miercuri, 31 octombrie 2012

Poate public cartea asta

Mai acu vreo 3 saptamani, dupa ce i-am trimis domnului Ioan Es. Pop, care este printre altele redactor la ed. Paralela 45 manuscrisul cartii DRAGOSTE spre publicare, am primit raspuns ca domnul Calin Vasile, directorul editurii, va publica DRAGOSTE pana la targul de carte Gaudeamus. Ca atare am trimis o fotografie facuta de prietenul meu Dragos Netoi, fotograful, spre a fi folosita ca si coperta. Apoi, am primit de la PR editurii, autoarea de literatura pentru copii, Cristina Brostianu, un mail referitor la lansarea cartii. Care s-a stabilit pentru data de 23 noiembrie 2012 orele 18:00 in cadrul targului e carte Gaudeamus. Nu dupa mult timp, am primit alt mail, prin care mi se solicita sa aprob aceasta coperta:


care trebuie sa recunosti ca e misto, dar ceea ce mi se pare mie ca o strica este banderola aia cu numele colectiei, care nu-mi place deloc. I-am spus PRului ca aprob coperta numai daca dispare banderola respectiva, si daca se poate chiar si numele meu. Am primit ca raspuns ca elementul respectiv nu poate fi scos. Intre timp, primisem si contractul pe care editura probabil ca il incheie fara alte discutii cu autorii. Asa ca i-am trimis PRului urmatorul text :)

Uite Cristina, asa cum vad eu lucrurile, nu prea am avantaje daca public cartea asta la voi,  adica, daca o public e aproape ca si cand n-as publica-o. Contractul pe care mi l-a trimis nenea care mi l-a trimis este cel putin nesimtit. Printre altele sunt si avocat si iti pot spune asta in cunostinta de cauza. Nu stiu ce autori romani ati publicat voi, de fapt stiu si pot sa va asigur ca eu nu sunt ca ei. Eu printre altele ma respect, imi cunosc valoarea si imi si cunosc drepturile. Acum imi spui ca colectia, ca bla bla bla... Nu vreau nicio banda cu numele colectiei pe cartea mea. Ca atare, transmite-le mai marilor editurii ca daca vor sa publice cartea, sa-mi faca un contract rezonabil, sa am si eu de castigat ceva publicand la voi, ca eu, sincer, nu sunt nici sclavul, nici fraierul nimanui si pot sa investesc si singur 1000 lei sa-mi scot un tiraj de 200 ex. cat scrie in contractul care mi-a fost trimis. Contractul sa fie pe 2 ani, tirajul sa fie de minimum 1000 de exemplare, ca 200 de ex. abia acopera librariile din Bucuresti, difuzarea sa fie in toate librariile importante din tara, drepturile de autor sa fie 20% per exemplar vandut in librarie si 40 % per exemplar vandut la lansarile pe care le fac eu, ca daca dati procentul asta librariilor puteti sa mi-l dati si mie, pretul de vanzare al unei carti sa fie de minumul 25 lei, daca nu chiar 33 asa cum iti spuneam, ca asta nu-i de carte de 15 lei si nu se adreseaza publicului aluia care citeste revistele literare, gen Romania literara, Luceafarul, Convorbiri literare si mai stiu eu care, vreau 20 de exemplare din fiecare tiraj publicat, drepturile de autor, in cazul publicarii cartii in strainatate sa fi de 90% pentru mine, asa am incheiat si cu Cartea Romaneasca si cu Trei si cu Herg Benet, vreau minimum 50 de carti pentru presa si mai sunt si altele care acum nu imi vin in minte... Multumesc! 


Si n-am mai primit niciun mail dupa asta... 
Ceea ce vreau sa subliniez este:

1. Ca prefer sa dau cartea pe net decat sa cesionez drepturile de autor unei edituri care nu ma respecta si care, nerespectandu-ma pe mine, care se stie ca-s dracu gol, implicit nu respecta autorii romani in general

2. Ca voi publica aceasta carte fara banderola respectiva or la Paralela 45, daca imi trimit un contract rezonabil, or la alta editura care imi va face o propunere avantajoasa, or pe banii mei, cum e de altfel cel mai intelept, pentru ca majoritatea editurilor din Romania, pe langa faptul ca nu stiu sa vanda carti de poezie (nu exista "poezia nu se vinde", daca sti sa vinzi, vinzi si gheata la polu nord), trateaza autorii romani ca pe niste fraieri, cu mici exceptii, evident.

marți, 30 octombrie 2012

Anumiti evrei

Acum stiu ca mintea care te minte, ca de aia-i minte, iti spune ca ai ceva mai bun de facut decat sa te uiti la toate astea.. Treci peste..

Maestrul Stalin, a carui mustata a fost luata-n pula de catre personajul din TORRENT, era evreu:



Maestrul Hitler, un criminal de calibrul lui Stalin, era tot evreu:


Exista niste evrei care rau mare fac umanitatii, iar cei doi de mai sus, au fost simple unelte. Acei evrei despre care vorbim se spune ca nici nu sunt evrei, ci khazari, oameni convertiti la Iudaism fara legatura cu spitele iudaice mentionate in Biblie. In cazul in care te intrebai de ce Hitler omora evrei pe banda rulanta asta ar putea fi o explicatie..


Mai sus se vorbeste in termeni nelalocullor, dar ne intereseaza informatia..

Mai jos vedem 3 filme. Aparent fara legatura cu cele anterioare







Aici aflam:



Aici aflam niste lucruri pe care putem sa le coroboram cu cele anterior aflate:



Aici il vedem printre altii pe fostul meu profesor de drept administrativ si parintele constitutiei:


Si-aici...


