luni, 29 noiembrie 2010

Poze cu spiritul meu cel rău



poemul de luni 33

unul dintre avangarzistii mei preferati e claude Sernet sau Mihail Cosma si azi pun un poem de-al lui:

Privelişti pentru o domniţă medievală. Blazon


Pădure smaraldină, pe care fremătase
Amurgul unui soare temut de hiacint,
Şi crini de-nsingurare sau limpede mătase
În glastre chinuite de-un glorios argint.

Castel cu ziduri moarte şi trudnice arcade,
Şi zare biruită de-un lăturalnic drum:
(- Priveşte-adânca noapte cum, fără margini, cade
Pe liniştea cu stele cucernice de scrum).

O stranie şi verde cunună de ferigă
Umbrind, pe culmi de aur, regatul fără nor,
Şi punte mohorâtă, în searbăda verigă;
Pe-un neted turn de stâncă; amarul Koh-I-noor.

- Acolo, înserarea e cea din urmă ţară
Cu lebede cărunte şi lacuri de safir;
Căci vremuri de-ntuneric, spre tine, se-nălţară
Mărindu-ţi amintirea cu-n negru trandafir.

Poveşti nelămurite, prin gândul tău, gemură,
Înfiorând, albastru, un zbor necunoscut;
Resfrângeri potolite undi-vor sub armură,
Şi neguri vor descinde pe gârbovul meu scut

Încât, prin întomnarea cărărilor înguste
Când luna va descreşte pe-un vânăt orizon,
Spre calda cruciadă a zorilor înguste
Voi rătăci, fugarnic, eternul tău blazon.

joi, 25 noiembrie 2010

azi o lectura si maine alta :))

azi la cafeneaua de la muzeul literaturii la ora 17 si maine la clubul de lectura cu andrei ruse ora 16 in club shift. azi cu octavian soviany maine cu bogdan cosa.

marți, 23 noiembrie 2010

Poze de la lansare











ala mai frumos sunt eu :))

luni, 22 noiembrie 2010

La pomu' laudat sa nu te duci cu sacu'

zice o vorba populara si exact vorba asta mi-a venit in minte dupa ce am citit "cartea Alcool" a lui Ion Muresan aparuta la ed. Charmides zilele trecute. Noroc ca batranul poet mi-a facut-o cadou ca daca mai dadeam si banii pe ea ii faceam o radere de toata frumusetea. Oricum, dintre cele vreo 30 si de poeme am retinut totusi vreo 4, restul fiind slabe. Cartea e plina de ingerasi, dumnezeu, cristosi (dar nu din aia frumosi din expresii ca "Da-te-n cristosii ma-tii") si de absenta "coaielor" pe care orice poet, in ziua de azi, e recomandat sa le aiba. Sunt curios daca criticii literari vor avea la randul lor "coaie" sa rada pe buna dreptate aceasta carte mult asteptata pentru a nu ne face martorii unui "succes de stima":D

duminică, 21 noiembrie 2010

Poemul de luni 32

un poem de Bogdan Ghiu:

V

Eu te ucid în faţa ta:
îţi las în viaţă copiii, mama, femeia,
animalele, lucrurile (da, da şi pe ele;
nu uita : îţi las lucrurile în viaţă!),
dar am să te ucid pe tine.
Şi nu în faţa lor – în faţa ta.
Vei fi oglinda propriei tale morţi.
Am să o pun în faţa buzelor tale
şi cînd răsuflarea ta n-o va mai
aburi (albind-o în loc s-o-nnegrească),
chipul tău în sfîrşit se va vedea.
Şi o voi lua cu mine, şi-am s-o privesc
îndelung, la nesfîrşit,
căci voi avea, în sfîrşit, chip:
un chip de criminal şi de mort.
Mă voi uita la el ştiind că nu
poate să mă vadă, căci i-am ucis
privirea ce se privea numai pe ea.
(Nas lîngă ochi, ureche lîngă tîmplă,
ureche lîngă-auz, gard lîngă vînt,
cuvinte lîngă înţelesuri.
Alături, împreună, ca pe-o hartă.)

