luni, 1 iulie 2013

Monarhia: pericol pentru orice popor

Au existat de-a lungul istoriei regi peste regi, dar cei din ultimele mii de ani au fost niște falși regi, marea lor majoritate, cum de altfel sunt și-n continuare. Regii, în vremuri de mult apuse, erau cei mai înțelepți dintre înțelepți, erau plini de lumină și buni, învățându-i pe oameni toate tainele lumii, ca să ajungă și oamenii, la rândul lor, înțelepți. Căci se știe că omul lipsit de înțelepciune nu-i cu mult mai sus de animal. Coroana lor nu era de aur, ca a regilor de acum, ci era de lumină, dintr-o lumină care le ieșea din cap - se știe că atunci când omul se iluminează, adică își amplifică focul interior, scânteia divină, și-și activează energia care sălășluiește în osul de la baza coloanei vertebrale, această energie urcă prin coloană până la cap, iluminează glanda pineală, și din fontanelă țîșnesc raze. Atunci omul germinează, evoluează, se activează, întocmai unui fluture care lasă în urmă larva, și posedă o putere fantastică. Cu toții am văzut sfinții din icoane cu aureole în jurul capului. Ei, acele raze sunt reale, și se pot vedea cu ochiul liber la oamenii iluminați. Și știm cu toții că sfinții aceia aveau puteri supranaturale.
Regii din prezent nu sunt nici înțelepți, nici iluminați, nicicum. Sunt mai degrabă întunecați. Coroanele lor sunt din metal și pietre prețioase, nu de lumină, ceea ce confirmă că sunt niște falși. De altfel, ei nu numai că sunt falși, dar nici nu sunt oameni ca noi toți, ci doar par oameni, fiind, așa cum devine din ce în ce mai evident, și așa cum o confirmă mai multe surse din toată istoria, reptiloizi. De altfel, blazoanele lor, au niște reptile înaripate, toate blazoanele familiilor regale din lume, ceea ce confirmă originea lor. Regii din prezent sunt niște vehicule ale  unor forțe din alte planuri, forțe întunecate. Când se vorbește despre draci, de fapt despre cei care îi conduc pe regi se vorbește, despre forțele întunecate din planurile inferioare celui în care ne aflăm noi - se știe că există o grămadă de universuri în univers, care se întrepătrund, și o grămadă de dimensiuni: se știe de către cei care sunt interesați să știe, căci proștii nu știu nici câte urechi au, iar concepția lor despre lume e obturată, greșită, până mai ieri credeau că pământul e plat sau că soarele se învârte în jurul pământului sau cine mai știe ce abnormități. E drept că credeau asta pentru că așa erau îndoctrinați, și tot la fel de drept e, iar asta poate da de gândit, că cei care spuneau adevărurile, gen că pământul e rotund, erau omorâți. Dracii ăștia, care îi conduc pe regi (a se observa că vorbesc pe înțelesul tuturor :), se hrănesc cu sânge și pot fi aduși în acest plan și împuterniciți, doar prin vărsare de sânge. De-aceea, peste cadavrele rămase în urma marilor bătălii, apare o pâclă gălbuie luminescentă. Aceia sunt demonii care devin vizibili cât de cât în planul nostru. De-aceea și predilecția conducătorilor lumii pentru războaie și violență în general. Sângele le hrănește zeii. De-aceea și sacrificiile umane și animale făcute pentru așa zișii zei. Regii adevărați nu ar avea niciun interes pentru violență, ci doar pentru pace, căci pace și bunăstare e ce ne dorim cu toții, și faptul că nu există așa ceva pe lume, confirmă că conducătorii lumii nu au niciun interes pentru asta, și că sunt întunecați.
Omenirea posedă în prezent resurse, atât tehnologice cât și filosofice, care permit tuturor oamenilor să nu mai muncească o secundă pentru a-și procura hrană, adăpost, căldură, îmbrăcăminte, sănătate etc. și pentru a trăi în pace, fără granițe, fără legi absurde, fără instituții nocive șamd. Dar, din nefericire, nu oameni conduc omenirea, ci altceva. Oamenii ca noi sunt de fapt sclavi. Într-o civilizație adevărată, există numai regi și regine, nu un rege și supușii lui servitori.
Așa cum am mai semnalat, în România a început o campanie de dresare a populației pentru reinstaurarea așa zisei Case Regale a României, peste România. Aș vrea să semnalez din start că Casa Regală a României nu este Casa Regală a României, din simplul fapt că nici regele Mihai, nici regina Margareta nu sunt români. Sunt, după cum știm, de altă naționalitate, deși, când vorbim despre astfel de creaturi nu putem vorbi despre naționalitate. Nu mai spun că familia lor a fost importată și proptită peste țară cu japca, după ce s-a forțat abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Mihai Eminescu, ca orice om elevat, cunoscător al celor văzute, dar mai ales al celor nevăzute, se opunea vehement acestei orânduiri, și mai ales conducerii țării de către o ființă care nu era română, ci germană, asta da mândrie națională! și politicii duse de aceasta prin intermediul unor partide. Ca atare a fost scos nebun, otrăvit și-n cele din urmă omorât. Pentru ca apropiații săi, Veronica Micle și Ion Creangă să nu vorbească, au fost și ei omorâți în același an. Asta e adevărul pe care nu ți-l va spune niciun istoric, din simplul fapt că istoria este o minciună.
Această campanie de dresare a populației în vederea reinstaurării acestei familii peste țara noastră este dusă de toată lumea bună, conștient sau inconștient: miniștri, parlamentari, scriitori etc. De altfel toată manevra asta cu modificarea Constituției pentru a mări puterea Parlamentului este făcută tot pentru acest scop. Au început să se scrie cărți, să se facă emisiuni tv, să se transmită telenovele cu regi, toate cu scopul instaurării acestei familii peste țara noastră. Oamenii care fac asta o fac din două motive: or că sunt dezinformați, or că au interes direct, fiind plătiți și cine știe mai ce să facă asta. Tu, române, românco, să te opui vehement instaurării acestei familii peste țara ta, căci oamenii ăștia nu îți vor binele, la fel cu binele nu li l-au vrut nici strămoșilor tăi.
Faptul că a fost proptit în fruntea țării un rege de import confirmă faptul că țara noastră era și la 1866 tot o țară fără independență, vasală, sclavă, deci. Iar asta e dureros de dedus. România și implicit românii, strămoșii noștri, nu au fost independenți, liberi, suverani de sute de ani. Tot timpul a sclăvit cum și în prezent o fac. Iar asta e dureros. Când te gândești că peste jumate din ce produci în țara asta ești obligat să-l dai la Stat și Statul să-l dea la rândul lui altor oameni, te cuprinde un sentiment ciudat, nu? Adică, îți dai și tu seama că e cel puțin nedrept ce se întâmplă, dar te iei cu alte gânduri și-ți trece, nu?
Carol I a fost cum a fost, în calitate de Rege al României, dar succesorii săi au fost penurii. Ferdinand, băga-i-aș pula-n suflet, a țepuit țara de tot Tezaurul ei. Căci aia cu Tezaurul a fost una dintre cele mai mari țepe pe care și le-a luat țara noastră, și implicit noi, secolul trecut. Cu Tezaurul respectiv puteau trăi și nepoții noștri fără să muncească o secundă, ca să înțelegi valoarea lui. Context: Primul Război Mondial, din nu știu ce spaime, Ferdinand și gașca decid să lase spre păstrare Tezaurul României, de o valoare inestimabilă, având în vedere că în cutiile alea erau și documente istorice, Rusiei, adică Familiei Regale a Rusiei. Se trimit prin 1916 niște vagoane cu tot Tezaurul și pa. În octombrie 1917, bloșevicii cu