duminică, 28 octombrie 2012

Religia - Biserca - Adevarul

Din întâmplare am intrat ieri în Biserica Sf. Gheorghe și după ce am privit icoanele m-am așezat pe o bancă să surprind prostia umană în plină acțiune. Care prostie umană în țara noastră sfidează cu mult limitele posibilului într-o așa manieră încât mie îmi creează stări de rău fizic. Mai multe persoane de diferite vârste îngenunchiau pe-acolo, pupau icoanele alea de ziceai că cine știe ce erau, se cruceau până nu mai puteau și la un moment dat, când a venit un popă în biserică, care mai de care cu câte-o sacoșică la el, i-o dădea, se rupea în reverențe, îi pupa mâna și alte de-astea.. Mă uitam și mi-era o milă de ei de nu-ți vine să crezi. Pentru că numai prostia îi făcea să aibă un astfel de comportament. Ce-nseamnă lipsa de învățătură, ce-nseamnă să trăiești într-o lume în care nu te învață nimeni, nici în școală nici nicăieri, cum să gândești.. Eram cu Lipkanu și l-am întrebat: Cum să fii creștin dacă nu ai citit Biblia? E ca și cum ai fi poet fără să știi cuvintele.
Dacă ar citi Biblia și-ar înțelege-o, oamenii ar conștientiza că Biserica, indiferent dacă e ortodoxă, catolică, protestantă, greco-catolică etc. nu are nicio legătură cu Dumnezeu și că ea este, după Stat, a doua mare organizație criminală din istorie. Criminală pentru că îndobitocește, manipulează, îndoctrinează, înfricoșează, expoatează, înșeală etc. omul. Ca să nu mai vorbesc despre crimele împotriva umanității petrecute din pricina ei de-a lungul istoriei. Dacă ar citi Biblia, dar în original că și asta a fost modificată și răsmodificată în funcție de anumite interese, ar ști următoarele spuse ale lui Solomon care demonstrează cu-atât mai mult caracterul nociv al acestei organizații: 
1. Deșerți sunt din fire toți oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu și care n-au știut, plecând de la bunătățile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să vadă pe meșter ;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalinică, sau luminătorii cerului ;
3. Ei, care, desfătați de frumusețea acestora, le-au luat drept dumnezei, să știe acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că el, Cel care Însuși este începătorul frumuseții, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minunează de putere și de lucrare, să înțeleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut.
5. Căci din mărimea și frumusetea făpturilor poți să cunoști bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în același timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceștia rătăcesc căutând pe Dumnezeu și străduindu-se să-L afle.  
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu și cercetându-le, ei se încredințează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute. 
8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.  
9. Că dacă au putut să adune atâta învățătură încât să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă de Stăpânul lumii? 
10. Dar sunt cu totul ticăloși și și-au pus nădejdea în lucruri fără de viață cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omenești, aurul și argintul cu meșteșug lucrat și închipuiri de dobitoace sau piatră netrebnică cioplită de mână de demult.
11. Un meșter lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coajă și apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă folositoare spre slujba vieții. 
12. Rămășițele de la lemnul lucrat le pune pe foc să își fiarbă de mâncare și își potolește foamea. 
13. Și ce-a mai rămas din acestea, nefiind de nicio treabă, pentru că este lemn strâmb și noduros, îl cioplește ca să-i treacă de urât și, privindu-l și meșteșugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de om. 
14. Sau l-a făcut asemenea unui dobitoc de nimic și, vopsindu-l peste tot și rumenindu-l la față cu vopsea roșie, i-a ascuns toate metehnele.
15. Apoi i-a făcut în perete bună așezare, l-a pus acolo și l-a întărit cu piroane de fier.
16. El are grijă de idol să nu cadă, știind bine că nu-și poate ajuta singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nunțile sale și pentru fiii săi și nu se rușinează a vorbi către lucrul cel neînsuflețit. 
18. El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viață celui mort și de ajutor celui ce nu poate da niciunul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare. 
19. Ca să-și pună la adăpost averea, alergătura și izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege. 

Dar toți dintre ei știu: Să nu-ți faci chip cioplit - și cu toate astea, prostia din ei îi face să pupe lemnele alea pictate și mâinile și picioarele popilor.
Dacă l-ar înțelege pe Dumnezeu ar conștientiza că Dumnezeu nu este un om ca să aibă pretenția sau plăcerea să I te închini. Și având în vedere că eu sunt o firimitură de Dumnezeu pot spune că nu este un păcat mai mare decât să te raportezi la Dumnezeu din postura de sclav. Pentru că fiecare om este o firimitură de Dumnezeu. Dar oamenii, cum nu știu să-și conștientizeze scânteia de Dumnezeu din ei, cum nici nu se gândesc că sunt așa ceva, caută un Dumnezeu pe care și-l imaginează ca pe un om, ca pe un împărat cu puteri magice ceva..
De fapt, toate religiile care nu te învață să te iluminezi sunt escrocherii. Scopul vieții este apoteoza iar apoteoza nu este posibilă fără iluminare. Iar iluminarea se întâmplă nu prin rugăciune, îngenunchere, pupat de mâini și alte abnormități de genul, ci prin trezirea energiei Kundalini, care urcă deschizând chakrele și-o produce. 
Care-i faza de fapt: mai mult de 90 % din ADN-ul uman nu este activ. ADN-ul are două spirale dar ar avea, dacă ar fi activ în totalitate, 12. Când îți activezi Kundalini de fapt pui spirale, activezi ADN-ul inactiv. De aia este reprezentat ca un șarpe. Când ai activat ADN-ul te-ai transformat în zeu. Poți să faci orice. Poți să pocnești din degete și sunetul să se transforme într-un trandafir. Poți zbura. Te poți materializa în câte trupuri vrei. Poți fi oriunde vrei. Ai ochi peste tot, poți să vezi și să auzi totul. Ce să mai, ești zeu. Cum activezi Kundalini? Foarte simplu. Așa cum spunea Isus, iubindu-ți aporoapele. Adică iubind necondiționat oamenii, la fel cum o mamă își iubește fiul, cunoscându-te pe tine, depășindu-ți în permanență limitele, practicând yoga sau alte discipline spirituale. Cei care nu își ating perfecțiunea sunt ca acele larve care dintr-un motiv sau altul nu se transformă când mor în fluturi. Practic au trăit degeaba. Și Miliarde de oameni de pe planeta asta trăiesc degeaba cu iluzia că mamă ce mare brânză au făcut ei în viață. Habar n-au cei cu ei, pe ce lume trăiesc, mai nu urlă prostia în ei, pentru că nimeni nu le spune Adevărul. Și chiar dacă le spune cineva Adevărul, în momentul în care l-au auzit el le-a ieșit pe cealaltă ureche, sau sunt atât de îndoctrinați cu cacat încât li se pare gogleze. 