Chip de criminal şi de mort.
(Pe prima pagină, în ziar,
sub marginea de sus.)

(Pămînt lîngă cosmos.)

Eu te ucid, dar doar în faţa ta.

joi, 18 noiembrie 2010

Deci showul de lansare Nu-stiu-cate-zile

va avea loc la standul ed. Trei, sambata 20 nov. ora 15. Vor vorbi Dan Silviu Boerescu, Florin Calinescu si o vedeta feminina surpriza. Vii?

Trailer Nu stiu cate zile

video

miercuri, 17 noiembrie 2010

Joi la 18:30 la Seara de lectura

de la libraria Carturesti de la Muzeul Taranului Roman voi dezbate, impreuna cu purtatorul de cuvant al politiei capitalei Christian Ciocan, romanul Explozii in Stockholm. Hai c-o sa fie misto

marți, 16 noiembrie 2010

LANSAREA

pe orbita a superRomanului meu Nu stiu cate zile va avea loc sambata 20 nov, ora 15, la targul de carte Gaudeamus, la standul editurii trei. Vor vorbi Dan Silviu Boerescu, omul de la Playboy, care va veni in compania unei frumoase "iepuroaice" pe care-am vazut-o dezbracata si m-am simtit fascinat, si o vedeta surpriza, caci mie stiti ca-mi place sa fac lucrurile artistic in stil mare ;)

luni, 15 noiembrie 2010

poemul de luni 31

lunea asta pun un poem de Mircea Ivanescu, ca sa vada si neoexpresionistii lu' peste ca sunt prescrisi:


Poezia e altceva?


nu trebuie sa povestesti în poezie – am citit
un sfat catre un tânar poet – deci sa nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineata, si asezându-se pe pat
astepta sa i se linisteasca respiratia, cu fata în mâini –
sa nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în fata oglinzii, când
se pieptana încet. sa nu-mi marturisesc spaimele
lânga fata ei înstrainata, întoarsa de la mine.
sa nu umblu cu versuri, ca si cu oglinda în mâini
în care se rasfrâng acele dimineti cu lumina cenusie
dinainte de zori. poezia nu trebuie sa fie reprezentare,
serie de imagini – asa scrie. poezia
trebuie sa fie vorbire interioara. adica
tot eu sa vorbesc despre fata ei înecându-se, cautându-si
respiratia? însa atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre fata ei, despre miscarile încetinite prin straturi
de remuscari tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
si ea – adevarata ei fiinta atunci?

duminică, 14 noiembrie 2010

Goldiș

Am citit pe net o recenzie laudativa semnata de Alex Goldis la cartea unui tanar prozator care m-a lasat rece. Incepea cu o referire la cartea mea de poezii, o referire care, evident, m-a deranjat, pentru ca a fost facuta cam fortzat. Ardelenilor astora intelectuali-partz le sar ochii ca n-au si ei un tanar scriitor mai de doamne-ajuta si ajung sa formuleze propozitii in care alatura numele scriitorasilor cu care impart sau au impartit mesele, cu numele scriitorilor ca mine. De ce? Ca sa le creasca alora cota. E ca si cand i-ai pune pe Aurelian Temisan, Gabriel Cotabita etc. langa David Bowie, sau pe Ducu Bertzi langa Axl Rose. Induci ideea ca au acelasi calibru, cand n-au. Or scriitorii cu care imparte acest Goldis mesele, pe langa faptul ca nu sunt decat niste pastisatori ai unor poeti ca Virgil Mazilescu, Ion Muresan, Ioan Es. Pop, Cristi Popescu, Mariana Marin, etc. si ai unor prozatori ca George Balaita, Radu Aldulescu, Radu Cosasu etc. tributari ai unei retorici expirate, mentin literatura romana in retard in aplauzele unor critici ca acest Goldis :D Se intampla acelasi fenomen din anii '60 cand romanii aveau senzatia ca au cine stie ce literatura prin poeti ca Ana Blandiana, Adrian Paunescu, Nichita Stanescu, Constanta Buzea, etc in timp ce in America aparea Allen Ginsberg, de fapt aparuse, Ginsberg care face pipi de foarte sus pe foarte mult din poezia romana, cu cateva exceptii, printre care garantez ca ma aflu si eu. Din cauza unor indivizi ca acest baiat, Alex Goldis, care sunt de cele mai multe ori lipsiti de gust literar, de verdicte corecte, de bun simt si depasiti de vremuri, sau poate sunt doar "unsi" sa gonfleze autori, dovada stau nenumaratele saruturi in dos pe care le aplica unor nuli; din cauza lor si a ignorantei lor tiparita in tot felul de revistutze plicticoase, facute pe bani publici, pe care le citesc tot ei, piata de carte romaneasca va fi mult timp infestata cu no nameuri, publicul va fi in continuare indus in eroare, gustul sau mereu viciat si autorii cu adevarat relevanti nu vor fi promovati niciodata in afara tarii. Caci genul asta de indivizi ajung si-n ICR.
Si-am mai observat o chestie, majoritatea cartilor laudate de critici literari nu plac mai nimanui. Cu mine a fost o exceptie, dar eu sunt eu. E un fenomen foarte interesant. S-ar putea sa fie de vina facultatile de litere care bineinteles ca sunt pline cu profi ca acest Goldis care formeaza profi ca acest Goldis care la randul lor formeaza profi ca acest Goldis... depasiti de realitate ca nostalgicii comunismului. De altfel genul acesta de indivizi fac si manualele de literatura in care se intalnesc poeme si proze de un plictis fantastic. Si se mai mira lumea de ce nu le invata copiii la scoala. Ce sa le invete? Elucubratiile unor nuli?

p.s. Imi cer scuze pentru aceasta interventie, dar eu, prea mare respect pentru criticii literari in calitatea lor de critici literari nu am, caci ce sunt ei pana la urma? Niste baieti care se dau destepti comentand literatura altora. Niste atarnatori. Ei desi se manifesta prin scris, nu sunt scriitori. Caci scriitorul este autorul de opere literare si literatura este arta sau creatie artistica ;) or critica nu-i nici arta si nici creatie artistica. Nu?

joi, 11 noiembrie 2010

Da

Nu-stiu-cate-zile se distribuie in librarii zilele astea, in unele deja a aparut, in altele de-acum apare, dar poate fi achizitionat si online de pe siteul editurii trei la adresa
http://www.edituratrei.ro/product.php/Stoian_G_Bogdan_Nu-%C5%9Ftiu-c%C3%A2te-zile/2304/

a, si ii multumesc siteului boomlit.com pentru premiul acordat si anume Premiul Boomlit pt. entertainment http://boomlit.com/?p=5363

marți, 9 noiembrie 2010

mi-a iesit romanul

coperta e misto rau, in poza de mai jos vezi doar jumate din ea. romanul e si el misto, l-am citit ieri. sunt bucuros

duminică, 7 noiembrie 2010

poemul de luni 30

azi mi-am terminat, nici nu stiu cum sa-i spun, un hibrid intre poem si roman pe care l-am intiulat TORRENT. e ceva ce n-a vazut literatura de cand e ea. o dementza, o nebunie. e mai bun decat tot ce-am scris pana acum, mi-o vor suge si criticii si scriitorii si lumea si dumnezeu cand il voi scoate. pun aici, avand in vedere ca poemul de luni a implinit 30 de luni prima bucata:

cu cât mă gândesc mai mult la tine

cu-atât liniile din palme ţi se modifică

de parcă lumea ta ar fi în subconştientul meu

şi din piele îţi încolţeţeşte un oraş

prin care calc cu o pereche de tenişi mişto

îmbrăcat la mişto în paşi de tango-

lan psihopat beat drogat mort pus pe şotii

şi

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Atelierelationale

Am fost în seara asta la ateliereletionale a lui ţupa. a fost invitat perta să citească şi să vorbească despre cartea lui două povestiri. m-am întâlnit cu ghilezan şi-am mai pus ţara la cale. l-am fumat puţin că eu m-am lăsat dar mi s-a făcut poftă. şi i-am prezentat o pe kerstin, traducătoarea mea în germană. am ascultat lectura. în răstimpuri m-am băgat şi eu puţin în seamă. apoi am plecat spre romană să iau autobuzul spre casă. pe drum m-a luat o pisare de n-a văzut parisul. am ajuns şi 133ul a venit imediat. m-am urcat. a traversat piaţa şi-a luat-o pe dacia. pe lângă muzeul literaturii simţeam că-mi plesneşte vezica. l-am privit pe stratan pe un afiş. se uita înspre intersecţia cu calea victoriei unde am ajuns greu tare. am văzut lumea adunată la casa uniunii scriitorilor, la priveghiul lui adrian păunescu, carele televiziunilor şi m-am dat jos în staţia de vizavi. mă scăpam pe mine şi la uniune puteam să mă piş şi să-l văd şi pe păunescu, că viu n-am apucat să-l văd, să-i aduc un omagiu, că să zic aşa. am ajuns ca prin vis în curte. în faţă intrării cameramanii stăteau cu camerele geană. am intrat printre câţiva oameni şi înăuntru am văzut sicriul. era pus cu picioarele spre intrare şi-nconjurat de pe semne familie, coroane multe de flori, lumânări şi mulţi oameni care intrau şi ieşeau. toaleta uniunii e fix după biroul revistei noua literatură. dac-o mai avea biroul acolo, nu mai ştiu. faţă-n faţă cu biroul lor e biroul editurii cartea romanesca, unde am publicat eu chipurile. acolo lucrează doamna ghiu, redactora cărţii mele. cam deasupra se află biroul lui cosmin, între biroul lui manolescu şi-al lui vosganian. la capul poetului erau uşile care acopera restaurantul uniunii, undea-am băut si eu de vreo trei ori și cred că toţi scriitorii ultimei jumătăţi de secol. deasupra e sala oglinzilor, am trăit multe în ea. am ajuns greu. a trebuit să aştept la rândul care se formase. nu spre baie ci spre poet. am intrat și m-am liniştit. am ieşit. am trecut pe lângă capul poetului, l-am privit atent și m-a cuprins un sentiment nasol. deși chipul aproape alb părea împăcat cu lumea. am trecut pe lângă coroane și am ieşit repede. l-am văzut pe mircea sandu dând un interviu din care am auzit doar: a fost un prieten. am luat-o spre staţia de autobuz cu sentimentul acela nasol. m-am gândit la viață. am văzut finele. mi-am amintit că într-o zi o să ajung și eu într-un sicriu. am acceptat că n-am variantă. dar am văzut finele. cum nu venea niciun autobuz am luat-o pe victoriei înspre moxa. mi-am amintit că uniunea a pierdut casa aia și că în următoarele zile se mută, după vreo 60 de ani, și că probabil ăla a fost ultimul meu drum pe-acolo.

"o parte din presa preseaza cacat"

