1. „Nu vezi linia dintre realitate şi ficţiune în Chipurile, şi e foarte bine. Poţi presupune că e ceva mai mult, acolo, decît poate duce o viaţă obişnuită. Trimiterea la Masters sugerează ficţionalizarea. Schimbările de registru, la fel. Dacă ai pe cine să întrebi, întrebi, şi afli că ceva mai mult de jumătate e biografem. Cartea se leagă şi curge, rugoasă, violentă şi tandră, iar metafora te surprinde chiar şi într-un tîrg cenuşiu, „oraşul comăneşti”. „eu nu sînt un poet. eu sînt un poem”, scrie SGB în alt text. Are şi nu are dreptate. SGB este poet şi poem, undeva pe linia invizibilă dintre realitate şi ficţiune.” (Radu Andriescu)
2. „În vremuri în care mai toţi tinerii anarhişti reclamă figuri de Thoreau poetici renovaţi, SGB ţine să fie Fanfan. E aici o tradiţie care urcă pînă la mehenghiul Trimalchio (poet fără poezie) şi vine încoace, prin Villon, pînă hăt, la Boris Vian, făcînd o mezalianţă relativ minoră pe teren autohton cu Dimitrie Stelaru. Cert e că, oricît de zeflemişti am putea fi cu platoşa de muşchi a cuceritorului belfer Fanfan, SGB e poet, unul cu care nu-i cu niciun chip de glumă.”
(Radu Vancu)
3. „Derbedeu teribilist şi poet vînjos, SGB e la 25 de ani cam ce era la aceeaşi vîrstă, dar într-o lume complet diferită, Mircea Dinescu. Jemanfişist şi haimana de provincie, el e nu mai puţin un păgubos cu ştaif, care oscilează între cîteva măşti ce refuză convenţionalismul şi ipostazele cool ale contemporanilor: ba sentimental, ba macho, trăind după un fel de cod al onoarei poetice, lui SGB îi reuşesc poeme de mare forţă în care fixează o mitologie a ratării, nefiindu-i străină graţia perfidă a decăzuţilor, a veritabililor „golani”. Un poet dat în paşte!”
(Claudiu Komartin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu