marți, 10 decembrie 2013

Cartea pe care Patriarhul, Prim-Ministrul și Președintele o vor !nterzisă

Cartea care sparge toate convențiile!
Cartea care are puterea să schimbe mentalitățile!

Citește ACUM GRATUIT, ediția a doua revizuită și adăugită!



Made in Romania  este cartea cu care tocmai mi-am încheiat cariera de poet la nici 30 de ani și, zic eu, din punct de vedere filosofic, de departe cea mai importantă carte scrisă în limba română în ultima sută de ani, dacă nu chiar în orice limbă de pe pământ. 



Textele care o edifică sunt formate din propoziții care rareori, în istorie, pot fi aduse la cunoștința lumii fără ca autorul lor să suporte un recul de consecințe imediate și dureroase din partea oamenilor care se autointitulează și sunt considerați autorități, adică de cei care joacă rolurile cele mai importante într-o societate sau la nivel mondial. Deoarece cunoașterea ideilor acestora înseamnă putere, iar puterea a fost și continuă să fie ținută departe de cunoștința majorității oamenilor, fiind aproape fără excepție exercitată în detrimentul lor.

Dacă majoritatea poeților contemporani scriu cu mintea departe de cap la nivelul viscerelor, texte lipsite de obiect, nobile inutilități, vorbe goale care interesează un număr din ce în ce mai scăzut de oameni, eu n-am confirmat regula în această carte - n-am scris cu sânge, nici cu alte fluide, ci cu pana înmuiată în cer și cu mintea deopotrivă în cap și în inimă, cum și cu inima deopotrivă în piept și în minte, cu scopul de a le oferi tuturor oamenilor, începând cu cei care se numesc români, gândurile necesare pentru a fi puternici, liberi și independenți.

Pentru a obține conștiința puterii, libertății și independenței îți recomand cel puțin o triplă lectură a cărții, astfel încât propozițiile cele mai importante să poată vibra și împleti în creierul tău rețeaua neuronală care susține această conștiință. 




miercuri, 4 decembrie 2013

Ultimele dume de pe face

Micul SGB

la vreo 4 ani în spatele blocului jucâdu-se c-o mașinuță prin țărână când
apăru tanti Țâbulski pe care ăsta n-o-nghițea deloc și-l întrebă
- Bogdănel, ci faci mămica? ca să primească una dintre cele două replici standard
- Sî cacî.
a doua era 
- Sî futi.
care-o-ntristau cumplit pe tanti Ț
care de obicei pleca
doar că atunci stătu și-l întrebă mămos
- Bogdănel, di ci vorbești urât cu tanti Țâbulski, tanti Țâbluski ti iubești-așa di mult..
la care SGB, mucalit genial precoce îi răspunse
- Păi dacî mă iubești așa di mult, di ci nu mă laș sî ti fut?



-


Marea problemă a noastră, a ființelor care ne numim români, este prostia sau, ca să nu doară prea tare, neștiința.
Dar ce nu știm noi, românii, de suntem atât de neștiutori și implicit săraci, neliberi, supuși unor experimente și chiar distrugerii sistematice și deliberate, adică genocidului?
Nu știm dreptul, nu știm iubirea necondiționată față de aproapele nostru, adică patriotismul, sau și mai și, umanismul, și nu știm iubirea față de Dumnezeu.
Spuneam cu alt prilej că patriotismul este sentimentul pe care îl au oamenii care fac parte din popoarele evoluate, libere și independente.
Noi, românii, pentru că nu-l avem, suntem de sute de ani un popor sclav, indiferent că recunoaștem sau nu asta, indiferent că ne convine sau nu.
Suntem dezbinați, nonfraterni, și orice mucea știe că unde-i unu nu-i putere, unde-s doi puterea crește - închipuie-ți ce putere are un popor drept, fratern, patriot, umanist și simțitor al iubirii față de Dumnezeu.
Dar ce-i ăla drept? Drept este a ști și a te comporta conform acestei științe, că:

1. Toți oamenii sunt egali, chiar dacă unii îți par mai frumoși, mai puternici, mai știutori, mai apți, sau posedă mai mult, chiar dacă tu însuți te crezi mai mai și mai.
Eu, care sunt un spirit evoluat, știu că sunt egal și frate, căci sunt creat de același Dumnezeu, și cu cel mai primitiv individ al speciei și cu cel mai evoluat spirit din univers, iar numai prostia m-ar putea face să cred altfel.

2. Fiecare ființă umană, indiferent de statut social naționalitate rasă etc., are în mod natural dreptul de proprietate de sine, drept inviolabil care îi conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra ființei sale și numai asupra ființei sale, iar aceste atribute trebuie exercitate în mod exclusiv, absolut, perpetuu.

3. Fiecare ființă umană este sacră, inviolabilă, suverană.

4. Resursele planetei, resursele umanității ca, hrană, energie, cunoaștere, tehnologie și întreaga planetă, aparțin tuturor oamenilor în aceeași măsură.
Asta nu știu 99,9% din locuitorii planetei, căci dacă ar ști n-ar mai fi sclavii banilor pe care semenii lor mai șmecheri îi tipăresc fără număr și le sunt proprietari.
Dacă totul se cumpără cu bani, în momentul în care te cred nu știu câte milioane sau chiar miliarde de proști rege, papă, plm, îți tragi o tiparniță de bani și te-ai făcut proprietarul lumii, căci lumea, proastă cum e, îți permite o astfel de aroganță, și-o mai și crede dreaptă, atenție!
Îți dai seama cât de de redus IQ-ul umanității din moment ce oamenii fac zilnic eforturi ca să facă bani, deși n-au nevoie de bani ci de ce pot cumpăra cu ei, atenție! ca să cumpere ceea ce este deja al lor?
Acu ia-o și tu logic, a căcat careva sau pișat planeta și resursele ei ca să-i aparțină?
Demnezeu le-a creat ca să ne bucurăm cu toții de ele, căci ele sunt infinite, chiar dacă cei care ți le vând sau intelectualii lor îți spun contrariul.

5. Nu există nicio autoritate în exteriorul tău, toate autoritățile sunt false.
Totuși, există oameni care știu mai multe ca tine și e bine să-i cunoști ca să înveți și tu ce nu ști.
Și multe nu ști, dar destinul tău e să le ști, și cum cât ști mai multe cu-atât ești mai fericit, mai puternic, mai Om.
Atunci când te forțează un om sau mai mulți sau o instituție să dai, să faci, să nu faci sau toate la un loc, indiferent sub ce pretext, ți se încalcă dreptul și libertatea, iar dacă accepți și nu te indignezi și nu te revolți, căci totuși, ești în legitimă apărare oricând cineva te forțează să dai, să faci, să nu faci sau toate la un loc, ești sclav fără speranță.
O viață netrăită drept nu merită trăită, zicea marele Socrate, de aia strămoșii noștri daci mergeau la moarte cântând și râzând, de aia erau numiți cei mai viteji și mai drepți dintre traci, de aia-n imnul național se zice: Viață-n libertate ori moarte strigă toți!
Când nu trăiești drept nu ești fericit, de aia nu se merită să trăiești.

Ce ți-am zis până acum e aur, e tehnologie pentru minte, trup și spirit, e energie.

Spuneam că ne lipsește și iubirea față de Dumnezeu, iubirea pe care strămoșii noștri o simțeau.
Oricum, iubirea față de semenii tăi, față de animale, față de natură, e iubire față de Dumnezeu, dar e iubirea aceea pe care o simți când ești conștient de Dumnezeu creatorul tău și-a tot ce este, iar când o simți ai scăpat de toate fricile ești liber.
Ca să poți fi la înălțimea a ceea ce începi să conștientizezi în urma acestei lecturi, trebuie să înveți să începi să te autocontrolezi.
Dacă n-ai autocontrol ești o frunză-n vânt.
Autocontrol e atunci când îți controlezi mintea, corpul, energiile sale și cele care îl pătrund și alimentează, și în sfârșit, când devii conștient de faptul că ești un spirit care locuiește un corp, care are o experiență umană pe această planetă din acest sistem solar.
Singura cale pentru a obține autocontrolul este practica științei numită YOGA.
Dacă ți s-a făcut pielea găină la auzul acestui cuvânt, YOGA, înseamnă că ai o părere greșită despre această știință sau ai fost îndoctrinat să ai o părere greșită despre această știință.
Sunt oameni care profită de pe urma neștiinței tale, nu-i lăsa.

Ți-am oferit o cunoaștere în aceste câteva rânduri pe care ți-o poți însuși citind acest text de mai multe ori și înțelegând ideile care îl compun.

P.S.

Tu ești regele/regina lumii, iar dacă nu crezi asta continui să fi prost/proastă.
Dar nu uita că toți suntem regi și regine.



