joi, 3 septembrie 2009

Cronica vorbita de Cosmin Ciotlos

Unul dintre debuturile cele mai solide ale acestei generaţii, şi-aşa impuse prin debuturi, e acela a lui Stoian G. Bogdan. El e primul beneficiar autentic al poeticii fixate de colegii săi mai mari sau, cel puţin, mai iuţi de mână. Ar fi aproape imposibil să ne imaginăm Chipurile înaintea Manifestului anarhist a lui Mariu Ianuş, a Borcanelor bine legate ale lui Dan Sociu, a Trenului de treiesunu februarie al lui Teodor Dună, sau, last but not the least, a Păpuşarului lui Claudiu Komartin. Dacă însă acestora SGB are de ce să le fie recunoscător, mai ales sub aspectul unor anume curenţi stilistici, de dator, nu rămâne dator niciunuia dintre ei.
Volumul e impresionant la prima lectură şi original la cea de-a doua. (Aşa cred că se explică şi entuziasmul, şi descriptivismul celor care l-au comentat până acum). Am mai spus-o de altfel, situaţia cititorului în faţa Chipurilor seamănă cu cea a unui personaj insolit din carte, Jairica pe numele de alint, căruia, o dată la cinci spre zece minute, i se resetează automat memoria.
Şocul afectiv produs de Chipuri durează exact opt zeci de pagini, cât are volumul. Sunt poeme deopotrivă derutante, tandre, simpatice, tuşante, corozive, lăcrămoase, tulburi, catastrofice, angoasante, irascibile, distribuite prin rotaţie câte unui personaj din întinsa galerie pe care SGB o scoate la mezat.
Nu-i vorbă, în întregul ei cartea e structurată narativ. Povestea protagonistului se petrece în intervalul dintre douăzeci şi patru şi două zeci şi cinci de ani, simultan cu multe alte poveşti ale rudelor, prietenilor şi rivalilor săi. Totul, chiar şi înmormântările, descinderile poliţieneşti sau despărţirile, pare un vădit spectacol aniversar. Nu se-mplinesc însă vârste, ci destine.
De aici lirismul profund, paralel cu acela epidermic sentimental al cărţii. Dintr-o reevaluare a disponibilităţilor publice ale discursului, pe care, o data cu modernitatea, poezia le-a cam pierdut, există în materie de formă o preeminenţă a tonului clasic (nu clasicist) în Chipurile, care explică paragrafele când epigramatice, când fabulistice, când elegiace, când incantatorii ale multor poeme. E drept însă că acestea singure, în absenţa zăcământului de ironie submers, n-ar avea niciun haz. Se poate paria oricând pe wit-ul lui Stoian G. Bogdan, dar nu se poate ghici la fel de uşor în care dintre versuri se găseşte acesta, căci de obicei e alunecos ca argintul viu. Cazul extrem îl reprezintă ultimul poem, Acasă, unde, după generoase acumulări de tragism, ghilotina cinismului taie lacrima de la rădăcină. (Ceea ce mută din nou tensiunea cu câteva rânduri mai sus).
Altundeva, în Săgeata Neagră, SGB pune ce fructe vrea pe ce ramuri genealogice vrea. Într-un loc acceptă, dar numai în dreptul bunicului, o anume doză de sânge semit (Ion sau Ioana). Nici pomeneală însă de poeme cu poantă. Întâi pentru că nicio glumă nu rămâne nesancţionata de o alta. (Sunt de cele mai multe ori două sau trei pe pagină), apoi, pentru că totuşi unitatea de măsură a Chipurilor acţionează strict asupra intensităţii. E de ajuns să invoc un poem ca Super pentru a mă face mai bine înţeles. Sau să citez încheierea altuia, intitulat Toate femeile de care mă îndrăgostesc, în care întâlnim o spendida imagine chiromantică.
Nu ştiu să spun care din trăsăturile pe care le-am schiţat contribuie mai substanţial la farmecul Chipurilor. Nici dacă nu cumva seria de detracati, femei uşoare, utopici prăbuşiţi, nebuni amabili şi golani de carieră, nu susţine singură interesul provocator al acestui volum. Dar e sigur că, dintre toate păcatele biblice, unul doar, şi anume acela cu reverberaţii estetice, nu se regăseşte în debutul lui SGB. Al doilea.
Ceea ce adaugă talentului simţul justei măsuri.

Cronică vorbită de criticul României literare la Radio România Clutural, vineri 4 septembrie 2009.

3 comentarii:

  1. un debut de care, zonal, sunt mandra!zona noastra poetica nu-si dezminte astrele!Bravo Bogdan! ada chifor

    RăspundețiȘtergere
  2. Link. Cronica e si aici, pe Noua Revista Vorbita:

    http://nrv.radiocultura.ro/?p=202

    RăspundețiȘtergere