Lenin în frunte, preiau cârma Rusiei. Așa cum s-a demonstrat, Lenin era finanțat de familia regală a Germaniei, cu care Ferdinand și familia regală a României era rudă. Crezi că nu știa Ferdinand de ce urma să se întâmple în Rusia în scurt timp, având în vedere că era rudă cu finanțatorii lui Lenin? O! Și-ncă cât. După război, când i s-a cerut lui Lenin Tezaurul, acesta a răspuns că va returna tezaurul poporului român când poporul român va fi suveran în țara lui. De unde putem deduce multe. Dar Tezaurul României cu siguranță a intrat în posesia familiilor regale ale lumii, care sunt înrudite toate și care sunt de fapt o singură familie, cu membri mai șmecheri sau mai puțin. A fost o Țeapă, pe care eu, care am simțul escrocheriei, o simt de la o poștă.
Se tot laudă perioada interbelică, cum că cine știe ce perioadă înfloritoare a fost. În interbelic, în România, analfabetismul era înfloritor, țărănimea era cu milioanele sclăvind, căci orice rege fals, ca să fie rege, are nevoie să mențină oamenii în ignoranță, căci numai oamenii ignoranți acceptă să fie câr muiți de regi. Omul deștept zice, du-te mă în pula mea, ești rege-n pidza mă-ti, înaintea mea ești or egal, or mă simt în legitimă apărare. Căci cine zice că e regele tău zice că e șmecherul tău, zice că e superiorul tău, zice că faci ce vrea el și te forțează la una ca asta.
După Ferdinand a venit Carol II. Ăsta era un pârlaci de primă mână. Ne-a ars pe toate planurile. S-a și făcut dictator după ce a desființat partidele politice. Din ordinul lui a fost omorât Nicolae Iorga și tot din ordinul lui și Zelea Codreanu. Despre legionari o să auzi numai de rău. În realitate e invers cu ei. Ți-am zis eu cum e cu istoria, e o minciună pentru că o scriu numai servitorii învingătorilor.
După Carol a venit Mihai. Ăsta mi s-a părut un molău, da-n fine. De deștept ce a fost a pierdut țara printre degete, lăsându-ne pradă ciumei comuniste. Ceea ce a fost și foarte rău, dar și binișor, pentru că comuniștii au alfabetizat tot poporul, pe de o parte, iar pe de alta, Nicolae Ceaușescu, pentru foarte scurt timp, a făcut țara independentă, cum nu mai fusese țara noastră niciodată - când l-au omorât tâlharii care ne-au dat a doua mare Țeapă din secolul trecut, ruinându-ne de tot ce am produs în 45 de ani de comunism, țara nu avea niciun leu datorie externă, iar acum, după 24 de ani, are câteva sute de miliarde și este o colonie a Bruxelles UE, fără independență, suveranitate a poporului, democrație, adică o ȚARĂ SCLAVĂ.
Și acum, guguloii ăștia vor să-l mai și proptească iar peste noi pe Mihai. Fi cu băgare de seamă române, nu te lăsa pradă monarhiei, ci luptă să fi liber și independent, într-o țară liberă și independentă alături de mine.
Bagă de seamă că ai Dreptul de proprietate de sine, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate să te forțeze să faci ceva decât încălcându-ți-l, iar dacă se întâmplă asta ești în legitimă apărare. Nimeni nu este mai presus de tine, niciun rege, niciun președinte, niciun mareșal, niciun judecător, nimeni, pentru că ești predestinat să fi liber și independent pentru că ai dreptul de proprietate de sine și pentru că ți se cuvine cât li se cuvin tuturor oamenilor din toate resursele planetei, adică egal. Căci resursele planetei și ale umanității aparțin tuturor în egală măsură, căci nu le-a căcat nimeni ca să fie numai ale lui, iar tu, trebuie să lupți să-ți iei partea care ți se cuvine de drept, căci dacă nu, le-o lași javrelor care te vor pune să muncești pentru câteva firimituri din ea, ținându-te în întunericul ignoranței și pe tine și pe familia ta.