-


Unul dintre marii maeștrii ai lumii a fost faraonul Akenaton. Se spune că acesta a fost primul care a promovat monoteismul. Ca orice politician adevărat, a fost un artist, poet, printre altele, și-a încercat să facă lumea capodoperă. A reușit pentru scurtă vreme pe un petec de lume. L-au întrerupt proștii, care sunt mereu mulți și răi, căci răutatea e în strânsă legătură cu prostia. După cum arăta și el și sora și soția lui Nefertiti, nu prea era din rasele cunoscute, avea craniul alungit și corpul diferit, dar asta n-are nicio relevanță, era un om, un mare om, căci corpul său era umplut de spirit. De la el am învățat să privesc soarele, mai precis discul solar, pentru a mă încărca cu eterul său. Se spune că nu e bine să te uiți la soare că chiorăști. Aproape tot ce se spune e fals sau incomplet sau distorsionat. Cultura și știința care se promovează nu sunt cultură și știință, sunt căcat care nu te învață nici măcar să respiri corect, darămite altele, deși a respira corect e 90 la sută din tot ce trebuie să știi. Cu cât te uiți mai mult la soare, cu-atât te încarci mai mult cu energie, îți alimentezi corpul eteric sau altfel spus, corpul vital sau corpul de lumină. Corpul vital este dublul corpului de carne și îl străbate pe acesta prin toate fibrele. Când corpul eteric e încărcat ești zeu. Când e descărcat e nasol. El îl depășește cu mult pe cel de carne și-l poate depăși atât de mult încât lumina lui, sau aura ta, să fie văzută chiar și de cei care nu sunt clarvăzători, dacă îl alimentezi cum se cuvine. Privind soarele o oră două trei, nu doar că alimentezi corpul eteric și implicit îl alimentezi și pe cel de carne, sau chimic, dar mai dobândești și vederea cuantică și auzul cuantic + că devii cu mult mai deștept + că te vindeci de eventualele boli. La început nici n-o să-l vezi, mai ales vara când e foarte puternic, dar focalizându-ți atenția, o să-l vezi în toată splendoarea și vei strănuta 


-


Când nu iubești ești pe jumate mort
Când iubești necondiționat ești nemuritor
E simplu

duminică, 1 decembrie 2013

E 1 Decembrie, Ziua Națională a României

și mă gândesc tot mai mult la Spania, Franța, Italia, Portugalia etc. -
România mi-a rămas mică, mă roade.


miercuri, 27 noiembrie 2013

Budapesta un pic..

Vinerea trecută intram prin vama Oradea în, din nefericire, țărișoara mea de mâna a treia, după 5 zile în Ungaria. Am plecat duminică dis de dimineață din Reghin cu mașina unui nene, am trecut pe la spitalul de recuperare din Felix de unde l-am luat pe tata și pe la un 5-6 eram deja aproape de Budapesta. Deși nenea șoferul conducea în limitele legale am ajuns în timp util la pensiunea de pe Gyongyosy utca unde ne-am cazat cu 10 euro pe noapte de persoană. Pomană 10 euro pe noapte pentru o cameră cu toate alea + bucătărie pe hol. Am despachetat, l-am așezat pe tata, care este diagnosticat de vreun an și ceva cu scleroză laterală amiotrofică și care cu greu își mai mișca membrele, într-o poziție confortabilă în pat la televizor și am plecat împreună cu șoferul, un tânăr de vreo șaij de ani, să vedem și noi o oră două orașul și să cumpărăm apă și mâncare. Am mers vreo 4-5 km pe străzi largi printre clădiri elegante și tot felul de edificii arhitectonice care m-au fascinat cu frumusețea lor și-am parcat undeva în spatele clădirii Parlamentului. Am ieșit și-am luat-o la pas spre Dunăre printre tot felul de schele, borduri și unelte care se aflau în spatele Parlamentului. Am ocolit și am ajuns în laterala din stânga. În fața noastră era Dunărea cu podurile sale minunate și peste Dunăre Pesta, o colină cu niște edificii mărețe. Am dat să ajungem în fața Parlamentului, să-l vedem de-aproape, dar lucrările dimprejur ne-au împiedicat accesul așa că am mers în stânga, pe lângă Dunăre, tot mai fascinat de ce-mi puteau vedea ochii, spre Podul cu Lanțuri. Mă gândeam câtă lume, câte popoare, printre care și poporul meu, au suferit pentru frumusețile luxuriante care mă înconjurau așezate într-o perfectă armonie. Mă ofuscam că poporul meu, dar mai ales liderii săi din ultimele veacuri nu fuseseră în stare să propage o cultură care să edifice o civilizație de înălțime cu edificii care să îmbete privitorul prin măreție și prin alăturarea lor armonioasă. Vorbeam cu tânărul de lângă mine și-i spuneam despre promiscuitatea arhitecturală din București, despre aerul infect, despre provincialismul și mârlănia majorității locuitorilor săi promovată prin toate canalele mediatice ca ceva nobil. Mă întristam că m-am născut într-un popor perdant, trădat de propria sa prostie, într-o țară pe care, de-acolo, din acea fostă capitală de imperiu, o vedeam mai clar slab și prost dezvoltată din toate punctele de vedere. Bucureștiul pe lângă Budapesta e ca un Trabant tunat pe ici pe colo pe lângă un Maibach din anii 60, e... pff. Mă gândeam că mi-a rămas mic orașul ăsta, țara asta și că ar cam fi timpul să-mi văd de drum spre civilizație. Priveam leii Podului cu lanțuri și-i ziceam tânărului despre arhitectul care îl construise, cum murise chiar după ce îl finalizase, executat. Nebunu cică spusese că va face un pod perfect, căruia nu va putea nimeni să-i reproșeze ceva, dar căruia cineva îi reproșase faptul că leii nu aveam limbă. Priveam de pe podul acela Dunărea, podurile din dreapta și stânga mea, palatul dinaintea mea asemănător cu Capitolul din SUA, cetatea care îl cuprindea, Parlamentul, tot acel design clasic care mă umplea de un sentiment inenarabil. Am trecut podul și-am luat-o pe celălalt mal al Dunării, să vad Parlamentul, (aveam ceva cu el), din față, și restul monumentelor. Pășeam pe faleză pe lângă bănci proptite cu fața spre Dunăre, pe unele erau îndrăgostiți, pe altele oameni fără adăpost, însă nu atât de hidoși ca cei de la Gara de Nord a Bucureștiului, nici aurolaci, pe lângă unele mirosea a iarbă, printre tot felul de oameni pe care îi analizam surprinzându-le trăsăturile distincte, rasa, și-n cele din urmă am urcat podul Margareta. Purtam un pardesiu crem cu negru și maro, tricou negru, blugi și ghete, nu era frig, aerul era curat, Dunărea calmă presărată cu tot felul de ambarcațiuni. De acolo de unde mă aflam puteam vedea în stânga, împrejmuită de apă, o insulă verde plină de mister pe care m-am gândit că o să poposesc cu prima ocazie. Nea șoferul îmi spunea despre cum ungurii reconstruiseră în numai 10 ani tot centrul istoric al orașului după ce acesta fusese distrus în ultimul război mondial și mă gândeam că la noi, după 24 de ani de la Lovitura de Stat din decembrie 89 prostănacii de guvernanți, papițoii ăștia alterați și urâți, cum spunea nu știu cine politica e show bizz pentru oameni urâți, la noi e pentru urâți, incompetenți, răi și proști, n-au fost în stare să construiască o autostradă cap coadă... darămite un oraș! Am coborât podul și am pășit spre Parlament. Ce clădire șmecheră! Ce frumusețe! Îmi plac orașele pe străzile cărora simt măreția epocilor trecute. În cele din urmă am ajuns la mașină și am pornit să cumpărăm de-ale gurii.
Am găsit un supermarket deschis și cu greu am găsit ceva comestibil pentru dieta mea. Apa conținea mai mult fluor decât în România, cu greu am găsit o apă potabilă, mâncarea era modificată genetic de la o poștă. Am luat ce-am luat și după un drum de vreo 5 km am ajuns la pensiune.
A doua zi, după ce am mâncat șamd l-am cărat pe tata în brațe până la mașină. Are vreo 70 și ceva de kg dar cum nu se ține în încheieturi când îl căram avea vreo sută. Am pornit spre clinica unde aveam programare la ora 15. Șoferul nostru avea de asemenea scleroză laterală amiotrofică dar nu ajunsese în starea tatălui meu pentru că reușise să o stopeze după indicațiile medicului clinicii respective. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă, fatală - care va să zică medicina alopată, aia care mai tare te îmbolnăvește decât te însănătoșește, nu i-a găsit remediu momentan. L-am urcat pe tata cu un lift și-am intrat într-un cabinet unde două asistente i-au făcut fișa medicală. Una dintre ele era unguroaică din Tg. Mureș și știa românește. Erau foarte amabile și cumsecade. Pe la un 4 și ceva intră și doctorul, domnul Zoltan Vargha, un român care nu prea mai știa româna, fugit înainte de 89 din țară. Metoda de vindecare a cam tuturor bolilor, pe care o descoperise și o brevetase în SUA, consta într-un fel de masaj, presopunctură, reflexoterapie, la tălpi. L-am descălțat pe tata și medicul a început să-i apese punctele din tălpi. I-a zis tatei că, dacă nu venea la el, în cel târziu martie îi cânta prohodul. Într-adevăr, în acel moment tata era o ruină, abia își mai mișca mâinile, abia mai vorbea, abia mai respira.. Medicul i-a spus ceea ce îi spusesem și eu în urmă cu un an, să întrerupă medicamentele imediat, să treacă la o dietă cu alimente bazice și i-a dictat asistentei o hartă pe care terapeuții săi aveau s-o tapeze cu degetele în tălpile tatei, pentru a-i stimula centrii nervoși. Fiecare organ, glandă șamd din organism își are corespondentul în talpă. La tata nu mai funcționa talamusul, hipotalamusul, glanda epifiză, hipofiză, pineală, emisfere cerebrale, inimă, ficat, rinichi etc în mod corespunzător. Ele trebuiau stimulate prin presopunctură. Doctorul i-a mai explicat tatei, ceea ce îi explicasem eu de multă vreme, și-anume că s-a îmbolnăvit pentru că anumite părți ale sale nu primeau electricitate pentru că anumite circuite ale sale erau înfundate. Puțină lume știe că corpul fizic al omului este format din două părți: partea chimică, corpul chimic, corpul de carne și partea electrică, corpul vital, corpul eteric. Corpul chimic este dublat și pătruns prin toate fibrele de corpul eteric. Când corpul chimic nu mai funcționează înseamnă că corpul eteric nu este alimentat cu electricitate în anumite zone. Când corpul eteric funcționează la capacitate maximă, adică are toate organele, ceakrele, sănătoase și active, corpul de carne al omului funcționează la capacitate maximă și omul e zeu. Când nu, omul e vierme. Corpul eteric la majoritatea oamenilor, în special la cei carnivori, alcoolici, drogați, mâncători de hrană modificată genetic etc. este slab funcțional, stă în maximum două ceakre care abia se rotesc. Corpul eteric își ia energie prin somn, de la soare, din alimente, din aer, din pământ, din cosmos și prin sublimarea energiei sexuale. Prin yoga el devine foarte puternic! Doctorul a zis să stau și eu cu tata la terapie ca să învăț și eu, că îmi va da o hartă a tălpilor ca să-i pot face tatei eu masajul când ne vom întoarce în țară. După care am mai vorbit ce-am mai vorbit și-am intrat în alt cabinet pentru testul alergologic. După care am intrat într-o cameră cu un scaun gen șezlong, l-am așezat pe tata și a început terapia. Terapeutul mi-a zis că nu știe nici engleză, nici franceză, nici italiană, nici spaniolă, nici română, ci puțină germană. Puțină germană parlesc și eu. Mi-a arătat etapele terapiei, de unde se începe și unde se termină, am înțeles că practic tălpile noastre sunt corpul nostru în miniatură. Degetul mare e capul cu toate alea din el, celelalte degete sunt ochii și urechile, în prelungirea degetului mare, pe interior, sub os, e coloana vertebrală, în prelungirea degetului mic, pe exterior, sunt membrele, în căușul tălpii sunt intestinele și organele etc. Apăsându-le cu simț de răspundere le stimulezi și la amplifici funcționalitatea. Care va să zică am câștigat pe două părți în călătoria respectivă, o dată că i-am găsit tatei de leac, și-a doua oară că am învățat să vindec și eu oameni. În altă viață am fost un mare vindecător-magician, evident că și-n viața asta sunt. Una dintre fanteziile mele este că trec pe lângă un spital și ies oamenii la geamuri vindecați. Apăsat cu monturile pe punctele indicate de doctor tata simțea niște dureri care i se citeau pe față și în icnete. Terapeutul zicea că e bine că îl doare, că îl va durea până când se va însănătoși. Cum spunea Scarlat Demetrescu, în stadiul actual omul nu poate evolua pe plan spiritual decât prin suferință. S-a terminat terapia, am plătit vreo 200 de euro pe toată afacerea, adică consultație, test alergologic, terapie și-am plecat la pensiune. După ce am mâncat șamd am ieșit cu nea șoferul să vedem orașul. Am parcat după podul cu lanțuri, la poalele colinei pe care era așezată cetatea cu palatul catedrala șamd. Nu știu cum se numesc. Am urcat până în curtea palatului care, la cum arăta, sigur caza împăratul și curtenii la un moment dat. Numai sculpturi și bazoreliefuri și cine mai știe ce. Mă gândeam ce mișto e să fii ceva împărat rege.. De-acolo de unde eram se vedea orașul, atât Buda cât și Pesta, imens. Nu prea erau oameni prin cetate, pe semne că nu era sezon și era totuși luni, iar aerul era perfect. Nu mănânc lunea, miercurea și vinerea de ceva vreme, așa că inspiram cu poftă. Cum am canalele corpului eteric destul de desfundate, practic sunt la un pas de iluminare, pot inspira continuu aer și două-3 ore. Era liniște, ici colo turiști, japonezi, chinezi, spanioli pe lângă care mirosea a iarbă, și locuitorii cetății. Treceam pe lângă hoteluri, restaurante de lux. Din unele se auzea vag muzică lăutărească ungurească...
În zilele ce au urmat n-am mai vizitat decât din mașină orașul, dar nu în zonele unde voiam, și oricum, nu noaptea, pentru că seara ploua și dis de dimineață trebuia să ne trezim să mergem la terapie.
Joi seara, totuși, căci vineri urma să plecăm, am ieșit. Am luat metroul până la stația Deac Ferentz și-am ieșit în centrul Budapestei. Numai edificii care îmi extaziau ochiul primprejur. Plin de turiști, se vedea după felul în care priveau clădirile. Aveam chef să fumez ceva, un cui, și-mi spusese un vânzător de la o tarabă că pe-acolo prin centru, este o stradă unde se vinde iarbă și hașiș. Am mers spre Dunăre la mișto, am ajuns și-am făcut stânga spre podul de după podul cu lanțuri. Am mers ce-am mers și la un moment dat apare din spate un tip grăsuț, de-o vârstă cu mine, blond, cu chică și glugă în cap. Ne privim, zâmbim și închegăm o conversație în engleză. Era ungur, mi-a spus că a trăit prin State, Polonia șamd și că acum închiria apartamente în Budapesta. I-am spus scopul vizitei mele în Budapesta și-apoi l-am întrebat unde găsesc ceva de fumat. Mi-a dat indicații, am mai schimbat impresii, și când am ajuns în dreptul podului de după podul  de după podul cu lanțuri eu am făcut stânga spre Mec-ul unde îmi spusese că stau dilării, iar el dreapta pe pod. Am mers până la Mec-ul respectiv, simțeam un curent energetic nou prin tot corpul, coroana îmi pulsa, ajna la fel, am conștientizat că sunt foarte aproape de apoteoză :D  Era vreo 8 jumate -9 ceasul, în spatele Mecului, unde îmi zisese Maicăl ungurul că stau dilării, era pustiu. Am mers pe Rakozi (sau cum s-o scrie), apoi printre străduțe, cum acolo nu se fumează în localuri, abia aștept să se interzică și la noi, la intrări stăteau oameni care fumau și conversau, tineri, turiști etc. La un moment dat, pe o străduță, văd doi băieți peste 20 de ani, stând în șezut pe o bordură și poștind un cui. Mă apropii și îi întreb unde găsesc și eu niște iarbă, că am înțeles că pe-acolo e strada cu bucurii, în engleză. Mi-au zis că ei nu vând, că au cuiul ăla de la un prieten - mințeau evident. Le-am zis să-mi dea să trag și eu două trei fumuri. S-au privit și-au schimbat două vorbe în ungurește după care unul dintre ei mi-a întins cuiul. Am tras. Era făcut din tutun mentolat. Un fum, două, trei, patru, și i-am dat celuilalt să tragă. Zâmbetul mi-a înflorit pe buze și o senzație de relaxare m-a năpădit de jos în sus. Le-am mulțumit și-am pășit înainte. M-am întors și le-am zis că vor avea noroc în seara aia. M-am mai învârtit pe străduțe, m-au abordat vreo 4 femei care m-au întrebat dacă  nu vreau să le iau în camera mea.. și-am pășit spre podul unde mă despărțisem de Maicăl. Orașul era generos tare în priveliști. Inspiram și cântam pe expirație mantra AUM în creștetul capului, iar la un moment dat s-a întâmplat ceva de-am putut vorbi cu gura închisă ca ventrilocii. Mi-am sunat iubita să văd dacă nu mi se pare și-am întrebat-o cu gura închisă: Ce zici, mă pis? Mi-a răspuns și mi-a confirmat că nu mi se păruse. Eram pe la mijlocul pudului, pe sub mine tocmai trecea un fel de iaht  lung cât un teren de fotbal cu o terasă goală pe el și-mi venea să sar de-acolo fix pe scaunul de la bar. Am traversat podul și-am urcat colina până la monumentul cu statuia unuia care ținea o frunză deasupra capului în mâini. Cum îmi masasem tălpile și cum respiram cu stil n-am obosit și-am ajuns rapid. M-am învârtit pe-acolo, am văzut orașul de sus, și-am zis să nu mă întorc pe unde urcasem, ca Mao, ci pe altă parte. M-am rătăcit puțin dar am găsit drumul în cele din urmă... Când am ajuns  în apropierea străzii Deac Ferentz m-a abordat un tip în engleză. Mi-a zis ceva gen că sunt or din Slovenia, or din Bulgaria, or din România. L-am întrebat cum își dă seama? Mi-a zis că vede disperarea pe fața mea în aceeași proporție cu detașarea și încrederea în sine, sau ceva asemănător... Voia să mă ducă într-un striptease... L-am refuzat, am mai mers și-am intrat la metrou.
Mișto, Budapesta, păcat că încă n-am cunoscut-o cât de bine vreau

