuri in voia inertiei sa ne scufundam.

Asa cum in timp ce in alte lumi se petrecea Renasterea, noi eram si mai ramaneam in evul mediu, asa acum in alte lumi se petrece alta Renastere si eu unul nu mai am chef sa traiesc in evul mediu si sa ma gandesc ca, in Japonia calatoresc aia cu trenuri care marg cu 1000km/h, mananca numai sanatate, au parte de un sistem de sanatate ultimul racnet, au parte de un sistem de invatamant ultimul racnet, au parte de o tehnologie ultimul racnet, de orase de o frumusete de basm, neaglomarate, nepoluate, de libertate si de o clasa de reprezentanti in toate mintile. Politicienii nostri sunt marionete. Asa cum in alte vremuri plateam tribut altor tari asa si acum platim tribut altor tari. Asa cum in alte vremuri alte tari ne puneau conducatori asa si acum tot alte tari ne pun conducatori. Noi avem nevoie de reprezentanti! Ce reprezentanti am avut in ultimii 23 de ani? Reprezentanti ai propriului lor interes meschin si ignorant si al intereselor altor state. Toate ciurucurile umane, toti husenii, toate curvele proaste, toti oligofrenii. Cand din cauza conduitei tale politice sufera oameni inseamna ca esti oligofren. Nu exista oameni rai, exista oligofreni. Saracia din Romania se vede pe strada. Intr-o comunitate nu exista boschetari, aurolaci, saraci etc. Ne-au dezbinat sa ne transforme in sclavi si-au reusit. Aproape toata intelectualitatea romneasca nu e intelectuala e oligofrena. Asa zisii nostri carturari sunt vanduti sau spalati pe creier sa impuste idei gresite, proaste, in capetele romanilor, sa manipuleze, sa dezbine. Pe ei nu-i intereseaza decat propriul lor bun trai. Uitati-va la Plesu, e un graset pervers: omul intelept e cumpatat. Uitati-va a Manolescu, care spala creiere si creaza sclavi cu trei vorbe goale pupat in cur de o scriitorime avida dupa istoria lui de cacat: alt graset. Ma uit la prietenul meu Ciotlos stupefiat, i-ar suge-o grasetului aluia daca i-ar ordona. Uitati-va la Liiceanu: alt graset. Uitati-va la Patapievici, un slabanog vandut. Evident ca nu conteaza cum arata omul, insa felul in care arata acesti oameni releva ca simtul lor etic-estetic e doar teoretic. Dar astia sunt carturarii pulii. Niciunul dintre ei n-a gandit niciodata nimic nou, toti gandesc cacat spalati pe creiere. Adevaratii carturari stau pe strazi, se tarasc prin zile lihniti, sunt nebagati in seama, lasati sa putrezeasca. Ne-au indobitocit sa nu ne pese de suferinta celuilalt. Ne-au indobitocit sa ne bucure durerea altora. Ne-au indobitocit sa ne simtim superiori cand vedem oameni mai putin dezvoltati spiritual sau social. Ne-au indobitocit sa ne simtim frustrati cand vedem oameni mai dezvoltati spiritual sau social ca noi, sa ne dorim sa-i distrugem. Ignoranta e o boala psihica. Suntem un popor de nebuni. Suntem un popor de somnambuli care trebuie sa ne trezim si in acelasi timp sa ne unim spiritele si sa ne scoatem din criza. Pentru ca asa nu se mai poate. Este nevoie de o Revolutie. Este nevoie de o opretatie estetica adica de vreo 5000 de oameni la puscarie. Pentru ca pentru binele acestor 5000 exista raul celor 18 de milioane cati mai suntem!

duminică, 19 august 2012

Supraalb

Cred ca un text ca asta ar fi potrivit sa fie introdus in manualele delimba si litertura romana de clasa a 12 a.

Supraalb


Imi datorez existenta tuturor celor care au existat si exista

la fel cum toti cei care au existat si exista imi datoreaza existenta

asa ca nimeni nu-i dator nimanui cu nimic

dar eu sunt recunoscator si-n semn de luminata multumire

voi materializa o viziune pe care-ntelepciunea mi-a inspirat-o

voi eleva umanitatea intr-un plan superior

facand-o constienta ca fiecare fiinta umana este sacra inviolabila suverana

cu alte cuvinte va spun voua ca toti suntem zei

doar ca putini dintre noi constientizeaza asta cred asta si traiesc in aceasta lumina

ptk trebuie multe ganduri ca sa ajungi la astfel de ganduri

si omul nu prea e invatat sa gandeasca ci ce sa gandeasca sa creada orbeste indoctrinat

omul nu e invatat sa se indoiasca e invatat sa se plafoneze

sa-si focalizeze energia spre supravietuire nu spre un trai excelent in pace

cand realitatea arata ca exista resursele si tehnologia necesare

ca fiecare fiinta umana sa aiba fara sa depuna niciun efort gratuit

minimum locuinta decenta racordata la utilitati

hrana sanatoasa

sanatate

invatamant

dreptate

libertate

hai sa punem minte de la minte sa facem hiperminte si eden pe pamant cu ea

din vremuri imemoriale omul a fost folosit ca unealta a interesului unui grup mic de oameni

care detin controlul prin intermediul manipularii atat asupra vietilor lor cati si asupra tuturor resurselor materiale sau imateriale

acesti oameni probabil ca stiu cum sa fie nemuritori

ignoranta e o boala psihica

cu lumina va spun voua ca sacru inseamna demn de veneratie, adorabil

inviolabil inseamna la adapost de orice urmarire de orice atingere de orice incalcare de orice pedepsire

suveran e cel care are autoritatea suprema numai asupra fiintei sale si asupra mediului inconjurator

cu adevar va spun voua ca toti suntem capabili sa fim genii daca invatam sa ne dorim sa fim genii

prin folosirea capacitatii de invatare

prin invatarea tuturor sensurilor cuvintelor simbolurilor si

prin utilizarea imaginatiei

imagineaza-ti o lume de genii

ce-ar fi daca la anu pe vremea asta sti toate cuvintele limbii romane

ce-ar fi daca peste doi ani vei putea sa-ti imaginezi si sa materializezi ceea ce acum nu poti sa-ti imaginezi si sa materializezi pentru ca nu ai instrumentele pe care le vei avea atunci

cineva te-a numit cum te-a numit dar tu te poti numi cum vrei asa ca fii cine vrei sa te numesti

nu uita sa respecti inconstient luminile

  • Sa fii constient

  • Sa te indoiesti

  • Ceea ce este numit вealitateanu poate fi surprins in cuvinte sau concepte

  • Nu esti nici emotiile, nici senzatiile, nici sentimentele, nici gandurile tale

  • Sa iubesti si sa conservi viata

  • Sa fii altruist

  • Sa fii tolerant

  • Sa fii compasiv

  • Evita sa jignesti

  • Evita sa calomniezi

  • Evita sa dezinformezi

  • Evita sa fii avar

  • Sa daruiesti

  • Evita sa fii gelos

  • Evita sa te oftici

  • Evita sa invidiezi

  • Evita sa te superi pe fiinte

  • Evita sa te superi pe tine

  • Evita sa iei lucurile personal

  • Evita sa urasti

  • Evita sa crezi ca oamenii iti apartin

  • Evita pretenţia ca alţii să-şi trăiască viaţa in aşa fel icat să se potrivească cu gusturile tale, sau cu mandria ta, sau cu profitul tau, sau cu plăcerile tale