de fapt toata mass media si lumea crede tot ce citeste, aude sau vede. caci e mai usor sa crezi decat sa gandesti. lumea uita ca cei care formuleaza un articol sunt oameni cu neuroni, de cele mai multe ori putini, cu sentimente, cu idei, de cele mai multe ori gresite, proaste, cu etc. uita ca oamenii astia isi dau de fapt cu parerea, prezinta realitatea asa cum o vad ei, cu cuvintele lor, in felul lor. spun asta pentru ca am dat adineauri peste un articol care vorbeste despre lectura mea de la cenaclul Marin Mincu http://www.sitcom.ro/tag/stoian-g-bogdan . dupa cum se poate observa nici macar nu e semnat. dar trecand peste asta. ce zice autorul? uite ce zice: "am ascultat câteva exerciţii stilistice ratate cu graţie de SGB. Ce să zic, atunci când încerci să forţezi la maxim autenticitatea trăirii şi vrei să transformi toate experienţele cotidiene în poezie, efectul scontat e invers." ce face autorul de fapt? isi da cu parerea, lumea citeste, pune botu, caci cum spuneam, e mai usor sa crezi decat sa gandesti si preia parerea. chiar daca n-a fost acolo, n-a auzit nimic, n-a citit poeziile. si uite-asa se lasa manipulata. caci daca sta sa analizeze mai pierde 10 secunde si n-are sens. analizez eu. expresia "exercitii stilistice ratate" e o duma. ce-i ala un exercitiu stilistic ratat? cum ratezi un exercitiu stilistic? apoi: "când încerci să forţezi la maxim autenticitatea trăirii şi vrei să transformi toate experienţele cotidiene în poezie, efectul scontat e invers." de unde stie autorul ca eu am incercat sa fortez autenticitatea trairii? asta crede el. de unde stie autorul ca eu vreau sa transform toate exprerientele cotidiene in poezie? asta crede el. de unde stie ca atunci cand incerci sa faci asta "efectul scontat e invers"? cum stie? asta crede el. ce sa zic, metaforic vorbind, cand, ca autorul articolului indicat, incerci sa faci din cacat bici, efectul scontat e altul: te manjesti :D

vineri, 5 noiembrie 2010

A murit Paunescu

sa-i fie tarana usoara. n-a fost el un mare poet, a scris mult, a gresit prin viata, toata lumea greseste, dar dintre cele peste 10000 de poezii scrise, vreo 200 sunt frumoase, si eu pentru alea l-am admirat, ca sa nu mai spun ca, prin liceu, sopteam cate-o strofa de-a lui prin urechea cate unei domnisoare si aveam succes.

joi, 4 noiembrie 2010

la cenaclul Marin Mincu

am fost si-am citit aseara, spre bucuria unor scriitori mai de mana a treia si-a 4 a veniti chititi sa ma muste de dos, fara argumente, evident, manati de invidii si raci personale, ca de, cand esti mare poet si arogant ca mine n-ai cum sa ai decat dusmani, dar mie imi place sa am dusmani si tocmai de aia-mi si fac. pe langa scriitorii respectivi a mai fost si un public interesant, de vreo 25 pers. pun aici textele pe care le-am citit si linkuri catre ele ca sa se observe ca nu mananc cacat cand spun ca-s mare si tare:

http://www.romlit.ro/poem_pentru_pian_si-o_alta_seara

http://chipurile.blogspot.com/2010/09/poemul-de-luni-22.html

http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=1077
jazz as sgb

Lupancii

lui Dan Andrei Negură

Ce lovitură de ciocan am simţit mai adineauri, bătrâne,

când după miezul nopţii te-am sunat să-ţi mai împărtăşesc din nefericirile mele

şi mi-a răspuns Simona, fiică-ta, de care nici n-aveam habar că există,

cu-n glas plâns şi înăsprit de nesomn, vestindu-mi că ai murit vineri,

probabil omorât, în faţa casei din Romană. Ce lovitură de ciocan am simţit,

bătrâne, când mi-a spus că eşti la spitalul Floreasca,

probabil într-un congelator de morgă. Şi ce vânătă s-a făcut dintr-odată noaptea

şi camera în care am zăcut încremenit zeci de minute,

căutându-ţi chipul prin minte, căutând trotuarul şi poarta unde te-am cunoscut.

Când mergeam cu Cosmin şi cu Grigorenko dinspre observatorul astronomic,

unde nu am putut intra nici morţi, înspre Piaţa Romană şi când

deodată, din faţa conacului părăsit înălţat deasupra gradinii părăginite

înprejmuită cu gard de fier, îmbrăcat în nişte zdrenţe de haine,

mi te-ai înfipt în privire. Aveai ochii-n cămaşă de forţă,

o barbă grizonată şi-un trup aproape de mumie. Stăteai tolănit

pe-un prag lângă o sticlă de vodcă golită pe trei sferturi,

în lumina spălăcită a unui bec, boldindu-te interesat într-o carte

cu coperţi mucegăite. În faţa ta zăceau, printre nailoane şi scaune rupte,

vreo căteva sute de cărţi puse doldora în lădiţe de plastic. Instigat

de vechimea lor, m-am oprit. Tovarăşii mei au mai făcut câte doi paşi

fiecare şi s-au oprit după mine. Stai să văd ce cărţi are moşu’ ăsta, am exclamat.