miercuri, 13 noiembrie 2013

Sunt autori și autori de literatură


unii caută să te distreze,
alții să te încarce cu vibrațiile lor negative plângându-se și elicitându-ți mila,
unii caută să te seducă și să obțină diverse de pe urma ta,
alții caută să te manipuleze să dai, să faci, să nu faci sau toate la un loc..

și mai sunt ăia importanți
care te deșteaptă.


duminică, 10 noiembrie 2013

Oamenii de cultură



Prostia a ucis orice boare de compasiune.
Soarele omeniei s-a topit și a curs în pământ.
Trăiesc era în care oameni creează în laboratoare oameni  cu scopul de a-i mutila și ucide pentru a însănătoși alți oameni.

Doamnelor și domnilor,
trăiesc era în care oamenii cultivă legal oameni pe care îi mutilează și ucid pentru a însănătoși alți oameni -
caut să mă detașez de sentimentul pe care mi-l creează, caut să nu fiu indignat,
caut să privesc realitatea cu sângele rece, să nu judec, să-mi fie indiferent.

Mă gândesc la acești oameni de cultură, oare ei nu au conștiință și nu simt durere?
Mă gândesc la acești oameni de cultură, oare sănătatea, integritatea și viețile lor valorează mai puțin decât sănătatea, integritatea și viețile oamenilor în beneficiul cărora sunt cultivați, mutilați și uciși?
Mă gândesc la acești oameni de cultură, unul dintre ei aș putea fi eu sau ai putea fi tu sau altu..

Oameni de prăsilă cultivați pe plantații. Oameni mutilați. Oameni privați de drepturi și libertate.
Victime incapabile să se apere, să ceară ajutor. Materia primă a ferocității altor oameni.
Mă simt legat de ei prin conștiință..