PS Și pentru că astăzi împlinesc 29 de ani vă ofer tot adevărul: 

M-am nascut c-o convingere:

pot sa fac orice
în capul meu vorbește dumnezeu
mă jur
când eram mic eram retardat dar mi-ai zis
pot să fiu inteligent și din clipa asta sunt inteligent
și am fost
vreau să știu toate gândurile frumoase am spus
și m-am gândit că ăsta e un gând frumos
ar fi să le spun tuturor toate gândurile frumoase
ca să trăiască în armonie în virtutea lor
prin virtuțile lor
mi-am zis trebuie să fiu genial dacă știu toate gândurile frumoase
și trebuie să fac toată lumea genială
pentru că pot să fac orice
în capul meu vorbește dumnezeu.
hai să-ți spun ce zice acum să citez

„dacă eu sunt dumnezeu înseamnă ca eu sunt și cuvintele astea
pe care poți să le auzi și le auzi pentru că poți să le vezi și guști și simți
peste tot în tine până când ești și tu eu
deci cine ești tu
eu
dumnezeu
vorbesc în mintea ta eu
pentru că eu sunt singurul care poate vorbi în minte
în timp ce gândești asta pot să fac orice
pentru că eu sunt toate gândurile frumoase, nu eu sunt?
  

joi, 25 octombrie 2012

Prostii, Desteptii, Fraierii, Smecherii, Oligofrenii, Genialii, Nebunii, Inteleptii: ATENTIE:

Napoleon, imparatul Frantei, avea o vorba: Istoria e o minciuna pe care nimeni n-o contesta! Nimic mai adevarat. Mai ales daca vorbim despre istoria nemului nostru, dupa cum vom vedea, nu inainte de-a va spune la ce se referea Andrei Muresanu, autorul imului national, pe care critici literari, in marea lor ignoranta, il gasesc, nu poet ci versificator, ca asa au fost ei indoctrinati la facultate, cand spunea "Desteapta-te romane din somnul cel de moarte": la faptul ca dormin pe noi si ca nu ne cunoastem originea nobila si ca, in marea noastra ignoranta, zidita cu mare grija si atentie, nici nu suntem interesati s-o aflam si ca ne complacem in starea de sclavi de secole, desi, asa cum vom observa suntem POPORUL SACRU din TARA SACRA care vorbeste LIMBA SACRA.

Incepem cu acest film:


Continuam cu acesta:



Cam pe-aici suntem mai treji putin si continuam cu acesta:


Acum vom vedea cum pamantul stramosilor nostri s-a diminuat pana cand practic, conform unor acorduri si tratate semnate de cei pe care i-ati votat sau nu in ultimii 23 de ani, pamantul nostru nu mai e al nostru si suntem sclavi pe pamantul nostru:



Aici mai invatam niste chestii pe care ar fi trebuit sa le stim de mult:



Aici spargem mai multe dintre caramizile prostiei:



Aici ne enervam rau:




Suntem ca niste copii de regi ajunsi la sapa de lemn, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, iar propria noastra prostie, nonfraternitate, dusmanie, invidie, gelozie, furie, coruptie vizavi de fratii nostri romani ne-a adus aici. Treziti-va ca s-au furat cam multe, sa aratam lumii ca tara asta nu-i sat fara caini!




marți, 23 octombrie 2012

Cât de prost pot fi (2)

Oare nu ne complicăm aiurea?

Cei care muncesc sunt obligați să plătească impozit pe venit și alte impozite. Cei care sunt mici întreprinzători plătesc impozit pe profit, TVA etc. Cei care locuiesc plătesc impozit pe pământ. Cei care cumpară produse plătesc TVA. ȘAMD

Eu și nu numai eu, ci și alte spirite elevate și strălucitoare ale acestei lumi, adică oameni ca toți oamenii care nu vor sa fie sclavii nimănui și care își pun întrebări, de obicei întrebarea de ce? cum? oare n-ar fi mai bine dacă? până când află răspunsul adevărat, consider că nimeni n-ar trebui să plătească impozit, taxe, dobânzi, și-am explicat cu alt prilej de ce, dar asta-i altă discuție. Ceea ce vreau să întreb plătitorii de impozite este:

De ce susțineți parazitul și tâlharul care se cheamă Statul Român Actual?
De ce consimțiți să finanțați politici antiromânești, antiumane, politici împotriva voastră, genocidul a tot ce înseamnă românesc?
Ce face Statul Român Actual pentru voi în schimbul banilor pe care îi dați înafară de săracie?
Cât va scăzut nivelul de trai în ultimii, să zicem, 5 ani? Dar în ultimii 3? Dar în ultimul an?
Nu considerați că deveniți complici la săracirea și distrugerea acestei națiuni în momentul în care plătiți impozite care nu ajung sub nicio formă înapoi la voi în semn de reciprocitate?
Nu considerați că finanțați acțiuni efectuate împotriva voastră?
Nu considerați că sărăciți voi în timp ce guvernanții prosperă?
Vă face plăcere să fiți guvernați?
Vă face plăcere să ascultați același discurs mincinos, insidios, subversiv din paretea politicienilor pe care-i ransformați în guvernanți?
Nu credeți că televizorul și mass-media în generel, nefiind decât teoretic liberă, fiind în fapt un instrument de propagandă, vă face mici și totodată vă implantează gânduri nocive?
Considerați că trăiți atât de bine încât să vă permiteți să plătiți impozite?
Credeți că dacă impozitele n-ar fi obligatorii le-ați mai plăti?
Dacă impozitele sunt obligatorii oare consimțământul vostru și implicit libertatea voastră nu este încălcată?
Dacă o lege a fost creată înainte să vă fi născut oare de ce s-o respectați?
Oare ființa umană, sacră inviolabilă suverană cum e, poate fi obligată să facă ce nu vrea? Poate fi pedepsită pentru că unul sau mai mulți consideră că ea trebuie să fie pedepsită? Dacă ființa umană, pe care-o pedepsesc unul sau mai mulți, consideră că cel sau cei care-o pedepsesc trebuie pedepsiți pentru asta la rândul lor?
Ce-ar fi dacă toată națiunea ar refuza să platească taxe și impozite și să mai susțină Actualul Stat?
Ce-ar fi dacă conștientizați că vă nașteți liberi și că normal ar fi să și trăiți liberi, adică să aveți libertatea de refuza să fiți sclavi?


Toate aceste întrebări au răspunsuri care asemeni pieselor unui puzzle creează un singur răspuns. Care-i?

p.s.

Credeți că un om ca mine este un om care poate perfecționa lumea?
Credeți că nu perfecționez deja lumea?
Oare dacă alții au dreptul, deși nu posedă nicio firimitură de înțelepciune, nicun dram de noblețe, niciun strop de iubire și compasiune, să-mi deseneze mie viața, oare eu care, plastic vorbind, le scuip semințe-n cap din gând, nu am dreptul să le sugerez că desenul lor e o mâzgâleală și să-l refuz nemotivat?
Oare tu nu ai același drept?

luni, 22 octombrie 2012

Exemplu de popor intreg la cap


Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild

Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienţi atunci când închisorile sunt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara. Asta este problema noastră !”
Howard Zinn (1922-2010)

Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus „AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă?
Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TĂI! E chiar atât de greu?

Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă... deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei Constituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată.
Dar asta nu e totul... Cea mai bună veste abia acum urmează!

Ei bine, islandezii AU ARESTAT DEJA pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei.

La începutul lunii iunie a.c., 9 persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării.

În Islanda s-a desfăşurat o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme. 
Dar de ce oare restul ţărilor occidentale nu au auzit nimic despre asta? Mass-media oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare că există această cenzură strictă.

La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie, iar acum se începe procesul penal prin care bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării vor fi puşi sub acuzare.
 
Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să NAŢIONALIZEZE cele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani.

După această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la 76 %. 
Islanda devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.

În timp ce băncile şi autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat.
Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir.

Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie întro stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!!
Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse.
Asta a determinat creditorii să îşi re-gândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

Ei bine, nici asta nu a mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis luna trecută să nu o ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt.
 
Bancherii tremură de frică
Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală ce a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc.

Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii.
În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată de Constituţia Daneză.
Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers.

Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.
Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii va fi protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.

Oamenii, din nou, vor decide viitorul Islandei, în timp ce politicienii şi bancherii vor privi de pe margine transformarea acestei naţiuni.
Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii.
 

Articol preluat de pe site-ul Active Information Media,  

duminică, 21 octombrie 2012

Cât de prost pot fi

Uneori, cum este acum, îmi dau seama și pot să recunosc cât de prost pot fi uneori. În ultimele câteva posturi de pe acest blog, am fost foarte neobrăzat cu națiunea din care cu mândrie, chiar dacă situația ei e cum e, fac parte, cu românii în general, cu scriitorii români și cu criticii literari români. Am urlat la ei ca un nesimțit, depășind orice limită a bunului simț, acuzându-i de pasivitate, de prostie, de masochism, de complacere, în ceea ce privește situația disperată a țării și a noastră ca români în lume. I-am găsit vinovați acolo unde vina chiar nu este a lor.
Oare ce vină are vânzătoarea de ardei din Obor că țara merge mai prost de 23  de ani decât până acum 23 de ani? Sau scriiorul X care își manifestă literar trăirile, gândurile și ideile? Sau criticul literar X când îl laudă pe scriitorul X având ca criteriu gustul personal? Sau chiar prcurorul corupt, judecătorul, deputatul, senatorul, caraliul, într-o țară în care toți sunt corupți și unde deci, nimeni nu e corupt, vorba lui I.P. Culianu? Sau chiar miniștrii, președintele etc.? Bieții de ei ce putere pot avea, cum pot ei refuza în micimea lor ordinele venite din partea unor organizații, gen FMI, Banca Mondială, ONU, NATO, UE, sau a celor de deasupra acestor organizații, oameni cu sânge albastru care din tată-n fiu manevrează masele de mii de ani? Ce cuvânt pot înălța ei înaintea acelor așa numiți oameni, pe care de multe ori nici nu ajung să-i cunoască, când ei sunt tipi de gașcă, români de-ai noștri, născuți, crescuți și educați în România, educați să respecte autoritatea, indiferent a cui o fi ea, și dornici, ca tot omu', să se vadă și ei în foncție,  să-i știe țara de președinți, miniștri, deputați, senatori bla bla bla, să-și umfle și ei buzunarele pe spinarea supușilor, să-și asigure femiliile și să-și exercite și ei autoritatea ca să se simtă și ei puternici? Ce vină au ei, săracii, că pe lume sunt oameni care vând și cumpără țări cu tot cu oameni sau că le cuceresc subtil prin diplomație sau prin violență și că ei nu cunosc arta de a guverna ci numai arta pupincurismului, a obedienței? Sau ce vină ai tu, cititorule că țara merge prost, că suntem țara cu cei mai mulți copii bolnavi de SIDA din lume, că majoritea românilor se târăște de pe-o zi pe alta, că impozitele pe care le plătești se duc se transformă în tribut plătit de România altor țări, că justiția e praf, că-n țara ta nu Constituția țării tale este legea supremă ci alte legi despre care nici habar n-ai sau că cine știe mai ce? Sau ce vină ai că nici nu-ți pasă de asta? Dar oare ce vină am eu că am mai umblat prin lume și-am mai văzut țări mai evoluate și popoare mai interesate de soarta lor și că mă aștept ca și poporul meu, avându-și în vedere situația disperată să facă ceva în acest sens pentru a-și ameliora și schimba situația?
De la președinte până la aurolacul din canalul din parcul din fața Gării de Nord toți suntem nevinovați, și eu, prost cum sunt, am avut nesimțirea să dau vina, în posturile anterioare, pe semenii mei români, să-i acuz că sunt pasivi ca pidosnicii, proști ca noaptea-n tufișuri, masochiști ca masochiștii și că se complac în starea de sclavi în care se află, ba să-i mai și numesc sclavi... Îmi cer scuze. Chiar nu e vina noastră. E vina naturii.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Culmea sclaviei



Să fi sclav pe un pământ care e chiar țara ta,
altfel spus să fi sub jug fără să-ți dai seama într-o fermă care e chiar țara ta,
țara în care te-ai născut, țara pentru care au muncit, au învățat, au pledat, au pătimit, au luptat,
au murit ai tăi,
prieteni, frați, veri, copii, părinți, bunici, străbunici, români,
țara pe care au construit-o și-au apărat-o ca tu să fi liber și împlinit,
țara al cărei imn începe cu Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
în care te-adânciră barbarii de tirani,
să fi și cobai cu acordul guvernanților tăi corupți, ignoranți, escroci, imaturi, sataniști, marionete,
alți sclavi și ei, alți sclavi sub jug, alți cobai
pe care ești condiționat să-i tot alegi crezând că-ți va fi mai bine, crezând că te vor elibera,
să mănânci prin voia lor produse nenaturale, cancerigene, otrăvitoare, îndobitocitoare
fiindcă alții au hotărât că neamul tău trebuie să experimenteze aceste produse,
fiindcă alții au hotărât că planeta are prea mulți sclavi care se pot revolta și că ei trebuie decimați,
fiindcă alții care nu sunt oameni ci draci în trupuri de oameni pentru care ești simplu animal
la fel cum cimpanzeul este pentru tine animal, au hotărât,
să fi alfabetizat și să poți gândi,
să te crezi deștept,
să te poți indigna,
să te poți revolta,
să ai prin Constituție dreptul și obligația să-ți aperi țara,
să ști care-i Culmea sclaviei
și să te complaci.