Hai, na, a zis Cosmin. Grigorenko a început să râdă şi nici atunci şi nici acum

n-am înţeles de ce. Poezie aveţi şefu’, am făcut şi-ai tresărit.

Depinde ce, bă, aproape că mi-ai urlat. Cărtărescu ? Nu, zici.

Stratan-Iaru ? Iaru ! Ceva... Dar n-am chef să caut acuma.

Haideţi şefu’, am rugat şi-am intrat în grădină sărind peste un scaun

care bloca accesul. Bă, tu să nu intri în curtea mea, bă ! ai sărit, ca ars, în picioare.

Ieşi ! Afară din curtea mea. Acum ! mi-ai urlat.

M-am conformat cu gândul că, dac-o fac, obţin vreo carte în ediţie princeps.

Bă, tu cine eşti, bă !? mi-ai zbierat cu ochii cât faţa. Eu sunt scriitorul

Dan Andrei Negură, bă ! Eu sunt sufletul Pieţei romane ! Tu cine eşti, bă ?

Eu sunt Bogdan, am zis şi Cosmin a adăugat: Şi el e scriitor.

Și ce-ai scris tu, bă, zăbăucule ? m-ai întrebat în timp

ce-l ischiteam pe Cosmin dacă auzise de tine. Poezii, şefu, am răspuns

cu modestie, în timp ce Cosmin îmi răspundea că nu.

Ce poezii ai scris tu, ? Ia. Zi-mi două versuri !

Ce versuri să-i spun, mă ? am făcut spre Cosmin.

Zi-le pe alea cu toate femeile de care mă-ndrăgostesc, mi-a zis.

Şi bag: toate femeile de care mă îndrăgostesc ajung rău, raluca...

Mai tare, bă, că n-aud, mi-ai urlat. Într-adevăr, traficul din spatele nostru

era asurzitor. Şi repet: toate femeile de care mă îndrăgostesc ajung rău raluca...

Mai rar, bă, să te pricep! mi-ai zbierat iar eu: de parcă liniile din palmele mele...

Aşaaaa... ai adăugat tu. ...se termină în palmele lor ! am conchis.

Îmi place, bă! Îmi place, m-ai gâdilat.

Și mie, zic.Va să zică eşti scriitor, bă ! Da, a confirmat Cosmin şi-a continuat:

o să-i apară într-o lună un volum la Cartea Românească.

apoi, după o pauză: Acolo unde a publicat Nichita...

conştient că numele lui Nichita topeşte tot în scriitori de vârsta ta.

Io i-am futut gagica lu’ Nichita înainte s-o fută el, bă ! ai urlat glorios.

Pe cine, pe Melineasca ? te-a ischitit Cosmin.

Pe Lidia, băăă ! ce Melinească ? l-ai lămurit şi-ai descris: Lidia

cea cu forme de zeiţă, cea mai frumoasă femeie din ţară, la ora aia, bă !

Aha, am făcut tâmp.

Stai că vă recit eu ceva din mine, bă... publicat în Canada de...

am uitat eu cine ...directoarea... nu ştiu cărui comitet ... poemul:

Elada ! ai rupt filmul conversaţiei şi-ai început să reciţi un poem

despre zeii greci şi Homer, din care mai reţin doar versul ăsta:

nimfetele se-mpiedicau în iarbă, bă !

Ţin minte că mi-a plăcut şi mie şi lui Cosmin,

după felul în care dădeam amândoi din cap, iar asta ne-a făcut

să te privim mai cu interes. Frumos, am zis. Da, a confirmat Cosmin.

El e critic literar... am arătat eu ...scrie în România literară.

Da ? ai făcut mirat şi s-a băgat şi Grigorenko: Face cronică săptămânală.