Prostia a ucis orice boare de compasiune.
Soarele omeniei s-a topit și a curs în pământ.
Și nu-mi vine să cred că progresul tehnologic este satâr în mâna unor criminali psihopați pentru care lumea e un simplu abator.
Și nu-mi vine să cred că există oameni cărora nu li se recunoaște condiția de oameni, drepturile și libertatea aferentă.
Și-mi este tot mai clar că trăiesc într-o civilizație primitivă de oameni robotizați fără discernământ la apogeul sălbăticiei în pragul autodistrugerii.










marți, 5 noiembrie 2013

Adio, Literatură română!

Spuneam mai acu câțiva ani că de la 30 de ani nu voi mai scrie literatură. Iată că am împlinit 30 de ani și iată că prin acest text îmi dau demisia din calitatea de scriitor român: poet, prozator, dramaturg. Care va să zică am terminat cu scrisul de literatură română. Care sunt motivele acestei demisii? Unul dintre ele este că am scris cam tot ce se putea scrie mai bine în materie de poezie, proză și dramaturgie, adică forme cu fond profund și important, texte cu miză puternică, nicidecum nobile inutilități ca majoritatea contemporanilor mei. Alt motiv este că mi se pare o foarte mare pierdere de vreme să mai scriu, pentru că pierd mult timp scriind literatură, timp pe care îl pot utiliza altfel, iar fructele pe care le obțin în urma scrisului de literatură nu sunt nici pe departe direct proporționale cu timpul investit. Din păcate m-am născut și trăiesc într-o țară în care valoarea nu are valoare, ci, culmea, nonvaloarea are valoare - asta pentru că din păcate m-am născut și trăiesc într-o țară sclavă, iar stăpânii unei țări sclave nu au niciun interes să fie valoroase lucrurile valoroase, ci cele nule. Așadar, m-am lăsat. Sunt sigur că adversarii mei, ca să nu zic, dușmanii, scriitori se bucură de această veste - să fie sănătoși. Mi-a făcut plăcere să-i cunosc! Deși i-am bălăcărit în mai multe rânduri, n-am nimic cu ei și niciodată n-am avut, n-a fost nimic personal.
Țin să menționez că am câteva cărți terminate la sertar, pe care eventual, dacă voi avea chef, le voi publica. Cărți în care îmi confirm talentul și statutul de Poezeu. Câteva de poezie, vreo 4, câteva de proză, tot vreo 4. Pentru că nu sunt vremuri bune de publicat literatură și pentru că accesul la edituri importante îmi este obturat, din cauză că, pe de o parte am criticat pe bună dreptate și în scop constructiv o grămadă de lume literară importantă, iar pe de altă parte funcționarii publici ai statului pe care practic, l-am ras, cum spun criticii despre cărțile proaste pe care le desființează, nu cred că le voi publica prea curând, ceea ce evident că nu-i pierderea mea.
Deci, SGB a murit. Ta dammm

joi, 31 octombrie 2013

Veniți de luați lumină!

Ce este un Stat? Un Stat este niște oameni care acționează în baza unor idei și reguli în cadrul unei organizații care poartă o denumire. Spre exemplu, Statul dintre granițele țării noastre se numește în prezent: România. Un Stat este ceva fictiv, nenatural, inventat, un produs al gândirii, o iluzie. Un stat este o iluzie în mințile majorității oamenilor dintr-un teritoriu dat și din afara lui. Concret, este un grup de oameni, niște idei în capetele lor, niște reguli scrise sau nescrise, niște grupuri delimitate de niște reguli în cadrul marelui grup, o ierarhie, niște clădiri, niște nomenclaturi și niște acțiuni ale respectivilor oameni. Metaforic spus și nu departe de adevăr, un Stat este un Film. Ca să înțelegem și mai bine vom face un exercițiu de imaginație.
Ne vom imagina că trăim într-un mic orășel plutitor în care toată lumea este înrudită cu toată lumea și toată lumea respectă și iubește necondiționat pe toată lumea și-n care resursele pentru viață, sănătate, minte, spirit, locuință etc. aparțin tuturor în egală măsură și fiecare dispune de ele după nevoi gratuit. Ne vom imagina că în acest oraș nimeni nu muncește pentru a-și procura hrană, haine, căldură, casă, cunoaștere, transport etc. nici noi, iar munca pentru aceste resurse este efectuată de niște mașini create și puse în funcțiune de un străbun de-al nostru foarte deștept cu mult timp în urmă, iar aceste mașini sunt alimentate cu energia care există peste tot în jurul și înăuntrul nostru, cunoscută și ca energie 0 sau energie liberă. Cum nu suntem nevoiți să muncim ca să câștigăm bani ca să putem să ne procurăm de pe piață resursele necesare unei existențe decente, inclusiv cunoaștere, ci avem acces la cunoaștere, să-i zicem adevărată și totală, pe care o asimilăm gradual încă din copilărie, care ne modelează și slefuiește într-o așa manieră încât putem cu-adevărat respecta și iubi necondiționat pe aproapele nostru, activitatea noastră are ca unic scop îmbogățirea fizică, mentală și spirituală, autocunoașterea care înseamnă atotcunoașterea. Iar atunci când ne distrăm, nu ne distragem atenția de la scopul nostru pentru că conștientizăm că, făcând astfel, dăm o stare superioară concretă pe una inferioară fictivă. Suntem echilibrați, nu ne pierdem timpul aiurea, avem puterea să ne controlăm impulsurile primare. Nici urmă de răutate nu există în noi, nici urmă de egoism, suntem conștienți că suntem interconectați cu toții și că a fi răi și egoiști înseamnă cumva a ne  face nouă rău și a ne priva pe noi înșine de una sau de alta. Nu judecăm și nu condamnăm pe nimeni, suntem conștienți că a face asta înseamnă a ne judeca și condamna pe noi înșine. Trăim în armonie fiecare cu fiecare, inclusiv cu natura pe care o respectăm și iubim. Mâncăm numai legume și fructe, evităm cadavrele, pentru că: 1. Carnea este nocivă, 2. Respectăm animalele ca pe niște frați ai noștri mai mici și nu le chinuim și/sau omorâm + că simțim o foarte mare compasiune pentru tot ce e viu fiind conștienți că totul este unu și că totul suntem chiar noi, 3. Carnea animalului ne poate transforma în animal, obtura. Suntem conștienți că nu trăim pentru a mânca ci mâncăm pentru a trăi, iar pentru a trăi cât mai mult știm că trebuie să bem și să mâncăm cât mai natural și mai puțin, iar în unele zile chiar să nu mâncăm și să nu bem deloc. Nicio urmă de agresivitate nu se găsește în noi, excepție făcând, poate, vreun tânăr din clasele primare care mai are de lucrat la autocontrol. Suntem detașați de lucrurile materiale, nu apreciem omul pentru ce are ci pentru ce este, suntem interesați să fim, pentru că suntem conștienți că a fi înseamnă a avea, niciodată invers. Trăim într-o lume de vis, dar nu utopică.
Și chiar în clipa asta seninul cerului de deasupra orașului se umple de obiecte zburătoare care coboară spre noi. Ne uităm unii la alții, știm că în univers există și oameni mai puțin evoluați cum și mai evoluați decât noi, obiectele se apropie, ne dăm seama după camuflajul verde-maroniu care le vopsește că urmează să avem de a face cu retardați, ne dăm seama că sunt înarmați, unul dintre cei mai înțelepți dintre noi propune să nu punem în funcțiune sistemul de apărare, nici mașinile soldat, ci să le facem oaspeților noștri o primire galantă. Nici nu își termină bine fraza și de sus răsună vocea spartă a unuia care ne zice că dacă nu ne conformăm directivelor lor vor fi nevoiți să recurgă la violență. Suntem nevoiți, deci, să ne apărăm, dar suntem mai deștepți decât cei de deasupra noastră și evident că înțelegem că prostia îi determină să se comporte astfel, așa că ne gândim să evităm nu doar conflictele cu ei, dar și orice contact. Așa că pornim scutul anti-orice-nu-ne-dorim. Scutul acesta e un glob de lumină puternică, o radiație care înconjoară orașul și care ține departe obiectele zburătoare și ființele care ne-ar putea distruge echilibrul, și obiectele zburătoare sunt nevoite să se îndepărteze. Dacă nu am fi luat această măsură, acești frați ai noștri mai puțin evoluați ar fi folosit mai devreme sau mai târziu violența împotriva noastră pentru a ne determina să facem, să nu facem, să dăm sau toate la un loc. Ba mai mult, ar fi folosit violența dacă nu ne-am fi conformat cerințelor lor. În plus, ne-ar fi impus prin violență o conduită pe care stră-stră-strămoșii strămoșilor noștri se spune că o aveau cu foarte foarte mult timp în urmă. S-ar fi pus mai presus de voința noastră, de libertatea noastră, ne-ar fi creat un scenariu și ne-ar fi obligat să jucăm rolurile din acel scenariu. Ne-ar fi transformat în contribuabili. Ne-ar fi îndoctrinat. Ne-ar fi exploatat. Ne-ar fi impus să plătim pentru ce e în posesia noastră și să muncim pentru niște bilete pe care tot ei le-au emis și în schimbul acelor bilete să ne procurăm cele necesare existenței. Ne-ar fi obligat să muncim pentru biletele lor sau să suferim. Ne-ar fi obligat să le plătim biletele alea pentru pământul pe care locuim, pentru mâncarea pe care-o mâncăm, pentru apa pe care-o bem, pentru hainele pe care le îmbrăcăm, pentru roboții pe care-i avem, pentru ajutorul semenilor noștri specializați în medicină sau altele... ne-ar fi întors într-o epocă în care majoritatea oamenilor era primitivă rău.

