mdea

Asa cum ii spuneam la un momentdat domnului Robert Cosmeanu, intr-o conversatie foarte particulara din care spre bucuria mea domnia lui a retinut urmatorul citat: Utilizand uneltele mele, faptul că eu conștientizez că mă fac plăcut prin scris de fapt îmi provoacă plăcere , plăcerea de a ști că ești plăcut, plăcerea de a genera limbaj…până la urmă.- o sa ma fac placut putin si astazi, cu inca un fragment din romanul la care lucrez, pe care-l cheama mai nou: Interlop, nu Escort cum il numisem initial. Atentie:


doi


Expoziția din Casa Uniunii Scriitorilor a atras vreo două sute de vizitatori, presă, televiziuni, critici, tot felul de artiști de toate calibrele, inclusiv pe prietenul nostru Albastru Haloi care purta un tricou bleo cu alb, o pereche de blugi tociți, rupți în cur și teniși roz cu șireturi bleo împletite. De obicei mergea la vernisaje mai mult pentru femeile pe care le agâța decât penru exponate, dar în seara aia de mai era numai cu ochii-n tablouri. Expuneam eu, normal – și tablourile mele sunt mișto. Atunci aveam unul pe care l-am vândut între timp, c-o priză în care era introdus un ștecher cu niște sârme-n coadă. Un pătrat imens, alb și semnat într-un colț cu dermatograf SGB. În lumea artei nu contează ce expui, contează cum expui și explicația pe care-o dai despre piesă. Explicația mea era că tabloul acela, intitulat Lanț rupt, e produsul final al revoltei mele împotriva dependenței de televizor și de calculator a omului modern. Te-ai fi gândit?
La un moment dat Albastru a scos ștecherul din tablou. Lumea s-a adunat în jurul lui ca la circ, se uita ca l-a o girafă în capul căreia cânta un melc, iar el, văzându-le uluirea, l-a băgat înapoi spășit. A zis:
- Îmi place-atât de mult tabloul ăsta încât l-aș mânca, și lumea a izbucnit în râs, el: Într-adevăr, omul modern trebuie să se întoarcă în natură, dar nu în sălbăticie și cred că SGBul a remarcat asta la timp.
M-a periat. După care, din vorbă-n vorbă s-a îndreptat spre o tânără ce-mi admira fascinată alt tablou – o vază cu flori pictată-n ulei, peste care cususem sârmă. Era atăgătoare, frumoasă chiar, bună de tras în amor. Avea părul castaniu, cumva ondulat, lung și foarte bogat, obraji măslinii, mați, o finețe de năsuc, buzele pline. Când zâmbea, albastrul din ochii ei scânteia.
- Văd că ai ochii albaștri, pe mine mă cheamă Albastru și-aș fi chiar încântat să te cunosc, s-a băgat el intemplestiv în seamă. I-a întins mâna, ea a zâmbit și-a zis:
- Sânziana, îmi pare bine – strângându-i-o ușor. Apoi: Cred că tabloul ăsta merită toți banii, a opinat și n-a greșit deloc.
- Cred că tu mă meriți pe mine, i-a spus Albastru făcând-o să chicotească.
- Cred că tu nu mă meriți pe mine, i-a replicat în apărare.
- Să mori tu? a dat-o haios el și i s-a răspuns cu-n zâmbet frivol:
- Și oricum sunt cu prietenul meu...
Albastru a zâmbit. A băut o gură din paharul pe care-l ținea domnos într-o mână. A privit-o pe interlocutoarea lui în ochi cam un moment și-a spus:
- Ce treabă am eu cu prietenul tău... Mie-mi place despre tine și dacă vrei, poți să-mi dai numărul lui, să-i spun că v-ați despărțit :D
Sânziana a chicotit, semn că avea simțul umorului, dar:
- Stai liniștit, a spus, la care Albastru:
- Atunci dă-mi-l pe-al tău să te scot mâine la o cafea.
- Nu ți-l dau, s-a ferit ea cu-n zâmbet.
- Că ai prieten sau că nu-ți place despre mine?
- Că nu-mi place de tine.
- Mă minți în față, serios, a făcut Albastru mimând supărare. Ce zodie ești?
- Ce contează?
- Rac?
- De unde știi?
- Te simt și...
Fix în clipa aceea, un tip la vreo douășpatru de ani, venit de undeva din spate, a îmbrățișat-o pe Sânziana și-a întrebat-o:
- Mergem sau plecăm, beibi?
Aoleu, beibi. Mă ia grața când aud apelative din astea.
Tipul purta sacou maron, cămașă, blugi și nu era chiar urât.
- Aaa, a interjectat Albastru c-un zâmbet spre fals, tu trebuie să fi prietenul Sânzianei... Eu sunt vărul ei, Albastru – și i-a întins mâna prietenului. Sânziana l-a privit contrariată, dar totodată amuzată și prietenul a zâmbit. Zice:
- Tudor. Îmi pare bine.
Sânziana a făcut ochii ochii mari. Era surpinsă de tupeul lui Albastru, dar surprinsă plăcut.