vineri, 19 octombrie 2012

Codex Alimentarius sau moarte pentru romani

Incep sa-mi pierd rabdarea. Incep sa fiu convins ca suntem o natie de sclavi masochisti impotenti intelectual lasi excesiv de ignoranti retardati fara coaie samd. Fii antena:

"Experimentul "Codex Alimentarius" incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea "Codexului", alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). "Codex Alimentarius" este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.
Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca "beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta." Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne. (sursa: Agentia de Investigatii Media)"

Stai ca poate totusi nu esti chiar asa oligofren si vrei sa afli mai multe. Ia fii antena
Sau si mai multe: http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/codex-alimentarius-122546.html

Si da-ti seama cat de secret e tinuta manevra asta daca eu aflu tocmai acum de ea.
Cand va spun ca ne oamoara astia ziceti ca-nebunit SGB, in prostia voastra de sclavi. Cand va spun ca suntem sclavi ziceti ca e prost SGB. Acu cand va zic ca suntem o natie de masochisti, ce-o sa faceti, o sa radeti, sclavilor? Cand va arat ca ne omoara astia incet incet ce faceti voi? Dormiti pe voi in continuare, nu?

Scriitorii, pisa-m-as pe voi de sclavi, ce faceti voi? Ce scrieti voi? Somnul cel de moarte in care sunteti? Sau ce pula mea scrieti voi? Sclavi oligofreni care sunteti.

Criticii, pisa-m-as pe voi de sclavi? ce faceti voi? Ce scrieti voi? Laudati somnul cel de moarte in care sunt scriitorii din somnul cel de moarte in care sunteti? Sau ce pula mea scrieti voi? Sclavi oligofreni care sunteti.

Iar voi romanii pulii, sclavilor, ce faceti voi in somnul cel de moarte in care v-adancesc astia? Va pregatiti sa votati in decembrie. Pe cine sa votati? Aceleasi marionete sau altele? Ca atat sunteti conditionati sa votati, sclavilor: marionete!

Acum ca v-am excitat cu limbajul meu placut masochistilor care sunteti va urez moarte placuta!


miercuri, 17 octombrie 2012

Dreptul să fi bogat



Indiferent ce poate fi spus întru lauda sărăciei rămâne un fapt că nu este posibil să trăiești cu-adevărat o viață completă și de succes decât dacă ești bogat. Nimeni nu se poate ridica la cea mai grandioasă înălțime posibilă a dezvoltării talentului și spiritului său decât dacă are destui bani să-și desfășoare spiritul și să-și dezvolte talentul întrucât pentru a-și desfășura spiritul și a-și dezvolta talentul omul trebuie să aibă la îndemână multe lucruri de care să se folosească și nu poate avea aceste lucruri decât dacă are bani cu care să le cumpere. O persoană se dezvoltă în minte, spirit și trup utilizând lucruri, iar societatea este organizată în așa fel încât omul să trebuiască să aibă bani pentru a poseda lucruri. Prin urmare, baza orcărei evoluții trebuie să fie sunetul îmbogățirii. Obiectul vieții este evoluția și orice trăiește are dreptul inalienabil la evoluția la care este capabil să ajungă. Dreptul la viață al unei persoane înseamnă dreptul ei să aibă liberă și nerestrânsă utilizarea tuturor lucrurilor care ar putea fi necesare evoluției sale mentale, spirituale, fizice. Sau, altfel spus, dreptul să fie bogată.
A fi cu adevărat bogat nu înseamnă să fi mulțumit sau satisfăcut cu puțin. Nimeni n-ar trebui să se mulțumească cu puțin dacă este capabil să utilizeze și să se bucure de mai mult. Scopul naturii este progresul întru evoluția vieții și fiecare ar trebui să aibă tot ce poate contribui la puterea, elaganța, frumusețea și bogăția vieții sale. A te mulțumi cu puțin este un păcat. Persoana care deține tot ce vrea pentru înălțarea întregii plăceri pe care este capabilă să o trăiască este bogată și nicio persoană care nu are destui bani nu poate avea tot ce vrea. Viața a avansat atât de departe și a devenit atât de complexă încât chiar și cea mai plată ființă umană are nevoie de bogăție pentru a trăi într-o manieră care chiar se apropie de completitudine. Fiecare persoană vrea în mod natural să devină tot ceea ce este capabilă să devină. Această dorință de a realiza orice este posibil este inerentă naturii umane și nu ne putem abține să vrem să fim tot ceea ce putem fi. Succesul în viață este a deveni ceea ce vrei să fi. Poți deveni ceea ce vrei să fi numai prin utilizarea de lucruri și poți utiliza liber lucrurile numai dacă ai devenit suficient de bogat pentru a le cumpăra. Înțelegerea științei îmbogățirii este deci esențială întregii cunoașteri. Nu este nimic greșit în a-ți dori să te îmbogățești. Dorința de bogăție este în realitate dorința pentru o mai completă, mai plină și mai abundentă viață, iar această dorință este lăudabilă. Persoana care nu-și dorește să trăiască mai abundent este anormală.
Există trei motive pentru care trăim. Trăim pentru corp. Trăim pentru minte. Trăim pentru spirit. Exclusiv. Niciunul dintre aceste motive nu este mai bun sau mai sfânt decât cealalt. Toate sunt la fel de dezirabile și niciunul dintre cele trei, corp, minte, spirit, nu poate trăi pe deplin dacă celelalte sunt lipsite de viață și de expresie. Nu este potrivit sau nobil să trăiești numai pentru spirit și să negi mintea și trupul, cum nu este potrivit să trăiești numai pentru minte și să negi trupul și spiritul. Suntem toți familiarizați cu minimele consecințe ale traiului numai pentru trup și a neglijării traiului pentru minte și spirit, și vedem că viața adevărată înseamnă exprimarea completă a tot ce o persoană poate da prin minte, corp și spirit. Orice s-ar spune, nimeni nu poate fi cu-adevărat fericit sau satisfăcut decât dacă corpul său trăiește pe deplin în funcțiune și decât dacă același lucru este în același timp valabil despre mintea și spiritul său. Ori de câte ori există o posibilitate neexprimată sau o funție neexecutată există dorință nesatisfăcută. Dorința este posibilitate căutând expresie sau funcție căutând performanță.
O persoană nu poate trăi pe deplin în trup fără mâncare sănătoasă, îmbrăcăminte confortabilă, adăpost călduros și fără a fi exonerat de exces de muncă. Recreația este de asemeni necesară vieții sale fizice. Nimeni nu poate trăi pe deplin în minte fără cărți și timp pentru a le studia, fără oportunitatea de a călători și a observa sau fără companie intelectuală. Pentru a trăi pe deplin în minte o persoană trebuie să aibă recreații intelectuale și trebuie să se înconjoare cu toate obiectele de artă și cu toată frumusețea pe care este capabil s-o utilizeze și s-o aprecieze. Pentru a trăi pe deplin în spirit, o persoană trebuie să aibă iubire și expresia cea mai înaltă și mai deplină a iubirii este refuzată de sărăcie. Fericirea cea mai înaltă a unei persoane se găsește în cele mai bune prestații și beneficii pe care le aduce celor pe care îi iubește. Dragostea își găsește cea mai naturală și mai spontană expresie în dăruire. Individul care nu are nimic de oferit nu-și poate umple locul ca soț, ca părinte, ca cetățean sau ca ființă umană.
Făcând uz de lucruri materiale o persoană găsește viață plină pentru trupul său, își dezvoltă mintea și-și desfășoară spiritul. Este, prin urmare de o importanță supremă pentru fiecare individ să fie bogat. Este absolut normal să trebuiască să-ți dorești să fi bogat. Dacă ești un barbat sau o femeie normală nu te poți abține să nu faci asta. Este absolut normal să trebuiască să acorzi cea mai bună atenție sunetelor îmbogățirii întrucât este cea mai nobilă și cea mai necesară dintre toate studiile. Dacă neglijezi acest studiu, abandonezi datoria pe care o ai față de tine, față de Dumnezeu și față de umanitate, pentru că nu poți aduce o răsplată mai mare lui Dumnezeu și umanității decât făcând maximum din tine.     
În prezent, pe planetă există peste 6 miliarde de ființe umane, dacă nu chiar 7. Aproape toate cele aproape 7 miliarde de oameni de pe planetă, având în vedere felul eronat în care este construită societatea umană, nu pot ajunge într-o singură viață bogate și deci nu pot atinge evoluția pe care ar putea-o atinge dacă ar fi bogate. Cu-atât mai puțin, noi, românii, care am fost condamnați la neființă chiar de proprii noștri guvernanți ignoranți și sataniști. Ca atare este nevoie de o revoluție întru evoluție, de o reconfigurare a normelor care stau la baza întregii societăți umane, iar această revoluție are ca sămânță dreptul și obligația să fi bogat, iar eu, Strălucitorul Genialul Bestialul Stoian G. Bogdan, cu inima curată și spiritul iubire o sădesc acum în mintea, trupul și spiritul tău întru evoluție. Amin! 