Statul este, deci, niște oameni care în numele interesului general și al utilității publice, pe care tot ei le stabilesc și le impun, prin violență și manipulare, se instalează mai presus decât oamenii dintr-un teritoriu dat, edificându-se uneori chiar cu oameni din acel teritoriu, și îi forțează pe oamenii de pe teritoriul respectiv să joace rolurile prestabilite de ei, în filmul regizat și proiectat de ei.
Acești oameni care se pun mai presus decât ceilalți oameni își iau nomenclaturi: Președinte, Prim-ministru, Ministrul Sănătății, Ministrul Învățământului, Deputat, Senator, Prefect, Consilier, Primar, Mareșal, General, Colonel, Căpitan, Polițist, Jandarm, Gardian, Procuror, Judecător, Executor, Notar, Avocat, Patriarh, Preot, Profesor , Politician etc. Din spatele acestor nomenclaturi cu care majoritatea noastră îi confundă, acești oameni ai organizației numită Stat, în speță, România, acționează. Practic, ei sunt Statul. Iar dacă nu ești dintre ei nu faci parte din Stat, ești capital, capital uman. Reține această idee importantă: DACĂ NU FACI PARTE DIN STAT EȘTI CAPITAL, capital uman, adică nu te mai bucuri de drepturile și libertățile tale naturale pentru că alți oameni te consideră și se comportă vizavi de tine ca și când ai fi un bun, un obiect fără discernământ șamd. Ești Capital și dacă faci parte din Stat, dar dacă nu faci parte, ești sigur capital. 98% din oamenii care fac parte din organizația numită Stat sunt Capitalul celor 2%: soldații sunt capital - ei, împreună cu polițiștii, jandarmii și alți caralii, sunt cei mai inconștienți dintre oamenii care compun organizația numită Stat, sunt atât de inconștienți încât sunt în stare să-și riște viața, să-și vatăme sau omoare semenii, să invadeze, să jefuiască, să oblige etc. crezând, culmea, că e chiar drept ce fac, atât de dresați sunt.
Acești oameni care formează Statul acționează în primul rând ca entitatea numită Stat pe care o reprezintă, să își continue existența. Dacă Statul există și ei există în calitatea pe care o au și au parte de beneficiile pe care calitatea respectivă le conferă. De fapt, toate acțiunile lor au două scopuri: 1. Să trăiască ei bine în virtutea ideilor lor despre ce însamnă asta, 2. Să prezerve Statul.

Rareori, arareori, pe planeta noastră au existat State formate la vârf din oameni cu mintea luminată, majoritatea Statelor existente au fost și sunt formate din oameni proști, cu mintea întunecată - a se înțelege că omul, cu cât e mai egoist, lacom și lipsit de compasiune, cu-atât e mai prost. Practic, eu când mai uit în jur, de la înălțimea minții mele, văd atât de mulți proști că mă crucesc. Gândește-te la Președintele SUA - un prost. La regina Angliei - o proastă manierată, elegantă chiar. La cancelarul Germaniei - o proastă constipată. La Președintele Chinei - un prost lipsit de compasiune. Iar ăștia sunt lideri de țări superioare din aproape toate punctele de vedere țării noastre, lideri de State superioare din toate punctele de vedere Statului din țara noastră. La noi, prostia liderilor Statului, care sunt de fapt niște agenți ai unor Puteri externe, așa cum au fost în mai toată istoria țării noastre, este strigătoare la cer, vatămă oamenii. La noi în țară, ca să înțelegem mai bine lucrurile, nu există democrație decât pe hârtie, există dictatură, iar cei care dictează nici măcar nu sunt români. Țara noastră este o plantație iar locuitorii ei niște sclavi pe plantație, adică capital la îndemâna șmecherilor lumii. Ce ești tu, dacă te gândești la ce faci tu, de ce faci tu ce faci, ce dai din ce-ai produs, cât dai, de ce nu faci ce-ai vrea să faci, cum ai vrea să faci? Un sclav. O unitate de muncă. Capital. Iar asta au fost și ascendenții tăi, iar asta vor fi și descendenții tăi. Sclavi. Unități de muncă. Capital. Oameni de povară. Tot ce crezi tu că ai de fapt nu e al tău. Nici măcar tu nu ești al tău, sau a ta. Ești capital, conștientizează-ți statutul! Casa în care locuiești nu e a ta, e a Statului, o ai în posesie pentru că plătești ca să o ai în posesie drept de șmecher Statului, adică oamenilor care îi conduc, adică în cele din urmă celor 2% despre care vorbeam mai sus. Cât TVA plătești din banii pe care îi produci? 24%. Cât impozit pe profit? 16%. Câte alte taxe? Oare nu dai la Stat peste jumate din ce produci? Deci ești un sclav.

Ce face Statul pentru tine cu banii pe care îi plătești cu titlu de drept de șmecher? Îți oferă, în cel mai bun caz, servicii de proastă calitate: Justiție, Sănătate, Învățământ, Cultură, Alimentație, Ecologie etc.
În țara asta drepturile omului sunt încălcate în fiecare zi, la orice oră, pas, care justiție? Mai nici judecătorii habar n-au ce-nseamnă acest cuvânt, iar Președintele, Primul-Ministru și ceilalți agenți nici atât. De unde justiție?

Sănătate? Medicina din România este depășită rău, medicii sunt prost pregătiți iar cei buni au plecat de mult peste hotare, serviciile din spitale lasă enorm de dorit, mai acu un an o femeie însărcinată a murit pe treptele unui spital din România după ce i s-a refuzat internarea în maternitate pe motiv că nu avea asigurare medicală, nici bani să plătească spitalizarea - mori cu zile dacă nu te supui normelor impuse de oamenii care conduc Statul - pentru ei nu sănătatea ta e importantă, ci banii pe care îi fac de pe urma serviciilor pseudosanitare pe care ți le vând. Sănătatea trebuie să fie Gratuită pentru fiecare om.

Învățământ? Învățământul românesc are ca unic scop transformarea copiilor în sclavi obedienți îndoctrinați și cu flacăra discernământului slabă, în capital consumator de produse și servicii de proastă calitate.

Cultură? Care cultură, dom le? Scopul Culturii este elevarea spirituală și socială a omului, a indivizilor - ce elevare spirituală se produce în țara noastră dacă Justiție nu e, Sănătate nu e, Învățământ nu e? Ce spirite să aibă ăia care au lăsat femeia aia însărcinată să moară pe scările spitalului? Mă uit la așa zișii intelectuali ai țării, dacă m-aș coborî puțin peste mintea lor i-aș alinia și m-aș pișa pe ei - niște gâște, niște nevertebrați, niște guriști, niște saltimbanci pe care îi faci să cânte orice cu un colț de pâine. Ce-i ăla un om de cultură? Un om de cultură e o plantă. Este o victimă a culturii proaste care se promovează. Este un om pe care îl iei de mic și-i instalezi în cap toate programele necesare ca să fie capabil să promoveze aceeași cultură care nici nu elevează spiritual și nici social pe nimeni. Scopul Culturii care se promovează în România cu sprijin financiar de la Stat este să te transforme să te mențină la stadiul de sclav obedient consumator de produse și servicii de proastă calitate. Filme, Muzică, Literatură etc. făcute cu sprijin de la Stat, artiști, oameni de cultură etc. sprijiniți de Stat, conștient sau nu, asta fac, promovează o Cultură insidioasă, promovează Prostie cu ambalaj strălucitor.

Alimentație? AAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Alimentația din țara noastră, prin lege organică, se face conform unor Standarde impuse de o carte care a fost scrisă de naziști pentru viitorii sclavi. Alimentele din țara noastră conțin substanțe nu nocive, cancerigene, care mai devreme sau mai târziu își produc efectele. Nu există om în țara asta care la 40 de ani să nu sufere de ceva. Care Cultură? Care Învățământ? Care Alimentație? Statul nu vrea să-ți plătească pensie și impune prin lege standarde alimentare care să te omoare înainte de pensie, iar dacă ajungi la vârsta pensiei, să plătești medicamente din ea.

Ecologie? Bă ești prost? În fiecare zi trec peste București avioane care împrăștie substanțe chimice criminale! Privește cerul! Vei vedea linii albe una lângă alta una peste alta formând nori care se lasă peste oraș și care sunt inhalați te mine, tine etc. Ne omoară ăștia ca pe șobolani, ești prost?
Oare nu vrea Statul distrugerea Roșiei Montană și ceanurarea țării, distrugerea ecosistemului natural? Oare nu vrea Statul să se exploateze gaze de șist care fut apele țării, implicit și fauna și flora și sănătatea noastră? Oare nu a dat licențe pentru cele două exploatări criminale? BA DA!

Mai reține o idee, cu cât o duci tu mai rău, adică ești mai nesănătos, mai inconștient, mai dezinformat, mai sărac, mai nedreptățit, cu-atât ei prosperă mai mult, așa că interesul lor este să te țină sau conducă într-o stare jalnică.

Oare nu poți concluziona, în urma acestei fresce pe care am creionat-o pe scurt, că ești pus în pericol de acest Stat care se numește România, adică de agenții puterilor care dețin plantația numită România?

