la cenaclul Marin Mincu

am fost si-am citit aseara, spre bucuria unor scriitori mai de mana a treia si-a 4 a veniti chititi sa ma muste de dos, fara argumente, evident, manati de invidii si raci personale, ca de, cand esti mare poet si arogant ca mine n-ai cum sa ai decat dusmani, dar mie imi place sa am dusmani si tocmai de aia-mi si fac. pe langa scriitorii respectivi a mai fost si un public interesant, de vreo 25 pers. pun aici textele pe care le-am citit si linkuri catre ele ca sa se observe ca nu mananc cacat cand spun ca-s mare si tare:

http://www.romlit.ro/poem_pentru_pian_si-o_alta_seara

http://chipurile.blogspot.com/2010/09/poemul-de-luni-22.html

http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=1077 jazz as sgb

Lupancii

lui Dan Andrei Negură

Ce lovitură de ciocan am simţit mai adineauri, bătrâne,

când după miezul nopţii te-am sunat să-ţi mai împărtăşesc din nefericirile mele

şi mi-a răspuns Simona, fiică-ta, de care nici n-aveam habar că există,

cu-n glas plâns şi înăsprit de nesomn, vestindu-mi că ai murit vineri,

probabil omorât, în faţa casei din Romană. Ce lovitură de ciocan am simţit,

bătrâne, când mi-a spus că eşti la spitalul Floreasca,

probabil într-un congelator de morgă. Şi ce vânătă s-a făcut dintr-odată noaptea

şi camera în care am zăcut încremenit zeci de minute,

căutându-ţi chipul prin minte, căutând trotuarul şi poarta unde te-am cunoscut.

Când mergeam cu Cosmin şi cu Grigorenko dinspre observatorul astronomic,

unde nu am putut intra nici morţi, înspre Piaţa Romană şi când

deodată, din faţa conacului părăsit înălţat deasupra gradinii părăginite

înprejmuită cu gard de fier, îmbrăcat în nişte zdrenţe de haine,

mi te-ai înfipt în privire. Aveai ochii-n cămaşă de forţă,

o barbă grizonată şi-un trup aproape de mumie. Stăteai tolănit

pe-un prag lângă o sticlă de vodcă golită pe trei sferturi,

în lumina spălăcită a unui bec, boldindu-te interesat într-o carte

cu coperţi mucegăite. În faţa ta zăceau, printre nailoane şi scaune rupte,

vreo căteva sute de cărţi puse doldora în lădiţe de plastic. Instigat

de vechimea lor, m-am oprit. Tovarăşii mei au mai făcut câte doi paşi

fiecare şi s-au oprit după mine. Stai să văd ce cărţi are moşu’ ăsta, am exclamat.

Hai, na, a zis Cosmin. Grigorenko a început să râdă şi nici atunci şi nici acum

n-am înţeles de ce. Poezie aveţi şefu’, am făcut şi-ai tresărit.

Depinde ce, bă, aproape că mi-ai urlat. Cărtărescu ? Nu, zici.

Stratan-Iaru ? Iaru ! Ceva... Dar n-am chef să caut acuma.

Haideţi şefu’, am rugat şi-am intrat în grădină sărind peste un scaun

care bloca accesul. Bă, tu să nu intri în curtea mea, bă ! ai sărit, ca ars, în picioare.

Ieşi ! Afară din curtea mea. Acum ! mi-ai urlat.

M-am conformat cu gândul că, dac-o fac, obţin vreo carte în ediţie princeps.

Bă, tu cine eşti, bă !? mi-ai zbierat cu ochii cât faţa. Eu sunt scriitorul

Dan Andrei Negură, bă ! Eu sunt sufletul Pieţei romane ! Tu cine eşti, bă ?

Eu sunt Bogdan, am zis şi Cosmin a adăugat: Şi el e scriitor.

Și ce-ai scris tu, bă, zăbăucule ? m-ai întrebat în timp

ce-l ischiteam pe Cosmin dacă auzise de tine. Poezii, şefu, am răspuns

cu modestie, în timp ce Cosmin îmi răspundea că nu.

Ce poezii ai scris tu, bă ? Ia. Zi-mi două versuri !

Ce versuri să-i spun, mă ? am făcut spre Cosmin.

Zi-le pe alea cu toate femeile de care mă-ndrăgostesc, mi-a zis.

Şi bag: toate femeile de care mă îndrăgostesc ajung rău, raluca...

Mai tare, bă, că n-aud, mi-ai urlat. Într-adevăr, traficul din spatele nostru

era asurzitor. Şi repet: toate femeile de care mă îndrăgostesc ajung rău raluca...