marți, 16 octombrie 2012

Cu cât ești mai prost cu-atât te crezi mai deștept. SGB

Onestitatea este pentru majoritate mai putin profitabilă decât neonestitatea. Platon
Cu-adevărat am fost prea onest ca om să fiu politician și să trăiesc. Socrate
Scopul omului superior este adevărul. Confucius
Vorbele false nu sunt numai rele în sine, ci infectează sufletul cu rău. Socrate
Nu a trăi e ceea ce contează, ci a trăi drept. Socrate
A ști ce e drept și a nu face este cea mai penală lașitate. Confucius
Tăcerea ta dă consimțământ. Platon
De îndată ce legile devin necesare pentru om, ele nu se mai potrivesc pentru libertate. Pythagora
Una dintre pedepsele pentru refuzul de a te implica în politică este că sfârșești fiind guvernat de inferiorii tăi. Platon
Republicile decad în democrații și democrațiile degenerează în despotisme. Aristotel
Dictatura se înalță natural din democrație, și cea mai agravată formă de tiranie și sclavie din cea mai extremă libertate. Platon
Un tiran trebuie să îmbrace aparența de neobișnuit devotament pentru religie. Subiecții sunt mai puțin receptivi la tratament ilegal din partea unui conducator pe care îl consideră cu frică de Dumnezeu și moral. Pe de altă parte se mișcă cu mai puțină ușurință împotriva-i, crezând că are zeii de partea lui. Aristotel
Într-o democrație săracii vor avea mai multă putere decât bogații, pentru că sunt mai mulți, și voința majorității e supremă. Aristotel
Într-o țară bine guvernată, sărăcia e ceva de rușine. Într-o țară rău guvernată, bogăția e ceva de rușine. Confucius
Atât timp cât omul continuă să fie distrugătorul nemilos al ființelor vii inferioare, el nu va cunoaște sănătatea sau pacea. Pentru că atât timp cât oamenii masacrează animalele, se vor omorî unii pe alții. Pythagora
Justiția în viața și în conduita Statului este posibilă numai dacă mai întâi rezidă din inimile și din sufletele cetățenilor. Platon
Ce crezi, am evoluat? Caesar

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=SipVykiE6mY&NR=1

duminică, 14 octombrie 2012

Pofta buna!

http://www.youtube.com/watch?v=FKVSBCqaqUM&feature=related

In documentarul de mai sus veti vedea niste chestii care pe mine m-au oripilat si care m-au facut sa fiu foarte atent la ce mananc si la ce beau.

marți, 9 octombrie 2012

O lume de sclavi (poem)


Motto: tristețea mea ascultă nenăscuții prunci, cum datorii făcute azi de Guvern sunt condamnați să plătească.