  • O comunitate este formata din oameni liberi, nu din sclavi

  • Nimeni nu are dreptul sa-i fie nimanui sclav

  • Nimeni nu are dreptul sa fie sarac

  • Sa intelegi, sa eviti sa judeci, sa eviti sa condamni

  • Sa eviti frica, s-o controlezi, sa nu actionezi conditionat de ea

  • Nu exista conflicte exista doar oameni inconstienti

  • Sa te bucuri de prezent

  • Sa iubesti oamenii prin conduita iubitoare

  • Sa fii iubit

  • Sa fii sanatos

  • Sa fii detasat

  • Moartea e momentul cand unele larve se transforma in fluturi

  • Sa curgi in armonie cu totul

de-aici putem incepe acum o noua mentalitate


sâmbătă, 18 august 2012

Mircea Cartarescu

De multe ori mi s-a intamplat sa ma gandesc citind cartile lui Mircea Cartarescu la faptul ca am mai auzit propozitiile pe care le citeam, sau am mai vazut scenele din cartile sale prin alte carti. Mult timp m-am gandit ca mi se pare. Apoi am auzit diferite zvonuri cum ca acesta ar plagia mult prin cartile sale. N-am crezut, m-am gandit ca vorbesc scriitorii din invidie. Zilele trecute, la o intalnire cu un mare carturar al Romaniei al carui nume nu-l voi dezvalui imi spune ca intr-adevar, Cartarescu plagiaza mult in cartile sale, pasaje intregi. Intru pe net si caut "Mircea Cartarescu plagiat" pe google. Si ce-mi apare? Iata:


faptul a fost semnalat si de poetul Cezar Ivanescu


si de multa alta lume.

Incep sa-mi pierd din ce in ce mai mult rabdarea. In aceasta tara coruptia este peste tot si creeaza saracie, suferinta, moarte. Este nevoie de de o Revolutie. Este nevoie de o schimbare a tuturor oamenilor care ocupa functii in Stat. Este nevoie de un nou aparat de Stat, modern, in favoarea cetatenilor pentru ca politica inseamna a crea o lume careia fiecare om sa-si doreasca sa-i apartina.

marți, 14 august 2012

In memoriam

Despre Claudiu Komartin s-a scris mult si abracadabrant, unii critici literari identificand intr-insul un poet foarte bun, altii un poet bun si ceilalti un poet de duzina. Dar niciunul nu a identificat intr-insul un poet prost. O fac eu acum in premiara absoluta in baza urmatoarelor argumente.

In fapt, Claudiu Komartin s-a nascut pe 7 august 1983 in Bucuresti. A absolvit liceul Mihai Eminescu si apoi s-a inscris la facultatea de Limbi straine din cadrul Universitatii Bucuresti. N-a frecventat-o asa ca nici nu a terminat-o. In 2003, la 19 ani, publica primul volum de poezii, intitulat: Papusarul si alte insomnii, la ed. Vinea, cu dedicatie pentru poeta Mariana Marin, recent decedata. Volumul a facut in epoca oarece valva intrucat pastra o formula poetica care, desi era vetusta si cu 30 ani in urma, era preferata de catre majoritatea criticii literaretarde, dar si de o parte mare din publicul, din ce in ce mai rastrans, cititor de poezie, ambii posesori ai aceleiasi culturi leninisto-staliniste pe care cei 45 de ani de asa zis comunism, adica de tiranie, au instalat-o in cugetul natiunii romane. Este vorba despre visceralismo-expresionism, despre acea literatura tasnita din viscere, din emotie joasa, precum ura, invidie, gelozie, resentiment, obsesie, depresie, boala psihica si din ipocrizie, pentru a obtine glorie literara, deci in scop pur egoist, pe care numai cei facuti din aceeasi faina mucegaita ca si autorul ei ar putea-o agrea. Asa se face ca in contextul in care tara era vanduta pe 2 lei si ruinata de catre acelasi grup de oameni care fusesera pionii Loviturii de Stat din 1989 si care acum creau un nou tip de mafiot sprijinit de insusi Statul roman: Baronul local! in contextul in care poeti lihniti de foame si tot mai fara speranta ca, Marius Ianus, Dumitru Crudu, Mihai Vakulovski, Elena Vladareanu, Domnica Drumea si altii, desi nu mai putin viscerali, scriau despre abuzurile si despre coruptia Statului roman, adica a functionarilor publici romani, de la ultimul consilier local de comuna pana la presedintele tarii, despre viata mizerabila intr-o Romanie care semana tot mai mult cu o mahala, in acest context, cu o poezie, asa cum avea sa mi se scape la o betie, mai mult scrisa de poeta Mariana Marin si de poetul Octavian Soviany pe la betii, Claudiu Komartin era uns drept poet relevant, ba chiar tanar mare poet al litaraturii romane, din simplul motiv ca dansul nu arata cu degetul indignarii spre nimeni, ca exemplu de conduita artistica. In timp ce poetii de mai sus erau numiti de catre critica literara ignoranta, ipocrita si deci sustinatoare a regimului mafiot din Romania momentului, drept „mizerabilisti”, Claudiu Komartin si alti poeti la fel de ignari precum, Teo Duna, Dan Coman, Razvan Tupa etc. care bateau campii fara gratie, erau numiti „neoexpresionisti”, diferenta dintre tonul primilor si cel al secunzilor fiind ca de la mascul la pidosnic. In timp ce poetii asa zis „mizerabilisti”, care, in naivitatea lor, se indignau si astfel contribuiau sau incercau sa contribuie la elevarea sociala a natiunii, erau supusi oprobriului public, poetii care se pieptanau in timp ce tara ardea, erau premiati, plimbati, adulati, fiind considerati metafizici partz. De fapt noul regin, la fel ca regimul antedecembrist isi inalta sustinatorii, autorii de vorbe dulgi si goale, autorii de gogleze, autorii subumani ca si politicienii sai. In timp ce Dan Sociu scria in 2003 despre saracia studentilor romani din caminele studentesti iesene, despre foame, despre mizerie etc. in volumul Borcane bine legate, bani pentru inca o saptamana, Claudiu Komartin scria despre insomniile sale provocate de ganduri adolescentine, de stiri tv si de o proasta gestionare a lor si a emotiilor escatologice despre care vorbeam anterior, ici colo nimerind cate un vers interesant, deci nu putea prezenta pericol pentru establisment. Si ca atare avea sa fie sprijinit de acesta pana in zilele noastre: rezidente in strainatate, burse, premii, parte si datorita legaturilor tatalui sau, colonelul, cu asa zis-a „fosta Securitate”, fiind poate la fel de plimbat prin lume ca si Mircea Cartarescu, care, s-aveam pardon, in ciuda tonului efeminat, chiar e poet.