Mai rar, bă, să te pricep! mi-ai zbierat iar eu: de parcă liniile din palmele mele...

Aşaaaa... ai adăugat tu. ...se termină în palmele lor ! am conchis.

Îmi place, bă! Îmi place, m-ai gâdilat.

Și mie, zic.Va să zică eşti scriitor, bă ! Da, a confirmat Cosmin şi-a continuat:

o să-i apară într-o lună un volum la Cartea Românească.

apoi, după o pauză: Acolo unde a publicat Nichita...

conştient că numele lui Nichita topeşte tot în scriitori de vârsta ta.

Io i-am futut gagica lu’ Nichita înainte s-o fută el, bă ! ai urlat glorios.

Pe cine, pe Melineasca ? te-a ischitit Cosmin.

Pe Lidia, băăă ! ce Melinească ? l-ai lămurit şi-ai descris: Lidia

cea cu forme de zeiţă, cea mai frumoasă femeie din ţară, la ora aia, bă !

Aha, am făcut tâmp.

Stai că vă recit eu ceva din mine, bă... publicat în Canada de...

am uitat eu cine ...directoarea... nu ştiu cărui comitet ... poemul:

Elada ! ai rupt filmul conversaţiei şi-ai început să reciţi un poem

despre zeii greci şi Homer, din care mai reţin doar versul ăsta:

nimfetele se-mpiedicau în iarbă, bă !

Ţin minte că mi-a plăcut şi mie şi lui Cosmin,

după felul în care dădeam amândoi din cap, iar asta ne-a făcut

să te privim mai cu interes. Frumos, am zis. Da, a confirmat Cosmin.

El e critic literar... am arătat eu ...scrie în România literară.

Da ? ai făcut mirat şi s-a băgat şi Grigorenko: Face cronică săptămânală.

Atunci stai să-ţi mai zic eu una ! ai intervenit şi-ai început un poem în rime

care, deşi era atât de clasic ca stil, pe noi trei ne-a dat pe spate.

Nu l-ai mai terminat, ne-ai spus doar că restul e doar pentru sufletul tău.

Ăsta treb’ publicat în rî lî, mî ! am făcut către Cosmin şi mi-ai tăiat-o:

Nu-mi trebuie să mă public nicăieri, bă ! Mă public eu singur până mor,

dacă vreau. N-auzi că public numai în Canada ?

Dea, te-am aprobat din complezenţă. Cât costă cartea asta ?

a întrebat Grigorenko arătând spre un tom cu coperţi aurite

dintr-o lădiţă de lemn. Era o Istorie a literaturii engleze, mai ştii ?

Toţi banii din buzunar ! i-ai băgat-o. Scump ! ţi-a răspuns. Nu, bă !

ai conchis umplându-l cu brobonele de salivă. Zece lei, ai umplut şi golurile

mai mari. Dă-i mă, că merită, am zis şi Grigorenko a început să numere banii

cu degetele umezite de pe faţă. Ţi-a dat. Şi-a luat.

Haideţi să-mi iau o vodcă, mă roade stomacu’, bă, faci.

Unde, a întrebat Cosmin. Aici, bă, sub ţâţele lupoaicei.

Hai mă, am marşat şi-am mers toţi sub capetele înăţate deasupra

unor veşminte care ne făceau să arătăm ca un oximoron umblător.

Ce mai faci, fă ? întrebai angajatele Rebu. Şi ele-ţi răspundeau:

Fă, să-i zici lu’ mă-ta nea’ Negură ! Ha-ha, râdeai

...mânca-ţi-aş pizda aia belită, fă ! şi mergeam mai departe, tu râzând

şi noi buluciţi de destinderea ta. Astea-s fetele mele, bă ! ne ziceai

cu o mândrie conştientă de ridicolul ei şi-ntr-un final am ajuns la magazin.

Cum adineuri găsisem sub scaunul pe care stătuse Groşan vreun milion jumate,

am făcut cinste. Apoi, prin acelaşi scenariu ne-am întors în gradina cu cărţi.

Ne-am făcut scaune din nişte lăzi şi masă dintr-o scândură

şi ne-am asezat în aşa fel încât să nu distrugem unda de formă,

să nu te enervăm. După o lungă discuţie despre antichitate, care a cuprins şi

povestea statuii Lupoaicei, care veghea Romana, (pe care primaru Oprescu

încă nu o înlocuise cu ceasul ăla hiperkitsch) ne-ai spus că

trebuie să ne facem un fel de club al nostru, un club exclusivist, cu artişti,

cercetători, filosofi, etc. pe care să-l numim „Lupancii”. Idee

care ni s-a părut excelentă, mai ales că era încununată cu o geneză neobşnuită

dar foarte mişto. Din discuţii am observat că erai o enciclopedie ambulantă.

