marți, 27 noiembrie 2012

Dârele Morţii

Adineauri am ieșit pe balcon și am privit cerul. Vreo 3 avioane zburau lent spre aeroportul Băneasa sau poate spre Otopeni, cine știe... Toate 3 lăsau în urma lor dâre albe lungi și groase care se regăsesc pe cer și acum. Privind în jur am observat mai multe astfel de dâre, deasupra mai multor cartiere, semn că ele au fost făcute de mai multe avioane înainte să ies eu pe balcon. Dacă privești prin București poți vedea pe mai multe străzi graffitiul cu textul următor: Privește Cerul...
Ce-i cu aceste dâre? Să vedem ce zic oamenii:

George Preda

- "În ultimii ani, clinicile medicale şi sălile de urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de detaliu … care pare banal!

La început, doar extrem de puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de „S“ sau de cercuri. Privim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste dâre, ni se pare normal ca un avion care trece să lase în spatele lui urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, care acoperă cerul ore în şir.

Nu este oare legitim, în acest caz, să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţii, în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme care au apărut sunt: recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaşteptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii şi organelor interne... Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la moarte.

Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la atacuri subite.

Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebarea de ce aceste urme nu existau cu mai mulţi ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie...) şi aspectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare... În urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile, soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns, deci, să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ... Dezbaterea a continuat însă pe internet. 

Autorităţile militare şi guvernamentale iau în derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide, o dată pentru totdeauna, gura celor băgăreţi.

Ar trebui, cu toate acestea, să se realizeze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva... Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe stradă. 

Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiritul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se teamă.


Dâre de condensare sau dâre ale morţii?

Dârele de condensare [contrails]


De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori: umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă. 

Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de - 60°C şi mai mult, la niveluri de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari.

Ca incident separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare [contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi deci este vorba de altceva! 
Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse. 

Formarea şi disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri. 

Dâre ale morţii [chemtrails] 

De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. 

În unii dintre aceşti nori putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate. 

Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti integri... şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails], care este extrem de activă pe internet. "




Și Andrei Dobrin



- "În toamna acestui an, unul dintre liderii partidului ecologist din Suedia a recunoscut public că aşa-zisele chemtrails sau „dâre ale morţii” nu sunt doar nişte teorii conspirative, ci ele reprezintă cu adevărat un pericol care pune în primejdie viaţa cetăţenilor suedezi. Fiind primul politician european care a avut curajul să vorbească deschis despre chemtrails, Pernilla Hagberg a afirmat cu mai multe ocazii că „dârele morţii” sunt de fapt substanţe foarte toxice răspândite intenţionat în atmosferă şi că, deşi mulţi politicieni suedezi cunosc acest aspect îngrijorător, ei se tem să îl recunoască public.
Aftonbladet, o binecunoscută publicaţie suedeză, a reacţionat la afirmaţiile diplomatului suedez, bulversând cetăţenii cu articolul „Politicienii afirmă că CIA împreună cu guvernul suedez injectează toxine desupra Suediei”.
Conform spuselor Pernillei Hagberg, totul a început când a observat în Katrineholms Courier (un ziar suedez) o poză reprezentând nişte „dâre ale morţii”, iar autorii acelui articol se întrebau ce înseamnă acele urme de pe cer. Hagberg a afirmat într-un interviu că nu şi-a putut imagina atunci când a sunat la redacţia acelui ziar, cu intenţia de a clarifica dilema, că totul va lua o întorsătură atât de mare.
Diplomatul suedez afirmă că îi este cunoscută problema „dârelor morţii” de şase ani şi că bănuieşte că CIA împreună cu guvernul suedez ar complota împotriva cetăţenilor suedezi prin răspândirea toxicelor chemtrailsuri. Tot ea afirmă că ar exista chiar şi un document secret pe care Suedia şi SUA le-au semnat împreună cu privire la răspândirea „dârelor morţii” pe cerul suedez. Politicianul a mai afirmat că deţine anumite informaţii care îi permit să afirme că SUA nu este singura superputere la ora actuală de pe glob care se dedă la astfel de acţiuni criminale împotriva cetăţenilor săi.
Deşi a spus că intenţionează să continue investigarea detaliată a acestei probleme, Pernilla Hagberg pare a fi o persoană modestă şi prudentă care afirmă că nu vorbeşte în numele partidului ecologist ci pe cont propriu. Invitată în mai multe rânduri, nu se grăbeşte să apară la televiziunea naţională pentru a dezbate pe tema „dârelor morţii” afirmând că programul încărcat nu îi permite, deocamdată, să facă aceasta. La ora actuală ea primeşte mii de emailuri de la oameni din toată lumea care o felicită pentru curajul său.
Se pare că un alt diplomat ecologist din Suedia, pe nume Roy Hagberg, lider al partidului în provincia Vingaker a făcut unele afirmaţii cu privire la existenţa chemtrailsurilor pe cerul suedez, afirmaţii care coincid într-o mare măsură cu cele făcute de Pernilla Hagberg. Între timp, un alt lider al partidului ecologist din Suedia a apărut la televiziunea naţională afirmând că mediul înconjurător din Suedia are probleme mult mai grave care vin pe primul plan în comparaţie cu aceste chemtrails dar, a continuat el, ar fi „foarte urât din partea guvernului suedez dacă ar fi răspunzător pentru aşa ceva”.
Cu alte cuvinte, deşi nu afirmă vehement existenţa „dârelor morţii”, totuşi, liderii partidului ecologist din Suedia au atras în mod public atenţia cetăţenilor suedezi asupra acestui pericol, arătându-şi într-un mod „diplomatic”, am putea spune, nesupunerea faţă de ordinele aşa-zişilor „iluminaţi” satanişti care conduc din umbră planeta pământ şi urmăresc instaurarea unei Noi Ordini Mondiale."

7 comentarii:

  1. Va fi interesant sa vedem cum o sa evoluam in 100 de ani sau daca vom mai exista ca specie..

    RăspundețiȘtergere
  2. crezi ca apucam sa vedem? nu vezi ca suntem atacati din toate partile? aerul contaminat, mancarea contaminata, apa contaminata, saracie, boli, injustitie, dezbinare, incultura... suntem cobai care se complac in starea actuala, cobai care lucram impotriva noastra... fara sa ne dam seama, ceea ce-i superb

    RăspundețiȘtergere
  3. Seghebelule vezi ca te omoaraa darele =))

    RăspundețiȘtergere
  4. citeste "Eseu despre orbire" Saramago

    RăspundețiȘtergere
  5. politicienii stiu si sunt constienti de tot raul la care suntem expusi dar nu pot face nimic pentru ca sunt complici la acest rau si pozitia lor este conditionata de tacerea in care se complac.
    intrebarea e:cat ne mai complacem noi oamenii de rand in letargia in care ne scufundam,in lasitate si autominciuna?

    RăspundețiȘtergere