Atelierelationale

Am fost în seara asta la ateliereletionale a lui ţupa. a fost invitat perta să citească şi să vorbească despre cartea lui două povestiri. m-am întâlnit cu ghilezan şi-am mai pus ţara la cale. l-am fumat puţin că eu m-am lăsat dar mi s-a făcut poftă. şi i-am prezentat o pe kerstin, traducătoarea mea în germană. am ascultat lectura. în răstimpuri m-am băgat şi eu puţin în seamă. apoi am plecat spre romană să iau autobuzul spre casă. pe drum m-a luat o pisare de n-a văzut parisul. am ajuns şi 133ul a venit imediat. m-am urcat. a traversat piaţa şi-a luat-o pe dacia. pe lângă muzeul literaturii simţeam că-mi plesneşte vezica. l-am privit pe stratan pe un afiş. se uita înspre intersecţia cu calea victoriei unde am ajuns greu tare. am văzut lumea adunată la casa uniunii scriitorilor, la priveghiul lui adrian păunescu, carele televiziunilor şi m-am dat jos în staţia de vizavi. mă scăpam pe mine şi la uniune puteam să mă piş şi să-l văd şi pe păunescu, că viu n-am apucat să-l văd, să-i aduc un omagiu, că să zic aşa. am ajuns ca prin vis în curte. în faţă intrării cameramanii stăteau cu camerele geană. am intrat printre câţiva oameni şi înăuntru am văzut sicriul. era pus cu picioarele spre intrare şi-nconjurat de pe semne familie, coroane multe de flori, lumânări şi mulţi oameni care intrau şi ieşeau. toaleta uniunii e fix după biroul revistei noua literatură. dac-o mai avea biroul acolo, nu mai ştiu. faţă-n faţă cu biroul lor e biroul editurii cartea romanesca, unde am publicat eu chipurile. acolo lucrează doamna ghiu, redactora cărţii mele. cam deasupra se află biroul lui cosmin, între biroul lui manolescu şi-al lui vosganian. la capul poetului erau uşile care acopera restaurantul uniunii, undea-am băut si eu de vreo trei ori și cred că toţi scriitorii ultimei jumătăţi de secol. deasupra e sala oglinzilor, am trăit multe în ea. am ajuns greu. a trebuit să aştept la rândul care se formase. nu spre baie ci spre poet. am intrat și m-am liniştit. am ieşit. am trecut pe lângă capul poetului, l-am privit atent și m-a cuprins un sentiment nasol. deși chipul aproape alb părea împăcat cu lumea. am trecut pe lângă coroane și am ieşit repede. l-am văzut pe mircea sandu dând un interviu din care am auzit doar: a fost un prieten. am luat-o spre staţia de autobuz cu sentimentul acela nasol. m-am gândit la viață. am văzut finele. mi-am amintit că într-o zi o să ajung și eu într-un sicriu. am acceptat că n-am variantă. dar am văzut finele. cum nu venea niciun autobuz am luat-o pe victoriei înspre moxa. mi-am amintit că uniunea a pierdut casa aia și că în următoarele zile se mută, după vreo 60 de ani, și că probabil ăla a fost ultimul meu drum pe-acolo.