Cunoştinţele tale cuprindeau de la literatură până la psihologie,

trecând prin economie, drept, astronomie, astrologie, fizică, chimie, şamd.

Aveai raspuns şi la cele mai grele întrebări, ceea ce m-a uluit.

Cibernetica vizavi, la ASE, în urmă cu mulţi, mulţi ani, o terminaseşi cu 10

şi n-am mai aflat ce-ai făcut mai departe fiindcă ne-am luat cu altă discuţie.

După un timp s-a făcut ceasul vreo două şi am plecat.
Tre’ sî mai venim pi la ăsta, am exclamat în drum spre maşină iar tu

ne-ai strigat din urmă: Să nu uitaţi să mai treceţi pe la mine, bă !

pân-atunci eu mai sug o vodcă de la ţâţa Lupoaicei !

...............................................................................................................................................

o muzică mică

toţi marii poeţi români au avut câte-o veronică din bistriţa

şi nu glumesc deloc

când spun că filmul ăsta n-a-nceput de la luceafărul poeziei româneşti

Mihai Eminescu

co staring with

pătimaşa Veronica Micle

şi cine nu ştie povestea lor

s-o citească ci

mult mai devreme

printr-o toamnă cu parfum de doamnă de prin sec. 16 d.h.

unde undeva unde undele unei bălţi reflectau umbre

în Gradina Icoanelor Facatoare de Minuni de lânga Tractirul Viteazului

se găsea şi marele poet, astăzi uitat, Matache Cocărăscu

23 de ani autor al poemului

citez

Îmi ies din ego de frumoasă ce eşti

îmi ies din univers ca dintr-un briliant

Sânt tot numai bling-bling-uri şi parcă-

s din ochii tăi

Dacă nu m-ai privi acum

poate n-aş fi

Clipeşte

şi-al altor liriciuni

şoptea dulceţuri în cerceii unei Veronica Plăcinteanu

citez

Nu am nimic să-ţi spun dar mă liniştesc

când mă aude cineva

aş putea să cânt ca un canar

sau aş putea să respir

aerul ce înconjoară dimineaţa

cafeaua cu lapte dulceaţa şi toată bucuria

din ochii tăi aş putea să ies

să pictez să valsez

soarele şi tot ce iubesc viaţa

în care te-am întâlnit prima oară

surâsu'ţi care dilată pupile

bătăile inimii

ca spuma unui azur ecosez

, am încheiat citatul

şi mai apoi la Braşov pe când ajungea scrisoarea lui Neacşu

pe-un şerveţel parfumat:

un pahar de bere

o ţigară kent

şi în jur

tot ce nu-i al meu şi plătesc

mansarda lumina oraşul noaptea

în care eu beau şi scriu

un sentiment ce-abia mă încape

un sentiment ce numai printr-un tată trece

când

femeia pe care-o iubeşte-i cu el

când

femeia pe care-o iubeşte-i cu el

în dragostea care a devenit

viaţă

în timpul ăsta tatăl său

puşcăriaş de seamă

cu pumnul greu şi nătărău

care umplea de zeamă

feţele care-l supărau

privea de zor ca tine

şi-ai lui ochi negri cumpărau

scrisoarea de pe vine

azi am aflat că voi fi tată

tată

e sărbătoare în toată fiinţa mea

simt

tot ce cuvintele nu pot sugera

tată

sânt tată şi gândul că copilul meu se va naşte

e mai mult decât un drog

sânt fericit

chiar dacă acum n-am un leu să trec strada

chiar dacă acum n-am o casă

un drum

sânt tată tată

şi copilul meu se va naşte

şi copilul meu va fi

cel care-mi va spune

tată

într-o zi

când tu vei fi bunic

tată

în numele fiului tău

în numele fiului fiului tău

şi-al neamului nostru

tată

chiar dacă aparent ne înecăm în sărăcie

chiar dacă o gură-n plus înseamnă mult

azi

sânt tată

tată

şi copilul meu

va fi

tot ce n-am putut fi

tu

eu

si tot neamu nostru de la cimpanzeu la zeu

tată

şi peste câteva luni când ea s-a sinucis

ceva de genul:

- ...

dupa care am uitat dar

ideea e că la fel ca toţi marii poeţi români

şi eu am avut o veronica la bistriţa

care s-a măritat şi e bine-mersi