Apoi, in 2004, acelasi Claudiu Komartin, manat de cine stie de ganduri si emotii, am putea presupune ca din gelozie, publica in revista ardeleana Ca si cum un grupaj de texte cel putin insultatore pentru autori ca Teo Duna, Raluca Duna, Rita Chirian (Chiributa) etc. din care voi cita doar un vers: „cu manuta lui micuta mai atinge-o chiributa” cu referire la cei doi poeti mentionanti.

Apoi, in 2005, Claudiu Komartin avea sa publice alt volum de poezii, Circul Domestic, la ed. Cartea Romaneasca, o relatare a vietii de familie probabil, scrisa aproape fara niciun ajutor, desi pe parcursul ei apar fara ghilimele versuri din poeti precum Dan Sociu, Marius Ianus, Elena Vladareanu, Adrian Urmanov, Ioan Es. Pop, Angela Marinescu etc. si/sau poeme scrise in stilul acestora. Aici am intalnit versul cel mai gretos posibil: „numai in singuratate ma pot adula”, dar si altele despre carnea poetului, care releva o lipsa acuta de preocupari pentru spirit, poemul respectiv incheindu-se cu versul: „totul pentru linistea carnii[...]”. Si pentru acest volum este distins cu premiul Academiei Romane de catre criticul Eugen Simion, pe care, metaforic spus, l-a lins gratios in sezut si mintit totodata, spunandu-i ca poemul din cartea a carui dedicatie era pentru Eugen S.(uman), este pentru dumnealui. Trebuie mentionat in acest context ca Eugen Suman, prieten la un momentdat cu Claudiu, a scos o carte de poeme despre care acesta din urma se lauda ca i-o scrisese, desi era inca „prieten” cu acesta. Eu nu cred asta pentru ca respectiva carte era atat de proasta incat nici un ignar ca Claudiu Komartin n-ar fi putut-o scrie, dar important este caracterul de rahat care se inalta floral in spatele acestui gest pe care avea sa il repete si fata de subsemnatul, mai tarziu, cand avea sa se laude ca mi-a scris el mie Chipurile. Or Chipurile, s-avem pardon, daca era scrisa macar in procent de 0,1 de acest individ, era o carte nula. In plus, ganditi-va si dvs., ar fi scris in numele cuiva, Komartin, care este de un egoism si-un egocentrism care frizeaza evident prostia, vizibil atat in textele sale cat si in conduita sa laica, o carte mai buna decat toate cartile lui prezente si viitoare la un loc? Mai mult, ganditi-va si dvs cat de prost poate fi acest om spunand asa ceva si autocatalogandu-se, astfel, drept maronul meu. („maron” inseamna persoana care scrie cartile unui autor) In plus, insasi unghia degetului meu mic de la picior scrie mai bine decat acest... pff

In sfarsit, in 2009, Claudiu Komartin avea sa publice o noua carte, Un anotimp in Berceni (gluma ieftina), la ed. Cartier, iar despre aceasta carte o sa vorbesc pe larg. Nu pot insa sa nu relatez inainte o intamplare pe care cititorul evident ca o va gasi relevanta pentru discurs. Era prin 2007, la o masa de pe o terasa din Botosani, eu, Dan Sociu, Razvan Tupa, Mugur Grosu, Ruslan Carta, Claudiu Komartin, George Vasilievici (parca), si altii pe care, imi cer scuze, nu mi-i mai amintesc acum. Beam, vorbeam, de astea. La un momentdat Mugur Grosu il intreaba pe Claudiu Komartin ce mai scrie. Si Claudiu Komartin raspunde ca a scris un ciclu de poeme intitulat Poemele cu tatuca. In urma cu cateva zile auzisem ca poetul basarabean Ruslan Carta spunea ca ciclul Poemele cu tatuca ii fusese furat de Claudiu Komartin si modificat pe ici pe colo in asa fel incat sa sune Komartinesc. Brusc, fix in clipa cand terminase Claudiu de rostit raspunsul la intrebarea lui Mugur, Ruslan Carta, cu un gest dusmanos, ridica cana de ceai pe care o bea si o indreapta spre teasta lui Claudiu sa-l loveasca. Dar eu am observat, am ridicat mana si am oprit nenorocirea. Ce se intamplase de fapt? Stiind ca in lumea literara se vorbea ca furase acel poem de la Ruslan, cu care de altfel fusese prieten un timp, Claudiu a spus ca a scris Poemele cu tatuca tocmai pentru a nega zvonul, chiar de fata cu Ruslan. Probabil siderat de nesimtirea si nonsalanta cu care afirmase asta, bietul Ruslan nu s-a putut abtine sa nu faca acel gest, pana la urma stupid, dar probabil just pentru el.