Atunci stai să-ţi mai zic eu una ! ai intervenit şi-ai început un poem în rime

care, deşi era atât de clasic ca stil, pe noi trei ne-a dat pe spate.

Nu l-ai mai terminat, ne-ai spus doar că restul e doar pentru sufletul tău.

Ăsta treb’ publicat în rî lî, mî ! am făcut către Cosmin şi mi-ai tăiat-o:

Nu-mi trebuie să mă public nicăieri, bă ! Mă public eu singur până mor,

dacă vreau. N-auzi că public numai în Canada ?

Dea, te-am aprobat din complezenţă. Cât costă cartea asta ?

a întrebat Grigorenko arătând spre un tom cu coperţi aurite

dintr-o lădiţă de lemn. Era o Istorie a literaturii engleze, mai ştii ?

Toţi banii din buzunar ! i-ai băgat-o. Scump ! ţi-a răspuns. Nu, bă !

ai conchis umplându-l cu brobonele de salivă. Zece lei, ai umplut şi golurile

mai mari. Dă-i mă, că merită, am zis şi Grigorenko a început să numere banii

cu degetele umezite de pe faţă. Ţi-a dat. Şi-a luat.

Haideţi să-mi iau o vodcă, mă roade stomacu’, bă, faci.

Unde, a întrebat Cosmin. Aici, bă, sub ţâţele lupoaicei.

Hai mă, am marşat şi-am mers toţi sub capetele înăţate deasupra

unor veşminte care ne făceau să arătăm ca un oximoron umblător.

Ce mai faci, fă ? întrebai angajatele Rebu. Şi ele-ţi răspundeau:

Fă, să-i zici lu’ mă-ta nea’ Negură ! Ha-ha, râdeai

...mânca-ţi-aş pizda aia belită, fă ! şi mergeam mai departe, tu râzând

şi noi buluciţi de destinderea ta. Astea-s fetele mele, bă ! ne ziceai

cu o mândrie conştientă de ridicolul ei şi-ntr-un final am ajuns la magazin.

Cum adineuri găsisem sub scaunul pe care stătuse Groşan vreun milion jumate,

am făcut cinste. Apoi, prin acelaşi scenariu ne-am întors în gradina cu cărţi.

Ne-am făcut scaune din nişte lăzi şi masă dintr-o scândură

şi ne-am asezat în aşa fel încât să nu distrugem unda de formă,

să nu te enervăm. După o lungă discuţie despre antichitate, care a cuprins şi

povestea statuii Lupoaicei, care veghea Romana, (pe care primaru Oprescu

încă nu o înlocuise cu ceasul ăla hiperkitsch) ne-ai spus că

trebuie să ne facem un fel de club al nostru, un club exclusivist, cu artişti,

cercetători, filosofi, etc. pe care să-l numim „Lupancii”. Idee

care ni s-a părut excelentă, mai ales că era încununată cu o geneză neobşnuită

dar foarte mişto. Din discuţii am observat că erai o enciclopedie ambulantă.

Cunoştinţele tale cuprindeau de la literatură până la psihologie,

trecând prin economie, drept, astronomie, astrologie, fizică, chimie, şamd.

Aveai raspuns şi la cele mai grele întrebări, ceea ce m-a uluit.

Cibernetica vizavi, la ASE, în urmă cu mulţi, mulţi ani, o terminaseşi cu 10

şi n-am mai aflat ce-ai făcut mai departe fiindcă ne-am luat cu altă discuţie.

După un timp s-a făcut ceasul vreo două şi am plecat.
Tre’ sî mai venim pi la ăsta, am exclamat în drum spre maşină iar tu

ne-ai strigat din urmă: Să nu uitaţi să mai treceţi pe la mine, bă !

pân-atunci eu mai sug o vodcă de la ţâţa Lupoaicei !