Și ce vei face? Te vei conforma te vei îmbolnăvi și vei muri prost sau...?



marți, 29 octombrie 2013

30

Am implinit treij de ani de cand m-am incarnat in aceasta existenta in care ma simt din ce in ce mai bine mai constinet si mai indumnezeit, sunt la varsta la care multi dintre maestrii mei spirituali levitau si valsau pe luciul apei pe care o faceau limonada, ce sa zic, mananc o prajitura cu prietenul mircea, ardem o lulea, mai stam umplic relax si mai vedem noi

la la multi ani SGB
la la multi ani Stoian G. Bogdan
la la multi ani Stoian George-Bogdan

e si ziua numelor mele


sa te-mbat cu efluvii de poezie si lacrimi de bucurie (freestyle fără să mă opresc 1 minut jumate

:

ce noapte a fost aia când ne-am adunat in the box jos în romana și ne-a cinstit padrino cu vin roz și vrăjeală de vulpoi bătrân
venise viku zen cu ceva de fumat era și cristina prozatoare și irina cântăreața și antonia kașmir vara era frumoasă noaptea era pe sfârște dar zorii tot întârziau și barmanul era ciufut somnoros și prost
punea totuși piese mișto
îmi vărsam nurii retoricii ca pe o tânără dezbrăcândă de dantelării
și cu toții visam pe noi / / care beți și fumați care numai beți care euforici de-a dreptul
fetele răspundeau bine vorbele lor erau ademenitoare nu ne așteptam să ajungem acolo jos nici într-o mie de ani pe la doișpe când ne-am împletit în grup [...]
era bine deși aerul era greu și dintr-o dată anunțată de cântecul pașilor
ca o aluviune a nopții apare ioana

- Care Ioana?

ioana

în pas zglobiu salutând și așezându-și poșeta la masa din spatele scaunului meu
se descalță și începe să-și danseze plină de grație și stil curbele sublime sub rochița argintiu până pe coapse
rune sunt mișcările ei coase versurile unui descântec magic
picioarele îmi fac ochi dulci  fesele alea mă disperă  părul brun ca tutunul arăbesc în coadă pe spatele gol
ritmul și vibrațiile ei varsă unde multicolore efluvii de poezie o privesc în ochi
și mișcările ei îmi dau tot mai clare și cristaline semne de interes
atenția surâsului meu o provoacă să-mi arate cea mai explozivă feminitate
am mai vorbit de câteva ori în trecere pe terasă la muzeu și pe stradelă
din nefericire nu ne-am cunoscut prea bine dar asta pare să fie o ocazie ofertantă
apare și mari blonda și amantul ei amețit zâmbind salută și iau loc cu noi
n-am timp de ei sunt total absorbit de dansul ioanei care în clipa asta e poezie cu gene lungi și glezne pline cu șampanie
tinerețea ei proaspătă ca trifoiul cu patru foi
cât ai clipt apăru și tipul cu care se vede că și-a petrecut până să coboare aici jos seara pentru că se inoculează în spațiul ei intim prin spate dar e ignorat exhaustiv fără menajamente
scrumul cuiului cade dintre degetele mele care ah cum s-ar răsfira pe șoldurile și pe spatele ei
continuăm să ne privim cu ochii de dormitor și la un anumit nivel începem să ne-nțelegem din priviri  
îmi face semn cu degetele se apropie slow mition și mă invită s-o curtez
nici nu bănuiește mișcările mele hipnotice de superseducător care o vor fascina total și etern

îmi întinde mâinile                                                              nu mi le ridic zâmbesc dar insistă să i le dau așa că i le dau.. e fierbinte și beată și mă trage să mă ridic dar fac în așa fel încât să mă roage să dansez cu ea deși..
mari blonda îmi spune să mă ridic  soarele strălucește sub tricoul meu roz  muzica e frișcă și caramel
iau ritm și mă ridic surâzând coțcar cu mâinile de mâinile ei și cu pașii tot mai calculați pe ritm
magnetismul meu e mai mult decât imperial n-o lasă să-și scoată privirile din ochii mei coercitivi  suntem în lumină aproape prea aproape unul de altul  încep s-o învârt
și s-o apropii și s-o îndepărtez și s-o apropii și s-o îndepărtez de catarama albă a curelei mele de blugi indigo
când cu mâinile pe talie  când pe șold  când în mâinile ei  cine ne vede zice că rimăm perfect mai ales tipul care se evaporă și dispare brusc ca un cerculeț de fum

ar fi și culmea să nu rimăm perfect, sunt poezeul ///////////////////////////////////////////// limbajul corpului meu topește briliante pe podea bălți violetpurpurii în care tălpile ei goale calcă pe vârf
tot mai aproape și mai aproape de mine de
MINELE DE AUR
în spațiul strâmt dintre bar și scaunele tovarășilor noștri parcă se dilată licărim într-un tangaj absolut desfătător

padrino pare că e invidios pe succesul meu neașteptat și nebănuit  e doar foarte copleșit trag un fum din lulea dar e stinsă
e bine că ioana e aprinsă ca un brad de crăciun
ca de ziua mea


MORALA

- Oamenii sunt mult mai preocupați să fie iubiți decât să iubească,
de-aceea majoritatea nu ajung niciodată zei. A fi iubit e încântător întăritor,
a iubi e divin îndumnezeiește

și ecoul ioanei se-ngână la nesfârșit
și ioana vibrează în brațele mele cu ochi mari căprui în care încep să văd viitorul
cu ochi mari de zahăr și mirodenii
făcută din vise din tot ce-i mai frumos e dragosta mea

ea mă face să fiu bărbatul perfect

sâmbătă, 26 octombrie 2013

sir Marian Drăghici despre Poemul poemelor

Aici, în revista Viața Românească, poetul Marian Drăghici scrie următoarea notiță despre Poemul poemelor:

Marian Drăghici - POEMUL POEMELOR LUI SGB, ÎN CÂTEVA CUVINTE.
 poemul poemelor lui SGB, în câteva cuvinte. Într-un final de iulie destul de acceptabil canicular, ne-am bucurat, nu fără oarece perplexitate, de surpriza unei vizite la redacţie, cu o carte cât palma, nouă, numai bună de oferit să se scrie despre ea, a simpaticului Stoian G. Bogdan, june poet cu faimă, mult prea cunoscut ca să-l mai prezint eu aici. „Cine mai lucrează în acest birou, să-i las un exemplar? Dar Viaţa Românească nu e o revistă format mare?…”, şi desenează în aer, cu indexuri-le ambelor palme, conturul României literare, sau, ştiu eu, al României eterne… Cum să nu rămâi visător – aedul distrat mefistofelic din faţa mea publicase în revistă, şi nu cu un secol în urmă, pagini bune de poezie…
La 30 de ani pe care-i bifează-n octombrie, după ce-a dat nişte titluri de volume premiate, de la Chipurile, apărut la CR în 2009, trecând prin superromanul Nu-ştiu-câte-zile (Editura Trei, Bucureşti, 2010), şi superpoemul Torrent (Editura Herg Benet, Bucureşti, 2011), Stoian G. Bogdan (SGB) ne propune, graţie editurii sibiene A.T.U., nici mai mult nici mai puţin decât poemul poemelor, o parafrază, zice el, la Cântarea Cântărilor. Şi parafrază este, „concert divin remixat”, cum sună o dedicaţie, de o libertate a imaginaţiei debordantă, cu rezon licenţioasă. Glisante, imbricate, vocile celor doi protagonişti înamoraţi consună natural-convingător, într-un idiom adorabil împănat cu ultimele “jargoane”. Frazarea, trasă în „versete”, vag contaminată de cadenţa versului biblic, respiră imprevizibil. Imprevizibilul şi aplombul, ardenţa şuie a imaginaţiei, limbajul pe alocuri crud, dau toată savoarea acestei poezii. Că uneori convenţiile gramaticale sunt forţate de dragul expresivităţii, pare de la sine înţeles. Citez Cântul IV, din cele opt ale poemului poemelor, de SGB: 
„1. Cât de metaiubitoare eşti, Răpitoarea mea! Gură de dulceaţă gura ta! Ochii tăi, cocktailuri în cluburi de noapte, animatoare la bară. // 

2. Sprâncenele tale sunt cele mai frumoase păsări într-un tablou nesfârşit. //

3. Nu există vers care să poată exprima cum sunt obrajii tăi. Obrajii tăi sunt o senzaţie roz.// 

4.Zâmbetul tău învie morţii. Iată, toţi oamenii dintotdeauna încep să se încarneze din pământ şi din apă, unul câte unul te preamăresc. Eşti Dumnezeea. Curbele tale duc cu-adevărat în extaz. //

5. Simt că-mi cresc aripi când mă gândesc la ţâţele tale. Curu’ ăla al tău, inenarabil şi inexorabil şi inebranlabil şi criminal... // 

6. Voi intra la tine până voi ejacula roz soarele. Noaptea va fi o ghirlandă, deci oraş de nuri, mă vei alege primar aşa cum vrei. // 

7. Eşti mai mişto decât orice ador, eşti MISS MIŞTO pt.otdeauna. // 

8. Vino în visul meu şi fă-mi viaţa o noapte, vino în visul meu, să plutim prin poveşti. //

9. Pentru că tu vrei, pot să fac orice vrei. Sunt duhul tău bun şi rău pt.otdeauna. Şi nu trebuie să-mi spui ce vrei. Vreau ce vrei. //

10. Pentru că tu ştii să faci cea mai mare plăcere, sărutul tău pierde minţile. // 

11. Şi iată-mă, mângâi cu mine părul tău, căci părul tău curge-n toate părţile şi n-are sfârşit. Plutesc prin părul tău de departe. Din trecut şi din viitor. Mă apropii. Oare nu fericire eşti? // 

12. Iată, te aştept aici, vrăjiorule din roz, şi mă fac fleaşcă privirile tale. Privirile tale insinuează neruşinat.” 

Şi tot aşa, aceeaşi transă imnică, acelaşi zvâc ironic-beatitudinal, oriunde deschizi minusculul op.