Un Anotimp in Berceni incepe, asadar cu ciclul dedicat lui Ruslan, Poemele cu tatuca. (Daca privim prin cartile sale, vedem ca Claudiu le dedica tuturor autorilor pe care ii pastiseaza pastisele respective.) Desi cartea are in titlu numele cartierului bucurestean Berceni, in care de altfel poetul si locuieste, actiunea Poemelor cu tatuca se intampla in Basarabia. Probabil prin aceasta glumita poetul dorise sa inchege un volum exotic si bine legat între coperţi, dar, din păcate, prea multe texte în plus si o lipsa de stil propriu si personal i-au impiedicat reusita. Poeme decente, de altfel, în absolut, ca: Ce ascunzi în palmă, poem, Un dans matinal, Soarele s-a ascuns, Educaţia resentimantară, Un anotimp în Berceni, Black Butterfly, Din confesiunile unei fracturiste, La debarcader, blues, Fluturi de noapte, Tornando al paese, Framling, iubesc acel oraş, să nu scriu (jurnal), Laura, Există un război, Refugiu etc., dispuse în ultimele două cicluri ale volumului, rup ireparabil, în mai multe locuri, firul unei poveşti, pentru mine destul de neinteresanta, cum e cea din „Poemele cu tătuca”, pe care as putea-o cataloga drept un exemplu elocvent de inumanism familial, nu nemaiintalnit in literatura, dupa cum vom vedea. De-aici şi ratarea întregului volum, un volum care, fără aceste mici adaosuri şi fără volumele apărute în ultimii 30 de ani, ale poeţilor ca, Virgil Mazilescu, Angela Marin, Ioan Es. Pop, Ion Muresan si altii enumerati mai sus, ar fi putut fi unul admisibil. Aşa că o să mă refer strict la textele din acel volum - imaginat - pe celelalte rezervându-mi dreptul de a le trece sub tăcere, odată cu menţiunea că, senzaţia de deja vu le face desconsiderabile, subliniind totodata ca tanarul poet, la fel ca marea majoritate a poetilor contemporani, nici nu stie sa-si construiasca volumele.

Aşadar, în volumul imaginar „Poemele cu tătuca”, voi adăuga pe lângă textele din ciclul cu acelaşi nume, şi: Allien Redemption, Sub carnea, Romanian Oddity, Cinci zile, Asta am devenit, Şi peste patru sute de ani..., Nicăieri, Elegie, târziu, Rătăcirea şi Sfântunecatu.

Povestea din acest volum este una dostoievskiană, despre un pater familias cu o personalitate respingăroare, caricaturizat de o boală de-a dreptul scârboasă, scrisă de către unul dintre fiii săi, un personaj „la fel de monstruos ca tătuca”, un personaj care îi aşteaptă decesul acestuia împreună cu toată familia, dar care totodată nu şi-l doreşte pentru că „tătuca încă mai aduce o pâine pe masă şi-ar fi păcat.” De-aici se conturează şi drama personajului narator, o dramă umplută cu cârpe şi paie, care continuă, inexpicabil, ca-ntr-un horror de mâna a doua şi după ce tătuca e îngropat, când acesta îi aude noaptea urletele şi schimonoselile si ii vede capul plimbandu-se, asemeni mainii din Familia Addams.

Textele sunt nişte lamentaţii scrise pe un ton sarcastic-elegiac cu accente apocaplitice iar efectul poetic se incearca obţinut printr-o lungă serie de expresii - a la Ioan Es. Pop şi Virgil Mazilescu când aveau pojar -, or cretine, or cu un puternic iz de clişeu, or scabroase deadreptul: cerşind o gură de aer; sicriu de carne; viermii şi-au început lunga lucrare; tătuca e doar o carcasă de celule în descompunere; un sac de piele; îşi face loc boala; inima-i mare şi necrozată; tătuca e un sac plin cu puroi şi căcat; mâna lui aspră, păroasă; coptura din piept; graiul ei umed cleios; tătuca e o damingeană; lacrimile se-ntind pe obrazul curat al mamei; flegma verde; râul blestemat; înecăm tinereţea; pielea aceea pe care medicii o legaseră-n grabă ca pe o pânză putrezită; sufeltul tău zburase departe; bulgări însângeraţi de pământ; trupu-mpuţit; cuvintele-i duhnesc; stricăciunea îţi lucrează în oase; dragostea mea s-a fărâmiţat şi s-a scurs la canal; larvele morţii; parfumul tristeţii şi-al descompunerii lente; aşteptându-ţi sfârşitul semănăm tot mai bine cu o familie de şoareci; înebuniţi de nerăbdare şi groază; moartea vine şi-ţi adulmecă trupul; iubirea noastră harnică; grădinar al nefericirii; cea mai frumoasă moarte; oroarea s-a cernut în noi; aerul e bâhlit; veninul gros pe care-l scuipi cu năduf; boala a trecut cu şenilele; faţa tumefiată, pieptul vineţiu şi braţele descărnate; într-un ungher pândeşte dracul; ura mea coboară; rădăcina cuvintelor şi-a amintirii; ura mea e un cazan; zeama îngrozitoare; pâine amară; viaţa e numai corvoadă şi chin; sufletul omului e împuţit şi cleios; cugetare îndurerată; moartea o să te-aşeze; suferinţa ta e un zid; braţele slabe şi pieptul rahitic; pielea palidă, ochii ieşiţi din orbite; mormanul de muşchi şi tendoane înghiţite de fabră; numai carnea conta, stracojie, sleită; carnea răscolită de teamă; m-aş jupui; te strig mi-as băga forfeca în gât numai să mă auzi; pleoapele mele sunt o crustă; umilind toate lucrurile mişcătoare; corpurile lor devenite cu anii tuburi hrăpăreţe şi reci; bătrâna îşi dă duhul aici; zile năclăite, ridicole; măduvă murdară, neroditoare; carnea inertă şi flască; corpul meu a plutit pentru o vreme printr-un hău de neoane şi cabluri optice; într-o singură clipă totul a ars; ochilor mei împăienjeniţi de dorinţă şi nebunie; am sufletul împovărat; gândurile sleite; spectrul zădărniciei răscolindu-mi...; găletuşa privirii; bufniţă depresivă; disperare micuţă cu fundă; moartea i-a scuturat; moartea i-a bătut pe creştet; ţigla ciobită a minţii; lumea e o burtă de cal; ochi lacomi şi lunecoşi; justificări care să-ţi îmblânzească [...] amintirea; satisfacţia ta răutăcioasă strălucind; privirea chircită într-un colţ; ciupesc o pată de igrasie; soarele ridicol şi laş; soarele năruit sub podele.

Personajele principale, tătuca şi naratorul, au toate caracteristicile celor din celebrul roman dostoievskian „Fraţii Karamazov”, astfel că nici izul lor de clişeu nu este unul mai puţin puternic. De asemenea, am observat ca daca tai adjectivele din textele acestui autor, practic nu mai ramane nimic, or, cei care au studiat retorica, stiu ca adjectivele se folosesc pentru a echipa o idee, nu pentru a incerca s-o creezi. (Poetii mari sunt maratonisti ai verbului (a fi) nu ai adjectivului, Claudiu!

De fapt marea dramă a lui Claudiu Komartin este cea a unui om care are aproape toate datele unui poet, mai puţin doua esenţiale: miza si originalitatea.