11 comentarii:

  1. Stimate domn Stoian G. Bogdan va inteleg optiunea dumneavoastra in ceea ce priveste forma de guvernamant, si caracterul motivational pe care textul dumneavostra il ofera. Dar nu pot sa va inteleg argumentele istorice pe care le folositi in acest articol.De altfel nici nu pot sa fiu de acord cu ele.As vrea sa va intreb pe ce baza faceti asemenea afirmatii. De exemplu dumneavostra ilustrati urmatoarele : "Context: Primul Război Mondial, DIN NU STIU CE SPAIME, Ferdinand și gașca decid să lase spre păstrare Tezaurul României, de o valoare inestimabilă, având în vedere că în cutiile alea erau și documente istorice, Rusiei.....Documentati-va despre problematica tezaurului (1918- prezent) ca aveti de unde. Tot dumneavoastra faceti referire la perioada interbelica afirmand : "Se tot laudă perioada interbelică, cum că cine știe ce perioadă înfloritoare a fost. În interbelic, în România, analfabetismul era înfloritor, țărănimea era cu milioanele sclăvind ". Va dau doar cateva date:"Educatia a facut la rându-i progrese. În 1930, cca 70% dintre orăşeni şi
    circa 50% dintre săteni erau ştiutori de carte. Procentul celor şcolarizaţi era de peste 57%, el variind însă de la o regiune la alta; 72% în Banat, peste 67% în Transilvania şi peste 56% în Vechiul Regat. La polul opus s-a aflat Basarabia, cu numai 38%. Tot dumneavoastra ma surprindeti neplacut prin faptul ca aderati la teoria basista : Mihai= sluga la rusi. Poate ati auzit si de povestea servetelului si impartirea teritoriului european in sfere de influente. Va recomand mai multa capacitate de analiza istorica,si mai multe lecturi in acest demers.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Zoldi, oare Tezaurul României nu a fost pierdut de către Ferdinand&co? A fost. Oare nu a fost trimis în Rusia cu an înainte de Revoluția, care a fost de fapt Lovitură de Stat, din Octombrie, condusă de Lenin&co cu bani de la Familia regală a Germaniei cu care familia regală a României, în speță, Ferdinand, era rudă? Oare nu știa Ferdinand despre planurile neamurilor sale? Știa. Tezaurul nu mai e în patrimoniul României de aproape 100 de ani, iar el, stă bine mersi, în patrimoniul familiei regale a lumii, care e împărțită în familiile regale ale lumii. Eu m-am documentat despre problematica Tezaurului și vorbesc nu minciunile care se vor știute, ci adevărul adevărat. Ferdinand a țepuit România de Tezaur trimițându-l familiei regale ruse cu un an înainte ca familia regală a Germaniei, cu care era rudă, să preia puterea în Rusia prin Lenin. O astfel de politică este eronată: știm cu toții că conducătorii Rusiei, în toată istoria, ne-au ars, făcând din înrobirea noastră politică de stat.

    Ce progrese să facă educația domnule Zoldi în interbelic când românii erau oprimați, ținuți la jug, analfabeți șamd? De unde aveți datele pe care le dați? De pe wiki?

    Eu nu ader la nicio teorie băsistă, eu spun că regele Mihai e un păcălici, deci nu-mi băgați pe gât lucruri pe care nu le fac. Mihai a pierdut țara, fiind rege, slugă neslugă, a pierdut-o. Or dacă era competent n-o pierdea. Ce să mai discutăm?

    Eu vă recomand și mai multă capacitate de analiză istorică și și mai multe lecturi în acest demers.