miercuri, 23 octombrie 2013

Într-o Românie bătută, futută și cu banii luați ca curvele proaste

...ziceam că trăiesc într-un poem mai de mult. Nici acum, dacă m-ar întreba cineva, n-aș spune că trăiesc altundeva. Eu nu mă feresc de cuvintele și expresiile tari dar elocvente - cum aș putea, dacă traiul în această țară mi-a voalat toată pudoarea? Cum aș putea să nu spun lucrurilor pe nume dacă este din ce în ce mai evident că Guvernanții actuali ai României nu sunt reprezentanți, nici reprezentativi, ci un soi de proxeneți care nu doar că prostituează țara, poporul, dar o mai și terfelesc prin măsuri menite să-i distrugă ecosistemul, natura, fauna, flora, solul, subsolul și sănătatea românilor?
Sînt de departe mai deștept de cât toată Administrația țării la un loc, de la Președinte până la ultimul consilier local de comună, decât toată intelectualitatea susținută de regim, și de la înălțimea minții mele văd clar o realitate care pe zi ce trece mă îngrijorează tot mai mult - văd cum poporul meu este supus distrugerii sistematice și deliberate fără ca majoritatea românilor să aibă vreun habar despre asta, văd o situație care a mai existat în istoria acestui popor, așa cum o confirmă mărturiile altor confrați români care au luptat pentru elevarea și împlinirea noastră. Văd că Administrația țării este formată din agenții unor puteri care, prin manevre insidioase și samavolnice, după ce ne-au îndobitocit, falimentat, îndatorat și înrobit, lucrează în prezent să ne și vatăme sănătatea. Probabil că afaceriștii și bancherii care în secolul trecut finanțau oameni care, în spatele unor curente de idei nocive ca comunism, bolșevism, nazism, socialism etc., exterminau zeci de milioane de oameni, nu și-au schimbat nici până astăzi năravurile... Sigur nu și le-au schimbat - îmi șoptește o voce - ba și le-au înrăutățit. România este o fermă administrată de indivizi care nu au făcut, nu fac și nici nu vor face nimic pentru binele vreunui român decât accidental, decât dacă acel bine produce răul a zeci, sute sau milioane de români și binele grupului infracțional din care fac acești administratori parte. Pentru cei care încă mai dorm pe ei visând, voi spune că toți acești administratori sunt dușmanii oamenilor, indivizilor, cei care le încalcă drepturile și libertatea și îi supun, la fel cum au făcut-o și cu familiile lor de-a lungul timpului.
În ultimul an am asistat la două măsuri luate de Guvernul Poantă care au produs indignarea unei bune părți a tineretului român și nu numai a tineretului: Este vorba despre măsura privind distrugerea Roșiei Montană, pe de o parte, și pe de alta despre, exploatarea gazelor de șist. Aceste două măsuri încalcă flagrant toate prevederile Constituției României, tot Statul de Drept, toate normele bunului simț, tot ce se poate. Aceste două măsuri, dacă exploatarea aurului și gazelor va începe, ne vor distruge sănătatea și nouă și copiilor noștri, iar de pe urma aurului și gazelor rezultate nu vor beneficia decât guvernanții și corporațiile pe care aceștia le reprezintă cu prețul sănătății noastre și a familiilor noastre. De-aceea, române, trebuie să iei atitudine, trebuie să acționezi astfel încât să înlăturăm gruparea criminală care ne asuprește, căci nu se mai poate. Nu te aștepta să facă asta altcineva, căci e o vorbă la noi în popor: nu e bine să te scarpini în cur cu mâna altuia. În curul tău sunt hemoroizii numiți Guvernul Poantă, numiți USL, numiți PDL șamd, dacă nu-i dai afară, te vor nenoroci căci acestea le sunt ordinele. Crezi că dacă ai unde sta, cu ce să-ți plătești facturile și resurse să-ți bei mințile în weekend vei scăpa de efectul cianurii sau de cel al apei infestate sau de cel al mâncării contaminate? Mai gândește-te. Și evreii, țiganii, rușii, românii, ucrainienii etc. etc. au crezut că vor scăpa acum 70 de ani și cadavrele lor au îngrășat cu zecile de milioane pământurile capitaliștilor. Nu-nțelegi că e care pe care?

duminică, 20 octombrie 2013

Stil și Mister

Prietenul meu fotograful zâmbea atât de ștrengar de parcă
provocată de cea mai fierbinte și mai nerușinată aluzie feminitatea ta devine tot mai și tot mai înfiorată
ca și când
în timp ce auzi acum acest vers te întrevedeai atunci developată din viitor
tot mai limpede și mai clară și mai reală și mai muză
tot mai aproape și mai aproape de masa noastră...

Prietenul meu D.J.-ul gesticula cu-atâta larghețe
de parcă printre sticlele de bere erau așezate platane
și pe platane se învârteau soarele și luna
încât dacă te aflai într-adevăr acolo puteai să
simți la un moment dat degetele mâinii lui atingându-ți din greșeală genunchiul sau...
coapsele.

Trei tinere pe care zorii urmau să le ardă de vii erau dispuse între noi
Ceva artista în mreaja prietenului meu fotograful vis a vis. Regizoarea la stânga mea vie desfătătoare
și la dreapta, la dreapta strălucea într-o rochie lungă până sub pământ
ca-ntr-un vers de Angela Marinescu dilălița de diamante. toată numai zâmbet

Era a doua oară când o vedeam pe regizoare, altă dată fusese-n altă noapte
la studioul prietenului meu D.J.-ul când
remarcasem un tatuaj ca o broderie orientală pe întreg antebrațul ei drept răsucind-se.
Nu era nici frumoasă, nici sexi, nici genul meu, însă undeva în subconștient
îmi doream să-i cunosc iubirea. I-am zis că scriu cea mai mișto carte de poezie,
că mă gândesc s-o numesc: Stil și Mister, și-am întrebat-o cum i se pare acest titlu.

- Nu-mi spune nimic... e prea vag... mi-a răspuns și mi-a spus surâzând să-i recit o poezie dintr-însa.
- Nu ești pregătită să auzi o poezie din cartea aia, i-am zis cât să mă audă și dilărița pe care, sincer să fiu,
aș fi futut-o până ar fi orgasmat diamante roz, și m-a-ntrebat surprinsă:
- De ce?
- Pentru că dacă ți-aș recita o poezie din cartea aia ai interpreta că-ți fac avansuri și... cine știe...
Au râs toate trei, iar eu am întărit cu duma: Poeziile alea sunt foarte seducătoare, dacă îți recit una simți că te îndrăgostești și...

Prietenul meu D.J.-ul a propus aproape imediat să zicem amândoi câte o poezie de la paișpe ani
și mi-a venit în minte
amintirea uneia pe care o scrisese prietenul meu Cosmin Ciotloș
prin liceu pentr-o blondă...
Am fost de acord amândoi, care va să zică era poetă și ea, și-am început să recit cu o voce târzie
dilatându-i pupilele cu o privire care ar fi făcut călugărițele oricărei mănăstiri din lume să aprindă brusc
la intrarea în locaș un felinar mare și trandafiriu arzător

- Imatur
și naiv
și prea rupt de concret,
Părăsesc
făr-a-mi da
nici chiar mie de știre
Vechiul joc de copil
și mă nasc
ca profet
În altarul de foc
al zeiței
Iubire.

E ciudat și mă simt ca și când nu exist.
Dar iubire e totul,
retrăiesc
un mister.
Sânt lovit și la propriu-mi calvar azi asist,
Iar ai tăi ochi căprui
îmi sânt
unic
reper.

Suferind că te pierd
nu mă pot regăsi.
În genunchi
în sfârșit
sfâșiat de durere
Îți șoptesc ca doar tu
să mă poți auzi
Te iubesc!
doar atât
iar în rest
e
tăcere


În timp ce recitam puteam vedea în ochiul ei drept
ca o insectă într-o piatră de chihlimbar scăpărând
dragostea.

Când am privit-o pe dilăriță am observat că și ea era vizibil mișcată în rochia mulată,
semn că talentul meu nu dăduse greș nici de data asta.
Despre ceva artista din mreaja prietenului meu aș zice numai miez de nucă cu miere...

O fracțiune de tăcere și regizoarea mi-a incantat cu entuziasm aproape fascinată:

- Foarte frumoasă, m-a emoționat...

la care eu, după încă o fracțiune de tăcere

- Și asta am scris-o la paișpe ani... Îți dai seama ce se întâmpla dacă-ți spuneam una din cartea aia?

Pe bune îți spun, dacă recitam o poezie din cartea aia acum
puteai să-ți imaginezi că faci dragoste cu mine
și numai dragoste să-ți dorești să facem toată veșnicia

ște

?


sâmbătă, 19 octombrie 2013

Elysium

Doar ce-am terminat de văzut filmul Elysium și simt că trebuie să scriu ceva despre.
Observ cu plăcere că lupta împotriva opresiunii la care suntem, majoritatea noastră, supuși în prezent, la fel cum au fost supuse și familiile noastre de mii de ani, capătă amploare. Lumea se aprinde. Până și Hollywood-ul eliberează tot mai multe filme ale căror mesaje formulează un singur mesaj: ELIBERARE. Tot mai mulți oameni se trezesc și sunt ajutați să se trezească, să conștientizeze că sunt niște simpli sclavi, să-și conștientizeze drepturile și că au puterea să se elibereze din sclavie. Cum? Ridicându-se împotriva Opresorului, adică împotriva acelora care dețin controlul în mod fraudulos, falacios și fără drept, asupra majorității noastre și asupra a ceea ce aparține fiecăruia dintre noi în egală măsură.
Filmul Elysium prezintă adevărata față a Opresorului și adevărata față a Oprimatului. Opresorul este cel care are acces la toate resursele. Oprimatul este cel care nu are acces nici măcar la tehnologia care îi poate asigura sănătate perfectă. Opresorul este cel care stabilește care Oprimat trăiește, care moare, care face x, care face z. Oprimatul este obligat să-i sufere și suporte abuzurile, trufia și răutatea. Văzând filmul îți vei da seama că și tu ești printre cei oprimați, la fel cum sunt și au fost și membri familiei tale, și cum vor mai fi, dacă nu te trezești și nu acționezi.
Reține cele mai importante propoziții ale umanității, este privilegiul meu să ți le strig în conștiință: Nu există nicio autoritate în exteriorul tău. Ești sacru, inviolabil, suveran, la fel ca orice ființă umană. Resursele planetei îți aparțin în aceeași măsură în care ne aparțin tuturor, așa că nici tu, nici nimeni, nu trebuie să plătească pentru ele. Libertatea este dreptul tău natural și este liberă de orice preț. A fi liber înseamnă a te bucura de toate drepturile tale naturale gratuit, cu-atât mai mult de cel la sănătate.
Povestea din film e simplă: Bogații, adică elita, adică ăia care nu muncesc ca să câștige bani pentru că ei au tipografiile și băncile care scot banii, adică Opresorul și-a construit un soi de navă în spațiu pe care s-a mutat și pe care are tot luxul, inclusiv accesul la viață prelungită și sănătate, inclusiv la un instrument de vindecare instantanee a tuturor bolilor și leziunilor. Sclavii, adică plebea, adică Oprimații, au rămas pe planetă, trăiesc în sărăcie și boală și muncesc ca să le procure și prelucreze Opresorilor anumite resurse. Se iscă, cum este și normal, un conflict între Opresor și Oprimat și, prin sacrificiul anumitor Oprimați, Opresorul este eradicat. Vechiul slogan românesc, reformulat de mine-n expresia: VIAȚĂ-N LIBERTATE SAU MOARTE! nu este lipsit, deși este spus cu alte cuvinte.
plm, un film de propagandă anti-opresiune excelent.