- Și mie îmi pare bine că te-am cunoscut. Sânziana tocmai îmi povestea despre tine și mi-a confirmat încăodată că nu are deloc gusturi la bărbați, ha, ha.
Sânziana a izbucnit într-un râs color și Tudorel la fel, fără să realizeze că Albastru nu greșea deloc în ceea ce zisese.
- Sper că-ți dai seama că nu glumesc, a amplificat Albastru, moment în care Sânziana a mărit volumele râsului și Tudor a început să se întunece la față. Albastru l-a observat și-a schimbat vorba: Și ce mai face mătușa, Sânziana? – dar în aceeași secundă a văzut-o pe Oana și-a zis: Stai c-am văzut pe cineva – făcând-o să-și înghită răspunsul. Dă-mi te rog numărul tău, verișoaro, să mai pălăvrăgim și să ieșim odată toți trei. A scos telefonul din buzunar, a sorbit din pahar și-a privit-o lung, sigur și cu subînțeles. Preț de o secundă Sânziana a ezitat. Apoi, fără să știe de ce:
- 0732492026, a zis radioasă și răspunsul lui Albastru a fost:
- Hai că te sun eu. Apoi uitându-se spre Tudor a adăugat: Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Tudor...
- Și mie...
- Ne vedem...
- Da...
- V-am lăsat...
- Pa...
- Pa-pa.
Zâmbind, Albastru a memorat numărul, a dat bip și s-a-ndreptat spre Oana. În urma lui Sânziana a zis:
- Mor după tabloul ăsta... - Dar în venele ei sângele devenea albastru.
Oana era prietenă pe facebook cu Albastru, sau invers, vorbeau pe mess, el o vrăjea la fiecare conversatie, ea avea un iubit la Londra, student, cu care nu se mai înțelegea, și-așa mai departe. Live nu se văzuse niciodată cu Albastru. Se știau din poze, la la, ce faci mă Oana, ia zis el și ea a răspuns, uite pe-aici pe la vernisaj, admir, la fel și eu, te admir, ești aproape frumoasă, dar ești mai mult, hmmm, cum vine asta, uite-așa cum auzi, dă-mi un pupic pe pleoapă...
A făcut-o să râdă, ha-ha, s-a apropiat de ea, a privit-o adânc în ochii smaraldini și, ca și când i-ar fi dat un cap în gură, s-a aplecat și-a sărutat-o ușor, mua, și buzele ei s-au deschis ca un boboc de trandafir. Preț de cinșpe secunde au susținut un sărut de Oscar. Când și-au desprins buzele ochii ei străluceau, ochii lui fierbeau ca sângele ce-i străbătea venele. A așezat-o pe-o canapea roșie, a luat-o de gât și-a început să-i verse versete interzise. Sânii ei ciripeau, Cristosul de pe cruciulița ei se întorsese cu spatele, pielea i se făcea de găină și sub ea, inima era Te iubesc!
După un timp Albastru i-a propus să se retragă împreună de-acolo, la vreo cafenea, să ne cunoaștem mai bine :D
- Da...
De la etaj, de unde puteai vedea salonul de la parter sprijinindu-te de-o balustradă, puteai coborî pe două scări paralele care se opreau într-un semi-cat parchetat, al cărui perete era acoperit c-o oglindă. Ramă sculptată, lemn masiv, te puteai privi până sub pantof.
- Vezi ce bine ne stă împreună, a întrebat-o Albastru prinzând-o de șold zâmbind și-a glumit: ne mai lipsește puțină vată-n nas ca să fim perfecți, nu crezi?
- Hihihihi, a râs Oana și-au coboât treptele de marmură până-n salon.
Au privit din mers o sculptură ce-nfățișa un act sexual în poziția pe la spate, au deschis ușa care a scârțâit ușor: Scârtzzz, au ieșit într-o seară de primăvară târzie. Cerul era reavăn și stelele încolțeau în el ușor. Orașul, privit de sus, era ca zâmbetul lui Ray Charles pe un televizor color, străzile erau pline cu povești. Ici un poem, scris cu laser în imaginația unui poet trecător

e noapte

stau în întuneric

ronțăi un măr

n-am un ban

nu știu ce-o să mănânc mâine

ăsta e ultimul meu măr

e acru

mi se reflectă fața-n monitor

schimonosită

urâtă

și-mi vine să scuip

colo o mașină la semafor, niște fete drăguțe, în hotelul de vizavi un bărân se sinucide, lângă ușa lui un nene fumează o țigară și mai sus cu-n etaj se fute cineva cu altcineva.
Oana și-Albastru traversează de mână Calea Victoriei.
- Tu nu ești gagică, zice el cu surâs, tu ești pisicuță, pis pis pis.
- Miau
- Ha ha, și ai un cur de-un miliard de euro, cărnos, pe care-o să-ți fac două semne mici...
- Și cum ai de gând să faci asta, mă?
- Sunt un vampir și-o să-ți sug sângele.
- Miau.
Sunt ca niște rime împerecheate Albastru cu Oana, pășesc pe trotuar și-n urma lor rămâne praf și...