Sigur ca nu putem vorbi de plagiat in cazul sau, sunt doar niste mici preluari, insa cu siguranta, la cum il cunosc pe Claudiu, tip tenace si razbatator (caci totusi, reuseste sa tina sub bagheta o serie de creiere chiar sclipitoare la Poesis International), sigur va reusi aceasta performanta in cele din urma. Sa-i fie mana usoara!

luni, 13 august 2012

Catren cu stele

Iubito bantui licarind prin noapte
si inima imi bate ne-nteles
stranii senzatii metalice soapte
asurzitor si dorul imi da ghes

Tu dormi departe lin culori visezi
poate-o sa te trezesc cu-n tele sau
mai bine luna daca tot nu vezi
o fac taxi si-n vis vin sa te iau

Cu mine-acolo unde esti zambind
cu un inel sau cu un altce gen
sa pot sa-ti vad irisii-nnebunind
si bucuria pe sublimul ten

Plutind nufar infloritor pe lacul
chihlimbariu whisky Chivas Royal
in care se citeste ca-i pe placul
tau stilul meu nocturn si nuptial

Nepamanteana frumusetea ta
cantecul tau extaziant ma cheama
curg si eu cantec glas de catifea
pe buze inima a inceput sa-ti geama

Si te cuprind si ne-naltam lumina
Din asternuturi eterale lina
Deasupra lumii ca-ntr-un rasarit -
Crezi ca mai dormi sau crezi ca te-ai trezit?

joi, 9 august 2012

Hyperliteratura

Imi zisesem mai de mult ca nu mai public nimic pe site-uri dar cum am facut o piesa de teatru care trezeste din somn am zis ca e bine s-o pun pe un site ca s-o vada mai multi ochi. asa ca am ales http://hyperliteratura.ro/lectia-de-drept/

Mentionez ca multe dintre fraze nu-mi apartin, dar piesa imi apartine intrucat sensul lor se schimba in contextul creat de mine. Voi adauga bibliografia cand o voi avea la indemana

miercuri, 8 august 2012

Cannabis

Nu stiu ce studiu facut de nu stiu cine arata ca in prezent in Romania fumatorii de cannabis depasesc 3 milioane. Adica aproape 20% din populatia tarii. In realitate numarul este mai mare. Tot studiul respectiv arata ca pretul gramului de cannabis in Romania variaza intre 30 lei si 100 lei. In Bucuresti pretul este de 60 lei. Cifrele arata ca exista o cerere foarte mare pentru acest produs natural ilegal. Mai mult, proprietatile medicinale ale acestui produs sunt nenumarate. Pentru a va edifica dati cautare google ulei de cannabis/ulei de canepa. Mai mult, fiinta umana este, cum spuneam, sacra inviolabila suverana. Ceea ce inseamna printre altele ca este si mai presus de orice autoritate. Ca atare el are dreptul sa faca ce vrea cu corpul sau deci sa si consume cannabis. In virtutea acestor argumente consider ca consumul acestei plante si a produselor obtinute din ea trebuie sa fie dezincriminat. Si hai sa va spun si cum se poate face asta. In asa numita Lege a drogurilor exista o lista cu substantele interzise. In acea lista este trecut si cuvantul care numeste planta interzisa: cannabis. Deci pentru a dezincrimina trebuie sters cuvantul din lege. Simplu.

marți, 7 august 2012

Criza criticii literare romanesti/ Dezignorantismul

Criza criticii literare romanesti

Daca citesti definitia din DEX a termenului “critica literara”, observi ca aceasta este o “ramura a stiintei literaturii care analizeaza, interpreteaza, apreciaza si orienteaza fenomenul literar, artistic contemporan in lumina unei idei esteice.” Din pacate critica literara romaneasca doar analizeaza, interpreteaza (prost de cele mai multe ori), apreciaza (ignoranti de cele mai mult ori, ceea ce demonstreaza lipsa de bun gust deci de experienta estetica) si, marea problema, nu orienteaza fenomenul literar, artistic contemporan in lumina unei idei estetice pentru ca acea idee estetica nu exista sau daca exista este cu siguranta or depasita de context or neestetica. De aceea criticii literari romani, batrani, tineri etc. dorm pe ei cu gratie, nu produc nimic, nu contribuie cu nimic la progresul spiritual social al omului, sunt paraziti, mananca celuloza degeaba.