...............................................................................................................................................

o muzică mică

toţi marii poeţi români au avut câte-o veronică din bistriţa

şi nu glumesc deloc

când spun că filmul ăsta n-a-nceput de la luceafărul poeziei româneşti

Mihai Eminescu

co staring with

pătimaşa Veronica Micle

şi cine nu ştie povestea lor

s-o citească ci

mult mai devreme

printr-o toamnă cu parfum de doamnă de prin sec. 16 d.h.

unde undeva unde undele unei bălţi reflectau umbre

în Gradina Icoanelor Facatoare de Minuni de lânga Tractirul Viteazului

se găsea şi marele poet, astăzi uitat, Matache Cocărăscu

23 de ani autor al poemului

citez

Îmi ies din ego de frumoasă ce eşti

îmi ies din univers ca dintr-un briliant

Sânt tot numai bling-bling-uri şi parcă-

s din ochii tăi

Dacă nu m-ai privi acum

poate n-aş fi

Clipeşte

şi-al altor liriciuni

şoptea dulceţuri în cerceii unei Veronica Plăcinteanu

citez

Nu am nimic să-ţi spun dar mă liniştesc

când mă aude cineva

aş putea să cânt ca un canar

sau aş putea să respir

aerul ce înconjoară dimineaţa

cafeaua cu lapte dulceaţa şi toată bucuria

din ochii tăi aş putea să ies

să pictez să valsez

soarele şi tot ce iubesc viaţa

în care te-am întâlnit prima oară

surâsu'ţi care dilată pupile

bătăile inimii

ca spuma unui azur ecosez

, am încheiat citatul

şi mai apoi la Braşov pe când ajungea scrisoarea lui Neacşu

pe-un şerveţel parfumat:

un pahar de bere

o ţigară kent

şi în jur

tot ce nu-i al meu şi plătesc

mansarda lumina oraşul noaptea

în care eu beau şi scriu

un sentiment ce-abia mă încape

un sentiment ce numai printr-un tată trece

când

femeia pe care-o iubeşte-i cu el

când

femeia pe care-o iubeşte-i cu el

în dragostea care a devenit

viaţă

în timpul ăsta tatăl său

puşcăriaş de seamă

cu pumnul greu şi nătărău

care umplea de zeamă

feţele care-l supărau

privea de zor ca tine

şi-ai lui ochi negri cumpărau

scrisoarea de pe vine

azi am aflat că voi fi tată

tată

e sărbătoare în toată fiinţa mea

simt

tot ce cuvintele nu pot sugera

tată

sânt tată şi gândul că copilul meu se va naşte

e mai mult decât un drog

sânt fericit

chiar dacă acum n-am un leu să trec strada

chiar dacă acum n-am o casă

un drum

sânt tată tată

şi copilul meu se va naşte

şi copilul meu va fi

cel care-mi va spune

tată

într-o zi

când tu vei fi bunic

tată

în numele fiului tău

în numele fiului fiului tău

şi-al neamului nostru

tată

chiar dacă aparent ne înecăm în sărăcie

chiar dacă o gură-n plus înseamnă mult

azi

sânt tată

tată

şi copilul meu

va fi

tot ce n-am putut fi

tu

eu

si tot neamu nostru de la cimpanzeu la zeu

tată

şi peste câteva luni când ea s-a sinucis

ceva de genul:

- ...

dupa care am uitat dar

ideea e că la fel ca toţi marii poeţi români

şi eu am avut o veronica la bistriţa

care s-a măritat şi e bine-mersi

marți, 2 noiembrie 2010

maine

adica miercuri, 3 nov, la 18:00 voi sustine o lectura in cadrul cenaclului Marin Mincu, la Biblioteca Metropolitana din Piata Amzei, impreuna cu tanarul poet Andrei Zbarnea. Intalnirea va fi moderata de profesorul Octavian Soviany si de doamna Stefania Mincu. o sa citesc ce n-a vazut Parisu'. va astept

luni, 1 noiembrie 2010

nu-stiu-cate-zile coperta


si romanul intr-o saptamana-i pe piata ;)

poemul de luni 29

lunea asta pun un poem de Adrian Paunescu, chiar daca acest poet nu este agreat de majoritatea contemporanilor mei.

Ce frumoasă eşti


Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?