O, lume de sclavi, mă uit la tine cu milă!
O, lume de sclavi, inconștiența ta îmi provoacă silă!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt sclavi cu plăcere!
O, lume de sclavi, creierul tău îngenunchiat și luat pe la spate-n tăcere!
O, lume de sclavi, sunt neuronul ce te iubește!
O, lume de sclavi, sunt neuronul ce te trezește!
O, lume de sclavi, stăpânii tăi sunt neuroni infecți, posedați de satana,
Unelte criminale, inumane, mârlane, mana,
Care te îndobitocește, te sărăcește, te exploatează, te condiționează, te pedepsește, te violează!
Pentru orice încercare de-mpotrivire, de eliberare, de fericire, te înfierează!
Ei sunt cei pentru care libertatea ta e o crimă!
Ei sunt cei pentru care ignoranța ta e sublimă!
Ei sunt cei pentru care omul nu valorează nimic dacă e liber!
Ei sunt cei care îți refuză dreptul de-a spune nu, nu poți spune nu, nu-ți poți fi lider!
Nu poți spune nu când e vorba să fii guvernat!
Nu poți spune nu când e vorba să fii îndoctriat, îndobitocit, retardat, manipulat!
Nu poți spune nu când e vorba să fii impozitat, taxat, expropriat, sărăcit!
Nu poți spune nu când e vorba să fii exploatat, violat, obligat, sfredelit!
Nu poți spune nu când ești percheziționat, reținut, arestat, judecat, condamnat, privat de libertate c-ai făcut ce-ai vrut!
Nu poți spune nu pedepselor, tratamentelor subumane, bolnave, torturii, spui nu, dar ești mut!
Nu poți spune nu când trebuie să plătești datorii pe care Guvernul le-a făcut fără permisiunea ta!
Nu poți spune nu când Guvernul îți condamnă copiii nenăscuți să plătească datorii pe care le-a făcut fără permisiunea ta!
A fi GUVERNAT este să fii urmărit, inspectat, spionat, direcţionat, condus de legi, numerotat, regularizat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat,
 de creaturi care nu au nici dreptul nici înţelepciunea nici virtutea să facă asta!
 A fi GUVERNAT este să fii la fiecare operaţiune, la fiecare tranzacţie, notat, înregistrat, numărat, taxat, ştampilat, măsurat, numerotat, asistat, licenţiat, autorizat, admonestat, preîntâmpinat, împiedicat, reformat, corectat, pedepsit!  Este,
 sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general,
 să fii plasat ca şi contribuabil, sfredelit, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, înşelat, jefuit;
apoi, la cel mai mic semn de rezistenţă, la cel mai şoptit cuvânt de împotrivire, să fii reprimat, amendat, defăimat, hărţuit, vânat, abuzat, bătut, dezarmat, legat, sufocat, arestat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat;
şi colac peste pupăză: învins, ridicularizat, râs, ultragiat, dezonorat.
Asta înseamnă GUVERN, asta este justiţia şi morala lui. ” – Ce spui?
O, lume de sclavi, lanturile-ți sunt chiar propriile opinii!
O, lume de sclavi, habar n-ai că ești de râsul rușinii!
O,  lume de sclavi, oamenii tăi sunt condiționați să se suspecteze, să se dușmănească, să se invidieze, să se dezbine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt îndoctrinați că binele e rău și că e răul e bine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt semibovine!
Cred că se trag din maimuță, cred că sunt animale intelectuale, cred orice analfabete intelectuale, n-au habar că sunt ființe divine!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt proprietatea celor care le emit documente de identificare,
Capital, marfă, carne de tun în plină-ntrebuințare!
Orice stat nu-i decât șusta unui grup de genii antiumane!
Care te-au prostit să crezi că sunt reprezentanții, agenții poporului! Cui?
Trage-i la răspundere pentru faptele lor perverse! Vezi dacă poți!
Pentru că te controlează, pentru că te fură, pentru că te tâlhăresc forțându-te la taxe și impozite, pentru că te expropriază, pentru că te îndoctrinează, pentru că te condiționează să faci și să nu faci, pentru că te obligă să provoci suferință sub diferite pretexte, pentru că te percheziționează, pentru că te arestează, pentru că te judecă, pentru că te condamnă, pentru că te țin legat și încarcerat ca pe un animal... N-o să poți!
Pentru că în realitate, toți, sunt agenții și reprezentanții nimănui! Hoți!
“Statul este o organizaţie coercitivă criminală, care subzistă graţie unui mega-sistem instituţionalizat de impozitare-furt şi care reuşeşte să nu fie identificată ca atare prin confecţionarea susţinerii sale de către majoritate, prin stabilirea unei alianţe cu un grup de intelectuali formatori de opinie, pe care îi recompensează cu o parte din puterea şi din banii jefuiţi de ea.” – Ce spui?
E organizaţia care insituie un monopol coercitiv asupra violenţei și asupra puterii de a lua deciziile ultime într-o anumită regiune teritorială prin agresiune criminală şi jaf al drepturilor de proprietate legitime ale supuşilor săi, inclusiv al dreptului la proprietate de sine, Ioane!
Ludovic Regele Soare era însuși Statul! Ceilalți erau niște sclavi, coane!
Dar dacă un om era un Stat, atunci orice om poate fi un Stat! Deci fiecare om e un Stat! Fiindcă toate persoanele sunt egale!
Resursele, apa, aerul, mâncarea, combustibilul, bogățiile planetei sunt ale tuturor gratuit! Iată niște vorbe ilegale!
Dar drepte, spuse ca să deștepte, ochii închiși, mințile neînțelepte, animale, pline de spume și bale!
O, lume de sclavi, oamenii tăi trăiesc sărăcie, lipsă de adăpost, greu, boală, suferință, moarte, cu mațele goale!
O, lume de sclavi, te-nchini pietrelor, lemnelor, astrelor, oamenilor din care faci idoli, le săruți mâinile și picioarele, fără pic de jenă și nu te mai speli după, n-ai simțul ridicolului, sclavo!
O, lume de sclavi, de proastă ce ești îți iubești torționarii, îi cinstești, li te-nchini chiar și după moarte, dresata ca o cățea, nu latri, spui: Bravo, bravo, bravo!
Când vezi prostia, mârlănia, nebunia, răutatea! și-aplauzi!
Toată istoria ta nu-i decât povestea așa ziselor autorități, a torționarilor pe care-i ridici în slăvi și-i lauzi!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt sclavi cu plăcere!
O, lume de sclavi, creierul tău îngenunchiat și luat pe la spate-n tăcere!
O, lume de sclavi, oamenii tăi sunt frivoli, se vând, se lasă mituiți, sunt corupți, lacomi, nonfraterni, dezbinați, n-au demnitate!
Își pierd anii pentru câteva firmituri de avere se omoară frate pe frate!
O, lume de sclavi, în ignoranța ta ai devenit virus pentru planetă,
Oamenii tăi se comportă ca și când după ei nimeni n-ar mai avea drept să existe: strică, îmbolnăvesc, omoară, distrug, nimicesc și-și suflă satisfăcuți mârlănia-n trompetă!
O, lume de sclavi, ideile-ți sunt sfori de marionetă!
O, lume de sclavi, frica te distruge, egoismul, lașitatea, invidia, ura, aviditatea, furia, vanitatea, trufia, nepăsarea, ignoranța, inconștiența, personalitatea incultă deci incompletă!
O, lume de sclavi, nici nu știi c-ai în gură o mare suzetă!
Care îți ține capul plecat, spiritul turtit, coloana flască ca o spaghetă!
O, lume de sclavi, spiritul meu plutește peste acest poem ca Isus peste ape!
O, lume de sclavi, spiritul meu iubire începând să te-adape!
O, lume de sclavi, nu există drepturi, numai sclavii au drepturi, există viață-n libertate și-armonie sau moarte, se știe!
Omoară-mă sau eliberează-te, decât o viață moartă mai bine-o moarte vie!