Inainte sa continui trebuie sa spun ce cred eu ca ar trebui sa se inteleaga prin idee estetica: o idee in lumina careia artistul creeaza oprere de arta care pledeaza pentru materializarea unei lumi sau materiazlizeaza o parte din lumea esteta in care fiecare fiinta umana se bucura de toate prerogativele sale naturale, viata, libertate, placere etc. dupa buna sa vointa intr-o constienta deplina in lumina faptului ca fiecare fiinta umana este proprietara fiintei sale umane sacra inviolabila si suverana, frate sau sora a fiecarei fiinte umane pe care o trateaza ca sacra inviolabila si suverana intr-un context social politc in care social inseamna ca fiecare are tot ce exista in circuitul civil dupa nevoi gratuit pentru a-si asigura o nutritie echilibrata, sanatate, stiinta, libertate, placere, viata lunga etc. si-n care politic inseamna spiritualitate, arta de a te autoguverna in libertatea paradisiaca a acestei lumi nelimitate pentru materializarea careia fiecare fiinta umana trebuie sa actioneze imediat. Critica literara romaneasca, in conextul social politic actual in care practic poporul roman este din nou iobag, serb, sclavul unor acorduri pernicioase pe care proprii sai guvernanti, ajunsi la putere dupa 1989 prin lovitura de stat, asasinat si manipulare, maxiama manipulare si spalare a creierului national, le-au incheiat in numele poporului roman suveran, acorduri prin care practic tara, adica poporul roman, adica tu eu toti, platim drept de smecher altor tari sau organizatii internationale la care poporul, prin reprezentantii sai, intre noi fie spus, a aderat cu maxima inconstienta, adica nestiind ce face, fiind condus, cum conduci un caine pe care-l urasti in lesa, de rea credinta, cu efecte negative asupra integritatii corporale si asa mai departe a romanilor, critica literara romaneasca trebuie sa orienteze fenomenul literar artistic constienta de realitatea disperata din Romania. Cum criticul literar roman a ajuns in prezent un copywhriter, un publicitar, un propagandist ieftin al unei litaraturi inutile, un lingau si-un pupincurist al fostilor pupincuristi ai stabilimentului care acum ocupa functii de comdicere, un angajat la negru al catorva edituri (Polirom, Humanitas, Corint etc.), un manipulator, un om care a ajuns sa se vanda, sa-si vanda constiinta creatoare pentru a-si asigura o existenta decenta, acesta nu mai are autoritatea si-n niciun caz nu mai poate fi banuit de buna credinta, iar rolul sau in prezent este, asa cum spuneam, unul parazitar intr-un context social-politic in care: Educatia romaneasca este la pamant. Sistemul sanitar este la pamant. Cultura este la pamant. Industria este la pamant. Agricultura este la pamant. Turismul este la pamant. Justitia este la pamant. Statul este la pamant. Saracia inforeste. Mancam de import, prost, nenatural, platim preturi exorbitante pentru gaze naturale, carburanti, energie electrica, apa proasta, preturi asa zis europene, in conditiile in care salariul mediu pe economie in romania este mai putin de 300 euro, in conditiile in care resursele, petrol, gaze, apa, ne apartin, sunt pe teritoriul nostru, dac-o mai fi al nostru, cine stie… in conditiile in care deci suntem facuti scavi si cadavre incet incet… Datoria externa face guvernantii sa danseze pe muzica FMI si Banca Mondiala, Uniunea Europeana facesi ea guvernantii sa danseze, si guvernantii danseaza dupa cum le canta oricine altcineava inafara de cei pe care ii reprezinta, inafara de poporul lor, scena politica este infestata cu acelasi grup securisto-nociv instalat in 1989 si reinstalat succesiv pana in prezent. Asa cum pana in 1989 acelasi partid astazi spart in mai multe bucati alegea din interiorul sau conducerea tarii, asa si in prezent acelasi partid, care e de fapt toate partidele de pe scena politica din Romania, isi alege tot din interiorul sau conducerea tarii. Votul, in Romania, este conditionat. Iese X sau Y, tot aceeasi grupare securisto-nociva iese de fapt. Romania este o minciuna. Statul roman este un balaur opresiv. Este imperios necesara crearea unei miscari care sa porneasca din lumea artei si care sa se extinda in toata societea romaneasca astfel incat Revolutia despre care se vorbeste ca a fost in 1989 in Romania sa se intample in realitate cu efectele dorite de toti romanii. Este nevoie de un Stat, adica un sistem de legi, nou, cu institutii noi si eficiente, cu functionari competenti si eficienti, incoruptibili, la indamana cetateanului, care sa-i creeze cetateanului contextul social in care sa traiasca sanatos, liber, elevat, lipsit de grija zilei de maine si este nevoie de un Om de Stat care sa-l creeze. Acel Om de Stat sa nu va inchipuiti ca sunt neaparat numai eu, acest Om de Stat este de fapt o minte formata din mai multe minti, o Macrominte. Iar aceasta macrominte este de fapt poporul roman al carui presedinte si lider spiritual, neoficial inca, sunt.

Cum critica literara romaneasca nu este capabila sa elaboreze o idee estetica si cum aceasta idee estetica iata ca exista formulata chiar in acest discurs, o s-o botez pentru ea acum: Dezignorantism.

Asadar, ideea estetica dupa care critica literara romaneasca trebuie sa orienteze fenomenul literar, artistic contemporan este exprimata prin cuvantul Dezignorantism.

Dezignorantismul este o idee estetica si curentul literar artistic social politic aferent acesteia, care se naste in virtutea dreptului universal al fiintei umane de proprietate asupra fiintei sale umane sacra inviolabila suverana. Dezignorantismul pledeaza prin mijloace artistice diplomatice politice si actioneaza pentru edificarea unei lumi bazata pe o inalta constienta a fiintelor umane, fraternitate, libertate, iubire, in care fiecare fiinta umana are garantat si asigurat de catre un sistem tehnologic global si functional gratuit toate nevoile primare: adapost decent recordat la utilitati; hrana sanatoasa proaspata; acces egal la sistemul sanitar; acces egal la educatie, la educatie in spiritul Dezignorantismului; transport etc. Dezignorantismul intelege ca pentru matarializarea scopurilor si obiectivelor sale fiinta umana este necesar a fi deprogramata, deparazitata, dezignorantizata, luminata si innobilata intr-o asa maniera incat sa poata constientiza sacralitatea inviolabilitatea suveranitatea sa si a tuturor fiintelor umane. Dezignorantismul se inalta floral deasupra tuturor curentelor artistice filosofice juridice sociale politice teologice etc. fiind o sinteza efectuata cu cea mai de buna credinta intentie intru a crea o umanitate libera fraterna iluminata care sa respecteliber un singur principiu nescris si etern: fiecare fiinta umana este sacra inviolabila suverana.

duminică, 5 august 2012

ICR

Scriam mai acu o vreme despre incompetenta celor de la Institutul Cultural Roman in frunte cu directorul sa Horia Roman Patapievici si despre necesitatea de a fi ori inchis ori restructurat. Imediat dupa, la nici doua saptamani aud ca e revolutie acolo - se pare ca oamenii cu putere care ma citesc inteleg ca realitate culturala din Romania este imperios necesar a fi reinventata. Ajunge cu sinecurii care paraziteaza institutiile romanesti! Zilele trecute am auzit ca directorul ICR si-a dat demisia, lucru necesar avand in vedere ca in mandatul sau aceasta nu acreat un mediu cultural elevat in Romania, angajand oameni care nu numai ca nu au nicio treaba cu ceea ce trebuie sa fie cultura in mileniul trei si trimitand pe bani publici in strainatati tot felul de nulitati culturale, nepoti, copii, prieteni etc. ai sai sau ai angajatiolor ICR sau artisti etc. considerati de angazatii respectivi, in ignoranta lor, valorosi. Nu puteam sa iesim in lume cu indivizi care pastiseaza cultura tarilor in care iesim in lume. Din nefericire toata Cultura romana sau marea ei majoritate e pastisa. Pai aia cand ne vad artistii etc. respectivi zic, ba, da parca am mai vazut asta acu 30 de ani la artistu x la vernisaju din satu bunica-mii. Trebuie sa construim o cultura originala, bazata pe spiritul romanesc, nu pe pastisa. Ca atare sunt multumit ca directorul ICR s-a schimbat si sper ca functia de director si celelalte functii din ICR sa fie ocupate pe viitor la oameni integri, nu de sinecuri, ligai, sau alte maimute proptite in functii pe criterii politice, special pentru a crea dezechilibru si a folosi banul public prost sau in interesul lor sau a grupurilor lor de interese.