    RăspundețiȘtergere
  3. " Oare nu a fost trimis în Rusia cu an înainte de Revoluția, care a fost de fapt Lovitură de Stat, din Octombrie, condusă de Lenin&co cu bani de la Familia regală a Germaniei cu care familia regală a României, în speță, Ferdinand, era rudă? Oare nu știa Ferdinand despre planurile neamurilor sale? Știa."
    Oare neamurile astea nu erau in razboi? Dar da aveti dreptate aveau porumbei voiajori prin care discutau toate casele regale intre ele (ca pana la urma toti erau neamuri) si faceau misto cum se omoara supusii lor in timp ei membrii familiilor regale mergeau la chermeze impreuna si se iubeau ca fratii ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deși ai zis la mișto ce-ai zis, lucrurile cam așa stăteau. Creaturile astea regale nu gândesc cum gândiți dvs, iar ce gândiți dvs acum e o consecință a unor fraze pe care le-ați cules de ici de colo, fără să aveți vreo secundă siguranța că ele sunt adevărate. Ați fost îndoctrinat cu alte cuvinte. Că până la urmă ce știți dvs despre ce vorbim sunt opiniile unor oameni, și nimic mai mult, adică nu adevărul. Orice război, orice acțiune de pe lumea asta, să știți și dvs. că este plănuită amănunțit ani în șir de către toți participanții. Cei care conduc lumea sunt rude cu toții și se supun aceluiași zeu: dracu. Ceea ce este acum pe lume a fost decis cu vreo sută de ani în urmă, ca să știți și dvs. Există murale prin Egipt, India șamd vechi de mii de ani pe care apar avioane, rachete, chetii. există filmări din anii 20 cu oameni care vorbesc la telefoane mobile. Lumea nu este așa cum o concepeți dvs prin cele 5 simțuri și prin propozițiile pe care le auziți în cărți. Lumea ase cu mult mai mult. Dacă ați ști adevărurile cele mai mari ale acestei lumi v-ar plesni inima de frică.

      Ștergere
  4. Marian Horvat2 iulie 2013, 06:53

    Serios, parerile acestui ,,autor" sunt aberante, scoase evident din ziare si carti de popularizare (ieftine), nu din studii stiintifice serioase. Colegul Alin ti-a citat din Keith Hitchins ,,Romania: 1866-1947", o sinteza cat se poate de serioasa. Ti-o recomand, si abia apoi reflecta asupra istoriei noastre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu îți recomand să nu mai pui botu la cărți scrise de americani. Ferdinand a pierdut Tezaurul dându-i-l unui rege cu care era înrudit și despre care știa că urma să moară din ordinul unui rege cu care era de asemenea rudă cu mult mai apropiată. Dar în realitate nici nu știm dacă familia regală a Rusiei a murit cu-adevărat: oare a văzut cineva vreun cadevru? Nu. Oamenii mai ies din istorie vii și nevătămați în timp ce masele oligofrene sunt îndoctrinate să creadă că ei au murit. Căci ce s-a întâmplat cu poporul rus și cu cele din jur după? Oare n-au fost dați hrană la draci peste 30-40-50 cine mai știe de milioane? Căci, după cum spuneam, războaiele au ca scop sacrificarea oamenilor în cinstea demonilor.