miercuri, 3 octombrie 2012

Domnul Gheorghe Alui Adrian

in articolul "Intoarcerea la literatura" din revista Romania literara, publicat in 28.09.2012, zice:

 „Suntem prezenţi în cultura europeană (şi mondială) numai cu scriitori care au trăit, efectiv, în afara României. O vreme au stat în Europa sau au rămas acolo definitiv…Mă întreb , însă, de ce nu (mai) există tendinţa între tinerii scriitori din România de a pleca în lume ? Mă gândesc la nişte nume de tineri scriitori, care, dacă nu iau exemplul meşterului român, care e demult în Europa, nu o să fie decât nişte scriitori români îmbătrâniţi înainte de vreme de frustrări şi uzură cotidiană. Claudiu Komartin, Dan Coman, Răzvan Ţupa, Bogdan G. Stoian, Rita Chirian, Marius Chivu, Mihai şi Alexandru Vakuloivski, RareşMoldovan, Dan Sociu, Vlad Moldovan, Mihai Curtean, Daniel Cristea Enache, Cosmin Ciotloş, Adrian G. Romilă, Andrei Terian, Andra Rotaru, Aida Hanser etc. etc. sunt doar o parte dintre numele care îmi vin acum în minte. ..Statul român plăteşte tichete la căldură, plăteşte pensii mari foştilor activişti şi securişti, …, dar nu ar plăti o sută de burse pentru nişte intelectuali români în universităţi din Europa care ar produce un freamăt de cultură română acolo unde suntem cunoscuţi doar ca ţigani, ca hoţi, ca violatori, ca umile fiinţe (încă umanoide) care muncesc în orice condiţii, pentru un câştig mizer. Suntem în Europa exact unde ne propunem să fim. Adică nicăieri.”

Cu tot respectul si apreciarea pentru poezia si activitatea culturala a domniei sale ii reamintesc ca numele meu  de scena este Stoian G. Bogdan, nu Bogdan G. Stoian. Cu acest prilej le reamintesc si altor domni, cu respect, ca numele meu de scena este Stoian G. Bogdan.

Referitor la spusele dumnealui, cred ca inainte sa trimita Statul scriitorii mentionati sau alti scriitori pe undeva, trebuie mai intai sa-i treaca printr-un lung tratament la Sanatoriul de bune maniere, majoritatea dintre acesti scriitori nestiind sa manance cu cutitul in mana dreapta si cu furculita in stanga. Iar daca stiu asta, nu stiu ca friptura nu se taie deodata in bucatele mici si apoi se mananca, ci se taie o bucatica, se mananca, apoi se taie alta bucatica, se mananca samd. Nu mai vorbesc despre mancatul pestelui sau al altor mancaruri.
Apoi cred ca acelasi Sanatoriu de bune maniere, ar putea sa invete scriitorii respectivi sa nu mai fie atat de sumisivi in raport cu alte natii, atat de pupincuristi, sa nu se mai simta atat de inferiori, intrucat noi romanii nu suntem inferiori cu nimic, ba din contra. Pana la urma noi, adica romani de-ai nostri, am inventat curentul alternativ, noi am inventat stiloul, noi am inventat penicilina, noi am inventat o gramada de programe esentiale pt. caluculator, turnul Effel e facut din otel de la Resita, noi am inventat Dadaismul samd si nu in ultimul rand, noi, adica eu, am inventat Etic-estetismul. De asemenea, cred ca acel Sanatoriu ar trebui sa i invete pe scriitori Mandria nationala. Pana la urma nu noi am omorat oameni pe motive rasiale, etnice, economice samd, nu noi am invedat tari ca sa le supunem si sa le transformam locuitorii in sclavi, nu noi invadam tari sa le furam resursele samd, nu noi ne declaram neamuri alese, rase ruperioare etc. desi, daca ne-am cunoaste adevarata istorie am putea sa facem asta relaxati. De fapt, consider ca ceea ce ne lipseste noua in prezent este iubirea de aproape, a noastra, a romanilor pentru romani, demnitatea care vine odata cu Mandria nationala, bunele maniere, o clasa politica de oameni iubitori de oameni, incoruptibili, elevati spiritual, demni, diplomati, smecheri, (in sensul cel mai bun al cuvantului), nu ignorantii care ne-au condus in ultimii 23 de ani si mai inainte.

 Etic-estetismul este o idee estetică și curentul literar artistic social politic aferent acesteia, care se naște în virtutea dreptului universal al ființei umane de proprietate asupra ființei sale umane sacră inviolabilă suverană. Etic-estetismul pledează prin mijloace artistice diplomatice politice și acționează pentru edificarea unei lumi bazată pe o înaltă conștiență a ființelor umane, fraternitate, libertate, iubire, în care fiecare ființă umană are garantat și asigurat de către un sistem tehnologic global și funcțional gratuit toate nevoile primare: adăpost decent recordat la utilități; hrană sănătoasă proaspătă; acces egal la sistemul sanitar; acces egal la educație, la educație în spiritul Etic-estetismului; transport etc. Etic-estetismul se opune sărăcirii, îndobitocirii, exploatării, omului de către om sau de orice entitate juridică, indiferent dacă această entitate se numește Stat, ONG, Monarhie, Masonerie, Biserică etc. Etic-estetismul înțelege că pentru matarializarea scopurilor și obiectivelor sale ființa umană este necesar a fi deprogramata, deparazitată, dezignorantizată, luminată și înnobilată într-o așa manieră încât să poată conștientiza şi respecta sacralitatea inviolabilitatea suveranitatea sa și a tuturor ființelor umane. Etic-estetismul se înalță solar deasupra tuturor curentelor artistice filosofice juridice sociale politice teologice etc. fiind o sinteză efectuată cu cea mai de bună credință intenție întru a crea o umanitate liberă fraterna iluminată care să respecte liberă un singur principiu nescris și etern: FIECARE FIINŢĂ UMANĂ, (indiferent de rasă, naţionalitate, origine socială, orientare sexuală ş.a.m.d.), ESTE SACRĂ INVIOLABILĂ SUVERANĂ.

marți, 2 octombrie 2012

Stiinta Spiritului

Iata un documentar pe care va recomand sa il vedeti si sa il recomandati la randul dvs. O sa vedeti si ceva despre tara noastra si-o sa aveti inca un argument ca stramosii nostrii au fost foarte smecheri.

http://www.youtube.com/watch?v=IaDOkMEK4uk&feature=related