joi, 2 august 2012

Vointa


Sa fi fost ora pranzului cand dau de Dumitru Badita pe langa imobilul Facultatii de Arhitectura din Bucuresti dupa ce tocmai ma gandisem la el in autobuz. Am scris o povestire, Chirias mutat din of in of, pentru o antologie pe care o coordoneaza si voiam sa i-o trimit. Era voios si dintr-una-n alta am ajuns in centrul vechi, la Argentin la o bere, el, si eu la o cola. Am vorbit despre antologie, despre povestirea mea si am ajuns la politica, subiectul meu preferat. Dumitru e un tip inteligent, citit, a scris niste carti si acum e reporter tv, stie sa puna intrebari care-mi plac si care ma fac sa creez ganduri destepte. La un momentdat a zis ceva aproape ironic, care mi-a dat de inteles ca ca nu cunoaste voia mea, gen: Tu vrei sa-ti asumi rolul de demiurg... si m-a provocat sa-i expun viziunea mea spiritual-social-politica pe care am exprimat-o asa cum mi-a transmis-o Atotconstiinta in Codul Libertatii, constitutia Ligii Libertatii. Despre Codul Libertatii o sa vorbesc curand, este lucrarea pe care si-ar fi dorit s-o scrie orice mare lider spiritual politic, este sinteza finala, si-aici rog sa fiu scuzat eventual de presupusa-mi vanitate. Politica este spiritualitate, este arta de a te autoguverna.
I-am zis ca lumea trece printr-o criza spirituala care creeaza o criza sociala care creeaza o criza politica. Desi traim un moment de renastere tehnologica, din pacate efectul acestei renasteri este impiedicat de criza spirituala a intregii umanitati. Care are ca baza ignoranta, inconstienta. Omul contemporan este un animal intelectual ignorant inconstient de sine si de realitatea sa interioara divina. Toate actiunile omului contemporan sunt indreptate catre exterior, fiecare isi doreste sa-si consume bucata lui de paradis proprie si personala pe care este dispus sa o obtina cu orice efort, indiferent daca acest efort este injositor, inuman, nenatural. Iluzia pe care prin directia ignoranta in care se indreapta omul contemporan o creeaza si urmareste materializarea ei este tocmai bucata aceea de paradis proprie si personala pe care dintr-un motiv sau altul, programat de cultura ignoranta indusa si impusa prin toate mijloacele din scutece omului de catre sisteme umane administrate in virtutea aceleiasi culturi ignorante induse si impuse de catre sistemele umane anterioare, si-o doreste inconstient ca, nimeni nu poate avea doar o bucata de paradis, iar dorinta, spunea Buddha, este cauza intregii suferinte a umanitatii. Omul isi doreste si dorind sufera cand nu poate avea pentru ca omul isi doreste tot timpul mai mult, mai multe din cele materiale si pentru a le obtine distruge ecosistemele si implicit se distruge pe sine. De-aceea omul trebuie sa se inalte deasupra dorintei si sa imbratiseze viata ca pe o cale catre iluminare, catre cunoasterea sinelui interior divin care fiecare om este si care este tinut mereu in intuneric de catre om prin confundarea omului cu mintea sau cu emotiile sau sentimentele sale.Cineva a creat aceasta superba metafora a omului care il compara cu un car tras de cai. Sinele este stapanul carului. Corpul este insusi carul. Vizitiul este capacitatea de constientizare, de intelegere si discriminare, intelectul. Fraul este mintea. Caii sunt simturile, VAKOG, dar si ceea ce ne mobilizeaza (pasiunile, sentimentele, motivatiile), iar drumul pe care se deplaseaza carul este presarat cu obiectele simturilor, care trezesc atasarile, dorintele, atractiile, repulsiile. Omul care traieste guvernat de simturi, senzatii dorinte, sentimente, are mintea nelinistita iar cel care duce o viata desfranata este lipsit de discriminare, constienta si intelepciune. Cel lipsit de discriminare are mintea necontrolata si simturile neguvernabile. Pe de alta parte cel care este asezat in constienta si discriminare are mintea intotdeauna concentrata si simturile ii sunt supuse. In cele ce urmeaza voi releva ierarhia componentelor fiintei umane inainte de trezire, eliberare, realizarea Sinelui:

Sinele
Inteligenta absoluta: Constienta, Discriminarea, Intelectul
Inteligenta emotionala: Mintea/Egoul
Simturi care au ca obiecte bani, putere, pamant, faima, titluri etc.