      Ștergere
  5. Mi se pare totusi o aberatie sa afirmati ca Romania a devenit comunista din cauza lipsei de competenta a regelui Mihai. E drept ca, poate, nu avea varsta necesara ca sa gestioneze cum trebuie societatea romaneasca din toate punctele de vedere... dar realitatea, asa cum a fost ea aproape jumatate de secol, respectiv terorizanta, claustranta, infricosatoare (cum numai un regim totalitarist poate inspira), precum si faptul ca puterea a fost luata din mainile regelui in mod FORTAT, iar el a fost, practic, alungat din tara pentru a-si salva viata... chestiunile acestea nu pot fi negate. Ce ar fi putut sa faca un singur om, chiar si rege, daca I se punea pistolul la tampla si avea de optat intre a-si salva viata si a muri ca, teoretic, un martir inutil? La ce ar fi folosit decesul lui prematur? Sigur n-ar fi existat in anii '50 o revolutie generala doar pentru ca el ar fi insistat sa ramana alaturi de poporul sau si,indirect, sa-si gaseasca obstescul sfarsit. Iar perioada interbelica este stralucitoare din punct de vedere economic, fiindca ea e momentul istoric in care patrund primii investitori straini pe piata romaneasca. Gradul de analfabetism este aproape irelevant, in contextul in care, la acea vreme, Romania era o tara preponderant agricola, motiv pentru care era si numita "granarul Europei". Era imposibil sa fie culti toti taranii existenti la acel moment. In plus, daca e sa facem o comparatie cu situatia existenta actualmente, putem trage concluzia inexorabila ca analfabetismul din perioada interbelica era, poate, preferabil dezordinii morale si umane existente in ziua de azi, atat in societatea rurala, cat si in cea urbana. Fiindca... sa vedeti, nu prea mai exista ruralism. Oare de ce? Pentru ca a lucra pamantul e neinteresant si plictisitor, cand poti pleca la oras, unde poti face lucruri cu mult mai inutile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul poate fi negat doamnă. Când te uiți de jos în sus nu vezi nimic. Când te ridici deasupra lucrurilor începi să vezi lucruri. Asta cu regele a fost alungat pentru a-și salva viața e varianta oficială. De unde știți dvs ce-a fost atunci acolo? Ați văzut filmul lui Nicolaescu? :D Poporul Român nu e poporul regelui Mihai, eu, care fac parte din acest popor și sunt român, nu sunt al niciunui rege.
      Când spuneți că eram grânarul europei știți ce spuneți? Spuneți că grâul pe care îl produceau sub jug românii noștri era vândut de cei care îi țineau inculți altor țări, sau dat drept de șmecher. Când spuneți că vin primii investitori pe piața românească spuneți că poporul a fost subjugat să sclăvească pentru avutul investitorilor. Când spuneți că gradul de analfabetism este aproape irelevat demonstrați că gândiți eronat. Oamenii care nu sunt alfabetizați sunt victime. A ține lumea în ignoranță numai ca să meargă economia bine este o crimă împotriva umanității, este ignoranță. Cum știți că era imposibil ca toți țăranii care existau în acel moment să fie culți? Vă dați cu părerea.
      Când spuneți că analfabetismul era poate preferabil, iar gândiți greșit. Dezordinea din prezent este orchestrată cu grijă și cu atenție pentru imbecilizarea națiunii. Oamenii știu literele dar nu sunt în stare să înțeleagă concepte șamd, ceea ce înseamnă că sunt analfabeți intelectual. Și sunt astfel pentru că așa se vrea să fim. A lucra pământul este o idioțenie în ziua de azi când în japonia există roboți cu care te poți fute, aproape identici cu oamenii. Există tehnologie atât de avansată încât nimeni n-ar mai trebui să muncească o secundă.

      Ștergere
  6. Familia regala a Germaniei ? De acolo avea bani Lenin ? Uite ca p-asta n-o stiam , Ferdinand fiind singurul din monarhia romaneasca pe care nu-l acuzam de nimic . Dar , cum a luat puterea familia germana a Germaniei ? Nu cunosc nimic despre ! Stiu de banii evreiesti cu care a fost sprijinit Lenin , dar erau banii evreilor din Germania si SUA ( ROCKFELLER ). Revolutionarii au plecat din Hanovra cu vaporul spre Leningrad . Despre ceilalti am afirmat in repetate randuri ca au facut jocul rusilor. Incepand cu Carol 1 , care a ajutat neconditionat armata rusa in 1877 , contra Turciei ,fara sa ceara Basarabia inspoi . Fapt ce a starnit protestele vehemente ale lui Eminescu . Dealtfel , Carol 1 este autorul moral al asasinarii lui Eminescu , din cate stiu ... Faptuitorii au fost Maiorescu si dr . Sutu , ambii masoni .

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu-i înţeleg pe cei care vor să pună la conducerea ţării un rege care se află cu un picior în groapă?!.. Unii trăiesc cu impresia, alţii cu amintirea faptului că pe vremea Regelui se trăia bine. Dar mulţi au dus-o bine şi-n aşa-zisul comunism, nu? România n-are nevoie de rege şi nici să fie condusă de vreo casă regală din import. E de ajuns că am intrat pe mâinile foştilor securişti care ne-au amanetat la UE. Poporul român este ţinut în mod deliberat într-o stare avansată de imbecilitate din care niciun rege străin nu-l va scoate, căci nu are interesul.

    RăspundețiȘtergere
  8. FELICITĂRI: CONCIS, CLAR şi LA OBIECT ! ...

    RăspundețiȘtergere