joi, 17 octombrie 2013

Pământeni

Dacă Prostia și Răutatea ar durea, ar rămâne pe lume doar oameni, animale și vegetație trăind împreună în pace și-armonie.



http://www.trilulilu.ro/video-film/earthlings-pamanteni-cu-subtitrare-in-lb-romana

miercuri, 16 octombrie 2013

Moartea, băăăă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Pentru românul obișnuit care nu gândește nici critic, nici analitic, nici logic, nici corect, nici des, faptul că este supus distrugerii sistematice și deliberate de către Guvernanții țării, împreună cu tot poporul său, este ceva incredibil, deși poate observa asta la orice pas. Este ceva atât de incredibil încât când aude așa ceva, ori duce în derizoriu ceea ce aude, ori nici nu ia în seamă. Românul obișnuit, de fapt, nu gândește, iar atunci când gândește o face eronat, trăgând concluzii eronate, abnorme. Românul obișnuit are opinii pe care le inventează cei care sunt în țară supranumiți Formatori de Opinie. Formatorii de Opinie sunt niște oameni care au respectul și considerația maselor: jurnaliști, artiști, profesori, preoți, sportivi, intelectuali, filosofi, literați, funcționari publici, politicieni, cercetători, experți, oameni de televiziune, oameni de radio etc. Formatorii de Opinie crează concepția majorității despre om, animal, lume, univers, țară, anumiți oameni, justiție, politică, religie, modă etc. până la ce, cât și cum trebuie să gândească un om. Acești formatori de opinie, în general, de regulă, manipulează, prin opiniile pe care le emană românul obișnuit, și îl manipulează atât de mult și de eficient, încât practic, românul obișnuit nu are habar nici într-un procent de 1% pe ce lume trăiește. Este somnambul, are pe ochi ochelari invizibili care îl împiedică să vadă realitatea. Este mai rău ca personajele din filmul Matrix, pentru că el este supus distrugerii sistematice și deliberate, într-un cuvânt, genocidului, pe când personajele din filmul Matrix erau ținute cât mai mult în viață. Iar asta nu se întâmplă cu românul obișnuit de azi de ieri, ci de sute de ani. Nu degeaba acum peste 150 de ani Andrei Mureșanu scria poemul Deșteaptă-te române! Pentru că și atunci românul dormea pe el incapabil să se indigneze, incapabil să se revolte, incapabil să-și exercite dreptul la legitimă apărare împotriva celor care îl supun, îi creează o existență subdecentă, subnormală, îl distrug sistematic și deliberat. Iar asta se întâmplă pentru că românul obișnuit crede că este normal să fie un sclav, că este normal să execute, că este normal să se supună deciziilor discriminatorii ale celor care joacă rolul de guvernanți în țara sa, că este normală toate opresiunea și degradarea la care este supus. De ce ? Pentru că opiniile și concepțiile sale sunt compuse chiar de cei care îl mențin în această stare, și distribuite direct sau prin intermediari: jurnaliști, artiști, profesori, preoți, sportivi, intelectuali, filosofi, literați, funcționari publici, politicieni, cercetători, experți, oameni de televiziune, oameni de radio etc. Românul obișnuit nu are discernământ, sau are discernământul foarte viciat. El consideră răul bine și binele rău, în așa halat a ajuns.

În lume, așa cum spunea cineva, există trei feluri de oameni: cei care habar n-au ce se întâmplă; cei care știu ce se întâmplă; și cei care fac lucrurile să se întâmple. În general, cei care fac lucrurile să se întâmple, fac lucrurile să se întâmple în interesul lor propriu și personal împotriva celor care habar n-au ce se întâmplă și, chiar, a celor care știu ce se întâmplă. Și ce se întâmplă?

În prezent, în România, pe lângă faptul că nivelul de trai este în cădere liberă, că coeficientul de inteligență este în cădere liberă, că poporul este îmbolnăvit printr-o alimentație nenaturală, nebilologică, nocivă ale cărei standarde sunt impuse prin lege, că românul este îndoctrinat, că este manipulat, că este un sclav obedient care se crede om liber, se întâmplă să aibă o serie de Guvernanți care îi facilitează și grăbesc îmbolnăvirea și moartea prin măsurile lor. Una dintre aceste măsuri, pe care Guvernanții aceștia, în care includ parlamentari, miniștri etc. este unda verde dată Distrugerii Roșiei Montană. Dar cea la care mă refer aici este unda verde dată exploatării gazelor de șist în România.

Ce sunt Gazele de Șist?

Gazul de şist este acel gaz natural captiv în interiorul formaţiunilor de şist, în porii unor roci dure, cu permeabilitate si porozitate scăzută şi care se află la o adâncimi de circa 3 – 5 km. Deoarece nu se gaseste compact, in pungi de gaz, precum gazul natural convențional, acest gaz se mai numeste gaz neconventional. Gazul de sist, fiind captiv in stratul de roca, trebuie intai sa fie eliberat din fiscurile rocilor, pentru a putea fi adus la suprafață. Acest lucru se face prin folosirea unei metode extrem de noi la nivel mondial, folosita pe scară largă in unele state din SUA (15 state din SUA au interzis aceasta metodă, se va demonstra că nu intamplator), numită fracturare hidraulică (de mare volum).
Important de menționat că, până acum, in România nu s-a extras acest tip de gaz, nici macar experimental. Nu există specialisti români care să cunoasca aceasta tehnologie altfel decât din prezentările firmelor americane care o aplică deja.
IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
După cum se poate intui pănă la acest punct, extracţia GDȘ produce efecte devastatoare si iremediabile asupra solului, apei şi aerului, cu impact direct asupra oamenilor, animalelor si vegetatiei (a vietii, in general)
Apa potabilă și ape subterane contaminatePoluarea aerului
Aproximativ 20.000 mc de apa cu substanțe chimice  toxice sunt folosite la o fază de fracturare. Jumătate din  apa contaminată rămâne în subteran și migrează spre  pânza freatica. Din cauza tehnologiei se produc și  scurgeri directe în pânza freatică încă de la prima  utilizare, din faza de explorare.
Aproximativ 7% din cantitatea de metan se pierde în atmosferă, poluând aerul. Gazul nu iese singur ci împreună cu alte chimicale toxice volatile sau sub formă de pulberi.

Soluri toxice și radioactiveCancer și boli incurabile pentru oameni
Substanțele toxice, radioactive și metalele grele, antrenate de fluidul de fracturare vor contamina solul, fie prin scurgeri din bazinele de decantare fie prin depozitarea acestora in subsol, in puturi dezafectate. Ca urmare solurile se vor eroda accentuat.
Consumul apei din zona de exploatare, dar și aerul, au  dus la intoxicarea cu substanțe cancerigene și
 mutagene, producând afecțiuni dintre cele mai severe și  greu de tratat, dacă nu chiar fatale.
Distrugerea florei și a fauneiInfrastructură distrusă și poluare fonică
Agricultura și creșterea animalelor si a albinelor vor fi afectate prin distrugerea surselor de apă și hrană. Flora și fauna dispar, iar locul se va deșertifica.
Aproximativ 1000 de camioane de mare tonaj vor
 tranzita zona de explorare și exploatare și vor distruge  prin greutate și vibraţii casele și infrastructura și vor  polua aerul.
Cutremure și alunecări de terenScoaterea din circuitul agricol a unor suprafete uriase, extrem de fertile
Exploziile asociate fracturarii și injectarea sub presiune  a fluidului au produs cutremure în SUA, Marea Britanie (care a si impus un moratoriu din acest motiv)  și Italia. România este tara din Europa cu cea mai mare activitate seismica, perimetrele din Dobrogea si Banat fiind suprapuse unor zone cu un mare potential seismic. Mai mult, fracturarea hidraulică ar putea reactiva falia Shabla-Snagov, care ar putea efecte devastoatoare, existand pericolul producerii de tsunami in Marea Neagră. Fracturarea  hidraulică agravează efectul seismelor care devin mai  numeroase si mai ample și poate duce, în timp, la alunecări de teren.
Ca urmare a spațiului ocupat de exploatarea de gaz de șist, atât la suprafața, cât mai ales în subteran, coroborat cu reducerea drastică a disponibilului de apa necesară agriculturii, legumiculturii și creșterii animalelor, din circuitul agricol vor fi scoase sute de mii de hectare. Disparitia albinelor datorită substantelor toxice emanate in atmosferă. Anularea posibilității practicării agriculturii ecologice, România deținând 1 loc  in UE ca si potential pentru agricultura ecologică! Toate aceste lucruri vor fi iremediabil pierdute.
 Trebuie remarcate dezastrele ecologice și cu efecte grave asupra sănătății locuitorilor din zonă, care au survenit în urma exploatărilor gazelor de șist cu metoda fracturării hidraulice în Ecuador, Brazilia, Nigeria și Kazahstan și putem concluziona ca extragerea gazelor de șist contravine conceptului de dezvoltare durabilă. 
Ce poți face, tu? 
Protestează! Ești în legitimă apărare.