Dupa trezire Sinele este centrat in centrul fiintei si omul devine zeu.
Sinele este un cerc al carui centru este pretutindeni si a carui circumferinta este nicaieri, este divinul. Sinele se realizeaza prin intoarcere catre centru, adica prin meditatie si purificare. Din pacate omul contemporan este un car tras de cai aiurea, hai hui, lapocraca. De-aici si criza spirituala despre care vorbeam la inceput care creeaza criza sociala care creaza criza politica a umanitatii.
Sinele este centrul fiintei individuale dar si al intregii umanitati si al intregului univers pentru ca intreaga umanitate este, desi inca nu o constientizeaza, un Sine pe care fiecare individ il poseda in centrul sau care este centrul tuturor lucrurilor. Cum majoritatea nici macar habar nu are despre ce vorbesc eu acum, intreaga umanitate este un car tras de cai aiurea, hai hui, lapocraca. Acest car tras de cai a ajuns in prezent sa fie un adevarat virus pentru planeta pe care o populeaza, distrugandu-i echilibrul intr-o maniera nemaipomenita disrugandu-si siesi insusi echilibrul normal. Asa cum e omida pentru frunza asa a ajuns umanitatea pentru planeta. Distrugem armonia naturala. Simturile noastre ne omoara incet incet fara ca macar sa constientizam asta.
Este nevoie de o reintoarcere la natura, la adevarata natura a omului, care este divin. Fara un astfel de pas suprem omenirea este autocondamnata la subvolutie si-n cele din urma la pieire. Este nevoie de o reorganizare totala. Este nevoie de o deparazitare totala. Este nevoie de o dezignorantizare totala, de o renastere a spiritului uman din interior in interior pana in exterior care e interior. Si este nevoie de o torta care sa lumineze umanitatea pe acest drum spiritual benefic atat social cat si politic. Politica Omului Nou (remonetizez aceasta formula prost inteleasa), este ca Omul este mai presus de orice Politica si ca el nu trebuie in niciun caz guvernat prin coercitie sau altcumva. Omul Nou este in primul rand constient de Sine. Omul nou este Sine. De-aceea obiectul renasterii pe care prin acest discurs politic o initiez este realizarea Sinelui de catre intreaga umanitate.
Pe parcursul acestui drum initiatic, pentru a nu fi distras, omul trebuie sa aibe asigurate nevoile primare: adapost, hrana, cultura, civilitate, fraternitate, sanatate, libertate de miscare. Din fericire exista atat resursele pentru materializarea acestei renasteri cat si tehnologia pentru fructificarea ei intru iluminare, intru realizarea Sinelui. Si-aici intervine aspectul uman politic. Nu societatea este scopul politicii, ci omul in individualitatea sa. Orice Constitutie ca unei tari cu o spiritualitate cat de cat elevata afirma ca poporul este suveran. Or nu poate exista popor suveran fara persoane suverane. Deci esti suveran, frate. Intr-o comunitate reala nu exista sclavi, ci numai regi si regine. De-aceea resursele planetei trebuie cultivate natural, culese natural si distribuite natural in asa maniera incat fiecare fiinta umana indiferent de rasa sa aiba asigurate gratuit nevoile primare enumerate mai sus. Totul e al tuturor daca poporul e suveran; dar parca unii au mai mult decat pot avea altii (la prima vedere); atunci nu cumva cineva incalca principiile umane primare? Daca vorbim de proprietate atunci totul e al tuturor fiintelor umane, deci fiecare trebuie sa aiba, daca vrea, pentru a nu se simti discriminat, orice are sau poate avea fiecare, daca acel lucru sau ansamblu de lucruri este in circuitul civil, gratuit. Ce lucruri exista in circuitul civil? Orice lucruri are nevoie fiecare gratuit pentru a se simti implinit daca acele lucruri pot fi create prin tehnologia existenta; daca nu exista tehnologie pentru crearea acelui lucru necesar, cel care vrea poate crea tehnologia necesara pentru a crea ulterior lucrul necesar. Daca am vorbi de legi, singura lege ar fi ca fiecare fiinta umana este proprietara fiintei sale umane care este sacra inviolabila suverana.
Cine munceste? Cine vrea. In prezent umanitatea poseda tehnologie sau poseda cunostinte sa creeze o tehnologie care sa cultive, culeaga si distribuie in mod natural gratuit dupa nevoi resursele existente fiecarei fiinte umane. Exista tehnologie care poate sa asigure umanitatii energie de orice tip nelimitata la infinit. Aceaste energie, solara, eoliana etc. poate asigura existenta unor masini, savantii japonezi au creat un robot cu trasaturi umane care printre altele poate conversa, special create pentru a cultiva natural, culege natural si distribui natural gratuit dupa nevoi resursele existente fiecarei fiinte umane. Mai citeste o data propozitia anterioara, te rog si treci peste propozitia asta. Asadar, exista nevoia, exista resursele, mai este nevoie de vointa si de materializarea ei prin actiuni concrete. Acest discurus este o actiune concreta in acest sens. Vointa mea este ca fiecare om sa voiasca sa se ralieze intru materializarea prin actiuni concrete a mediului in care sa poata trai intru iluminare, deci vointa mea este ca vointa mea sa devina vointa fiecarei fiinte umane si nu pot constrange pe nimeni la asta pentru ca asta ar contraveni acestei vointe. Si daca vointa mea este ca vointa mea sa fie vointa tuturor fiintelor umane, vointa mea este a tuturor fiintelor umane chiar daca unele fiinte umane inca nu constientizeaza vointa lor.
Pentru meterializarea vointei exista un algoritm, o formula magica, iar acest discurs este primul pas al vointei, prima actiune a algoritmica. Materializarea lui este al doilea. Si ultimul pas, al treilea, este insusi rezultatul celor doi, sinteza, adica iluminarea exhaustiva a umanitatii, transcendenta intr-un plan superior. Niciun pas nu poate exista fara primii doi. De-aceea rezultatul, adica pasul al treilea, va fi fost facut undeva in spatiu si timp deja. De-aceea rolul meu natural in spatiu si timp acum este sa materializez acest discurs pe care insusi Sinele il rosteste. Cum? Prin Codul Libertatii care constituie Liga Libertatii, instrumentul de avangarda al tuturor fiintelor umane care contribuie la elevarea spiritual-sociala a tuturor fiintelor umane. Eu sunt Decanul Ligii Libertatii,ma legitimez imposibil de constrans sa fac asta sau alta cu Pasaportul Universal Liber Absolut pe care ma imputernicesc divin sa-l ofer oricui mi-l solicita.

miercuri, 1 august 2012

Cel mai tare poem

Am scris mii de texte la viata mea, unele geniale, altele proaste gramada, dar dintre toate, cred ca cel mai cel mai util spiritual social politic este asta, care nu are vreo retorica sclipitoare ci idei in care eu cred pana la proba contrarie

Cel mai tare poem


E astazi, se intampla, e live, e acum
e floarea indignarii, coboara din ea rodul,
prin aerul momentului, se respira, se simte,
pe strazile unde toti ne-ntalnim,
paseste, e vie, e-n carne si sange,
femeia fara oase, suverana, acum,

Revolutia Revolutia Revolutia

si nu e chiar reala dar e chiar reala
or nu e chiar aici dar e chiar aici
in tarana celor care au murit pentru ea
e aici, se respira, se simte, e aevea..
Din durerea celor care dorm pe strazi,
tarandu-se prin zile calcati de sistem,
din vointa celor care vor minimum casa,
masa, sanatate, educatie, libertate de miscare
pentru fiecare gratuit, fara conducatori, fara dictatori,
fara presedinti, fara regi, fara imparati,
fara ierarhii, din libertate pentru libertate,

Revolutia Revolutia Revolutia

porneste masinaria, calculatorul, schimbarea,
porneste din casele oamenilor drepti,
porneste din inimi, din suflete sfaramate,
din nevoie, din dorinta, din alegere, din onoare,
din iubire, pentru ca omul e mai presus de orice politica,
pentru ca omul e mai presus de orice lege,
pentru ca omul e singura valoare reala a omului,
eleganta, ravisanta, cu bun gust , delicatete,
impotriva violentei si-a pedepselor si-a legilor si-a egoismului,
din altruism, din politete, din omenie pentru omenie..

Revolutia Revolutia Revolutia

E aici in sanul familiilor, e aici printre cei exploatati,
e aici printre cei discriminati, e aici printre cei opimati,
e aici in sufletele celor care-si pierd anii muncind,
salahori siliti ai unor egouri turbate-n ignoranta,
care vor controlul destinelor, vor controlul resurselor, vor puterea,
vor omenirea sa le fie sclava, se-mbogatesc din saracirea altora,
e aici, e si-n sufletele lor, un impuls, o scanteie,
o idee, un gand, armonie, Starea Stationara, da,
bogatie pentru placere nu pentru putere,
bogatie pentru fiecare, placere pentru fiecare,
bucurie, liniste si pace,
placere burcurie liniste pace fiecare
e aici si acum intr-o maniera fundamentala stii

Revolutia Revolutia Revolutia